ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ 13 Iunie: Hristos S-a înălțat!

Apostolul
Fapte 1, 1-12

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă.

enter image description here

Evanghelia
Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că un duh nu are carne şi oase, cum Mă vedeţi pe Mine având. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci încă necrezând ei de bucurie şi de mirare, El le-a zis: aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au pus înainte o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. Şi luând a mâncat în faţa lor. Apoi a zis către ei: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, pe când eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi iarăşi le-a spus: aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi; iar în numele Lui să se propovăduiască pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteţi martorii acestora. Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului, până când vă veţi îmbrăca cu putere de Sus. Apoi i-a dus afară în Betania şi, ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de dânşii şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!


Înălțarea Domnului

Hristos S-a înălțat!

La 40 de zile de la Învierea Domnului prăznuim Înălțarea Sa cu trupul la cer. Știm că după Botezul de la Iordan, Mântuitorul a fost dus de Duhul în pustie, unde timp de 40 de zile S-a pregătit pentru cei trei ani și jumătate de misiune publică. După Învierea Sa din morți, într-un răstimp tot de 40 de zile, arătându-se de mai multe ori, i-a pregătit pe ucenici pentru venirea Duhului Sfânt și misiunea de apostoli.

Înălțarea Domnului

Ce a făcut Domnul în cele 40 de zile după Înviere?

  1. A tâlcuit Scripturile și a recapitulat învățătura Sa despre Împărăția lui Dumnezeu în lumina Învierii.

  2. S-a arătat de mai multe ori după Înviere (de cel puțin 10 ori) în diferite momente pentru a dovedi că El este viu, că moartea nu mai are putere asupra Lui. Dacă înainte de Înviere a făcut totul ca să dovedească și prin fapte (minuni sau semne) că învățătura Sa este de la Dumnezeu, după Înviere, tot prin fapte i-a încredințat pe ucenici de faptul Învierii. Ucenicii au putut să-L vadă, au stat de vorbă cu El și au mâncat împreună.

  3. A dorit să se încredințeze El însuși că ucenicii au priceput bine faptul Învierii Sale și că Învierea Sa va fi temeiul propovăduirii lor în lume.

  4. A dat mandat și putere ucenicilor: "...Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh...(Matei 28, 19-20)". A suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 22-23).

Împlinindu-se cele 40 de zile după Înviere, Hristos S-a suit cu ucenicii pe Muntele Măslinilor, aproape de Betania. Ajunşi pe vârful muntelui şi „ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, şi când îi binecuvânta, S-a depărtat de la ei şi S-a înălţat la cer... Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24, 50-53).

Hristos Se înalţă la Ceruri şi va trimite pe Duhul Sfânt Mângâietorul în inimile ucenicilor Săi. Dacă Hristos rămânea pe pământ, El era, mai ales, în faţa lor, era vis-à-vis cu ei. Prin pogorârea Duhului Sfânt, Hristos va locui întru apostoli și întru toți creștinii, împlinind astfel făgăduința Sa: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului“ (Matei 28, 19).

Prin urmare, Domnul s-a suit cu trupul îndumnezeit la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui, dar în același timp, prin lucrarea Duhului Sfânt, a intrat în inimile celor care L-au primit și Îl primesc - și a devenit Viața vieții noastre.

Hristos S-a înălțat!


Hristos S-a înălțat! Acum drumul s-a deschis spre cer
Sf. Augustin de Florina

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii.

Sărbătoarea de astăzi este un praznic împărătesc. Este coroana sărbătorilor Domnului. Dacă Naşterea lui Hristos este începutul şi rădăcina, sărbătoarea de astăzi este sfârşitul şi culmea. Să aruncăm o privire asupra acestui fapt minunat pe care îl sărbătorim astăzi.

După învierea Sa, Domnul nostru a rămas patruzeci de zile aici, pe scoarţa pământului. Însă în această perioadă nu a rămas fără să lucreze. S-a arătat în diferite locuri şi în diferite momente ucenicilor şi apostolilor Săi. În ce scop? Ori de căte ori Domnul s-a arătat înaintea ucenicilor Săi, mai întâi le-a dat binecuvântarea şi pacea Sa ,,care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7), pentru care se roagă neîncetat Biserica noastră. Apoi, i-a învăţat cele mai înalte învăţături despre împărăţia cerurilor, le-a spus că nu trebuie să mai zăbovească în Ierusalim, ci să se împrăştie în toate părţile lumii şi să propovăduiască Evanghelia. Şi, în sfârşit, a profeţit că împărăţia Lui, care este duhovnicească, nici un diavol, nici o putere nu va putea vreodată, să o submineze şi să o nimicească. Prin aceste arătări, toţi ucenicii Lui, şi chiar cel mai necredincios, Toma, s-au încredinţat neclintit că Domnul a înviat.

Pentru ultima oară Domnul s-a înfăţişat înaintea ucenicilor Săi pe Muntele Măslinilor, puţin în afara Ierusalimului. Acolo, pe o culme, L-au văzut pentru ultima oară.

Erau toţi adunaţi pentru ziua Înălţării. Câţi? Cam atâţi câţi se adună astăzi în ziua Înălţării. Erau cei doisprăzece (12) ucenici (Iuda fusese înlocuit de Matia), erau cei şaptezeci (70) de ucenici, erau femeile mironosiţe şi în mijlocul adunării era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Toţi împreună 120 de suflete.

Aşadar, în timp ce Domnul îşi înălţa mâinile Sale şi îi binecuvânta pentru ultima oară, în acel moment a avut loc minunatul eveniment. Picioarele lui Hristos cele preacurate, pe care nu suntem vrednici să le atingem (,,Nu te atinge de Mine!” – a zis El Însuşi, Ioan 20, 17), picioarele acelea care trei ani întregi au cutreierat munţi şi văi, râpe şi locuri pustii, ca să întâlnească şi să salveze oaia cea rătăcită; picioarele acelea, care au fost pironite pe lemnul Crucii şi ale căror răni au adăpat aburit ţărâna pământului; binecuvântatele picioare ale Domnului nostru au încetat de acum să mai atingă pământul. Trupul Lui mai uşor decât aerul a început să se înalţe către cele de sus. Un moment sfânt şi răscolitor.

Curios lucru – veţi spune. Este posibil ca trupul unui om să se înalţe către cele de sus?

Dar dacă omul, care este o umbră a lui Dumnezeu, a reuşit să găsească modalităţi de a se înălţa mai presus de nori cu aripile aeroplanului şi să străbată spaţiul cu rachete, oare cum ar fi greu pentru Atotputernicul Dumnezeu, care a creat mintea omului, să se înalţe către cele de sus? Şi remarcaţi diferenţa: Omul se înalţă printr-un mijloc (avionul, racheta, balonul etc.). Chiar şi Sfântul prooroc Ilie în Vechiul Testament s-a urcat la ceruri pe o căruţă. Aici însă avem un caz unic. Hristos se înălţa fără ajutorul vreunui mijloc mecanic. Un nor – care este simbolul Dumnezeirii, L-a înălţat. ”Un nor L-a învăluit pe El” (Fapte 1, 9).

Acest fapt minunat a cutremurat lumea cerească. Hristos s-a înălţat către cele de sus. A trecut de stele, a trecut de soare, a trecut de galaxii, a trecut de toată zidirea materială. Şi când ajunse de acum la hotare şi atinse lumea spirituală, acolo unde păzesc îngerii şi arhanghelii cu săbiile lor, atunci au auzit glasul pe care l-a auzit profetic Isaia: „Cine este Acesta?” (Isaia 63, 1). Cine este Acesta ale Cărui haine sunt colorate cu sânge? De ce veşmintele Lui sunt roşii? Cine este acest om, care a îndrăznit să străbată cerurile şi să ajungă aici? Iar alţi îngeri răspundeau cu cele pe care le zice profetic Psaltirea: „Acesta este cel tare în război”. Vine de jos, de pe pământ, unde a dat o bătălie epocală şi a biruit; a biruit pe cărturari şi pe farisei, pe împăraţii pământului, a biruit mai înainte de toţi şi de toate pe diavolul, păcatul, moartea. Aşadar, se înalţă biruitor şi triumfător. Şi atunci, s-a auzit un alt glas: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre…”, deschideţi porţile cereşti, ca să intre „Împăratul slavei” (Psalmul 23, 7-10).

Aşadar, dacă sus, în cer, îngerii prăznuiesc, jos pe pământ ucenicii încearcă alte sentimente. Se bucură şi ei, dar simt şi întristare. Trei ani întregi L-au avut alături pe Hristos. L-au iubit mai mult decât pe tatăl lor. Pentru El au părăsit slujbe, case, copii, femei, pe bătrânii lor părinţi şi L-au urmat pe El pretutindeni. Şi acum? Pleacă, se înalţă către cele de sus. Câţi dintre noi ne-am aflat lângă tată şi lângă mamă când şi-au dat sufletul şi ne-au lăsat, simţim ce înseamnă a fi orfan. Şi pentru ucenici, de acum, Tatăl lor a plecat. De aceea, undeva în tropare, Biserica psalmodiază: „Stăpâne, nu ne lăsa pe noi orfani…”; „Dătătorule-de-viaţă, Hristoase, nu ne lăsa orfani”.

Şi, într-adevăr, Hristos nu i-a lăsat orfani pe apostoli. După zece zile le-a trimis pe Preasfântul Duh. Şi Acesta i-a înştiinţat – pentru că Duhul Sfânt înştiinţează inima – , că Hristos este, desigur, foarte sus, deasupra cerurilor, dar este şi atât de aproape, mai aproape decât oricine, precum a întărit El Însuşi: „Şi iată Eu cu voi sunt, în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Fraţii mei! Dacă veţi citi Apocalipsa (Apocalipsa 12, 14), veţi vedea că Duhul lui Dumnezeu vorbeşte acolo despre un oarecare vultur, un vultur tainic, care are aripi mari. Cine oare să fie acest vultur? Nu este vulturul bicefal al Bizanţului. Acest vultur al Apocalipsei este însuşi Domnul. Acesta ne ia şi ne înalţă sus.

„Sus să avem inimile” auzim la Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie ca mintea noastră, inima noastră, toată existenţa noastră să se ridice către cele de sus. Oamenii veacului nostru au arătat un mare interes să audă despre cine se va sui primul pe Lună şi pe celelalte astre: un rus, un american, un englez?… „Deşertăciunea deşertăciunilor…” sunt acestea (Ecclesiast 1, 2). Oricât s-ar urca, foarte aproape vor fi de pământ.

Prin Înălţarea lui Hristos, care este Dumnezeul-Om, firea omului s-a înălţat atât de sus, cât nici el însuşi nu-şi imagina. Hristos este primul om care a deschis cerurile şi de acum cerurile sunt deschise pentru om. S-a deschis drumul. Înainte, păşiţi! Hristos ne dă putere. Fiecare din noi, dacă vrea, devine rachetă, nu materială, ci spirituală, şi urcă, şi ajunge la înălţime, până acolo unde sunt îngerii şi arhanghelii.

Acestea nu sunt un mit sau o poveste. Nu, fraţii mei. Dacă sunt minciuni, atunci să luăm şi să ardem toate cărţile noastre. Nu. Religia noastră este vie. Dacă deci crezi în Hristos, nu invidia şi nu căsca gura la rachete. Tu, fiecare suflet, şi al celui mai smerit om, fă-te rachetă duhovnicească, ce străbate cerurile, se înalţă către cele de Sus, ajunge până la Sfânta Treime, unde îngerii şi arhanghelii împreună cu sfinţii slăvesc pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

† Episcopul Augustin (Atena, 1960)

Traducere din greacă: M.L.,

Sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr

☦️ Sfântul Doctor Luca al Crimeii — 11 Iunie

"Pe lauda doctorilor, și mândria Simferopolului, pe alesul Ierarh al lui Hristos și ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul, să-l lăudăm cu imnuri duhovnicești și cu Sfinte cântări, că izvorăşte din belșug darurile vindecărilor."

enter image description here

Sfântul Doctor Luca al Crimeei, pregătindu-se să intre în sala de operație, refuza să opereze fără să se roage mai înainte în fața unei icoane a Maicii Domnului, și să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul Crucii...

La un moment dat, oficialitățile comuniste au dat jos icoana; atunci Sfântul Luca a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi așezată la locul ei.

După puțină vreme, soția unui oficial al partidului a avut nevoie de operație, și l-a cerut în mod anume pe Sfântul. El însă s-a ținut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autoritățile s-au supus cererilor sale, au așezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operație.


Viața Sfântului doctor Luca al Crimeii

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt al veacului nostru (1877 – 1961), fiind mai întâi medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic şi al sufletelor (arhiepiscop). Întreaga lui viaţă se poate rezuma în câteva din cuvintele sale: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. Numit adesea drept doctor „fără-de-arginţi”, Sfântul Luca al Crimeei a fost un ierarh mărturisitor ce a pătimit mult pentru dragostea şi credinţa lui în Hristos în temniţele comuniste. Născut într-o familie princiară, sfântul a fost un bun chirurg şi profesor universitar, iar, în cele din urmă, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru. În plină teroare bolşevică, un chirurg de excepţie refuză să opereze fără icoana Maicii Domnului pe peretele sălii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iasenetki, mărturisitor al credinţei în Hristos şi titan al ştiinţei deopotrivă oferă lumii contemporane o minunată lecţie de jertfire de sine, de slujire a semenilor şi de sfinţenie. Sfântul Luca s-a născut în anul 1877, într-o familie cu nobile rădăcini strămoşeşti. Valentin Voino-Iasenetki, după numele său de mirean, a primit o aleasă educaţie. Înclinând mai întâi spre pictură, tânărul Valentin îşi va îndrepta paşii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simţind o puternică dorinţă de a-şi ajuta semenii, el va renunţa la pictură, cotind spre medicină. Astfel, sfântul se va înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev.

În anul 1904, în cadrul războiului ruso-japonez, sfântul va sluji pe post de medic chirurg, în slujba Crucii Roşii, adică fără salariu. Vreme de aproape un an, sfântul va îndeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de ţară, lipsite de fonduri şi într-o stare de sărăcie avansată. Între timp, tânărul Valentin se va căsători cu Ana, împreună cu care va avea patru copii. În anul 1916, doctorul Valentin hotărăşte să-şi publice experienţele medicale într-o carte de medicină, numită Eseu despre chirurgia infecţiilor septice. În timp ce lucra la prologul cărţii, un gând i-a venit, cum că sub titlul cărţii va sta un nume de episcop. Peste înca un an, în 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. O boala incurabilă cauzează moartea timpurie a soţiei sale, Ana. Astfel, sfântul va rămâne singur, cu cei patru copii ai săi.

Într-o zi oarecare, episcopul locului îl cheamă pe Valentin la el şi îi zice: „Doctore, trebuie sa deveniţi preot!” Încredinţat de faptul că aceasta este misiunea şi calea ce îl aşteaptă, doctorul Valentin va accepta fără nicio reţinere hirotonia întru preot, în anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba înca a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat câtuşi de puţin conducerea comunistă a vremii. În scurt timp, părintele primi numele monahal de Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent. După hirotonia întru arhiereu, bolşevicii îl vor aresta imediat. Acum începe pătimirea, un lung şir de ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.

Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeşte acceptul de a opera în spitalele de prin închisorile prin care este purtat. Fiecare operaţie începea şi se termina cu rugăciune către Maica Domnului, iar curăţarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o făcea sfântul în semnul crucii, spre ajutor. Bolşevicii hotărăsc să-l trimită pe episcop la Cercul Polar de Nord, urmând ca apoi să fie trimis în regiunea Arhangelsk pentru înca vreo trei ani. După aceasta, sfântul va mai primi înca şi un al treilea exil, în îndepărtata Siberie. Orbind de ochiul drept, de la bătăi şi chinuiri, sfântul nu a cârtit de cele pe care le pătimea.

În anul 1946, după terminarea perioadei de detenţie, datorită meritelor deosebite în studiul medicinii, cât şi pentru lucrarea Eseu despre chirurgia infecţiilor septice, sfântul va primi Premiul Stalin. Sfântul Luca împarte banii primiţi ca premiu orfanilor de război. Tot în anul 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea. Sfântul se va osteni neîncetat să reînvie credinţa şi viaţa duhovnicească.

Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioşii de rând, de studenţi intelectuali şi chiar de oameni având altă credinţă. Sfântul nu s-a temut niciodată a condamna atitudinea regimului ateu.

La bătrâneţe, sfântul şi-a pierdut desăvârşit vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”.

Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor şi al sufletelor semenilor săi va fi canonizat în anul 1996, în ziua de 18 martie sfintele lui moaşte fiind aşezate în Catedrala „Sfânta Treime” din localitatea Simferopol, în Ucraina. Bine mirositoare, sfintele lui moaşte săvârşesc nenumărate minuni în trupul şi sufletul celor bolnavi.


✝️ Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului - 11 Iunie →

☦️ Cea mai mare procesiune religioasa din istoria Belgradului s-a desfasurat cu moastele Sfantului Nicolae Velimirovici – peste 100 000 de credinciosi

- Posted in Ortodoxia în Lume by

enter image description here

Peste 100.000 de credincioși ortodocși au ieșit ieri la Belgrad pentru procesiunea anuală de sărbătoarea Înălțării.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Sârbe, aceasta a fost cea mai mare procesiune religioasă din istoria capitalei.

Sărbătoarea Înălțării Domnului este celebrată ca sărbătoare ocrotitoare a orașului Belgrad, iar în acest an sărbătoarea a fost sporită prin aducerea moaștelor Sfântului Nicolae (Velimirovici), marele teolog și Sfântul Ierarh din secolul al XX-lea, aduse de la Lelici, la aproximativ 100 de km sud-vest de Belgrad, special pentru această ocazie.

Procesiunea din acest an, condusă de Sfinția Sa Patriarhul Porfirie și de către mai mulți ierarhi, a avut loc, de asemenea, în memoria victimelor celor două atacuri cu armă de foc de la începutul acestei luni din Serbia, care au fost comemorate cu pioșenie.

„În timpul momentelor emoționante de rugăciune, a început să plouă, arătând că atât natura, cât și întreaga creație a lui Dumnezeu împărtășesc durerea părinților suferinzi și a întregii Serbii”, se arată în raportul Bisericii.