L-am întrebat de multe ori și pe gheronda Iosif cum a ajuns la această stare?! Și îmi zice:

— Să-ți spun ceva: Am adâncit mult îndemnul: „cunoaște-te pe tine însuți”. Ce ești tu?! Nimic! Nu ești nici cât un vierme. Nimic. A venit harul, te-a ridicat, ai devenit înger. A plecat harul, te-ai întors la același vierme…

De tine depinde să ai o minte lină și liniștită, de tine depinde. Nu depinde de ispită, dacă te atacă, sau de comportamentul celui împreună-nevoitor cu tine. Tu însuți vei deveni pricina mântuirii tale, tu însuți vei deveni pricina nemântuirii tale. De tine depinde. Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune.

☦️ Sfântul Efrem Katunakiotul

"Fii mereu blând și răbdător cu toți care-ți greșesc, și să nu judeci niciodată pe frații ce ți-au greșit, ci mai degrabă să-i ierți, să-i privești cu milă și îngăduință, să te rogi pentru ei, și poate o să ajuți la vindecarea sufletului lor bolnav!

Așa procedează cu tine Tatăl tău Ceresc! Așa că de fiecare dată când cazi, ridică-te din nou și odată cu ridicarea, caută iertare! Nu ascunde întristarea în inima ta, căci întristarea și deznădejdea sunt bucuria celui rău. Îți umplu sufletul cu amărăciune și dau naștere multor rele.

Pe când mintea cuiva care se pocăiește spune: «Am păcătuit! Iartă-mă, tată!» și degrabă alergând la părintele tău duhovnicesc, fă spovedanie curată, plânge-ți căderea și păcatul cu părere de rău, și el te va dezlega de tot păcatul, iar sufletul tău va fi din nou ușor și liniștit! Alungă suferința prin spovedanie și baia lacrimilor, iar Părintele Ceresc te va curăți, ridica și întări din nou.

Tu îi vei spune: «Doamne, sunt un om slab și păcătos! Te-am supărat și-mi pare rău! Iartă-mă, de mai poți…!»

Și Glas de mângâiere tu vei auzi: «Cu adevărat, copilul meu așa este. Ești slab și nepriceput… dar te străduiești și de câte ori cazi, tot la Mine te întorci cu lacrimi și păreri de rău. Și Eu întotdeauna am să te ridic. Așa că, prinde curaj! Alături până la sfârșit Eu îți voi fi»."

— Sfântul Iosif Isihastul

"Să știi că Harul întotdeauna premerge ispitele ca o vestire pentru pregătire. Și îndată, când vezi Harul, să te strângi și să spui: a venit vremea pentru război. Păzește-te, lutule, că nu știi de unde va bate război, vicleanul! De multe ori vine repede, alteori după două sau trei zile". — Sfântul Cuvios Iosif Isihastul

✝️ Gheron Iosif Isihastul — despre lupta pentru mântuire: "Opune rezistență ispitei până la moarte. Până cazi ca și mort nu părăsi lupta."

✝️ Povețe ale Cuviosului Iosif Isihastul despre pocăință (1959, Sfântul Munte Athos)

✝️ Cuviosul Iosif Isihastul: Singura speranţă de mântuire din amăgirile şi ereziile, inovaţiile şi capcanele oamenilor răi şi ale diavolului constă în rugăciune, pocăinţă şi smerenie.

✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: "... Fiul meu, dacă iei aminte la ceea ce îți scriu și te silești pe tine însuți, vei afla mult folos ..."

✝️ Cuviosul Iosif Isihastul - Mărturii din viața monahală: HARUL LUI DUMNEZEU ANUNȚĂ VREMEA PENTRU ISPITĂ

✝️ Povețe ale Cuviosului Iosif Isihastul despre pocăință / 1959, Sfântul Munte Athos

✝️ Sfântul Iosif Isihastul: PĂCATUL MIROASE URÂT.

✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: Dacă omul nu luptă împreună cu Hristos, care este Lumina, nu poate să se izbăvească de stăpânul întunericului, Diavolul.

✝️ Sfântul Iosif Isihastul - atâta bogăție cerească și nu este nimeni care să o dorească

🙏 Sf. Iosif Isihastul: Când vei ajunge să te smereşti, toți ți se vor părea sfinți. Când ești plin de tine, însă, toți ți se par răi.

❤️ Gheron Iosif Isihastul despre Rugăciunea "Preasfantă Născătoare de Dumnezeu"

✝️ Gheron Iosif Isihastul - despre dobândirea rugăciunii inimii - Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

• Deznădejdea este păcat de moarte și diavolul se bucură peste măsură de ea. Aceasta este îndepărtată iute de spovedanie.
  
  

• Păcatul, fie că-i mic, fie că-i mare, este iertat prin pocăință adevărată.
  
  

• Dacă iubitorul de oameni Dumnezeu îl ajută pe om să se pocăiască, pe toate celelalte le va iconomisi cu pricepere spre mântuire… Căci preamilostivul Dumnezeu caută pricină și motive pentru a mântui sufletele oamenilor.
  
  

• Întrucât ne-am murdărit mintea, inima și trupul cu cuvântul, cu fapta și cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem veșmânt de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim prin spovedanie, prin lacrimi, prin durerea sufletului; și toate acestea să le facem însoțite de rugăciune, care-l curățește și-l desăvârșește pe om.
  
  

• Și cu cât tu te vei curăți de patimi, cu atât te vei liniști și te vei cuminți și te vei împăca cu Dumnezeu.
  
  

• Noi să cerem iertarea păcatelor noastre și să ne îngrijim de curăția sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vor veni singure, fără să le cerem.
  
  

• Fiți cu luare aminte doar la sufletul vostru; de acesta să vă îngrijiți să se mântuiască, căci este nestricăcios, nemuritor.
  
  

• Atunci când omul se spovedește, sufletul i se curățește și se face strălucitor ca diamantul… Fără spovedanie nu se poate vorbi de pocăință; și fără pocăință omul nu se poate mântui…
  
  

• Toate sunt iertate, doar cele care nu sunt mărturisite nu se iartă… Varsă două picături de lacrimi cu durere în suflet și toată mizeria se va spăla.
  
  

• Fie ca Domnul să ne miluiască pe toți cu rugăciunile Sfinților Părinți Purtători de Dumnezeu. Amin.
  
  

— Cuviosului Iosif Isihastul, Fragmante din cartea ”Mărturii din viața monahală”

„Ceri har de la Dumnezeu? În schimbul harului îți trimite ispită. Nu reziști luptei, cazi? Nu-ți mai dă adaos de har. Iarăși ceri? Iarăși ispita. Iarăși înfrângere? Iarăși vei fi lipsit.

Trebuie, deci, să biruiești. Opune rezistență ispitei până la moarte. Până cazi ca și mort nu părăsi lupta, și atunci strigă de jos: „Iisuse preadulce! Nu te voi părăsi. Rămân nedespărțit de Tine și pentru dragostea Ta îmi dau sufletul pe câmpul de luptă”. Și deodată se va arăta pe câmpul de luptă Iisus și îți va spune: „Sunt aici. Încinge-ți mijlocul tău și urmează-Mi Mie!”.

Tu, plin de lumină și de bucurie: „Vai, mie, jalnicul! Vai, mie, nevrednicului și netrebnicului! Auzul Tău am auzit mai întâi, acum Te văd cu ochii mei”. Atunci te umpli de dragoste dumnezeiască și arde sufletul tău ca și cel al lui Cleopa. Și în vreme de ispită nu mai părăsești îmbrăcămintea pentru a fugi gol, ci ai să rabzi în necazuri, gândind: așa cum a trecut o ispită și încă una, așa va trece și cea de acum.”

— Gheron Iosif Isihastul

"Dacă Harul lui Dumnezeu nu-l luminează pe om, oricât de multe cuvinte i-ai spune nu îi vor fi de folos. El te ascultă puțin, dar în scurtă vreme se întoarce la ceea ce îl ține rob. Însă dacă împreună cu vorbele tale lucrează îndată și Harul, chiar în acea clipă se petrece o schimbare, după așezarea sufletească a omului respectiv. Și de atunci încolo viața lui s-a schimbat. Aceasta se petrece cu cei care nu și-au astupat urechile și nu și-au învârtoșat conștiința." — Gheron Iosif Isihastul

✝️ Povețe ale Cuviosului Iosif Isihastul despre pocăință / 1959, Sfântul Munte Athos

❤️ Gheron Iosif Isihastul despre Rugăciunea "Preasfantă Născătoare de Dumnezeu"

✝️ Gheron Iosif Isihastul - despre dobândirea rugăciunii inimii - Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

✝️ Sfântul Iosif Isihastul: PĂCATUL MIROASE URÂT.

✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: Dacă omul nu luptă împreună cu Hristos, care este Lumina, nu poate să se izbăvească de stăpânul întunericului, Diavolul.

Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română

• Deznădejdea este păcat de moarte și diavolul se bucură peste măsură de ea. Aceasta este îndepărtată iute de spovedanie.

• Păcatul, fie că-i mic, fie că-i mare, este iertat prin pocăință adevărată.

• Dacă iubitorul de oameni Dumnezeu îl ajută pe om să se pocăiască, pe toate celelalte le va iconomisi cu pricepere spre mântuire…Căci preamilostivul Dumnezeu caută pricină și motive pentru a mântui sufletele oamenilor.

• Întrucât ne-am murdărit mintea, inima și trupul cu cuvântul, cu fapta și cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem veșmânt de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim prin spovedanie, prin lacrimi, prin durerea sufletului; și toate acestea să le facem însoțite de rugăciune, care-l curățește și-l desăvârșește pe om.

• Și cu cât tu te vei curăți de patimi, cu atât te vei liniști și te vei cuminți și te vei împăca cu Dumnezeu.

• Noi să cerem iertarea păcatelor noastre și să ne îngrijim de curăția sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vor veni singure, fără să le cerem.

• Fiți cu luare aminte doar la sufletul vostru; de acesta să vă îngrijiți să se mântuiască, căci este nestricăcios, nemuritor.

• Atunci când omul se spovedește, sufletul i se curățește și se face strălucitor ca diamantul… Fără spovedanie nu se poate vorbi de pocăință; și fără pocăință omul nu se poate mântui… – Dacă nu părăsești păcatul, orice ai face este zadarnic. Îndată ce-l părăsești și te desparți de el, toate sunt iertate, după spovedanie.

• Toate sunt iertate, doar cele care nu sunt mărturisite nu se iartă… Varsă două picături de lacrimi cu durere în suflet și toată mizeria se va spăla.

• Fie ca Domnul să ne miluiască pe toți cu rugăciunile Sfinților Părinți Purtători de Dumnezeu. Amin.

— Fragmante din cartea ”Mărturii din viața monahală”

Cât de mult o iubea Cuviosul Gheron Iosif Isihastul pe Maica Domnului!

Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif. Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

Odată nu putea să doarmă şi mi-a mărturisit şi din ce pricină: Numai cât mi-am adus aminte de Maica Domnului şi nu am mai putut adormi. Această dragoste arzătoare a sa se vede din următoarele cuvinte scrise în epistolele sale:

Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului şi să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Şi trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Şi ca o suflare de viaţă vine în sufletul meu, umplându-mă de Har şi nedându-mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, şi te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieşit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruieşte Maica Domnului celor care îşi păstrează trupul curat.

Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: « Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!» De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste. De multe ori petreci întreaga noapte în tânguiri şi strigându-o în rugăciune, îi aduci laude ei şi mai ales Celui pe Care îl ţine în braţe.

O ruga de mult timp ca să îl ia, pentru a se odihni. Adeseori ţinea în braţe icoana ei şi cu lacrimi fierbinţi o ruga: Când vei veni la mine? Când vei lua sufletul meu? Iar Maica Domnului, pentru a arăta câtă dragoste şi evlavie avea Stareţul faţă de ea, a luat sufletul cuvios al Stareţului chiar în ziua Adormirii ei.

(Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 413-414)

• ✝️ Sfântul Iosif Isihastul: PĂCATUL MIROASE URÂT.

• ✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: Dacă omul nu luptă împreună cu Hristos, care este Lumina, nu poate să se izbăvească de stăpânul întunericului, Diavolul.

• ✝️ Gheron Iosif Isihastul - despre dobândirea rugăciunii inimii - Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Vă spun și vă făgăduiesc că dacă pentru cel mult 3 luni omul stăruie în rugăciunea lui Iisus și nu renunță, va dobândi rugăciunea inimii ca un drept al său și va pune stăpânire pe ea.

Am văzut cu ochii noștri de multe ori că Starețul avea darul înaintea vederii.

Odată, pe când încă trăia în schitul Sfântului Vasile, a mers la biserică pentru a-l vedea pe părintele Gherasim. Era acolo un om lumesc. Starețul s-a apropiat de el și i-a spus:

— Aveți un păcat pe suflet, și este grav.

— Ce păcat? - a întrebat omul.

— Acest lucru nu-l știu, i-a răspuns Starețul, știu doar că acest păcat este foarte grav.

— Nu puteți să-l aflați?

— Nu acum, în timpul zilei. Dacă doriți, veniți la mine la noapte.

— Bine, voi fi acolo după miezul nopții, Părinte.

— Urmează cărarea asta și vei ajunge la coliba mea.

La miezul nopții, bărbatul a venit la Stareț. Au început o conversație. Și ce au aflat în final? Acest om, deși era absolvent de teologie, scrisese o întreagă carte în apărarea teoriei lui Darwin. Iar Starețul i-a spus:

"Ascultă, dacă prezinți o teorie, de ce nu citezi hotărârile teologilor ortodocși, ale Sfinților Părinți, ci citezi părerile altora: ale evreilor, masonilor și ale altora asemenea lor? De ce nu vă întoarceți la Sfinții Părinți? Orice întrebare își va afla răspuns la ei. Dacă urmezi sfatul Sfinților Părinți sau al Sfintei Scripturi, atunci decizia ta este validă. Teologul a fost de acord că s-a înșelat în privința acestei teorii și i-a cerut Starețului să-i dezvăluie cum a aflat despre ea. Starețul i-a răspuns:

— Ieri, când m-am apropiat de tine, ieșea din tine o anumită duhoare, un miros atât de urât, așa că mi-am dat seama că pe sufletul tău era un anumit păcat.

În același mod și Părintele Efraim Katunaki mergea odată în spatele unui om lumesc și de la el ieșea o duhoare și o putoare. Părintele Efraim s-a dus la Starețul Iosif și i-a povestit despre aceasta iar Starețul i-a răspuns: "Așa este, copilul meu, oamenii lumești miros urât, păcatul miroase. Miroase în funcție de ce fel de păcat este și de gravitatea lui.

Altă dată, părintele Efrem a primit o scrisoare de la nepoata sa care îi cerea rugăciunile. I-a arătat-o Starețului dar de îndată ce a luat scrisoarea, a simțit un miros urât, scrisoarea mirosea.

— Nepoata ta fie a făcut vreo curvie, fie vrăjitorie, a spus Starețul Iosif

Părintele Efrem a confirmat mai apoi că așa a fost, făcuse vrăjitorie

Omul smerit și de o mie de ori dacă va cădea, de atâtea ori se va ridica și va gândi numai la biruință.

Cel mândru, de îndată ce cade în păcat, cade și în deznădejde și împietrindu-se, nu mai vrea să se ridice.

Deznădejdea este păcat de moarte. De ea se bucura diavolul mai mult decât de orice altceva.

— Sfântul Iosif Isihastul

Vă spun și vă făgăduiesc că dacă pentru cel mult 3 luni omul stăruie în rugăciunea lui Iisus și nu renunță, va dobândi rugăciunea inimii ca un drept al său și va pune stăpânire pe ea.

Încă din tinerețe Gheron Iosif a primit darul rugăciunii inimii. În acel moment și-a văzut sinele exterior, precum și un alt sine lăuntric care repeta rugăciunea cu precizie matematică și continua fără niciun efort din partea lui.