ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Pildă din Pateric – Călugărul și Îngerul Domnului

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

A mers odată avva Agathon în oraş să cumpere ceva lucruri şi a găsit pe drum un ciung, care i-a zis:

– Unde mergi?

– În cetate la vânzare.

– Fii bun şi du-mă acolo.

Şi luându-l în spinare l-a dus în oraş.

El i-a spus:

– Unde vinzi lucrurile tale, acolo pune-mă.

Şi când a vândut ceva, i-a spus ciungul:

– Cu cât le-ai vândut?

– Cu atâta.

– Cumpără-mi o plăcintă.

Şi i-a cumpărat.

A mai vândut ceva. Şi a zis iar:

– Şi asta cu cât?

– Cu atâta.

– Cumpără-mi cutare.

Şi i-a cumpărat.

După ce le-a vândut pe toate şi dorind să plece, i-a zis ciungul:

– Pleci?

– Da.

– Fii iar bun şi du-mă unde m-ai găsit.

Şi luându-l în spate, l-a dus în locul acela.

Şi i-a spus:

– Binecuvântat eşti, Agathon, de Domnul în Cer şi pe Pământ.

Şi ridicând ochii n-a mai văzut pe nimeni; căci era înger al Domnului venit să-l încerce.

Pilda din Pateric – Călugărul și Îngerul Domnului
Pilda din Pateric – Călugărul și Îngerul Domnului