[...]

Prin urmare, în spatele fiecărui eres se ascunde satana. Dacă este aşa, este vădit că nu e păcat osîndirea eresului, ci, dimpotrivă, ea este o datorie sfîntă a credincioşilor ortodocşi; trebuie doar ca ei să nu se conducă în aceasta de îndemnurile lor păcătoase de răzbunare personală, interes şi altele asemenea.

Însă nu este oare totuşi bine să avem pace cu ereticii şi să nu facem dispute pe tărîm religios? În viaţa de zi cu zi, pe linie cetăţenească, noi sîntem datori să trăim în pace cu toţi oamenii (vezi Evr. 12, 14). Dar acest fapt nu înseamnă că trebuie să cădem în nepăsare faţă de credinţa noastră şi să ne lăsăm influen­ţaţi de învăţătura cea mincinoasă. Îm­pinşi de duhul cel rău, ereticii sînt de obicei foarte nestăpîniţi.

Noi trebuie să apărăm de ei sfînta noastră Ortodo­xie şi să nu le îngăduim cu nepăsare să rupă membrii Sfintei Biserici Ortodoxe şi să-i facă sectanţi şi eretici, slujitori ai altor interese…

Domnul nu îngrădeşte libertatea vo­ii omeneşti. El îi îngăduie şi pe eretici, aşa cum îl îngăduie şi pe diavol să ac­ţioneze, însă cel ce cunoaşte pierzania învăţăturii celei mincinoase nu poate să fie nepăsător faţă de răspîndirea ei fără nici o legiuire printre ortodocşii creştini. El este dator să deschidă ochii semeni­lor săi asupra credinţei, ca să nu cadă în cursele celui rău.

În legătură cu aceas­tă purtare, ca cel mai bun exemplu poate să ne slujească plăcuţii lui Dumnezeu. Ei s-au ferit stăruitor să critice pe seme­nii lor pentru scăderi morale şi, în acelaşi timp, prin luptă şi critică, s-au păzit atît pe ei înşişi, cît şi pe cei din jur de eresuri, ca de o boală aducătoare de moarte. Ei nu au osîndit pe nimeni în afară de ei în­şişi, cînd era vorba despre păcat pe tărî­mul moralităţii. Dar, pe de altă parte, nu au îngăduit nimănui să le sugereze nici cea mai mică abatere de la credinţa ortodoxă. Într-atîta au fost de vigilenţi în strădania lor de a fi pînă la moarte credincioşi lui Hristos şi Sfintei Ortodoxii.

— Arhimandrit Serafim Alexiev

“Este foarte comod să te minți că și cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii creștin mărturisitor. Dar atunci de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Și, acceptând că și minciuna mântuiește, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?!” — Sfântul Iustin Popovici - 1979

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani a anunțat Vaticanul, luni, conform Sky News.

Moartea suveranului pontif a fost anunțată de cardinalul Farrell într-o declarație transmisă de Vatican.

De la Sfinții Părinți - luat aminte:

• „În istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.” – Sfântul Iustin Popovici
  
  

• „Papismul este înaintemergătorul Antihristului” – Cuviosul Filotei Zervakos
  
  

• „Pe papa să-l blestemați, că el este pricina răutății” – Sfântul Cosma Etolianul
  
  

• Sfantul Gherman cel Nou al Constantinopolului, într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru:
  
  “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori."

Parintele Elpidie – Iunie 2023:

Trei vor fi ultimii Papi cu cel care trăiește deja și trei vor fi ultimele noi regate care vor apărea pe pământ.

Trei regate de slava scurta, în sânge și războaie vor domni:

• primul va fi al Ursului (Rusia),

• al doilea al Dragonului (China)

• și al treilea al lui Antihrist șarpele.

Fiecare regat va vedea unul dintre Papi, iar cel de-al treilea din ultimul mare Profet mincinos va fi slăvit într-un mod satanic.

De la al doilea Papă vor apărea deja un Guvern Mondial și o Biserica Mondială și adevărata credință și închinare la Hristos într-un mod înșelător vor fi modificate.

În vâltoarea noii credințe toți conducătorii bisericilor se vor uni și creștinii credincioși vor fi siliți să-i urmeze prin trădare și șantaj.

Credincioșii atunci se vor ascunde și Iudele credinței călăi ai Bisericii vor deveni. Biserica a început cu persecuții și va sfârși tot cu persecuții.

Mulțime de noi martiri și sfinți o vor slavi și cu duhul proorocului Ilie pe care îl vor avea, pe conducătorii bisericești nepocăiți și amăgiți îi vor controla.

Sângele [martirilor] nu va mai curge de la păgâni, ci de la creștinii falși.

Puțini până la foarte puțini vor fi adevărații arhierei care vor străluci ca soarele pe pământ și in jurul lor se vor aduna adevărații credincioși.

Atunci profetul Ieremia va plânge din nou cu jale pe ruinele credinței și ale țării.

Cerul strigă tare ca să ne trezească: «pocăiți-vă, mare rău vine pe pământ».

Oare suntem atât de surzi și atât de orbi, încât singuri alegem iadul încă din această viață?

Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna un apărător al învățăturii autentice a lui Hristos, iar hotărârile sinodale trebuie să reflecte dreptele învățături ale Ortodoxiei. Totuși, în cazul în care un sinod ia decizii care sunt străine de învățătura ortodoxă autentică, întrebarea se pune: ce se întâmplă atunci când hotărârile sinodale sunt viciate de învățături eretice? Această problemă a fost ridicată în urma Sinodului din Creta din 2016, care a fost considerat de mulți, pe bună dreptate, ca fiind un "pseudo-sinod", din cauza susținerii unor hotărâri ce promovează ecumenismul și învățături contrare dogmei ortodoxe.

Canonul 15 din Sinodul I-II Constantinopol și aplicabilitatea sa

Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) oferă preoților și diaconilor dreptul de a întrerupe pomenirea unui episcop care răspândește erezia. Acest canon subliniază că preoții și diaconii pot întrerupe pomenirea unui episcop care promovează o învățătură eretică pentru a proteja turma de învățături care pun în pericol mântuirea credincioșilor. Aceasta este o măsură canonică adecvată atunci când autoritățile bisericești nu iau măsuri corective, iar erorile devin evidente. Preoții și credincioșii ortodocși au dreptul de a respinge hotărârile sinodale care sunt eretice și, în unele cazuri, pot întrerupe pomenirea ierarhilor care susțin aceste hotărâri.

Sinodul din Creta din 2016 și reacțiile Bisericilor Ortodoxe

Sinodul din Creta din 2016 a fost un moment crucial pentru Biserica Ortodoxă, iar hotărârile acestuia au generat o reacție semnificativă din partea mai multor Biserici Ortodoxe autocefale. Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă a Bulgariei au respins hotărârile sinodului din Creta, considerându-le ca fiind în contradicție cu învățătura ortodoxă autentică și ca fiind un compromis față de erezii, în special în ceea ce privește ecumenismul.

Biserica Ortodoxă a Georgiei a refuzat să recunoască autoritatea sinodului din Creta, iar mulți dintre ierarhii săi au criticat public participarea la acest sinod, considerându-l un act de trădare a Ortodoxiei prin hotărârile eretice luate. La fel, Biserica Ortodoxă a Bulgariei a adoptat o poziție similară, respingând învățăturile promovate la Creta și subliniind că acestea nu reflectă dogmele Ortodoxiei.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române

În contrast cu Bisericile Ortodoxe ale Georgiei și Bulgariei, Biserica Ortodoxă Română a adoptat o poziție diferită față de Sinodul din Creta. În octombrie 2016, la câteva luni după încheierea sinodului, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a luat act de hotărârile sinodului din Creta cu "aprecieri" pozitive, considerându-le ca fiind în concordanță cu învățătura ortodoxă. Aceasta a fost o decizie care a stârnit critici serioase din partea unor grupuri ortodoxe, care au considerat că BOR a acceptat, fără o cercetare adecvată, hotărâri care sunt incompatibile cu dogma Ortodoxiei, mai ales în ceea ce privește ecumenismul și alte învățături considerate eretice de unii Sfinți, Duhovnici și teologi.

Posibilitatea respingerii hotărârilor viciate de erezie

Atunci când un sinod promovează erezia sau învățături străine Ortodoxiei, nu doar autoritățile bisericești, ci și preoții și credincioșii au dreptul de a respinge aceste hotărâri. În cazul Sinodului din Creta, deoarece hotărârile sale sunt văzute de mulți ca fiind eretice, Bisericile Ortodoxe care nu au acceptat aceste decizii au optat pentru respingerea acestora, inclusiv prin întreruperea pomenirii ierarhilor care au susținut și susțin aceste hotărâri străine de Ortodoxie. Aceste Biserici consideră că, în fața unei erezii evidente, mărturisirea adevărului ortodox devine mai importantă decât păstrarea unității formale cu un pseudo-sinod.

În urma celor spuse, putem concluziona faptul că sinodul din Creta din 2016 a generat reacții controversate în cadrul Bisericii Ortodoxe, iar Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă a Bulgariei au respins hotărârile acestuia, considerându-le eretice. În schimb, Biserica Ortodoxă Română a acceptat cu apreciere aceste hotărâri, ceea ce a dus la critici și "proteste lecuitoare" (întreruperea pomenirii) din partea celor care se opun învățăturilor promovate la Creta. În fața unor hotărâri eretice, preoții și credincioșii ortodocși au dreptul și responsabilitatea de a respinge aceste decizii, iar întreruperea pomenirii unui episcop eretic este o măsură canonică corectă și justificată, conform Canonului 15 din Sinodul I-II Constantinopol. Astfel, respingerea hotărârilor eretice devine o mărturisire a dreptei credințe ortodoxe, menținând puritatea și autenticitatea Ortodoxiei.

• Părintele Claudiu Buză

• Sursa: https://www.facebook.com/share/p/16TbYtETHX/

,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le împropriază ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează, întraripat de dumnezeiescul dor, din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul Revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil, printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

• Părintele Claudiu Buză

• Sursa: https://www.facebook.com/share/1BVRRsWqCH/

"Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea, Cadrilaterul... – acum vor să ne cedăm sufletele – este vorba de împingerea unei națiuni de 20 de milioane de ortodocși în iad, este vorba de pierzarea spirituală. De aceea trebuie să fiți foarte atenți: dacă nu vi se spune în biserică, sunt plătiți! Să știți, la ora aceasta sunt plătiți oamenii ca să tacă! Vor veni vremuri de război când veți fi vânduți de păstorii voștri, vor vedea păstorii cum vă sfâșie în ocol fiara sălbatică și nu vor veni să vă apere. Să vă păstrați sufletele, să vi le dați lui Dumnezeu așa cum le-ați primit. Nu avem două suflete, avem unul, și pe acela trebuie să-l păstrăm și să îl dăm așa cum l-am primit înaintea Judecății Mântuitorului nostru Iisus Hristos". ~ Cuviosul Iustin Pârvu, În propriile sale cuvinte, pp. 24-25.

Context:

✝️ Părintele Ioan Istrati: Revoluția Părintelui Justin

A plecat la Domnul (2013 n.n.) Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.

Cu o zi înainte de înmormântare, seara, pe la 7, mă apucă un dor imens să merg şi să-i sărut mâna. De multe ori mi-a călăuzit viaţa, uneori mi-a dat sfaturi cu vedere de Duh şi înţelepciune mai presus de fire. Acum trebuie să merg şi să sărut mâna unui om sfânt. Ne mai găsim vreo câţiva preoţi şi credincioşi şi plecăm din Iaşi. La intrarea pe drumul forestier care duce la mănăstire, lung de vreo 5 kilometri buni, totul e blocat. Poţi să fii delegaţie oficială, orice, nu se mişcă nicio maşină, din cauza unor tronsoane lungi de un singur fir. Lăsăm maşina şi pornim pe jos. După vreo câteva sute de metri, mama începe să se vaiete de ritmul nostru insuportabil de mers şi de oboseală. Spune: Părinte Justin, trimite te rog vreun om al lui Dumnezeu să ne ia cu maşina, măcar câteva sute de metri. Peste un minut opreşte un domn fără a-i face vreun semn şi ne ia preţ de un kilometru. Coborâm în grabă şi ne întindem iar la drum. Şi iarăşi lamentaţii şi plângeri la Părintele Justin. Sunt mii de oameni care urcă alene muntele, pe drumul şerpuit care duce la mănăstire. Opreşte iar o maşină nouă, doamna din faţă se pliază în portbagaj şi şoferul ne invită pe toţi în maşină. Ne urcăm sideraţi, fără să ştim de unde această minune, mulţumim abia şoptit. Şoferul ne spune: mergem la Părintele, am citit pe doxologia şi în Lumina despre zecile de mii de oameni care vin să-i sărute mâna. Îi spun că sunt de la doxologia şi mă minunez de judecăţile tainice ale lui Dumnezeu.

Ajung într-un final la sicriul marelui duhovnic. Mireasma de crini cereşti e atât de puternică în toată curtea mănăstirii, încât e simţită de toţi. Faţa părintelui e de un alb imaculat, de crin, de o sensibilitate care te pătrunde până la cerul inimii. Parcă zâmbeşte sfios. Are o mână caldă, de o fineţe şi puritate mai presus de cuvânt, cu care a binecuvântat şi a sfinţit sute de mii de oameni, total opusă răcelii de congelator şi rigidităţii cadavrelor obişnuite.

Stau şi mă gândesc: ce titan de duhovnic, aşchia asta de om, ce munte de răbdare şi de speranţă, câtă suferinţă a îndurat în cei 16 ani de temniţă grea, câte milioane de lacrimi a înghiţit în rugăciune în celulă, câte bătăi, câtă foame şi sete, câte umilinţe a răbdat, pentru a ajunge aici. A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă. A căutat singurătatea rugătoare, şi rugăciunea celor singuri, pierduţi în mijlocul lumii, tăinuiţi în suferinţă, l-a găsit. A iubit tăcerea brazilor şi a spovedit sute de mii de oameni. Privesc zecile de mii de oameni tăcuţi, care urcă alene, în rugăciune, muntele către părintele lor duhovnicesc şi înţeleg ce este ortodoxia: căutare a sfinţeniei care devine sfinţenie însăşi. Oamenii aceştia, asudaţi, bătrâni, copii în căruţuri, tineri, familii întregi, monahi şi maici de pretutindeni, oamenii ăştia sunt ortodoxia. O bătrână ţine nefiresc de sus, legănat, un ghiveci mare de flori, pe care vrea să-l aducă părintelui cu viaţă sfântă. Alţii poartă opaiţe cu lumină pentru a lumina calea către el. În jurul sicriului sute de oameni plâng firesc, molcom, pentru un om de nouăzeci şi ceva de ani. Sute de preoţi strânşi parcă de o mână nevăzută stau şi se roagă în jurul catafalcului modest. Nimeni nu mai are nicio îndoială: au venit toţi să-l vadă pe Părintele şi să se roage să-i semene. Au venit să-i sărute mâna şi să se împărtăşească de o ultimă binecuvântare plină de har. Jandarmii ţin cu greu piept mulţimii care doreşte să îmbrăţişeze pentru o clipă pe monahul care le-a schimbat lumea definitiv.

Ceea ce am văzut la sicriul Părintelui Iustin este o revoluţie. Revoluţia tăcută, mai discretă decât florile de colţ, a omului credincios, neostentativ, a bătrânului căutător de veşnicie, a tânărului căutător de linişte, a familiilor cu copii mulţi şi a călugărilor iubitori de pustie. Sunt zecile de mii de oameni care au simţit cu toată fiinţa lor, cum Dumnezeu se revarsă în suferinţă şi o face scară către cer, Cruce a firii care vesteşte Învierea. Oamenii nu se roagă sfinţilor care nu-i ajută. Talpa ţării este iubitoare de sfinţenie şi de rugăciune. Sunt oamenii tăcuţi, care dis de dimineaţă la birou, într-o discreţie totală îşi fac Acatistul Maicii Domnului sau Paraclisul, înainte de o zi plină de povara grijilor sau fac cruce alene pe pâinea scoasă din cuptor pentru a-şi sfinţi pruncii de mireasma euharistică a raiului.

Părintele Justin rămâne în sufletul oamenilor, acolo de unde nimic nu-l poate smulge, adânc înfipt în inima lor, prin rugăciune. Puterea lui de a predica şi spovedi, de a sfătui şi lumina oamenii, rămâne şi se înmulţeşte după trecerea lui în regnul cel fără de moarte. Lumina ochilor lui rămâne în suflete şi după ce ochiii lui pământeşti s-au stins. E puterea de a iubi jertfelnic pe cei ce te prigonesc, de a cerceta ca un chirurg iscusit păcatele tuturor şi de a călăuzi fără odihnă pe toţi rătăciţii acestei lumi. E puterea care se înrădăcinează în cer şi rodeşte pe pământ smerenie, rugăciune şi îndumnezeire. E bucuria care rodeşte multe lacrimi, rouă a raiului interior, care doreşte şi se sfârşeşte după curţile Domnului.

Sursa: https://www.facebook.com/ioan.istrati/posts/pfbid02...

Repere:

• ✝️ Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin - despre căderile ierarhilor / "Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noștri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, Păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand [și Kolymbari, Creta - n.n] și Biserica să își revizuiască poziția ortodoxă, spre liniștirea poporului nostru ortodox."

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: "Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor ..." / „Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicești: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar și mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neștiință și noi nu îl informăm și îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători față de viitorul unei nații și al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care iși pun viața pen­tru frații lor.” ~ Părintele Justin în „Cum să luptăm împotriva dictaturii biometrice”

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. / “... Tăcerea cea trădătoare, tăcerea vicleană, nu cea smerită și înțeleaptă. Credeți că așa vă cumpărati zile și "libertate" în această lume? Câtă amăgire, lanțurile vă sunt pregătite și pe lumea aceasta și în cealaltă dacă nu alegeți adevărul, dreptatea. Pace fără adevăr, pace fără de dreptate nu există! E doar minciună. Și vă condamnați și copiii după exemplul vostru. Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare, dar şi în cuget, în inteligenţă! Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei. Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici. Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.”

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică — să trăim ceea ce ne rugăm❗ / "Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari Înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!" — Părintele Iustin Pârvu

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Nu există altă forță decât rugăciunea ... Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște! / Părinte cum putem să ne ferim de răutățile lumii de astăzi și cum să facem față ispitelor acestora ale vremurilor din urmă care sunt atât de subtile. – "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ma pe mine păcătosul! " (sau păcătoasa), și merg mai departe, și duc steagul! Cu pace și cu liniște!...Cu cât ai să fii mai izolat de lumea aceasta, mai singuratic, mai interiorizat, cu atât ai să poți lupta mai ușor și prin rugăciune se poate domestici sălbăticia aceasta a lumii din jur. Deci nu există altă forță decât rugăciunea pentru ei. Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște!" — Părintele Justin Pârvu

• 🔴 Părintele Iustin Pârvu: Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă❗ / Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi. Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă! — Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

Sfânta Treime în Biblie şi în Sfânta Tradiţie

Dumnezeu este unul după ființa Lui.

Descoperirea dumnezeiască ne învață însă că acest Dumnezeu, unul după ființă, este în trei persoane:

• Tatăl,

• Fiul și

• Sf. Duh.

Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeiești alcătuiesc Sfânta Treime, taină de nepătruns de mintea omenească și împărtășită nouă prin Descoperirea dumnezeiască.

Cuvântul “Tatăl” din Simbolul Credinței ne arată prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă și legătură firească pe care noi, credincioșii, o avem cu El, căci El este “Tatăl nostru”, așa cum spunem la începutul Rugăciunii Domnești.

Se vorbește în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Durnnezeu?

În Sfânta Scriptură se vorbește în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii.

Amintim numai câteva:

1. În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi: "[..] Să facem om după chipul Nostru și după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26).

2. În vedenia lui Isaia, îngerii “strigau unul către altul și ziceau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3).

3. În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, arătând lumii pe Fiul și binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sfântul Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3,16-17; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26).

4. Trimițând pe Sfinții Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: “Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh” (Matei 28, 19).

Sf. Tradiție mărturisește existența Sf. Treimi?

Tradiția primelor trei veacuri mărturisește fără șovăială credință în existența Sfintei Treimi.

Au mărturisit cu căldură despre Sfânta Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Părinți ai veacurilor IV și V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiție, în toiul luptelor lor contra arianismului.

Se pot cita în această privință mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Darie și Fer. Augustin.

«În unitatea firii sunt trei persoane» zice Tertulian92 (Tertulian, Contra lui Praxeas, 2, 9, 25, Migne, P. L., ÎI, col. 156).

«O singură Dumnezeire și un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declara Sf. Atanasie93 (Sf. Atanasie, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și contra Arienilor, 10, Migne, P. G., XXVI, col. 1000).

Ecumenismul – erezia ereziilor

Anatema împotriva ecumenismului

Pentru oricine este deprins cu istoria Bisericii, în special cu istoria luptei ei cu ereziile, este limpede că ecumenismul este erezia ereziilor. Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a ,,acumulat în sânul său, ca într-un centru anume, toate blasfemiile, înşelăciunile şi împotrivirile faţă de Adevăr care au existat de-a lungul întregii istorii spirituale a omenirii, de la Cain, Ham la Iuda trădătorul, Karl Marx, ademenitorul Freud şi toţi hulitorii contemporani”.

Pe măsură ce vedem ce se întâmplă în lumea contemporană, noi ne aducem aminte fără să vrem cuvintele Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir despre vremurile de pe urmă când ,,prin faptele lor nelegiuite oamenii îi vor depăşi pe diavoli şi vor fi într-un cuget cu ei”.

Trăim în epoca apostaziei, epoca valorilor false. Apostazia totală de la Dumnezeu este semnul vremurilor noastre şi este legată inseparabil de ecumenism. Mirajul ecumenismului, surogatul său pentru dragostea creştină, este promovat şi preamărit pretutindeni în lume. În momentul de faţă, toate Bisericile locale sunt membre ale CMB, cu excepţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (BORD).

În 1983, Sinodul Episcopilor Bisericii a rostit anatema împotriva ecumenismului. Iată textul ei:

,,Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica lui Hristos este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în dogmă şi felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ramurile sau sectele, sau denominaţiunile, şi chiar religiile vor fi unite într-un singur trup; şi celor care nu deosebesc preoţia şi tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai sus amintiţi sau care sprijină, răspândesc sau apără noua lor erezie, numită de obicei ecumenism, sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA !”

Mitropolitul Vitalie scrie:

,,Prin rostirea anatemei împotriva ecumenismului, BORD îşi apără turma de această ispită apocaliptică. În acelaşi timp, ea a pus neintenţionat o sarcină gravă asupra conştiinţei tuturor Bisericilor locale deoarece, mai devreme sau mai târziu, ele vor trebui să soluţioneze această chestiune într-un fel sau altul. Destinul lor duhovnicesc ulterior în Biserica Ortodoxă va depinde de modul în care ele soluţionează această problemă. De drept, această anatemă rostită de noi are un caracter pur local (pentru BORD), însă, de fapt, ea are o importanţă istorică şi universală mare doar pentru că ecumenismul este în sine erezia la o scară universală. Sarcina BORD este în mod evident asupra conştiinţei tuturor creştinilor ortodocşi. Aceasta este marea cruce pe care Domnul a aşezat-o pe umerii noştri. Este cu neputinţă să mai păstrăm tăcerea, fiindcă orice tăcere suplimentară ar putea fi asemuită cu o trădare a adevărului, şi fie ca Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de aceasta”

Doar ,,turma cea mică” rămâne credincioasă lui Hristos, ştiind că Domnul nu-i va lăsa nemângâiaţi pe cei care-L iubesc pe El (Ioan 14, 18).

Puritatea canonică a BORD atrage acum un mare număr de credincioşi din Rusia care sunt curaţi cu inima. Minciunile şi defăimarea oficiale pe care Patriarhia Moscovei le aruncă asupra BORD şi parohiilor sale din Rusia sunt acum zadarnice.

Va veni vremea când Patriarhia Moscovei va trebui să răspundă înaintea lui Dumnezeu pentru vătămarea făcută de ecumenism Rusiei mult pătimitoare. Este înspăimânător a merge împotriva adevărului Dumnezeului celui viu şi a crea Biserica ,,celor fără de lege”. Ce se va întâmpla dacă, prin păcatele sale, Patriarhia Moscovei va pierde curând harul şi acest lucru va deveni evident tuturor, mai cu seamă ,,celor mici” a căror credinţă curată singură susţine sfânta Ortodoxie în Rusia?

📜 Ecumenismul – calea către pierzare - de Ludmilla Perepiolkina

Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol impune ca "drept și datorie" întreruperea pomenirii minciunoepiscopului, chiar înainte de o cercetare sinodală. Îngrădirea de erezie nu înseamnă și îngrădirea de Biserică sau de episcop, ci de partea bolnavă (erezie) și de cel prin care se propagă boala (minciunoepiscop).

Asta înseamnă că, în Biserică, Harul lucrează chiar prin cel numit minciunoepiscop până la o condamnare sinodală, într-o formă pe care noi nu o putem înțelege.

Ceea ce știm, este că acolo unde se propovăduiește erezia, chiar numai prin pomenirea pseudoepiscopului, s-a produs o stare nefirească în Biserică, prin care cel conștient de prezența ereziei este afectat sau "întinat" (Sf Teodor Studitul) în urma participării la slujbele Bisericii, acolo unde este pomenit minciunoepiscopul. Iar această stare sau "întinare" nu este dată de lucrarea Harului, ci de răspunsul nostru la conlucrarea cu acest Har pentru sfințirea noastră.

Adică, ortodoxul, conștient de prezența ereziei ecumenismului în Biserică, în formă legalizată prin "sinod mare și sfânt", nu poate fi nepăsător la această anomalie, și răspunde, asemenea sistemului imunitar, pentru a se apăra de boală.

Dar acest lucru îl face nu pentru că nu ar mai fi Har în Biserică, ci pentru că Harul, în conlucrare cu cel părtăș la o erezie propovăduită public, nu îl sfințește pe cel care este greșit ancorat la realitatea spațiului eclezial. Harul lucrează, prin iconomie, până la o condamnare sinodală, pentru o anumită categorie de credincioși.

Este exact același lucru ca la împărtășirea cu Sfintele Taine. Nu Sfintele Taine sunt întinate sau lipsite de Har, ci nevrednicia noastră face ca Sfintele să ne fie spre osândă.

Iar scoaterea în afara Bisericii a ierarhilor ecumeniști și condamnarea lor, se va putea face doar de un Sinod panortodox. De asemenea, problema validității sau invalidității Sfintelor Taine în Biserică, ține tot de competența unui Sinod panortodox.

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid027bwhcDc4CKyQ73E5iLUZQAXi1xpsRwY6mMoCTBsgocsH1fnABunrdaUc2B6x12edl

"Păzește-te, fiule, de cei cu credința strâmbă și de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei!

Numai cel ce trăiește în Credința Ortodoxă își va mântui sufletul. Fiindcă nu există o altă credință mai bună, decât curata și sfânta noastră Credință Ortodoxă ...

De asemenea, fiule, nu se cade să lauzi o credință străină. Cine laudă o credință străină face la fel ca și cel care-și hulește propria credință. Cine laudă credința sa și pe cea străină e un fățarnic și apropiat de erezie ...

Dacă cineva îți spune: ''Credința noastră și a voastră este de la Dumnezeu'', atunci, fiule, răspunde-i așa: ''Fățarnicule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu știi ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credință, un singur Botez. (Efeseni 4, 5)''

Așadar, fiule, ferește-te de aceștia și întotdeauna apară-ți credința ta! Nu te înfrați cu ei, ci fugi de ei și întărește-te în credința ta prin fapte bune! ... Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru credința ta sfântă, du-te cu îndrazneală la moarte! Așa au murit și sfinții pentru Credința, iar acum viețuiesc întru Hristos."

— Patericul pesterilor de la Kiev, 1806

Teodosie de Kiev, cunoscut, de asemenea, ca Teodosie din Peșteră, (în rusă Феодосий Печерский, transliterat: Feodosii Pecerski; în ucraineană Феодосій Печерський; n. 1029, Vasilkov, Rusia Kieveană, Ucraina – d. 3 mai 1074, Kiev, Rusia Kieveană) a fost un monah rus din secolul al XI-lea care a introdus monahismul cenobitic în Rusia Kieveană și, împreună cu Sf. Antonie de Kiev, a fondat Lavra Peșterilor din Kiev (Lavra Pecerska). A fost canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă. O hagiografie a Sfântului Teodosie a fost scrisă în secolul al XII-lea.

Cea mai mare realizare a Sfântului Teodosie a fost introducerea regulilor monahale ale Sfântului Teodor Studitul în Lavra Peșterilor, de unde s-au răspândit în toate mănăstirile Bisericii Ortodoxe Ruse. Potrivit Cronicii vremurilor trecute:

„... mănăstirea a fost terminată în timpul stăreției lui Varlaam... Când Varlaam a părăsit mănăstirea... frații l-au vizitat pe bătrânul Antonie [fondatorul Lavrei Peșterilor, care trăia acum în adâncă izolare], cerându-i să desemneze un nou stareț pentru ei. El i-a întrebat pe cine îl doreau. Ei au răspuns că cereau doar ca [viitorul stareț] să fie cel desemnat de Dumnezeu prin alegerea sa proprie [a lui Antonie]. Apoi el i-a întrebat: „Care dintre voi este mai ascultător, mai modest și mai blând decât Teodosie? El să vă fie stareț”. Frații s-au bucurat ... și astfel l-au numit ca stareț pe Teodosie.

„Când Teodosie a preluat conducerea mănăstirii, a început să practice abstinența, postul și rugăciunea cu lacrimi... El a fost interesat, de asemenea, să identifice reguli monahale. Se afla în acea vreme la Kiev un călugăr pe nume Mihail de la Mănăstirea Studion, care venise din Grecia... Teodosie l-a întrebat despre practicile călugărilor studiți. A obținut regulile lor monahale, le-a copiat și le-a impus în propria sa mănăstire pentru a reglementa cântarea imnurilor monahale, efectuarea închinăciunilor, citirea pasajelor din Sfânta Scriptură, comportamentul în biserică, întregul ritual liturgic, comportamentul la masă, mâncarea specifică din zilele speciale și toate celelalte potrivit îndrumărilor.”

„După ce a obținut toate aceste informații, Teodosie le-a transmis mănăstirii sale, iar de aici toate celelalte au adoptat aceleași îndrumări întrucât Lavra Peșterilor este onorată ca cea mai veche dintre toate.” Teodosie a fost proslăvit (canonizat) ca sfânt de către Biserica Ortodoxă Rusă. Principala sa zi de prăznuire este 3 mai, data morții sale. Relicvele sale au fost descoperite de Sfântul Nestor Cronicarul pe 14 august 1091 și s-au dovedit a fi întregi. Moaștele au fost transferate în biserica principală (catedrala) a mănăstirii și a fost stabilită o a doua zi de prăznuire anuală pentru sărbătorirea acestui eveniment.

Am vãzut cã spuneţi cã pot sã foloseascã cãlugãrii pe mireni, sã-i sfãtuiascã, fãrã sã-i judece. Ce înţelegeţi prin: „fãrã sã-i judece”?

Dacă un episcop este eretic, trebuie înfruntat. Cã nu episcop înfrunţi, ci eretic înfrunţi – Adicã: nu-i judeca pentru faptele lor rele, pânã într-atât. Decât numai atât, sã iasã în evidenţã cã nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. În tot cazul, sã nu judece: „Vai, ticãlosul, uite ce-a fãcut!” Înseamnã cã-l judeci şi-l condamni. Şi asta e o greşealã. Dar când vorbeşti de greşelile cuiva, îndreptând, cu sfaturile pe care le dai, pe cineva, cã „nu e bine sã faceţi aşa şi aşa”, dacã cineva e vizat cã a fãcut, tocmai el, aceste lucruri pe care le dai ca exemple, n-ai pus rãutate. Şi va înţelege şi el cã nu e rãutate. Dar nu e bine sã judeci, pe oricine ar fi. Mi-amintesc, din Pateric, de un pustnic, care a zis despre unul din sat, cã acela e rãu. Şi el era un pustnic vechi. Şi a întrebat, când l-a vizitat un consãtean de-al lui: „Al lui cutare tot aşa rãu este?” „Tot aşa, pãrinte”. Şi a zis: „Of, of, of!” – l-a judecat. Şi a plecat. La douã zile a venit îngerul şi i-a spus: „Pãrinte, a murit omul acela despre care voi aţi spus cã e rãu. Şi m-a trimis Dumnezeu sã te întreb: unde sã-l ducem? În Rai sau în iad? Cã tu l-ai judecat”. Şi atunci el şi-a dat seama cã l-a judecat şi a fãcut o mare greşealã. Şi toatã viaţa a dus o luptã de pocãinţã mare şi cu dorinţa sã-i dea Dumnezeu un semn cã este iertat. Şi nu-i dãdea deloc. Iatã, vezi ce-a fãcut? Toatã osteneala lui, în pustie, a stins-o prin judecarea altuia. Şi acela era un mirean. Şi erau fapte rele cele pe care le fãcea. Dar nu trebuia sã-l judece!

Dar dacã cineva este eretic, trebuie judecat?

– Acum, dacã este eretic, se poate vorbi pe faţã, cãci judeci erezia în sine, care nu trebuie cruţatã cu nimic, chiar dacã – sã zicem – un episcop are o greşealã din aceasta. Trebuie înfruntat. Cã nu episcop înfrunţi, ci eretic înfrunţi. Dacã este eretic, îl judeci. Au fost judecaţi toţi ereticii ca Arie, toţi aceştia care au greşit şi au fost condamnaţi de Sinoadele ecumenice şi locale.

Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 111-112.

https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid0kkJGrezEQbzokSByWzcvRvBx9i9KKNasQ7jEkMntKygEbaNb4fSPYNpEEbiJYQwTl

Comentariul Ortodoxia.RO:

Maica Domnului a intervenit pentru mirii din Cana Galileii iar Hristos a ascultat-o și a prefăcut apa în vin — protestanții și neoprotestanții nu țin seama de această minune în discursurile lor eretice împotriva sfinților ... de aceea o și disprețuiesc pe Maica Domnului (ce grozăvie!).

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 2:

1 . Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo.
2 . Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă.
3 . Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin.
4 . A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu.
5 . Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune.
6 . Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre.
7 . Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus.
8 . Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus.
9 . Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire,
10 . Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.
11 . Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.
12 . După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile.

Dacă erezia în sine (inclusiv persistența în erezie) este idolatrie atunci mesajul de mai jos explică foarte bine acest regretabil și dureros aspect: "vraja" produsă la nivel mental de erezie îi face pe adepții acestor doctrine să persiste în acea erezie — să fie prizonieri de bunăvoie a unor neadevăruri pe care ei le consideră "adevăruri".

🚩 Erezia este o jignire imensă adusă lui Dumnezeu❗

"Astăzi a venit vremea ca oile să se despartă de capre, credincioșii de necredincioşi. Mai târziu va veni timpul în care vom da examenele, vom suferi şi prigoanele pentru credinţa noastră și atunci vor apărea vasele de aur, adică adevărații creştini". — Sfântul Paisie Aghioritul

✝️ ÎPS Augustin de Florina: În vremile de apoi diavolul va îmbrăca pe episcopi, le va da mitre, le va da cîrje și le va spune: duceți-vă în Biserică și distrugeți-o.

ÎPS Augustin de Florina - marele și curajosul episcop din Grecia, care a trăit 104 ani și care 30 de ani nu a pomenit pe mai marele său la sfânta Liturghie - zicea:

În vremile de apoi diavolul va îmbrăca pe episcopi, le va da mitre, le va da cîrje și le va spune: duceți-vă în Biserică și distrugeți-o.

Iar un călugăr aghiorit a avut o vedenie Dumnezeiască:

A văzut pe draci cu căpăstre trecînd prin sfântul munte Athos, și la întrebat pe mai marele lor, unde te duci drace cu ceata? Și a zis dracu: mergem să punem căpăstre la mai marii țării și la mai marii bisericii. Dar pentru mine nu ai?.. a zis călugărul. Nu, a zis dracul, că dacă le punem lor îi tragem după noi și după aceia veniți și voi după ei. O, ce tactică înșelătoare are necuratu, de mii de ani are experență în amăgiri.

ÎPS Longhin a zis de curând: vom cunoaște că se apropie sfârșitul lumii cînd dracul va îmbrăca veșminte preoțești.

Cine are minte să înțeleagă!

Deci, să fim vigilenți, să procedăm așa cum ne-a învățat Domnul nostru Iisus Hristos când ne-a spus: fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.

• 💥Ecumenismul este planul satanic de distrugere a Ortodoxiei

• ✡️ Trădătorii ortodoxiei - Ierarhii români care au participat la sinodul tâlhăresc din Creta, Kolymbari

• ✝️ Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin - despre căderile ierarhilor "Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noștri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, Păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand [și Kolymbari, Creta - n.n] și Biserica să își revizuiască poziția ortodoxă, spre liniștirea poporului nostru ortodox."

• 🛐 Părintele Claudiu Buză: SINODUL DIN CRETA PRODUCE EFECTE ÎN VIAȚA BISERICEASCĂ → Problema cea mai mare, după Kolymbari (2016), este că nu avem în BOR reacție și atitudine printre preoți, monahi și mireni (cu foarte mici excepții). Parcă toți se complac în această stare care tinde să devină un mod de existență pregătitor panereziei ecumenismului - prin tăcere și indolență. Mai ales că sunt mulți teologi care știu că sinodul din Creta produce efecte în viața bisericească. Ceea ce se întâmplă acum în biserici este rezultatul clătinării de pe urma apostaziei care se lucrează în Biserică. Georgienii și-au dat seama că statutul de membru al CMB este incompatibil cu Ortodoxia. Ieșind din CMB (1997), au avut și tăria să refuze participarea la Kolymbari - Creta. Acum duc o luptă corectă și nu există nimic care să-i scoată din Ortodoxie. La noi puterile sufletești slăbesc și măsurile de (ne)siguranță lumești se înmulțesc. Acesta este rezultatul apostaziei! Gândul îmi spune că apostazia nu se va opri până ce credincioșii nu vor înțelege că trebuie să ridice zidul nepomenirii, singurul care poate opri erezia să se întindă în Trupul Bisericii.

• 🛐 Părintele Claudiu Buză: Trădarea (Ortodoxiei) este mai veche decât momentul Creta, 2016. → "Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin. După cuvintele papei Ioan-Paul II, efortul ecumenic al Bisericilor-surori din Răsărit şi Apus, bazat pe dialog şi rugăciune, caută o comuniune perfectă şi totală, care să nu fie nici absorbţie, nici fuziune, ci întâlnire în adevăr şi dragoste (cf. „Slavorum Apostoli”, nr. 27)." — Acordul de la Balamand, din anul 1993 (Principii eclesiologice, art. 14).

• ✝️ Părintele Claudiu Buză — despre trădarea de la Ferrara-Florența vs sinodul tâlhăresc din Creta → "De ce după trădarea de la Ferrara-Florența pliroma Bisericii a luat atitudine împotriva ierarhiei apostate, iar după sinodul tâlhăresc din Creta, credincioșii urmează pseudoepiscopilor, spunând că nu s-au schimbat Dogme și Canoane, totodată, acceptând un "ecumenism lucid"?! De ce aceia, în secolul al XV-lea, nu au așteptat spunând că "nu s-a întâmplat și nu s-a schimbat nimic prin semnăturile de la Florența" și că "nu s-a ajuns la Potir comun", iar creștinii din vremea noastră, după Kolymbari - Creta așteaptă, pentru a se împotrivi ecumenismului, prezența ereticilor în Biserică, slujirea alături de ei și mult doritul Potir comun?!" — Părintele Claudiu Buză

• 🛐 Părintele Claudiu Buză: CEI CARE ACCEPTĂ HOTĂRÂRILE ERETICE ALE MINCIUNO-SINODULUI DIN CRETA NU SE MÂNTUIESC → Dacă Gheron Gavriil, unul dintre cei mai importanți Bătrâni din Sfântul Munte ne spune, după șapte ani de la Sinodul din Creta, că ierarhii care au semnat hotărârile eretice de la Kolymbari nu se mântuiesc și merg în adâncul iadului, ar trebui să luăm în serios această realitate și să avem înțelegerea luminată de Duhul Sfânt, pentru că poate fi și pentru noi o problemă de mântuire. Mai mult decât atât, părinții din chiliile Athosului sunt, în cea mai mare parte, nepomenitori sau împotriva minciunosinodului din Creta. Oricine urmează acelor apostați care au semnat sau au acceptat ereziile de la Creta se face părtăș trădării credinței. Totodată, tăcerea înseamnă necredință, este a treia formă de ateism (Sfântul Grigorie Palama) și dușmănie cu Dumnezeu. Nu vă mai lăsați mințiți de cei care spun că la sinodul tâlharesc din Creta nu s-a întâmplat nimic și că hotărârile eretice nu au efecte dogmatice și canonice în plan bisericesc. La Kolymbari, Creta, s-a trădat credința ortodoxă, prin legiferarea sinodală a ecumenismului, ratificându-se premisele eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto (Doc. 6, art. 19). Trebuie știut că hotărârile de la Kolymbari nu pot fi anulate decât printr-un alt Sinod, panortodox. Altfel, acestea rămân noua eclesiologie ce deschide calea mult doritei "unități în diversitate" a ecumeniștilor. Nu vă lăsați înșelați! Este vremea mărturisirii! Dumnezeu cunoaște inimile noastre și știe dacă suntem sau nu suntem cu Adevărul. Soluții? Mărturisirea publică și/sau îngrădirea de erezie prin nepomenirea celor care au trădat Ortodoxia și au adus ecumenismul în Biserică.

• ✝️ Pr. Matei Vulcănescu: LEPĂDAȚI-VĂ DE CRETA! URMAȚI LUI HRISTOS! ȘI FIȚI GATA SĂ MURIȚI CA MARTIRI PENTRU HRISTOS! →

• ❗Preot Matei Vulcănescu: La Sinodul din Creta a fost introdusă o noua dogmă Sunt voci ca cea a Patriarhului Daniel care spun că la Creta nu s-a schimbat nimic. Adevărul este cu totul diferit față de ceea ce spun aceste voci. La Creta, textul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine" introduce o dogmă nouă, schimbând Crezul în mod viclean. În acest filmuleț veți afla noua dogmă eretică.

"M-am dus în chilia mea si am făcut o rugăciune si l-am rugat pe Hristos să mă informeze despre ce este ecumenismul.

După rugăciune, chilia mea s-a umplut de o duhoare insuportabilă.

Așa a răspuns Domnul: Ecumenismul are un duh rău și primește putere de la duhurile necurate."

— Sf. Cuv. Efrem Katunakiotul, Sfântul Munte Athos

Sfântul Efrem Katounakiotul – a fost întrebat odată ce fel de Lucrare este Ecumenismul.

Gheronda Efrem a răspuns atunci:

– Această întrebare – copilul meu, mi-a pus-o chiar altcineva mai devreme. Eu nu am studiat acest subiect. Apoi i-am dat răspunsul respectivului, și anume că ecumenismul este condus de duhurile întunecate – viclene și este dominat de aceste duhuri arhiconice rele.

Când tânărul l-a întrebat cum a fost înștiințat de acest lucru, Sfântul Efrem i-a răspuns:

– După rugăciune, chilia mea s-a umplut de o duhoare insuportabilă, de iad care mi-a adus întunecare în suflet, și chiar nu am mai putut respira.

În toate cazurile în care cei pentru care mă rog sunt încurcați cu vrăjitorie, cu duhuri rele, aceasta este modalitatea prin care sunt înștiințat.

Uneori primesc și răspuns verbal, dar în acest caz, acesta a fost răspunsul și am certitudinea absolută că ecumenismul nu este de la Duhul Sfânt – ci este propagat de duhurile arhiconice cele mai rele.

• Sursa: NU PUTEM SERBA SF. PASTI CU PAPA, pentru ca nu a renunțat la niciuna dintre ereziile papiste!

• Un material de excepție al teologului Mihai-Silviu Chirilă @ Mărturisirea Ortodoxă

• Un comentariu de Părintele Dan Popovici: "Autorul arată greșelile celor de la „O chilie athonită”, care, oricât ar părea de paradoxal, pregătesc calea pentru ca ortodocșii din România să accepte propunerea ereticului patriarh Bartolomeu de a serba în anii viitori Sfintele Paști împreună cu catolicii. Așa că, atenție cu materialele de pe „O chilie athonită” în ce privește temele dogmatice si canonice! Nu e prima dată când se întâmplă asta!"

"Canoanele sunt elastice, se pot face pogorăminte când există pocăință din partea penitentului, când e vorba de păcatele omenești, dar până la erezie!

Când credința ortodoxă este amenințată de căderea în erezie, nu se fac niciun fel de compromisuri, niciun fel de pogorăminte, pentru că aici e vorba de Adevăr, adică de Hristos! Nu ne jucăm cu Hristos, care este Adevărul absolut!"

"Nu aperi un cozonac frumos de Paști, tu aperi Adevărul măi, adică pe Hristos!"

— spunea vrednicul de pomenire, Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc.

• ✝️ Părintele Arsenie Papacioc: Adevărul trebuie apărat cu orice chip. / „Adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărândul, toate cerurile ştiu, toată. impărăţia de sus ştie că tu ai apărat adevărul, şi nu te lasă! ... Da, Dumnezeu dă harul, dar nu le dă la milogi, le dă la eroi. Pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul"

• ✝️ Pr. Arsenie Papacioc: Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! / "[...] Şi dacă nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa fizică te macină, ci şi faptul că eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veşnicie. Te îngrozeşte veşnicia asta, măi fraţilor! Te plictisesc de multe ori chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele."

• ❤️ Să avem nădejde: „Aceștia sunt ai mei. Te rog să-i mântuiești și pe cei care sunt jos!” / "Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine" – Părintele Arsenie Papacioc.

• ✝️ Părintele Arsenie Papacioc: „Vă daţi seama ce-ar fi fost lumea fără Hristos? Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic“ / "Vă daţi seama ce-ar fi fost lumea fără Hristos? Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre. Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. Repetaţi-vă asta întreaga viaţă şi veţi greşi mai puţin, nu vă veţi mai teme şi veţi putea birui. Trăiţi pe Hristos în orice moment. Mai înainte de toate să daţi slava milostivirii şi bunătăţii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei şi Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Naşterea Lui, că ne-a învrednicit pe toţi să mai ajungem încă o dată Naşterea Domnului şi să prăznuim înnoirea neamului omenesc, prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul. Amin!"

• ❤️ Părintele Arsenie Papacioc: NU a ZICE, CI a MIȘCA înseamnă a AJUNGE! / "[...] Te-ai oprit, s-a oprit și harul. Nu vă jucați cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeți, tată. Dar să știți că nu poți să aperi Adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morții întâi. Acum sunt semne de sfârșit de veac și dracul vrea să schimbe adevărul. Și mi se pare mie că sunt mai mulți mireni decât călugări care îmbracă haina morții. Și haina morții înseamnă să mori pentru Adevăr. În momentul când aperi Adevărul deja ești pe tine cu haina morții. Să știm să murim și să înviem în fiecare zi. Nimic nu este pierdut atât timp cât credința este în picioare, cât sufletul nu abdică și capul se ridică din nou." — Părintele Arsenie, Bătrân al Neamului lipit inimii.

• ⛪️ Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. / "Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru ca se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Si se spune asa de preot: “Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge. Și vă dați seama , unde poți să fii, chiar daca ești mort, chiar daca ești viu ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Cautați sa fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar sa fiți pomeniți. Asta e totul. Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai mult așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: “Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Iți slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos! Ce, te joci ?! Deci, căutați sa fiți pomeniți la Liturghie". - Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc

• ✝️ «Există vreo categorie de oameni care nu se pot mântui ... ?» / «Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci, nu mai puneți nici o întrebare de felul acesta. Condiția este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedește, se căiește, plânge, DUMNEZEU îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toți. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască. Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greșeli, ci pentru tot ce este greșeală pe pământ. Mai mare păcat decât a făcut Iuda nu există, ca să-L trădezi chiar pe DUMNEZEU conștient. Și totuși îl ierta si pe el dacă nu se spânzura. Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este să-i iubească pe fiii lor așa cum sunt.» - Pr Arsenie Papacioc

• ❤️ Părintele Arsenie Papacioc: Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip / "Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici’.” Şi nu acceptaţi. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea. Ce înseamna asta: “Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea." — Părintele Arsenie Papacioc

• 🧩 Părintele Arsenie Papacioc: Autocunoașterea este lungul drum spre tine însuți! / "De obicei omul fuge de sine, se ferește să se uite în sufletul său ca să nu vadă cum este. Trăiește nepăsător și nu își dă seama de fiara pe care o hrănește în adâncul său. Adică fiara omenească modelată după chipul păcatului. Cauza suferinței umane este înstrăinarea de sine și de semeni. Autocunoașterea este lungul drum spre tine însuți! Am auzit de atâtea ori oameni văicărindu-se: ce să mă fac cu tine? – dar niciodată: ce să mă fac cu mine?! Nu este nici o scăpare, nici un liman decât în umilință. Și să zicem: Doamne, nu urgisi inima înfrântă și smerită!" - Părintele Arsenie Papacioc

• ✝️ Părintele Arsenie Papacioc: "Participarea la Sfânta Liturghie e mai necesară decât lumina și aerul" / Cine spune că-i credincios și nu merge la Biserică, acela să știe că de fapt, nu-i credincios, pentru că nu are nici măcar atâta credință cât să-l mâne până la Biserică.

• ✝️ Părintele Arsenie Papacioc: Despre întristare sau atunci când nu mai poți merge singur. / Să fiți veseli! Dragă, eu știu ce vă spun, cu toată siguranța: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Daca îți creează starea aceasta de agitație, de tristețe, își face cuib satana și-și clocește ouale; nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate nițel în viitor, cu rațiunea care ți-a dat-o Dumnezeu, nu mai poți, pentru ca tu ești trist. Adică nu ești în stare de nimic, o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gânditi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici’.” Și nu acceptați. Bagă-ți mintea acolo și zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea. Ce înseamnă asta: “Eu sunt amărât”? Cum ești amărât, când Hristos a înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești, este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inima prezentă la Dumnezeu. Pentru ca ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale, știe ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niște părinți, mama și tata, când văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu știu ce să-i mai dea. — Părintele Arsenie Papacioc

Marea schismă de la 1054 nu a fost doar o “luptă între popi”, între mai marii bisericii din Răsărit și din Apus. Deși tot de atunci se încercă a se acredita ideea aceasta cu lupta “între popi”, marea schismă a plecat de la dorința migratorilor, care au năvălit în Europa, de a veni cu up-date-uri la învățătura de credință, așa cum a venit ea prin Sfinții Apostoli și Părinți prin succesiune apostolică încă de la Hristos. Europenii si Asia Mica aveau la un moment dat toți un Domn, o Credință, un Botez.

Dar vrăjmașii lui Hristos au zis “nu, nu! Nu e bine cum credeți voi!” Si le-au schimbat oamenilor credința. Si în Vest, și în Asia Mică. Prin forță pentru cine nu s-a lepădat de bună voie.

A se reține de către cei ce nu știau deja, că până la 1054 toți eram ortodocși. Nu catolici. Nu protestanți. Nu baptiști. Nu luterani. Nu unitarieni. Nu penticostali.

Toate ereziile astea nu au Sfânta Treime, că unii nici nu se închină cu trei degete, alții nu se mai închină deloc.

De aceea îmi este imposibil să înțeleg ce anume vor catolicii să sărbătorească la anul la 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea. Atunci s-a scris Crezul. Pe care ei l-au ciuntit; practic au desființat învățătura de credință. Ei recunosc “învățătura” lui Arie nu ce au susținut Sfinții Nicolae, și Spiridon, si toți cei 318 Sfinți părinți de la Niceea, printre care și Mitropolitul Marcu al nostru de la Tomis.

Ce treabă mai au ei cu Sinodul Întâi Ecumenic de vor să îl celebreze alături de noi?

de Cristina Leordeanu

Sursa: https://ortodoxinfo.ro/2024/07/17/marea-schisma-16-iulie-970-de-ani-de-cand-vestul-s-a-lepadat-de-hristos-si-a-devenit-eretic/

”Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apără adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le împropriază ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează, întraripat de dumnezeiescul dor, din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul Revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil, printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Apoi, nu în ultimul rând, dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

Sursa: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2024/03/27/erezia-ca-mod-de-existenta/

"Celebrul actor Dorel Vișan a primit titlul de Mare Maestru de Onoare al Ordinului Masonic Umaniterra Cluj-Napoca. Mai exact, Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj-Napoca i-a oferit actorului Dorel Vișan titlul de Mare Maestru de Onoare. Actorul este numit "tezaur viu al culturii românești, arhanghel al spiritualității, reper național", în anunţul de pe pagina de Facebook a ordinului Masonic." — Video: https://www.youtube.com/watch?v=1syadCuZNKc

Elena Isaia:

"Cînd l-am văzut pe Florian Pitiș într-o filmare dintr-o lojă masonică, mi s-a strîns inima. Chiar țineam la el, era un om bun, cu atît de multe talente și mi-a părut rău că-și riscă sufletul în așa ceva. George Ivașcu, Stelian Nistor și alții care s-au jucat cu sorțul nu-s actori memorabili.

Că Dorel Vișan a fost premiat ca "mare maestru" nu mai vine ca o surpriză. Nu prea am putut să-l desprind de rolurile negative de gardieni torționari, milițieni și senatori ai melcilor. Prea i se potriveau și oricum o luase pe derdeluș de multă vreme cu aiureli New Age și batjocuri la adresa creștinismului. Ne spunea cum știe el că Biblia e falsificată "de popi" și s-au ascuns multe treburi oculte.

Acum e prezentat ca mare maestru cu grad 33 și jumătate (un fel de mai mult ca prefectul) al Ordinului Umaniterra din Cluj. Adică al "umanismului", un eufemism pentru ateism, al planetei. Deci globalist, nu naționalist cum se prezenta. Spune că era de multă vreme, puțin ațipit în adormire, dar că la ei e ca la serviciile secrete, nu se pensionează niciodată.

Deci blasfemiile la adresa credinței creștine le lansa fiind practicantul unei alte secte, fără să precizeze asta. La fel procedează și alți hulitori, ca Prigoană, fără să specifice că fac un fel de predică pentru altă credință, cînd se prezintă ca și cum ar fi ortodocși care, chipurile, critică din interior. Amfitrionul l-a primit în lojă cu mîna pe cord, cum ține Iohannis la imn să credem că are inimă."

https://www.facebook.com/share/p/dym7yYdSXw2DjgRt/