După cum probabil vă amintiţi, am dat mărturia Sfintei Scripturi despre Antihrist.
Am menţionat şi cuvântul Domnului care zice: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.”
Însă acela care ne dă cu multă claritate şi exactitate descrierea Antihristului este, iubiţii mei, Apostolul Pavel.
În a doua sa Epistolă către Tesaloniceni, pornind de la o anumită nelinişte a creştinilor din Tesalonic cu privire la iminenţa celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, le răspunde că „dacă nu va veni mai întâi Antihristul, cel fărădelege, fiul păcatului, al pierzaniei, Hristos nu va veni. Şi nimeni să nu vă amăgească, pentru nici un motiv”.
Aceasta înseamnă că venirea Antihristului va fi un semn pentru a Doua Venire a lui Hristos. Am să vă citesc fragmentul, însă fără să-l analizez sau să-l interpretez mai mult, pentru că de altfel o tâlcuire parţială am făcut în cele zise mai înainte; pentru tema de astăzi vor mai fi tâlcuite doar câteva puncte.
„Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri ? Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui.
Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ci să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”
Aşadar, este foarte limpede, iubiţii mei, după cum aţi văzut, Apostolul Pavel, la punctul venirii Antihristului, oferindu-ne foarte multe elemente distinctive.
Când va veni Antihristul?
Menţionând Apostolul Pavel în pericopa pe care tocmai v-am citit-o cu puţin înainte, le scrie tesalonicenilor că va veni mai întâi apostazia.
Iar apostazia nu este înţeleasă doar în faptul că oamenii vor apostazia de la credinţa în Dumnezeu, ci apostazia, aşa cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi, este chiar însuşi Antihristul. Adică mai întâi va veni Antihristul şi apoi va veni Hristos.
Şi Sfântul Ioan Gură de Aur consemnează, tâlcuind, că „înaintea lui Hristos vine Antihristul” şi, mai cu seamă, îndată dupa Antihrist vine Hristos.
Hristos vine – subliniez aceasta – îndată după Antihrist.
Este foarte clar acest cuvânt şi îl vom observa în continuare.
În plus, toţi Sfinţii Părinţi vorbesc despre aceasta.
Există însă anumiţi rătăciţi, precum hiliaştii, care spun că după Antihrist va veni împărăţia de o mie de ani.
Nu!
Despre această temă vom vorbi când vom ajunge la punctul respectiv al Apocalipsei. Impărăţia de o mie de ani nu este aşa cum o tâlcuiesc hiliaştii.
Nicidecum!
Intâi de toate, numărul o mie este un număr care arată un mare interval de timp, nu este exact numărul o mie.
Aşa cum spunem numărul trei, şapte, patruzeci, o sută…, care sunt numere rotunde, aşa şi o mie de ani este intervalul temporal dintre cele două Veniri ale lui Hristos.
Acesta este caracterizat de către toţi Părinţii Bisericii noastre drept timpul Evangheliei, adică este acela pe care deja îl traversăm şi în care este propovăduită şi este pusă în lucrare Evanghelia.
Prin urmare, timpul de o mie de ani este de la Prima Venire a lui Hristos şi până la a Doua Lui Venire.
După Antihrist nu va mai exista timp, va veni direct Hristos, Care, aşa cum vom vedea, îl va nimici pe Antihrist.
Aşadar, Domnul a zis că nimeni nu cunoaşte ziua aceea şi ceasul acela.
Dar, dacă suntem puţin atenţi la text, vom vedea că are ceva să ne spună, şi încă faptul că vine în acord cu foarte multe puncte ale Scripturii.
Să nu vă miraţi!
„Despre ziua şi ceasul”.
Aceasta arată o anumită exactitate.
Prin urmare, ziua şi ceasul nu sunt cunoscute oamenilor, dar poate fi cunoscuta perioada care precede aproximativ?
Da, iubiţii mei.
Nu inovez, să ne păzească Dumnezeu!
Dar ce înţelegem prin timp aproximativ?
Hristos ne-a dat semne, şi mai ales atunci când a zis:
„Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie”, îndată mai jos, în Evanghelia după Matei (24, 36), oferă semnele despre cum se va întâmpla exact a Doua Venire a lui Hristos.
Iar atunci când oferă semnele înseamnă că putem în linii mari să o anticipam ca sa nu fim defazati sau in contratimp.
De altfel, acestea nu sunt singurele semne pe care le dă Domnul aici la Matei, dă şi în altă parte altele.
Însă şi Apostolul Pavel dă semne. Iată un prim semn:
„Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă.”
Pentru că atunci îi înşelau pe creştini că vine Hristos, şi şi-au lăsat treburile, şi-au închis prăvăliile – ca să folosesc o expresie contemporană -, şi aşteptau să vină Hristos. Aşa cum din când în când spun şi hiliaştii: „Vine! Vine!…”
Nu!
Iar Apostolul Pavel zice: „Fiţi cu luare-aminte! Dacă nu vine Antihristul, Hristos nu va veni.”
Vă întreb:
Este sau nu este acesta un semn? Este un semn venirea antihristului, desigur!
Încă, Apostolul Pavel a spus că printre ultimele semne va fi si acesta: convertirea evreilor la crestinism.
Apoi, au mai spus Domnul şi Apostolul Pavel că mai întâi se va propovădui Evanghelia la toate neamurile şi aşa mai departe.
Încă, am văzut şi în capitolele anterioare ale Apocalipsei, semne în Cer şi celelalte lucruri legate de ele.
Toate acestea sunt semne care ne arata, în linii generale, desigur, dacă ne aflăm foarte departe, sau relativ aproape, sau foarte aproape de Ziua Venirii Domnului.
Spre pildă, auziţi – şi nu auziţi asta de la mine, fireşte; aţi auzit din multe guri şi veţi citi asta în foarte multe locuri – când se zice:
„Trăim în vremurile lui Antihrist. Trăim în timpurile lui Antihrist”
Aceasta înseamnă că, în linii generale, noi plasăm semnele aproximativ în epoca noastră, indiferent dacă este aproape sau departe Ziua Domnului.
Aşadar, nu sunt opuse cele pe care le-am spus despre necunoaşterea zilei şi ceasului, pentru că Domnul a vorbit despre ziua aceea şi ceasul acela.
Ascultaţi însă ce zice însuşi Domnul după cuvântul pe care l-a grăit despre ziua aceea şi ceasul acela.
Atunci când a avut loc potopul, timpul lui era cunoscut sau necunoscut?
În chip evident era necunoscut.
Era şi cunoscut, şi necunoscut.
În mod concret timpul nu era necunoscut – lui Noe cel puţin -, dar ziua şi ceasul erau necunoscute chiar şi lui Noe.
Celorlalţi oameni, din afară, le erau necunoscute absolut toate.
Ascultaţi cum.
Dumnezeu i-a dat poruncă lui Noe să construiască corabia, şi corabia a început să fie construită.
Câţi ani a durat construcţia ei?
O sută douăzeci de ani! In o sută douăzeci de ani ce au văzut oamenii care se aflau lângă Noe?
L-au întrebat ce face, iar la răspunsul lui că lucrează să construiască o corabie, aceia l-au întrebat iarăşi ce să facă cu ea şi ce va fi această ambarcaţiune.
El a construit o corabie uriaşă ale cărei dimensiuni sunt specificate chiar de Sfânta Scriptură.
Aşadar, el le-a spus că Dumnezeu o să dezlănţuie potopul, iar oamenii se vor îneca pentru că sunt foarte păcătoşi, aşadar Dumnezeu i-a spus să construiască această corabie ca să se salveze el şi familia lui.
Însă contemporanii lui Noe ziceau: „O, Noe a îmbătrânit şi şi-a pierdut minţile! A înnebunit Noe!”, pentru că, fireşte, nu-l credeau.
Aşadar, ce au fost cei o sută douăzeci de ani cât timp a durat construcţia navei?
O sută douăzeci de ani de predică, de predică îndemnătoare la pocăinţă.
Însă, atunci când s-au împlinit cei o sută douăzeci de ani şi a intrat Noe în corabie, atunci a început potopul! Dumnezeu i-a zis: „Astăzi vei intra în corabie.”
Noe a intrat în ea.
Desigur că pregătise toate în interior…, cu tot „confortul” necesar.
A băgat toate animalele în interior, cu multe perechi.
Sfânta Scriptură menţionează şi perechile.
A îmbarcat hrana, a asigurat diferite provizii în interior, şi atunci când a terminat toate şi i-a grăit Dumnezeu, a intrat în corabie şi a închis uşa pe dinafară.
Şi atunci a început să plouă.
Pentru Noe nu era necunoscut timpul aproximativ, mai ales atunci când a văzut că şi-a încheiat treburile, că s-a încheiat strângerea animalelor.
Şi în cele din urmă cât ar putea să ţină o viaţă omenească?
Adam a trăit nouă sute treizeci de ani, Noe a trăit şase sute de ani, oare ar fi putut Noe să aştepte potopul dincolo de hotarele vieţii sale? In chip neîndoielnic nu, de vreme ce Dumnezeu i-a spus că va trebui ca el însuşi să se salveze. Prin urmare, timpul aproximativ era cunoscut, deoarece era cuprins între hotarele unei vieţi omeneşti, ale vieţii lui Noe.
Ziua însă nu era cunoscută, nici ceasul.
După exemplul pe care însuşi Domnul îl menţionează şi zice că „precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi cu Fiului Omului, cu Mine, când urmează să vin”, atunci credincioşii pot să intuiasca aproximativ şi acest timp.
Încă, Sfântul Ignatie Teoforul (ca să mă limitez la acestea, deşi sunt atâtea alte semne) îi zice Sfântului Policarp episcopul Smirnei, într-o minunată epistolă a lui:
„Citeşte vremile; aşteaptă pe Cel mai presus de timp.”
Este în acord cu cuvântul Domnului care zice: „Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!”. Şi Domnul ne cheamă să cercetăm adânc semnele vremurilor.
Aceasta zice acum şi Sfântul Ignatie către Sfântul Policarp, episcopul Smirnei.
Să examineze vremurile şi să aştepte cu atenţie pe Iisus Hristos.
Pe Acela pe Care II aşteptam, aşteapta-L.
Sunt acestea opuse cuvântului Domnului că ziua aceea şi ceasul acela nu le cunoaşte nimeni?
În chip neîndoielnic nu.
Însă voi mai insista puţin şi voi încheia cu acest punct, anume că ceea ce are foarte mare însemnătate pentru noi este faptul că Apostolul Pavel a zis că a Doua Venire a lui Hristos nu se va întâmpla dacă nu va veni mai întâi Antihristul.
Aceasta are foarte mare însemnătate.
Şi încă ceva mai are mare însemnătate. In cele din urmă, chiar dacă nu cunoaştem când va veni Antihristul, dacă avem în vedere că „mulţi antihrişti s-au arătat”, există mulţi antihrişti, chestiunea a început realmente din vremea în care S-a arătat Hristos, ca să nu spun că a apărut din Raiul lui Dumnezeu.
Prima unealtă a diavolului şi în consecinţă primul tip al Antihristului este Cain, cel care l-a ucis pe Abel.
Şi l-a ucis pentru ca balaurul, diavolul, să zădărnicească venirea lui Mesia, Care ar fi fost urmaşul lui Abel.
Diavolul ştia foarte bine că Cain era unealta lui şi din Cain nu va veni Mesia.
Astfel, se străduieşte să zădărnicească lucrarea lui Mesia, punându-l pe Cain să-l ucidă pe Abel, însă în locul acestuia Adam l-a născut pe Seth, care ţine acum genealogia lui Mesia. De atunci lucrează Antihristul.
Altfel, ne preocupă faptul dacă Domnul va veni anul acesta, la anul sau peste cincizeci de ani, sau peste cinci sute de ani!
Însemnătate are, iubiţii mei, faptul că „mulţi antihrişti s-au arătat” şi de aceea suntem datori să fim cu luare-aminte.
De ce credeţi că noi nu putem să ne pierdem sufletul prin înrâuririle antihriştilor din epoca noastră?
Însă cine, mai exact, va fi persoana Antihristului ?
Persoana sa ne este descrisă de către Sfânta Scriptură, iar Părinţii Bisericii ne-o tâlcuiesc în felul următor:
Va fi diavolul care se va întrupa sau va fi un simplu om?
„Prin urmare, diavolul?”, întreabă Sfantul Ioan Gura de Aur?
„Nicidecum!”
„Deci nu însuşi diavolul se face om, aşa cum S-a înomenit Domnul; să nu fie!”, zice Sfântul Ioan Damaschin.
Prin urmare, va fi om.
Va fi om „potrivit lucrării lui satan”, adică va fi unealtă a Satanei, aşa cum ne spune Apostolul Pavel în Epistola a doua către Tesaloniceni (2, 9).
În calitate de om, Antihristul se va naşte din om, din femeie, dar „din curvie”, zice iarăşi Sfântul Ioan Damaschin.
Şi aceasta ca să dea impresia că s-a născut din fecioară – încercând să imite Naşterea lui Hristos -, de vreme ce tatăl său nu va fi cunoscut, dacă va fi din curvie.
Aşa cum v-am spus, Antihristul este maimuţa lui Hristos, potrivit cuvântului Fericitului Augustin.
Iar dacă diavolul este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui rău, Antihristul va fi sfârşitul oricărui rău.
Va fi rodul cel mai stricat, de la căderea lui Adam şi după acela.
Cel mai stricat rod şi în ceea ce priveşte calitatea, dar şi temporal.
Ultimul şi cel mai stricat rod pe care l-a dat vreodată omenirea, căderea lui Adam, va fi Antihristul!
„Va fi evreu”, zice scriitorul Icumenie (nu dau şi trimiterile pentru a nu întârzia).
Va fi „din rădăcina evreilor”, zice Sfântul Andrei al Cezareei.
Antihristul nu va fi simplu evreu, ci şi „din rădăcina evreilor”, adică străbunul evreilor. Străbunii lui sunt dintre aceia care au stăruit în necredinţa în persoana lui Hristos; va fi din seminţia lui Dan, aşa cum am menţionat deja la prorocia lui Iacov.
Dacă vă amintiţi, atunci când am analizat anul trecut un fragment din Apocalipsă, am spus că, întrucât Antihristul îşi va trage originea din seminţia lui Dan, de aceea nu este socotită aceasta între cele douăsprezece seminţii. Atunci când enumeră cele douăsprezece seminţii Sfântul Ioan, în Apocalipsa sa – este la capitolul al şaptelea, versetele 5-8 -, nu cuprinde între acestea şi seminţia lui Dan, întrucât din aceasta va veni Antihristul.
Aici aş vrea să vă lămuresc o anumită nedumerire, dacă pot.
Probabil veţi spune:
„Astăzi nu mai există seminţiile. Iar când va veni Antihristul, nu putem să cunoaştem dacă va fi din seminţia lui Dan sau nu. Evreii înşişi deja nu mai au seminţiile acestea!”
Este caracteristic, iubiţii mei, faptul că seminţiile au fost păstrate, am putea spune, în toate consemnările registrelor de stare civilă. Cu toate că au intervenit de-acum robia babiloniană şi distrugerea Iudeii, s-a păstrat registrul stării civile al seminţiilor – nu al tuturor, în principal a lui Iuda – pentru a fi consemnată venirea lui Hristos.
De aceea, pe baza acestor cataloage, Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca ne înşiruie genealogia lui Hristos.
Acesta nu este un fapt fără importanţă.
Ei au vrut să dovedească tocmai faptul că prorocia lui Iacov s-a împlinit, anume că „din seminţia lui Iuda se va împlini aşteptarea neamurilor”, adică venirea lui Mesia.
Pentru Iisus Hristos a fost păstrată seminţia lui Iuda, şi s-a demonstrat acest lucru.
Pentru Antihrist acum?
Există prorocia lui Iacov şi pentru fiul său Dan, fără ca aceasta să fie o premisă, iubiţii mei, pentru a fi păstrată cu orice preţ seminţia lui Dan.
Nu există nici o nevoie pentru a fi păstrată, dar are însemnătate, deoarece în acest mod a fost accentuată venirea lui Antihrist, care – notaţi acest lucru – va fi dintre evrei.
Prorocia lui Iacov s-a realizat în parte pentru a se arăta faptul că, de vreme ce prorocia s-a împlinit în parte, în mod negreşit se va împlini şi întreaga prorocie, fără ca aceasta să presupună în chip negreşit păstrarea seminţiei lui Dan.
De loc, Antihristul va proveni din Galileea. Sfântul Athanasie cel Mare zice:
„Din Galileea, precum Hristos a venit, vine, după cum grăieşte Scriptura, pui de leu Dan şi va ieşi din Vasan (cf. Deuteronomul 33, 23). Iar acesta este Skythopolis.”
Lucrul uimitor, iubiţii mei, este faptul că în acest moment Galileea este cu adevărat evreiască.
Fiţi atenţi la acest punct!
Acestea sunt diferite semne care există. Până acum, Galileea nu era evreiască, şi de secole nu mai era evreiască, dar acum este.
Are însemnătate acest lucru, pentru că, atunci când va veni din acel loc Antihristul, atunci va deveni limpede faptul că provine dintre evrei.
Sfântul Ioan Damaschin zice următoarele:
„Se naşte deci din curvie, după cum am spus, este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală, se împotriveşte şi împărăteşte.
La începutul împărăţiei lui, dar mai degrabă al tiraniei lui, făţăreşte chipul sfinţeniei, dar când ajunge stăpânitor, va prigoni Biserica lui Hristos şi-şi va face vădită toată viclenia lui”, îşi va arăta adevăratul său sine.
Dacă mă veţi întreba care este scopul acestei făţarnice sfinţenii a Antihristului, v-aş răspunde că este pentru dominaţia sa politică şi conducerea întregii lumi.
Ascultaţi cum vorbeşte, mai amănunţit, despre această „sfinţenie” menţionată de Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Ipolit al Romei.
Aşadar, el zice următoarele:
„La început se va arăta blând, plin de dragoste, liniştit, evlavios, plin de pace, urâtor al nedreptăţii, neprimitor de daruri şi potrivnic idolatriei; va zice că-i iubitor al Sfintelor Scripturi, pe preoţi îi va cinsti, bătrâneţea o va respecta, curvia nu o va accepta, de adulter se va îngreţoşa, la hulitori şi pizmaşi nu va lua aminte, va fi iubitor de străini, iubitor de săraci, milostiv, pe văduve le va ajuta, pe orfani îi va ocroti, pe bolnavi îi va căuta, pe toţi îi va iubi, unde va vedea oameni certându-se, el îi va face să se împace, spunând că Dumnezeu zice:
«Să nu apună soarele peste mânia voastră, având vrajbă cu fratele vostru.»
Şi aşa se va arăta întru toate după ale Domnului, până la o vreme.
Aur nu va aduna, banii nu-i va iubi, pentru avere nu se va îngriji.”
Însemnate însuşiri!
Un om superb, extraordinar!
Adăugaţi, vă rog, la acest catalog al sfinţeniei lui şi minunile pe care le va săvârşi, ca să vedeţi cu câtă uşurinţă îi va înşela pe oameni. Aici, la noi, se arată o femeie ca Athanasia Kriketou şi un bărbat ca Hristo din Gazoro, şi unii spun despre ei:
„Ce oameni extraordinari sunt aceştia!”, ca să vedeţi cât de uşor se pot înşela unii.
Şi precum şarpele cel vechi, aşa cum ne spune cartea Facerii, era cel mai înţelept dintre toate animale Raiului pământesc, aşa şi Antihristul va fi, în mod făţarnic şi ipocrit, sfânt.
Sfântul Ipolit al Romei ne spune că, atunci când vor vedea „popoarele şi conducătorii virtuţile cele desăvârşite ale lui şi puterea lui, toţi într-un gând se vor aduna să-l facă împărat.
Dar mai mult neamul evreilor îl vor cere loruşi de împărat, zicând între dânşii: oare se mai află altul ca acesta în acest timp; oare se mai află alt om bun şi drept în generaţia noastră care să poată să împărăţească peste noi toţi?”.
Să nu vi se pară ciudat.
Locuitorii din Capernaum, atunci când au venit să-L vadă pe Iisus Hristos ca să asculte învăţătura Lui şi ca să se vindece de bolile lor, întrucât cuvântul Domnului s-a prelungit şi începuse să se însereze şi să apună soarele, atunci ucenicii I-au spus:
„Doamne, slobozeşte mulţimile ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare!”
Acela însă le-a zis: „Daţi-le voi de mâncare.” Cunoaştem cele cu privire la minunea care s-a făcut în cele din urmă.
Au mâncat cu toţii şi s-au săturat.
Apoi Domnul „a silit pe ucenici să intre în corabie”, zice Evanghelistul Matei, şi a rămas singur ca să slobozească mulţimile.
După slobozirea mulţimilor, S-a suit în munte ca să Se roage.
I-a silit pe ucenicii Săi să plece, de ce?
Pe când se duceau şi împărţeau pâinea şi peştii, lumea murmura şi zicea:
„Extraordinar este învăţătorul vostru; să-L facem împărat!”
Şi aceia s-au umplut de slavă deşartă şi au zis: „Iar noi o să fim miniştri!”
Şi, întrucât Domnul a voit să-i izbăvească de această boală, i-a silit să intre în corabie, şi în plus a îngăduit să se întâmple furtuna pentru a-i tulbura acolo, în mijlocul mării.
Să-i tulbure!
„Vreţi să ajungeţi miniştri? Poftim, priviţi!”
Şi să nu vă faceţi vreo părere greşită aici; cariul slavei desarte nu a fugit, pentru că mai târziu Ioan şi Iacov au cerut să stea de-a dreapta şi de-a stânga Lui, atunci când va fi împărat.
În ziua următoare locuitorii din Capernaum au mers şi L-au găsit, şi înainte ca aceia să spună ceva, Domnul le-a zis: „Pentru că v-aţi săturat de pâine, de aceea Mă căutaţi!”
Doreau să-L facă împărat! Şi în mod firesc, înţelegeţi, s-ar fi întâmplat revoluţie, întrucât acolo exista ocupaţia romană.
Şi Domnul a completat:
„Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică, şi aceasta este Trupul Meu.”
Comparaţi, vă rog, cazul Domnului, ca să înţelegeţi ce lucru uşor este, atunci când văd oamenii pe cineva extraordinar, să-l ia pe sus şi să-l facă conducător!
La început Antihristul va fi personificarea modestiei, că nu este el un om vrednic şi celelalte; în cele din urmă însă va accepta, iar la început va împărăţi la evrei şi prin evrei în toată lumea, şi astfel va deveni conducător al lumii.
Culmea apostasiei Antihristului, iubiţii mei, va fi autodivinizarea sa, după prototipul cezarilor din Imperiul Roman.
Antihristul însă va depăşi modelele predecesorilor lui, pentru că cezarii de atunci ai Romei îngăduiau să he cinstiţi şi alţi zei, şi doar puneau numele lor, chipul lor lângă diverşii zei care erau adoraţi în diferite locuri de către oameni.
Antihristul însă va desfiinţa orice religie de pe pământ; până şi idolatria o va desfiinţa, pentru că nu va îngădui să mai fie adorat altcineva în afară de el însuşi!
Aşadar, se va depăşi orice precedent.
De aceea, Apostolul Pavel în a Doua sa Epistolă către Tesaloniceni (2, 4) scrie: „Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu – nu numai Adevăratul Dumnezeu! – sau se cinsteşte cu închinare.” Lucru care se cinsteşte cu închinare este ceea ce au popoarele, precum Coranul la mahomedani, cu Alah, cu Buddha etc.
Acela nu va îngădui nimic!
Antihristul le va desfiinţa pe toate, le va război pe toate şi va cere adorare exclusivă.
Şi va zidi templul lui Solomon – vă fac acum descrierea portretului său, nu-i aşa? -, lucru care arată opoziţia lui clară faţă de Hristos şi faţă de lucrarea Lui, pentru că templul deja nu va mai fi un semn al credinţei, ci al necredinţei. Hristos a zis:
„Templul acesta se va surpa.”
Nu va mai exista templul, întrucât nu va mai fi nevoie de vechiul cult şi de vechile jertfe; acestea au fost doar prefigurări, antitipuri.
A venit Prototipul şi astfel antitipurile sunt desfiinţate.
A venit Hristos, jertfa Sa unică, iar antitipurile au trecut.
Prin urmare, zidind templul, Antihristul îşi va arăta în mod practic opoziţia faţă de Iisus Hristos.
Dar trebuie să vă spun că s-a încercat rezidirea templului de către Iulian Apostatul, după anul 70 d.Hr., când a fost distrus de către Titus. Iulian Apostatul a vrut să-L dezmintă pe Hristos şi a dat poruncă să fie rezidit templul. Dar s-au întâmplat următoarele: Sfântul Chirii al Ierusalimului profeţise spunând:
„Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Nu vor putea să reconstruiască templul.”
Şi, cu adevărat, au săpat la temelie, dar săpând au început să iasă flăcări din adânc! Lucrătorii au săpat, şi ieşeau flăcări din fundaţii.
Şi, mai mult, aceştia au încercat să pună pietre ca să zidească fundaţiile, dar atunci s-a făcut cutremur şi a aruncat pietrele afară din fundaţii.
— Prorocia Sfântului Chiril fusese făcută cu puţin timp înainte să se producă cutremurul …
„Mucenicii vremurilor de pe urmă vor fi mult mai sus decât cei din vechime, iar în Împărăția lui Dumnezeu vor străluci mai tare decât soarele. Înainte, credința era mai tare, cu minuni, cu ajutorul Sfinților, și era mai puțin rău pe pământ. Dar acum credința este slabă, există mult rău, este mult întuneric, sunt puțini Părinți duhovnicești, și în general, o persoană duhovnicească este o raritate. Suntem într-o stare duhovnicească mizerabilă. Prin urmare, cel care luptă cu Satana la sfârșitul vremurilor va deveni alesul lui Dumnezeu.” — Cuviosul Efrem din Arizona
"La sfârșitul veacurilor, oamenii vor transforma întregul pământ într-o Mare moartă prin păcatele lor și ei înșiși vor deveni nu sare, ci stâlpi de piatră din neascultarea față de Dumnezeu. Păcatul va fi ridicat până la închinare, iar cei care se vor închina păcatului se vor reduce la starea de piatră fără suflet. 
