O reprezentare a scenei Nașterii Domnului, realizată din cârpe și expusă în Piața Mare din Bruxelles, a stârnit un val de reacții negative, consternare și chiar o petiție inițiată de un partid de dreapta.

De la inaugurarea sa de vineri, în centrul turistic al Bruxelles-ului, reprezentarea scenei biblice a stârnit un val de critici virulente, preluate inclusiv în Franța și care vizează în special absența chipurilor, interpretată drept o "desfigurare" a religiei creștine, dar și a culturii occidentale.

Comentariul Ortodoxia.RO: Acestă reprezentare blasfemiatoare a Nașterii Domnului face parte din categoria "artei triviale cu dinadinsul" și nu are nimic de-a face cu tradiția și adevărul istoric, religios și cultural:

• 💥 Blasfemie: Zelenski i-a dăruit pontifului o "icoană" cu vid în locul Pruncului Iisus →
  

• 🏴 Blasfemie în postul Paștelui pe scena Teatrului Național din București: Regizorul Botond Nagy pune în scenă o piesă ofensatoare la adresa sentimentelor religioase și simbolurilor creștine ale românilor / VIDE⭕ / ACTUALIZARE →
  

Arta, în esență — și în mod special arta religioasă — trebuie să înalțe, să transmită sens, să pună în valoare ceea ce reprezintă — nu să reducă totul la o imagine improvizată, lipsită de reverență și fără chip. În acest context, aducem aminte poezia "O OM, CE MARI RĂSPUNDERI AI" scrisă de poetul Traian Dorz — care practic, spune și explică tot:

O OM, CE MARI RĂSPUNDERI AI Traian Dorz

O om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume!

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus… şi-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.

Ai spus o vorbă! Vorba ta,
mergând din gură în gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt! Cuvântul scris
e-un leac sau o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămâne-n urmă-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocară sau spre slavă.

Spui o cântare! Viersul tău
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrău,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine.

Arăţi o cale! Calea ta
în urma ta nu piere.
E calea bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.

Trăieşti o viaţă! Viaţa ta
e una, numai una,
oricum ţi-ar fi, tu nu uita:
cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
ori fericire-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…

O om, ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.

O, nu uita!… Fii credincios,
cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos
un grai, un gând, un drum frumos!
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odată vei da seamă!…

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, Cernerea

Știați că atunci când Sf. Mănăstire Stavronikita a întrerupt pomenirea, Sfântul Paisie Aghioritul făcea parte din obștea mănăstirii?

"Răspunsul Sf. Mănăstiri Stavronikita către Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii Patriarhului Athenagora (publicat în ziarul „Ortodoxos Typos” 142/15.06.1971, p.4)

„În particular la mănăstirea noastră, necătând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeu și de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios”.

Starețul Sf. Mănăstiri Stavronikita

+ Arhimandrit Vasilie (Gontikakis)"

În data de 11 ianuarie 1966, Părintele Tihon, de la Chilia Sfânta Cruce, ținând de Manastirea Stavronikita, i-a dat schima cea mare Părintelui Paisie Aghioritul, el fiind și povățuitorul duhovnicesc al celui din urmă.

Părintele Tihon s-a mutat la cele veșnice pe 10 septembrie 1968, Părintele Paisie rămânând in Chilia Sfânta Cruce până în luna mai a anului 1979, când a mers la Chilia Nașterea Maicii Domnului – Panaguda, dependentă de Mănăstirea Cutlumuș.

• 🌐 Sursa: https://www.facebook.com/share/v/1CX6wcczme/

• 📁 Comentariu Ortodoxia.RO: Acest frate ortodox care îi confruntă pe sectari este un adevărat creștin ortodox mărturisitor și este un exemplu pentru noi toți pentru apărarea Credinței Ortodoxe. AXIOS!

• ✅ Repere:

  • ✝️ Sfântul Iustin Popovici: Este foarte comod să te minți că și cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii creștin mărturisitor. Dar atunci de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Și, acceptând că și minciuna mântuiește, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?!

  • 📖 Ce spune Sfânta Scriptură despre sectari
    
    

  • ✂️ Marea Schismă, 16 iulie – 970 de ani de când Vestul s-a lepădat de Hristos și a devenit eretic → / Aproape o mie de ani de când popoarele Vestului au renunțat la mărturisirea de credință niceano-constantinopolitană de la anul 325, schimbând Crezul si renunțând la Sfânta Treime. Marea schismă de la 1054 nu a fost doar o “luptă între popi”, între mai marii bisericii din Răsărit și din Apus. Deși tot de atunci se încercă a se acredita ideea aceasta cu lupta “între popi”, marea schismă a plecat de la dorința migratorilor, care au năvălit în Europa, de a veni cu up-date-uri la învățătura de credință, așa cum a venit ea prin Sfinții Apostoli și Părinți prin succesiune apostolică încă de la Hristos. Europenii si Asia Mica aveau la un moment dat toți un Domn, o Credință, un Botez. Dar vrăjmașii lui Hristos au zis “nu, nu! Nu e bine cum credeți voi!” Si le-au schimbat oamenilor credința. Si în Vest, și în Asia Mică. Prin forță pentru cine nu s-a lepădat de bună voie. A se reține de către cei ce nu știau deja, că până la 1054 toți eram ortodocși. Nu catolici. Nu protestanți. Nu baptiști. Nu luterani. Nu unitarieni. Nu penticostali. Toate ereziile astea nu au Sfânta Treime, că unii nici nu se închină cu trei degete, alții nu se mai închină deloc. De aceea îmi este imposibil să înțeleg ce anume vor catolicii să sărbătorească la anul la 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea. Atunci s-a scris Crezul. Pe care ei l-au ciuntit; practic au desființat învățătura de credință. Ei recunosc “învățătura” lui Arie nu ce au susținut Sfinții Nicolae, și Spiridon, si toți cei 318 Sfinți părinți de la Niceea, printre care și Mitropolitul Marcu al nostru de la Tomis. Ce treabă mai au ei cu Sinodul Întâi Ecumenic de vor să îl celebreze alături de noi? / de Cristina Leordeanu

  • 🔥 Încercare de prozelitism pe facebook sub formă "ortodoxă" / Discursul unor astfel de subiecți - în acțiunea lor de racolare - este unul psihologic și medical la început iar apoi devine vizibil milenist apocaliptic și sectar - ei își sunt sieși piedică deoarece nu pot scăpa de erezia credinței lor oricât și-ar camufla intențiile sub forma unui discurs creștin ortodox. FERIȚI-VĂ DE ACEȘTI LUPI ÎMBRĂCAȚI ÎN PIEI DE OAIE! Nu încercați să-i convingeți și să-i întoarceți din erezia lor deoarece sunt spălați pe creier iar până nu se lovesc de greutăți și necazuri nu își pot deschide mintea și sufletul la Adevăr și Ortodoxie. Discuția cu ei este pierdere de timp și tulburarea sufletului.

  • ☦️ Ambasadorul Creștin Ortodox: Nu vă mai amăgiți crezând că adevărul este împărțit și că atât noi cât și sectarii credem în același Dumnezeu, pentru că pur și simplu nu este adevărat. Asta cred doar cei ignoranți care au multe păreri și puține cunoștințe…
    

    
    Din nefericire, numărul celor care nu știu aproape nimic despre istoria Creștinismului și despre diferențele dintre așa-zisele confesiuni creștine și Ortodoxie este foarte mare. Atât de mare încât, în naivitatea lor, au acceptat că mișcarea ecumenistă este una bună și necesară. Ba chiar mai mult, nu le ajunge absurditatea și ignoranța pe care au adoptat-o, vor să ne-o impună și nouă cu forța. Gloata prost educată, naivă și neinformată nu va avea liniște până când nu va corupe și distruge chiar și Sfânta Ortodoxie. Parcă deja îi și aud pe câte unii spunând că Domnul Dumnezeu iubește toți oamenii, nu doar pe ortodocși. Au dreptate, așa este, Domnul îi iubește pe toți, chiar pe toți fără excepție, dar asta nu înseamnă că toți se vor și mântui. Dacă ești iubit de Dumnezeu, nu înseamnă automat că ești și mântuit! Aceasta este ideea pe care Satana o insuflă în mintea oamenilor, pentru ca ei să rămână liniștiți și să nu trateze problema mântuirii cu seriozitate. Dumnezeu are reguli, are criterii, are o rânduială, are niște porunci și ne-a lăsat o Biserică, un botez și o credință, nu o mie, nu o sută, nici măcar două, ci una singură, adevărată și mântuitoare. Scris este: “Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez.” - (Efeseni 4, 4) Să vă feriți de acele persoane care încearcă să vă convingă că Ortodoxia nu deține adevărul, le puteți răspunde că nu doar că deținem adevărul, ci avem și o mulțime de dovezi solide pentru a demonstra acest lucru. Sfânta tradiție, sfânta scriptură, predania, istoria și arheologia reprezintă toate componentele esențiale pe care sectarii le resping și le ignoră cu o lipsă totală de respect, dar nu putem avea așteptări prea mari de la ei în cele din urmă. În cazul în care veți îndrăzni să-i întrebați pe sectari care a apărut mai întâi, Biblia sau Tradiția, veți constata fără îndoială că ei nu vor fi în stare să ofere un răspuns coerent. Este clar menționat că oricine îndrăznește să modifice sau să omită ceva din Scriptură va fi blestemat. Cărțile lor care se vor a fi considerate Biblii, sunt fără îndoială, niste mizerii pline de minciună. Ei au scos 14 cărți, au modificat timpii, au dat o altă numărătoare psalmilor și multe altele. Sectarilor le mai lipsește ceva, numai vreo 15 secole de Creștinism și existență, succesiunea apostolică și multe altele. Prima icoană pictată a Maicii Domnului este pictată chiar de Sfântul Apostol Luca. Dar de unde să știe sectarul lucrurile astea? Sfinții Apostoli au lăsat în urma lor preoția, care a fost transmisă în mod consecvent și în conformitate cu învățăturile primite de la Hristos. Prin această transmitere neîntreruptă s-a dezvoltat ierarhia bisericească autentică. Unul dintre aspectele asupra cărora Sfântul Apostol Pavel a acordat o atenție deosebită a fost hirotonirea. Pavel purta cu el felonul, care avea o semnificație deosebită atunci, precum și în zilele noastre. Aceasta poate fi observată în epistola sa către Timotei: “Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.” - (2 Timotei 4, 13) Bineînțeles că sectarii nu cunosc semnificația unui felon. Felonul este un veșmânt preoțesc fără mâneci, care este purtat peste celelalte haine în timpul oficierea slujbei. Ei nu au absolut nicio legătură cu Biserica Apostolică, care a fost fondată de Domnul Dumnezeu. Au avut dreptate Sfinții când au profețit despre sectari, că vine vremea când vor apărea sectele blestemate și mincinoase, care vor mutila credința cea adevărată. Trebuie să ne ferim de aceștia, deoarece nu sunt ai lui Dumnezeu și vor atrage multe suflete către iad. Sectarul nu pricepe faptul că Ortodoxia nu este o religie. Ortodoxia este chiar și în traducere “dreapta credință” lăsată nouă de Hristos prin succesiune apostolică care poate fi dovedită atâta istoric cât și prin documentație. Sectele sunt doar imitații slabe, lipsite de istorie, adevăr și har. Ei simt că nu există nimic acolo, dar mândria și convingerile lor, alimentate de autosuficiență și de Satana, îi împiedică să vină către adevăr și să vadă realitatea. De aceea sectarul ajunge la concluzia greșită că "religia nu te mântuiește", deoarece încearcă să justifice multitudinea de confesiuni eșuate pe care le observă în jur. Îi dă Sarana în gând că la fel este și la ortodocși și din cauza aceasta nici nu se apropie. Sectarul nu poate accepta că a fost înșelat! El este înfășurat într-o mândrie demonică, refuzând să recunoască că a greșit și că a urmat un drum greșit. Alege mai degrabă să-și piardă mântuirea decât să își recunoască erorile. Mândria merge mână în mână cu prostia, și această atitudine va avea consecințe fatale.

"Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume" (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le întrupează ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează întraripat de dumnezeiescul dor din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de ethosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a "ieșit la suprafață" prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință...!

~ Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid0uzbZKB6SBwCvnKzEYr7kun4cRZ32zmC2nCkuTmeYpcddtcpwHbV6F4dv2vW1XvdSl

Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi.

Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfînt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii.

Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii.

Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi. Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic. Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească.

De ţi-ai îngăduit a-ţi mîzgăli de tot tablele sufetului cu felurite cugete şi întipăriri neduhovniceşti, fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el?”, curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă şi lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu.

Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decît cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti.

Înţelepciunea pămîntească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune şi nici nu poate (Romani 8, 7).

Dintru început aceasta este firea ei; aşa va şi rămîne pînă ce va lua sfîrşit, cînd pămîntul şi lucrurile de pe dînsul, iar dimpreună cu ele şi înţelepciunea pămîntească, vor arde (2 Petru 3, 10).

Sfînta Biserică îngăduie citirea cărţilor eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea şi simţirile inimii vindecate şi luminate de Sfîntul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine şi răul ce se preface a fi bine şi se ascunde sub chipul adevărului.

Marii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputinţa cea de obşte a tuturor oamenilor, s-au înfricoşat de otrava eresului şi a minciunii.

Ca atare, ei au fugit cu toată rîvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiţi de învăţăturile cele mincinoase şi de citirea cărţilor eretice.

Va fi o vreme, a proorocit Sfîntul Apostol, cînd învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loruşi învăţători să le răsfeţe auzul, şi de la adevăr îşi vor întoarce auzul, iar către basme se vor pleca (2 Timotei 4, 3-4).

Nu te lăsa înşelat de titlurile răsunătoare ale cărţilor care făgăduiesc să-i înveţe desăvîrşirea creştină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înşelat nici de podoaba cea din afară a cărţii, de vioiciunea, puterea, frumuseţea stilului, nici de faptul că autorul ar fi, pasămite, sfînt, care şi-a dovedit sfinţenia prin numeroase minuni.

Învăţătura mincinoasă este deja, în sine, înşelare. Ea amăgeşte, înainte de cititor, pe scriitor (2 Timotei 3, 13).

Semnul după care recunoaştem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisă de un sfînt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviinţat şi recunoscut de Sfînta Biserică. Amin.

Bibliografie: Sfîntul Ignatie Briancianinov, Experienţe Ascetice, volumul I, Editura Sophia Bucureşti, 2000.

“De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la mişcarea ecumenică (ecumenistă) se face părtaşă la rătăcirea protestantă şi la secularizarea Bisericii. Mişcarea ecumenică a susţinut toate guvernele de stânga, cele mai criminale şi distrugătoare de biserici, s-a ferit să ia apărarea preoţilor şi a credincioşilor care au luptat pentru credinţă şi pentru libertăţile religioase şi, ceea ce este cel mai periculos, este faptul că această mişcare promovează drepturile religioase ale aşa-ziselor “minorităţi”: homosexuali, lesbiene, face femei preoţi şi exclude pe cât posibil, numele lui Iisus din slujbele lor religioase. Ca să nu mai amintim de faptul că dintre membrii acestei mişcări se recrutează toţi teologii care contestă adevărul Bibliei, neagă dumnezeirea lui Iisus şi declară Noul Testament o “colecţie de legende create ulterior, spre a se putea răspândi creştinismul în lume”.

Teologii greci numesc mişcarea ecumenică cea mai mare erezie a secolului nostru. Din nefericire, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat adânc şi într-o măsură iresponsabilă în această mişcare. A trimis studenţi la seminariile teologice ecumeniste din Elveţia, unde aceştia au învăţat laxitatea faţă de principiile crestine, nerespectarea sfintelor liturghii, inutilitatea posturilor, amestecarea învăţăturii divine cu învăţăturile umane şi raţionaliste ale protestantismului.

Cu trei ani în urmă I.P.S. Daniel al Moldovei, unul dintre absolvenţii seminarului ecumenic şi fost profesor la acest seminar, şi-a dat binecuvântarea pentru tipărirea unei “Cărţi de slujbă ecumenică” – versiunea românească editată de Mitropolia Iaşului – în care se face un amestec neîngăduit între Sfânta Liturghie Ortodoxă şi invenţiile protestante eretice. În timpul acestei “liturghii” participanţii schimbă între ei, la un moment dat, “un semn al păcii”!

Oare ce înţeleg editorii cărţii prin acest termen? Înainte de împărtăşire, tipicul liturgic ortodox prevede sărutul păcii pentru slujitori. Se ruşinează ei de termenul ortodox? Sau “semnul păcii” o fi vreo insignă masonică? Și preotul care redactează această carte plină de erezii, el însuşi fiind un absolvent al seminarului ecumenic, nu se teme oare de pedeapsa divină?

Pentru multele noastre păcate, Biserica noastră a ajuns ţinta atacurilor satanice mai mult decât alte biserici.

Treziţi-vă credincioşi! Treziţi-vă preoţi ai lui Hristos! Treziţi-vă, ierarhi, locţiitori ai Domnului pe pământ!

Puneţi capăt acestor erezii mai rele decât cea a lui Arie!“

Articol scris de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa în anul 1997 și apărut in cartea “Rugăciune şi Lumină Mistică – Eseuri şi meditaţii religioase”, Editura Dacia, Cluj, 1998.

Mihai-Silviu Chirilă @Mărturisirea Ortodoxă : Ecumeniștii, dușmanii de moarte ai ereticilor, fiindcă ii mint că se mântuiesc în afara Ortodoxiei

— ACTUALIZARE #2 / 6 IUN 2025 / IMPORTANT despre NLP = Programare Neuro-Lingvistică / Bogdan Mateciuc: PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICĂ (NLP) – ÎNTRE PSEUDOȘTIINȚĂ, SPIRITUALITATE SINCRETICĂ ȘI PROMISIUNEA UNUI SINE TRANSFIGURAT

În România, a înflorit în ultimele decenii o piață a „vorbitorilor” – formatori, traineri, coachi – care pretind că dețin cheile înțelepciunii în cele mai variate domenii: de la finanțe și psihologie transpersonală, până la dezvoltare personală sau, de ce nu, fericirea absolută. Mulți se prezintă ca „experți” sau „specialiști”, iar publicul – dornic de soluții rapide – plătește cu speranța că va primi piatra filosofală care le va descătușa cariera, contul bancar sau viața sentimentală. Ironic, unii coachi recomandă cursuri de coaching chiar celor pe care tocmai i-au „coachat”, încurajându-i, la rândul lor, să devină coachi care să recomande... coaching. Un circuit autoreferențial alimentat de bani și promisiuni.

Unul dintre cele mai bine vândute „produse” ale acestei industrii este dezvoltarea personală, iar sub umbrela ei, NLP-ul – programarea neuro-lingvistică – joacă un rol central. La prima vedere, NLP-ul pare ancorat în știință: termenii „neuro”, „lingvistic” și „programare” sugerează rigoare și obiectivitate. În realitate, această metodă este frecvent etichetată drept pseudoștiință și chiar „psiho-religie” de către cercetători din diverse domenii.

O istorie a iluziilor bine ambalate

NLP-ul a fost fondat în anii ’70 de Richard Bandler și John Grinder, care susțineau că există o corelație între procesele neuronale, limbaj și comportament, iar modelând limbajul și gândirea, putem obține succes și schimbare personală profundă. Ei au mers și mai departe, afirmând că aptitudinile persoanelor de succes pot fi „copiate” și transferate altora.

Metoda a fost rapid preluată de hipnoterapeuți și de industria motivațională, în special în seminare despre leadership și vânzări. Cu toate acestea, lipsa unor dovezi științifice solide a determinat comunitatea academică – în special psihologii – să o respingă ca fiind lipsită de fundament empiric.

NLP-ul nu este reglementat de nicio autoritate centrală, nu există standarde unitare de formare, iar oricine se poate autointitula „maestru practician NLP” sau „formator”. Fiecare trainer are propria versiune, propriile metode, propriile „adevăruri” – ceea ce transformă domeniul într-un amalgam sincretic de tehnici disparate, mai degrabă improvizate decât științific validate.

O psiho-religie New Age sub masca dezvoltării personale

Mai mulți antropologi și sociologi consideră NLP-ul o formă de religie sincretică, adaptată societății de consum. Jean Langford îl numește „magie populară”, o practică cu eficacitate simbolică – în esență, un placebo cu ambalaj lingvistic sofisticat. NLP-ul promite schimbare profundă fără ancorare în transcendentul religios tradițional, substituindu-l cu „energia Universului” sau cu „subconștientul”, un soi de „alt sine” care devine obiectul venerației și al explorării.

Antropologul Bovbjerg clasifică NLP-ul drept „psiho-religie” de tip New Age, centrată pe ideea unui sine transcendent interior. În religiile clasice, credinciosul se orientează spre o divinitate exterioară. În NLP, omul își îndreaptă credința spre propriul subconștient, din care speră să extragă resurse ascunse și iluminare.

Exercițiile NLP includ adesea transe induse, „tuneluri de îngeri”, vizualizări ghidate și muzică ambientală, toate menite să deschidă individul către o lume imaginară populată de entități „ghid” și revelații personale. Deși prezentate ca metode psihologice, aceste practici au mai mult în comun cu meditația orientală și cu ritualurile șamanice decât cu psihoterapia clinică. Influențele lui Carlos Castaneda și ale șamanismului sud-american sunt vizibile în unele tehnici și concepte NLP.

Fără Adevăr absolut: relativism și idolatria sinelui

Un aspect esențial al gândirii NLP este respingerea ideii de Adevăr absolut. Totul este maleabil, reinterpretabil, reconfigurabil. Realitatea este un construct subiectiv, iar identitatea poate fi „reprogramată” după bunul plac. Această viziune intră în conflict direct cu perspectiva creștină, care afirmă existența unui Adevăr suprem, revelat în Persoana lui Hristos.

În cultura NLP, creștinismul este adesea privit cu suspiciune sau chiar cu dispreț. Smirenia este considerată o frână în calea „autodevenirii”, iar biserica – o instituție care „micșorează” omul. NLP-ul propune, în schimb, o versiune modernă a vechii ispite: „Veți fi ca Dumnezeu”. Accentul pe potențialul nelimitat al omului ignoră realitatea căderei și a nevoii de răscumpărare.

Dezvoltare personală – încotro?

Pentru creștin, dezvoltarea personală nu este o căutare a iluminării de sine, ci un proces de transfigurare în relație cu Hristos – Modelul absolut, nu unul fabricat de oameni. „Să devenim oameni deplini în Hristos”, spune Apostolul Pavel. Adevărata maturizare presupune curățirea minții de patimi și gânduri parazite, clarificarea scopurilor și transformarea interioară.

În această lumină, NLP-ul este o soluție parțială, dar și periculoasă. Promite o transformare fără Cruce, o iluminare fără har, o mântuire fără Dumnezeu. Sub masca unei metode moderne, se ascunde o veche tentație: aceea de a ne salva singuri.

Și poate tocmai aici trebuie tras un semnal de alarmă. Într-o lume care relativizează totul, e esențial să fim atenți cui încredințăm mintea și inima. Pentru că nu orice „dezvoltare” este o creștere adevărată – uneori, este doar o formă subtilă de rătăcire.

— ACTUALIZARE #1 / 5 IUN 2025 / IMPORTANT despre REIKI / Părintele Claudiu Buză: 🔥"ORDINUL LUI MELCHISEDEC" este o inițiere ezoterică (demonică) în Reiki care nu are nicio legătură cu adevărata cunoaștere, cea după Dumnezeu, în conformitate cu Sfintele Scripturi.

Rânduiala lui Melchisedec, amintită în Vechiul Testament, este o prefigurare a Preoției veșnice a lui Hristos descoperită în Legea Harului și lucrată în Biserică.

Ceea ce spun cei care se ocupă cu Reiki (că primesc un "botez al luminii" și o "hirotonie în ordinul lui Melchisedec") este o înșelare demonică ("botez al întunericului" și "hirotonie a preoților lui Lucifer"), prin care adepții cred că primesc o "energie benefică" pe care o pun în slujba aproapelui, pentru vindecare, printr-o pseudo-preoție, numită a lui Melchisedec. Însă acești ezoteriști, lipsiți de Harul lui Dumnezeu, fac o confuzie, de neiertat, între energia necreată (care se oferă prin Sfintele Taine și Ierurgiile Bisericii) și energia creată (demonică, dobândită printr-o inițiere străină de Biserică).

Toți cei care trec printr-o inițiere Reiki, ca cea amintită, trebuie să primească Mirungerea, ca unii care s-au înstrăinat de Adevăr și au păcătuit împotriva Duhului Sfânt!

— Articolul inițial / 22 Nov 2023 / 🔥 Reiki, asemenea radiesteziei, yoga și bioenergiei, precum și alte asemenea practici demonice își are rădăcina în patria vrăjitoriei: Tibetul. / O mărturie

"Filosofia" acestor practici, susțin și propovăduiesc credința în reîncarnare, călătoriile astrale, diferite erezii (ca purgatoriul), disprețul față de Biserica Ortodoxă și slujitorii acesteia, etc.

Induce în eroare persoanele în căutare de „minuni” printr-un misticism bolnăvicios, îndemnându-i direct sau indirect spre despărțirea de trupul lui Hristos care este Biserica.

Aceste practici distrug sufletul omului încet dar sigur.

Maestrul oriental este genul omului modern cufundat în rătăcirile unui sincretism religios de tip New-Age, lipsit de trăire duhovnicească, încrezător în sine și nu în Dumnezeu, căutător al faimei celor în mijlocul cărora trăiește, și înșelat de propriile gânduri și păreri despre el însuși.

Critică păcatul mândriei, dar se crede pe sine superior celor din jur. Mulți astfel de maeștri care nu au nici în clin, nici în mânecă cu Creștinismul se folosesc de citate biblice, învățături și elemente de cult creștine pentru a-i atrage în rătăcirea lor pe occidentali, iar apoi încet, încet, să se îndrepte către ortodocși.

Acestor înșelări li se opun în mod direct și hotărât Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți ai Ortodoxiei.

O mărturie:

În 1997, în calitate de inginer programator, m-am angajat la un institut de cercetare în domeniul IT în cadrul laboratorului de informatică medicală, l-a sfatul și recomandarea unui "prieten" care mi-a spus că viitoarea mea șefă este o femeie credincioasă și că este bine să mă angajez acolo.

După ce m-am angajat și am mers la serviciu am aflat că doamna respectivă practica reiki — făcea lucrul acesta la serviciu, stând la birou, având o poză a subiectului în față sau în poală (de ex: fotografia fiului ei, sau o poză de grup) sau declarativ asupra unei persoane.

Atunci nu știam ce este reiki dar știu precis că eram și eu un subiect pentru această practică "inedită" a ei.

În timp, cât eram la serviciu sau în preajma ei, simțeam o stare de sfârșeală copleșitoare și dureros de grea, simțeam un gol imens în zona plexului însoțită de o durere sufletească foarte apăsătoare pe care nu o pot descrie în cuvinte - era ca un hău pe care îl simțeam că mă cuprinde cu fiece zi ce trece. Seara mă simțeam foarte obosit și de'abia așteptam să mă culc și să dorm .. dar dimineața când mă trezeam mă simțeam mult mai obosit decât mă culcasem - era o spirală în cădere liberă din toate punctele de vedere.

În discursurile ei, șefa edifica această practică și tot încerca și mă îndemna - aproape obsesiv - să accept cu orice chip să mă inițieze în reiki. Ea justifica cu multe vorbe - clișee verbale - că practică această tehnică terapeutică pentru managementul stresului și rezolvarea problemelor personale și de serviciu.

Cel care o inițiase în aceast "meșteșug" era un domn pe nume L***** care era agent de vânzări pentru Microsoft. Acest domn ne vizita foarte des laboratorul pentru a ne convinge să folosim produse Microsoft pentru a dezvolta produse pe platformele lor. Pe lângă prezentarea de produse făcea și propagandă și inițiere reiki printre angajați.

Șefa mea mă bătea la cap cu aceasta tehnică aproape în fiecare zi.

Facea pase pe diferite persoane și chiar pe mine – fără a-mi cere acordul.

Într-o zi, de exemplu, mă întreabă: "Copilaș, simți în momentul acesta ceva?" … "De ce întrebați?", îi răspund eu, și mă întorc de la birou spre ea. Am văzut-o cum făcea pase avându-mă pe mine ca obiect al terapiei ei.

Intuiția îmi spunea ca ceva este în neregulă cu această terapie.

O colega, mi-a mărturisit de mai multe ori, că atunci când venea acel Domn Laz*** pe la biroul nostru ea se simțea epuizată, sfârșită, golită de energie.

Acest domn, avea un debit verbal extraordinar, vorbea… vorbea… si dădea din mâini.

Odată, am ajuns după amiază la serviciu – eram foarte obosit după mai multe ore de curs și după prezentarea unui proiect la facultate – iar în laborator era acest domn Laz*** care ținea o ședință. Șefa mea era foarte activă și când m-a văzut așa obosit / dărâmat mi-a zis ca a rezervat sala de consiliu a instituției și că a vorbit cu invitatul din laborator să mă inițieze în reiki. Eu, cum eram așa de obosit, nu am băgat de seamă exact ce a zis, am spus: bine … bine… si mi-am văzut de treabă – lucram la un proiect pentru serviciu pe care trebuia să-l predau cât de curând. După un timp, când s-a terminat ședința lor, șefa vine la mine, îmi spune să mă ridic, mă apucă de braț și se îndreaptă spre ușă cu mine. Eu o întreb: "pentru ce?" … Iar ea îmi spune: nu am vorbit noi mai înainte pentru inițiere în reiki? Ne aflam atunci în fața ușii. În momentul acela am sărit ca un arc: mi-am înfipt mâinile și picioarele în ușă ca un catâr care nu vrea să mai meargă mai departe și am refuzat foarte determinat – aproape brutal – „oferta ei de inițiere”.

Mai târziu am aflat ce este cu adevărat reiki și ce efect are asupra celor care îl practică.

Este o înșelătorie, este o tehnică demonică de manipulare și de subjugare a liberului arbitru.

Tehnica reiki este o formă de vrăjitorie îmbrăcată în straie terapeutice.

Îmi pare rău pentru toți aceia care s-au lăsat înșelați de așa zisele „beneficii” ale acestei terapii, pentru toate persoanele care practică aceasta tehnică și pentru toți acei care fac obiectul – cu sau fără voința lor – unei astfel de practici.

Avem nevoie de multă vigilență și trezvie duhovnicească care se obține prin smerenie și practicarea credinței.

Doamne ajută!

Citește articolul: ✝️ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa - despre vrăjitorie

Regretatul arhiepiscop Serafim (Sobolev) scria:

“Este greu de spus unde se abat mai mult ortodocşii ecumenişti de la credinţa ortodoxă: în scrierile lor, sau prin participarea la conferinţele ecumeniste”.

Această participare care implică acceptarea compromisului dogmatic şi îndepărtarea de Sfânta Tradiţie este, în esenţa sa, trădarea Ortodoxiei. Multe lucruri s-au schimbat în conştiinţa Bisericilor Ortodoxe locale, inclusiv în cea a Patriarhiei Moscovei, de când ele s-au alăturat mişcării ecumeniste.

La Sinodul lor de la Moscova din 1948, Patriarhia Moscovei definea “mişcarea ecumenistă ca fiind o nouă încercare de a ridica turnul Babel, ca un semn al înşelării obişnuite a omului … din cauza păcatului mândriei. Ea a înlocuit misiunea unei unificări lăuntrice, organice şi întemeiată dogmatic cu o unificare mecanică externă”. Este extrem de semnificativ că, la acea vreme, Patriarhia Moscovei socotea că “adevărata unitate a Bisericii era un concept străin înţelegerii” mişcării ecumeniste, şi că a-l adopta ar însemna “să respingă adevărata unitate a Bisericii … în spaţiu şi timp … să rupă lanţul neîntrerupt al harului care uneşte Biserica Ortodoxă cu sfinţii apostoli prin succesiunea apostolică … să vândă tezaurul nostru păzit cu multă râvnă al credinţei pentru blidul de linte al foloaselor pământeşti şi prin aceasta să participe la ademenirea sufletelor omeneşti”.

Aceste din urmă cuvinte sună deosebit de dureros, când sunt comparate cu laudele de astăzi cântate în cinstea ecumenismului de “ortodocşii" ecumenişti ai Patriarhiei Moscovei.

Citește în continuare pe ApărătorulOrtodox.md: https://www.aparatorul.md/ecumenismul-savarseste-instrainarea-ortodocsilor-ecumenisti-de-biserica-lor-mama-intunecarea-constiintei-lor-prin-amagiri-eretice-neortodoxe/

Motto: „M-am apucat să ridic această mare greutate cu această ţară săracă a noastră ca să fac un scut al întregii lumi creştine” — Mihai Voievod Viteazul

Ne-am obişnuit, în ultimii 24 de ani, ca unii mari voievozi, mari conducători ori ierarhi ortodocşi, plini de harul înţelepciunii insuflat de Sfântul Duh, pe care naţiunea română i-a avut de-a lungul veacurilor, fie că au fost asasinaţi ori înlăturaţi de pe scena politică sau religioasă, fie au fost  ignoraţi sau denigraţi într-un mod grosolan în publicaţii cu „pretenţii” sau, mai nou, pe posturi de televiziune, de către diverşi alogeni şi neaveniţi, plătiţi cu funcţii politice, publice, ori posturi universitare. Aruncarea acestor figuri luminoase ale istoriei noastre naţionale în derizoriu are, pentru aceşti indivizi, un scop bine definit, o ţintă precisă care se numeşte prezentul şi viitorul României, cu tot ceea ce ţine de acest Stat naţional.

Statul Naţional Unitar Român, a fost creat cu jertfa şi sacrificiul înaintaşilor noştri care au luminat cu fapta şi devotamentul lor întreaga istorie naţională, au apărat vatra neamului în hotarele lui fireşti şi dreapta credinţă a strămoşilor noştri reali.

Citește în continuare pe site-ul Aparatorul.md: https://www.aparatorul.md/rolul-nefast-al-vaticanului-in-istoria-tarilor-romanesti-patru-scrisori-papale-catre-mihai-viteazul-prin-care-se-incearca-convertirea-lui-la-papism/

• ☠️ Papa și crimele papistaşilor în Sfântul Munte Athos ✝️ / Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii.

• Citiți și acest articol excepțional: Portretul lui Mihai Viteazu în pictura europeană

[...]

Prin urmare, în spatele fiecărui eres se ascunde satana. Dacă este aşa, este vădit că nu e păcat osîndirea eresului, ci, dimpotrivă, ea este o datorie sfîntă a credincioşilor ortodocşi; trebuie doar ca ei să nu se conducă în aceasta de îndemnurile lor păcătoase de răzbunare personală, interes şi altele asemenea.

Însă nu este oare totuşi bine să avem pace cu ereticii şi să nu facem dispute pe tărîm religios? În viaţa de zi cu zi, pe linie cetăţenească, noi sîntem datori să trăim în pace cu toţi oamenii (vezi Evr. 12, 14). Dar acest fapt nu înseamnă că trebuie să cădem în nepăsare faţă de credinţa noastră şi să ne lăsăm influen­ţaţi de învăţătura cea mincinoasă. Îm­pinşi de duhul cel rău, ereticii sînt de obicei foarte nestăpîniţi.

Noi trebuie să apărăm de ei sfînta noastră Ortodo­xie şi să nu le îngăduim cu nepăsare să rupă membrii Sfintei Biserici Ortodoxe şi să-i facă sectanţi şi eretici, slujitori ai altor interese…

Domnul nu îngrădeşte libertatea vo­ii omeneşti. El îi îngăduie şi pe eretici, aşa cum îl îngăduie şi pe diavol să ac­ţioneze, însă cel ce cunoaşte pierzania învăţăturii celei mincinoase nu poate să fie nepăsător faţă de răspîndirea ei fără nici o legiuire printre ortodocşii creştini. El este dator să deschidă ochii semeni­lor săi asupra credinţei, ca să nu cadă în cursele celui rău.

În legătură cu aceas­tă purtare, ca cel mai bun exemplu poate să ne slujească plăcuţii lui Dumnezeu. Ei s-au ferit stăruitor să critice pe seme­nii lor pentru scăderi morale şi, în acelaşi timp, prin luptă şi critică, s-au păzit atît pe ei înşişi, cît şi pe cei din jur de eresuri, ca de o boală aducătoare de moarte. Ei nu au osîndit pe nimeni în afară de ei în­şişi, cînd era vorba despre păcat pe tărî­mul moralităţii. Dar, pe de altă parte, nu au îngăduit nimănui să le sugereze nici cea mai mică abatere de la credinţa ortodoxă. Într-atîta au fost de vigilenţi în strădania lor de a fi pînă la moarte credincioşi lui Hristos şi Sfintei Ortodoxii.

— Arhimandrit Serafim Alexiev

“Este foarte comod să te minți că și cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii creștin mărturisitor. Dar atunci de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Și, acceptând că și minciuna mântuiește, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?!” — Sfântul Iustin Popovici - 1979

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani a anunțat Vaticanul, luni, conform Sky News.

Moartea suveranului pontif a fost anunțată de cardinalul Farrell într-o declarație transmisă de Vatican.

De la Sfinții Părinți - luat aminte:

• „În istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.” – Sfântul Iustin Popovici
  
  

• „Papismul este înaintemergătorul Antihristului” – Cuviosul Filotei Zervakos
  
  

• „Pe papa să-l blestemați, că el este pricina răutății” – Sfântul Cosma Etolianul
  
  

• Sfantul Gherman cel Nou al Constantinopolului, într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru:
  
  “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori."

Parintele Elpidie – Iunie 2023:

Trei vor fi ultimii Papi cu cel care trăiește deja și trei vor fi ultimele noi regate care vor apărea pe pământ.

Trei regate de slava scurta, în sânge și războaie vor domni:

• primul va fi al Ursului (Rusia),

• al doilea al Dragonului (China)

• și al treilea al lui Antihrist șarpele.

Fiecare regat va vedea unul dintre Papi, iar cel de-al treilea din ultimul mare Profet mincinos va fi slăvit într-un mod satanic.

De la al doilea Papă vor apărea deja un Guvern Mondial și o Biserica Mondială și adevărata credință și închinare la Hristos într-un mod înșelător vor fi modificate.

În vâltoarea noii credințe toți conducătorii bisericilor se vor uni și creștinii credincioși vor fi siliți să-i urmeze prin trădare și șantaj.

Credincioșii atunci se vor ascunde și Iudele credinței călăi ai Bisericii vor deveni. Biserica a început cu persecuții și va sfârși tot cu persecuții.

Mulțime de noi martiri și sfinți o vor slavi și cu duhul proorocului Ilie pe care îl vor avea, pe conducătorii bisericești nepocăiți și amăgiți îi vor controla.

Sângele [martirilor] nu va mai curge de la păgâni, ci de la creștinii falși.

Puțini până la foarte puțini vor fi adevărații arhierei care vor străluci ca soarele pe pământ și in jurul lor se vor aduna adevărații credincioși.

Atunci profetul Ieremia va plânge din nou cu jale pe ruinele credinței și ale țării.

Cerul strigă tare ca să ne trezească: «pocăiți-vă, mare rău vine pe pământ».

Oare suntem atât de surzi și atât de orbi, încât singuri alegem iadul încă din această viață?

Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna un apărător al învățăturii autentice a lui Hristos, iar hotărârile sinodale trebuie să reflecte dreptele învățături ale Ortodoxiei. Totuși, în cazul în care un sinod ia decizii care sunt străine de învățătura ortodoxă autentică, întrebarea se pune: ce se întâmplă atunci când hotărârile sinodale sunt viciate de învățături eretice? Această problemă a fost ridicată în urma Sinodului din Creta din 2016, care a fost considerat de mulți, pe bună dreptate, ca fiind un "pseudo-sinod", din cauza susținerii unor hotărâri ce promovează ecumenismul și învățături contrare dogmei ortodoxe.

Canonul 15 din Sinodul I-II Constantinopol și aplicabilitatea sa

Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) oferă preoților și diaconilor dreptul de a întrerupe pomenirea unui episcop care răspândește erezia. Acest canon subliniază că preoții și diaconii pot întrerupe pomenirea unui episcop care promovează o învățătură eretică pentru a proteja turma de învățături care pun în pericol mântuirea credincioșilor. Aceasta este o măsură canonică adecvată atunci când autoritățile bisericești nu iau măsuri corective, iar erorile devin evidente. Preoții și credincioșii ortodocși au dreptul de a respinge hotărârile sinodale care sunt eretice și, în unele cazuri, pot întrerupe pomenirea ierarhilor care susțin aceste hotărâri.

Sinodul din Creta din 2016 și reacțiile Bisericilor Ortodoxe

Sinodul din Creta din 2016 a fost un moment crucial pentru Biserica Ortodoxă, iar hotărârile acestuia au generat o reacție semnificativă din partea mai multor Biserici Ortodoxe autocefale. Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă a Bulgariei au respins hotărârile sinodului din Creta, considerându-le ca fiind în contradicție cu învățătura ortodoxă autentică și ca fiind un compromis față de erezii, în special în ceea ce privește ecumenismul.

Biserica Ortodoxă a Georgiei a refuzat să recunoască autoritatea sinodului din Creta, iar mulți dintre ierarhii săi au criticat public participarea la acest sinod, considerându-l un act de trădare a Ortodoxiei prin hotărârile eretice luate. La fel, Biserica Ortodoxă a Bulgariei a adoptat o poziție similară, respingând învățăturile promovate la Creta și subliniind că acestea nu reflectă dogmele Ortodoxiei.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române

În contrast cu Bisericile Ortodoxe ale Georgiei și Bulgariei, Biserica Ortodoxă Română a adoptat o poziție diferită față de Sinodul din Creta. În octombrie 2016, la câteva luni după încheierea sinodului, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a luat act de hotărârile sinodului din Creta cu "aprecieri" pozitive, considerându-le ca fiind în concordanță cu învățătura ortodoxă. Aceasta a fost o decizie care a stârnit critici serioase din partea unor grupuri ortodoxe, care au considerat că BOR a acceptat, fără o cercetare adecvată, hotărâri care sunt incompatibile cu dogma Ortodoxiei, mai ales în ceea ce privește ecumenismul și alte învățături considerate eretice de unii Sfinți, Duhovnici și teologi.

Posibilitatea respingerii hotărârilor viciate de erezie

Atunci când un sinod promovează erezia sau învățături străine Ortodoxiei, nu doar autoritățile bisericești, ci și preoții și credincioșii au dreptul de a respinge aceste hotărâri. În cazul Sinodului din Creta, deoarece hotărârile sale sunt văzute de mulți ca fiind eretice, Bisericile Ortodoxe care nu au acceptat aceste decizii au optat pentru respingerea acestora, inclusiv prin întreruperea pomenirii ierarhilor care au susținut și susțin aceste hotărâri străine de Ortodoxie. Aceste Biserici consideră că, în fața unei erezii evidente, mărturisirea adevărului ortodox devine mai importantă decât păstrarea unității formale cu un pseudo-sinod.

În urma celor spuse, putem concluziona faptul că sinodul din Creta din 2016 a generat reacții controversate în cadrul Bisericii Ortodoxe, iar Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă a Bulgariei au respins hotărârile acestuia, considerându-le eretice. În schimb, Biserica Ortodoxă Română a acceptat cu apreciere aceste hotărâri, ceea ce a dus la critici și "proteste lecuitoare" (întreruperea pomenirii) din partea celor care se opun învățăturilor promovate la Creta. În fața unor hotărâri eretice, preoții și credincioșii ortodocși au dreptul și responsabilitatea de a respinge aceste decizii, iar întreruperea pomenirii unui episcop eretic este o măsură canonică corectă și justificată, conform Canonului 15 din Sinodul I-II Constantinopol. Astfel, respingerea hotărârilor eretice devine o mărturisire a dreptei credințe ortodoxe, menținând puritatea și autenticitatea Ortodoxiei.

• Părintele Claudiu Buză

• Sursa: https://www.facebook.com/share/p/16TbYtETHX/

,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le împropriază ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează, întraripat de dumnezeiescul dor, din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul Revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil, printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

• Părintele Claudiu Buză

• Sursa: https://www.facebook.com/share/1BVRRsWqCH/

"Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea, Cadrilaterul... – acum vor să ne cedăm sufletele – este vorba de împingerea unei națiuni de 20 de milioane de ortodocși în iad, este vorba de pierzarea spirituală. De aceea trebuie să fiți foarte atenți: dacă nu vi se spune în biserică, sunt plătiți! Să știți, la ora aceasta sunt plătiți oamenii ca să tacă! Vor veni vremuri de război când veți fi vânduți de păstorii voștri, vor vedea păstorii cum vă sfâșie în ocol fiara sălbatică și nu vor veni să vă apere. Să vă păstrați sufletele, să vi le dați lui Dumnezeu așa cum le-ați primit. Nu avem două suflete, avem unul, și pe acela trebuie să-l păstrăm și să îl dăm așa cum l-am primit înaintea Judecății Mântuitorului nostru Iisus Hristos". ~ Cuviosul Iustin Pârvu, În propriile sale cuvinte, pp. 24-25.

Context:

✝️ Părintele Ioan Istrati: Revoluția Părintelui Justin

A plecat la Domnul (2013 n.n.) Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.

Cu o zi înainte de înmormântare, seara, pe la 7, mă apucă un dor imens să merg şi să-i sărut mâna. De multe ori mi-a călăuzit viaţa, uneori mi-a dat sfaturi cu vedere de Duh şi înţelepciune mai presus de fire. Acum trebuie să merg şi să sărut mâna unui om sfânt. Ne mai găsim vreo câţiva preoţi şi credincioşi şi plecăm din Iaşi. La intrarea pe drumul forestier care duce la mănăstire, lung de vreo 5 kilometri buni, totul e blocat. Poţi să fii delegaţie oficială, orice, nu se mişcă nicio maşină, din cauza unor tronsoane lungi de un singur fir. Lăsăm maşina şi pornim pe jos. După vreo câteva sute de metri, mama începe să se vaiete de ritmul nostru insuportabil de mers şi de oboseală. Spune: Părinte Justin, trimite te rog vreun om al lui Dumnezeu să ne ia cu maşina, măcar câteva sute de metri. Peste un minut opreşte un domn fără a-i face vreun semn şi ne ia preţ de un kilometru. Coborâm în grabă şi ne întindem iar la drum. Şi iarăşi lamentaţii şi plângeri la Părintele Justin. Sunt mii de oameni care urcă alene muntele, pe drumul şerpuit care duce la mănăstire. Opreşte iar o maşină nouă, doamna din faţă se pliază în portbagaj şi şoferul ne invită pe toţi în maşină. Ne urcăm sideraţi, fără să ştim de unde această minune, mulţumim abia şoptit. Şoferul ne spune: mergem la Părintele, am citit pe doxologia şi în Lumina despre zecile de mii de oameni care vin să-i sărute mâna. Îi spun că sunt de la doxologia şi mă minunez de judecăţile tainice ale lui Dumnezeu.

Ajung într-un final la sicriul marelui duhovnic. Mireasma de crini cereşti e atât de puternică în toată curtea mănăstirii, încât e simţită de toţi. Faţa părintelui e de un alb imaculat, de crin, de o sensibilitate care te pătrunde până la cerul inimii. Parcă zâmbeşte sfios. Are o mână caldă, de o fineţe şi puritate mai presus de cuvânt, cu care a binecuvântat şi a sfinţit sute de mii de oameni, total opusă răcelii de congelator şi rigidităţii cadavrelor obişnuite.

Stau şi mă gândesc: ce titan de duhovnic, aşchia asta de om, ce munte de răbdare şi de speranţă, câtă suferinţă a îndurat în cei 16 ani de temniţă grea, câte milioane de lacrimi a înghiţit în rugăciune în celulă, câte bătăi, câtă foame şi sete, câte umilinţe a răbdat, pentru a ajunge aici. A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă. A căutat singurătatea rugătoare, şi rugăciunea celor singuri, pierduţi în mijlocul lumii, tăinuiţi în suferinţă, l-a găsit. A iubit tăcerea brazilor şi a spovedit sute de mii de oameni. Privesc zecile de mii de oameni tăcuţi, care urcă alene, în rugăciune, muntele către părintele lor duhovnicesc şi înţeleg ce este ortodoxia: căutare a sfinţeniei care devine sfinţenie însăşi. Oamenii aceştia, asudaţi, bătrâni, copii în căruţuri, tineri, familii întregi, monahi şi maici de pretutindeni, oamenii ăştia sunt ortodoxia. O bătrână ţine nefiresc de sus, legănat, un ghiveci mare de flori, pe care vrea să-l aducă părintelui cu viaţă sfântă. Alţii poartă opaiţe cu lumină pentru a lumina calea către el. În jurul sicriului sute de oameni plâng firesc, molcom, pentru un om de nouăzeci şi ceva de ani. Sute de preoţi strânşi parcă de o mână nevăzută stau şi se roagă în jurul catafalcului modest. Nimeni nu mai are nicio îndoială: au venit toţi să-l vadă pe Părintele şi să se roage să-i semene. Au venit să-i sărute mâna şi să se împărtăşească de o ultimă binecuvântare plină de har. Jandarmii ţin cu greu piept mulţimii care doreşte să îmbrăţişeze pentru o clipă pe monahul care le-a schimbat lumea definitiv.

Ceea ce am văzut la sicriul Părintelui Iustin este o revoluţie. Revoluţia tăcută, mai discretă decât florile de colţ, a omului credincios, neostentativ, a bătrânului căutător de veşnicie, a tânărului căutător de linişte, a familiilor cu copii mulţi şi a călugărilor iubitori de pustie. Sunt zecile de mii de oameni care au simţit cu toată fiinţa lor, cum Dumnezeu se revarsă în suferinţă şi o face scară către cer, Cruce a firii care vesteşte Învierea. Oamenii nu se roagă sfinţilor care nu-i ajută. Talpa ţării este iubitoare de sfinţenie şi de rugăciune. Sunt oamenii tăcuţi, care dis de dimineaţă la birou, într-o discreţie totală îşi fac Acatistul Maicii Domnului sau Paraclisul, înainte de o zi plină de povara grijilor sau fac cruce alene pe pâinea scoasă din cuptor pentru a-şi sfinţi pruncii de mireasma euharistică a raiului.

Părintele Justin rămâne în sufletul oamenilor, acolo de unde nimic nu-l poate smulge, adânc înfipt în inima lor, prin rugăciune. Puterea lui de a predica şi spovedi, de a sfătui şi lumina oamenii, rămâne şi se înmulţeşte după trecerea lui în regnul cel fără de moarte. Lumina ochilor lui rămâne în suflete şi după ce ochiii lui pământeşti s-au stins. E puterea de a iubi jertfelnic pe cei ce te prigonesc, de a cerceta ca un chirurg iscusit păcatele tuturor şi de a călăuzi fără odihnă pe toţi rătăciţii acestei lumi. E puterea care se înrădăcinează în cer şi rodeşte pe pământ smerenie, rugăciune şi îndumnezeire. E bucuria care rodeşte multe lacrimi, rouă a raiului interior, care doreşte şi se sfârşeşte după curţile Domnului.

Sursa: https://www.facebook.com/ioan.istrati/posts/pfbid02...

Repere:

• ✝️ Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin - despre căderile ierarhilor / "Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noștri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, Păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand [și Kolymbari, Creta - n.n] și Biserica să își revizuiască poziția ortodoxă, spre liniștirea poporului nostru ortodox."

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: "Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor ..." / „Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicești: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar și mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neștiință și noi nu îl informăm și îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători față de viitorul unei nații și al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care iși pun viața pen­tru frații lor.” ~ Părintele Justin în „Cum să luptăm împotriva dictaturii biometrice”

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. / “... Tăcerea cea trădătoare, tăcerea vicleană, nu cea smerită și înțeleaptă. Credeți că așa vă cumpărati zile și "libertate" în această lume? Câtă amăgire, lanțurile vă sunt pregătite și pe lumea aceasta și în cealaltă dacă nu alegeți adevărul, dreptatea. Pace fără adevăr, pace fără de dreptate nu există! E doar minciună. Și vă condamnați și copiii după exemplul vostru. Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare, dar şi în cuget, în inteligenţă! Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei. Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici. Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.”

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică — să trăim ceea ce ne rugăm❗ / "Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari Înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!" — Părintele Iustin Pârvu

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Nu există altă forță decât rugăciunea ... Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște! / Părinte cum putem să ne ferim de răutățile lumii de astăzi și cum să facem față ispitelor acestora ale vremurilor din urmă care sunt atât de subtile. – "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ma pe mine păcătosul! " (sau păcătoasa), și merg mai departe, și duc steagul! Cu pace și cu liniște!...Cu cât ai să fii mai izolat de lumea aceasta, mai singuratic, mai interiorizat, cu atât ai să poți lupta mai ușor și prin rugăciune se poate domestici sălbăticia aceasta a lumii din jur. Deci nu există altă forță decât rugăciunea pentru ei. Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște!" — Părintele Justin Pârvu

• 🔴 Părintele Iustin Pârvu: Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă❗ / Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi. Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă! — Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

Sfânta Treime în Biblie şi în Sfânta Tradiţie

Dumnezeu este unul după ființa Lui.

Descoperirea dumnezeiască ne învață însă că acest Dumnezeu, unul după ființă, este în trei persoane:

• Tatăl,

• Fiul și

• Sf. Duh.

Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeiești alcătuiesc Sfânta Treime, taină de nepătruns de mintea omenească și împărtășită nouă prin Descoperirea dumnezeiască.

Cuvântul “Tatăl” din Simbolul Credinței ne arată prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă și legătură firească pe care noi, credincioșii, o avem cu El, căci El este “Tatăl nostru”, așa cum spunem la începutul Rugăciunii Domnești.

Se vorbește în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Durnnezeu?

În Sfânta Scriptură se vorbește în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii.

Amintim numai câteva:

1. În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi: "[..] Să facem om după chipul Nostru și după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26).

2. În vedenia lui Isaia, îngerii “strigau unul către altul și ziceau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3).

3. În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, arătând lumii pe Fiul și binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sfântul Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3,16-17; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26).

4. Trimițând pe Sfinții Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: “Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh” (Matei 28, 19).

Sf. Tradiție mărturisește existența Sf. Treimi?

Tradiția primelor trei veacuri mărturisește fără șovăială credință în existența Sfintei Treimi.

Au mărturisit cu căldură despre Sfânta Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Părinți ai veacurilor IV și V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiție, în toiul luptelor lor contra arianismului.

Se pot cita în această privință mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Darie și Fer. Augustin.

«În unitatea firii sunt trei persoane» zice Tertulian92 (Tertulian, Contra lui Praxeas, 2, 9, 25, Migne, P. L., ÎI, col. 156).

«O singură Dumnezeire și un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declara Sf. Atanasie93 (Sf. Atanasie, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și contra Arienilor, 10, Migne, P. G., XXVI, col. 1000).

Ecumenismul – erezia ereziilor

Anatema împotriva ecumenismului

Pentru oricine este deprins cu istoria Bisericii, în special cu istoria luptei ei cu ereziile, este limpede că ecumenismul este erezia ereziilor. Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a ,,acumulat în sânul său, ca într-un centru anume, toate blasfemiile, înşelăciunile şi împotrivirile faţă de Adevăr care au existat de-a lungul întregii istorii spirituale a omenirii, de la Cain, Ham la Iuda trădătorul, Karl Marx, ademenitorul Freud şi toţi hulitorii contemporani”.

Pe măsură ce vedem ce se întâmplă în lumea contemporană, noi ne aducem aminte fără să vrem cuvintele Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir despre vremurile de pe urmă când ,,prin faptele lor nelegiuite oamenii îi vor depăşi pe diavoli şi vor fi într-un cuget cu ei”.

Trăim în epoca apostaziei, epoca valorilor false. Apostazia totală de la Dumnezeu este semnul vremurilor noastre şi este legată inseparabil de ecumenism. Mirajul ecumenismului, surogatul său pentru dragostea creştină, este promovat şi preamărit pretutindeni în lume. În momentul de faţă, toate Bisericile locale sunt membre ale CMB, cu excepţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (BORD).

În 1983, Sinodul Episcopilor Bisericii a rostit anatema împotriva ecumenismului. Iată textul ei:

,,Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica lui Hristos este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în dogmă şi felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ramurile sau sectele, sau denominaţiunile, şi chiar religiile vor fi unite într-un singur trup; şi celor care nu deosebesc preoţia şi tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai sus amintiţi sau care sprijină, răspândesc sau apără noua lor erezie, numită de obicei ecumenism, sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA !”

Mitropolitul Vitalie scrie:

,,Prin rostirea anatemei împotriva ecumenismului, BORD îşi apără turma de această ispită apocaliptică. În acelaşi timp, ea a pus neintenţionat o sarcină gravă asupra conştiinţei tuturor Bisericilor locale deoarece, mai devreme sau mai târziu, ele vor trebui să soluţioneze această chestiune într-un fel sau altul. Destinul lor duhovnicesc ulterior în Biserica Ortodoxă va depinde de modul în care ele soluţionează această problemă. De drept, această anatemă rostită de noi are un caracter pur local (pentru BORD), însă, de fapt, ea are o importanţă istorică şi universală mare doar pentru că ecumenismul este în sine erezia la o scară universală. Sarcina BORD este în mod evident asupra conştiinţei tuturor creştinilor ortodocşi. Aceasta este marea cruce pe care Domnul a aşezat-o pe umerii noştri. Este cu neputinţă să mai păstrăm tăcerea, fiindcă orice tăcere suplimentară ar putea fi asemuită cu o trădare a adevărului, şi fie ca Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de aceasta”

Doar ,,turma cea mică” rămâne credincioasă lui Hristos, ştiind că Domnul nu-i va lăsa nemângâiaţi pe cei care-L iubesc pe El (Ioan 14, 18).

Puritatea canonică a BORD atrage acum un mare număr de credincioşi din Rusia care sunt curaţi cu inima. Minciunile şi defăimarea oficiale pe care Patriarhia Moscovei le aruncă asupra BORD şi parohiilor sale din Rusia sunt acum zadarnice.

Va veni vremea când Patriarhia Moscovei va trebui să răspundă înaintea lui Dumnezeu pentru vătămarea făcută de ecumenism Rusiei mult pătimitoare. Este înspăimânător a merge împotriva adevărului Dumnezeului celui viu şi a crea Biserica ,,celor fără de lege”. Ce se va întâmpla dacă, prin păcatele sale, Patriarhia Moscovei va pierde curând harul şi acest lucru va deveni evident tuturor, mai cu seamă ,,celor mici” a căror credinţă curată singură susţine sfânta Ortodoxie în Rusia?

📜 Ecumenismul – calea către pierzare - de Ludmilla Perepiolkina

Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol impune ca "drept și datorie" întreruperea pomenirii minciunoepiscopului, chiar înainte de o cercetare sinodală. Îngrădirea de erezie nu înseamnă și îngrădirea de Biserică sau de episcop, ci de partea bolnavă (erezie) și de cel prin care se propagă boala (minciunoepiscop).

Asta înseamnă că, în Biserică, Harul lucrează chiar prin cel numit minciunoepiscop până la o condamnare sinodală, într-o formă pe care noi nu o putem înțelege.

Ceea ce știm, este că acolo unde se propovăduiește erezia, chiar numai prin pomenirea pseudoepiscopului, s-a produs o stare nefirească în Biserică, prin care cel conștient de prezența ereziei este afectat sau "întinat" (Sf Teodor Studitul) în urma participării la slujbele Bisericii, acolo unde este pomenit minciunoepiscopul. Iar această stare sau "întinare" nu este dată de lucrarea Harului, ci de răspunsul nostru la conlucrarea cu acest Har pentru sfințirea noastră.

Adică, ortodoxul, conștient de prezența ereziei ecumenismului în Biserică, în formă legalizată prin "sinod mare și sfânt", nu poate fi nepăsător la această anomalie, și răspunde, asemenea sistemului imunitar, pentru a se apăra de boală.

Dar acest lucru îl face nu pentru că nu ar mai fi Har în Biserică, ci pentru că Harul, în conlucrare cu cel părtăș la o erezie propovăduită public, nu îl sfințește pe cel care este greșit ancorat la realitatea spațiului eclezial. Harul lucrează, prin iconomie, până la o condamnare sinodală, pentru o anumită categorie de credincioși.

Este exact același lucru ca la împărtășirea cu Sfintele Taine. Nu Sfintele Taine sunt întinate sau lipsite de Har, ci nevrednicia noastră face ca Sfintele să ne fie spre osândă.

Iar scoaterea în afara Bisericii a ierarhilor ecumeniști și condamnarea lor, se va putea face doar de un Sinod panortodox. De asemenea, problema validității sau invalidității Sfintelor Taine în Biserică, ține tot de competența unui Sinod panortodox.

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid027bwhcDc4CKyQ73E5iLUZQAXi1xpsRwY6mMoCTBsgocsH1fnABunrdaUc2B6x12edl