Începutul a tot răul sunt gândurile. Nu primi gânduri rele si astfel vei închide satanei pentru totdeauna uşa sufletului tău.

Dacă-ţi vin gânduri rele, nu ai ce-i face – nici un om nu scapă de asta şi nici nu este vreun păcat aici. Goneşte-le şi gata; vin iar, goneşte-le iar şi tot aşa întreaga viaţă.

Dacă ai să primeşti gândurile şi ai să zăboveşti asupra lor, nu este de mirare că va apărea şi încuviinţarea faţă de ele; atunci ele vor deveni si mai greu de alungat. După încuviinţare, apar dorinţele rele de a săvârşi o nelegiuire sau alta. Dorinţele nehotărâte se opresc până la urmă asupra unui anumit păcat, apare hotărârea, si gata păcatul!

Sărmanul suflet este atunci gonit şi istovit întru săvârşirea faptelor netrebnice ca un rob sau ca un dobitoc de samar. De n-ar fi îngăduit gândurile rele, nu s-ar fi întâmplat nimic de felul acesta

— Sfântul Teofan Zăvorâtul

• ✝️ Sfântul Teofan Zăvorâtul: Risipirea, pasiunile și grija de multe sunt cei TREI MARI DUȘMANI ai vieții lăuntrice — din cartea "Viața lăuntrică" Feriți-vă mai ales de risipirea atenției, de pasiunile inimii față de anumite lucruri și de îngreunarea voinței prin mereu preocupata grijă de multe. Risipirea, pasiunile și grija de multe sunt cei TREI MARI DUȘMANI ai vieții lăuntrice. Fiind lăsate să intre înlăuntru, în scurt timp ele vor înăbuși viața duhovnicească și vă vor arunca din nou într-un fel de somn letargic, în uitare, în nepăsare și răceală. Iar asta este moartea duhovnicească. Fie ca Domnul Cel milostiv să vă izbăvească de aceasta si să vă înțelpțească intru mântuire. Amin. — Sfântul Teofan Zăvorâtul (din cartea Viața lăuntrică pag 183)

• ✝️ Sfântul Teofan Zăvorâtul: Vorbirea deșartă ascunde semințele tuturor patimilor "În lume este așa de răspândit răul și păcatul este așa de obișnuit, încât multe păcate nu sunt socotite drept păcate, și mai ales osândirea. Limba celui ce osândește este mai rea ca iadul, că iadul primește doar pe cei răi, iar limba mănâncă și pe cei răi, și pe cei buni. Alungă departe de tine duhul multei grăiri, că în el sunt tăinuite seminţele tuturor patimilor: acolo e minciuna, acolo e obrăznicia, acolo sunt osândirea şi clevetirea, acolo e vorbirea spurcată şi nebunească. Râvnește pentru curăția sufletului și a trupului, că necurăția alungă departe pe îngeri și cheamă roi de diavoli, care întunecă și trag totul spre necurăție din ce în ce mai mare." — Sfântul Teofan Zăvorâtul

• ✝️ Sfântul Teofan Zăvorâtul: Niciun sfânt nu a avut o viață ușoară

  • "Nu raţiunea este potrivnică credinţei, ci inima destrăbălată."
  • "Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă."
  • "Cuvântul spus cu dragoste, nu întărâtă niciodată."
  • "Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu."
  • "Împlinirea fără tragere de inimă a rânduielilor Bisericii, asemeni rutinei lucrului de zi cu zi, nu e deloc un semn hotărâtor că viaţa creştină autentică ar fi prezentă în noi."
  • "Este foarte primejdios pentru ostaș să-și pună nădejdea în el însuși, căci atunci războiul e ca și pierdut. Să se golească pe sine, ca și cum în inima lui ar fi nimicnicie, și atunci harul cel de viață făcător va crea totul din acea nimicnicie."
  • "Tu silește-ți puțin gândul să se rupă de cele din afară și, aducându-te în inimă, trezește acolo adevărul Învierii, în toată lărgimea, adâncimea și înălțimea sa, ca să nu te arăți bucurându-te numai pe dinafară, ci și în tine însuți să porți duhul bucuriei care țâșnește dinlăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului."
  • "Intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale. Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia?"
  • "Intrând în Biserică, leapădă mintea ta şi vei deveni înţelept cu adevărat; leapădă lucrarea voii tale şi vei începe să lucrezi cu adevărat; leapădă-te de tine însuţi şi vei deveni cu adevărat propriul stăpân. Ah, de-ar pricepe lumea înţelepciunea asta!"
  • "Un om care se pocăiește trăiește durerile unei femei care naște și, în simțurile inimii lui întâlnește, așa zicând, chinurile iadului."
  • "Domnul dăruiește harul, dar El vrea ca omul sa Îl caute și să dorească a-L primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu."
  • "Să-ți scrii pe inimă: cine se înstrăinează de Sfintele Taine, acela este fără har, adică nu Îl are pe Duhul Sfânt. Iar cine nu Îl are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Hristos."
  • "Dacă trupul se întărește, o face păgubind duhul, iar duhul nu poate spori decât pe socoteala odihnei și bunului plac trupesc. Niciun sfânt nu a avut o viață ușoară."
  • "Greu, greu! Da, vă este greu, dar altfel ce-aţi avea de răbdat? Iar fără răbdare nu este mântuire. Iată că Domnul, care vă rânduieşte mântuirea, vă şi dă prilejuri să arătaţi răbdare şi să înaintaţi pe calea mântuirii. Un sfat pentru Dumneavoastră: când vă este greu, trebuie să vă întoarceţi către Dumnezeu atât cu graiul, cât şi cu simţirea, zicând: Slavă Ţie, Doamne!"

"Gândurile și cuvintele noastre au o mare putere asupra lumii din jurul nostru. Roagă-te cu lacrimi pentru toți – bolnavi, slabi, păcătoși, pentru cei pentru care nu are cine să se roage. Strigă neîncetat către Cel mai dulce Mântuitor al lumii: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”." — ☦ Starețul Nicolae Gurianov.

☦️ Starețul Nicolae Gurianov: Nu ascultați lucruri rele și murdare despre nimeni. Nu stați pe gânduri rele. / Nu ascultați lucruri rele și murdare despre nimeni. Nu stați pe gânduri rele. Fugiți de minciuni. Nu vă temeți niciodată să spuneți adevărul, numai cu rugăciune și, mai întâi, cereți binecuvântarea Domnului. — Starețul Nicolae Gurianov

☦️ Părintele Nicolae Gurianov: A doua venire a lui Hristos va fi înfricoșătoare și judecata finală a întregii lumi va fi înfricoșătoare. Principalul dezastru al erei de dinaintea domniei lui Antihrist va fi duhul orbirii. / Mintea duhovnicească va fi rară, mintea trupească va fi mai comună, așa că oamenii nu vor discerne pe Antihrist, mai mult, vor vedea un binefăcător în el. La urma urmei, a dobândi inteligență duhovnicească înseamnă, ca un copil de la mama sa, să nu te îndepărtezi de Biserica Sobornicească și să te călăuzești în permanență după Sfânta Scriptură testată de secole. Însuși Hristos ne-a avertizat: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva inimile voastre să fie împovărate de beție și de grijile acestei vieți și să nu vină peste voi deodată ziua aceea.” (Luca 21, 34). Cufundarea excesivă în grijile vieții materiale contribuie la dezvoltarea unei minți de zi cu zi, care la momentul potrivit nu va percepe revelațiile divine. Pentru a face o persoană insensibilă la propria sa mântuire, dușmanul îl va întuneca cu multă grijă. Oamenii vor uita cum să-și dorească viața veșnică, posibilitatea osândirii veșnice va înceta să-i sperie. Toată atenția va fi concentrată pe problemele zilei. — Părintele Nicolae Gurianov de la Zalit (1910-2002)

☦️ Starețul Nicolae Gurianov: Aflați simplitatea față de voi înșivă și veți dobândi binecuvântarea / Trebuie să încercăm să nu fim cauza tristeții altei persoane! Atunci inima ta va fi mereu în pace.

Părintele Nikolai Gurianov este cunoscut şi apreciat în Rusia de către credincioşi ca fiind unul dintre stareţii ultimului secol al Bisericii Ortodoxe. S-a născut în 1909 undeva lângă Sankt Petersburg, a fost prigonit de comunişti făcând şapte ani de lagăr, a slujit ca preot în statele baltice iar din 1958 s-a retras pe insula Zalit unde a petrecut retras 42 de ani într-o modestă căsuţă de lemn, fiind cercetat aici de mulţi pelerini din întreaga lume. De la mijlocul anului 1999 stareţul nu a mai primit pelerini (…).

În ultimul an de viaţă, în ciuda bolilor sale, a primit pe toţi cei care îl cercetau pentru a-i instrui şi întări în credinţă. Pe 24 august 2002, la 92 de ani, părintele a murit fiind îngropat pe insula unde a trăit retras.

Din viaţa părintelui am reţinut câteva momente:

• În 2002 întrebat de un grup de preoţi şi mireni dacă va mai avea Rusia un Ţar, părintele a răspuns: “Un Ţar vine!”.

• În septembrie 1997, un grup de zece pelerini l-au vizitat pe părintele Nikolai la coliba sa de lemn. El a ieşit să binecuvinteze oamenii şi o femeie a întrebat: “Părinte Nikolai, cine va fi după Elţin?”. El a răspuns: “După el va fi un militar… Puterea lui va fi scurtă. Vârsta sa va fi mică precum el însuşi… După acesta va fi un ţar ortodox”. Femeia a întrebat: “Noi îl vom vedea pe acesta?” Bătrânul a binecuvântat-o şi i-a spus: “Tu, da”.

• El a devenit cunoscut mai ales dupa ce un marinar supravieţuitor unui naufragiu a venit în pelerinaj şi a recunoscut în dânsul pe bătrânul care i-a apărut şi l-a ajutat în timpul accidentului. Marinarul venise pe insulă pentru a vedea un om înţelept, numai după aceea l-a recunoscut.

• Mulţi dintre cei care l-au cunoscut spun că întâlnirea cu dânsul a însemnat pentru ei începutul unei noi vieţi în Hristos. (…).

Sfântul Varsanufie, ca toți părinții de la Optina, a dobândit darul înaintevederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Unul dintre fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase demult.

„Când vă vin gânduri de tristeţe profundă, nu încercaţi să le alungaţi deschizând dialog cu ele.

Cu dracul nu se discută pentru că este mai viclean şi mult mai bătrân decât noi, deci mult mai experimentat.

Loviţi-le de Piatră. Piatra este Hristos, numele Lui, Rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Şi spuneţi asta cu un zâmbet pe faţă şi cu bucuria mântuirii.

De ce ? Pentru că nu stă în puterea noastră să alungăm gândurile, dar stă să nu le primim. Gândurile de deznădejde, tristeţe, mama tuturor deznădejdilor şi depresiilor, sunt izgonite doar cu numele lui Iisus Hristos. Ele sunt neputincioase în faţa numelui Lui.

De ce şi cum asta? Noi nu știm. Știm numai că așa este. Și asta ştiind nu ai cum să nu trăieşti fiecare clipă ca o bucurie a vieţii.

Pentru că suntem botezaţi în numele celui care a zis: „bucuraţi-vă pururea!”

— Starețul Varsanufie de la Optina, Rusia.

Pavel Ivanovici Plihankov, fiul lui Ioan și Natalia Plihankov, s-a născut în orașul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc și tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deși severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă și copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Pavel s-a înrolat în armata cadeților din Polotsk. Și-a completat studiile la Școala Militară din Orenburg devenind ofițer. Mai târziu a terminat și Școala de Ofițeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan și, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Pavel simțea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofițerul sanitar să-i citească din Sfânta Evanghelie și și-a pierdut cunoștința. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis și el s-a înfricoșat de acea lumină puternică. Întreaga sa viață cu toate păcatele i-a trecut prin fața ochilor și l-a cuprins un sentiment de pocăință. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina, dar doctorii nu au crezut că își va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătățit și colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareț la Optina era Sfântul Ambrozie (10 octombrie), care l-a sfătuit pe Pavel să-și pună în bună orânduială treburile lumești. După alți doi ani Sfântul Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea și să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost ușor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni și avea multe ispite cu această ascultare, deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerându-i-se să-și amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soție, luând în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni și-a terminat de rezolvat problemele și s-a întors la Optina. Deja Sfântul Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sfântul Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareț al mănăstirii și l-a trimis pe Pavel sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie), ca ucenic și coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice și un an mai târziu a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieții monastice, fiind hirotonit diacon (1902) și preot (1903). Călugărul Pavel a primit în secret schima în decembrie 1900, datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume dorește, el a răspuns că nu are importanță. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sfântului Varsanufie al Tverului și Kazanului (11 aprilie). Deși s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

La 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraților și surorilor Mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca preot militar, având misiunea de a îngriji soldații răniți. După terminarea războiului în august 1905, Sfântul Varsanufie s-a întors la Optina, pe 1 noiembrie al aceluiași an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân și slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sfântul Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, și altele asemenea, în toate împletind strictețea cu grija părintească și blândețea pentru toți cei aflați sub îndrumarea lui.

Sfântul Varsanufie, ca toți părinții de la Optina, a dobândit darul înainte-vederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Unul dintre fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunându-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. „Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut, dar după moartea mea poți să povestești și altora”, îi spuse sfântul.

Sfântul Varsanufie iubea cărțile duhovnicești, îndeosebi Viețile Sfinților. El obișnuia să spună că aceia care citesc cu evlavie din acele cărți vor avea multe de câștigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieții noastre își află răspuns în viețile sfinților, pentru că ele ne învață cum să trecem peste greutăți, cum să ne păstrăm credința lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmașului și să ieșim victorioși. Deși Viețile Sfinților erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulți nu le-au citit.

Sfântul Varsanufie pomenea mulți sfinți în pravila sa zilnică, și nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viața lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinți se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor sfinții îl păzeau de necazuri și primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel și al celor cei trei tineri sfinți, a plecat din Kazan și nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii și sfântul a simțit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca și pe cei trei tineri izbăviți din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor. Bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei și altor idoli.

Prin 1908, Sfântul Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărțirii de această lume. În aprilie al aceluiași an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie și-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri, dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simțit atât de rău, încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii și să se întoarcă la chilia lui. În dimineața următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile și părintele și-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau erau majoritatea din medii duhovnicești mai relaxate și nu înțelegeau sfințenia monahismului sau noțiunea de duhovnic, astfel încât aceștia au început a cere reformă și schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziții în posturi de conducere și să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraților nou-veniți, Sfântul Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu și-a pierdut râvna și curând mănăstirea și-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulți oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorându-se astfel și problema financiară. Dar pe frații care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sfântul Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou și l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie, iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost și Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaștele au fost trimise cu trenul la Optina, pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie, iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist.

Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă.

Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele.

Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă.

Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe.

De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită.

La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale.

Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.

Efrem Filotheitul

Arhimandritul Efrem Filotheitul sau Athonitul a fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Filotheu de la Muntele Athos, părinte duhovnicesc al mai multor mănăstiri de la Muntele Athos și din Grecia și întemeietor al mai multor mănăstiri în Statele Unite ale Americii.

A fost viețuitor al Mănăstirii Sf. Antonie din Florence, Arizona, până la adormirea sa întru Domnul din data de 8 decembrie 2019.

Părintele Efrem a fost ieromonah timp de aproape 60 de ani și stareț timp de mai mult de 50 de ani.

A fost ucenic al părintelui Iosif Spilaiotis - cunoscut ca Iosif Isihastul - din Muntele Athos, și a trăit în ascultare față de acesta timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif în 1959.

Începuturile

Părintele Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutând pe tatăl său la lucru, dar și încercând să urmeze vieții pioase a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. A dorit să devină călugăr încă de la vârsta de 14 ani, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său să plece la mănăstire decât la vârsta de 19 ani.

Viața monahală

Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Părintelui Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în 1948, dându-i numele de Efrem. Mai apoi, a fost hirotonit diacon, și apoi preot. Viața în obștea cuviosului Iosif era una foarte austeră și de nevoință ascetică, iar cuviosul părinte Efrem a înaintat foarte mult în viața duhovnicească sub călăuzirea sfântului stareț. După adormirea cuviosului Iosif în 1959, părintele Efrem a continuat să trăiască în nevoință vreme de mulți ani, până când a fost numit stareț al Sfintei Mănăstiri Filoteu în anul 1973. Aici el a reușit să reînnoiască viața duhovnicească a mănăstirii în scurtă vreme.

Datorită reputației starețului, obștea mănăstirii a crescut foarte rapid. Sinaxa stareților din Sfântul Munte i-a cerut starețului Efrem să se implice în reînnoirea vieții duhovnicești și în extinderea mai multor mănăstiri de la Sântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume Xiropotamu, Konstamonitu și Caracalu. I s-a cerut să repopuleze și mănăstirea Marea Lavră, dar a refuzat. Toate aceste mănăstiri se află încă sub călăuzirea lui duhovnicească. Pe lângă aceste mănăstiri de la Sfântul Munte, și alte mănăstiri din Grecia se mai află sub călăuzirea duhovnicească a starețului Efrem, între care amintim mănăstirea Sf. Înaintemergătorului Ioan din Serres, mănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea din Portaria (Volos) și cea a Sf. Arhanghel Mihail – oficial un metoc din insula Thasos al mănăstirii Filoteu.

Cuviosul Efrem Filotheitul este cunoscut ca un părinte spiritual înduhovnicit și un adevărat stareț athonit. El are mii de fii duhovnicești în întreaga lume: monahi, clerici și laici.

Este considerat a fi cel dintâi care a întemeiat o mănăstire după adevăratul tipic athonit pe pământ american. Începând cu anul 2005, starețul Efrem a întemeiat în Statele Unite și Canada șaptesprezece mănăstiri (atât de maici cât și de călugări), toate în jurisdicția Arhiepiscopiei Grec-Ortodoxe din America și Canada.

Scrieri

(en) Counsels from the Holy Mountain: Selected from the Letters and Homilies of Elder Ephraim by Elder Ephraim. Florence, Arizona: St. Anthony's Greek Orthodox Monastery, 1999. (ISBN 0966700031), tradus în română sub titlul: Părintele Efrem Athonitul, Sfaturi din Sfântul Munte, disponibil online.

Sursa wiki: https://ro.orthodoxwiki.org/Efrem_Filotheitul

Vizionați un film documentar despre viața părintelui Efrem din Arizona: - despre principala mănăstire pe care a ctitorit-o, mănăstirea Sf. Antonie din Arizona și - despre lucrarea sa de misiune.

Sunt prezentate mărturii ale pelerinilor care mărturisesc diferite minuni pe care părintele le-a făcut acestora.

Părintele Porfirie, mare duhovnic al Greciei contemporane, învăţa pe ucenicii săi faptul că multe din bolile lor se datorează gândurilor rele. Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi (piatra la rinichi), de ficat şi afecţiunile psihice se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor lăuntrice.

Unele organe umane sunt, mai mult decât altele, îmbolnăvite de gândurile rele. De pildă, egoismul şi invidia îmbolnăvesc mai ales ficatul; pe când mânia, gelozia şi frica otrăvesc mai degrabă inima. Efectul rău al gândurilor rele se poate observa foarte uşor din circulaţia sângelui. Astfel în urma unui acces de mânie se poate observa răcirea extremităţilor corpului uman.

Gândurile rele produc numeroase toxine în creier şi-n organism, iar gândurile pătimaşe înveninează toate celulele trupului. O criză de mânie poate distruge celulele nervoase, precum un scurtcircuit un bec electric.

Ȋndeosebi digestia suferă când creierul este neliniştit. Poţi să mănânci bine şi să elimeni normal şi totuşi ţesuturile să sufere de foame, dacă otrava supărării sau altă otravă mentală ţi-a stricat calitatea şi compoziţia sucurilor digestive. Când sufletul este deprimat de frică, de grijă, de gelozie, de mânie, sau de ură, sucul gastric este secretat în condiţii nepotrivite, este de calitate inferioară, nu mai are compoziţia chimică normală şi adeseori conține toxine. Să nu stați niciodată cu necazurile la masă, căci nimic nu distruge mai repede digestia decât o minte cu gânduri neliniștite și pline de griji și frică.

Grija, neliniştea, deznădejdea sau ideile panicarde, dacă ne copleşesc, ne micşorează energia şi vitalitatea, grăbesc rănirea şi scurteză viaţa. Cinci minute de mânie sau zavistie pot dăuna atât de mult sistemului nervos, încât vindecarea poate dura uneori mult timp, iar câteodată răul este ireparabil.

Ȋmpotriva acestora, Părintele Porfirie dădea următoarele sfaturi:

• Să spui mereu adevărul!

• Să faci totul cu calm!

• Să te rogi pentru a deveni mai bun!

• Să fii întotdeauna bun şi ascultător!

• Să ai răbdare cu ceilalţi!

• Să nu te necăjeşti!

• Să nu fii prea sensibil!

• Să fii destoinic în munca ta!

• Să fii un exemplu demn de urmat, pe calea lui Hristos!

În acest fel te vei izbăvi de gândurile rele şi de bolile tale.

Sursa: Părintele Daniel de la Rarău.