Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi.
Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?"
Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima.
Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă!
✝️ Este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. "Românul a ieşit din comunism cu o frică şi cu un conformism care îl face să cadă rapid în condiţia de slugă. O spun cu durere, să mă ierte cei care se simt jigniţi. Este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă. Creştinii care au înţeles gravitatea momentului acţionează fiecare acolo unde este. Salvarea nu este la grămadă, salvarea este individuală, deşi lucrarea este mai la îndemână când este colectivă. Să lucreze fiecare cu pruncul său, cu fratele său, cu prietenul, cu vecinul, ca să ne ajutăm să nu cădem. Aceasta este una dintre marile virtuţi ale creştinului, că-l ajută pe cel din preajmă."
✝️ Părintele Iustin Pârvu: Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile mijlocitoare. [...] Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”. [...]
☦️ Părintele Iustin Pârvu: "Prigoana este buletinul nostru spre Rai ❗" Ieșirea din sistem, înseamnă o cruce grea pentru creștinii din vremurile de pe urmă. "– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte? – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericit dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o Biserica, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o Biserica sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost. – Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte? – Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele. Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei… ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el. – Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem? – Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim. – Dar ce să facem să ne întărim credinţa? – Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştit, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare. – Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi… – Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul. – Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei? – Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.
✝️ Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013) despre buletinul electronic: "Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniștiți pecetea."
Medic celebru, criticat că a adus credința în spitale. Doctorul Radu Țincu, medic specializat în toxicologie și anestezie terapie – intensivă, care a tratat diverse cazuri de consumuri de droguri, a fost criticat pentru aducerea credinței pe holurile spitalului.
Radu Tincu, medic specialist în ATI și toxicologie, se numără printre puținii specialiști care recunosc și vorbesc public despre credința în Dumnezeu.
Medicul primar ATI la Spitalul Clinic de Urgență București, Radu Țincu a vorbit în cadrul emisiunii ”În Oglindă”, la Kanal D, despre importanța credinței în rândul medicilor.
Medicul Radu Țincu își mărturisește credința în Dumnezeu
Întrebat unde se află în raportul știință- religie, medicul Radu Țincu a răspuns simplu, „la punctul de întâlnire, la mijloc”.
„Eu cred că medicina este profesia unde Dumnezeu este cel mai prezent. Unde ar putea Dumnezeu să fie mai prezent decât acolo unde se dă lupta dintre viață și moarte? Unde ar fi nevoie de Dumnezeu mai mult, decât acolo unde e suferință?
Oamenii care ajung în Terapie Intensivă, pe patul de spital, sunt oameni care suferă enorm. Suferința fără Dumnezeu nu poate trece la fel de ușor, chiar dacă noi îi ajutăm cu medicamente, îi ajutăm cu anumite tratamente.
Mulți dintre ei ne văd pe noi, inițial, ca salvatorii lor, ceea ce, desigur, profesia de medic îți oferă această virtute, însă dincolo de noi, întotdeauna este Dumnezeu.
Și de ce este Dumnezeu? Pentru că omul nu suferă doar cu trupul, suferă și cu sufletul. Acești oameni au, mulți dintre ei, suferințe sufletești. Au nevoie să fie ascultați de preotul spitalului. Au nevoie să se destăinuie. Au nevoie să se împace cu ei.
Pe patul de spital, când moartea suflă lângă tine, ți se resetează viața
Pe patul de spital în reanimare, când știi că moartea e aproape, suflă lângă tine, acolo, și o simți, în mod clar ți se reseteaază viața. Te gândești ce ai făcut bine, ce ai făcut rău. Încă mai ai timp să mai poți face ceva.
Și mulți dintre cei care sunt pe patul de spital cer acel ceva. Acel ceva putând să fie o discuție cu preotul, în care să scape de apăsările lor interioare, sufletești. Alții își cheamă rudele, vor să-și ceară iertare, vor să se împace.
Nu poți pleca din această lume decât dacă te-ai împăcat cu tine și cu ceilalți. Această stare de pace pe care ți-o oferă Dumnezeu este esențială. Pentru că, până la urmă, toți ne temem de moarte”,
„Nu cred că există medici care nu cred în Dumnezeu”
Deși poate fi considerat o raritate, pentru credința sa, dr. Țincu nu crede că există cu adevărat medici care nu cred în Dumnezeu.
„Nu cred că există medici care nu cred în Dumnezeu. Dar se exprimă poate mai greu. Poate nu au reușit să aibă claritatea unui discurs în legătură cu religia. Pentru mulți oameni de știință poate să li să pară o stigmatizare să vorbească în public despre Dumnezeu.
Dumnezeu nu poate fi perceput, așa cum am vrea noi medicii, ca în tratatele de medicină. Nu putem să găsim formule care să explice existența lui. Însă, cu siguranță, putem să ne întoarcem în sufletele noastre și să ne gândim dacă nu cumva, ca doctori, am avut câteva experiențe pe care nu ni le-am putut explica.
Am putea vedea că undeva, la un moment dat, o putere divină, o iluminare, a făcut parte din viața noastră. Decizia medicală se ia, sigur, pe baza pregătirii, pe baza dovezilor științifice.
Dar decizia bună vine dintr-o inspirație. Această inspirație poate fi chiar o iluminare a Duhului Sfânt”, a explicat Radu Țincu.
Criticat pentru că a dus credința în spitale
Radu Țincu, criticat pentru că a încercat să îmbine credința cu știința, a dat replica tuturor comentariilor răutăcioase din cauza acestui lucru.
„Cine vorbește de contradicție dintre religie și medicină este rău intenționat. (…) Când am fost criticat, m-am supărat, pentru că oricât aș vrea să nu pun la suflet anumite lucruri, partea noastră umană nu ne lasă.
Am făcut totul cu dragoste, cu ideea că lumea va fi bucuroasă. N-am făcut nimic pentru mine, ci pentru spital.
(…) Refuz să cred că un doctor nu are credință, pentru că nu are cum să fie doctor. Doctorul nu este robot. Eu cred că sunt doctori care și-au dobândit credința, cu cât crești mai mult în zona medicală, cu atât crezi mai mult.
Suferința este vindecătoare. Am avut pacienți care nu credeau deloc în Dumnezeu și când au plecat de acolo au construit biserici”, a mai spus medicul Radu Țincu.
Putem să spunem fără nicio tăgadă că Medicul Radu Țincu face parte din acea categorie de medici pentru care aprecierea "VREDNIC ESTE" merită și trebuie făcută!
Această filosofie medicală de a aduce pe Dumnezeu în spitale se înscrie în linia de gândire a Prof. Dr. Nicolae Paulescu (1863-1931) care spunea:
"Domnilor studenți, când mergeți la bolnavi, să nu-i îngrijiți ca pe niște oameni mizerabili, nenorociți. Să nu-i îngrijiți nici măcar ca pe niște bolnavi! Să-i îngrijiți ca și cum acolo ar fi Hristos, pentru că în fiecare din ei suferă Hristos!" — Nicolae Paulescu (1859 -1931) - inventatorul insulinei.
Răspuns: Toate religiile care există în lume, în afară numai de cea adevărată ortodoxă, sunt greşite şi nu îl mântuiesc pe om. O religie greşită este o batjocură la adresa oamenilor. După moarte se descoperă imediat cât de trainic a fost lucrul pe care omul şi-a întemeiat nădejdea ... Şi cât de cumplită şi de sfâşietoare va fi starea celui care va vedea atunci că a fost înşelat.Sfântul Teofan Zăvorâtul
Învățătura despre „karma” și „reîncarnare” este anticreștină, incompatibilă cu Credința Ortodoxă
Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării
Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales hinduismul și budismul), ale ocultismului și, în general, ale «Noii Ere», după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare.
Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit celor spuse de adepții acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.
Această teorie presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului și a lumii, teorie cu totul incompatibilă cu Creștinismul. Adică presupune că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se stingă ca o picătură în oceanul „supraconștiinței universale”. Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist extrem).
Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, așa cum vor să-l prezinte adepții lui, ci o convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună cu răspândirea acestor teorii merge și mulțimea ofertelor corespunzătoare în spațiul parareligiei contemporane și al ereziilor. Este ascuns de către adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existență demonică, decât în om.
Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este „Legea lui Manu” se menționează o povestire alegorică:
O broască țestoasă trăiește în adâncul mării și-și scoate capul la suprafață o dată la o sută de ani. În același timp un inel plutește la suprafața apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul broaștei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să se reîncarneze o ființă după moartea ei într-un trup omenesc.”
