A fost nebun oare Făt-Frumos când a înfruntat zmeul pentru a o salva pe Ileana Cosânzeana?

Dar cei care L-au mărturisit pe Hristos chiar cu prețul martirajului?

Nebunia despre care vorbim nu trebuie confundată cu a celui prost care, nefiind conștient de circumstanțe, se avântă în acte necugetate.

Dimpotrivă, eroul, cunoscând toate acestea, se aruncă în luptă, fără a se gândi de două ori, știind că luptă de partea binelui și că providența este de partea lui.

Îi este frică dar alege totuși să o facă, asta fiind chiar definiția curajului.

O desăvârșită stare de prezență și lipsă de egoism.

Doar atât:

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

"Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii” — 28 octombrie 1938, Închisoarea Jilava

"Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem!

Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare.

Nu simţiţi că o atare atitudine, vă'nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica?

Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă).

Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s'ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz.

Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei.

Am auzit că vă agitaţi. Greşit.

Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde.

Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări

Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938 / Rânduri scrise cu exact o lună înainte de a fi asasinat.

• 📜 Scrisoarea lui Corneliu Codreanu — Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat: „Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

• 📰 ActiveNEWS: Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO
  

• 📃 „A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; să li se pună pe cap coroană de spini, să urce Golgota în genunchi, cu crucea în spate, şi să se lasă răstigniţi!… Legionari, fiţi voi copiii aceştia!” / Corneliu Codreanu, „Pământul strămoşesc”, 15 Aprilie 1928.

• 📅 Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899, Huși, Vaslui, România – d. 30 noiembrie 1938, Tâncăbești, Snagov, Ilfov, România)

• 📄 Mircea Eliade: "Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică? Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaşte-o istoria, supărat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată [...]."

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu

Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

”Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă'nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s'ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v'am spus.

În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări

Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938”

(Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat in noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938.)

📅 Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899, Huși, Vaslui, România – d. 30 noiembrie 1938, Tâncăbești, Snagov, Ilfov, România) / "Recunosc că, Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândiri mele. Eu am încercat să adopt în slujba și salvarea țării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual - să realizeze mai întâi o elită conducătoare și apoi un partid." (Declaraţie făcută la Snagov în vara lui 1943)

📘 Mărturie Profesorului Ion V. Georgescu – o discuție între Nae Ionescu și Corneliu Zelea Codreanu / „— Vedeți, domnule profesor, zice Căpitanul. Pe umerii noștri apasă sarcina pe care ne-am luat-o la Icoană în fața lui Dumnezeu, de a apăra și promova ființa neamului românesc. Trebuie să dovedim lumii că și poporul român, în mijlocul celorlalte popoare, are o misiune de la Dumnezeu de îndeplinit. Noi am declanșat o revoluție spirituală, care trebuie dusă la îndeplinire. Noi trebuie să mergem pe drumul convingerilor, dar fără violență.”

📜 Mărturii despre Corneliu Zelea Codreanu (n. 13/09/1899) / Părintele Nicolae Steinhardt: ”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însă dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395; Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

🎯 Corneliu Zelea Codreanu - Prezent! / "Țelul final nu este viața. Acest moment final, "învierea din morți" este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam" — Corneliu Zelea Codreanu

🔴 Pentru ca poporul român să-și frângă orice putere de rezistență, (…) vor aplica un plan unic și într-adevăr diabolic / Vor căuta să rupă legăturile sufletești ale neamului cu cerul și cu pământul. Pentru ruperea legăturilor cu cerul, vor întrebuința împrăștierea, pe scară întinsă, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau măcar numai din conducătorii lui, un popor despărțit de Dumnezeu; despărțit de Dumnezeu și de morții lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tăindu-i rădăcinile de viață spirituală. Pentru ruperea legăturilor cu pământul, izvorul material de existență al unui neam, vor ataca naționalismul ca o idee învechită și tot ce se leagă de ideea de patrie și pământ, pentru ca să rupă firul iubirii care unește poporul român de brazda lui. Pentru ca acestea să reușească, vor căuta să pună mâna pe presă. Vor întrebuința orice prilej, pentru ca în tabăra poporului român să fie dezbinare, neînțelegeri și ceartă și, dacă e posibil, chiar îl vor împărți în mai multe tabere, care să se lupte între ele. Vor căuta să acapareze cât mai mult din mijloacele de existență ale românilor. Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia și puterea morală. Îi vor otrăvi și ameți cu tot felul de băuturi și otrăvuri... Oricine va voi să omoare și să cucerească un neam va putea să o facă întrebuințând acest sistem: ruperea legăturilor lui cu cerul și cu pământul, introducerea certurilor și luptelor fratricide, introducerea imoralității și a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistență, otrăvire fizică, beție. Toate acestea nimicesc o nație mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane". — Corneliu Zelea Codreanu

"Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: "LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL", sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli." — Corneliu Zelea Codreanu


"Rareori în istoria creștinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile , rugăciunile și credința oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu." — Mircea Eliade în Memorii despre fenomenul Legiunii Arhanghelui Mihail creat de Corneliu Zelea Codreanu


"Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România şi Cãpitan, n-aş fi ezitat o clipã. Dupã moartea lui ne-am simşit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României. Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie sã fim laşi şi sã ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo ţara va fi condusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei. Acest mort a rãspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastrã umanã şi-a readus cerul deasupra României." — Emil Cioran, Glasul strãmoşesc, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940

"Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică? Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaşte-o istoria, supărat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată [...]." — Mircea Eliade

"Recunosc că, Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândiri mele. Eu am încercat să adopt în slujba și salvarea țării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual - să realizeze mai întâi o elită conducătoare și apoi un partid." (Declaraţie făcută la Snagov în vara lui 1943)

✝️ Vorbe sculptate în marmura eternității / "Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: "LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL", sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli." - Corneliu Zelea Codreanu

✝️ Corneliu Zelea Codreanu, arhanghelul cel blând al românilor, cel care ar fi putut fi un Ghandi al României ce ar fi putut salva țara de dictatura comunistă dacă nu era asasinat la ordinul Casei Regale →

📘 Mărturie Profesorului Ion V. Georgescu – o discuție între Nae Ionescu și Corneliu Zelea Codreanu

📜 Mărturii despre Corneliu Zelea Codreanu (n. 13/09/1899) / Părintele Nicolae Steinhardt: ”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însă dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395; Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

🎯 Corneliu Zelea Codreanu - Prezent! / "Țelul final nu este viața. Acest moment final, "învierea din morți" este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam" - Corneliu Zelea Codreanu

🔴 Pentru ca poporul român să-și frângă orice putere de rezistență, (…) vor aplica un plan unic și într-adevăr diabolic / Vor căuta să rupă legăturile sufletești ale neamului cu cerul și cu pământul. Pentru ruperea legăturilor cu cerul, vor întrebuința împrăștierea, pe scară întinsă, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau măcar numai din conducătorii lui, un popor despărțit de Dumnezeu; despărțit de Dumnezeu și de morții lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tăindu-i rădăcinile de viață spirituală. Pentru ruperea legăturilor cu pământul, izvorul material de existență al unui neam, vor ataca naționalismul ca o idee învechită și tot ce se leagă de ideea de patrie și pământ, pentru ca să rupă firul iubirii care unește poporul român de brazda lui. Pentru ca acestea să reușească, vor căuta să pună mâna pe presă. Vor întrebuința orice prilej, pentru ca în tabăra poporului român să fie dezbinare, neînțelegeri și ceartă și, dacă e posibil, chiar îl vor împărți în mai multe tabere, care să se lupte între ele. Vor căuta să acapareze cât mai mult din mijloacele de existență ale românilor. Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia și puterea morală. Îi vor otrăvi și ameți cu tot felul de băuturi și otrăvuri... Oricine va voi să omoare și să cucerească un neam va putea să o facă întrebuințând acest sistem: ruperea legăturilor lui cu cerul și cu pământul, introducerea certurilor și luptelor fratricide, introducerea imoralității și a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistență, otrăvire fizică, beție. Toate acestea nimicesc o nație mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane". — Corneliu Zelea Codreanu

"Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: "LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL", sub  conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli." - Corneliu Zelea Codreanu

"Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică? Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaşte-o istoria, supărat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată [...]." - Mircea Eliade

"Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România şi Cãpitan, n-aş fi ezitat o clipã. Dupã moartea lui ne-am simşit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României. Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie sã fim laşi şi sã ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo ţara va fi condusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei. Acest mort a rãspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastrã umanã şi-a readus cerul deasupra României." - Emil Cioran, Glasul strãmoşesc, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940

"Țelul final nu este viața. Acest moment final, "învierea din morți" este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam" - Corneliu Zelea Codreanu

• De atunci mi s-a înrădăcinat credința care nu mă va părăsi, că cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său nu va fi învins niciodată.

• E îngrozitor! Noi, poporul român, să nu mai putem da roadele noastre? Să nu avem o cultură românească, a noastră, a neamului, a sângelui nostru, care să strălucească în lume alături de roadele altor neamuri? Să fim noi condamnați astăzi de a ne prezenta în fața lumii întregi cu produse de esență jidănească? Astăzi, în ultimul moment, când lumea așteaptă ca poporul român să apară cu rodul sângelui și geniului său național, noi să ne prezentăm cu o infecție de caricatură culturală iudaică?

• Țara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe.

• Atâta timp cât va exista pe lume un singur legionar conștient de misiunea lui, Mișcarea Legionarã va fi vie, activă și de neînvins.

• Clocotește ura în jurul vostru ca marea în jurul unei insule de piatră. Vi se vor întinde paharele de ademenire, politicianismul, prin miile de mijloace, va voi să vă facă trădători,vor curge cuvintele mieroase și promisiunile, minciunile,calomniile. Vor încerca dezbinarea voastră, vor curge deopotrivă asupra voastră amenințările și ura. Veți fi prigoniți. Veți simți amarul nedreptăților. Eu vă strig: nu vă lăsați! Cine vrea să învingă trebuie să știe să rabde. Acum e eroismul răbdării…

• Ele nu vor avea decât un singur efect: de a acumula în suflet nedreptate peste nedreptate, calomnie peste calomnie, lovitură peste lovitură, durere peste durere. Tineretul acesta le-a răbdat toate, a înăbușit toate în sufletul său. Acum însă, după atâția ani, dacă aș voi să dau un sfat lumii, aș striga: Feriți-vă de cei ce rabdă!

• Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se așează pe aceeași linie cu ei, sunt mai mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.

• De unde cunoaștem aceste planuri? Le cunoaștem sigur, trăgând concluzii din mișcările adversarului. Orice comandant de trupă, urmărind cu atenție acțiunea adversarului, își dă seama de planurile pe care acesta le urmărește. Este un lucru elementar. În toate războaiele lumii a fost vreun conducător care a cunoscut planurile adversarului pentru că ar fi asistat la facerea lor? Nu! Le-a cunoscut perfect din mișcările adversarului său. Pentru ca poporul român să-și frângă orice putere de rezistență, jidanii vor aplica un plan unic și într-adevăr diabolic. 1.) Vor căuta să rupă legăturile sufletești ale neamului cu cerul și cu pământul. Pentru ruperea legăturilor cu cerul, vor întrebuința împrăștierea, pe scară întinsă, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau măcar numai din conducătorii lui, un popor despărțit de Dumnezeu; despărțit de Dumnezeu și de morții lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tăindu-i rădăcinile de viață spirituală. Pentru ruperea legăturilor cu pământul, izvorul material de existență al unui neam, vor ataca naționalismul ca o idee învechită și tot ce se leagă de ideea de patrie și pământ, pentru ca să rupă firul iubirii care unește poporul român de brazda lui. 2.) Pentru ca acestea să reușească, vor căuta să pună mâna pe presă. 3.) Vor întrebuința orice prilej, pentru ca în tabăra poporului român să fie dezbinare, neînțelegeri și ceartă și, dacă e posibil, chiar îl vor împărți în mai multe tabere, care să se lupte între ele. 4.) Vor căuta să acapareze cât mai mult din mijloacele de existență ale românilor. 5.) Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia și puterea morală. 6.) Îi vor otrăvi și ameți cu tot felul de băuturi și otrăvuri... Oricine va voi să omoare și să cucerească un neam va putea să o facă întrebuințând acest sistem: ruperea legăturilor lui cu cerul și cu pământul, introducerea certurilor și luptelor fratricide, introducerea imoralității și a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistență, otrăvire fizică, beție. Toate acestea nimicesc o nație mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane.

• Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.

• Dacă mistica creștină cu finalul ei, extazul, este contactul omului cu Dumnezeu, printr-un „salt din natura umană în natura divină” (Crainic), mistica națională nu este altceva decât contactul omului sau al mulțimilor cu sufletul neamului lor, printr-u salt pe care acestea îl fac, din lumea preocupărilor personale, în lumea eternă a neamului. Nu cu mintea, căci aceasta o face orice istorie, ci trăind, cu sufletul lor.

• Un popor ajunge la conștiința de sine când ajunge la conștiința acestui întreg, nu numai la acea a intereselor sale.

• O răzvrătire ar fi când nu s-ar ridica în contra organismului, ci mai puțin: când ar sta în propria ei slujbă, când nu s-ar satisface decât pe ea însăși, când n-ar avea altă menire și alt ideal în afară de ea, când ar deveni propriul ei Dumnezeu. Individul în cadrul și în slujba neamului său. Neamul în cadrul și în slujba lui Dumnezeu și a legilor Dumnezeirii. Cine va înțelege aceste lucruri va învinge, chiar de va fi și singur. Cine nu va înțelege, va cădea învins.

• Fapta, nu vorba - fă, nu vorbi!

• Muncitorii români părăsiți îngroașă rândurile comuniștilor.

• Bacșișul, mita și hoția au desființat sănătatea morală a națiunii române.

• Justiția care judecă după "ordin" și nu după conștiință, nu există.

• Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă și nu fi niciodată mișel. Lasă pentru alții căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei.

• Dacă într-o organizație apar începuturi de gangrenă, ele trebuiesc imediat localizate și apoi extirpate cu cea mai mare energie. Dacă nu se pot localiza și se extind ca un cancer în întregul organism al mișcării, cauza este pierdută. Viitorul și misiunea organizației sunt compromise. Ea va muri sau își va târî zilele între viață și moarte, fără ca să poată realiza ceva.

• Ea, Legiunea tinde să aprindă credinți nebănuite, ea tinde să transforme, să revoluționeze sufletul românesc... Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebuie să se lucreze în momentul de față. Sufletul individului și sufletul mulțimii.

• Fii disciplinat, căci numai așa vei învinge.

• Cine vrea să învingă trebuie să știe să rabde. Acum e eroismul răbdării.

• Condițiile esențiale ale elitei sunt: să trăim ucigând în noi poftele de îmbogățire materială; să trăim o viață aspră și severă.

• Atât de mult au fost călcate bietele case de legionari, încât pentru a restabili dreptatea în viitoarea Românie legionară, numele de legionar trebuie să devină sacru. Nicio forță publică să nu-i poată pătrunde în casă.

• Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuiește; lasă pe alții să vorbească.

• Biruința veșnică și adevărată este biruința născută din martiriu.

• Recunoaștem că suntem păcătoși: aceasta este atitudinea legionară față de Biserică.

• Mișcarea Legionară, înainte de a fi o mișcare politică, teoretică, financiară, economică, etc. de formule, este o școală spirituală, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou.

• În fața ei (a țării) legionarul se prezintă nu cu drepturi cetățenești, ci cu sacre datorii.

• O Românie nouă nu poate ieși decât din luptă. Din jertfa fiilor săi.

• Nu să ajungi puternic te pregătește. Nu pentru binele tău să lupți și să muncești, ci pentru binele și salvarea neamului tău.

• Legiunea este o organizație întemeiată pe ordine și disciplină. Legiunea e călăuzită de un naționalism curat, izvorât din nemărginita dragoste de Neam și Țară. Legiunea vrea să trezească la luptă toate energiile creatoare ale Neamului. Legiunea apără altarele Bisericii pe care dușmanii vor sa ni le dărâme. Legiunea îngenunche înaintea crucilor vitejilor și mucenicilor Neamului.

• Țelul final nu este viața. Ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creația, cultura, nu-i decât un mijloc, nu un scop, cum s-a crezut, pentru a obține această înviere. Este rodul talentului pe care Dumnezeu l-a sădit în neamul nostru, de care trebuie să răspundem. Va veni o vreme când toate neamurile pământului vor învia, cu toți morții și cu toți regii și împărații lor. Având fiecare neam locul său înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „învierea din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.

• Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta.

• De vor intra trupele rusești pe la noi și vor ieși învingătoare, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza?

• Iașiul zidit pe șapte dealuri, ca Roma, este și rămâne cetatea eternă a românismului.

• Nu admitem nimănui ca să caute și să ridice pe pământul românesc alt steag decât acela al istoriei noastre naționale. Oricâtă dreptate ar putea avea clasa muncitoare, nu-i admitem ca să se ridice peste și împotriva hotarelor țării. Nu va admite nimeni ca pentru pâinea ta să pustiești și să dai pe mâna unei nații străine de bancheri și cămătari, tot ce a agonisit truda de două ori milenară a unui neam de muncitori și de viteji. Dreptatea ta, în cadrul dreptății neamului. Nu se admite ca pentru dreptatea ta să sfarmi în bucăți dreptatea istorică a nației căreia aparții.

• Poporul român, în aceste zile ale lui, nu are nevoie de un mare om politic, așa cum greșit se crede, ci de un mare educator și conducător, care să biruiască puterile răului. Nu contează că e evreu și vă rog sa rețineți pentru totdeauna că nu împotriva evreilor ca atare trebuie să se îndrepte lupta necruțătoare a unui legionar autentic, ci contra celor ce fac rău României si Bisericii creștine. (C. Z. Codreanu despre faptul că a salvat un evreu de la înec)

• Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care și-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, car în fața jugului străin nu s-au supus, ci și-au pus flinta în spate și s-au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea și scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lașe și „cuminți”. Ei înving sau mor: indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor și se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari și cât de numeroase, se așterne întunericul uitării și al morții. Aparține istoriei naționale nu acela care va trăi sau va învinge – cu sacrificarea liniei vieții neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menține pe această linie.

✝️ Vorbe sculptate în marmura eternității / "Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: "LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL", sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli." - Corneliu Zelea Codreanu

📜 Mărturii despre Corneliu Zelea Codreanu (n. 13/09/1899)

✝️ Corneliu Zelea Codreanu, arhanghelul cel blând al românilor, cel care ar fi putut fi un Ghandi al României ce ar fi putut salva țara de dictatura comunistă dacă nu era asasinat la ordinul Casei Regale →

📘 Mărturie Profesorului Ion V. Georgescu – o discuție între Nae Ionescu și Corneliu Zelea Codreanu+

🔴 Pentru ca poporul român să-și frângă orice putere de rezistență, (…) vor aplica un plan unic și într-adevăr diabolic

🌲Fotografia zilei: 1941 - Undeva în România

"Pentru ca poporul român să-și frângă orice putere de rezistență, (...) vor aplica un plan unic și într-adevăr diabolic.

Oricine va voi să omoare și să cucerească un neam va putea să o facă întrebuințând acest sistem: ruperea legăturilor lui cu cerul și cu pământul, introducerea certurilor și luptelor fratricide, introducerea imoralității și a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistență, otrăvire fizică, beție.

Toate acestea nimicesc o nație mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane".

— Corneliu Zelea Codreanu

Într-o bună zi din vara anului 1937, Căpitanul îl întâlnește pe prof. Nae Ionescu și-l antrenează la o discuție:


Foto: Corneliu Zelea Codreanu / Nae Ionescu

„— Domnule profesor, aș vrea să stăm mai mult de vorbă asupra unei probleme care mă preocupă de multă vreme. Doresc să-mi găsiți un text biblic, o dezlegare din învățătura creștină, prin care să-mi permită să declanșez o revoluție armată pentru a cuceri puterea de stat în România. Acum, când suntem un milion de membri cu simpatizanți cu tot, eu aș putea în 24 de ore să ocup această putere. Suntem o mișcare de mase, cea mai puternică la ora actuală. Asta este o realitate. Dar fără voia lui Dumnezeu nu se poate.”

„— Căpitane, îmi cereți un lucru extraordinar de greu. Mă voi strădui să găsesc acest lucru, dar nu vă promit nimic.”

După un anumit timp, mai bine de o lună, prof. Nae Ionescu vine la Căpitan și-i spune:

„— Căpitane, nu am reușit să găsesc nici un text din Sfânta Scriptură în legătură cu ceea ce mi-ați cerut. Eu nu cred că cineva va putea găsi așa ceva.”

La cele auzite de la Nae Ionescu, Corneliu Zelea Codreanu, senin la față și parcă luminat, a legat o altă discuție cu Profesorul. Lega vorbele rar și apăsat, într-un calm desăvârșit. Se părea că-i dictează cineva.

„— Vedeți, domnule profesor, zice Căpitanul. Pe umerii noștri apasă sarcina pe care ne-am luat-o la Icoană în fața lui Dumnezeu, de a apăra și promova ființa neamului românesc. Trebuie să dovedim lumii că și poporul român, în mijlocul celorlalte popoare, are o misiune de la Dumnezeu de îndeplinit. Noi am declanșat o revoluție spirituală, care trebuie dusă la îndeplinire. Noi trebuie să mergem pe drumul convingerilor, dar fără violență.”

— Mărturie I.V. Georgescu – o discuție între Nae Ionescu și Corneliu Zelea Codreanu

Profesorul Ion V. Georgescu, „un om îndrăgit de toți, despre care nu puteai spune decât vorbe alese”

O altă personalitate de excepție cu care am avut bucuria să stau la Lățești a fost profesorul universitar I.V. Georgescu de la Facultatea de Teologie din București, un om îndrăgit de toți, despre care nu puteai spune decât vorbe alese. Cei apropiați îi ziceam ”Tetea”. Era din Ștefănești, Argeș. Tatăl lui, țăran isteț, se ocupase cu vânzarea și cumpărarea de vite și ca orice țăran mai înavuțit, voise să-și facă băiatul preot în sat. Așa a ajuns I. V. Georgescu teolog, iar apoi, fiind foarte inteligent, cu o memorie prodigioasă, a devenit profesor universitar. Cunoștea limbile elenă, ebraică, sanscrită și latină. Doar slavona știa mai puțin, fapt pentru care nu îndrăznise să accepte, la un moment dat, propunerea de a face o nouă traducere a Bibliei. Acolo, la Lățești, ne spunea:

– Acum, după zece ani de Siberia, cunosc slavona la perfecție, dar este prea târziu să mă încumet la o așa treabă imensă!

În anul 1930 a început lucrul la un tratat unic în lume, ”Demonologia”, un studiu despre demoni. Un coleg al lui, profesorul Rovența, a avut indiscreția de a face public acest lucru într-o revistă și imediat atât Biserica Catolică cât și cea Protestantă s-au grăbit să-i ofere ajutor prin burse de susținere, cu condiția ca lucrarea să fie scoasă sub egida lor. Profesorul I. V. Georgescu a respins această ispită: voia ca lucrarea să poarte amprenta Bisericii Ortodoxe Române.

Câte vorbe înțelepte, câte idei au auzit de la dânsul! Chiar limba rusă, pe care nu o puteam înghiți, în gura lui era mai dulce, mai atrăgătoare, fapt care ne-a determinat mai târziu, în lagărul de la Culmea, să ne apucăm să o învățăm. Ce plăcut sunau, din gura lui, poeziile lui Pușkin, Mayakovsky și Esenin!

Drama lui începuse în 1945, când fusese răpit de pe stradă de către ruși și dus direct la închisoarea Lublianka din Moscova. De unde aflase KGB-ul că el era atunci șeful Mișcării Legionare pe țară? […]

După ce l-au ținut în anchete, obligându-l să facă o prezentare amănunțită a Mișcării Legionare, i-au înscenat un proces de tip sovietic, l-au condamnat la 10 ani de muncă silnică și l-au trimis într-un lagăr special din Siberia, la Polul Nord. Lagărul era destinat exclusiv foștilor demnitari de stat căzuți în dizgrația lui Stalin. Acolo, profesorul a muncit la pădure, la tăiat lemne, a înfruntat iernile polare și vestitul crivăț siberian și a cunoscut sufletul slav și toată cultura rusească. Măreția imperiului de odinioară și strălucirea aristrocrației rusești, câtă mai rămăsese, erau fidel reprezentate în lagărele din Siberia. Iar el, cu inteligența lui, cu memoria lui, a asimilat tot, dar mai ales a sintetizat tot. A stat și prin spitale, căci inima supusă presiunilor atmosferice și decompensării bătea ca un orologiu prea învechit. Nici ficatul nu-i mai funcționa normal. Ne-a povestit că acolo, în Siberia, la un spital era gata-gata să moară din pricină că mâncase un cățel de usturoi căpătat de la un om.

Între timp, cineva i-a prezis enigmatic că se va elibera atunci când soarele va răsări în același timp din două locuri. Peste mulți ani, fiind într-un tren de deținuți care cobora de la Polul Nord spre sud, a văzut soarele răsărind din două locuri. Nici el nu-și putea explica fenomenul. Dacă se uita pe geam într-o parte, vedea soarele răsărind, dacă se uita vis-a-vis, și de acolo răsărea soarele. Atunci a tresărit și și-a adus aminte de prezicere: ”Oare merg spre eliberare?”… Așa a fost. În 1955 a sosit în țară, odată cu toți prizonierii români din Rusia. A fost dus la Gherla, unde a mai stat un an. S-a eliberat în 1957, dar cu domiciliu obligatoriu. Și așa ne-am trezit cu el la Lățești.

Ce tristă poveste, aproape că nu-ți vine să crezi! […]

Profesorul Georgescu era cald, ghețurile din Siberia nu-i răciseră sufletul. Era frământat de multe probleme din trecut și de cele ce aveau să vină. Nu mai credea în vreo schimbare, nici nu întrezărea căderea comunismului. Cunoscuse puterea comunstă și-și făcuse o viziune adâncă despre ea. […]

Ne vorbea mult despre imensele bogății de dincolo de Urali ale rușilor; despre colosul sovietic care se mișca după cum se ridica mâna lui Stalin; despre puternicele instituții înființate acolo, ca de pildă ”Institutul Marx, Engels, Lenin”, eminența cenușie a Imperiului Sovietic; despre sistemul diplomatic și școlile de spionaj din Rusia și din lume. […]

Însă dincolo de această vervă spirituală, profesorul, ca toți deținuții politici, purta cu el o dramă, care nu era numai a lui, ci îi afectase întreaga familie. După arestarea și răpirea sa în Rusia, în țară rămăseseră soția și doi copii. Cum au trăit, cum s-au descurcat, e greu de spus. Doamna a fost obligată să divorțeze și abia apoi i s-a îngăduit să-și procure, printr-o cooperativă, o tonetă unde vara vindea înghețată. Din pricina umezelii în care era nevoită să stea s-a îmbolnăvit rău de reumatism la picioare.

În 1957, când profesorul a venit acasă, și-a găsit copiii mărișori, în jur de paisprezece – cinsprezece ani. Cu bune și rele. Întrebarea care îl chinuia ca un ghimpe sfredelitor în inimă era: ”Cum pot eu să le fac observații, cum să-i cert, cum să-i muștruluiesc, când ei au crescut fără tată, fără prezența mea, fără ajutorul meu, lipsiți de atâtea și ostracizați de societate, numiți ”copii de bandit” și arătați cu degetul de profesori și de elevi?”…

Ascultau, e drept, de mama lor, dar influiența societății era enormă. Săraca mamă, ce să facă mai întâi? Să se ducă la tonetă, să aibă grijă de cele necesare casei, să aibă grijă de copii, ce să facă? Vai de viața ei! Câtă durere în suflet, ce destin amar! […]

După câțiva ani de la eliberare, prin 1970, l-am vizitat la Institutul Teologic din București. Avea un post acolo, la biblioteca Institutului. Târziu am aflat că a murit în 1972. Ce mare valoare a pierdut neamul nostru! Nu știu dacă a rămas ceva scris de la el, căci moartea l-a răpit prematur.

(Nicolae Purcărea – Urlă haita… Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud, Editura Fundația Sfinții Închisorilor, Pitești, 2012, pp. 183-190)

Părintele Nicolae Steinhardt:

”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însă dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395; Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca:

”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu:

”Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă.” (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386).

Iuliu Maniu, om politic, ţărănist:

”Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid.” (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

Emil Cioran, scriitor, ganditor:

”În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era “deştept”, Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit. Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost. Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui…” (“Glasul strămoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Walter Hagen, istoric evreu-austriac:

„Codreanu avea mai mult profilul unui profet religios decât acela al unui şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt.” (Die geheime Front. Nibelungem Verlag, Linz und Wien, 1940).

David Şafran, Rabin, dr.:

„Ca student, auzisem de la legionari lucruri fantastice despre Căpitan. Eram dornic să-l cunosc personal. Ba am apelat şi la foştii mei profesori de la Universitatea bucureşteană: Mircea Vulcănescu şi Traian Herseni, ca să fiu primit de Căpitan … la Casa Verde… Sub ochii lui de jar, se ascundea o privire vulturească. Încredere, ambiţie, verbaj gândit şi cântărit ab initio… Codreanu mă ascultă cu atenţie. Apoi, subit, parcă-l văd cum cade în transă. Cu o voce puternică, îl aud cum proclamă cu patos: – Eu i-am văzut pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Eu cred în Sfânta Cruce. Biserica e pentru mine un simbol sublim, etern. O, Doamne, iartă-mi greşelile! Îl vedeam că suferă… – În ce cred evreii, ca să supravieţuiască vremurilor grele prin care trece omenirea?! – Noi credem în adevăr. Politica nu e adevăr, dreptatea e o iluzie, banul e o minciună. Acestea sunt realităţi…În credinţă, toate neamurile sunt egale în drepturi ca şi în datorii. Pentru Domnul nu există un popor mai mic sau mai mare. (Deci, nici “ales”, nici antisemitism.) Între credinţă şi antisemitism este un non sens. Credinţa îi învaţă pe oameni despre frăţia universală. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20 (11 Ianuarie 1937). Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii… Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Eram decis să mai rămîn, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gînd şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. (…) Îl văd cum se ridică, îmi întinde mîna şi-mi spune: "Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, sau rănit ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om". Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică. Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937.” (David Şafran, „Karl Marx, antisemit”, Ierusalim, 1979, cap. Casa Verde, p. 106-115,).

Richard Wurmbrandt, pastor baptist, etnic evreu, misionar şi scriitor, fost deţinut politic:

„Ştii că «Jurnalul» de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încreştinarea mea? Jurnalul conţinea elemente curente, impresii, amintiri, dar mai ales o profundă cugetare creştină, prilejuită de recitirea, în temniţă a celor patru Evanghelii şi a Epistolelor Sf. Apostol Pavel.” (Mărturie Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 161).

Francisco Veiga, istoric şi scriitor spaniol:

„La 21 de ani, trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale (ale lui CZC) erau deja definite. Aspectul său fizic extrem de atrăgător era o bună scrisoare de recomandare: de statură înaltă, atletic şi cu o figură de o rară frumuseţe clasică, străină de timp. Un om tenace, bun organizator, planuri simple, flexibile şi idei clare.” (Istoria Gărzii de Fier, (1919-1941), Mistica ultranaţionalismului, Madrid, 1989, p. 51).

• 📜 Mărturii despre Corneliu Zelea Codreanu (n. 13/09/1899) / Andreas Hillgruber, istoric evreu-german: ”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

• ✝️ Vorbe sculptate în marmura eternității / "Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: "LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL", sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli." - Corneliu Zelea Codreanu

• 🎯 Corneliu Zelea Codreanu - Prezent! — Țelul final nu este viața. Acest moment final,"învierea din morți" este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam - Corneliu Zelea Codreanu