ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Despre Credință și Mântuire — Părintele Efrem Filotheitul: Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. 🙏🏻

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

espre Credință și Mântuire — Părintele Efrem Filotheitul

"Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi."Despre Credință și Mântuire, Părintele Efrem Filotheitul

❤️ Medic celebru, criticat că a adus credința în spitale: „Medicina este profesia unde Dumnezeu este cel mai prezent” →

- Posted in 🔴 România Profundă by

Medic celebru, criticat că a adus credința în spitale. Doctorul Radu Țincu, medic specializat în toxicologie și anestezie terapie – intensivă, care a tratat diverse cazuri de consumuri de droguri, a fost criticat pentru aducerea credinței pe holurile spitalului.

Medicul Radu Țincu
Radu Tincu, medic specialist în ATI și toxicologie, se numără printre puținii specialiști care recunosc și vorbesc public despre credința în Dumnezeu.

Medicul primar ATI la Spitalul Clinic de Urgență București, Radu Țincu a vorbit în cadrul emisiunii ”În Oglindă”, la Kanal D, despre importanța credinței în rândul medicilor.

Medicul Radu Țincu își mărturisește credința în Dumnezeu

Întrebat unde se află în raportul știință- religie, medicul Radu Țincu a răspuns simplu, „la punctul de întâlnire, la mijloc”.

„Eu cred că medicina este profesia unde Dumnezeu este cel mai prezent. Unde ar putea Dumnezeu să fie mai prezent decât acolo unde se dă lupta dintre viață și moarte? Unde ar fi nevoie de Dumnezeu mai mult, decât acolo unde e suferință?

Oamenii care ajung în Terapie Intensivă, pe patul de spital, sunt oameni care suferă enorm. Suferința fără Dumnezeu nu poate trece la fel de ușor, chiar dacă noi îi ajutăm cu medicamente, îi ajutăm cu anumite tratamente.

Mulți dintre ei ne văd pe noi, inițial, ca salvatorii lor, ceea ce, desigur, profesia de medic îți oferă această virtute, însă dincolo de noi, întotdeauna este Dumnezeu.

Și de ce este Dumnezeu? Pentru că omul nu suferă doar cu trupul, suferă și cu sufletul. Acești oameni au, mulți dintre ei, suferințe sufletești. Au nevoie să fie ascultați de preotul spitalului. Au nevoie să se destăinuie. Au nevoie să se împace cu ei.

Pe patul de spital, când moartea suflă lângă tine, ți se resetează viața

Pe patul de spital în reanimare, când știi că moartea e aproape, suflă lângă tine, acolo, și o simți, în mod clar ți se reseteaază viața. Te gândești ce ai făcut bine, ce ai făcut rău. Încă mai ai timp să mai poți face ceva.

Și mulți dintre cei care sunt pe patul de spital cer acel ceva. Acel ceva putând să fie o discuție cu preotul, în care să scape de apăsările lor interioare, sufletești. Alții își cheamă rudele, vor să-și ceară iertare, vor să se împace.

Nu poți pleca din această lume decât dacă te-ai împăcat cu tine și cu ceilalți. Această stare de pace pe care ți-o oferă Dumnezeu este esențială. Pentru că, până la urmă, toți ne temem de moarte”,

„Nu cred că există medici care nu cred în Dumnezeu”

Deși poate fi considerat o raritate, pentru credința sa, dr. Țincu nu crede că există cu adevărat medici care nu cred în Dumnezeu.

„Nu cred că există medici care nu cred în Dumnezeu. Dar se exprimă poate mai greu. Poate nu au reușit să aibă claritatea unui discurs în legătură cu religia. Pentru mulți oameni de știință poate să li să pară o stigmatizare să vorbească în public despre Dumnezeu.

Dumnezeu nu poate fi perceput, așa cum am vrea noi medicii, ca în tratatele de medicină. Nu putem să găsim formule care să explice existența lui. Însă, cu siguranță, putem să ne întoarcem în sufletele noastre și să ne gândim dacă nu cumva, ca doctori, am avut câteva experiențe pe care nu ni le-am putut explica.

Am putea vedea că undeva, la un moment dat, o putere divină, o iluminare, a făcut parte din viața noastră. Decizia medicală se ia, sigur, pe baza pregătirii, pe baza dovezilor științifice.

Dar decizia bună vine dintr-o inspirație. Această inspirație poate fi chiar o iluminare a Duhului Sfânt”, a explicat Radu Țincu.

Criticat pentru că a dus credința în spitale

Radu Țincu, criticat pentru că a încercat să îmbine credința cu știința, a dat replica tuturor comentariilor răutăcioase din cauza acestui lucru.

„Cine vorbește de contradicție dintre religie și medicină este rău intenționat. (…) Când am fost criticat, m-am supărat, pentru că oricât aș vrea să nu pun la suflet anumite lucruri, partea noastră umană nu ne lasă.

Am făcut totul cu dragoste, cu ideea că lumea va fi bucuroasă. N-am făcut nimic pentru mine, ci pentru spital.

(…) Refuz să cred că un doctor nu are credință, pentru că nu are cum să fie doctor. Doctorul nu este robot. Eu cred că sunt doctori care și-au dobândit credința, cu cât crești mai mult în zona medicală, cu atât crezi mai mult.

Suferința este vindecătoare. Am avut pacienți care nu credeau deloc în Dumnezeu și când au plecat de acolo au construit biserici”, a mai spus medicul Radu Țincu.

Articol: https://www.doctorulzilei.ro/medic-celebru-criticat-ca-a-adus-credinta-in-spitale-medicina-este-profesia-unde-dumnezeu-este-cel-mai-prezent/

Video: https://www.youtube.com/watch?v=IsPpU-mEIqk


Comentariul Ortodoxia.RO:

  • Putem să spunem fără nicio tăgadă că Medicul Radu Țincu face parte din acea categorie de medici pentru care aprecierea "VREDNIC ESTE" merită și trebuie făcută!

  • Această filosofie medicală de a aduce pe Dumnezeu în spitale se înscrie în linia de gândire a Prof. Dr. Nicolae Paulescu (1863-1931) care spunea:

    "Domnilor studenți, când mergeți la bolnavi, să nu-i îngrijiți ca pe niște oameni mizerabili, nenorociți. Să nu-i îngrijiți nici măcar ca pe niște bolnavi! Să-i îngrijiți ca și cum acolo ar fi Hristos, pentru că în fiecare din ei suferă Hristos!"Nicolae Paulescu (1859 -1931) - inventatorul insulinei.

📜 Sfântul Ioan Maximovici - Poveste de seară

enter image description here
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)

"În timpul războiului, orfelinatul se găsea într-o situaţie materială precară din cauza lipsei de alimente. De la o cantină publică era adusă supă. Preasfinţitul o gusta el însuşi, luând cu polonicul din caserolă. Doamna Şahmatov, pe atunci directoarea instituţiei, povesteşte: ''Nu mai aveam cu ce să hrănim copiii'', care erau în număr de nouăzeci în acel moment. Personalul era indignat, fiindcă preasfinţitul Ioan continua să aducă alţi copii la orfelinat, dintre care unii aveau părinţi, iar noi trebuia să-i hrănim. Aşa era el. Într-o seară, când a ajuns la noi, extenuat, fără putere, înfrigurat şi tăcut, nu am putut rezista și i-am spun ceea ce gândeam, l-am spus că noi, femeile, nu mai puteam îndura să vedem gurile înfometate fără să avem ce să le dăm de mâncare.

Nu mă plângeam doar, fierbeam de mânie împotriva episcopului pentru că ne-a pus în această situaţie. El m-a privit cu tristeţe şi mi-a spus: ''De ce aveţi nevoie?'' Eu i-am răspuns: ''De tot, dar mai ales de făină de ovăz, trebuie să hrănesc copiii dimineaţa!'' Preasfinţitul loan mi-a aruncat o privire tristă și a urcat la etaj. Am auzit atunci că făcea metanii, cu atâta vigoare și tărie, încât deranja vecinii. Chinuită de remuşcare, eram necăjită și nu am putut dormi toată noaptea.

Spre dimineaţă am aţipit, când am fost trezită de sonerie. Am deschis uşa și am văzut un englez care mi-a spus că era reprezentantul unei societăţi de produse cerealiere care dispunea de un exces de ovăz. Auzise despre orfelinat și voia să ştie dacă aveam nevoie de ovăz. Au început să descarce sacii cu făină unul câte unuL În acel moment, ierarhul a coborât scările. Eu cu greu puteam pronunţa un cuvânt în faţa lui. EI nu a scos un cuvânt, dar am văzut în ochii lui mustrarea pentru lipsa mea de credinţă. Aş fi putut să cad în genunchi şi să-i îmbrăţişez picioarele, dar el plecase deja pentru a-şi continua rugăciunile şi pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu.”

Margareta Zincenko

🔴 Dan Ionescu @ FB: "Poporul creștin-ortodox e unicul popor al lui Dumnezeu! ..." →

- Posted in 💟 Lupta cea bună by

Poporul creștin-ortodox e unicul popor al lui Dumnezeu! De aceea #globalismul satanist încearcă prin orice mijloace să distrugă #ortodoxia! Hristos a Înviat! ... pentru toți cei care cred în EL, Mântuitorul nostru!

Dan-Ionescu-la-Revolutia-din-1989

ROMÂNIA - este singura țară din lume care își poate asigura fără ajutorul nimănui apa, hrana, energia, combustibilii, are toate resursele naturale posibile, masă lemnoasă și aur și cam tot ce are nevoie poporul său! Înțelegeți "vrăjala" cu ... de ce suntem "membrii" UE și "parteneri" NATO?!? 😂 😂 😂 Și atunci de ce ne tot întrebăm, ce au ăstia cu noi, de nu ne lasă să trăim în liniște și pace, să ne bucurăm de ce ne-a oferit Dumnezeu! RO-EXIT! ROMÎNIA - se poate citi și așa - OM ÎN RAI.

🆗 O tânără româncă a preferat să renunțe la un soț bogat, decât să renunțe la ortodoxie: Sunt OK așa cum sunt, ortodoxă ✝️ →

- Posted in 💟 Lupta cea bună by

Bianca Marina

Mărturie stă cazul tinerei Bianca Marina (foto). Tânăra a preferat să divorțeze de fotbalistul Steliano Filip, decât să treacă la religia acestuia. De menționat că la momentul cununiei, atât tânăra cât și fostul fotbalist al echipei naționale erau ortodocși.

Cu toate acestea, Filip a decis, ulterior, să treacă la altă religie. Tânăra sa soție a spus că nu a putut să-l urmeze, așa că s-au despărțit, chiar dacă el a încercat s-o convingă să renunțe la credința strămoșească.

Sursa articolului: https://r3media.ro/o-tanara-romanca-a-preferat-sa-renunte-la-un-sot-bogat-decat-sa-renunte-la-ortodoxie-sunt-ok-asa-cum-sunt-ortodoxa/

Duminica a 4-a din Postul Mare: Când cerem cu credinţă, primim ajutorul lui Dumnezeu

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Când cerem cu credinţă, primim ajutorul lui Dumnezeu

Evanghelia celei de-a patra Duminici a Postului Mare ne istorisește despre vindecarea unui tânăr ce era stăpânit de un duh rău. Este cert că de această dată copilul ce a fost vindecat nu suferea de o boală fizică obișnuită, ci fusese victima unei lucrări demonice a celui care vrea să piardă atât sufletele, cât și trupurile oamenilor.

În mod obișnuit, o mare mul­ți­me de oameni Îl urmau și ascultau pe Mântuitorul Hristos, însă dintre toți cei prezenți acolo vocea unui tată ce-l avea pe fiul său stăpânit de diavol capătă rezonanță. El era trist, deprimat și venea înaintea lui Iisus cu nădejdea că va fi vindecat fiul său, așa cum primiseră vindecare mulți alți bolnavi. La prima vedere, s-ar putea crede că o persoană stăpânită doar nu poate vorbi, însă aflăm de la Evan­gheliștii sinoptici că tânărul avea și tendințe de suicid și a fost aruncat în apă sau în foc spre a fi ucis, căci demonul urmărea probabil ca trecerea în viața veșnică să-l prindă pe acest copil în starea aceea de nesuportat, spre a fi pierdută orice șansă de mântuire. Vedem deci că cel care știe că darul vieții vine de la Dumnezeu luptă fără sorți de izbândă, voind ca oamenii să-și piardă atât viața aceasta, cât și pe cea veșnică. Deși nu avea manifestări grave permanent, în momentele și locurile când influența demonică ajungea la aspecte culminante, tânărul afectat pierdea controlul propriei voințe. Era aruncat la pământ, scrâșnea din dinți, făcea spume la gură și nu se mai putea mișca.

Un amănunt interesant pe care îl aflăm de la tatăl acestui tânăr după ce descrie starea fiului său este că inițial nu a îndrăznit să se adreseze direct Mântuitorului, ci a apelat la Ucenici, care nu au reușit să-l vindece pe tânărul său fiu. De altfel, aceștia L-au întrebat ulterior pe Învă­țător de ce nu au putut să-l izgonească, iar El le-a răspuns cu claritate: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9, 29). Din aceste cuvinte ale ­Mântuitorului observăm că atât rugăciunea, cât și postul sunt vitale în protecția împotriva lucrării diavolului care este lăsat să încerce pe om, dar nu să-l piardă, atât timp cât omul ascultă și practică îndrumările dumnezeiești.

Hristos consideră necesar ca în acel moment să evidențieze necre­dința oamenilor într-un strigăt spre conștientizare prin care se întreabă: „Până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?” (Marcu 9, 19). El, Cel ce cunoaște toate cele ascunse din sufletul fiecărui om, știa de bună seamă cât de multă credință aveau cei pre­zenți acolo. Prin aceste cuvinte arăta că ar fi dorit să simtă mai multă credință în sufletele conaționalilor Săi, mai ales după ce aceștia au auzit cuvintele pline de înțelep­ciune dumnezeiască și au fost martorii multor minuni cum nimeni nu mai făcuse vreodată.

Iisus niciodată nu rămâne insensibil la suferința oamenilor și cere să fie adus copilul, inițiind un dialog cu tatăl acestuia, din care aflăm că suferința aceasta era una veche, din pruncie. De bună seamă că mare era durerea tatălui, pe de o parte fiindcă știa că de mulți ani fiul lui era stăpânit de cel rău, ceea ce necesita grijă sporită, permanentă, spre a fi contracarate îndemnurile către suicid din partea diavolului, și pe de altă parte, fiindcă manifestările au repărut imediat ce a fost apropiat copilul de Hristos, cu o violență sporită. Momentul acesta al aducerii înaintea lui Dumnezeu devine unul de cotitură, când chiar și duhul mut se cutremură de prezența lui Dumnezeu, cunoscând că acțiunea sa îndreptată împotriva copilului nu va mai dura decât foarte scurt timp, ceea ce nu l-a determinat însă la a renunța în mod pașnic, fără a-și arăta pentru o ultimă oară scopul său distructiv prin orice mijloace. Iisus a lăsat astfel să se vădească ce urmărea duhul necurat înaintea mulțimii prezente, ca să știe toți și să se ferească pe viitor de lucrarea lui perfidă.

Dragostea de părinte este fără margini și ea reiese din cuvintele tatălui copilului către Mântuitorul: „De poți face ceva, ajută-ne, fie-Ți milă de noi!” Așa cum a afirmat și cu alte ocazii, Iisus reiterează că toate sunt cu putință pentru cei ce pot să creadă (Marcu 9, 23). În acel moment, are loc în omul nostru „cu ochii plini de umbra tăinuitelor dureri” o schimbare interioară ce a fost surprinsă magistral de poetul Mihai Eminescu prin versul „dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”. El conduce discret pe omul care venise înaintea Lui spre o mărturisire publică a credinței ce avea să capete valențe geniale asupra cărora vom insista în cele ce urmează.

„Cred, Doamne, ajută necre­dinței mele!” – strigă sufletul îndurerat, mărturisindu-și credința interioară, semnalând semenilor că omul poate primi puterea ­vindecătoare a lui Dumnezeu arătând cu smerenie puțina credință, dar concomitent și necredința care se poate transforma cu ajutor divin. Este poate cea mai frumoasă rugăciune din Postul Mare, pe care o putem repeta în orice clipă, în orice situație, dar mai ales în momentele grele sau când avem îndoieli. Cea de-a doua parte a exclamației arată smerenia de care era capabil acel om, căci el spune că nu se socotește îndeajuns de credincios spre a-i fi împlinită cererea, dar cu ajutor divin, soco­tește că omului care își recunoaște nimicnicia, Dumnezeu îi poate împlini toate. Lacrimile ce exprimă descătușarea după ani și ani de chinuri, care deveniseră proprii și părintelui ce le trăia împreună cu copilul și poate chiar mai intens, din prisma celui ce conștien­tiza gravitatea situației la un nivel profund, arată că apropierea de Dumnezeu eliberează interiorul uman de orice apăsare.

Observăm în Sfânta Evanghelie și un alt detaliu, anume că întotdeauna duhurile necurate Îl identificau pe Hristos, știau clar cine este El, se tem, se cutremură și se miră de ceea ce văd, dar nu admiră faptul că Însuși Creatorul cerului și al pământului a venit la făptura Sa cea căzută, spre a o elibera. Imaginea aceasta a cuprinderii și a desprinderii de duh ilustrează ce înseamnă viața ­înainte de Hristos, întâlnirea cu El și viața în El.

Dialogul dintre tatăl copilului și Iisus a stârnit o curiozitate sporită a mulțimilor care au început a da năvală, ceea ce L-a determinat pe Mântuitorul Hristos să-l certe numaidecât pe duhul necurat. În înțelepciunea Sa dumnezeiască, Iisus nu numai că a vindecat copilul, ci poruncind duhului să iasă din acesta, i-a trasat și o altă sarcină, aceea de a nu se mai întoarce niciodată să-l afecteze. Aceasta arată că grija pentru creație este una permanentă și nu se restrânge la niște acte de moment.

Strigătul către Mântuitorul este dovada faptului că singuri nu ne putem ridica. Doar cu ajutorul Harului dumnezeiesc ființa omenească poate ieși din dispersie, din fluctuație. Imaginea tatălui înfricoșat de ideea că fiul său nu s-ar mai putea face bine niciodată este întâlnită în contemporaneitate. Nu doar din constatările Bisericii și observațiile preoților duhovnici, ci și din constatările psihologilor și ale sociologilor se remarcă o creștere în forme subtile sau agresive a activității demonice, a asaltului acestor forțe în rândul tinerilor. De la imaginile ce apar pe dispozitivele electronice la îndemnurile unora de proliferare a păcatului ce este prezentat ca firesc sau chiar bun și necesar, de la criza identitară caracteristică vârstei la diferențele de opinie între generații, de la lipsa comuniunii, a socializării și comunicării reale la tentativele de suicid, izolare, copiii și tinerii vremurilor noastre se confruntă cu situații diverse, extreme, adesea dureroase, iar părinții caută soluții și trebuie să știe că din orice situație, oricât de gravă s-ar dovedi a fi, se poate ieși cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

De aceea, fiecare părinte are a face câțiva pași alături de Dumnezeu, esențiali pentru protejarea copiilor de cel rău. Începând cu Taina Botezului, continuând cu Taina Mirungerii și a Euharistiei, pe care copiii în vârstă de până la 7 ani o pot primi cât mai des fără a se spovedi, cu rugăciunile zilnice și prezența la Sfânta Liturghie a întregii familii, participarea la cateheze și orele de religie, practicarea unei vieți creș­tine autentice în sânul comu­nității parohiale, promovarea tradițiilor creștine legate de marile sărbători, toate acestea feresc copiii de acțiunile diavolilor care caută de bună seamă să piardă suflete.

O istorioară din Pateric ne amintește despre un pustnic ce a fost asaltat la propriu de demonii care voiau să-l scoată din chilia nevoinței sale, să-l alunge din ­pustie. Lupta era grea, puterile pustnicului scădeau și, văzându-se aproape biruit, acesta a strigat: „Doamne, ajută-mă!” În acea clipă demonii au dispărut. Ulterior, ­istovit, pustnicul L-a întrebat pe Dumnezeu de ce nu a intervenit mai devreme și răspunsul a fost acesta: „Pentru că nu M-ai chemat dintru început. Ai crezut că te poți descurca singur cu demonii. Cheamă-Mă și întotdeauna vei primi ajutorul Meu!”

Pr. Gabriel Joița

Sursa: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/cand-cerem-cu-credinta-primim-ajutorul-lui-dumnezeu-179271.html