• „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.” ~ Troparul Sfintei Cruci

• „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător.” ~ Psalmul 8,2.

• „Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor.” ~ Matei 18,3

• Sursa: Teologie - Duh și Adevăr

  • YouTube: Ieromonahul Hristofor, preot slujitor și duhovnic

  • FB Video: https://fb.watch/w_fMjNKf4H

• Comentariul Ortodoxia.RO: Viitorul sună bine! / 🖼️ Fotografia zilei — Pe Cel ce nu-L poți cuprinde cu brațele, cuprinde-L cu inima ta❗ / ❤️ Părintele Vasile Antonie Tămaş - Întrebări și Răspunsuri

Evanghelia de la Marcu - Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX, Vers. 1

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu, Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX cu Vers. 1

Zis-a Domnul:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1)

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scă­pa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-si pierde su­fletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta des­frânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

Mare e puterea adevărului, şi nimic pe lume nu-i poate lua ade­vărului puterea.

Mare e puterea tămăduitoare a adevărului, şi nu-i suferinţă sau slăbiciune pe lume pe care adevărul să n-o poată tămădui.

Bolnavii, când suferă, caută un doctor care să le dea un leac pen­tru durerea lor. Nimeni nu umblă după un doctor care să-i dea o doctorie bună la gust, ci oricine caută pe unul care să-i dea o docto­rie bună la boală, fie ea dulce, amară ori sălcie. Cu cât e mai amară doctoria, cu cât mai complicat procesul vindecării, cu atât mai multă încredere pare să aibă bolnavul în doctorul care i-o prescrie.

De ce leapădă oamenii doctoria amară doar când vine din mâna lui Dumnezeu? De ce aşteaptă de la Dumnezeu numai dulceţuri? Desigur, pentru că nu-şi dau seama cât sunt de bolnavi, cât e de grea boala păcatului. Ei cred că se pot lecui cu delicatese!

Împărăteasa Elena primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat și a sărutat-o; asemenea și toată suita împărătească, ce era cu ea. Iar alții nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: „Doamne, miluiește!”

Împărățind în Roma Maxențiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i și chinuindu-i nu numai pe creștini, dar și pe paginii săi ucigându-i și jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăție, siluind casele celor de bun neam, și era tuturor romanilor foarte greu și urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viață și prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină și să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxențiu, sfătuindu-l pe el prietenește să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul și nu s-a îndreptat, dar și mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăție-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăție. Pentru că Maxențiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voința poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri și cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toți cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxențiu tot neîndreptat petrecea, ba încă și la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat și a mers asupra lui cu război. Văzând însă că puterea oștilor sale nu este de ajuns și gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxențiu, a început a se îndoi, pentru că știa că Maxențiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulți băieți, fete și femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutând milostivirea deșerților idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzând Constantin că la Maxențiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpânește cerul și pământul, pe care și neamul creștinesc îl cinstește, ca să-i dăruiască lui chip de biruință asupra prigonitorului. Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în amiazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele și deasupra scris pe dânsul: „În acest semn vei învinge”. Au văzut aceea și ostașii toți, între care era și dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, și se mirau. Iar cei mai mulți dintre dânșii au început a se teme că păgânilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire și de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tâlharii și făcătorii de rele. Deci, ostașii se temeau că nu cumva războiul lor să fie fără noroc și din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndoială. Iar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuși Hristos Domnul și iarăși i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse și i-a zis lui: „Să faci asemănare chipului acestuia și să poruncești ca să-l poarte înaintea oștilor și nu numai pe Maxențiu, ba încă și pe toți vrăjmașii tăi îi vei birui”. Deci, sculându-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia și chemând argintari iscusiți le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar și de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat și, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri și pe zale semnul crucii.

Odată, un monah a întrebat:

— Eşti creştin ortodox?

— Da.

— Porţi cruciuliţă la gât?

— Nu, am uitat-o.

— Atunci ce soi de creştin eşti?!?

Dragii mei, purtați tot timpul Sfânta Cruce la gât, fie că-i scumpă şi de mult preţ, fie că-i ieftină şi simplă. Alţii şi-au jertfit viaţa şi li s-a tăiat capul numai ca să nu-şi scoată crucea de la gât, ca Sfântul neomartir Evghenie din Rusia. Voi de ce nu o purtaţi? Vă ameninţă cineva?

Nu de mult ne-a vizitat la chilie un tânăr, care ne-a povestit ceva cutremurător:

“Înainte cu aproape o lună mergeam cu mașina de la Anapli la Epidavros. Pe la înjumătățirea drumului mi-a facut semn un bătrânel să opresc ca să-l iau în mașină. Mi-a fost milă de el, am oprit şi l-am luat în maşină! Însă după câţiva kilometri îl văd pe bătrân cum scoate dintre degete ceva negru, nişte gheare mari, se întoarce spre mine şi-mi zice cu ură: — Nenorocitule, ai noroc că porţi blestemata asta (se referea la cruciuliţă) la gât, că altfel te-aş fi omorat! Și a dispărut imediat, lăsând o duhoare insuportabilă. Aşa m-am speriat de tare, părinte, că a doua zi am vândut maşina... Bine că aveam cruciuliţa la gât, că de nu, acum îmi făceaţi trisaghionul".

Vezi, frate? Dar nu numai să o purtaţi, ci peste tot să vă însemnaţi cu semnul ei. Să faceţi cruce la toate, la persoane, la lucruri, înainte să vă apucaţi de ceva, pe pernă înainte de a vă culca, pe volan înainte de a conduce, înainte de orice convorbire telefonică, dar mai ales pe mâncăruri, care sunt astăzi pline de otravă. Cinstita Cruce este apărătoare, păzitoare şi ucigătoare de diavol.

De asemenea, agheasma este protectoare şi vindecătoare de trup şi de suflet. În fiecare dimineaţă, când suntem pregătiţi să bem trei guri spunând: În numele Tatălui şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh. Amin.

• Apoi să ungem faţa cu agheasmă în formă de Cruce spunând: "spre luminarea sufletului şi a trupului".

• Apoi ochii spunând: "spre înălţarea ochilor mei la Cel ce locuieşte în ceruri",

• Apoi gura spunând: "să graiască înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere",

• Apoi gâtul spunând: “să Te laud şi să Te slăvesc în veci",

• Apoi pieptul spunând: "spre vindecarea sufletului şi a trupului",

• Apoi palmele zicând: "mâinile Tale m-au facut şi m-au zidit",

• Apoi genunchii spunând: "să meargă în cărările Tale, în tot lucrul bun".

• Si la urmă ceafa spunând: "cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie."

Slăvit să fie Dumnezeu acum și-n vecii vecilor, Amin!

"Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, ce S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe Tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin."

• ☦️ 23 Mai - Sfântul Nou Mucenic Evghenie Rodionov: Nelepădarea de Crucea lui Hristos l-a făcut pe soldatul Evghenie să devină mucenic. / Tropar: "Mucenicul Tău, Doamne, Evghenie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!"

• ✝️ Crucea este Lemnul Vieții / ”Lemnul vieţii cu adevărat, cel sădit în locul căpăţânii, prin care a lucrat mântuire Împăratul veacurilor în mijlocul pământului, înălţat fiind astăzi, sfinţeşte marginile lumii şi se înnoieşte casa Învierii. Se bucură îngerii în cer şi se veselesc oamenii pe pământ, ca David strigând şi zicând: Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este Cel ce dă lumii mare milă”.

• ✝️ Cruce Sfântă
  Cruce Sfântă, armă dulce, să-mi ajuţi unde m-oi duce.
  Cruce Sfântă, luminoasă, să-mi ajuţi când plec de acasă.
  Cruce, tu să străluceşti, duşmanii să-mi prăpădeşti.
  Cruce, tu mă însoţeşti, ce e sfânt să-mi făureşti.
  Cruce, în a ta credinţă eu să fiu cu biruinţă.
  Cruce Dreaptă, lucitoare, să mă ierţi în sărbătoare.
  Cruce, cu lumina ta, tu să-mi iei durerea mea.
  Cruce, tu să străluceşti, inima să-mi veseleşti.
  Cruce, cu a ta lumină, sufletul meu îmi alină.
  Cruce Sfântă, Cruce Dreaptă, tu pe diavoli îmi arată.
  Cruce, tu mă însoţeşte și de cei răi mă păzeşte.
  Cruce, intră-n sufletul meu, să ajung la Dumnezeu.
  Amin!

• ✝️ Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului de la Marcu, Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX cu Vers. 1 / Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

• ✝️ Părintele Adrian Făgețeanu: Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. / " [...] Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: „Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie eram şi viu şi mort, deopotrivă." - Părintele Adrian Făgețeanu

• 🖼 Fotografia zilei - Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință: Instalarea Troiței în satul Țibucani - Neamț →

Tropar:

"Mucenicul Tău, Doamne, Evghenie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!"

Sfântul Nou Mucenic Evghenie Rodionov s-a născut în 23 mai 1977, în apropiere de Moscova, anume în satul Kurilovo, în apropiere de oraşul Podolsk. A fost singurul copil al familiei şi a fost botezat creştin ortodox în copilărie. Mama lui se numeşte Liubov («Iubire») Vasilievna.

În anul 1989 bunica l-a luat pe micul Evghenie şi l-a dus la Biserică pentru a se spovedi pentru prima dată şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Preotul a observat că Evghenie nu purta cruce la gât şi în timpul spovedaniei i-a dat o cruce, pe care copilul nu a mai dat-o niciodată jos de la pieptul său; chiar a făcut un şnur gros şi a atârnat crucea de el. Mama lui, când l-a văzut că avea cruce, l-a sfătuit să o scoată, spunând că o să-l ridiculizeze colegii lui din cauza crucii. Evghenie nu a răspuns, dar nici n-a ascultat-o. După ce şi-a terminat studiile, în anul 1994, a lucrat ca tâmplar de mobilă, meserie care i-a adus multe venituri.

În 25 iunie 1995 a început serviciul militar şi, după instrucţia necesară, în 13 ianuarie 1996 a fost repartizat la posturile de frontieră din Cecenia. Exact după o lună, pe 13 februarie 1996, a fost luat ostatic. Capturarea lui s-a petrecut astfel: unitatea militară a trimis patru soldaţi – printre care era şi Evghenie – să controleze maşinile care treceau pe un anume drum. Din păcate, cei responsabili i-au trimis pe soldaţi fără a exista nicio organizare prealabilă (nu era nici măcar o instalaţie de iluminare a drumului) şi nicio securitate. Pe acest drum treceau foarte des ceceni care transportau arme, ostatici şi droguri. În noaptea aceea a trecut pe acolo o ambulanţă.

Când soldaţii au oprit-o pentru control, pe neaşteptate din ea au ieşit peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o încăierare şi cecenii i-au arestat pe cei patru soldaţi. Acest fapt s-a petrecut la ora 3 noaptea. La ora 4 au venit alţi soldaţi pentru schimbarea gărzii; fireşte că nu i-au găsit şi au înţeles imediat ce se întâmplase! După câteva zile, unitatea militară i-a informat pe părinţii soldaţilor despre dispariţia lor. Mama lui Evghenie a priceput că nu e vorba de o simplă dispariţie, ci de capturare şi, primejduindu-şi viaţa, s-a dus în Cecenia pentru a-şi găsi copilul. A ajuns în oraşul Hangala şi, după multe încercări, a intrat în legătură cu conducătorii diferitelor grupări de gherilă din Cecenia, încercând să afle ceva despre soarta lui Evghenie – pentru că ştia că cecenii nu îi ucid imediat pe ostatici, ci aşteaptă poate vor primi nişte bani de răscumpărare şi îi vor elibera.

Cecenii i-au spus că fiul ei trăia, dar era ostatic; tăceau cu scopul de a încerca să afle cam câţi bani puteau să ia de la ea. Pe atunci, un soldat viu ostatic valora 10.000 de dolari, în vreme ce un ofiţer valora 50.000. Când şi-au dat seama că nu e rost să câştige destui bani, au hotărât să îl ucidă. Mama lui a mers peste tot pentru a-l găsi, a trecut prin multe sate, pe drumuri cu mine explozibile, pe fronturi de luptă, a cunoscut mulţi ofiţeri ceceni, aşa cum spune ea însăşi, „am trecut prin toate cercurile iadului”.

Din prima zi a captivităţii de 100 de zile a lui Evghenie, „rebelii” (luptători de gherilă), pentru că au văzut că poartă cruce la gât, au încercat să îl distrugă psihic pentru a-l determina – dacă era posibil – să-şi renege credinţa, să-şi lepede crucea, să devină musulman şi să-l facă călău şi ucigaş al altor prizonieri ruşi. Bineînţeles, Evghenie a refuzat toate propunerile şi, în ciuda deselor şi cruntelor bătăi, a numeroaselor torturi şi a făgăduinţei că va trăi dacă îşi scoate crucea, cecenii nu au izbutit să îl înduplece. Mai târziu, înşişi conducătorii rebelilor i-au spus mamei lui: „Dacă fiul tău se făcea unul dintre noi, nu l-am fi nedreptăţit!”

Pe 23 mai 1996, adică de ziua lui de naştere, rebelii i-au dus pe cei patru prizonieri, printre care şi pe Evghenie, ca să îi omoare. Mai întâi i-au ucis pe ceilalţi trei soldaţi. Apoi, i-au propus pentru ultima oară lui Evghenie să îşi scoată crucea, spunându-i: „Ne jurăm pe Allah că vei trăi!” Evghenie a refuzat din nou – atunci a urmat înfricoşătoarea sa mucenicie. L-au omorât cu cuţitul, tăindu-i capul cu totul, însă nu au îndrăznit să-i scoată crucea de la gât. L-au îngropat cu crucea la gât, însă fără cap.

Într-un sfârşit, după 9 luni, mama l-a găsit pe Evghenie. Cecenii i-au cerut 4.000 de dolari ca să îi dea trupul. I-au dat şi caseta video cu mucenicia fiului ei şi i-au istorisit ei înşişi desfăşurarea captivităţii şi a torturilor îndurate de acesta.

Mama lui Evghenie şi-a vândut apartamentul şi tot ce a mai putut – chiar şi haine – pentru a putea, pe de o parte, să dea aceşti bani, iar, pe de alta, să facă faţă cheltuielilor de deshumare şi pentru coşciugul special, pentru transport etc. (o sumă considerabilă).

Până la urmă, în 20 noiembrie 1996, trupul a fost adus în satul natal şi a fost îngropat în cimitir. După câteva zile, tatăl lui Evghenie a murit de durere, lângă mormântul fiului lui.

De îndată, în felurite zone ale Rusiei, Sfântul Mucenic Evghenie a început să se arate şi să facă minuni. Relatăm mai jos câteva mărturii şi mijlociri minunate:

O fetiţă care locuia la un orfelinat ortodox a povestit că i-a apărut odată un ostaş înalt, cu mantie roşie, care i-a spus că îl cheamă Evghenie, a luat-o de mână şi a dus-o la Biserică. Fetiţa a spus: „Mi s-a părut ciudat că purta o mantie roşie, pentru că soldaţii nu poartă astăzi o astfel de mantie şi m-am gândit că aceasta trebuie să fie mantia mucenicului”.

El îi ajută adesea pe prizonierii din Cecenia să evadeze din captivitate şi apoi să scape de orice primejdie, precum minele explozibile etc.

Într-un spital cu răniţi de război, soldaţii aflaţi în convalescenţă au mărturisit că îi ajută un Sfânt Mucenic numit Evghenie, mai ales când au dureri mari. Când unii dintre aceşti soldaţi au mers la Catedrala Mântuitorului din Moscova, au văzut icoana mucenicului şi l-au recunoscut pe cel care îi ajutase.

Pe soldatul cu mantie roşie îl cunosc şi deţinuţii. Îi ajută mai ales pe cei doborâţi şi distruşi psihic din cauza încarcerării.

În anul 1997, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie al II-lea, a apărut cartea Noul mucenic al lui Hristos, ostaşul Evghenie. Un preot pe nume Vadim Skliarensko, din Dniepropetrovsk, a trimis un raport la Patriarhie în care relatează că din coperta cărţii cu fotografia Sfântului izvorăşte mir.

După trei ani şi trei luni de la martirizarea Sfântului, comandantul cecen şi întreaga lui echipă, ucigaşii lui Evghenie, au fost omorâţi chiar de ceceni, după dispute interne între rebeli.

În tot timpul anului, dar mai ales în ziua muceniciei lui, pe 23 mai, la mormântul lui vin mulţi credincioşi în pelerinaj şi se povestesc multe minuni făcute de acest Nou-mucenic al lui Hristos.

”Lemnul vieţii cu adevărat, cel sădit în locul căpăţânii, prin care a lucrat mântuire Împăratul veacurilor în mijlocul pământului, înălţat fiind astăzi, sfinţeşte marginile lumii şi se înnoieşte casa Învierii. Se bucură îngerii în cer şi se veselesc oamenii pe pământ, ca David strigând şi zicând: Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este Cel ce dă lumii mare milă”.

Lemnul sfintei şi de viaţă dătătoarei Cruci este un lemn deja transfigurat. Crucea are o valoare sfinţitoare.

"Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, ce S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe Tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin."

Cruce Sfântă, armă dulce, să-mi ajuţi unde m-oi duce.
Cruce Sfântă, luminoasă, să-mi ajuţi când plec de acasă.
Cruce, tu să străluceşti, duşmanii să-mi prăpădeşti.
Cruce, tu mă însoţeşti, ce e sfânt să-mi făureşti.
Cruce, în a ta credinţă eu să fiu cu biruinţă.
Cruce Dreaptă, lucitoare, să mă ierţi în sărbătoare.
Cruce, cu lumina ta, tu să-mi iei durerea mea.
Cruce, tu să străluceşti, inima să-mi veseleşti.
Cruce, cu a ta lumină, sufletul meu îmi alină.
Cruce Sfântă, Cruce Dreaptă, tu pe diavoli îmi arată.
Cruce, tu mă însoţeşte și de cei răi mă păzeşte.
Cruce, intră-n sufletul meu, să ajung la Dumnezeu.
Amin!

Observați crucea dintre ochii acestei superbe fete? Parcă îi strică frumusețea, nu-i așa? Ei bine, acel tatuaj a avut un rol de protecție de-o lungul istoriei chinuite a fraților noștrii români de la sud de Dunăre; aromâni, meglenoromâni și fârșeroți. Turcii aveau obiceiul să ia de la populațiile supuse din imperiu tributul de sânge: devșirme... adică băieți pentru armata de ieniceri și fete pentru haremuri. Devșirme era luat aproape exclusiv de la creștinii balcanici, pentru că băieții erau considerați cei mai viteji, iar fetele cele mai frumoase. Atunci frații noștri au avut ideea ingenioasă de a tatua copiilor în frunte cruci. Musulmanii nu puteau suferi simbolul crucii și astfel nu mai erau interesați de copii români. Desigur că acel tatuaj strica frumusețea copilului... Dar e mai bine să ai copilul lângă tine.

În fotografie: Kira Hagi

Credit pentru foto: Armânlu nu keari

• Petre Țuțea: 💬 „Aromânii sunt români absoluți!”

• Academia Română: 📜 Aromânii fac parte din poporul român

• De citit: 📕 Romanija este o regiune din Bosnia ... și este locuita de vlahi

— În loc de explicații:

• ⛔️ Sfântul Lavrentie al Cernigovului: „În orașul Kiev niciodată nu a fost patriarh. Patriarhii au trăit la Moscova. Să vă păziţi de gruparea ("biserica") autocefalilor ucraineni şi de uniaţie”.

• 💥 Rada Supremă din Ucraina a votat interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (canonice) →

• 💥 Primarul Kievului a semnat un decret conform căruia toate bisericile ortodoxe ale Bisericii Ortodoxe canonice vor fi închise în capitala Ucrainei.

• 🏳️‍🌈 După lovitura de stat din 2014, Ucraina a devenit raiul pedofililor. →

• 😢 RU vs UA

• ☦️ Profeție despre Ucraina a preotului staret Nicolae Trubin (1950-1997)

• ☦️ Un discurs puternic și plin de adevăr: poporul rus, ucrainian și belorus trebuie să se unească și să lupte împreună împotriva forțelor antihristice care le-a dezbinat

• 🌐 Biserica "Ortodoxă" Ucrainiană - a lui Epifanie Dumenko care este necanonică - împreună cu luteranii pe drumul lor spre unitate →

• 🛐 Schismaticii binecuvântează apa cu simbolul tridentului ucrainean

• ☦️ Schiarhimandritul Iona Ignatenko: "Când ultimul călugăr va părăsi Mănăstirea Marea Lavră și ereticii și schismaticii vor profana locurile sfinte, podul Kievului se va rupe, partea stângă a Kievului se va scufunda și partea dreaptă a Kievului va deveni parte a Rusiei. - Schiarhimandritul Iona Ignatenko (1925-2012)"

• ☦️ "Biserica lui Hristos nu poate fi biruită de forțele Iadului" – Pentru aceste cuvinte mitropolitului Longhin Jar i s-a întocmit Dosar Penal →

✝️ Cum se face corect semnul Sfintei Cruci

Cum ținem mâna?

Se folosește mâna dreaptă, unind degetele ei în felul următor: degetul mare, degetul arătător și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă. Cum să ne facem corect semnul Sfintei Cruci

Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte – pentru a sfinți mintea -, apoi coboară până la buric – pentru a sfinți simțurile -, de acolo, mâna merge la umărul drept, iar apoi ea merge orizontal la umărul stâng – pentru a sfinți puterea trupului.

În timp ce se face semnul Sfintei Cruci, se rostește “în numele Tatălui” (când mâna e pe frunte), “și al Fiului” (când mâna coboară la buric), “și al Sfântului Duh” (când mâna se duce de la un umăr la celălalt), „Amin” (când mâna o retragem de la umărul stâng).

Cele trei degete împreunate simbolizează unitatea Sfântei și nedespărțitei Treimi. Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei închipuiesc cele două firi, omenească și dumnezeiască, unite în persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

Deci nu spunem „Amin” când mâna este la umărul stâng, nu facem cruci mici strâmbe și rapide, de parcă am cânta la mandolină, n-o facem cu limba în gură. Dacă dorim să facem și o închinăciune, ne aplecăm numai după ce mâna este din nou lăsată să cadă pe lângă trunchi. De ce? Pentru că tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota și ne închinăm ei.

Uneori se mai observă o altă greșeală, destul de răspândită: închinăciunea se face în același timp cu semnul Sfintei Cruci. Nu trebuie să facem acest lucru, deoarece rupem Crucea. Dacă însă ne oprim cu semnul Sfintei Cruci la piept, și nu la buric, atunci crucea pe care o facem apare răsturnată și, fără să vrem, transformăm Crucea lui Hristos într-o cruce satanistă.

Unii dintre credincioșii care vin la biserică numai de câteva ori pe an, de cele mai multe ori își fac semnul Sfintei Cruci incorect. Pe unul îl vezi că-și face semnul Sfintei Cruci ca și cum ar alunga muște sau ar cânta la cobză, altul își împreunează degetele ca și cum nu și-ar face semnul Crucii, ci ar vrea să presare sare peste el. Nici nu trebuie să mai amintim greșeala cea mai frecventă în care mâna nu mai ajunge până la umărul drept sau cel stâng, ci face o mișcare nedefinită în dreptul pieptului.

Este aceasta ceva neimportant, o simplă formalitate? Nu, nicidecum! Sfântul Vasilie cel Mare scria cu mult timp în urmă că: „În Biserică totul este bun și se face după rânduială”. Semnul Sfintei Cruci este mărturia văzută a Credinței noastre. Ca să-ți dai seama cât de evlavios este cineva, privește cum face semnul Sfintei Cruci. Evanghelia ne spune: „Cel ce este credincios în foarte puțin, și în mult este credincios” (Lc. 6,11)

Semnul Sfintei Cruci are o putere foarte mare. În Viețile Sfinților sunt descrise multe întâmplări ce ne arată cum semnul Sfintei Cruci făcut peste trupul cuiva, chiar și o singură dată, rupe legăturile diavolilor.

De aceea creștinii care din nepăsare își fac incorect și fără evlavie semnul Sfintei Cruci, îi fac pe diavoli să salte de bucurie.

Când facem semnul Sfintei Cruci?

Semnul Sfintei Cruci îl însoțește pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim și când mergem la somn, la ieșirea din casă și la intrarea în biserică; ne închinăm înainte și după masă, în fața icoanelor, când facem metanii.

Semnul Crucii lui Hristos sfințește totul și pe toate. Astfel, atunci când credinciosul își face semnul Sfintei Cruci asupra sa, se apropie mai mult de mântuire și sufletul său se folosește.

Să nu ne rușinăm să ne facem semnul Sfintei Cruci atunci când trecem pe lângă o biserică.

✝️ După Regulamentul Autorităților Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti - 2015, tot cel care își face Cruce strâmbă este:

1) hulitor / blasfemiator prin gesturi (schimonosirea, falsificarea semnului sfintei cruci),

2) schismatic (pentru că are o interpretare gestuală publică diferită a semnului sfintei cruci),

3) eretic (pentru că tot public învață altceva decât învață biserica în privința a cum se face semnul crucii),

4) profanator / sacrileg / disprețuitor = batjocoritor / lipsit de respect / știrbitor al cinstei și a închinării Sfintei Cruci

5) apostat

✝️ Vama a 19-a – a ereziei

După aceasta am ajuns la vama ereziei, unde se cercetează falsele raţionamente asupra adevăratei Credinţe Ortodoxe, lepădarea de dreapta Credinţă Ortodoxă, hulirea, blasfemia… Acolo se întreabă gândurile nedrepte şi socotelile strâmbe faţă de Credinţa Creştinească, depărtările de drept măritoarea mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştineşti, îndoirea în credinţa, hulele asupra Sfinţeniei şi altele asemenea acestora. În vremea minuţioaselor cercetări, pe care mi le făceau arapii infernali ai acestei vămi, mi-au apărut în minte luminoasele hotărâri Divine, însoţite de sfaturile apostoleşti şi părinteşti din Dumnezeieştile Scripturi şi din cărţile Bisericeşti: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi; iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După faptele lor îi veţi cunoaşte”. „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu mă primiţi pe Mine. De va veni altul (Antihrist) în numele său, pe acele îl veţi primi”. „Mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva cu vicleşugul său, aşa să se strice şi înţelegerile voastre de la credinţa în Hristos. Că de ar propovădui cel ce vine, pe un alt Iisus, pe care n-am propovăduit, sau de aţi lua alt duh, care n-aţi luat, sau altă Evanghelie, care n-aţi primit, bine l-aţi suferi (MT 7,15; Ioan 5,43; 2 Cor. 11,3-4).Dar acea vamă am trecut-o fără ispitire, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta Credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cereşti.

— Vămile Sfintei Teodora, vama 19.

Cum mâncați voi!

Dacă Dumnezeu măcar pentru o secundă v-ar deschide ochii, ce mâncați voi!

Numai ce viermi băgați în gură!

Trebuie doar cu semnul sfintei crucii să gustați mâncarea.

Va veni vremea când totul va fi otrăvit.

Dar dacă veți face semnul sfintei cruci cu credință, veți trăi.

Iar altul va bea aceiași băutură nefăcând semnul crucii, și va muri.

Dacă mergi pe drum, însemnați drumul cu semnul sfintei cruci, și va fi vouă ca un coridor.

Puterea crucii este mare!

— Schimonahia Antonia

Pe o placă de marmură stă încrustat poemul
scris de Sfântul Paisie Aghioritul însuși:

„ Aici s-a terminat viaţa mea,
  Aici şi răsuflarea mea.
  Aici trupul mi se va îngropa,
  Iar sufletul mi se va bucura.
  Sfântul meu aici locuieşte,
  Iar aceasta mă cinsteşte.
  Şi cred că el se va milostivi
  Şi pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,
  Ca sufletul meu cel ticălos
  Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos ”.

"Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: „Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie eram şi viu şi mort, deopotrivă." - Părintele Adrian Făgețeanu

Părintele ieromonah Adrian Făgeţeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011) s-a născut în comuna Deleni de lângă Cernăuţi. Pe numele de mirean Alexandru.

Preot la mănăstirea Căldăruşani, a fost închis prima oară în perioada 1950-1956, iar în 1958 a doua oară, prin sentinţa 125/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 20 de ani de muncă silnică şi 10 degradare civică, făcând parte din Rugul Aprins. După eliberarea din 1964, a slujit la Turda şi în parohia Piatra Fântânii, Bistriţa, iar din 1970 s-a retras la mănăstirea Cheia, jud. Prahova. A ajuns la mănăstirea Antim, apoi la schitul Locurele de lângă Lainici, la Putna şi din nou la Locurele.

Tânărul Alexandru termină liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi şi se înscrie în 1931 la Facultatea de drept. Duce ca student o intensă activitate politică şi culturală. Face parte din Asociaţia „Junimea”, participă la congresele studenţeşti de la Sibiu, Braşov şi Craiova. Se simte tot mai apropiat de Mişcarea Legionară. Participă la un congres legionar la Suceava, 1935, însă nu devine deocamdată membru. Pleacă la Fălticeni unde unchiul său avea o funcţie importanta în poliţie, ca să-şi facă stagiul în avocatură. Nu s-a adaptat vieţii de avocat stagiar şi dă concurs pentru unul din posturile Ministerului de Interne. A fost comisar la Biroul Administrativ Fălticeni, trece apoi la Judiciar, iar între 1939-ian 1941 este şeful biroului de Siguranţă.

Arestat şi condamnat pentru „rebeliune” de Tribunalul Militar Iaşi, sentinţa 68 din 17 februarie 1941, la 5 ani închisoare corecţională. Este deţinut până în iunie 1941, trecând prin închisoarea militară A.C.A., Galata, Văcăreşti, Braşov. În urma decretului de „reabilitare”, al lui Antonescu, pleacă pe front în linia întâi. Este rănit grav la Stalingrad (la un pas de moarte) şi revine în ţară, fiind internat în lagărul Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.

Pleacă la Cernăuţi, se înscrie la Facultatea de Teologie. Mănăstirea Putna devine locul unde se transformă în monahul Adrian. Se retrage la Râmnicu Vâlcea, de unde va reveni la studii în noul sediu al facultăţii, la Suceava. În vara lui 1945 este arestat pentru activitatea de poliţist şi internat în lagărul de la Slobozia, Ialomiţa, de unde este eliberat în august 1946. În aceste momente grele devine membru al Mişcării Legionare, înfiinţând cu alţi doi colegi un cuib, „Reînvierea”, care-şi propunea să lupte împotriva comunismului.

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei, pleacă la Bucureşti să studieze filosofia. În iunie primeşte acceptul stareţului de la Antim, Vasile Vasilache, să locuiască la această mănăstire. Aici va avea ocazia să asiste la celebrele conferinţe ale „Rugului Aprins”, să-l cunoască pe Sandu Tudor, animatorul mişcării, care va exercita asupra lui o influenţă covârşitoare. În 1947 monahul Adrian se retrage împreună la mănăstirea Govora şi renunţă la facultate. La Govora stă în preajma marelui stareţ Gherasim Bica, până în martie 1950 când răspunde chemării lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna. Securitatea însă îl arestează pe Sandu Tudor în iulie 1950, iar pe el în decembrie. Trece pe la Făgăraş, apoi la Jilava. Condamnat la 31 martie 1952, la 8 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică. Va fi dus în mai 1952 la Canal. În 1953 este transferat la Aiud, în iunie 1954 revine la Făgăraş, din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 sept. 1956.

Din nou liber, se stabileşte la mănăstirea Lainici. Face călătorii la Slatina, Rarău şi Bucureşti, unde ia legătura cu vechii prieteni din grupul „Rugul Aprins” şi cu foşti camarazi de detenţie cu care discută despre combaterea comunismului prin mijloacele credinţei. Un exemplu este discuţia cu preotul Victor Moise din comuna Strunga, jud. Iaşi, căruia i-a repetat că singura posibilitate de a combate materialismul este linia Bisericii, recomandându-i să-şi ia doctoratul în teologie ca să poată influenţa în bine pe ceilalţi preoţi şi credincioşi.

daniil-sandu-tudorÎntâlnindu-l la Rarău pe Sandu Tudor, devenit ieroschim. Daniil (foto), acesta l-a convins pe părintele Adrian să se stabilească la Slatina, dar nu a mai ajuns deoarece a fost arestat din nou la 25 februarie 1958 şi dus la Suceava. Prin sentinţa 125/1958, este condamnat în lotul Rugului Aprins la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi 20 ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Cel mai mult a stat la Aiud, unde L-a purtat permanent pe Dumnezeu în suflet. Eliberat în urma decretului din 1964, va reveni în viaţa monahală.

Mai târziu va reveni în Bucureşti la mănăstirea Antim. În 2003 s-a retras la schitul Locurele, în vârful muntelui, o scurtă perioadă pleacă la Putna şi din nou la apoi, la schit.

Părintele mărturiseşte că salvarea în închisoare era doar una spirituală:

„Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo preţuiai tot darul lui Dumnezeu. Preţuiai aerul pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura uşii. Preţuiai pâinea (două felii, prin care întrezăreai lumina soarelui), alături de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam între noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din porţia mea. Firav şi abia ţinându-se pe picioare, era pus să ducă nişte hârdaie mai mari decât el. Nu putea să le ridice, şi atunci gardienii îl pedepseau tăindu-i raţia de mâncare… În închisoare aveai nevoie de hrană, dar, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem un calendar pe degete, după metoda Gauss. Am calculat data Paştelui şi mi-am dat seama că era exact în acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am început să strig: Hristos a înviat! şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată, „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”. Răsuna Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor care credeau că am început o revoltă. Alergau nebuneşte prin curte şi trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane şi cereau întăriri. Erau speriaţi de glasurile noastre reunite, de forţa spirituală a credinţei, pe care nici o fereastră zăbrelită nu o poate opri. Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate înţelege. Tăria pe care ţi-o dă Dumnezeu ar fi una din ele… În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă” (la Gh. Penciu, Medici în recluziune, Ed. Vremea, 2001, p.1).

De-a lungul vieţii, părintele Adrian a fost de şapte ori declarat mort. Odată, când avea cinci ani şi era în timpul refugiului din Bucovina. Roata carului i-a trecut peste burtă. A murit pe loc. După o zi a înviat. O altă moarte clinică a avut-o la Stalingrad, salvat de acel avion nemţesc. „În tot acest timp, m-am gândit la multe. Mi-am revăzut viaţa, mi-am pus întrebări. Nu era vorba de frica morţii, de durere fizică sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama că şi dacă aş fi fost împărat sau celebru şef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva în pustietatea câmpiei ruse. Această întâmplare mi-a schimbat viaţa din temelii. După ce am ieşit din spital, în concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde în faţa altarului mi-am închinat viaţa lui Dumnezeu, Salvatorul meu”.

În închisoare, un securist pe nume Blehan l-a bătut cu bocancul în cap, încât cheagurile de sânge i-au afectat iremediabil nervul optic. La Aiud, brutele nu s-au mulţumit sa-l pedepsească băgându-l la carceră. Pe un ger de crăpau pietrele, au turnat două găleţi cu apă peste trupul său firav, iar în câteva ore apa a îngheţat pe el. Părintele îşi aminteşte însă de cele mai frumoase lucruri: figura serafică a părintelui Sofian, fineţea de neegalat a părintelui Ghiuş, ţinuta morală fără cusur a ţăranului Ilie din Săcele (pe care-l pomeneşte şi azi la rugăciune), dârzenia lui Sandu Tudor, care a murit asasinat chiar în celulă.

„Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: „Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie eram şi viu şi mort, deopotrivă” (din nr. 611/2004, revista „Formula AS”).

A fost un apropiat al stareţilor Caliopie Georgescu şi Calinic Cărăvan de la Lainici (mănăstire închisă în 1961 şi redeschisă în 1970, unde s-a închinoviat). Părintele Adrian îşi aminteşte cum s-a rugat pentru duşmani:

„Ceea ce m-a impresionat la părintele Calinic era bunătatea fără margini şi, mai ales, rugăciunea necontenită. Se ruga mereu, oriunde, zi şi noapte. Se ruga pentru noi, pentru toată ţara, pentru cei prigoniţi pentru dreptate. Se ruga chiar şi pentru duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, pentru comunişti, spunând: „Toţi sunt fraţii noştri. Dragostea noastră o să le înmoaie inima. Roagă-te şi tu pentru ei”. Sincer, am zâmbit în sinea mea, după câte pătimisem de pe urma lor. Aş fi făcut orice, dar să mă rog pentru comunişti era peste puterile mele. Stareţul Calinic nu a zis nimic – doar a zâmbit. Nu a trecut mult timp şi în faţa mănăstirii a oprit un alai de maşini negre şi luxoase. Era mare agitaţie grozavă la poartă şi din maşină a coborât Nicolae Ceauşescu. Îndreptându-se spre mine, m-a întrebat: „Dumneata eşti preot?… Am venit cu părinţii mei şi aş vrea să le citeşti nişte rugăciuni pentru sănătate”. Cine ar fi putut crede aşa ceva? Căutând a nu mă pierde cu firea, am intrat în biserică împreună cu ei şi mi-am împlinit menirea de preot. M-am rugat pentru Ceauşescu şi, deci, pentru comunişti. Atunci, am înţeles zâmbetul părintelui Calinic. Părintele ştia totul. Avea rugăciunea văzătoare”.

Despre New Age spune: „Cei care azi vor să-l facă pe antihrist din cuvinte ticluite, ne spun că acesta este mântuitorul, nu Acela care a venit deja. Şi ne cer să ne împărtăşim şi să ne rugăm cu budiştii, cu iehoviştii, cu romano-catolicii, cu protestanţii, ca toată lumea să devină un nou Turn Babel”.

Parintele Adrian Fageteanu Vesnica lui Pomenire

„Calm şi blajin, deschis la suflet, de o linişte plină de evlavie pe care nimeni nu i-o poate clătina, puţin la trup, meditativ, aşa l-am cunoscut pe Părintele Adrian Făgeţeanu, monahul de la Mănăstirea Putna, Ciorogârla… apoi la Antim. Obrajii supţi, de paloare discretă, sugera sublima taină a unei frumuseţi interioare deosebite. Pătimea pentru Mişcarea Legionară. L-am întâlnit la colonia de muncă Peninsula-Canal. Originar din Bucovina, tatăl său a fost preot… Avea facultatea de drept şi înainte de preoţie din ordin a lucrat ca ofiţer de poliţie.

Părintele Adrian povesteşte că în timpul războiului sfânt pentru Basarabia şi Bucovina a fost concentrat şi trimis pe câmpul de luptă. Era logodit. La retragerea armatelor albastre, unitatea sa a fost încercuită la cotul Donului, iar el cade rănit grav. Un avion german aterizează chiar în preajma sa pentru a culege răniţii. Este urcat şi el în avion. Părintele încă nu-şi pierduse cunoştinţa. Lucid şi stăpân pe judecată, conştient de situaţia gravă în care se afla, consideră că aterizarea avionului e o minune şi dacă se va însănătoşi se hotărăşte ca restul de zile să-l trăiască în Biserică, slujitor la altar… Intră în comă şi după zece zile se trezeşte şi se vede că se află internat într-un spital din Bucureşti. Îşi aminteşte de tot prăpădul prin care a trecut, precum şi de hotărârea sa. După restabilirea totală va fi externat şi conform hotărârii pleacă la Mănăstire. Se va preoţi.

Logodnica îl aştepta cu devoţiune şi trimite pe fratele său la Mănăstire pentru a-i comunica că îl aşteaptă. Părintele mulţumeşte pentru gestul şi statornicia cu care l-a aşteptat, cere iertare şi spune că a luat o hotărâre sfântă într-un moment de mare cumpănă pentru viaţa sa şi a depus un vot sacru pe care nu-l mai poate încălca…

El îmi spune: „Frate, Petrică, trăim vremuri grele şi cu urmări deosebit de rele. Surghiunul nostru e de lungă durată. Noi legionarii am stat în bătaia tuturor uraganelor. Mulţi camarazi şi de tineri au trecut în odihna veşnică. Astăzi Biserica lui Hristos e smulsă din matca virtuţilor strămoşeşti. Omul buimăcit, nu mai are personalitate, nu mai are voinţă, e scos din cumpătul firesc. Puţin câte puţin lunecăm în abisul marilor anulări a tot ceea ce a fost odată necinstind şi pângărind altarul”.

Eu am plecat la Capu Midia, Părintele a rămas la Peninsula. Părintele Adrian a fost un trimis scump. Din multa bogăţie a inimii sale şi din marea lui înţelepciune m-am înaripat cu noi puteri sufleteşti pentru bătălii viitoare” (Petru Baciu, Răstigniri ascunse. Mărturii, vol. 1, p. 274-276)

(v. şi C. Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori…)

Extrase din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MĂRTURISITORII

Culmea incorectitudinii politice:

• familia tradițională,

• în haine tradiționale,

• în fața Crucii,

• trăind în tradiția Cultului Eroilor ce ține Națiunea întreagă.

De Ziua Eroilor, 25 mai, ora 17,30, prezenți la Valea Uzului!

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=631860002319489&set=a.628785195960303

SEMNUL SFINTEI CRUCI, SĂ NU-L FACEȚI ÎN BATJOCURĂ, CU LENE ȘI NEPĂSARE, CI CU MAXIMĂ STRĂPUNGERE DE INIMĂ, CĂCI PRIN EL VĂ PUTEȚI MÂNTUI SAU OSÂNDI.

„Semnul Crucii este nouă,
Scutul cel Mântuitor,
Care depărtează răul,
Şi ne dă la toate spor.

Deci să facem cum se cade,
Creştinescul nostru semn,
Căci vrăjmaşii fug atuncia,
Ca de prea cinstitul lemn.

Iar acei ce bat în cobză,
Şi pe Cruce o îngână,
Au sămânţa necredinţii,
Şi pecete rea la mână!

N-au evlavie în suflet,
Nici ruşine la obraz,
Plecăciune nu pot face,
Că-i boierul pe grumaz!

Domnul cerurile pleacă,
Pentru neamul omenesc,
Iar la El să-şi plece capul,
Mulţi creştini nu se silesc.

El întinde sus pe cruce,
Mâinile dumnezeieşti,
Tu măcar a face semnul,
Omule nu te sileşti.

El ne mântuie creştine,
Săvârşindu-se pe lemn,
Iară tu socoţi ruşine,
Ca să faci al Crucii semn!”

— SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p. 43

"Când treci pe lângă un spital, să îți faci cruce de trei ori:

— O dată pentru bolnavii care zac în spital.

— O dată pentru însoțitorii lor, cei dragi care sunt cu ei în spital.

— Și o dată pentru tine, că ești sănătos și nu zaci în spital."

Sfântul Paisie Aghioritul

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=R8qij2wzegs

Niciodată noi nu am avut intenția de a declanșa un proces împotriva crucilor voastre din cimitir, deși știți bine că am fi avut câștig de cauză în justiție, căci nici ale voastre nu au ”autorizație”. Cand am fost la Valea Uzului, mii sau sute de români, din 2019 încoace, nicio cruce de-a voastră, din cele 600, nu a fost atinsă, decât cu o floare sau o lumânare. Noi nu vrem să dărâmăm nicio cruce, căci Crucea nu este o simplă ”construcție” conditionată de autorizații, mai ales când se află într-un cimitir, ci este Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos Mântuitorul. De Ea nu se poate atinge cu vrăjmășie niciun creștin, indiferent pentru cine a fost ridicată.

În schimb, liderii voștri UDMR au obținut prin negocieri de 30 de arginți cu partidele de la putere ”câștig” în demolarea a 52 de Cruci! Vă asigur că dacă se va întâmpla acest lucru, imaginele cu acele cruci scoase cu utilajele dintr-un cimitir din cauza UDMR vor ajunge virale pe tot internetul, inclusiv în toată presa internatională. Avem 5 milioane de români în diaspora. Cu ajutorul lor, vom avea fără nicio îndoială acces la presa din întreaga lume. Noi personal vom trimite imaginile profanării la toate ambasadele țărilor străine de la București, precum si la cele mai importante foruri internaționale.

Cum veți fi priviți voi, oamenii simpli din comunitatea maghiară din România, ungurii în general, după acest ”succes” al UDMR care teoretic vă reprezintă? Voi sunteți niste ”barbari” care scoateți cruci dintr-un cimitir? Sunteți constienți că pe Valea Uzului în luptele din Primul Război Mondial au murit si români. În sinea voastră recunoasteți că dacă au murit la Valea Uzului, înseamnă că acolo au dreptul istoric și creștinesc să aibă o cruce la căpătâi, căci dacă bunicul unuia dintre voi a murit în luptă într-un loc, el trebuie să aibă cruce în acel loc, nu unde decide un politician printr-o instanță.

În 1926 s-au adunat toate osemintele ostasilor de pe Valea Uzului, indiferent de nationalitate si s-a făcut acest cimitir, cruci pentru toți. Asa a luat nastere în stadiul initial Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, într-un mod logic, natural, prin simplul motiv că aici s-au desfășurat luptele, aici murind așadar militari din ambele tabere. Nu au fost îngropați nici la Comânești, nici la Poiana Uzului, ci la Valea Uzului, așa arată inclusiv hărțile din 1926 cu schița cimitirului.

Încă un aspect deosebit de important: dacă voi spuneti că cele 52 de cruci ale noastre sunt puse peste mormintele soldaților vostri, de ce atunci când s-au aplasat cele 600 de cruci cu însemne maghiare, nu s-au pus cruci si în partea parcelei actuale românești? Acea mică parte din cimitir era liberă, nu era nicio cruce pe ea! Adică UDMR stia că acolo sunt morminte ale trupelor austro-ungare si a lăsat acele morminte fără cruci? Ori a descoperit brusc acest lucru după ce Primăria Dărmănești a ridicat pe doar 10% din Cimitir însemne creștine pentru ai noștri? Este în regulă ca UDMR pentru a ”câstiga” 5% în parlament să demoleze 10% dintr-un cimitir, să scoată din pământ 52 de Cruci? Crucea lui Hristos? Acesta este Prețul.

Un preț mult prea mare și atenție, degeaba, căci la Valea Uzului, vă garantez că Eroii Armatei Române vor avea pe mai departe Cruci. Iar atunci când veți constata acest fapt inevitabil, să-i întrebați pe liderii UDMR de ce au făcut în zadar tot acest circ macabru în urma căruia veți fi priviți de întreaga comunitate internațională că niște "barbari". Nu vor ști să vă răspundă.

Dr Mihai Tîrnoveanu