"Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -30° Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi urină peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuiau să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar şi erau lăsaţi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât şi după ce au intrat în celulă.

Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic alt­ceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -30° Celsius.

Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise..."

• 🔴 Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de către securitatea comunistă la Aiud: Ereziile s-au născut dintr-un zel exagerat și orb, mânjit de păcat "Fiecare exagerează partea de adevăr pe care o înțelege. De aici toate ereziile. Ereziile s-au născut nu din rea credință, ci din prea mult zel, însă zel orb, zel mânjit de păcat, zel profanat. Un creștin oricât de zelos ar fi, nu încetează de a fi un om de păcat. El e pe drumul mântuirii, nu e însă un mântuit. Omul schimbă în cădere avântul; zelul orbește și el. Există o grozavă cădere din prea mare râvnă. Pentru că râvna necumpănită lăuntric cu liniștea în Hristos, duce la îngâmfare, la orgoliul zelatorului. Zelatorul condamnă pe cel ce nu-i poate înțelege exagerarea sa și de aici îl tăgăduiește pe acesta, se desparte de acesta și îl ucide în sufletul său. De aici erezia, care e crima lăuntrică.” — Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de catre securitatea comunistă la Aiud

• ✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului. Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

"Fiecare exagerează partea de adevăr pe care o înțelege.

De aici toate ereziile. Ereziile s-au născut nu din rea credință, ci din prea mult zel, însă zel orb, zel mânjit de păcat, zel profanat.

Un creștin oricât de zelos ar fi, nu încetează de a fi un om de păcat. El e pe drumul mântuirii, nu e însă un mântuit. Omul schimbă în cădere avântul; zelul orbește și el. Există o grozavă cădere din prea mare râvnă.

Pentru că râvna necumpănită lăuntric cu liniștea în Hristos, duce la îngâmfare, la orgoliul zelatorului. Zelatorul condamnă pe cel ce nu-i poate înțelege exagerarea sa și de aici îl tăgăduiește pe acesta, se desparte de acesta și îl ucide în sufletul său. De aici erezia, care e crima lăuntrică.”

— Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de catre securitatea comunistă la Aiud

• ✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului. Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

• ✝️ Părintele Adrian Făgețeanu: Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. În februarie 1947, după absolvirea Teologiei, pleacă la Bucureşti să studieze filosofia. În iunie primeşte acceptul stareţului de la Antim, Vasile Vasilache, să locuiască la această mănăstire. Aici va avea ocazia să asiste la celebrele conferinţe ale „Rugului Aprins”, să-l cunoască pe Sandu Tudor, animatorul mişcării, care va exercita asupra lui o influenţă covârşitoare. În 1947 monahul Adrian se retrage împreună la mănăstirea Govora şi renunţă la facultate. La Govora stă în preajma marelui stareţ Gherasim Bica, până în martie 1950 când răspunde chemării lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna. Securitatea însă îl arestează pe Sandu Tudor în iulie 1950, iar pe el în decembrie. Trece pe la Făgăraş, apoi la Jilava. Condamnat la 31 martie 1952, la 8 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică. Va fi dus în mai 1952 la Canal. În 1953 este transferat la Aiud, în iunie 1954 revine la Făgăraş, din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 sept. 1956.

Mărturii ale Mitropolitului Antonie Plămădeală și ale mărturisitorului Virgil Maxim despre „Daniil Sfântul”

Întâmplarea face ca Virgil Maxim să-l reîntâlnească pe ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor la Aiud.

Precizăm că Virgil Maxim îl cunoscuse în 1950, pe când părintele fusese arestat vreme de doi ani de zile. Timpul pe care cei doi îl petrecuseră împreună în celula întunecoasă îl determină pe fostul deținut politic să-l considere „cel mai deosebit om pe care l-am întâlnit în perioada când am stat la Reduit”.

Fire efervescententă, Daniil Sandu Tudor, pentru a nu mai ține prelegeri colegilor din celulă, „fu izolat pe una din laturile scurte ale T-ului, spre administrație”.

La un moment dat, în închisori s-au dat noi directive. Deținuții politic erau obligați să-și recunoască așa zisa vină și să defăimeze mișcarea legionară dacă erau legionari, ierarhia bisericească dacă erau preoți, strămoșii dacă proveneau dintr-o familie burgheză.

În aceste circumstanțe, tuturor fețelor bisericești li s-au cerut „declarații din care să reiasă compromiterea Bisericii și a ierarhilor ei”.

Virgil Maxim, în volumul memorialistic Imn pentru crucea purtată, precizează că ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, care de ceva vreme fusese izolat la Zarca, „primind hârtie și cerneală, în loc să facă plăcerea adversarului, părintele a făcut un rechizitoriu detaliat concepției materialiste și guvernării comuniste, deconspirând lucrarea satanică. (...) Aproape o lună de zile a scris întruna și a așteptat din zi în zi să fie chemat la confruntare”. În urma îndelung așteptatului moment, „într-o dimineață, s-a zvonit, în tot Aiudul, că a fost găsit mort în celulă”.

Conform fișei medicale, pe 17 noiembrie 1962, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, în urma unei „hemoragii cerebrale, boală hipertronică visceralizată”, a trecut la cele veșnice. Certificatul medical nu ne furnizează prea multe informații cu privire la motivul care a declanșat hemoragia cerebrală. Dintr-un alt document aflăm că Sandu Tudor a fost adus la infirmerie „cu 11 ore înainte de deces, în comă profundă”. Dat fiind firea sa nedispusă la compromisuri, alături de atrocitățile la care erau supuși deținuții politic, nu ne este greu să înțelegem, printre rânduri, cauza hemoragiei cerebrale.

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor a trecut la cele veșnice în celebra celulă Zarca, asemenea și altor personalități postbelice. Teofil Dumbrăveanu, fost deținut politic, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală, precizează că: „La ieșirea pe poartă, către cimitirul Trei Plopi, i-au înfipt o suliță de fier în inimă, ca să vadă dacă este viu sau mort”, ca în martirologiile medievale.

Mai târziu, săpându-se un șanț pe lângă zidurile închisorii, au găsit un schelet „cu lanțuri la picioare”. Cei de față, aducându-și aminte că părintele Daniil Sandu Tudor s-a numărat printre puțini călugări, care au purtat lanțuri pe tot parcursul detenției, „credeau că acela era deținutul «Daniil Sfântul.»”

Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

(...) Despre această trăire interioară ne vorbește și Virgil Maxim, în volumul memorialistic Imn pentru crucea purtată. Fiind coleg de celulă cu părintele ieroschimonah, observă că: „Din când în când m-am uitat la fața omului, să-i cunosc starea în care se afla. Observam mișcarea ritmică a buzelor, ochii aproape închiși, capul înclinat spre stânga. Imaginea, care-mi era foarte cunoscută și dragă, mă făcea să înțeleg că am lângă mine un nuntaș al cerului, cu care zburam pe Golgota spre Dumnezeu”.

— Dr. Camelia SURUIANU