"Împărtășirea deasă este o practică ortodoxă profund patristică, strâns legată de tradiția isihastă și de viața ascetică a Bisericii. Aceasta nu este doar o simplă participare formală la Sfintele Taine, ci este punctul culminant al unei vieți trăite în ascultare, rugăciune neîncetată și asceză. În Tradiția ortodoxă, Sfintele Taine, și în mod special Sfânta Împărtășanie, sunt inima vieții duhovnicești, lucrând sinergic cu eforturile ascetice ale credinciosului. Totuși, asceza, oricât de riguroasă ar fi, nu poate înlocui lucrarea harului care vine prin participarea la Tainele Bisericii.
Asceza și Împărtășirea deasă: o sinergie indispensabilă
În tradiția isihastă, accentul se pune pe curățirea inimii prin rugăciune, post și nevoință, dar toate acestea au ca scop pregătirea pentru primirea harului divin, mai ales prin Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Sfinții Părinți, precum Sfântul Simeon Noul Teolog, subliniază că fără primirea deasă a Sfintei Împărtășanii, asceza riscă să devină un exercițiu pur moral sau filozofic, lipsit de puterea transfiguratoare a harului. În ortodoxie, asceza și Sfintele Taine nu sunt două căi paralele, ci două dimensiuni interdependente ale aceleași vieți duhovnicești.
Împărtășirea deasă în Tradiția Patristică
Încă din primele veacuri creștine, practica Împărtășaniei dese era norma în viața Bisericii. Apostolii și Sfinții Părinți, precum Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur, au subliniat necesitatea participării constante la Euharistie ca sursă de viață duhovnicească. Sfântul Vasile cel Mare menționează că în bisericile sale, credincioșii se împărtășeau de patru ori pe săptămână, considerând această practică esențială pentru menținerea și întărirea comuniunii cu Hristos.
Această tradiție nu a fost un simplu obicei exterior, ci era adânc legată de pregătirea asiduă a credincioșilor prin post, rugăciune și spovedanie. Așadar, Împărtășirea frecventă nu se face în absența unei vieți duhovnicești intense, ci este însoțită de o asceză riguroasă care purifică sufletul și îl face vrednic de primirea harului.
Sfânta Împărtășanie și combaterea formalismului
Criticile aduse Împărtășaniei dese ca fiind o formă de formalism ecumenist sunt bazate pe o înțelegere greșită a tradiției ortodoxe. Împărtășirea frecventă, departe de a fi o inovație, este o practică apostolică restaurată de marii părinți ai Bisericii, precum Sfântul Nicodim Aghioritul. Este esențial să înțelegem că Tainele Bisericii nu sunt simple ritualuri exterioare, ci mijloace prin care harul divin este transmis și lucrat în viața credincioșilor, în conformitate cu măsura ascezei fiecăruia.
Așadar, pregătirea pentru Împărtășanie, inclusiv prin spovedanie, post și rugăciune, rămâne un aspect esențial. Împărtășirea deasă nu înseamnă o trivializare a Tainei, ci o intensificare a eforturilor duhovnicești ale credinciosului. Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Ioan de Kronstadt au accentuat necesitatea Împărtășaniei frecvente, însoțită de o viață ascetică intensă, ca o cale de a dobândi și păstra harul lui Dumnezeu.
Asceza fără Taine nu este calea ortodoxiei
În ortodoxie, asceza nu este niciodată un scop în sine, ci un mijloc de a ne pregăti pentru primirea harului divin prin Sfintele Taine. Asceza purifică sufletul, dar numai Tainele pot sfinți și transfigura cu adevărat ființa umană. Astfel, Împărtășirea deasă, însoțită de o pregătire adecvată, este văzută în tradiția patristică și isihastă ca esențială pentru creșterea duhovnicească.
Pidalionul și aplicarea canoanelor
Este adevărat că Pidalionul conține canoane stricte privind pregătirea pentru Împărtășanie, dar aceste canoane au fost aplicate și interpretate cu discernământ de-a lungul istoriei Bisericii. De exemplu, Sfântul Nicodim Aghioritul, în lucrarea sa “Despre Împărtășania continuă”, subliniază necesitatea adaptării canoanelor la nevoile credincioșilor, fără a compromite rigoarea și seriozitatea pregătirii pentru Taină. Canonul nu este o lege rigidă, ci un ghid care trebuie aplicat în contextul vieții duhovnicești a fiecărui credincios.
În concluzie, Împărtășirea deasă, susținută de o viață ascetică profundă, este o practică ortodoxă autentică, rădăcinată în tradiția patristică și isihastă. Aceasta nu reprezintă o inovație ecumenistă, ci o restaurare a normelor apostolice și patristice, adaptate nevoilor contemporane ale Bisericii, având mereu ca scop unirea deplină cu Hristos prin harul divin primit în Sfintele Taine."
— Mircea George Popandron
🛐 Mircea George Popandron: Cât timp va accepta erezia ecumenismului... omul nu poate ieși din hipnoza întunericului.
"Anatema ereziilor eclesiologice pecetluite la Creta 16.06.2016 (6-6-6) ... pe baza declarațiilor eretice ale CMB (Consiliului Mondial al Bisericilor) și, în special, a blasfemiilor Declarației de la Toronto din 1950 (care e noua “evanghelie” impusă samavolnic întregii Biserici, în mediul academic teologic), prin care se atacă, se neagă și se desființează Unicitatea Bisericii Ortodoxe, Soteriologia Ei și Metodologia isihasmului ascetic-sacramental - trei dogme fundamentale ale Ei.
În afara Bisericii Ortodoxe ca Trup Unic al lui Hristos, în afara granițelor Ei, omul creat nu se poate uni cu Dumnezeul Treimic prin intermediul harului necreat.
Concret, la Creta s-a negat direct și indirect faptul că Biserica lui Hristos cea Una este doar Biserica Ortodoxă... pentru că se afirmă pe față că Declarația de la Toronto este fundamentală pentru sinodali și, implicit, nu s-a mărturisit clar și răspicat, așa cum a învățat Biserica până la începutul secolului 20, că restul grupărilor desprinse de Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor sunt erezii ce despart ontologic pe om de Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat în istorie.
În schimb, s-a acordat caracter eclesiologic ereziilor, numindu-se "biserici", în loc să se dea anatemei fără frică, arătând întregii lumi calea spre Hristos doar prin Biserica Ortodoxă.
Astfel, întregul mapamond a fost lipsit de cunoașterea Adevărului!!! Au avut ocazia să atragă toate popoarele lumii la înțelegerea faptului că, doar prin încorporarea prin Botez în Trupul lui Hristos (Biserica Ortodoxă), ele își pot salva veșnicia.
Încă nu s-a înțeles adâncimea vinovăției trădării din Creta. Banii iudeo-masoneriei au fost mai importanți decât sângele apostolilor, mucenicilor și tuturor mărturisitorilor Bisericii Ortodoxe. Să rămână trădătorii cu banii și slava trecătoare în continuare…
BISERICA ORTODOXĂ SUNT CEI CARE ÎNȚELEG ȘI TRĂIESC ÎN ȘI PRIN ADEVĂR… adică Dogma, Ethosul și Metodologia, toate ortodoxe. Nu forma exterioară ne face ortodocși, ci si cugetarea, adică conștiința dogmatică și făptuirea (metodologia isihastă ascetic-sacramentală), ambele ortodoxe.
Ereticii ecumeniști anti-isihaști sunt în afara Bisericii, chiar dacă dețin temporar frâiele administrative și pedepsesc pe cei care vor doar să își păstreze credința ortodoxă. Vă pupați cu toți ereticii, vă rugați împreună cu ei, iar pe ortodocși îi prigoniți, caterisiți și alungați din biserică.
Faptele trădătorilor ecumeniști chiar nu le mai poate nimeni nega, ele fiind la vedere și declarate public.
Anatema ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios!
Anatema CMB-ului și anatema "noii lui evanghelii", adică Declarația de la Toronto din 1950.
CMB, această organizație iudeo-masonică, sinagoga satanei, cu nume de cod Consiliul Mondial al "Bisericilor".
Nu puteți fi în două locuri deodată, adică în Biserica Ortodoxă și în CMB.
Niciodată! Ori cu Hristos, ori cu urmașii lui Iuda… că de judecata finală a istoriei nu scapă nimeni.
V-ați jucat destul de-a Ortodoxia și ați mințit destul poporul român!"
— Mircea George Popandron
"Nu trebuie să nu primim Duminica Sfânta Împărtăşanie, fiindcă ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţirea cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atâta credinţă, încât judecându-ne nevrednici de primirea marelui Har, să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre.
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ