ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by

"Știind Cuvântul că nu se putea desființa altfel stricăciunea oamenilor decât prin moarte, dar nu era cu putință să moară Cuvântul, odată ce era Însuși Fiul cel nemuritor al Tatălui, Își ia un trup în stare să moară, pentru ca acesta, împărtășindu-se de Cuvântul Cel peste toate, să Se facă în stare să moară pentru toți, dar prin Cuvântul ce locuia în El să rămână nestricăcios și drept urmare să înceteze la toți stricăciunea, prin harul învierii" — Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului.

🙏 Rugăciune

- Posted in Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Doamne iartă-mi te rog, greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu știință, cele cu neascultare.

Îmi cer iertare pentru tot ce Ți-am greșit Ție în viață.

Îmi cer iertare de la toate puterile cerești.

Îmi cer iertare de la toți oamenii cărora le-am greșit, și Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor să mă ierte.

Îi iert pe toți care mi-au greșit în viață.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să-i iert pe cei care nu-i pot ierta. Te rog Doamne, ajută-mă să mă ierți pe mine însumi atât cât crezi că merit.

Îmi cer iertare pentru întreaga mea familie și pentru neamul meu.

Doamne, miluiește!

✝️Un călugăr din mănăstirea Varlaam prezintă o fotografie a Domnului nostru Iisus Hristos făcută în Sâmbăta Mare în Hramul Sfântului Mormânt din Ierusalim în momentul în care se aprinde Sfântul Foc

- Posted in Taine și Minuni by

enter image description here

În momentul coborârii focului Sfânt, Hristos însuși coboară pe pământ și rămâne aici cu 40 de zile înainte de Înălțarea Sa.

Dacă focul Sfânt nu coboară, mare jale așteaptă neamul omenesc deoarece este unul din semnele sfârșitului:

  1. când focul binecuvântat nu va mai coborî la Mormântul Domnului din Ierusalim;

  2. când icoana Maici Domnului de la Mânăstirea Iviron - Portărița - părăsește Sfântul Munte Athos iar Athosul va fi sub apă;

  3. când stejarul din Mamvri din ținutul Hebron, sub ramurile căruia dreptul Avraam l-a primit pe Domnul Însuși în chipul a trei străini, se veștejește;

  4. când apa Iordanului nu se va mai întoarce de Bobotează.

📜 Această cugetare la mulțimea patimilor Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin înger celui între Sfinți, Părintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcător de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

Patimile Mântuitorului Iisus Hristos

  • Hristos, pătimind mai înainte de moartea Sa pe Cruce, a slobozit 109 suspine din inima.

  • Picături de lacrimi, în vremea patimilor Sale, a vărsat 67.200.

  • Picături sângerate din ochi şi din tot trupul au fost 1.188.225.

  • De perii capului şi de barbă a fost tras de 78 de ori.

  • S-a poticnit și a căzut la pământ, începând de la grădina Ghetsimani şi până la Ana Arhiereul de 7 ori.

  • Împins fiind, I S-au dat la picioare şi peste fluiere 172 de lovituri.

  • A fost ridicat de 23 de ori de păr și de funia cu care era legat la grumaz.

  • Bătăi cu palmele peste obraz a suferit 102.

  • Sluga Arhiereului - Malhus cel nemulțumitor, căruia Dumnezeu i-a vindecat urechea cea tăiată de Apostolul Petru, așa de tare L-a lovit peste față, încât s-a auzit în toată curtea arhierească, iar dinții din gură erau să-I sară. Astfel, Domnul căzând la pământ, s-au închipuit degetele acelei mâini pe fața Lui, și mult sânge din gură şi din nas I-a curs.

  • Lovituri peste obraz, peste gură și peste ochi a primit 28.

  • Peste gât a fost lovit de 25 de ori.

  • Peste cap şi peste piept a fost lovit de 20 de ori.

  • Odată de stâlp a fost izbit ca de moarte.

  • L- a pământ a fost iarăși trântit foarte tare de 3 ori.

  • La stâlp a fost bătut cu toiege și cu biciuri noduroase, primind 6666 lovituri; iar deosebite răni a avut 5000. Fiindcă peste răni I Se mai adăugau şi alte chinuri, încât din această cauză, de multe ori ar fi urmat să moară ca om, dar prin puterea Dumnezeirii Sale, n-a binevoit a muri, spre a desăvârși opera mântuirii noastre.

  • Vânătăi şi lovituri a primit 1199.

  • Pe cap a avut împunsături din cununa cea de spini 1000, fiindcă cununa a fost așezată şi s-a luat de pe cap până la 50 de ori.

  • Lovit a fost de 40 de ori peste cap şi peste cununa Sa cea de spini cu trestii şi cu toiege din toată puterea. Din pricina acelor lovituri, 5 ghimpi s-au înfipt adânc în capul Domnului până aproape de creier şi din care, chiar după moartea Domnului, au mai rămas în cap 3 din acești ghimpi.

  • La Golgota, ducându-Și Crucea, a căzut de cinci ori sub greutatea ei. Și atunci a primit 19 lovituri de moarte. Scuipături în față a primit 100. Trupul Domnului, Care zăcea întins pe Cruce, a fost scuipat de 73 de ori. A fost tras de nas, încoace și încolo cu batjocură, de 20 de ori. De urechi a fost tras de 30 de ori. Răni multe şi silnice, lovituri şi semne au fost peste tot trupul Domnului, atâtea câte zile sunt în 15 ani, adică 5475.

  • A pătimit Izbăvitorul nostru cu Sufletul şi cu Trupul Său, izbăvind pe om din moartea cea sufletească şi trupească. Cu sufletul a pătimit mâhnire, tânguire şi întristare ca de moarte. Peste toate puterile sufletești a pătimit, adică:peste minte, peste simțire şi peste voie. Iar cu trupul, afara de goliciune, a pătimit răni şi dureri peste toate mădularele trupești. Peste cap îmboldiri, pe mâini şi pe picioare pironire, în coastă şi în inimă împungere, peste obraz şi tâmple lovituri şi scuipări.

  • La pipăirea trupului - bătăi, iar la gustare - adăpare cu oțet şi cu fiere spre mirosire, în necurata închinare de pe Golgota a suferit de la străini ocări, la auzire huliri şi ocări, la vedere acoperirea ochilor de vărsarea lacrimilor celor ce stau și plângeau lângă Crucea Lui, privind trupul Său, Căruia numai coastele le-a înfășurat Preacinstita Sa Maică cu mahrama capului când era răstignit pe Cruce. Toate patimile Domnului au fost cu aproximație 100.146.

  • Dacă cineva va suferi din inimă atâtea patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi în fiecare zi va rosti rugăciunea domnească Tatăl Nostru de 12 ori sau într-un an de zile de va face câte o rugăciune pentru cinstea fiecărei răni sau Îi va aduce Domnului câte 12 metanii pe toata ziua într-un an pentru cinstea patimilor Domnului, ori va face câte o metanie pentru fiecare rană a Domnului, mare folos va avea acel creștin.

  • Dacă cu adevărată cugetare şi cu desăvârșită zdrobire a inimii vei cugeta la patimile Domnului Hristos, mai mult folos vei avea decât dacă vei posti tot anul cu pâine şi cu apă sau de-ți vei omorî toată ziua trupul tău chinuindu-l până la vărsarea de sânge sau de vei citi Psaltirea în fiecare zi.

Aceste cugetări la patimile Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au scris după originalul părintelui nostru - starețul Paisie, căruia i-a fost trimisă arhiva Sfântului Sinod de la Petrograd, de către secretarul Sfântului Sinod, care mai pe urmă a fost călugărit în Sfânta Mănăstire a Neamțului de către starețul Paisie. El a fost ucenic al sfințeniei sale luând numele de Atanasie, şi întorcându-se iarăși la Petrograd, şi-a săvârșit viața acolo într-o mănăstire.

✝️ Sfântul Luca al Crimeii: Dumnezeu nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine. Dar dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât îi îngăduim noi. El respectă în chip desăvârșit libertatea noastră.

- Posted in Sfinți și învățături by

Gândiți-vă cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești și alte neghiobii fără rost. Cultivăm astfel în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine.

Dumnezeu nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine. Dar dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât îi îngăduim noi. El respectă în chip desăvârșit libertatea noastră.

Prioritatea lui Dumnezeu însă, este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi trupul.

De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”. Este expresia „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl iubește (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-i semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om.

Când avem dragoste sau fie și numai frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră.

Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”.

❤️ O icoană rară cu Domnul nostru Iisus Hristos la 12 ani.

- Posted in Icoane și Artă Bizantină by

Domnul nostru Iisus Hristos la 12 ani
Icoană: Domnul nostru Iisus Hristos la 12 ani.

Iisus în Templu la vârsta de 12 ani

Iisus rămâne în Templu

Si părintii Lui, în fiecare an, se duceau, de sărbătoarea Paștilor, la Ierusalim. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.

Sfârșindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim și părintii Lui nu știau.

Socotind însă că este in ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți; dar, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L.

Găsirea lui Iisus

După trei zile L-au aflat la templu, șezând in mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i.

Și toți care îl auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui.

Și, văzându-L, rămaseră uimiți, iar mama Lui a zis către El:

"Fiule, de ce ne-ai făcut noua așa? Iată tatăl Tău și eu Te-am căutat îngrijorați".

Și El a zis către ei:

"De ce era să Mă căutați? Oare, nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?

Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care l-a spus lor.

Iisus este supus

Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.

Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni (Lc. 2, 41-52).

Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul locașului slavei Tale (Ps. 25, 8).


☦️ Gândurile de tristeţe profundă, depresia, se alungă cu numele lui Hristos — Rugăciunea lui Iisus

- Posted in Sfinți și învățături by

Sfântul Varsanufie de la Optina

Sfântul Varsanufie, ca toți părinții de la Optina, a dobândit darul înaintevederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Unul dintre fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase demult.

Când vă vin gânduri de tristeţe profundă, nu încercaţi să le alungaţi deschizând dialog cu ele.

Cu dracul nu se discută pentru că este mai viclean şi mult mai bătrân decât noi, deci mult mai experimentat.

Loviţi-le de Piatră. Piatra este Hristos, numele Lui, Rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Şi spuneţi asta cu un zâmbet pe faţă şi cu bucuria mântuirii.

De ce ? Pentru că nu stă în puterea noastră să alungăm gândurile, dar stă să nu le primim. Gândurile de deznădejde, tristeţe, mama tuturor deznădejdilor şi depresiilor, sunt izgonite doar cu numele lui Iisus Hristos. Ele sunt neputincioase în faţa numelui Lui.

De ce şi cum asta? Noi nu știm. Știm numai că așa este. Și asta ştiind nu ai cum să nu trăieşti fiecare clipă ca o bucurie a vieţii.

Pentru că suntem botezaţi în numele celui care a zis: „bucuraţi-vă pururea!


— Starețul Varsanufie de la Optina, Rusia.

Pavel Ivanovici Plihankov, fiul lui Ioan și Natalia Plihankov, s-a născut în orașul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc și tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deși severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă și copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Pavel s-a înrolat în armata cadeților din Polotsk. Și-a completat studiile la Școala Militară din Orenburg devenind ofițer. Mai târziu a terminat și Școala de Ofițeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan și, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Pavel simțea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofițerul sanitar să-i citească din Sfânta Evanghelie și și-a pierdut cunoștința. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis și el s-a înfricoșat de acea lumină puternică. Întreaga sa viață cu toate păcatele i-a trecut prin fața ochilor și l-a cuprins un sentiment de pocăință. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina, dar doctorii nu au crezut că își va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătățit și colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareț la Optina era Sfântul Ambrozie (10 octombrie), care l-a sfătuit pe Pavel să-și pună în bună orânduială treburile lumești. După alți doi ani Sfântul Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea și să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost ușor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni și avea multe ispite cu această ascultare, deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerându-i-se să-și amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soție, luând în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni și-a terminat de rezolvat problemele și s-a întors la Optina. Deja Sfântul Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sfântul Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareț al mănăstirii și l-a trimis pe Pavel sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie), ca ucenic și coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice și un an mai târziu a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieții monastice, fiind hirotonit diacon (1902) și preot (1903). Călugărul Pavel a primit în secret schima în decembrie 1900, datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume dorește, el a răspuns că nu are importanță. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sfântului Varsanufie al Tverului și Kazanului (11 aprilie). Deși s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

La 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraților și surorilor Mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca preot militar, având misiunea de a îngriji soldații răniți. După terminarea războiului în august 1905, Sfântul Varsanufie s-a întors la Optina, pe 1 noiembrie al aceluiași an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân și slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sfântul Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, și altele asemenea, în toate împletind strictețea cu grija părintească și blândețea pentru toți cei aflați sub îndrumarea lui.

Sfântul Varsanufie, ca toți părinții de la Optina, a dobândit darul înainte-vederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Unul dintre fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunându-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. „Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut, dar după moartea mea poți să povestești și altora”, îi spuse sfântul.

Sfântul Varsanufie iubea cărțile duhovnicești, îndeosebi Viețile Sfinților. El obișnuia să spună că aceia care citesc cu evlavie din acele cărți vor avea multe de câștigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieții noastre își află răspuns în viețile sfinților, pentru că ele ne învață cum să trecem peste greutăți, cum să ne păstrăm credința lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmașului și să ieșim victorioși. Deși Viețile Sfinților erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulți nu le-au citit.

Sfântul Varsanufie pomenea mulți sfinți în pravila sa zilnică, și nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viața lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinți se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor sfinții îl păzeau de necazuri și primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel și al celor cei trei tineri sfinți, a plecat din Kazan și nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii și sfântul a simțit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca și pe cei trei tineri izbăviți din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor. Bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei și altor idoli.

Prin 1908, Sfântul Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărțirii de această lume. În aprilie al aceluiași an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie și-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri, dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simțit atât de rău, încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii și să se întoarcă la chilia lui. În dimineața următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile și părintele și-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau erau majoritatea din medii duhovnicești mai relaxate și nu înțelegeau sfințenia monahismului sau noțiunea de duhovnic, astfel încât aceștia au început a cere reformă și schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziții în posturi de conducere și să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraților nou-veniți, Sfântul Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu și-a pierdut râvna și curând mănăstirea și-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulți oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorându-se astfel și problema financiară. Dar pe frații care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sfântul Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou și l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie, iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost și Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaștele au fost trimise cu trenul la Optina, pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie, iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten.

Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul.

Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm.

Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.

✝️ ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" — Apocalipsa 3, 20.

- Posted in Sfânta Scriptură by

Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine - Apocalipsa 3, 20.
Ușa nu are clanță la exterior, are clanță doar la interior și doar de acolo se poate deschide.

Aceasta icoana, înfățișează versetul din Noul Testament care spune astfel: Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" - Apocalipsa 3, 20.

"Ușa" este ușa inimii oamenilor. Aici noi putem vedea iubirea cea mare a lui Dumnezeu. Dumnezeu cel atotputernic îi caută pe oamenii păcătoși și bate la ușa inimii lor. În Cartea Facerii Cap. 3, după ce omul a păcătuit s-a ascuns printre pomi. Dumnezeu cel atotputernic, atotștiutor și omniprezent cunoștea bine unde este Adam, dar l-a căutat și l-a chemat pe nume: „Adame, unde ești?“ Dumnezeu a bătut la inima lui Adam si l-a chemat, dar Adam nu a răspuns.

Dumnezeu a bătut la inima lui Avraam și l-a chemat. Dumnezeu l-a chemat pe Moise. Dumnezeu i-a chemat pe prooroci. La urmă, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu ca să ne mântuiască din păcatele noastre. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată scopul venirii lui pe pământ: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel ce era pierdut“(Luca 19, 10).

Dumnezeu bate la ușa inimii noastre și ne cheamă: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.“ — Matei 11, 28-30.

Dumnezeu ne-a dat libertate, deci chiar dacă nu deschidem ușa inimii, totuși Dumnezeu nu sparge ușa.

A deschide ușa și a-L primi pe Hristos în inimă este responsabilitatea noastră.

În această icoană, Domnul nostru Iisus Hristos bate la ușă, dar ușa nu are clanță în exterior.

Mântuitorul nu poate deschide ușa și nu poate intra doar dacă cel aflat dinăuntru deschide ușa prin propria lui voință.

Dacă noi nu deschidem ușa inimii, Hristos nu poate intra.

Deci dinăuntru trebuie să deschidem ușa inimii noastre.

✝️ Părintele Ioan Istrati: Hristos este singura noastră scăpare. Să ne rugăm neîncetat. →

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Dacă privim cu atenție, vedem că lumea a luat-o la vale spre iad în ultimii 10 ani cu o iuțeală uriașă.

Lucruri de neconceput acum un deceniu, acum sunt declarate firești.

Jumătate de planetă a fost înțepată cu ceva necunoscut și netestat.

Pământul a devenit o închisoare a fricii.

Controlul demonic a devenit lege. Papa binecuvintează Sodoma cea mai neagră.

Patriarhul ecumenic acordă autocefalie unei facțiuni necanonice, de strânsură, fără succesiune apostolică, politice, în dauna existenței unei Biserici canonice recunoscute chiar de el.

Grecia, leagănul ortodoxiei, urgentează căsătoriile strigătoare la cer.

Războiul înfierbântă mințile elitelor drăcești.

Fitilul care ne desparte de sfârșit se scurtează.

Nu vreau să devin defetist sau lacrimogen.

Dar Hristos este singura noastră scăpare. Să ne rugăm neîncetat.

Hristos este singura noastră scăpare. Să ne rugăm neîncetat.

Sursa: https://www.facebook.com/ioan.istrati/posts/pfbid0jCuntbJNp8LV6hHtdYcRfvv1kcoCBF9TvuPxkQZvFJWZiAzD26X4KuZSL4cvu21el


☦️ Părintele Nicolae Gurianov: A doua venire a lui Hristos va fi înfricoșătoare și judecata finală a întregii lumi va fi înfricoșătoare. Principalul dezastru al erei de dinaintea domniei lui Antihrist va fi duhul orbirii.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Părintele Nicolae Gurianov de la Zalit (1910-2002)

Mintea duhovnicească va fi rară, mintea trupească va fi mai comună, așa că oamenii nu vor discerne pe Antihrist, mai mult, vor vedea un binefăcător în el. La urma urmei, a dobândi inteligență duhovnicească înseamnă, ca un copil de la mama sa, să nu te îndepărtezi de Biserica Sobornicească și să te călăuzești în permanență după Sfânta Scriptură testată de secole.

Însuși Hristos ne-a avertizat: Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva inimile voastre să fie împovărate de beție și de grijile acestei vieți și să nu vină peste voi deodată ziua aceea.” (Luca 21, 34).

Cufundarea excesivă în grijile vieții materiale contribuie la dezvoltarea unei minți de zi cu zi, care la momentul potrivit nu va percepe revelațiile divine. Pentru a face o persoană insensibilă la propria sa mântuire, dușmanul îl va întuneca cu multă grijă.

Oamenii vor uita cum să-și dorească viața veșnică, posibilitatea osândirii veșnice va înceta să-i sperie. Toată atenția va fi concentrată pe problemele zilei.

— Părintele Nicolae Gurianov de la Zalit (1910-2002)


✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: Hristos a fost prezent în mijlocul nostru real, concret — aşa s-a format iubirea care există între noi

- Posted in Sfinții Închisorilor by

L-am simţit pe Iisus. L-am simţit concret. Nu ştiu cum să vă spun lucrul acesta, simţeai ca un fior cald, plăcut. Nu mai simţeam închisoarea. Aveam o clipă de fericire pe care ne-o dădea starea aceasta de trăire în comun. Simţeam că Iisus este Centrul, în care ne aflam, şi că noi, coborând în intimitatea noastră, în nădejdea că Îl întâlnim pe El, de fapt Îl întâlneam, în mijlocul nostru, în Centrul nostru. Am simţit concret, şi nu sunt numai eu cea care spune lucrul acesta, că Iisus n-a minţit când a zis că unde sunt doi sau trei strânşi în numele Lui, El este printre ei. Era! Îl simţeam concret. Şi ne apropiam de El. A fost prezent în mijlocul nostru real, concret. În momentul în care ne apropiam spre Centrul nostru, ne apropiam între noi. Lucrul ăsta se poate vedea geometric. Faci un cerc mare, şi pui în mijlocul lui un centru, şi duci razele către centru. Pe măsură ce se apropie de centru, acestea se apropie între ele. Distanţa dintre cei care pornesc spre Centru se micşorează. Aşa s-a format iubirea care există între noi.

Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu

Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu — 100 de ani de la nașterea unei Doamne — Un monument de credință și demnitate.

✝️ Sfântul Ioan Scărarul: Hristos — Medicul Atotputernic — face posibil să ierte chiar și cele mai grele păcate posibile

- Posted in Sfinți și învățături by

Să nu îndrăznești să crezi că păcatele tale sunt atât de mari încât nu are rost să te pocăiești.

Cine primește pocăința noastră? Cine ne vindecă rănile păcătoase?

Dumnezeu atotputernic. Amintiți-vă: Cel Atotputernic. Medicul Atotputernic! Și ca atare, El face posibil să ierte chiar și cele mai grele păcate posibile.

Nu te teme, chiar dacă cazi în fiecare zi și te îndepărtezi de la căile lui Dumnezeu. Stați cu curaj și Îngerul Păzitor vă va respecta răbdarea.

Sfântul Ioan Scărarul.

✝️ Mitropolitul Athanasie de Limasol: Vindecare de boala fariseismului

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Biserica nu ne învață să devenim oameni buni. Nu. Aceasta este ceva firesc, trebuie să se facă. Dacă nu devenim oameni buni, atunci ce am făcut? Acestea sunt lucrurile grădiniței.

Biserica ne învață să-L iubim pe Hristos, adică să iubim însăși persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

Biserica ne învață să-L iubim pe Hristos, adică să iubim însăși persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

În Biserică se dezvoltă o relație, o relație personală a omului cu Hristos, nu cu învățătura lui Hristos, nu cu Evanghelia. Evanghelia este ceea ce ne ajută să ajungem la dragostea lui Hristos. Când vom ajunge la dragostea lui Hristos, nu va mai trebui Evanghelia. Nimic nu ne va mai trebui. Aceasta le oprește pe toate. Rămâne numai legătura omului cu Dumnezeu. Aceasta este diferența Bisericii de religie. Religia te învață să-ți faci îndatoririle tale, așa cum erau închinătorii la idoli.

Un exemplu: Am mers la locurile de închinare, ne-am închinat, am pus niște bani în cutie, am lăsat lumânări, untdelemn, pomelnice cu nume, prescuri, totul. Acestea constituie îndatoriri religioase. Cu toate acestea inima noastră nu s-a schimbat deloc. S-a sfârșit vremea îndatoririlor noastre, însă am rămas la fel cum am fost mai înainte. Gata să-i atacăm pe ceilalți, gata să protestăm, gata să ne oțărâm ca și mai înainte. Nu se schimbă inima noastră. Nu dobândim legătura cu Hristos. Și aceasta pentru că ne rezumăm numai la îndatoriri, la îndatoririle religioase.

Și să știți că acești oameni, oamenii pietiști, sunt cei mai periculoși în Biserică. Dumnezeu să ne păzească de ei! Odată, când am săvârșit o Liturghie în Sfântul Munte, și spuneam: „Doamne, mântuiește pe cei binecredincioși”, un aghiorit spunea în glumă: „Doamne, mântuiește-ne de cei binecredincioși”. Adică, Dumnezeu să te păzească de oamenii pietiști, pentru că omul pietist înseamnă o personalitate deformată, care niciodată nu va avea o legătură personală cu Dumnezeu. Ci își face numai îndatoririle sale față de Dumnezeu, însă nicio legătură serioasă nu are cu El, iar Dumnezeu nu spune nimic acestui om. Și vă mărturisesc din experiența mea că nu am văzut vrăjmașii mai răi a Bisericii ca oamenii pietiști.

Atunci când oamenii pietiști din Biserică, preoții, teologii sau oamenii care o fac pe religioșii au încercat să-i facă pe copiii lor monahi sau preoți, acești oameni au devenit mai răi și decât demonii. S-au ridicat împotriva tuturor. Au devenit cei mai răi vrăjmași ai oamenilor.

Îmi aduc aminte de unii părinți care-și aduceau copiii la omiliile mele, iar când copilul lor la un moment dat făcea un pas mai mult, aceștia deveneau cei mai răi oameni și spuneau cele mai urâte cuvinte despre mine. Iar eu le spuneam: Dar tu ți-ai adus copilul la omilie, nu eu.

Odată am spus unui tată a cărui fiică avea râvnă pentru Biserică:

– Ascultă! N-o mai aduce la omilie pentru că mâine-poimâine fiica ta va deveni monahie, și atunci eu voi fi de vină.

– Nu, Părinte! Vai, dar noi vă adorăm.

Și au trecut șapte ani de când fiica lor a devenit monahie și încă nu mai vorbesc cu mine. Și oameni care nu au pierdut nicio omilie, ci erau totdeauna primii. Omilii, privegheri, cărți, toate. Și mai aduceau și pe copii lor, iar când a venit ceasul ca copilul lor, având dreptul să aleagă, a hotărât să urmeze propriul său drum, atunci acești oameni s-au postat exact în tabăra adversă și s-a dovedit că Hristos nu le-a vorbit niciodată în inimă. Ci au fost numai niște oameni pietiști. De aceea, oamenii pietiști este categoria cea mai dificilă din cadrul Bisericii. Și vreți să mai știți ceva? Acești oameni niciodată nu se vor vindeca, pentru că ei cred că sunt aproape de Dumnezeu.

În timp ce păcătoșii, cei pierduți – cum mai sunt numiți, știu că sunt păcătoși. De aceea Hristos a spus că vameșii și desfrânatele vor merge în Împărăția lui Dumnezeu. Iar despre farisei a spus: „Voi, care sunteți pietiști nu veți merge niciodată în Împărăția lui Dumnezeu”. Și aceasta pentru că niciodată cuvântul lui Dumnezeu nu le-a schimbat inima, ci s-au limitat numai la ținerea unor rânduieli exterioare.

Așadar, să luăm aminte la noi înșine și să înțelegem că Biserica este un spital care ne tămăduiește, care ne face să-L iubim pe Hristos – iar dragostea lui Hristos este o flacără care se aprinde în inima noastră – și să ne cercetăm dacă suntem în dragostea lui Dumnezeu. Dacă vedem înlăuntrul nostru toate aceste răutăți, indiferențe și viclenii, atunci trebuie să ne neliniștim. Pentru că nu este cu putință ca Hristos să fie în inima noastră și să fim plini de oțet. Cum este cu putință să te rogi și să fii plin de fiere față de semenul tău? Cum este cu putință să citești Evanghelia și să nu-l primești pe fratele tău? Cum este cu putință să spui că ai atâția ani de slujire în Biserică, că ai atâția ani de când ești monah, cleric sau orice altceva, iar pe alfa în viața duhovnicească, care este dragostea, care este să-l rabzi pe fratele tău, să faci puțină răbdare, să nu o cunoști? Înseamnă că nu ai făcut nimic. Cu desăvârșire nimic.

Hristos a spus despre acele fecioare că nu le cunoaște. Le-a aruncat afară din cămara de nuntă, pentru că, cu toate că aveau toate celelalte virtuți, nu aveau dragoste. Ca și cum le-ar fi spus: Deși aveți virtuți exterioare, deși ați rămas fecioare, deși ați făcut nenumărate fapte, nu ați izbutit însă esența, care are mai mare însemnătate decât toate. Dacă nu ai izbutit aceasta, la ce îți folosesc celelalte? La ce-mi folosește dacă astăzi mănânc mâncare cu untdelemn sau nu? Se poate să nu mănânc mâncare cu untdelemn, însă să-l mănânc pe fratele de dimineață până noaptea.

În Sfântul Munte spuneau: „Nu mă întreba dacă mănânc pește. Pe pescar să nu-l mănânci, peștele poți să-l mănânci. O picătură de untdelemn poți să mănânci, numai pe producătorul de untdelemn să nu-l mănânci”. A mânca pe aproapele cu limba este mult mai rău decât a mânca o lingură de untdelemn. Și totuși numai la asta rămânem. A băgat cineva lingura în altă mâncare care are untdelemn și ne putem certa chiar pentru aceasta: de ce a băgat lingura mai înainte în altă mâncare? Vă dați seama cât de ridicole sunt aceste lucruri, pentru care își bat joc de noi demonii și oamenii care sunt în afara Bisericii? Când se apropie aceștia de noi, în loc să-i vadă pe oamenii Bisericii schimbați în Iisus Hristos, în loc să fie niște oameni plăcuți, maturi, echilibrați, integri, oameni plini de armonie înlăuntrul lor, din nefericire ne văd cu toate aceste patimi și acreli și spun:

– Ei, decât să devin și eu astfel, mai bine să rămân așa cum sunt.

Tu care mergi la Biserică, cu ce te-a folosit Biserica? Așa cum spuneam ieri, ai fost pe la mănăstiri, i-ai văzut pe Părinți, ai văzut Sfintele Moaște, ai văzut Sfântul Munte, pe Maica Domnului de la Tinos. La toate acestea am mers și ne-am întors, dar care este folosul de la toate aceste lucruri? Ți s-a schimbat inima? Am devenit niște oameni smeriți? Am devenit oameni mai plăcuți? Am devenit oameni mai blânzi în familia noastră, în mănăstire? Sau acolo unde lucrăm? Aceasta are însemnătate. Dacă nu vom izbuti aceste lucruri, cel puțin să devenim mai smeriți. Iar aceasta prin pocăință. Să devenim smeriți. Și dacă nici aceasta nu o izbutim, atunci suntem vrednici de multe lacrimi. Suntem de plâns. Deoarece, din păcate, timpul trece și se pierde, iar noi numărăm anii. Pe Părintele Paisie l-a întrebat cineva:

– Gheronda, câți ani aveți în Sfântul Munte?

– Eu am venit în Sfântul Munte în anul în care vecinul meu și-a cumpărat un catâr. Vecinul meu, bătrânul Zitos avea un catâr și știți că în Sfântul Munte fiecare chilie are și un catâr cu care își cară lucrurile. Animalul acesta trăiește mulți ani, nu poți cumpăra în fiecare zi catâri, pentru că sunt scumpi. Așadar în anul în care am venit eu în Sfântul Munte, și-a cumpărat și vecinul un catâr. Avem același număr de ani în Sfântul Munte. Și amândoi am rămas aceiași, acela, sărmanul, a rămas tot catâr, iar eu tot mirean, nu m-am schimbat. De multe ori noi, călugării și preoții, spunem aceste lucruri. Unul spune: „Eu am patruzeci de ani în mănăstire”. Dar anii sunt spre paguba ta, căci Dumnezeu îți va spune: „Patruzeci de ani și încă nu ai izbutit să faci ceva? Ai patruzeci de ani și încă te mai mânii, mai judeci, te mai contrazici, te mai împotrivești, încă nu te supui? Ai patruzeci de ani și nu ai învățat primul lucru al vieții monahale? Nu ai învățat prima literă a vieții creștine? Ce să fac cu anii tăi? Ce să-ți fac dacă ai cincizeci de ani cu spovedanie regulată și nu poți răspunde aproapelui cu un cuvânt bun. Ce să fac cu toate aceste lucruri?”.

✝️ Rugăciune pentru fiecare zi a vieții noastre

- Posted in Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne ca fiecare zi a vieții noastre să treacă după voia Ta, să întâmpinăm toate întâmplările zilei ca fiind sfatul Tău spre mântuirea noastră

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne ca fiecare zi a vieții noastre să treacă după voia Ta, să întâmpinăm toate întâmplările zilei ca fiind sfatul Tău spre mântuirea noastră. Ajuta-mi, Doamne, să cred cu tărie că dacă eu Te caut, Tu mă găsești, că dacă eu Te chem, Tu vei veni, că Tu ești Calea, Adevărul și Viața, că fiecare clipă a vieții mele este în puterea Ta proniatoare. Ajută-mă Doamne, iartă-mă, călăuzește-mă, binecuvântează-mă, luminează-mă și să fie viața mea doar după voia ta." — AMIN!

 


 

Page 1 of 2