– Părinte, mai este oare vreo nădejde de mântuire?
– Sigur ca este. Rostește cât poți de des rugăciunea și le lasă pe toate în mâinile lui Dumnezeu.
– Dar care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea și mintea și inima?
– Un folos uriaș. Se știe ca rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simpla a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Și chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar și atunci ea ne este foarte folositoare si mântuitoare. Uneltirile vrăjmașului nostru se depărtează de la omul care rostește rugăciunea. Iar unul ca acesta cu siguranță se va mântui.
"Puterea întregului suflet stă în rugăciune. Şi după cum trupul se împuterniceşte prin mâncăruri şi prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel şi sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, şi astfel, încetul cu încetul se deşteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă, atunci îl va stăpâni uitarea şi nesimţirea. După cum atunci când facem focul, suflăm în el ca să-l aprindem, tot aşa are nevoie şi sufletul." — Părintele Iosif Vatopedinul
✝️ Starețul Iosif Vatopedinul: Domnul va îngădui suferința pentru distrugerea celor răi și pentru cei care luptă împotriva lui Dumnezeu. Toți cei care au provocat tulburările actuale, au vărsat murdărie și au infectat oamenii. / Domnul va îngădui suferința pentru distrugerea celor răi și pentru cei care luptă împotriva lui Dumnezeu. Toți cei care au provocat tulburările actuale, au vărsat murdărie și au infectat oamenii. Domnul va permite ca ei, cu mințile orbite, să se distrugă unii pe alții. Vor fi multe victime și mult sânge vărsat. Dar credincioșii nu trebuie să se teamă, deși vor fi zile dureroase pentru ei. Vor fi atâtea necazuri cât va îngădui Domnul pentru curățire. Nu trebuie să fiți îngroziți de asta. Apoi va fi un val de renaștere în Rusia și în întreaga lume. Dumnezeu îi va acoperi pe ai săi. Oamenii se vor întoarce la Dumnezeu. Vor fi războaie și vom avea mari necazuri. Acum evreii au preluat puterea în întreaga lume, iar scopul lor este să distrugă Creștinismul. Mânia lui Dumnezeu va fi de așa natură încât toți dușmanii tainici ai Ortodoxiei vor fi distruși. Mânia lui Dumnezeu va fi trimisă special în acest scop, pentru a-i distruge! ☦ Starețul Iosif Vatopedinul
✝️ Cuviosul Iosif Vatopedinul: Casele devin din ce în ce mai mari, iar familiile tot mai mici. Avem mai multe beneficii, dar mai puțin timp... / Avem mai multe beneficii, dar mai puțin timp. Multe școli și masterate și mai puțin bun simț. Mai multe cunoștințe, dar mai puțină capacitate de judecată trează. Mai mulți experți, dar și mai multe probleme. Mai multe medicamente, dar mai puțină sănătate. Am creat o grămadă de computere și sisteme pentru a stoca și a copia cantități uriașe de informații, dar am început să comunicăm tot mai puțin unii cu alții. Ne temem de moartea trupească, dar nestingheriți murim sufletește. Dragii mei, am câștigat în cantitate, dar am pierdut în calitate. Enorm de mult! Încă un pas și ne pierdem cu totul ca oameni ~ Creația Lui Dumnezeu, după Chipul și asemănarea Sa. Cui îi mai pasă?" — Cuviosul Iosif Vatopedinul
✝️ Dragoste adevărată are acela care nu suferă să asculte insinuări, nici osândiri împotriva aproapelui / "A vă vedea păcatele este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, care este mai presus de orice contemplație înaltă. Când ne dăm seama de întunericul nostru lăuntric, când toată urâțenia și hidoșenia păcatului ni se dezvăluie, atunci harul divin ne dă ajutor și ne răsplătește cu mângâierea lui." — Cuviosul Iosif Vatopedinul
"E greu să te rogi noaptea. Dar, încearcă să o faci măcar dimineața. Dacă nu te poți ruga acasă, măcar spune pe drumul spre locul de muncă cel puțin «Tatăl nostru», cu un cap limpede, și lasă cuvintele acestei rugăciuni scurte să răsune adânc în inima ta. Și noaptea, strângându-ți mâinile cu sinceritate completă, adresează-te iar Tatălui Ceresc. Acest lucru este, fără îndoială, destul de ușor. Și da, dați un pahar cu apă rece întregii lumi care are nevoie de el; dați un pahar umplut până la refuz cu compania omului simplu, întregii lumi, căreia acesta îi lipsește, această simplă atenție, tovărășie... Înconjurați-vă, oamenilor, încingeți-vă cu lucrările mici de Bine - cu lanțul mic, simplu, ușor al sentimentelor bune, care nu costă nimic, un lanț de gânduri, de zâmbete, de îmbrățișări, de cuvinte și de fapte calde și luminoase. Să lăsăm ceea ce este mai greu și dificil pentru alții. Asta este pentru cei cărora le place greul și dificilul, și nu pentru noi, pentru care Domnul, în mila Sa față de noi, care încă nu am învățat să iubim greul - însă a revărsat și dragostea «mai mică» peste tot și pe oriunde, liberă precum sunt libere apa și aerul." — Sfântul Ioan Maximovici
☦️ Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) - filmări unice Sfântul Ioan Maximovici este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți al secolului al XX-lea. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar și un aparator al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani.
Putem să ne rugăm neîncetat, mereu şi pretutindeni.
Singurul lucru de care avem nevoie este ca inima să ne fie dispusă la rugăciune.
Ea ar trebui să fie smerită şi să plângă neîncetat pentru nevrednicia şi păcatul ei, plină de teamă dinaintea măreţiei lui Dumnezeu pe Care Îl insultăm prin păcatele noastre.
Dacă inima ne este astfel, atunci vom fi mereu întru rugăciune și la muncă, şi acasă.
«Ai văzut copilul meu? Mulți sunt astăzi oameni învăţaţi, însă puţini oameni fericiţi. De ce? Deoarece capul plin şi sufletul gol nu-ţi aduc bucurie. Trebuie să cobori în sufletul tău ca să iei bucurie.»
Să fii orb fată de cele trupești, ca să le poţi vedea pe cele duhovnicești.
Surd la cele lumești, ca să le auzi pe cele dumnezeiești.
Nesimţitor faţă de cele materiale, ca să dobândești simțirea cercetării harului.
Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul.
Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.
Starețul Efrem Vatopedinul - Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul
Într-o bună zi, l-a vizitat la chilie un tânăr judecător care i s-a plâns că serviciul său acaparant îl împiedică să se roage.
Minunatul stareț i-a spus, zâmbind:
„Îți voi arăta eu. Apoi părintele Efrem și-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare și apropiindu-se de chiuvetă a spus: Este dimineață și te-ai trezit din somn. După aceasta starețul a dat drumul la apă și cu mișcări simple a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce dulce și rugătoare: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Apoi s-a șters cu prosopul, continuând rugăciunea și cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l: - Aceasta poți să o faci? - Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat. - Însă fii atent, a continuat starețul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu. Și încă ceva, a adăugat starețul, după ce s-a așezat pe scaun și se pregătea să-și continue rucodelia. În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului? - Da, se află. Așadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni. Poți să faci aceasta? - Da, părinte, pot să fac. Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poți ruga lui Dumnezeu, i-a spus starețul zâmbind”.
Sfântul Efrem Katunakiotul îi îmbărbăta pe mirenii înglodați în griji:
„Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”. Această remarcă ascundea în spatele ei o experiență duhovnicească profundă: „Dacă omul se obișnuiește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet, încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.
Sfântul Stareţ Efrem Katunakiotul sfătuia:
„Ajung cele cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Dacă vei spori în rugăciune, singur vei tăia și celelalte cuvinte, din pricina dorinței arzătoare a sufletului și vei spune: Iisuse al meu, miluiește-mă sau Preadulce Iisuse, miluiește-mă. Se poate să te umpli de dor dumnezeiesc și să strigi numai numele: Iisuse, Iisuse... Și dacă te vei învrednici să urci și mai mult, atunci vei rămâne fără de glas, ca în extaz, datorită căldurii harului pe care o vei simți”. O altă întrebare care îi preocupă pe rugători este: cu ce dispoziție sufletească trebuie să ne rugăm - de bucurie, întristare, cu duh de pocăință? Starețul Efrem ne lămurește: „Cu acea dispoziție pe care o are sufletul în acea clipă. Ai bucurie? Roagă-te cu bucurie! Ai pocăință? Roagă-te cu pocăință!”.
„Mintea întotdeauna face așa. Fuge. Dar lucrarea noastră este să o aducem mereu înapoi. Începem rugăciunea în șoaptă sau cu voce tare, până se adună mintea, iar atunci când aceasta începe să fie atentă la rugăciune, ne rugăm mintal, fără a o șopti. De altfel, experiența îl învață pe fiecare”.
„Primul lucru pe care îl aduce rugăciunea este bucuria. Crezi că ești fiu de împărat. Apoi lacrimile tale se înmulțesc. Vrei să îmbrățișezi întreaga creație, însuflețită și neînsuflețită. Toți oamenii ți se par a fi îngeri. Apostolul Pavel arată care este roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Gal. 5, 22)”.
"Rugăciunea este o lucrare nesfârşită, mai presus decât orice artă sau ştiinţă. Prin rugăciune, intrăm în legătură cu Fiinţa Cea fără de început sau, altfel spus: însăşi viaţa lui Dumnezeu intră în noi prin acest canal. Rugăciunea este un act de înaltă înţelepciune, care întrece orice frumuseţe şi vrednicie."
Arhimandritul Sofronie, Despre rugăciune, Editura Publistar, București, 2002, p. 5