"Când încerci să salvezi un prunc de la avort, când încerci să salvezi mântuirea sufletului la orice persoană sau când ajuți pe cineva material și acea persoană dă în acel moment niște examene la Dumnezeu, se năpustește tot iadul asupra mea pentru că influiențăm destinul, viață veșnică, viitorul cazului. Nu mai stați în case, faceți fapte bune, mergeți și va spovediți va rog, urmați calea bisericii! Voi nu vă dați seama, dar credeți-mă că simt pe viu Raiul și iadul când încerci să influiențezi un caz prin ajutorul dat în fața examenelor cerești! Nu vă mai amăgiți, singuri! Luați calea Bisericii în genunchi pentru că mărturia mea nu e ceva murdar sau șiret, ci e scrisă cu multă durere ... nu vă mai bateți joc de Dumnezeu, apropiați-vă de El! Fiecare va răspunde în față lui Dumnezeu pentru viața primită de la El! Nu vă amăgiți!" - Cutov Cristian-Ionuț

• Sursa postării: https://www.facebook.com/share/p/sceKigLBVExTfKeg/

• Cutov Cristian-Ionuț: Oricine vrea să punem bazele încă a unei vieți salvate de la avort, mă puteți contacta pe Facebook la Cutov Cristian-Ionuț (nu îmi apar mesajele întotdeauna) sau cel mai sigur la numărul de telefon 0768389591. Am și WhatsApp și Telegram!

• 🎁 Cutov Cristian-Ionuț: Aș dori și eu un cadou de la Moș Crăciun! Unul scump tare! De vieți salvate...

• ❤️ Cutov Cristian-Ionuț: Mărturia unei mame care a făcut un avort acum 25-26 ani și regretă că nu a avut un sprijin de nicăieri pentru a păstra copilul. →

• 🚩 PĂCATUL AVORTULUI SE RĂSCUMPĂRĂ PRIN ALT COPIL SALVAT DE LA AVORT❗

Adeseori, la privegherile sale, Starețul (Sf. Iosif Isihastul - nn) făcea rugăciune pentru părintele Gheorghe, preotul din satul natal, cel care îl botezase.

Acesta era un om sfânt ce trăia în feciorie. Făcea multe milostenii și scotea demonii din oameni.

Liturghisea în fiecare zi și pomenea mii de nume, după care mergea pe la morminte își făcea trisaghioane pentru cei adormiți.

Își pusese în minte, așa simplu cum era, să-i scoată pe toți păcătoșii din iad.

Așadar, părintele Gheorghe i s-a arătat odată Starețului și i-a spus cu uimire:

— Până acum credeam că cei adormiți se mântuiesc numai cu Liturghiile, cu parastasele și trisaghioanele. Acum însă am văzut că și rugăciunile voastre, ale pustnicilor, scot suflete din iad.

De aceea, Starețul ne spunea că mila lui Dumnezeu este mare și că nu numai cu Dumnezeiasca Liturghie, ci și cu rugăciunea poți să scoți un suflet din iad.

— Știi ce spun oamenii care se află în iad?

— Ce spun, Gheronda?

— Ah, de s-ar găsi vreun preot din neamul nostru care să ne pomenească la Dumnezeiasca Liturghie sau altcineva care, cu metania sa, să ne trimită vreun pachețel milostenie.

Și ne sfătuia să ne rugăm cu metania pentru cei adormiți:

— Toți cei care aveți cunoștințe sau rude printre cei adormiți rugați-vă pentru ele ca să se mângâie și să se mântuiască și aceste suflete".

~ Arhimandritul Efrem Filotheiul, Starețul meu Iosif Isihastul.

„Atâta vreme cât Satana a fost înger supus al lui Dumnezeu, locuia în cer, unde împreună cu toate cetele îngereşti era părtaș la fericirea dumnezeiască. După căderea sa însă, locul şederii şi al lucrării lui a devenit «văzduhul», adică spaţiul din împrejurimile pământului. Aceasta se vede din cartea Iov, în care diavolul a mărturisit că «a dat un târcol pământului și a hoinărit prin cele de sub cer» (Iov 1, 7).

Sfântul Apostol Pavel îl numeşte pe Satana «stăpânitorul puterilor văzduhului» (Efeseni 2, 2) şi pe diavoli «duhurile răutăţii care sunt în stihiile cereşti» (Efeseni 6, 12), arătând astfel locul unde sălășluiesc.

«Stihiile cereşti» înseamnă aici văzduh, căci adeseori în Scriptură văzduhul este numit cer, precum, de pildă, «păsările cerului» (Matei 6, 26) înseamnă păsările care zboară în văzduh. Sfântul Teofan Zăvorâtul dă următoarea explicaţie: De obicei, felul în care se traduce şi se înţelege cuvântul «cer» arată că duhurile zboară în văzduh. Şi după cum văzduhul ne înconjoară de pretutindeni, aşa şi duhurile răutăţii se apropie de noi ca ţânţarii de ţinuturile umede”„Văzduhul, desigur, nu este locuinţa definitivă a demo-nilor, ci una provizorie. Sfântul Nicodim Aghioritul a scris despre aceasta: demonii, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, nu locu-iesc în văzduh pentru că acesta ar fi locul hărăzit osândirii lor, ci pentru nevoinţele celor aleşi şi pentru îndreptarea păcătoşilor. Căci iadul este locul în care aceştia vor fi osândiţi, şi chinurile iadului îi aşteaptă, după cum i s-a spus lui Lucifer: «Dar acum tu în iad te vei pogorî, în chiar temeliile pământului» (Isaia 14, 15). Şi Apostolul Iuda a scris despre aceştia: «Iar pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci şi-au părăsit locaşul, i-a pus în pază sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata Zilei celei Mari» (Iuda 1, 6)”.

„În afară de «văzduh» şi de «spaţiul din împrejurimile pământului», ca sălaşuri ale demonilor sunt pomenite adeseori în Sfânta Scriptură, în Sinaxare şi în Paterice şi anumite locuri pământeşti, diferite ţinuturi din pustie, cetăţi ori case părăsite, temple şi altare ale idolilor, mormintele morţilor, puţuri, lacuri, râuri etc”„Prezenţa demonilor pe pământ este arătată clar în relatările evanghelice, în care sunt descrise diferitele lor fapte şi nelegiuiri. Ei reprezintă sursa diferitelor boli şi suferinţe, pot intra în oameni pentru a-i chinui şi în animale (cf. Luca 8, 33 și 13, 16 ş.a.). Demonii trăiesc şi în apă, aceasta vădindu-se din învăţătura Bisericii care, în rugăciunile sale de sfinţire a apei, Îl roagă pe Dumnezeu să cureţe apa de posibila prezenţă a duhurilor necurate”

„Cu toate că pustia, în general, este numită sălaș al demonilor, nu trebuie niciodată să considerăm că aceasta este locuinţa firească a lui Satana şi că se află sub stăpânirea cuvenită lui. Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, a aşezat duhurile necurate în ţinuturi nelocuite de oameni. Lucrul acesta este subliniat de Sfântul Ioan Sinaitul, când spune că demonii obişnuiesc să stea în locuri pustii, pentru că, de dragul nostru, au fost trimişi acolo de Dumnezeu”

„Faptul că duhurile rele locuiesc în pustietăţi şi în morminte îl vedem în cazul demonizatului din Gadara, care «avea locuinţa în morminte, şi neîncetat, noaptea şi ziua, era prin morminte» (Marcu 5, 3 și 5, 5), iar faptul că obişnuiesc să stea prin puţuri şi ape este arătat de rugăciunile de sfinţire a apelor şi la rugăciunea a treia de la slujba Aghiasmei Mari care se săvârșește în ajunul și în ziua Praznicului Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, care vorbește despre «balauri», adică despre demoni, care «se încuibează» în ape şi care sunt alungaţi cu harul lui Dumnezeu”„În Vechiul Testament citim că unele cetăţi, care sunt osândite de Dumnezeu cu pustiirea, devin sălaşuri ale demonilor (Isaia 13, 19-22; 34, 13-15 și Baruh 4, 35)”

„Mulţi sfinţi s-au nevoit aspru pentru a zidi biserici şi mănăstiri sau doar pentru a locui într-o regiune pe care demonii o considerau a lor. În «Viaţa Sfântului Sava», de pildă, se vorbeşte despre Castellio, un munte înfricoşător şi sălaş al mulţimii demonilor care s-au cuibărit acolo, şi unde Sfântul a zidit o mănăstire, după ce mai înainte o curăţise de locuitorii săi cei răi, prin multe rugăciuni şi osteneli. Întâmplări asemănătoare întâlnim şi în vieţile sfinţilor Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul etc”

„Chiar şi în tradiţiile populare şi în legende se face deseori referire la case bântuite sau la duhuri şi fantome, care acţionează în locuri în care s-au întâmplat crime, nedreptăţi, pro-cesiuni vrăjitoreşti cu invocări de demoni etc. Acest lucru nu este de mirare, fiindcă, după cum există locuri sfinte, afierosite iubirii şi slujirii lui Dumnezeu, de exemplu biserici, mănăstiri, lăcaşuri de închinăciune etc., la fel există şi locuri necurate, pângărite de lucrarea Satanei, ca, de pildă, case de vrăjitori, altare şi temple ale idolilor, locuri unde se săvârşesc procesiuni de magie etc”

„În acest sens, sălaşuri ale duhurilor rele pot fi şi cetăţi măreţe şi locuite de mulţimi de oameni. Astfel, în Apocalipsă s-a profețit că Pergamul, o cetate veche din Asia Mică, va fi «locuința şi scaunul Satanei» (Apocalipsa 2, 12-13)

”Pergamul a fost un oraș antic grecesc bogat și puternic din Mysia. Acesta a fost capitala dinastiei Attalizilor, iar în timpul Imperiului Roman a fost prima capitală a provinciei Asia. Ruinele Pergamului sunt situate la 26 de kilometri est de la coasta Mării Egee, în partea de nord a râului Caicus și la nord-vest de orașul modern turcesc Bergama. „De asemenea, despre cetatea cea mare, care simbolic este numită Babilon, citim în Apocalipsă că este «sălaş al demonilor şi cuibar a tot duhul necurat» (Apocalipsa 18, 2)”.

„Cetăţile acestea sunt denumite sălaşuri ale demonilor pentru că, datorită vieţii păcătoase a locuitorilor lor, au trecut în stăpânirea diavolului, iar prin aceasta locuitorii lor au devenit «conlocuitori» şi sălaşuri ale demonilor”

„Omul poate deveni, dacă vrea, sălaş al duhurilor rele sau demonizat, precum, dimpotrivă, poate deveni termplu al Duhului Sfânt (I Corinteni 3, 16 şi 6, 19). Însuşi Domnul Hristos l-a numit «lăcaş al demonilor» pe omul care își nesocoteşte mântuirea şi în al cărui suflet sălășluiesc duhurile rele (Matei 12, 43-45)”

„Vorbind în general despre chestiunea locuinţei duhurilor rele, suntem datori să ţinem seama de următoarele adevăruri: a) Demonii, deşi ca fiinţe create se află negreşit într-un spaţiu, totuşi nu au niciun loc care să fie exclusiv al lor căci toate aparţin Creatorului Universului, după cum a scris psalmistul David: «Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea» (Psalmul 23, 1).

Diavolii au o prezenţă stăpânitoare doar în săvârşirea răului şi a păcatului. Foarte potrivite în acest sens sunt cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur «Lăcaşul diavolului nu este decât în păcat». b) Numai Dumnezeu este Atotprezent. Cu toate că demonii, fiind duhuri, sunt iuţi în mişcările lor, totuşi nu este cu putinţă să apară în acelaşi timp în mai multe locuri. Acest lucru face ca ei să nu cunoască cele ce se întâmplă departe de locul unde se află de fiecare dată. De pildă, să ne aducem aminte de o întâmplare din Pateric: atunci când Sfântul Macarie Egipteanul s-a dus la un schit şi prin poveţele sale l-a îndreptat pe monahul Theopempt, care fusese înrobit de cugete demonice, diavolul n-a priceput această acțiune a Sfântului Macarie, şi de aceea s-a mirat de schimbarea monahului.

„În timpurile noastre reşedinţa Satanei, căpetenia demonilor, este iadul sau, altfel zis, genunea, tartarul, infernul, viscerele pământului. Sfântul Evanghelist Ioan a scris că «am văzut un înger care s-a pogorât din cer, l-a aruncat pe Satana în adânc, l-a închis și a pecetluit deasupra lui» (Apocalipsa 20, 1 și 20, 3). Înainte de cea de-a doua venire a Domnului Hristos, «Satana va fi dezlegat din închisoarea lui și va ieși să amăgească neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului» (Apocalipsa 20, 7-8). Din «Vieţile sfinţilor» se vădeşte, de asemenea, că mai-marele duhurilor întunericului, Satana, se găseşte în iad, iar la suprafaţa pământului şi în văzduh uneltesc dracii cârmuiți de stăpânii lor, adică de duhurile necurate din clanurile superioare. Demonii coboară în iad pentru a primi noi porunci şi instrucţiuni de la Satana, îl informează despre cele săvârşite de ei şi despre tot ceea ce se face la suprafaţa pământului. Potrivit învăţăturii Bisericii, tot în iad se află sufletele păcătoşilor, pe care demonii le supun unor chinuri îngrozitoare. Ceea ce este în deplin acord cu sentința Dreptului Judecător: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui» (Matei 25, 41)”.

Amin.

Sursa: Oameni și demoni, Părintele Rodion – Ed. Cartea Ortodoxă.

”Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoți de mir, călugari sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele și Canoanele Sfinților Părinți ale celor șapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!” - Sursa: Părintele Arsenie Boca, Talanții împărăției, pag. 197

Între viețile asceților contemporani, Sfântul Cuvios Serafim de Virița ocupă un loc deosebit. Ca mirean ortodox evlavios s-a pregătit timp de aproape 40 de ani pentru slujirea monahală! El și soția sa, Olga, au depus, de comun acord, voturile monahale în timpul celei mai înverșunate și aprige persecuții asupra Bisericii Ortodoxe Ruse din anii 1920, prin aceasta luând cu bunăștiință asupra lor crucea lui Hristos. După depunerea voturilor monahale într-una dintre cele mai mari mănăstiri, Lavra Alexander Nevsky, Părintele Serafim a slujit ca gropar (responsabil cu cimitirul), apoi casier, devenind în mai puțin de șapte ani atât duhovnicul întregii lavre, cât și al multor ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe Ruse din acea vreme. Acest mare stareț a împlinit cuvintele ocrotitorului său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov, care învăța astfel:

"Dobândește pacea și mii de oameni în jurul tău se vor mântui."

Cele mai importante aspecte ale vieții Cuviosului Serafim de Virița:

Pierderea tatălui în timpul copilăriei, creșterea duhovnicească și înflorirea afacerii

Născut într-o familie modestă și credincioasă, tânărul Vasilii Nikolaevich Mouraviov a devenit singurul sprijin al mamei sale, la vârsta de zece ani, când tatăl său a murit. Un vecin cumsecade l-a luat pe băiat cu sine la afacerea sa de comerț cu blănuri din Sankt Petersburg.

.În sufletul copilului exista o tainică dorință de a pleca la mănăstire. Odată el s-a hotărât să își încerce șansa, cerând permisiunea patronului. De dimineață a venit la porțile Lavrei Alexandru Nevski, dorind să-l întâlnească pe egumen. Din cauză că era prea devreme, i-au propus să vorbească cu un schimnic din lavră. Vasile s-a așezat în genunchi înaintea starețului, implorându-l să-l ia în mănăstire la orice fel de muncă. Răspunsul starețului înainte văzător a fost astfel: să rămână în lume, să-și întemeieze o familie binecredincioasă, să-și crească copiii și împreună cu soția să-și afierosească restul vieții nevoinței monahale. După mulți ani, însuși părintele Serafim a povestit despre aceasta, dar numele schimnicului nu l-a numit. Prin blândețea sa, smerenia și așezarea duhovnicească, Vasile a primit cuvintele starețului ca pe binecuvântarea Lui Dumnezeu și în toată viața sa de atunci înainte a trăit așa cum i-a rânduit Domnul prin trimisul său.

La vârsta de 17 ani, Vasilii urmase deja cursuri de economie, devenind reprezentant comercial-șef pentru o companie ce se ocupa de comerțul cu blănuri.

La vârsta de 20 de ani și-a deschis propria sa afacere cu blănuri în GostinnyDvor, piața centrală din Sankt Petersburg pentru negustorii acelei vremi. Blana rusească era atunci foarte căutată în vest. A fost adesea invitat în Austro-Ungaria, Germania, Franța, Anglia și Polonia pentru a susține prelegeri de economie și pentru bunul mers al afacerilor sale. Tânărul Vasilii era fără îndoială un om extrem de talentat.

Succesul său a fost spectaculos, el devenind multimilionar. În 1890 s-a căsătorit cu Olga Ivanova (numele ei dinaintea căsătoriei nu este cunoscut), a avut un fiu, Nikolay, apoi o fiică, ce a murit la o vârstă foarte fragedă în 1895.

El și soția sa îi hrăneau pe săraci în mod regulat, în propria lor casă și sprijineau multe organizații caritabile. Aveau totul: sănătate, succes în afaceri, avere, o familie bună, toate realizările lumești. Dar nu aceasta căutau el și soția sa.

Alegerea unei grele nevoințe: voturile monahale

În anul 1920 devenise deja evident că noul regim comunist avea scopul de a distruge Biserica Ortodoxă; persecuția clerului era publică și deosebit de violentă. Peste 200.000 de clerici și monahii au pierit sau au fost întemnițați în această perioadă. O parte din cler a părăsit țara. Vasilii Mouraviov și soția sa s-ar fi putut retrage confortabil în orice țară din Europa. În schimb, și-au împărțit averea considerabilă unor organizații caritabile, inclusiv 44.000 ruble în monede de aur (în banii de azi, echivalentul a 990 milioane de dolari); cea mai mare parte a fost dată Lavrei Alexander Nevsky. Totodată, ei au ales să rămână în țara lor. La acel moment, Vasilii și soția au decis să depună amândoi voturile monahale. În final, după o pregătire de mai mult de 40 de ani, la vârsta de 55 de ani, Vasilii a depus voturile monahale în Lavra Alexander Nevsky, primind numele de Varnava(în cinstea părintelui său duhovnic).

În 1926 a primit schima mare cu numele de Serafim (în cinstea Sfântului Serafim de Sarov).

1920, Olga a depus voturile monahale în Mănăstirea Voskresensky Novodevichy, cu numele de Cristina, iar mai târziu, Serafima, în urma primirii schimei mari.

Boala și Virița... 1930-1949

Ca duhovnic în Lavra Alexander Nevsky spre sfârșitul anilor `20, Părintele Serafim petrecea nu numai ore, ci uneori zile în picioare, pe podeaua de piatră rece din biserica neîncălzită, făcând sute de spovedanii; nu mânca și nu dormea. Țara sa era în mare necaz; simțea că nu putea refuza oamenilor alinarea vindecătoare a spovedaniei și a împărtășaniei.

În sfârșit, în 1930, după perioade prelungi de slujire atât de dificilă, s-a îmbolnăvit. Într-o zi nu s-a mai putut ridica din patul său (care nu era un pat în adevăratul sens al cuvântului, ci un cufăr de lemn în care nu se putea întinde). Episcopul său l-a sfătuit să se retragă.

La început a fost trimis din Lavră la casa unui episcop, dar peste doi ani a fost mutat la Virița, un orășel aflat la aproximativ 60 km sud de Sankt Petersburg. Unii consideră că mutarea sa a fost o lucrare providențială, deoarece aproximativ doi ani mai târziu, Lavra Alexander Nevsky a fost închisă de autoritățile guvernamentale; mulți clerici și monahi au fost arestați, executați sau întemnițați. Părintele Serafim a fost ferit de această soartă datorită faptului că părăsise deja acea zonă.

În Virița a locuit într-o casă privată, apoi în alta și a slujit doar o singură dată într-o biserică din Virița închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan. Sănătatea sa era atât de șubrezită încât nu putea sta în picioare la sfintele slujbe.

În Virița i s-au alăturat fosta soție, maica Cristina și nepoata lor Margarita (din partea fiului său, Nikolay), în calitate de îngrijitoare ale sale.

Pe parcursul anilor petrecuți în Virița, Părintele Serafim a suferit de reumatism, nevralgii și alte slăbiciuni care i-au produs multă suferință.

Aflând unde trăiește Părintele Serafim, sute de oameni îl căutau zilnic pentru îndrumare duhovnicească și mângâiere sufletească.

Părintele nu putea să îi primească pe toți, însă, pomelnicele și acatistele pe care oamenii le aduceau, erau adunate, iar Părintele petrecea noaptea rugându-se pentru fiecare în parte; în ziua următoare acestea erau înmânate preotului bisericii pentru pomenire la sfintele slujbe.

În timpul zilei, Părintele Serafim cerea uneori să fie dus în grădină. Acolo petrecea ore în șir în rugăciune, îngenunchiat pe o piatră precum ocrotitorul său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov.

Odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, Părintele Serafim și-a înăsprit nevoința, insistând să fie lăsat să se roage pe lespedea de granit indiferent de vreme. La acest moment, nu mai putea merge, ci trebuia să fie sprijinit și uneori purtat până la piatra unde și-a îndeplinit nevoința sa ascetică pe parcursul a 1.000 de zile, în timpul războiului.

Rugăciunile sale erau un adevărat strigăt din adâncul inimii pentru salvarea țării sale și a poporului său. Unii cred că rugăciunile sale au întors războiul în favoarea Aliaților.

Alții cred că Părintele Serafim și-a trăit viața sa în Hristos, salvând Biserica ortodoxă rusă în timpul celor mai grei ani de persecuție, precum și aducând mii de oameni la credință, salvând nenumărate vieți disperate. Mulți veneau la Părintele Serafim cu inima grea și plecau odihniți și mângâiați. O vizită la acesta era descrisă drept o întâlnire vie cu lumina și iubirea.

Părintele Serafim a supraviețuit războiului, ocupației trupelor naziste și a mai trăit câțiva ani, ajutându-i pe mulți în perioada postbelică. În timpul și după al doilea război mondial, oamenii veneau să îl întrebe dacă soțul sau fiul lor, soldat, se va întoarce acasă, iar Părintele le spunea dacă aceștia erau sau nu în viață.

Cu puțin timp înainte de a muri, Părintele Serafim i-a spus nepoatei sale Margarita că a avut un vizitator - o doamnă de o frumusețe cerească, care a stat înaintea lui arătând spre cer. În modestia sa, Părintele nu a dorit să menționeze că aceasta era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A primit Sfânta Împărtășanie de la Părintele Alexei, preotul Bisericii Icoanei Kazanskaia, în a patra săptămână a postului mare, pe 3 aprilie 1949, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Scărarul. Strănepoata sa, Olga Naboko, își amintește că mama sa Margarita îi povestea cum "Dedulia" - cum îi spuneau afectuos bunicului, a chemat-o în camera sa pentru a o întreba cât e ceasul; ea i-a spus că este 2:15 a.m. El și-a făcut cruce, apoi și-a lăsat mâna să cadă, adormind astfel cu pace în Domnul.

Astăzi, deasupra locului unde odihnește Sfântul se află o capelă. Vizitatorii ei pot primi o cutiuță cu ulei și una cu nisip luat de pe terenul din jurul capelei.

Lângă mormântul Părintelui este înmormântată și soția sa, Olga/Maica Serafima în schima monahală.

O icoană sculptată în lemn acoperă mormântul său.

Darurile Duhului Sfânt:

Pentru dragostea sa față de semeni, Domnul i-a dat acestui mare ascet o adâncă înțelepciune duhovnicească, darul de a vindeca sufletele bolnave, darul înainte vederii și al profeției. Precum în timpul vieții sale, așa și după moarte, Părintele Serafim a ajutat și continuă să-i ajute pe aceia care își întorc inima spre el. "Veniți la mormântul meu; vorbiți-mi așa cum îi vorbiți unei persoane vii și eu întotdeauna vă voi ajuta", a spus Părintele Serafim multora în timpul vieții sale. [Din cartea biografului său V.P.Filimonov, Sfântul Cuvios Serafim de Virița și Golgota rusească].

Fiul său, Nikolay, o dată, pe când își vizita părinții și pe fiica sa, Margarita, în Virița, agenți sovietici au venit pentu a-l audia, l-au bătut crunt în fața mamei sale și a fiicei lui și l-au luat cu ei. Pentru mult timp, familia nu a știut ce s-a întâmplat cu el. Mai târziu, au aflat că Nikolay a fost dus la Sverdlovsk și a fost executat la începutul celui de-al doilea război mondial; locul unde a fost înmormântat este necunoscut. Mulți alții au împărtășit aceeași soartă.

Felul în care Părintele Serafim a trăit în lume ne învață că, în ciuda opiniei larg răspândite, este totuși posibil să câștigi mulți bani din afaceri, în mod cinstit. De asemenea, Părintele a fost un model, arătând și cum se pot face acte de caritate din profitul afacerii personale. Mulți îl consideră astăzi sfântul ocrotitor al oamenilor de afaceri.

Marina Mikhailova, doctor în filosofie, afirmă că Părintele Serafim ne învață cum să trăim creștinește într-o lume necreștină (secularizată sau atee), arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire, unde atmosfera de rugăciune și nevoință este prielnică.

Potrivit spuselor Părintelul Kiril Zenkovskii (preotul Bisericii Maicii Domnului Kazanskaia din Virița), Părintele Serafim era neînfricat, rămânând în același timp un om foarte smerit. Le-a spus ofițerilor germani ocupanți care au venit să îl viziteze: "Suntem un popor ortodox și de aceea voi veți pierde acest război." Altor soldați germani le-a profețit unde vor muri în luptă înainte de încheierea războiului.

Părintele Serafim a profețit că se vor redeschide bisericile din Rusia și că se vor înălța cupole aurite peste tot, dar mulți oameni vor trece pe lângă ele, pentru că tentațiile lumii acesteia îi vor acapara. Părintele Kiril a continuat: "Vedem aceasta în zilele noastre. Oamenii intră pentru a aprinde o lumânare, dar nu rămân pentru a lua parte la Sfintele Taine (Spovedania și Împărtășania)."

Scriitorul Boris Almazov ne spune: "De îndată ce starețul a murit, au început minunile: o mamă și-a adus fetița oarbă din naștere; când fetița a sărutat mâna starețului din sicriu, ochii ei au început să vadă. Multe astfel de întâmplări continuă să se petreacă la mormântul Sfântului din Virița."

Spunem NU Halloween!

Pr. Ioan Istrati arată pericolul uriaș care îi pândește pe copii!

Preoții trebuie să ia atitudine și să respingă drăcia socială numită Halloween.

În spatele distracției de Halloween, există intenții de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.

Într-adevăr, la o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberațiile ontologice și manifestările oculte.

De fapt, ceea ce se imprimă în mințile curate ale copiilor este obișnuința cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriașe, care devin leit motiv al vieților copiilor.

Ridiculizarea demonilor nu este decât învățarea cu prezența lor, ruperea lor de regnul iadului veșnic și transformarea lor într-o gașcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină.

Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gașcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut.

De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie e o cale bine bătătorită.

Adulții pot discerne- și nu chiar toți- dintre ficțiune și realitate, între film și viață, între iluzie și adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginației, în care reperele vizuale primesc viață în mintea lor și se transformă în modele de urmat.

Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reușesc. Violența ucigașă este așadar chemată în societate pe ușa din față, sub pretextul distracției.

În loc ca demonii să fie exorcizați adică scoși afară din om și din lumea locuită și trimiși pe pustii locuri, așa cum se întâmplă la Botez și la Molitfele Sfântului Vasile, demonii sunt chemați, puși la masă, încarnați prin vestimentație și gestică macabră, imitați în atitudine, prezenți desigur pe termen lung.

Halloween-ul nu e o sărbătoare păgână, ea conține multe referințe creștine, ci o sărbătoare diabolică. Unii vor spune că vine repede și pleacă mult mai repede, ca un miros de dovleac și de usturoi.

Însă ceea ce rămâne în subconștientul copiilor este accesibilitatea uriașă a diavolului care vine totdeauna când este chemat în viața oamenilor.

Deriva morală, falimentul credinței, transformarea omului în animal și apoi în demon prin civilizație tehnologică, crimele, depresia generalizată, mentalitatea de turmă, toate acestea sunt mlădițe ale duhului necurat, alungat de 2000 de ani din viața lumii prin Sfintele Taine, și invocat acum de dragul sărbătorii, în inimile celor care îi urmează fără să o știe.

Halloween-ul este așadar un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, clarobscur, vampiri, vârcolaci.

Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit.

Tot astfel, Liturghia este un antrenament la rai, ca jertfă fără de prihană, rugăciune intensă, anamneză a iubirii, participare prin har, istorie și veșnicie unite strâns, de netăiat, în Trupul lui Hristos cel răstignit și înviat pentru oameni, pentru totdeauna.

Are cineva impresia că te costumezi în diavol și vei merge la Liturghia veșnică? Așadar, la Liturghie, nu la Halloween.

— Preot Ioan Istrati

🎃 Halloween. ⛔️ Opriți-vă oameni buni măcar acum în ceasul al 12-lea 🕛 și nu mai sărbătoriți moartea!☠️

"Se apropie Halloween-ul și din nou și am văzut în supermarket-uri că lumea se pregătește din nou să celebreze MOARTEA! Oare nu este suficient HORROR și prea multă moarte în lume ...??

Opriți-vă oameni buni măcar acum în ceasul al doisprezecelea și nu mai sărbătoriți moartea! Lumea a sărbătorit moartea și acum nimeni nu mai este sigur de viața lui. Pare ca am transformat planeta într-un teritoriu al iadului.

Să ne întoarcem acum până nu este prea târziu la Cel ce este "...Calea, Adevărul și Viața" ( Ioan 14, 6), să ne întoarcem la Hristos - singurul Dumnezeu adevărat! Halloowen-ul este trecerea de la viață la moarte.

Paștele este trecerea de la moarte la viață. Decizia ne aparține!"