Ecumenismul – erezia ereziilor

Anatema împotriva ecumenismului

Pentru oricine este deprins cu istoria Bisericii, în special cu istoria luptei ei cu ereziile, este limpede că ecumenismul este erezia ereziilor. Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a ,,acumulat în sânul său, ca într-un centru anume, toate blasfemiile, înşelăciunile şi împotrivirile faţă de Adevăr care au existat de-a lungul întregii istorii spirituale a omenirii, de la Cain, Ham la Iuda trădătorul, Karl Marx, ademenitorul Freud şi toţi hulitorii contemporani”.

Pe măsură ce vedem ce se întâmplă în lumea contemporană, noi ne aducem aminte fără să vrem cuvintele Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir despre vremurile de pe urmă când ,,prin faptele lor nelegiuite oamenii îi vor depăşi pe diavoli şi vor fi într-un cuget cu ei”.

Trăim în epoca apostaziei, epoca valorilor false. Apostazia totală de la Dumnezeu este semnul vremurilor noastre şi este legată inseparabil de ecumenism. Mirajul ecumenismului, surogatul său pentru dragostea creştină, este promovat şi preamărit pretutindeni în lume. În momentul de faţă, toate Bisericile locale sunt membre ale CMB, cu excepţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (BORD).

În 1983, Sinodul Episcopilor Bisericii a rostit anatema împotriva ecumenismului. Iată textul ei:

,,Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica lui Hristos este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în dogmă şi felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ramurile sau sectele, sau denominaţiunile, şi chiar religiile vor fi unite într-un singur trup; şi celor care nu deosebesc preoţia şi tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai sus amintiţi sau care sprijină, răspândesc sau apără noua lor erezie, numită de obicei ecumenism, sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA !”

Mitropolitul Vitalie scrie:

,,Prin rostirea anatemei împotriva ecumenismului, BORD îşi apără turma de această ispită apocaliptică. În acelaşi timp, ea a pus neintenţionat o sarcină gravă asupra conştiinţei tuturor Bisericilor locale deoarece, mai devreme sau mai târziu, ele vor trebui să soluţioneze această chestiune într-un fel sau altul. Destinul lor duhovnicesc ulterior în Biserica Ortodoxă va depinde de modul în care ele soluţionează această problemă. De drept, această anatemă rostită de noi are un caracter pur local (pentru BORD), însă, de fapt, ea are o importanţă istorică şi universală mare doar pentru că ecumenismul este în sine erezia la o scară universală. Sarcina BORD este în mod evident asupra conştiinţei tuturor creştinilor ortodocşi. Aceasta este marea cruce pe care Domnul a aşezat-o pe umerii noştri. Este cu neputinţă să mai păstrăm tăcerea, fiindcă orice tăcere suplimentară ar putea fi asemuită cu o trădare a adevărului, şi fie ca Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de aceasta”

Doar ,,turma cea mică” rămâne credincioasă lui Hristos, ştiind că Domnul nu-i va lăsa nemângâiaţi pe cei care-L iubesc pe El (Ioan 14, 18).

Puritatea canonică a BORD atrage acum un mare număr de credincioşi din Rusia care sunt curaţi cu inima. Minciunile şi defăimarea oficiale pe care Patriarhia Moscovei le aruncă asupra BORD şi parohiilor sale din Rusia sunt acum zadarnice.

Va veni vremea când Patriarhia Moscovei va trebui să răspundă înaintea lui Dumnezeu pentru vătămarea făcută de ecumenism Rusiei mult pătimitoare. Este înspăimânător a merge împotriva adevărului Dumnezeului celui viu şi a crea Biserica ,,celor fără de lege”. Ce se va întâmpla dacă, prin păcatele sale, Patriarhia Moscovei va pierde curând harul şi acest lucru va deveni evident tuturor, mai cu seamă ,,celor mici” a căror credinţă curată singură susţine sfânta Ortodoxie în Rusia?

📜 Ecumenismul – calea către pierzare - de Ludmilla Perepiolkina

”Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apără adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le împropriază ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează, întraripat de dumnezeiescul dor, din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul Revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil, printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Apoi, nu în ultimul rând, dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

Sursa: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2024/03/27/erezia-ca-mod-de-existenta/

A vorbi despre Ortodoxie este cu neputinţă pentru cel care nu înțelege puterea dumnezeiască care o însoțește și o definește. Sfântul Grigorie Teologul spunea că ,,a vorbi despre Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L înțelege pe Dumnezeu este și mai cu neputință". Întăriți de Harul dumnezeiesc rostim adeseori cuvânt despre Dumnezeu, conștienți fiind, totodată, că nu vom putea epuiza bogăția covârșitoare a Stăpânului. Iar lucrul acesta ne dă viață și ne împlinește ființial, deasemenea, prin puterea Harului primit. Ce poate fi mai profund în existența noastră, decât revărsarea Harului necreat ce izvorăște din ființa lui Dumnezeu, prin care suntem răscumpărați, înfiați și așezați în proximitatea Preasfintei Treimi. Avem plinătatea Harului în existența noastră, dar, de cele mai multe ori, nu știm să trăim duhovnicește, fiindcă nu am învățat să conlucrăm cu Harul dumnezeiesc. Ortodoxia, însă, ne învață tot ce ne este de folos pentru a ne sfinți viața, și ne oferă modul de existență autentic, benefic omului pentru existența cea bună întru Dumnezeu. Iar toate acestea le dobândim prin Harul Dumnezeului Treimic.

În spațiul apusean, vedem din păcate că s-a alterat învățătura de credință la franco-latinii ieșiți din Biserica Ortodoxă la anul 1054 (NU există Schisma cea Mare, ci ieșirea ereticilor papistași din Biserica cea Una!). Consider că o mare greșeală a franco-latinilor a fost aceea de a considera energia necreată a fi "grație creată". De aici s-a format o prăpastie de netrecut între creat și necreat, latinii căutând să substituie, prin forme lipsite de experiența Bisericii lui Hristos, Adevărul revelat.

Prin această falsă realitate, a "grației create", lumea nicidecum nu se poate sfinți și mântui, fiindcă Dumnezeu nu lucrează printr-o energie de creație ce emană din El. Nicidecum! Ființa necreată izvorăște energie necreată, iar ființa creată se manifestă prin energie creată și se împărtășește de harul necreat al lui Dumnezeu. Pseudo-teologia apuseană, fiindcă s-a lipsit de descoperirea prin Harul necreat și și-a format prin raționamente și silogisme propria gândire, a dezvoltat, ulterior, o adevărată ,,școală a ereziei". Astfel, au apărut în Apus o mulțime de erezii, printre care cele mai cunoscute sunt cele cuprinse în "punctele florentine": primatul papal, Filioque, purgatoriul și azima.

Toate acestea au îndepărtat de la adevăr pe cei care au fost cândva frați ai noștri și au făcut ca Biserica Sobornicească să fie văduvită de întregul Apus. Sfântul Iustin Popovici spunea că primul protestantism l-au avut franco-latinii, când s-au despărțit de Biserica răsăriteană!

Să prețuim Ortodoxia!

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid02wSbYvGNmNTfSFwPqdLoriwUzn9Qe4V3zG1oJZQtY1fsEaymeVjKfi9kPF8FsQyH8l

"Fiecare exagerează partea de adevăr pe care o înțelege.

De aici toate ereziile. Ereziile s-au născut nu din rea credință, ci din prea mult zel, însă zel orb, zel mânjit de păcat, zel profanat.

Un creștin oricât de zelos ar fi, nu încetează de a fi un om de păcat. El e pe drumul mântuirii, nu e însă un mântuit. Omul schimbă în cădere avântul; zelul orbește și el. Există o grozavă cădere din prea mare râvnă.

Pentru că râvna necumpănită lăuntric cu liniștea în Hristos, duce la îngâmfare, la orgoliul zelatorului. Zelatorul condamnă pe cel ce nu-i poate înțelege exagerarea sa și de aici îl tăgăduiește pe acesta, se desparte de acesta și îl ucide în sufletul său. De aici erezia, care e crima lăuntrică.”

— Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de catre securitatea comunistă la Aiud

• ✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului. Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

• ✝️ Părintele Adrian Făgețeanu: Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. În februarie 1947, după absolvirea Teologiei, pleacă la Bucureşti să studieze filosofia. În iunie primeşte acceptul stareţului de la Antim, Vasile Vasilache, să locuiască la această mănăstire. Aici va avea ocazia să asiste la celebrele conferinţe ale „Rugului Aprins”, să-l cunoască pe Sandu Tudor, animatorul mişcării, care va exercita asupra lui o influenţă covârşitoare. În 1947 monahul Adrian se retrage împreună la mănăstirea Govora şi renunţă la facultate. La Govora stă în preajma marelui stareţ Gherasim Bica, până în martie 1950 când răspunde chemării lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna. Securitatea însă îl arestează pe Sandu Tudor în iulie 1950, iar pe el în decembrie. Trece pe la Făgăraş, apoi la Jilava. Condamnat la 31 martie 1952, la 8 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică. Va fi dus în mai 1952 la Canal. În 1953 este transferat la Aiud, în iunie 1954 revine la Făgăraş, din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 sept. 1956.

Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare întregi. Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al înţelepciunii trupeşti, sunt născoceli ale duhurilor necurate. — Sf. Ignatie Briancianinov

Feriţi-vă de eresurile cele împotrivitoare lui Dumnezeu – zice Sfântul Ignatie Teoforul – deoarece prin însăşi natura lor, acestea sunt născociri diavoleşti ale şarpelui plin de toată răutatea.

Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălţimea demnităţii duhovniceşti; ele au căzut în cugetarea trupească de la cea duhovnicească.

La oameni, binele este amestecat cu răul, şi de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpăneşte şi acţionează numai răul.

Cel mai mare păcat al lor era ura nestăvilită faţă de Dumnezeu, exprimată printr-o straşnică şi neîncetată hulire a Lui.

În trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu însuşi. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat.

De aceea căderea lor este atât de profundă, iar plaga morţii veşnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima lor esenţială este mândria. Ei sunt prea plini de o nemaipomenită şi neroadă vanitate. Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor!

Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare întregi; răpindu-le pe neobservate creştinismul, ei l-au înlocuit cu o doctrină blasfemitoare şi i-au conferit acestei ucigătoare învăţături titlul de creştinism reformat, veritabil, purificat.

— Sfântul Ignatie Briancianinov, Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori cãtre mireni

• Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):

  „Pe Papa să-l blestemați, fiindcă el este cauza… Noi avem o porunca ce spune sa anatemizam pe oricine adaugă sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părinții Bisericii noastre”

• Sinodul de la Constantinopol din anul 1724

  “Cei care vor dezerta de la Ortodoxie și vor părăsi părinteștile și dreptele dogme ale credinței și Predaniile obștești ale Bisericii și vor decădea și se vor îndepărta cu inovații și cu credințe absurde si cu obiceiuri eterodoxe și vor falsifica și vor maslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie și se despart de totalitatea mădularelor Bisericii și a creștinilor, ca niște eterodocși și inovatori și se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”

• Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)

  „Acela care îl pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetatorul trebuie considerat ca un tradator al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de împartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni. Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba în îngeri ai dreptatii, al caror sfârsit va fi dupa faptele lor.”

• Sfântul Marcu al Efesului

  „Să fugiți de catolici precum fuge cineva de șarpe”

O faptă minunată din vremea lui Mihai Viteazul, columnă a biruinţei ortodoxe, relatată de Sf. Ierarh Petru Movilă 1

Biograful competent în limba română al Sfântului Mitropolit Petru Movilă, arhimandritul Ghenadie Enăceanu, prin anii 1882-1884, având în faţă textul unor însemnări(2), în limba slavă, ale eroului nostru, mărturiseşte: „Şi pentru ca să ne convingem de influenţa ce a avut asupra sufletului lui Petru Movilă circumstările istorice, în care el şi-a făcut copilăria şi şi-a format caracterul său religios, dăm aici un fapt petrecut pe timpul lui Mihai Viteazul, la Alba Iulia, în copilăria lui Petru Movilă, pe care ni l-a conservat însuşi Petru Movilă în notele sale autobiografice”.

Se istorisesc cele ce urmează, cu pilde şi deosebite înţelesuri întru păstrarea şi apărarea Ortodoxiei.

„Voi nu sunteţi mărturisitori ai credinţe celei drepte…”

Când Mihai Voievod, domnitorul Ungrovlahiei, „alungând pe Bater Andreaşi(3)” şi luând sceptrul domniei Transilvaniei, a venit în oraşul de scaun, ce se numeşte Alba Iulia, a voit ca să construiască acolo, în oraş, biserică ortodoxă. Dar preoţii şi boierii, cetăţenii, fiind de „lege latină”, nu-i permiteau lui să construiască, pentru că este de „legea ortodox㔺i pentru aceasta nu voiau să aibă în oraşul lor biserică de altă lege.

Voievodul le-a zis: „voi nu sunteţi mărturisitori ai credinţe celei drepte…” iar ei ziceau: „noi suntem drept credincioşi şi avem puterea cea adevărată a darului Sfântului Spirit, pe care suntem gata cu ajutorul lui Dumnezeu a o arăta totdeauna”. Mihai Viteazul le-a propus să meargă împreună în mijlocul oraşului şi acolo să se aducă apă curată şi arhiereul său cu preoţii lui să o sfinţească înaintea tuturor, tot aşa să facă şi clericii catolici deosebi.

Examenul dintre catolici și ortodocși

Apoi agheasma mare să fie pusă în biserica romano-catolică catedrală. Să se „închidă” în vase deosebite şi bine pecetluite. Catolicii să folosească peceţile lor şi ortodocşii peceţile lor, să se pecetluiască vasele cu agheasmă şi uşile bisericii. Şi deci „a cărora va rămânea agheasma nestricată, ca şi cum ar fi luată din izvor, a acelora este dreaptă legea; iar a cărora se va strica, să fie şi legea rea”. Marele voievod a precizat: „căci dacă apa mea va rămânea nestricată, după cum sper în Dumnezeu, fără cuvânt să-mi permiteţi mie a zidi biserică, iar de nu, conform voinţei voastre, nu voi zidi”. Şi catolicii „toţi au strigat cu un glas: bine, bine, să fie aşa”.

Se povesteşte că a doua zi, dimineaţa, a mers voievodul cu toţi boierii în piaţă, după obicei, cu episcopul şi preoţii cu sfânta cruce, cu lumânări şi cu cădelniţe, cu litie stând la un loc pregătit, au făcut sfinţirea cea mare a apei, rugându-se toţi ca să preamărească credinţa ortodoxă.

Latinii la o parte înaintea tuturor au sfinţit apa şi au sărat-o după obiceiul lor. Pe urmă au turnat agheasma în două vase şi le-au pecetluit pe amândouă părţile, le-au dus în biserica romano-catolică. Apoi închizând uşile bisericii, le-au pecetluit şi au plecat într-ale lor.

În toate zilele Mihai voievod, episcopul, preoţii şi toţi dreptmăritorii creştini se rugau şi posteau. Asemenea făceau şi catolicii.

Descoperirea cerească

După douăzeci şi cinci de zile, având descoperire de la Dumnezeu, a venit episcopul la domnitor şi i-a zis: „chiamă latinii şi clericii lor să mergem în biserică şi despecetluind, să deschidem uşile şi să vedem darul lui Dumnezeu….(care) nu ne vom ruşina”. S-a făcut după solicitarea episcopului şi cu lacrămi în ochi se ruga: „Dumnezeule, Unule în Treime Sfântă, Prea Mărite, după cum în vechime ai ascultat pe dreptul Tău Ilie cu foc întru arătarea adevărului Tău şi ai ruşinat pe cei necredincioşi(4), încă şi acum auzi-mă pe mine, nevrednicul robul Tău… nu pentru vrednicia noastră, ceea ce nu avem, ci pentru preamărirea neamului Tău sfânt şi pentru întărirea adevărurilor celor dintru Tine, ale credinţei noastre, arată darul cel nestricat al Sfântului Duh în apa aceasta, cu nestricăciunea ei, ca să vadă toţi cei de faţă, că în Biserica Ta cea de Răsărit este credinţa cea adevărată…”

Deci sculându-se, a despecetluit vasul în care era apa cea sfinţită, şi văzând că a găsit apa mai curată şi mai luminoasă decât înainte şi mirositoare cu mirosul ei propriu, după cum se întâmplă cu apa dintr-un izvor curgător, a strigat: „Mărire Ţie Dumnezeului nostru, Mărire Ţie…” şi către mulţime a zis: „veniţi de vedeţi, cum atâtea zile a stat această apă şi a rămas cu darul lui Dumnezeu nestricată şi vă convingeţi că a noastră credinţă ortodoxă este adevărată”.

Putoarea apei catolicilor

După ce s-au rugat şi latinii după tipicul lor, au despecetluit vasul însă apa avea un miros respingător şi toată biserica s-a umplut „de putoare”. S-au înspăimântat latinii şi în mirarea lor au strigat: „adevărată este legea grecească(ortodoxă) pe care o ţine domnitorul. Să-şi zidească biserica legii sale în oraşul nostru…” S-au împrăştiat latinii cu ruşine. Unii dintre dânşii s-au întors la credinţa ortodoxă.

Domnitorul, episcopul, preoţii, cu toţi boierii şi cu ostaşii au preamărit pe Dumnezeu pentru minunea ce s-a făcut spre întărirea credinţei ortodoxe celei adevărate.

Așa s-a zidit catedrala ortodoxă din Alba-Iulia

Cu jurământ „au permis toţi locuitorii pământului Transilvaniei de a zidi biserica” catedrală ortodoxă. S-a zidit, nu în oraş, ca nu cumva cu schimbarea timpurilor să o strice, ci la marginea oraşului, aproape de zidurile cetăţii la un loc frumos. Alături s-a ctitorit şi reşedinţa ierarhului ortodox al Albei Iulia, Ioan „bărbat modest, virtuos şi sfânt, care, acolo trăind cu sfinţenie, s-a învrednicit de a primi darul facerii de minuni…”

Documente ce atestă veridicitatea minunii

Sfântul Petru Movilă termină minunata povestire arătând că „aceasta s-a scris citind-o în Cronica muntenească(5) şi auzind-o de la mulţi martori oculari, demni de credinţă şi mai ales de la vistiernicul ce era atunci, iar acum mare logofăt al pământului Ungrovlahiei(6) şi de la Dragomir, marele pitar(7) al aceleiaşi ţări(8).

Aceasta este povestirea, columnă a unei biruinţe ortodoxe, pagini de suflet ale sfântului mitropolit Petru Movilă. Pagini cu tâlc atunci şi în posteritate. Pentru a le înţelege cât mai bine mesajul şi cifrul este bine să adăugăm câteva fapte şi date istorice de la Alba Iulia, sfârşit de secol XVI.

Tratativele, pregătirea terenului pentru zidirea catedralei ortodoxe mitropolitane şi a unei reşedinţe la Alba Iulia, pentru arhipăstorul român al Transilvaniei au început încă din anul 1595.

Mihai Viteazul, căutând să întărească unitatea sufletească a românilor din Muntenia şi Transilvania în 1595 a trimis o delegaţie de boieri, în frunte cu mitropolitul Eftimie de la Târgovişte şi cu episcopii Teofil al Râmnicului şi Luca al Buzăului ca să încheie la Bălgrad, un tratat de alianţă cu Sigismund Báthory. În acest tratat s-a prevăzut ca Biserica Ortodoxă din Ardeal să stea sub oblăduirea mitropolitului Ungrovlahiei urmând ca preoţii de peste munţi să-şi păstreze „vechile obiceiuri şi libertăţi”(9).

La 30 decembrie 1596, Mihai Viteazul a fost primit cu mare pompă la Alba Iulia de principele Sigismund Báthory şi obţinu de la acesta îngăduinţa să ctitorească în anul 1597 în capitală „pe deal lângă cetate” o biserică catedrală mitropolitană cu hramul „Sf. Treime” şi o reşedinţă alături pentru arhipăstor, vlădica Ioan cu metania de la Prislop. Pecetea mitropoliei va avea chipurile Sf. Arhangheli Mihail – numele marelui voievod ctitor – Gavriil şi Rafail(10).

Între 30 decembrie 1596 şi data începerii lucrărilor de zidire în 1597 „lângă cetate”, în cetate a avut loc în realitate „disputa liturgică” dintre ortodocşi şi catolici.

La iniţiativa marelui Mihai Viteazul s-a demonstrat această lucrare harică a Sf. Duh, în chip minunat de ortodocşi, în faţa catolicilor în Alba Iulia spre a putea zidi nestingheriţi catedrală ortodoxă reşedinţă arhiepiscopală în capitala Ardealului.

(1) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Nestor – Mitropolitul Olteniei – Craiova-1999, p. 109-112.

(2) Manuscrisul autograf al operei „Însemnările” sau „Memoriile” sihastrului Petru Movilă de la domeniul Rubejvca de lângă Kiev şi din primii ani de stăreţie de la Pecerska, a fost descoperit în catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev. Studentul român N. Lascu de la Academia Movileană din Kiev a trimis la Bucureşti o copie după această valoroasă scriere arhimandritului Ghenadie Enăceanu, chiar în vremea când redacta cunoscuta sa lucrare consacrată Mitropolitului Petru Movilă. Peste câţiva ani, Însemnările au fost publicate în „Arhiva iugozapadnoi Rossii”, I-VII, Kiev, 1887.

(3) Este vorba de cardinalul Andrei Báthory, care a luat cârmuirea Transilvaniei de la vărul său Sigismund Báthory. Faptul s-ar fi întâmplat după ce principele cardinal, în urma luptei de la Şelimbăr a „fugit” de la conducerea Transilvaniei şi Mihai Viteazul a intrat triumfal în Alba Iulia, la 21 octombrie 1599, la porţile oraşului primind cheile trimise de episcopul catolic, Naprágy.

(4) Vezi III Regi, 23-39

(5) Cronică scrisă de Teodosie logofătul care în Ardeal făcea parte din Sfatul lui Mihai Viteazul (cf.C.C. Giurescu op.cit.p.774)

(6) Hristea vistier, mare logofăt

(7) Dragomir din Cârţocleşti, frate cu doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul (vezi N.Stoicescu, Dicţionarul cit.p.53)

(8) Din manuscrisul lui Petru Movilă, f.17, sq. Apud. arhim. Ghenadie Enăceanu, op.cit.p.144-153

(9) Articolul privitor la Biserică glăsuia: „Seninătatea Sa va lăsa întreaga turmă bisericească şi monahală în obiceiul şi tradiţia din vechime cu ritul, ceremoniile şi libertăţile lor şi chiar să-şi poată strânge în mod liber veniturile lor îndătinate…”(Hurmuzaki, Documente, III, partea I, p.212).

(10) Hurmuzaki, ibidem, p.212. Vezi această stemă retipărită recent după Noul Testament de la Bălgrad din anul 16348 (reeditat după 340 de ani, Alba Iulia, 1988) p.114.

— Articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 20

Să nu creadă cineva, din rândul ortodocșilor, că se va mântui acceptând ecumenismul, lăsându-i pe (pseudo)ierarhi să hotărască o altă cale de mântuire decât cea lăsată de Sfinții Părinți ai Bisericii. Luați aminte și nu vă lăsați înșelați!

• Prin tăcere, atunci când se propovăduiește ecumenismul în Biserică, îl trădăm pe Dumnezeu;

• Vai celor ce se opun luptei de mărturisire și pun piedici în ridicarea zidului de îngrădire de erezie! Aceștia se vor socoti cu ecumeniștii pe care îi apără și le urmează învățăturilor înșelătoare.

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid02YA1fAxJDbqwoDcAqGBHtjzKaja5DDLDpGMGo8JzE6NW6XkfZDkUmReY8WXVBX2FUl

"Martorii lui Iehova sunt draci fără coarne. Când veţi auzi de martorii lui Iehova, asta este sectă alimentată de evreii din America cu miliarde de dolari, ca să despartă lumea de Hristos şi de Biserică.

Vezi sectarii? Sunt înaintemergătorii lui Antihrist, că strâmbă credinţa. Aceştia care strâmbă dreapta credinţă sunt înaintemergătorii lui Antihrist orice sectă ar fi. Păziţi-vă de aceştia ca de foc, ca de lucrurile întunericului!

Nu vă luaţi după sectari, care răstălmăcesc Scriptura, că vă prăpădiţi.

Deci asta am vrut să vă spun, pentru că daţi de sectari. Să nu vă luaţi după ei. Aveţi păstori; aveţi biserica voastră istorică de sute de ani acolo. Biserica noastră-i de două mii de ani, iar sectele astea ştiţi cum au apărut? Ca ciupercile după ploaie; ca neghina prin grâu. Nişte buruieni crescute la umbra Bisericii.

Aceştia sunt cei de care spune Mântuitorul în Evanghelie: În vremea de apoi mulţi prooroci mincinoşi se vor arăta şi pe mulţi vor înşela.

Sectarii schimbă adevărul Scripturii şi sucesc înţelesul Scripturii după capul lor, se rătăcesc şi ei şi rătăcesc şi pe cei care îi ascultă.

Deci acesta mi-a fost scopul cuvântului de astăzi, să nu daţi crezării cuvintelor sectarilor, cum zice şi Sfântul Ioan Evanghelistul: Fiilor, nu daţi crezare oricărui duh. Cercaţi, că nu toate duhurile sunt de la Dumnezeu.

Cine te învaţă să nu te închini la sfintele icoane, sau să nu asculţi de preoţi, sau să nu mergi la biserică, sau să nu faci Sfânta Cruce, sau să nu te închini la Sfintele Moaşte, sau să nu ţii Duminica, sau altceva rău de te învaţă, fugi de el că acela-i pecetluit de Antihrist.

Sectarii sunt buruienile crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de Trupul lui Hristos.

Fiecare sectar care s-a despărţit de Biserică, s-a despărţit de Hristos. Este om al satanei.

Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

Crucea este biruinţă, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului şi ale morţii. Deci, vai şi amar şi blestemat şi de trei ori blestemat este acela care nu se închină cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos!

De câte ori auziţi cuvântul „Cruce”, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, secerătorii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul.

Să nu gândiţi despre Sfânta Cruce ca ei, ci aşa să înţelegeţi şi să ţineţi minte că, cuvântul „Cruce” are îndoită putere şi îndoită taină. Îndoită este Crucea, îndoite sunt înţelesurile Crucii.

Să nu înţelegeţi despre Sfânta Cruce aşa ca cei scurţi la minte şi neînţelepţi, care nu vor să se închine mântuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfântul Apostol Pavel.

Lasă-i să hulească, pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, că să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreapta, că să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos."

— Părintele Cleopa

În afară de Sfânta Biserica Ortodoxă nu există alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva „biserica” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic și canonic, decât o mare greșeală.

Sfântul Sinod al Bulgariei a scris acest text într-un document elaborat, care arată credincioșilor atitudinea corectă față de ceilalți creștini, notează presă bulgară.

Catolicii și protestanții nu sunt numiți clar în acest document, dar, din moment ce nu sunt ortodocși, se presupune că intră în categoria ereticilor și de la ei se așteaptă să se căiască.

– În Biserica Ortodoxă, prin sintagma „uniunea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că acei care au căzut în păcat trebuie să se întoarcă la credință ortodoxă și să arate umilință față de Sfânta Biserica și, atunci, prin pocăință, ei pot fi primiți în Biserica Ortodoxă.

– În afară de Sfânta Biserica Ortodoxă, nu există alte Biserici, ci doar eretici.

Comentariu Ortodoxia.RO:

Citiți și acest articol de mai jos - deosebit de important - în care Biserica Ortodoxă Bulgară, care nu a participat la Kolymbari - Creta în 2016, lămurește - foarte clar - printr-un comunicat oficial realitatea despre mincinosul sinod din Creta:

Sinodul din Creta nu este nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox - Decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a emis hotărârea ei finală referitoare la Sinodul din Creta și la textul cu titlul: „Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”. Prin hotărârea ei unanimă, cu toți episcopii prezenți la ședința Sinodului, care a avut loc la 15 noiembrie 2016, Sfântul Sinod:

A amintit că la 1 Iunie a cerut amânarea Sinodului și că același lucru l-au făcut în continuare și alte trei Biserici Ortodoxe Locale Autocefale (Patriarhia Antiohiei, a Georgiei și a Rusiei). A observat că au fost chemați să urmărească Sinodul reprezentanți ai mass mediei și ai diferitelor grupări religioase eterodoxe, dar nu au fost chemați, nici măcar ca observatori, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Americii, care este recunoscută ca Biserică Autocefală de către Patriarhia Bulgară.

A observat de asemenea că textul cu titlul: „Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” nu a fost semnat de o mare parte de ierarhi care au participat la Sinod, dintre care unii sunt teologi ortodocși proeminenți.

În continuare hotărârea Sfântului Sinod s-a referit, mai în detaliu, la diferite puncte problematice ale textului sinodal. Mai concret:

În ceea ce privește paragraful 4 al textului, Sfântul Sinod explică că rugăciunea Bisericii pentru „unirea tuturor” nu înseamnă restabilirea unității cu alți creștini, ca și cum unitatea este ceva care s-ar fi pierdut de către Biserică, ci se referă la întoarcerea în sânul Bisericii prin Botez, Mirungere și Dumnezeiasca Euharistie a celor care au căzut. Mai mult, Sfântul Sinod face cunoscut că Biserica Ortodoxă nu poate accepta diferitele teorii despre această unitate, teorii care persistă la eterodocși, cum ar fi „teoria Bisericii nevăzute”, „teoria ramurilor” și „teoria egalității dogmelor”, precum și teoria de curând formulată a „teologiei baptismale”, potrivit căreia există o unitate primitivă într-un „botez comun”. Sfântul Sinod a făcut cunoscut că toate aceste teorii au legătură cu doctrina despre „harul creat” al Sfântului Duh, care a fost condamnată de către Biserică. Și încheind, Sfântul Sinod face cunoscut, de asemenea, că respinge doctrina care se află în Decretul privind Ecumenismul a Conciliului Vatican II, ca expresie a aceluiași concept eclesiologic greșit menționat mai sus.

În ceea ce privește paragraful 5 al textului, mai concret, declarația că Biserica Ortodoxă participă la inițiativele ecumeniste „cu scopul căutării unității” pierdute „a tuturor creștinilor”, Sfântul Sinod o consideră inacceptabilă și de neîngăduit, datorită faptului că Biserica Ortodoxă nu și-a pierdut niciodată unitatea ei. Dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat este că ereziile care au apărut și schismele care s-au făcut au căzut din Biserică, fără ca aceasta să însemne că Trupul lui Hristos va putea vreodată să piardă integritatea ontologică originală – o unitate indisolubilă, care rezultă din ipostasul ontologic indisolubil a lui Hristos.

În ceea ce privește mult-discutatul paragraf 6, Sfântul Sinod consideră că fraza: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte biserici și comunități eterodoxe care nu se află în comuniune cu ea”, este de fapt în opoziție cu paragraful 1 al aceluiași text, care menționează că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una. Dogmele și Canoanele Bisericii fac imposibilă acceptarea existenței mai multor biserici. În același chip, această frază se vede că este în opoziție și cu paragraful 2 al textului, care menționează că „Biserica Ortodoxă fundamentează unitatea Bisericii pe faptul întemeierii ei de către Domnului nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și prin tradiția patristică și este trăită până astăzi în ea”. Sfântul Sinod nu consideră că prin adaosul acceptării „denumirii istorice” și prin explicarea că bisericile și comunitățile eterodoxe nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă, textul ar fi păzit în felul acesta de primejdia înșelării. Dimpotrivă, acceptarea denumirii istorice implică în mod necesar și acceptarea realității exprimată de această denumire. Dacă cei care au semnat textul au înțeles că referirea la acceptarea „denumirii istorice” nu s-a făcut cu scopul de a corespunde cu o realitate istorică, adică nu intenționa să se refere la biserici, textul ar fi trebuit să menționeze aceasta. Altfel, acceptarea „denumirii istorice” face să se subînțeleagă existența altor biserici în afară de Biserica Ortodoxă cea Una, fapt care se află în evidentă contradicție cu paragraful 1 și cu cuvintele cu care începe paragraful 6 (care fac cunoscut că Biserica este Una și Ortodoxă).

În ceea ce privește paragraful 12, Sfântul Sinod consideră că afirmația că „în timpul desfășurărilor dialogurilor teologice scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unității în dreapta credință și în dragoste” este foarte naivă și nu reflectă natura multidimensională a procedurii. Unitatea implică unitatea în credință, în modul de gândire și în făptuire, cu privire la definițiile dogmatice și la Canoanele care au fost aprobate de Sinoadele ecumenice, precum și la tradiția liturgică și viața duhovnicească în Sfântul Duh. Calea pentru atingerea unității trece prin pocăință și prin mărturisirea Credinței Ortodoxe și a Botezului ortodox.

În ceea ce privește paragraful 12 (care de fapt este paragraful 20), Sfântul Sinod propune ca la fraza: „Perspectivele dialogurilor teologice… sunt determinate totdeauna în baza… criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja formulate”, propoziția „ale tradiției bisericești deja formulate”, va trebui înlocuită cu propoziția „ale tradiției Bisericii Ortodoxe”.

În ceea ce privește impresia de ansamblu generată de textul referitor la „Relațiile…”, Sfântul Sinod consideră că există multe expresii și termeni neclari și multe inconsecvențe referitoare la eclesiologie. Mai mult, Sfântul Sinod consideră că textul nu formulează clar scopul principal și principiile constitutive ale diferitelor dialoguri și ale participării la mișcarea ecumenică, și anume întoarcerea eterodocșilor în sânurile Bisericii Ortodoxe. Dimpotrivă, textul – și mai ales paragraful 16 – legalizează Consiliul Mondial al Bisericilor, la care, din fericire, menționează Sfântul Sinod, Biserica Ortodoxă Bulgară a hotărât de multă vreme să întrerupă participarea.

De asemenea, Sfântul Sinod nu este de acord cu modul concis și foarte scolastic prin care se reglementează cum va trebui să se desfășoare diferitele dialoguri, o abordare scolastică care cuprinde tot textul (paragrafele 9, 10, 11, 12, 13, 14 și 15).

În sfârșit, în ceea ce privește paragraful 22, care afirmă că „păstrarea Credinței Ortodoxe curate este asigurată numai prin sistemul sinodal”, Sfântul Sinod spune că, dimpotrivă, criteriul final al acceptării Sinoadelor bisericești este conștiința dogmatică trează a întregii plinătăți ortodoxe (a plinătății Trupului). El afirmă că Sinodul ecumenic nu asigură în mod automat sau mecanic corectitudinea credinței pe care o practică creștinii ortodocși.

În concluzie, Sfântul Sinod rezumă hotărârea sa, declarând că Sinodul de la Creta nu este nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox și dând următoarele motive și explicații:

Datorită neparticipării unor Bisericii Autocefale și din pricina unor diversiuni organizatorice și greșeli teologice. Cu toate acestea, Sfântul Sinod prețuiește strădaniile care au fost depuse de organizatori și participanți în vederea înfăptuirii Sinodului. În urma unui studiu atent al textelor adoptate de Sinodul de la Creta, Sfântul Sinod a ajuns la concluzia că ele conțin abateri de la Tradiția Ortodoxă, de la tradiția dogmatică și canonică a Bisericii și de la duhul și litera Sinoadelor Ecumenice și Locale.

Sfântul Sinod consideră că textele care au fost adoptate de către Sinodul de la Creta vor trebui supuse în continuare unei cercetări și discuții teologice, în scopul îmbunătățirii, editării, corectării și/sau înlocuirii lor cu alte documente noi care se află în duhul și tradiția Bisericii.

Biserica Ortodoxă Bulgară constituie un mădular indisolubil și viu al Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Ca mădular al Trupului lui Hristos, Biserica Ortodoxă Bulgară va continua să se afle în comuniune frățească, euharistică, duhovnicească, dogmatică și canonică cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale, atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât și cu cele care nu au participat. Biserica nu este un organism lumesc, ci unul divino-uman. În călătoria și viața ei, Biserica nu este influențată și nu trebuie să fie influențată de interese politice și sociale și de disensiunile care decurg din ele. Capul ei este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Care este: „Calea, Adevărul și Viața”.

În sfârșit, principiile autocefaliei și a sobornicității în viața Bisericii nu numai că nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă, se completează reciproc, una decurgând din cealaltă, fiind într-o deplină unitate.

Sursa: Orthodox Ethos Traducere: Ieroschimonah Ștefan Nuțescu Preluat de pe: marturieathonita 18-12-2016

Este esențial să discutăm având la bază învățătura Sfinților Părinți, Sfânta Tradiție, să nu schimbăm nimic, nici din literă, nici din duh, cercetând duhurile, pentru a socoti totul în lumina Sfinților Părinți, însuflați de Duhul Sfânt, așa cum au făcut și Sfinții Apostoli când a fost întemeiată Biserica. - Sfântul Teofan Zăvorâtu

Erezia este hrană otrăvitoare de suflet, este mistificarea leacurilor mântuitoare, este denaturarea testamentului sfânt, este falsificarea valorilor adevărului, este contrafacerea a ceea ce este desăvârșit, este abaterea de la calea cea dreaptă pe care ne-a arătat-o Cuvântul lui Dumnezeu.

Erezia este acceptarea ideilor religioase pe care Biserica le condamnă ca fiind mincinoase și potrivnice credinței ei drepte. Erezia este fărădelegea împotriva autorității și prestigiului Bisericii pe care Hristos a întemeiat-o ca stâlp și temelie a adevărului.

Însă astăzi lumea nu mai acordă nici o importanță gravității pericolului care vine prin și din erezie. Este și acesta un semn al vremurilor din urmă.

O, lume! Porți de grijă de cele neînsemnate. Ai grija ca laptele tău să fie curat, mâncarea ta să fie pură și plină de vitamine, medicamentele tale să fie eficiente, banii și bancnotele tale să nu fie falsificate, monumentele tale arheologice să nu fie supuse nici la cea mai mică degradare, mijloacele de comunicație"

Mitropolitul Augustin de Florina

Sfântul Teodor Studitul

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”.

„Ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie”

Sfântul Efrem Sirul