Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?

Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.

Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?

Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.

De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.

Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,

Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.

Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?

Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

din “Predici la duminici şi sărbători”

Cuvânt la Duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului Duh

„Şi, apropiindu-se, a legat rănile lui, turnând pe ele untdelemn şi vin” (Luca 10, 34)

Adevăratul samarinean este cel care se îngrijeşte şi de sufletul cel bolnav al aproapelui

Model de purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a altora ne dă nouă Însuşi Dumnezeu. Mai întâi S-a îngrijit pentru Adam, înainte de căderea lui în păcat, spre a-l feri de aceasta. De aceea, a zis către dânsul: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2, 16-17).

Iată că atât prin uşurinţa legii, cât şi prin mulţimea pomilor învoiţi şi prin asprimea pedepsei celei ameninţătoare, Dumnezeu S-a îngrijit de mântuirea sufletească a lui Adam şi voia a-l opri de la păcat. Aşadar, în tot chipul a căutat Dumnezeu să întărească pe Adam împotriva păcatului, însă cu toată această îngrijire, cu toată această îndemnare şi sfătuire, cu toată bunătatea lui Dumnezeu, Adam totuşi a căzut şi nu a păzit porunca. Totuşi, Dumnezeu n-a zis: „Ce să mai fac Eu şi ce ar folosi aici? El a mâncat, a căzut în păcat, a călcat porunca, a crezut diavolului, a dispreţuit rânduiala Mea. pentru care acum a căzut în nenorocire, în moarte şi întru osândă, ce să mai vorbesc cu dânsul de acum?”.

Nu a grăit Dumnezeu aşa, ci S-a apropiat iarăşi de Adam îndată după căderea sa în păcat, l-a mângâiat şi a întrebuinţat alt mijloc pentru mântuirea lui, adică osteneala, sudoarea şi suferinţele, şi nu a încetat a face totul până ce iarăşi a restaurat firea cea căzută, a slobozit-o de la moarte, iarăşi a dus-o la cer şi iarăşi i-a dat bunuri încă şi mai mari decât cele pierdute.

Din acestea vedem îndeajuns că noi, pe fraţii cei căzuţi, nu trebuie să-i părăsim, nici să-i nesocotim, ci încă înainte de căderea lor să-i sprijinim împotriva păcatului, iar după căderea lor în păcat să arătăm o grijă mare pentru dânşii.

Că aşa fac şi doctorii. Oamenilor sănătoşi ei le dau povăţuire cum să-şi păzească sănătatea şi să poată înlătura bolile. Iar dacă cineva nu a păzit poveţele lor şi a căzut în boală, ei totuşi nu lasă un asemenea om fără ajutor, ci, mai ales atunci îi arată cea mai mare îngrijire, pentru ca pe cel bolnav iarăşi să-l slobozească din boală.

Aşa a făcut şi Apostolul Pavel. După ce amestecătorul de sânge din Corint săvârşise un păcat aşa de greu, care nu se obişnuia nici la păgâni, totuşi nu l-a neglijat, ci mai vârtos l-a însănătoşit, deşi acela era îndărătnic şi nu voia să asculte, nici nu a primit mijlocul de mântuire. Şi l-a făcut atât de sănătos, încât iarăşi a putut fi unit cu trupul Bisericii. Când acela a păcătuit, Sfântul Apostol n-a zis întru sine: „Ce să mai fac eu de acum? Ce poate folosi aici? El a ajuns de neîndreptat, a săvârşit o încălcare de lege şi nu voieşte să se lase de necurăţia sa. Iar pe lângă acestea, el este îngâmfat şi mândru şi prin aceasta face rana sa netămăduită, de aceea îl vom lăsa în voia lui şi-l vom părăsi”.

Nu, el n-a zis nimic din toate acestea, ci tocmai acum a arătat cea mai mare grijă pentru acela, când l-a văzut pe marginea răutăţii, şi n-a încetat de a-l înspăimânta şi a-l pedepsi, şi el însuşi şi prin alţii. El a făcut şi a căutat toate până ce l-a adus la cunoaşterea păcatului său şi la simţirea nelegiuirii sale şi, în fine, l-a curăţit de toată pata.

Deci, aşa trebuie să faci şi tu. Urmează acelui samaritean din Evanghelie (Luca, cap. 10), care a arătat atâta grijă pentru cel rănit. Levitul trecuse pe lângă dânsul, asemenea şi fariseul, şi niciunul dintre cei doi nu s-a plecat la cel ce zăcea, ci l-au lăsat să zacă fără compătimire şi au trecut mai departe.

Iar un samaritean, care de altminteri nu avea nici o legătură cu cel nenorocit, n-a trecut pe lângă dânsul, ci s-a oprit, a simţit compătimire şi a turnat untdelemn şi vin pe rănile lui. Apoi l-a pus pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a dat şi a făgăduit bani, ca să nu fie lipsit de grijă.

El n-a zis întru sine: „Ce treabă am eu cu omul acesta, eu sunt samaritean şi nu am nimic comun cu dânsul. Pe lângă aceasta, cetatea este încă departe şi el nu este în stare de a merge acolo; de voi rămâne cu dânsul, aş putea şi eu cădea între tâlhari, ba încă aş putea fi socotit făptaş al nelegiuirii săvârşite aici”. Căci unii, în călătoriile lor, văd adeseori un rănit care se luptă cu moartea, şi nu se apropie de el, nu pentru că n-ar avea milă de el, sau că n-ar voi să cheltuiască cu dânsul, ci de frica de a nu fi traşi înaintea judecăţii, şi a fi ei înşişi bănuiţi că ar fi ucigaşi. Totuşi, samariteanul cel milostiv nu s-a temut de toate acestea, ci fără multă gândire l-a pus pe dobitocul său, l-a dus la casa de oaspeţi şi nu s-a speriat nici de primejdie, nici de cheltuială, nici de nimic altceva.

Deci, dacă samariteanul a fost atât de plin de dragoste şi atât de compătimitor către un om necunoscut, cum ne vom putea noi îndreptăţi când nu ajutăm pe fraţii noştri în vreo nenorocire încă mai mare?

Căci cei căzuţi în păcate sunt mai nenorociţi decât acela; căci păcatele şi prihănile sunt mai cumplite decât toţi tâlharii; ele schingiuiesc pe cei căzuţi în ele mai cumplit decât aceia. Ele răpesc nu numai hainele şi rănesc nu numai trupul, ci şi sufletul, şi după ce le-au pricinuit mii de răni, îi lasă să zacă în prăpastia necucerniciei şi se duc de acolo.

La o astfel de nenorocire să nu rămânem cu sânge rece, să nu trecem fără compătimire pe lângă o privelişte atât de vrednică de tânguire. Şi chiar de ar face alţii aceasta, tu să nu o faci.

Să nu zici întru tine: „Eu sunt mirean, am muiere şi copii, aceasta se cuvine preoţilor!”. Iată, samariteanul nu grăia astfel, ci a apucat pe cel nenorocit ca pe un câştig mare.

Deci, când vezi pe cineva care are trebuinţă nu de vindecarea trupului, ci a sufletului, să nu zici: „Pentru ce nu-l vindecă acesta sau acela”, ci slobozeşte-l tu din boala sa şi nu întreba pentru ce alţii pregetă.

Când vezi o bucată de aur jos, negreşit nu întrebi mult de ce n-a ridicat-o acesta sau acela, ci te sârguieşti a întrece pe toţi ceilalţi şi a o ridica. Tot aşa trebuie să cugeti şi cu privire la fratele tău cel căzut; trebuie să crezi că în îngrijirea de dânsul ai găsit o comoară.

Când torni în rănile sufletului său untdelemnul învăţăturii creştineşti, când îl legi cu blândeţe şi-l vindeci cu răbdare, prin aceasta ai dobândit comoara cea mai mare, şi această singură faptă va stinge întru tine multe pete ale păcatului. Când vezi pe cale un sărac, un nevoiaş, nu trece uşor pe lângă dânsul fără a-i da milostenie! Aceasta este frumos şi bine. Dar şi când vezi un frate pe calea păcatului, nu trece pe lângă dânsul, ci printr-un cuvânt prietenesc, ca printr-un frâu, opreşte-l de la calea sa cea rea şi adu-l iarăşi la Biserica lui Hristos. O astfel de milostenie este mai bună decât alta şi are mai mare preţ decât mii de talanţi de aur.

Ce zic eu: decât mii de talanţi? Nu!

Milostenia aceasta are mai mare preţ decât toată lumea cea văzută, căci omul este mai preţios decât lumea.

Pentru dânsul s-au făcut chiar cerul şi marea, soarele şi stelele.

Gândeşte deci la înălţimea vredniciei aceluia pe care tu poţi să-l mântuieşti, şi nu vei pregeta a te îngriji de dânsul, adică de sufletul lui cel nemuritor. Cine dă unui păcătos milioane, nu i-a dat aşa de mult ca cel ce mântuieşte sufletul lui, căci îl abate de la calea lui cea rea şi-l întoarce la fericirea cea dumnezeiască.

Cine dă săracului pune capăt foamei.

Cine îndreaptă pe păcătos pune capăt necucerniciei. Unul mângâie sărăcia, celălalt opreşte prihana. Unul slobozeşte trupul de la răutate, celălalt răpeşte sufletul de la iad.

Vedeţi, eu v-am arătat cum puteţi să câştigaţi o comoară; să nu pierdeţi deci acest câştig. De aceasta nu vă puteţi apăra nici prin sărăcie, nici prin propriile nevoi, căci aici n-aveţi altă cheltuială de făcut decât aceea a cuvântului şi a vorbei.

Însă cu totul împotriva acestei milostenii duhovniceşti este obiceiul cel rău, nu numai de a învinovăţi păcatele altora, ba încă a le şi dezvălui şi a le face cunoscute, fără a le îndrepta.

Nu trebuie să limbuţim asupra slăbiciunilor celor bolnavi, ci să le tămăduim.

Acest obicei rău, iubiţilor, noi trebuie să-l dezrădăcinăm, căci el pricinuieşte multe rele.

Descoperirea greşelilor altora face pe aceştia adeseori cu totul fără curaj spre îndreptare, pe când descoperirea însuşirilor celor bune ale lor ridică sufletul lor şi întăreşte duhul lor. Pentru aceasta, să răspândim ştiri care aduc obştei noastre cinste, iar nu de acelea care aduc ruşine fraţilor noştri.

De auzim ceva bun, să facem aceasta cunoscută tuturor; însă de aflăm ceva rău şi păcătos, să încuiem aceasta în noi şi să tindem ca să se dea uitării.

Aşadar, nu faceţi cunoscute păcatele oamenilor, cei asemenea nouă, şi nu pregetaţi a vă îngriji de mântuirea lor, ci faceţi şi încercaţi toate, ca pe cei bolnavi la suflet iarăşi să-i aduceţi la noi, pentru ca noi, atât în viaţa aceasta vremelnică, cât şi în veşnicie, să ne facem părtaşi răsplătirii celei mari, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slava, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Ap. Efeseni 2, 14-22

Fraților, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea, și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia. Și, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, și pace celor de aproape; că prin El avem și unii și alții apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteți zidiți, spre a fi locaș al lui Dumnezeu în Duh.

Vindecarea femeii cu scurgere de sânge și Învierea fiicei lui Iair

Ev. Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus și mulțimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învățătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Ap. Efeseni 2, 4-10

Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și împreună cu Hristos Iisus, ne-a înviat și împreună ne-a așezat întru ceruri, ca să arate în veacurile viitoare covârșitoarea bogăție a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. Deci, în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.

Ev. Luca 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Ap. Galateni 2, 16-20

Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat și noi înșine păcătoși, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Pentru că, de zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Fiindcă eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Ap. Tit 3, 8-15

Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, întrucât acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apolo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc, întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

Ev. Luca 8, 5-15

Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit, să audă! Și ucenicii Lui ÎI întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit, să audă!

Ev. Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fereastră, am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuși la vedenii și la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea Cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Fiindcă, chiar de aș vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Și, pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

Fraților, înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci urmașii lui Avraam, moștenitori după făgăduință. Zic însă: Câtă vreme moștenitorul este copil, nu se deosebește cu nimic de rob, deși este stăpân peste toate; ci este sub epitropi și iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot așa și noi, când eram copii, eram robi înțelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor. Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac. Şi dacă daţi cu'mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii le dau cu'mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.

Expresia „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6. 36), pe care Evanghelia de ast[zi ne-o propune spre reflecție, nu se referă la un slogan de efect, ci reprezintă o angajare de viață. Pentru a înțelege bine această expresie, putem s-o confruntăm cu aceea paralelă din Evanghelia după Matei, unde Iisus spune: „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (5,48). În așa-numita predică de munte, care se deschide cu Fericirile, Domnul Hristos învață că desăvârșirea constă în iubire, împlinire a tuturor preceptelor din Lege. Tot în această perspectivă, sfântul evanghelist Luca explică faptul că desăvârșirea este iubirea milostivă: a fi desăvârșiți înseamnă a fi milostivi.

O persoană care nu este milostivă este desăvârșită? Nu! O persoană care nu este milostivă este bună? Nu! Bunătatea și desăvârșirea se înrădăcinează în milostivire. Desigur, Dumnezeu este desăvârșit. Totuși, dacă îl considerăm astfel, devine imposibil pentru oameni să tindă la acea desăvârșire absolută. În schimb, a-L avea în fața ochilor ca milostiv, ne permite să înțelegem mai bine în ce constă desăvârșirea Sa și ne stimulează să fim ca El plini de iubire, de compasiune, de milostivire. Dar ne putem întreba: cuvintele lui Iisus sunt realiste? Este cu adevărat posibil a iubi așa cum iubește Dumnezeu și a fi milostivi ca El?

Dacă privim istoria mântuirii, vedem că toată revelația lui Dumnezeu este o iubire neîncetată și neobosită față de oameni: Dumnezeu este ca un tată sau ca o mamă care iubește cu iubire insondabilă și o revarsă din belșug asupra fiecărei creaturi. Moartea lui Iisus pe Cruce este culmea istoriei de iubire a lui Dumnezeu cu omul. O iubire așa de mare pe care numai Dumnezeu o poate realiza. Este evident că, raportată la această iubire care nu are măsură, iubirea noastră mereu va avea lipsuri. Dar când Iisus ne cere să fim milostivi ca Tatăl, nu se gândește la cantitate! El le cere ucenicilor săi să devină semne, canale, martori ai milostivirii sale.

Și Biserica nu poate decât să fie taină a milostivirii lui Dumnezeu în lume, în orice timp și față de toată omenirea. De aceea, fiecare creștin este chemat să fie martor al milostivirii, și asta are loc în drumul de sfințenie. Să ne gândim la câți sfinți au devenit milostivi pentru că și-au lăsat umplută inima de milostivirea divină. Au dat trup iubirii Domnului revărsând-o în necesitățile multiple ale omenirii suferinde. În această înflorire a atâtor forme de dragoste este posibil să percepem reflexiile feței milostive a lui Hristos. Ne întrebăm: Ce înseamnă pentru ucenici a fi milostivi? Iisus explică prin două verbe: „a ierta” (v. 37) și „a dărui” (v. 38).

Milostivirea se exprimă, înainte de toate, în iertare: „Nu judecați și nu veți fi judecați, nu condamnați și nu veți fi condamnați, iertați și veți fi iertați” (v. 37). Iisus nu vrea să răstoarne cursul dreptății umane, totuși le amintește ucenicilor că pentru a avea raporturi fraterne trebuie suspendate judecățile și condamnările. De fapt, iertarea este pilastrul care susține viața comunității creștine, pentru că în ea se arată gratuitatea iubirii cu care Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi. Creștinul trebuie să ierte! Dar pentru ce? Pentru că a fost iertat. Noi toți care suntem în viață am fost iertați. Fiecare dintre noi, în propria viață, a avut nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Și pentru că noi am fost iertați, trebuie să iertăm. Rostim asta în fiecare zi în Tatăl Nostru: „și ne iartă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Adică a ierta ofensele, a ierta atâtea lucruri, pentru că noi am fost iertați de atâtea ofense, de atâtea păcate. Și astfel este ușor să iert: dacă Dumnezeu m-a iertat, de ce nu trebuie să-i iert pe alții? Sunt eu mai mare decât Dumnezeu? Acest pilastru al iertării ne arată gratuitatea iubirii lui Dumnezeu, care ne-a iubit cel dintâi. A judeca și a condamna pe fratele care păcătuiește este greșit. Nu pentru că nu se vrea recunoașterea păcatului, ci pentru că prin condamnarea păcătosului se rupe comuniunea de fraternitate cu el și se disprețuiește milostivirea lui Dumnezeu, care în schimb nu vrea să renunțe la niciunul dintre fiii săi. Nu avem puterea de a-l condamna pe fratele nostru care greșește, nu suntem mai presus de el: mai degrabă avem datoria de a-i recupera demnitatea de fiu al Tatălui și de a-l însoți pe drumul său de schimbare în bine.

Bisericii sale, nouă, Iisus ne indică și un al doilea pilastru: „a dărui”. A ierta este primul pilastru, a dărui este al doilea pilastru. „dați și vi se va da …cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă” (v. 38). Dumnezeu dăruiește dincolo de meritele noastre, dar va fi și mai generos cu aceia care aici pe pământ au fost generoși. Iisus nu spune ce li se va întâmpla celor care nu dăruiesc, însă imaginea „măsurii” constituie un avertisment: cu măsura iubirii cu care dăm, noi înșine suntem cei care decidem cum vom fi judecați, cum vom fi iubiți. Dacă privim bine, există o logică coerentă: în măsura în care se primește de la Dumnezeu, se dăruiește fratelui, și în măsura în care se dăruiește fratelui, se primește de la Dumnezeu!

De aceea iubirea milostivă este singura cale de parcurs. Câtă nevoie avem cu toții să fim un pic mai milostivi, să nu-i bârfim pe alții, să nu judecăm, să nu-i „desființăm” pe alții cu criticile, cu invidiile, cu geloziile. Trebuie să iertăm, să fim milostivi, să trăim viața noastră în iubire. Această iubire permite ucenicilor lui Iisus să nu piardă identitatea primită de la El și să se recunoască drept fii ai aceluiași Tată. În iubirea pe care ei o practică în viață se reverberează astfel acea Milostivire care nu se va sfârși niciodată (cf. 1Cor. 13,1-12). Să nu uităm acest crez de viață: milostivire și dar, iertare și dar. Astfel inima se lărgește, se lărgește în iubire. În schimb egoismul, disprețul, fac inima mică, ce se împietrește ca o piatră. Ce preferăm noi? O inimă de piatră sau o inimă plină de iubire? Dacă preferați o inimă plină de iubire, fiți milostivi!

Arhimandrit Teofan Mada

Fraților, cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau din silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună. Și Dumnezeu poate să înmulțească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiți spre tot lucrul bun, precum este scris: «Împărțit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac». Iar Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine spre mâncare vă va da și va înmulți sămânța voastră și va face să crească roadele dreptății voastre, ca întru toate să vă îmbogățiți, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulțumire lui Dumnezeu.

Evanghelia după Sfântul Apostol Luca - Cap. 5, Vers. 1-11

În vremea aceea Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.

Evanghelia de astazi ne vorbeste despre cat de zadarnice sunt toate stradaniile omenesti fara ajutorul lui Dumnezeu. Pe cand apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar cand le-a poruncit Hristos sa-si arunce inca o data navoadele in mare, au pescuit atata multime de peste incat li se rupeau plasele. Iata: In vremea aceea Iisus sedea langa lacul Ghenizaret; a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si, sezand in corabie, invata, din ea, multimile.

Evanghelia de la Marcu - Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX, Vers. 1

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu, Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX cu Vers. 1

Zis-a Domnul:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1)

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scă­pa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-si pierde su­fletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta des­frânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

Mare e puterea adevărului, şi nimic pe lume nu-i poate lua ade­vărului puterea.

Mare e puterea tămăduitoare a adevărului, şi nu-i suferinţă sau slăbiciune pe lume pe care adevărul să n-o poată tămădui.

Bolnavii, când suferă, caută un doctor care să le dea un leac pen­tru durerea lor. Nimeni nu umblă după un doctor care să-i dea o doctorie bună la gust, ci oricine caută pe unul care să-i dea o docto­rie bună la boală, fie ea dulce, amară ori sălcie. Cu cât e mai amară doctoria, cu cât mai complicat procesul vindecării, cu atât mai multă încredere pare să aibă bolnavul în doctorul care i-o prescrie.

De ce leapădă oamenii doctoria amară doar când vine din mâna lui Dumnezeu? De ce aşteaptă de la Dumnezeu numai dulceţuri? Desigur, pentru că nu-şi dau seama cât sunt de bolnavi, cât e de grea boala păcatului. Ei cred că se pot lecui cu delicatese!

14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.
17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.
18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
22. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.
23. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!

• ✝️ Evanghelia vindecării fiului lunatic de la Marcu, Cap. IX, Vers. 17-32

• Tâlcuirea Sf. Teofan Zavoratul
  
  [I Cor. 4, 9-16; Mi. 17,14-23]. „Acest neam (de demoni) nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.” Dacă acest neam e izgonit de rugăciunea şi postirea altuia, cu cât mai mult el nu poate să intre în cel ce însuşi e postitor şi rugător. Iată ce îngrădire! Deşi demonii sunt mulţime nenumărată şi văzduhul e plin de ei, nu pot face nimic celui care se îngrădeşte prin rugăciune şi prin post. Postul este înfrânarea desăvârşită, rugăciunea este desăvârşita părtăşie (comuniune) cu Dumnezeu; postul apără de bântuirile din afară, iar rugăciunea aţinteşte dinlăuntru asupra vrăjmaşilor o panoplie de foc. Pe postitor şi rugător, demonii îl simt de departe şi fug de el, ca să nu primească lovituri dureroase. Ne e îngăduit să gândim că acolo unde nu este post şi rugăciune s-a şi înfiinţat demonul? Da. Demonii, sălăşluindu-se în om, nu întotdeauna îşi fac simţită adăstarea, ci se ascund, învăţându-şi gazda la tot răul şi abătând-o de la tot binele în chip hoţesc, aşa încât acesta este încredinţat că singur face tot, împlinind de fapt voia vrăjmaşului său. Tu doar apucă-te de rugăciune si de post, si vrăjmaşul va fugi îndată, aşteptând prilejul de a se întoarce; într-adevăr se întoarce, îndată ce omul părăseşte rugăciunea şi postul.

• A doua tâlcuire a Sf. Teofan Zavoratul
  
  [Gal. 1, 3-10; Lc. 9, 37-43]. După coborârea de pe muntele Schimbării la Față, Domnul îl vindecă pe tânărul îndrăcit. Tămăduirii i-a premers o mustrare pentru necredință, pe care a înfățișat-o ca fiind pricina pentru care îndrăcitul nu putuse fi vindecat de către ucenici. De a cui necredință era vorba, a tatălui care-l adusese, a poporului care se adunase, ori poate chiar a ucenicilor, nu știm; vedem însă ca necredința închide ușa milostivului acoperământ si ajutor al lui Dumnezeu, in vreme ce credința o deschide. Domnul i-a si zis tatălui: ”vei primi după credința ta”. Credința nu este numai treaba cugetării și minții, ci îmbrățișează întreaga ființă a omului. Ea cuprinde îndatoririle pe care și le iau unul față de celălalt credinciosul și Cel în care acesta crede, chiar dacă ele nu sunt exprimate literal. Cel care crede se reazemă cu totul pe cel în care crede și nu se așteaptă ca el sa nu-i împlinească vreo cerere; ca atare, cere cu cuget neîndoit, vine la el ca la un părinte, ca la vistieria sa, încredințat că nu se va întoarce cu mâna goală. Aceasta credința îl înduplecă și fără cuvinte pe cel în care crede. Așa stau lucrurile între oameni; dar puterea credinței se vădește în toată mărimea ei atunci când aceasta este îndreptată către Domnul Cel Atotputernic, Atoateștiutor și Care voiește să ne dăruiască toate bunătățile; și cel ce crede cu adevărat nu este niciodată înșelat în așteptările sale. Daca nu avem vreun lucru și cerându-i, nu îl primim, înseamnă că nu avem credința trebuincioasă. Mai înainte de toate trebuie să căutăm și să înstăpânim în inima noastră credința deplină în Domnul: s-o căutam și s-o cerem de la El, fiindcă nici aceasta nu este de la noi, ci e un dar al lui Dumnezeu. Atunci când i s-a cerut credința, tatăl tânărului a răspuns: ”Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Atunci, el avea credința slabă, se clătina și se ruga să i se întărească credința. Dar cine se poate lauda cu credința desăvârșită, și cine, ca atare, nu are nevoie să se roage: ”Cred, Doamne, ajută necredinței mele”? Dacă credința noastră ar avea putere, gândurile noastre ar fi curate, simțirile, sfinte, și faptele, plăcute lui Dumnezeu. Atunci, Domnul ar lua aminte la noi așa cum tatăl ia aminte la fiii săi; și orice am dori – și în credință n-am putea cere decât cele plăcute lui Dumnezeu – am primi negreșit și fără întârziere.

„De care cuvânt asculți tu? De cuvântul lui Dumnezeu sau de cuvântul tatălui minciunii, care este diavolul? Al cui fiu ești tu? Ești fiu al Luminii și al Cuvântului sau fiu al întunericului și al diavolului? Fiecare în inima lui trebuie să-și pună întrebarea dacă simte sau nu simte în duh voia lui Dumnezeu cea sfântă. Pentru aceasta trebuie antrenament și efort de zi cu zi prin citirea Scripturii, a scrierilor Sfinților Părinți, repetarea rugăciunii lui Iisus și împărtășirea continuă cu Sfintele și Preacuratele lui Hristos Taine." — Ieromonah Macarie Banu (Predica din 17 august 2024)

„Zis-a Domnul: Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine, risipește. De aceea vă zic: Orice păcat și orice blasfemie se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneți că pomul este bun și rodul lui e bun, ori spuneți că pomul este rău și rodul lui e rău, căci după roade se cunoaște pomul. Pui de vipere, cum puteți să grăiți cele bune, când sunteți răi? Căci din prisosul inimii grăiește gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit.”

Apostolul zilei: I Corinteni 1, 10-17

Fraților, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere; căci, frații mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit știre că la voi sunt certuri. Și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezați în numele lui Pavel? Mulțumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus și pe Gaius, ca să nu zică cineva că ați fost botezați în numele meu. Am botezat și casa lui Ștefanas; afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.

Evanghelia după Sfântul Apostol Matei Cap. 14, Vers. 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Evanghelia vindecării demonizaților din ținutul Gadarei — Ev. Matei 8, 28-34:

Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.

Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.

Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.

Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.

Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

• O postare a Părintelui Savatie Baștovoi legată de Evanghelia vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei
  
  De ce s-au aruncat porcii în mare și de ce gadarenii L-au alungat pe Hristos, rugîndu-L să nu intre în cetatea lor? Cineva a zis că porcii s-au "sinucis" pentru a evita jugul diavolilor, dintr-un fel de demnitate porcească. Altcineva, tot doctor în teologie, crede că gadarenii L-au alungat pe Hristos din cauza pagubei pe care au suferit-o prin înecarea unei turme atît de mari de porci. Dar ce s-a întîmplat, de fapt? Ne răspunde Sfîntul Ioan Gură de Aur.
  
  Porcii nu s-au sinucis, ci au fost uciși de către diavoli. Prin aruncarea, în aceeași clipă, a turmei de porci în mare, diavolii au arătat adevărata intenție pe care o au cu fiecare din noi, aceea de a ne ucide. Iar faptul că pe cei doi îndrăciți nu i-au putut ucide, arată că Dumnezeu ne păzește prin îngerii Săi și că diavolul nu are putere absolută asupra omului posedat, ci doar atît cît îngăduie Dumnezeu.
  
  De ce proprietarii porcilor nu au cerut socoteală de la Hristos pentru marea lor pagubă și nici nu au pomenit nimic de porci? Au ieșit în fugă la marginea cetății și L-au rugat să nu intre în ținutul lor. Au făcut asta nu pentru pierderea porcilor, pe care au considerat-o neînsemnată, (nici măcar de a fi pomenită), ci pentru că se temeau că Hristos va descoperi și alte păcate, pe lîngă fapta de a crește porci împotriva poruncii date lui Moise. Gadarenii, fiind iudei, creșteau porci și făceau din asta venit, încălcînd porunca, de aceea, cînd Hristos, în care ei au recunoscut un proroc, le-a aruncat porcii în mare în chip minunat (credeau ei), aceștia s-au speriat și de alte pedepse ce ar fi putut să le îndure. Așa se explică faptul că proprietarii unei turme atît de mari de porci nu au avut nimic de reproșat și nici nu au cerut despăgubiri, ci doar L-au rugat să nu intre în cetatea lor.
  
  Sursa postării: https://www.facebook.com/100002480054379/posts/pfbid02zWT9iNQDvWNqMzecb8Xcxjw9xk8oATbBC27qGcTrGE356BYD9fPUwgJwiePzT2zl/
  
  

• Comentarii Patristice

  1. (Mt. 28, 28) Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
     
     Cealaltă parte trebuie înțeleasă,în primul rând, în sensul său propriu. Dar, după o interpretare alegorică, demonizații care L-au întâlnit pe Domnul în ținutul gadarenilor, adică în țara neamurilor, ar putea fi văzuți ca având sorgintea celor din seminția lui Ham și Iafet, cei doi fii ai lui Noe, ca osebiți de evrei, care își au sorgintea în Sem, primul născut al lui Noe. Sau ar putea fi înțeleși ca toți cei ținuți robi de către diavol, în păcatul idolatriei. Ei sunt împovărați de lanțurile greșelilor și cătușele păcatelor. Nu locuiau în oraș, adică în comunitatea legământului, unde poruncile divine erau în vigoare. Mai curând, ei sălășluiesc printre morminte, închinându-se la idoli și cinstind amintirile celor puternici sau imaginile celor morți.
     
     (Cromatius, Tratat la Matei 43.4).

  2. (Mt. 28, 29) Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
     
     Natura divină a Fiului Unul Născut deja chinuia pe demoni în flăcări de nedescris. Domnul îi prindea pe demoni pe drumuri fără ieșire, dezlegând tirania lor. Ai venit înainte de vreme, au strigat ei. Căci știau din Scripturi că Hristos avea să vină și să-i judece. Privind întruparea ca și cum s-ar fi întâmplat la timpul nepotrivit, spuneau că El a venit pe nepregătite. Această greșită interpretare nu este surprinzătoare. În felul lor înșelător de a fi, nu au ezitat să spună chiar și aceasta. Deși știau că mânia lui Dumnezeu va veni asupra lor, tot spuneau cu semeție: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Știau că Judecata de Apoi le va aduce o pedeapsă în aceeași măsură în care nu au respectat poruncile lui Dumnezeu.
     
     (Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragment 101)

  3. (Mt. 28, 29) Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
     
     Căci demonii au spus: Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Vedeți, nu spun că nu au păcătuit, ci cer să nu sufere pedeapsa înainte de vreme. Pentru că Hristos îi prinsese în fapt, săvârșind acele orori nemaivăzute și pline de fărădelege, schimonosind și chinuind în felurite chipuri făptura Sa, și, pentru că fărădelegile lor erau atât de mari, credeau că Hristos nu va întârzia în a-i pedepsi, l-au implorat să nu-i trimită înapoi. Ei, cei care nici cu cătușe de fier nu putea fi legați, au venit legați în fața Domnului. Ei, cei care alergau prin munți, au venit singuri în câmpie. Și ei, care împiedicau pe toți ceilalți să treacă, au stat neclintiți la vederea lui Iisus, care le stătea în cale.
     
     (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 28.2)

  4. (Mt. 8, 31) Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
     
     Slugile cer să li se dea locul ce li se cuvine: trimite-ne în turma de porci. Nebunia cere să fie trimisă din morminte, în turma de porci, căci nu se gândește să scape de mirosul cel greoi, ci să-l schimbe cu un altul. Trimite-ne în turma de porci. Căzând din cer, caută necurăția. După ce au viețuit în lumea cea de sus, caută mocirla porcilor. Trimite-ne în turmă. O turmă este trimisă într-o altă turmă, o legiune de demoni făcându-se astfel văzută și se pare că doi oameni au fost cauza a ceva la care o turmă de porci nu a putut rezista.
     
     (Petru Hrisologul, Predica 16.7)

  5. (Mt. 8, 32) Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.
     
     Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Sunt sacrificate animalele cu miros greu, nu pentru că demonii au cerut asta,ci ca să se arate cât de păguboși pot fi împotriva oamenilor. Ei caută cu râvnă să distrugă și să piardă ceea ce există, acționează, mișcă și viețuiește. Ei caută moartea oamenilor, căci vechea dușmănie, cu rădăcina adânc înfiptă în mânie și răutate, este mai cu seamă față de oameni. Demonii nu renunță decât dacă sunt biruiți cu putere. Ei săvârșesc răul pe care sunt puși să îl facă și de aceea animalele greu mirositoare sunt sacrificate pentru a se arăta cu tărie că demonii au voie să intre în turmă, dar nu în oameni. Prin păcatele noastre,noi îi împuternicim să facă rău. În același fel, prin puterea credinței noastre călcăm peste capurile demonilor și devin supuși ai noștri prin biruința lui Hristos.
     
     (Petru Hrisologul, Predica 16.8)

  6. (Mt. 8, 33) Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
     
     Păzitorii au fugit la vederea puterii divine, au spus cele întâmplate și oamenii au rugat pe Domnul să treacă din hotarele lor. Asta ar putea să simbolizeze pe căpeteniile iudeilor sau pe preoții idolilor, care, împărțind hrana greșelilor lor oamenilor necurați și necredincioși, îi hrănesc ca pe porci, pentru o moarte veșnică.
     
     (Cromatius, Tratat la Matei 43.5)

  7. (Mt. 8, 33) Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
     
     Sau aceasta poate fi înțeleasă altfel, căci poate exista mai mult de un singur înțeles spiritual (urmând lui Origen, Cromatius arată că, în timp ce înțelesul literal al unui pasaj biblic este unic, i se pot oferi mai mult de un înțeles spiritual sau alegoric -n.tr) , adică, îi putem privi pe acești doi demonizați într-un sens mai larg, ca pe doi oameni dintre neamuri (precum am arătat mai înainte, urmașii lui Ham și Iafet – a se vedea 8, 28) care, prin cuvântul și harul lui Hristos, au fost eliberați din robia demonilor. Poate, prin turma de porci îi putem înțelege pe eretici care, scoși din comunitatea credincioșilor, sunt cunoscuți ca fiind mutați. Dacă este așa, păzitorii pot fi văzuți ca arhitecți ai ereziilor și învățători ai minciunii, care hrănesc aceste turme de porci cu învățături greșite, nu pentru viață, ci pentru moarte. Căci acești neînfrânați învățători îi hrănesc, nu cu hrana cerească, nici cu mâncarea unei vieți sănătoase, ci cu cea mai nebunească și necurată învățătură a fățărniciei.
     
     (Cromatius, Tratat la Matei 43.6)

  8. (Mt. 8, 34) Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.
     
     L-au rugat să plece din hotarele lor, nu din mândrie (precum cred mulți) , ci din smerenie. Să găsesc nevrednici de prezența Domnului, precum și Petru a căzut în genunchi înaintea Domnului după prinderea peștilor și Ia zis:pleacă de la mine, Doamne, căci sunt păcătos.
     
     (Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1.8.34)

  9. (Mt. 8, 34) Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.
     
     Cetatea din care au venit să întâlnească pe Domnul, cerându-i să plece din hotarele lor, reprezintă sinagoga, care nu a voit să primească pe Domnul și Mântuitorul ființei umane, chiar și după ce au privit divina Sa putere. De aceea, Hristos s-a întors în cetatea Sa. Pentru că a fost refuzat de către sinagogă, a venit la Biserica Sa,pe drept numită cetatea lui Dumnezeu. Văzându-L, gadarenii L-au rugat pe Domnul să plece din hotarele lor. Astfel de oameni se află și printre noi. Din necredință, Îl silesc pe Domnul și Mântuitorul lumii să plece din hotarele inimii lor, după cum spune Scriptura: înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Sol. 1, 4) .
     
     (Cromatius, Tratat la Matei 43.7)

  10. (Mt. 9, 1) Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.
      
      Văzându-L, gadarenii L-au rugat să treacă din hotarele lor. Astfel de oameni se găsesc și astăzi printre noi. Din necredință Îl silesc pe Domnul și Mântuitorul lumii să se treacă din hotarele inimii lor, după cum spune și Scriptura: înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Sol. 1, 4) .
      
      (Cromatius, Tratat la Matei 43.7)

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob i l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S'a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau!“ Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: „Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?...“ – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. Iisus i-a răspuns, zicând: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie“. Femeia I-a zis: „Doamne, nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână, şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?“ Iisus, răspunzând, i-a zis: „Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într'însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică“. Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot“. Iisus i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici“. Femeia I-a răspuns, zicând: „N'am bărbat“. Iisus i-a zis: „Bine-ai zis că nu ai bărbat, că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Pe aceasta adevărat ai spus-o“. Femeia I-a zis: „Doamne, văd că Tu eşti profet. Părinţii noştri s'au închinat pe muntele acesta, dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm“. Şi Iisus i-a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim, pentru că de la Iudei este mântuirea. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; că astfel sunt închinătorii pe care Tatăl îi caută. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie ca'n duh şi'n adevăr să I se închine“. I-a zis femeia: „Ştim că vine Mesia Care Se cheamă Hristos; când va veni El, pe toate ni le va spune“. Iisus i-a zis: „Eu sunt, Cel care-ţi grăieşte“. Şi atunci au venit ucenicii Săi. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Dar nimeni nu I-a zis: „Ce întrebi?“, sau: „Ce vorbeşti cu ea?“ Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s'a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: „Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?“ Şi au ieşit din cetate şi veneau spre El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: „Învăţătorule, mănâncă!“ Iar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi“. Ziceau deci ucenicii între ei: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?...“. Iisus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M'a trimis şi să-I împlinesc lucrarea. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică, pentru ca împreună să se bucure, şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră. Că întru aceasta se adevereşte cuvântul că altul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v'am trimis să seceraţi unde nu voi v'aţi ostenit; alţii s'au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor“. Şi mulţi Samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: „Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut“. Deci, când au venit la El, Samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pe temeiul cuvântului Său, iar femeii îi ziceau: „Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii“.

Bădilă Andrei Alexandru: Dimensiunea teologică a întâlnirii lui Hristos cu femeia samarineancă (Ioan 4, 5-42)

Articolul de față are ca temă pericopa evanghelică a întâlnirii lui Hristos cu femeia samarineancă, așa cum este ea prezentată în cap. IV al Evangheliei după Ioan, propunându-și prezentarea și analiza fragmentului, subliniind dimensiunea eshatologică a acestuia. Pericopa samarinencei este una din cele mai importante istorisiri ce aparțin Evangheliei lui Ioan, așa cum reiese și din numeroasele învățături ce pot fi sustrase, și anume, învățătura Domnului despre darurile lui Dumnezeu, despre harul Duhului Sfânt, despre adevărata slujire ce trebuie adusă lui Dumnezeu și despre mântuirea omului.

Femeia samarineancă, o păcătoasă ce provine dintr-o societate considerată de iudeii vremurilor a fi eretică și idolatră, lipsită de orice fel de respect din partea acestora, lucru datorat faptului că cei din urmă se considerau adevărații păstrători ai adevărului și ai dreptei credințe, se adapă din cuvântul lui Hristos, se pocăiește, devenind vas purtător al învățăturii Sale, împărtășindu-le și celor de o credință cu ea didascalia primită.

Iisus Hristos, pe de altă parte, prin spectrul poziției adoptate față de samarineancă, cât și față de ceilalți samarineni care s-au apropiat de El și au crezut în El, reprezintă un exemplu de deschidere și de dragoste față de aproapele nostru, dar și o dovadă concretă a faptului că orice om are puterea și posibilitatea să ia parte la Împărăția lui Dumnezeu. În secolele ce au urmat acestei întâlniri, tradiția bisericească a identificat-o pe samarineanca anonimă cu Sfânta Fotini, căreia i-a oferit și titlul de întocmai cu apostolii (ισαπόστολος).

"Doamne, dă-mi puterea să mă duc la Liturghie! Doamne, ajută-mă să mă duc la spovedanie! Doamne, dă-mi un duhovnic care să mă înțeleagă și să mă dezlege!

Doamne, dă-mi putere să fac o picătură din canonul pe care ar trebui sa îl fac pentru păcatele mele!

Doamne, dă-mi smerenie și umilință ca să pot veni și eu duminica la Liturghie, să aud clopotul, să aud toaca, să se miște ceva în mine!

Doamne, ajută-mă să stau în Liturghie de drag, pentru Tine, nu pentru mine, pentru problemele mele sociale!

Doamne, ajută-mă să fac un pas către Sfântul Potir!"

— Ieromonah Macarie Banu (extras din Predică la Evanghelia zilei 28 mai 2024)

În vremea aceea, era o sărbătoare a Iudeilor, şi Iisus S'a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare care se numeşte pe evreieşte Betezda, având cinci pridvoare. În acelea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Că înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel ce intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om care de treizeci şi opt de ani era bolnav. Pe acesta văzându-l Iisus zăcând, şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?“ Bolnavul I-a răspuns: „Doamne, om nu am ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că până merg eu, altul se coboară înaintea mea“. Iisus i-a zis: „Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă!“ Şi îndată omul s'a făcut sănătos; şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau Iudeii către cel vindecat: „E sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul“. Iar el le-a răspuns: „Cel care m'a făcut sănătos, El mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă!“ Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă!?“ Dar cel vindecat nu ştia cine este; că Iisus Se dăduse la o parte, fiind mulţime în acel loc. După aceasta l-a găsit Iisus în templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău“. Omul s'a dus şi le-a spus Iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

Evanghelia I-a – Mt 28, 16-20.

Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

1. Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2. Iar Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.
3. Iar Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
4. Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi.
5. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi:
6. nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus;
7. şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus“.
8. Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui.
9. Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!“ Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat.
10. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“.
11. Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate.
12. Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug,
13. zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”;
14. şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă“.
15. Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.
16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
17. şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit.
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ.
19. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20. învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.

Evanghelia a II-a – Mc 16, 1-8.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a III-a – Mc 16, 9-20.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a IV-a – Lc 24, 1-12.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălțarea la cer.

1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască."
17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
48. „Voi sunteţi martorii acestora.
49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a V-a – Lc 24, 13-35.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
48. „Voi sunteţi martorii acestora.
49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VI-a – Lc 24, 36-53.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.,
4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ 37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
37. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
38. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“. 40 *$Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.**
39. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
40. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
41. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
42. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
43. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
44. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
45. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
46. „Voi sunteţi martorii acestora.
47. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
48. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
49. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
50. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
51. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VII-a – In 20, 1-10. In 20

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, b într’un loc deoparte.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a VIII-a – In 20, 11-18.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi. 10 *$Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.**
10. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
11. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
12. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
13. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
14. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
15. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
16. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
17. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
18. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
19. **Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.*$
20. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
21. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
22. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
23. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
24. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
25. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“ 27 *"Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“**
26. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
27. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
28. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
29. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a XIX-a – In 20, 19-31.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a X-a – In 21, 1-14. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia a XI-a – In 21, 15-25. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ a Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia din prima zi de Paști

Ev. Ioan 1, 1-17

"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos."

În vremea aceea, luându-i cu El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-ți vom cere“. Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într'adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s'a pregătit“. Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n'a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“.

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a'nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă...“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n'a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“

• 💐 Icoana Maicii Domnului în fața căreia s-a rugat Sfânta Maria Egipteanca înainte de a pleca la pustie

• ✝️ Pr. Ioan Istrati: Maria Egipteanca – o fetiță de o frumusețe nespusă (1 aprilie) →

• 📆 1 Aprilie: Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

În vremea aceea, a venit un om la Iisus şi îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi le-am spus ucenicilor Tăi să-l scoată, dar ei n'au fost în stare“. Iar El, răspunzându-le, a zis: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? până când vă voi răbda? Aduceţi-l la Mine!“ Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L, duhul îndată l-a zguduit pe copil; şi căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?“ Iar el a răspuns: „Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar dacă Tu poţi ceva, ajută-ne, fie-ți milă de noi!“ Iar Iisus i-a zis: „Dacă Tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede“. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne!, ajută necredinţei mele!“ Iar Iisus, văzând că năvăleşte mulţimea, a certat duhul cel necurat, zicându-i: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el, şi'n el să nu mai intri!“ Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul s'a făcut ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Iar Iisus l-a apucat de mână şi l-a ridicat; şi el s'a sculat în picioare. Şi după ce El a intrat în casă, ucenicii L-au întrebat ei între ei: „De ce noi n'am fost în stare să-l scoatem?“ Iar El le-a zis: „Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieşi decât numai prin rugăciune şi prin post“. Şi ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea; iar El nu voia să ştie cineva. Că-i învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

În aceiaşi zi se citeşte şi Evanghelia Predicii de pe Munte - a Fericirilor - de la Matei Cap. IV, Vers. 25 și Cap. V, Vers. 1-12

În vremea aceea mulţimi numeroase mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând Iisus mulţimile, S'a suit în munte: şi şezând El, au venit la Dânsul ucenicii SăI Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.“

În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine.

Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“.

Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?...“. Filip i-a zis: „Vino şi vezi!“

Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: „Iată într'adevăr israelit întru care nu este vicleşug!“

Natanael I-a zis: „De unde mă cunoşti?“ A răspuns Iisus şi i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“.

Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!“

Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“.

Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“

• ✝️ Prima duminică din Marele Post, 24 martie 2024 ~ Triumful Ortodoxiei

• ✝️ Preot ortodox citește Sinodiconul Ortodoxiei la papistași acasă

Zis-a Domnul:

„Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre. Iar când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură; ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia şi nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură; că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!“