ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🌼 Cutov Cristian-Ionuț: Dacă femeile ar avea o burtică transparentă, nimeni nu ar mai recurge la avort pentru că ar vedea miracolul pe care îl poartă înăuntru. →

- Posted in Cultura Vieții by

Eu, Cutov Cristian-Ionuț, rog în genunchi orice mamă aflată în situația de avort să mă contacteze urgent la numărul de telefon 0768389591.

Știm că nici o mamă nu face avort de bunavoie, ci situația o împinge.

Oferim minimum 400 RON lunar în perioada sarcinii și după naștere o perioadă (6 luni) oricărei mamei însărcinate care e în situația de avort, cu scopul de a păstra sarcina.

Tot ajutorul va fi făcut în taină!

Toată acțiunea este confidențială!

Dacă femeile ar avea o burtică transparentă, nimeni nu ar mai recurge la avort pentru că ar vedea miracolul pe care îl poartă înăuntru.

Rog să fiu contactat pentru detalii la numărul de telefon 0768389591. Am și WhatsApp și Telegram.

Nu aveți nimic de pierdut dacă purtăm un mic dialog măcar.

Pagina mea de Facebook Cutov Cristian-Ionuț e o dovadă clară că nu urmăresc să înșel, ci să culeg binecuvântarea Lui Dumnezeu!!!

Dacă numai un singur copil salvat de la avort deschide mila lui Dumnezeu din Cer pe pământ, dar mai ales cât mai mulți?! Așa culegem sfințenia, bucuria vieții, dragostea desăvârșită: prin jertfa mamei și a celor părtași la binecuvântarea acelei familii.

Vrem să fim alături de tine mamico pentru a păstra copilul!

NU DORIM NIMIC IN SCHIMB! A, ba da: UN ZAMBET!


Comentariu Ortodoxia.RO:

Vizionați aceste resurse video despre avort și implicațiile acestei alegeri nefericite:

🩸 Cutov Cristian-Ionuț: Sângele avortului apasă pe neamurile tuturor celor indiferenți! →

- Posted in Cultura Vieții by

Asociația Iubim Toți Oamenii - Galați

Eu, Cutov Cristian-Ionuț, rog în genunchi mamele care sunt în situația de avort să mă contacteze urgent la nr de telefon 0768389591. Am și WatsApp, telegram. Încerc să ofer un ajutor minim de 400 RON lunar în schimbul păstrării sarcinii. Ajutorul va fi oferit pe perioada sarcinii și o perioadă după naștere.

Contactați-mă la nr de telefon 0768389591. Am și WatsApp, Telegram!

Știu că e greu să nu ai pe nimeni alături de ține pentru a păstra copilul.

Știu și că nici o femeie nu vrea să facă avort de bunăvoie, ci situația o împinge.

Știu că orice femeie are împlinirea cea mai MARE prin naștere de prunci.

Nu e o rușine că ne ajutăm unii pe alții. Mâine pot fi eu la milă lui Dumnezeu.

Acceptă ajutorul și dialogul. Toată discuția va fi în taină!

Când soarele vieții va apune, ai să vezi că ești împlinită că cineva va cere cu LACRIMI binecuvântarea lui Dumnezeu pentru viața primită în dar! Acel copil va fi avocatul tău și al nostru în față lui Dumnezeu! Sângele lui scăpat de a fi vărsat de la avort ne va răscumpăra păcatele. Generații peste generații vor ieși numai de la un copilaș scăpat de la avort!

Pagină mea de Facebook Cutov Cristian-Ionuț e o dovadă clară că nu urmăresc să înșel pe nimeni. Încerc să culeg binecuvântarea Lui Dumnezeu în viață și să dea roade mersul meu la Sfânta Liturghie ca ORTODOX!! Degeaba sunt creștin dacă doar mă rog, dar fapte zero. Asta nu e ORTODOXIE!

ORTODOXIA ÎNSEAMNĂ DE 9 ORI FAPTA ȘI O DATĂ CUVÂNT!

VA RUGĂM DISTRIBUIȚI

Sursa: https://www.facebook.com/cutov.cristian/posts/pfbid06p6rxDgXe7p2Bt39Knr4hpFBYsmfFbERwwMU6NMHB4qewqmPSPkZLaKouF6FdAzJl

🤲 Cutov Cristian-Ionut - în contextul subiectului legat de azilele groazei: "Nimeni, ABSOLUT NIMENI, nu va avea grijă mai bine de mama sa și de tatăl său, decât copilul său." →

- Posted in Cultura Vieții by

Cutov Cristian-Ionut - în contextul subiectului legat de azilele groazei: "Nimeni, ABSOLUT NIMENI, nu va avea grijă mai bine de mama sa și de tatăl său, decât copilul său."

Nimeni, ABSOLUT NIMENI, nu va avea grijă mai bine de mama sa și de tatăl său, decât copilul său.

Credeți că acei care sunt angajați în azilele de bătrâni au vreo dragoste când îi șterg la fund sau îi spală?!

Li se face atâta greață și mai ales că nu sunt observabili mereu, se ascund foarte multe lucruri.

Iubiți-vă părinții și nu îi mai lăsați printre străini.

Luați-i acasă și asumați-vă și această etapă a vieții.

Toți ajungem acolo!

Știu că este greu de asumat căci asta înseamnă multe sacrificii, dar nu uitați:

ROATA SE ÎNTOARCE PENTRU FIECARE!!!


Sursa: https://www.facebook.com/cutov.cristian/posts/pfbid025tuohwq7hGVcjMZkTKbsJUdHuZCNJXu7W24W3sRsikwf6VGewXFdB2b175EGJsLQl

💓 Cutov Cristian-Ionut: În fața copilăriei toți copiii sunt egali! →

- Posted in Cultura Vieții by

Mă uităm la niște copii de la marginea unui sat, amărâți, cu haine rupte cum jucau fotbal cu ceilalți copii și cât de fericiți erau!

În fața copilăriei toți copiii sunt egali!

Nu există diferențe că un copil, chiar și din părinți fără posibilități, să nu se bucure de acest dar minunat VIAȚĂ!!

Numai noi oamenii mari, avem acest mare handicap, să credem că un copil trebuie adus pe lume doar atunci când hotărâm noi singuri, fără a lua în calcul și pe Dumnezeu.

enter image description here

Să ne privim trecutul și să ne amintim că noi am crescut fericiți chiar dacă trăiam cu cheia la gât, chiar dacă ne jucăm fără telefoane ca astăzi, chiar dacă poate în anumite familii cu posibilități exista abia un telefon și acela era fix cu rotiță .. iar la școală făceam schimburi de timbre și de surprize de gumă de mestecat Turbo. Stăteam toată ziua afară, ne cunoașteam - nu numai copiii din bloc, ci pe toți copii din cartier.

Era o altă viață. O altă copilărie .. și eram fericiți.

Nu erau terenuri de fotbal, jucăm pe cimentul sau pietrișul dintre blocuri direct. Nu ne gonea nimeni că le loveam mașinile. Și nici părinții noștri nu erau bogați. Dacă avea unul o Dacie, se adunau toți adulții în jurul ei și discutau despre ea, afară.

Azi dacă am vedea vreun copil cum am copilărit noi, ne-am pune mari întrebări!!! Credem că acel copil e total nefericit. Dar oare noi nu am fost fericiți așa săraci cum eram?!

Vă mai aduceți aminte cum părinții noștri, atunci, stăteau la coadă pentru o sticlă de lapte?!

Azi oricine își permite să dea 5-6 ron pentru un litru de lapte, dar numai că tot noi ne plângem că viață e grea și nu mai facem copii!

Va trebui o dată să tragem linie și să vedem ce am făcut pe lumea asta. Cel mai important va fi familia și copiii noștri. Dar o familie numeroasă de cele mai multe ori vine acolo unde mama e jertfelnică și trece de acest handicap al societății care spune că dacă ai mai mult de 1-2 copii, cum au majoritatea, îți distrugi viața.

Copiii sunt o comoară, pentru ei trăim și ne bucurăm de viață.

Fără copii nu există fericire!!

Să dăm naștere la prunci, căci în acest dar dat nouă e lucrarea lui Dumnezeu, e mâna Lui.

Dumnezeu ajută acolo unde sunt copii, pentru că acolo e mucenicie, e jertfă, e bucurie sfântă!!!

❤️ Cuțov Cristian-Ionuț: în lunile martie, aprilie și mai 2023 au fost salvați de la avort și născuți 49 de copii →

- Posted in Cultura Vieții by

Vă mai zic din taine ca să intelegeti moartea duhovnicească a României: am avut ca și cazuri de avort și psihoterapeuți, și membrii din familii de preoți, soții de dascal de biserică, de doctori, de asistenți medicali, de profesori etc

Nu mai știm să ne rugăm!

Nu mai știm să închinăm viața lui Dumnezeu!! Banul și cariera după care alergam ne vor pecetlui moartea duhovnicească!! Un copil avortat va fi o umbră pe conștiința noastră toată viața. Degeaba ne amăgim că nu sunt posibilități. Bunicele noastre când bunicii noștri erau în al 2-lea Război Mondial creșteau singure acasă într-o cameră de lut câte 5-6 copii și nu existau alocații, ajutoare sociale. Ba mai mult năvălitorii le luau și animalele din curte, foametea era mare ... dar mai meditează cineva la acele vremuri?! Oare Dumnezeu va închide ochii la murdăria noastră a acestor vieți luate de noi prin avorturi?!

Nu-mi mai rămâne decât să plâng pentru că toți trăim în puf și nu conștientizăm darurile primite de la Dumnezeu! Nu mai ne interesează Dumnezeu!! Preferăm majoritatea o familie cu 1, maxim 2 copii, umilim pe ceilalți care dau nașteri multe, ne credem inteligenți, descurcăreți etc.

Dacă printre voi vrea cineva să preia cazuri de avort lunar în schimbul păstrării sarcinii cu o suma fixă, direct la caz perioada sarcinii și 6 luni după naștere, să mă contacteze. Încerc să asigur minim 400 ron lunar de caz de avort în schimbul păstrării sarcinii (eventual cuplez eu mai mulți donatori dacă vreun donator nu poate toată suma lunar). Pentru detalii sau să ajutați, mă puteți contacta pe Facebook la Cutov Cristian-Ionut (nu îmi apar mesajele întotdeauna) sau cel mai sigur la nr de telefon 0768389591. Am și WhatsApp și Telegram.

Precizez că în lunile martie, aprilie și mai 2023 au fost salvați de la avort si născuți 49 de copii!!

Urmăriți-mi pagina de Facebook Cutov Cristian-Ionut pentru transparență!!

Click pe următorul link pentru a accesa această postare: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0skbECY5onSfTjVsC5tpCWP8MgnxVMHbv64RLPmDd2YA9Zz8wghGjm1FyTD4NKuAml&id=100001


E o mare onoare pentru mine, voluntari, donatori să fim părtași cu toții, poate, la ștergerea canonului unor persoane care au făcut avorturi și sprijină această lucrare, să fim părtași la o viață salvată de la avort din ghearele morții, să facem din acești copii urmașii lui Hristos în lume și să ne continue lucrarea începută de noi mărturisind prin propria viață că IUBIREA SFÂNTĂ există în lume.

Nu mai zic că printr-o viață salvată de la avort salvăm păcate grave la care ar fi părtașă mama, poate soțul, rudele, prietenii, poate chiar doctorul sau asistenta ... uitați-vă cât de importantă e clipa. Asta e o clipă de sfințenie venită din cer pe pământ prin noi păcătoșii. Asta e averea cu care ne ducem la cer, e CV-ul cu care ne prezentăm la Judecată, așa ne scriem numele in Cartea Vieții!!

Să mai precizez că numai printr-o viață salvată se salvează o grămadă de generații după generații pentru că acel copil va da la rândul lui viață ca mamă sau tată și apoi vor fi bunici, străbunici etc. etc.

Un copil salvat de la avort e o comoară în cer care nu își pierde valoarea, e ca un depozit la bancă unde crește cu o dobândă enormă și inflație nu există! De ce zic asta?! Pentru că urmează apoi alte generații de la acel copil unde și noi suntem părtași!

O mână întinsă unei mame aflate în situația de avort, pentru a păstra copilul, e o mână întinsă lui Hristos!! Lacrimile acestor mame pentru proprii copii au valoare de Episcop în fața lui Dumnezeu!! Mama tot mama e și nici o mamă nu face avort de bunăvoie, ci situația le împinge!! Ajutați-le!! Nimeni nu a semnat contract cu Dumnezeu sau cu viața ca mâine să nu fim și noi jos, chiar daca azi suntem în picioare!! Doar cineva care nu gândește, se poate crede că ce a strâns sau ce are, îi va asigura zile bune pe viitor!! Dumnezeu poate da o boală, un deces al unui părinte, pierderea unui loc de munca, un război, o foamete, o prigoana etc.

Cutov Cristian-Ionut: Dumnezeul nostru ne vrea luptători

- Posted in România Profundă by

Cutov Cristian-Ionut

Dumnezeul nostru e un Dumnezeu cu "pierdere de memorie a răului". Cu toate că facem multe rele în cursul zilei, a doua zi când ne trezim ne oferă aceleași daruri. Nu se uită la mâhnirile care i le facem. Și asta o face nu numai cu 1-2 persoane, ci cu miliarde. Și nu o zi, două, ci mii de ani de la creație. Cine are putere sa suporte asemenea răni a făpturii Lui, decât un Dumnezeu al IUBIRII pe care mulți îl văd inexistent și nu cred în El?!


Afacerile din lume sunt ca un joc de noroc: ori câștigi, ori pierzi. Ba mai mult chiar dacă ai șansa să câștigi, trebuie sa ți le păzești căci sunt multi prădători. Pe când prin "afacerile" cu Dumnezeu ieși mereu câștigător. Dar pentru asta trebuie să investești IUBIRE, MILĂ, RUGĂCIUNE, POST, MILOSTENIE, SĂ TE SPOVEDEȘTI, PARTICIPARE LA SFINTELE SLUJBE etc. Și mai mult, la afacerile cerești nu există să îți fure cineva darurile!!


Sursa: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02R8sCCCo8Sx9ug2iMRVBzcsNYkcyj41SN1ojLC2VEoybARfmrorv3ZHJocL9Epiv2l&id=100001834136383&sfnsn=mo

Cutov Cristian-Ionut: Păcat de generatia pierdută prin avort. Toti o vom trage.

- Posted in Cultura Vieții by

Cutov Cristian-Ionuț: când dai de pomană unui sărac ...

- Posted in România Profundă by

un covrig de pomană

Cuvânt de folos al Părintelui Arsenie Papacioc:

Americanii si rușii spun că au ajuns pe lună... Eu cu un covrig ajung la Dumnezeu.

Cutov Cristian-Ionut: Lumea doarme intr-o profunda moarte duhovniceasca →

- Posted in Cultura Vieții by

Lumea doarme intr-o profunda moarte duhovniceasca!!

Rar mai gasesti in ziua de azi o familie fara avorturi, familii care sa nu foloseasca metode contraceptive.

Tineretul e mort duhovniceste, manastirile cu personal imbatranit, batranii, unii din ei, isi adorm constiinta cu avorturile din tinerete ca "asa erau timpurile"...

UNDE E DRAGOSTEA AIA NEBUNA DE APROAPELE!!

Sa sarim sa ajutam sa creasca natalitatea, sa ne sprijinim copii sa avem cat mai multi nepoti, sa sarim cu mancare si vizite in azile de batrani, in centre cu persoane cu dizabilitati etc etc.

Unde sunt faptele de dragoste cu care ne vom prezenta la Judecata?!

Unde e flacara aia vie care te trezeste si din mormant pentru a iubi pe aproapele?!

Nu e nevoie sa mimam dragostea cu vorbe intelepte ...

E NEVOIE DE FAPTE!!

Fapta buna e AURUL DUHOVNICESC!!

Ea va acoperi faradelegile noastre la Judecata!!

Fapta buna e dovada vie ca il urmam pe Hristos!!

Sa facem fapte bune caci asta e comoara cea mai de pret!!

Eu, Cuțov Cristian-Ionuț rog în genunchi orice mamă aflată în situația de avort să mă contacteze urgent la nr de telefon 0768389591

- Posted in Cultura Vieții by

Eu, Cuțov Cristian-Ionuț rog în genunchi orice mamă aflată în situația de avort să mă contacteze urgent la nr de telefon 0768389591 (mesaj avort și revin eu imediat când sunt disponibil; precizez că am și whatsapp). Încercăm să găsim soluții. Oferim eventual și sprijin material MINIM 400 RON lunar în schimbul păstrării sarcinii. Viața e un dar de la Dumnezeu! Nu e o rușine că ești într-o situație dificilă.

enter image description here

Nici o mamă nu face avort de bunăvoie, situația o împinge. Mama tot mamă rămâne pe vecie ...

Contactați-mă și vedem ce soluții găsim. Toată discuția va fi în taină.

Un copil scăpat de la avort e un avocat în plus la Judecata de Apoi!

A salva un copil de la avort înseamnă foarte multe generații viitoare salvate!

Fii "un bec " și distribuie într-o Românie în beznă de atâtea AVORTURI și în care nimeni la nivel înalt nu trage un semnal de alarmă!

Daca crezi că merită să salvezi și tu un copil de la avort, mă poți contacta la Nr de telefon 0768389591 (am și whatsapp) și dați bănuțul lunar direct la caz. In principiu minim lunar e 400 RON de caz de avort.

Trebuie fapte că pământul ne cheamă curând la el. Și atunci daca acum dormim, cu ce ne prezentăm la Dumnezeu?! Contează mult să îți lași moștenire urmașilor tai binecuvântarea lui Dumnezeu!!

FII DEMN!

Asta e adevărata bogăție!

Te imbratisez!!

Viața e cel mai frumos dar de la Dumnezeu!

Bucurate de DAR și dăruiește la rândul tau acest cadou ori distribuind, ori ajutând financiar!

Mărturisirea Ortodoxă

SACCSIV - Blog Ortodox

Ortodoxia Catholica

OrtodoxINFO - pentru o DREAPTĂ informare