Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată.
Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli.
Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.
Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc.
Câte taine se ascund în Sfânta Scriptură!
“Sufletul viclean” este cel ce meşteşugeşte răul. Nici nu vine, nici nu sălăşluieşte înţelepciunea cea dumnezeiască într-un asemenea suflet. Acolo unde există stricăciune şi viclenie nu vine harul lui Dumnezeu.
Rugăciunea înseamnă să-L băgăm pe Hristos înlăuntrul inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră. ,,Să iubești pe Dumnezeul tău din toata inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău“. — Sfântul Paisie Aghioritul
"Acum este momentul în care știm multe rugăciuni, dar ne rugăm puțin. Mâncăm mâncare de post, dar nu postim. Acumulăm informații despre viața duhovnicească, dar nu avem experiență în ea. Ne mărturisim păcatele, dar nu ne pocăim. Mergem la biserici și stăm la slujbe, dar sufletul nu se smerește în fața Creatorului. Toate acestea se datorează faptului că inima este închisă. Trebuie să se deschidă pentru a-l lăsa pe Hristos să intre..." — Cuviosul Paisie Aghioritul
✝️ ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" — Apocalipsa 3, 20. / Dumnezeu bate la ușa inimii noastre și ne cheamă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.“ — Matei 11, 28-30. Dumnezeu ne-a dat libertate, deci chiar dacă nu deschidem ușa inimii, totuși Dumnezeu nu sparge ușa. A deschide ușa și a-L primi pe Hristos în inimă este responsabilitatea noastră.
✝️ Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul: Rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima / – De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă? – Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”. – Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune? – Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre. / George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”
✝️ Sfântul Luca al Crimeii: Dumnezeu nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine. Dar dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât îi îngăduim noi. El respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. / Gândiți-vă cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești și alte neghiobii fără rost. Cultivăm astfel în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Prioritatea lui Dumnezeu însă, este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi trupul. De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”. Este expresia „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl iubește (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-i semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om. Când avem dragoste sau fie și numai frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”.
✝️ Părintele Efrem din Arizona: satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți 🏹, dar el nu poate spune dacă inima noastră ❤️ este receptivă la ele 🎯 / Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist. Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă. Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele. Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă. Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe. De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită. La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale. Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.
🙏 Sfântul Ioan Scărarul: luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale / "Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale și când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ți se risipesc gândurile, ci îndrăznește și neîncetat adună-ți mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii" (Cuv. 4, Q 92). — Sfântul Ioan Scărarul — Convorbirea a treia - Sbornicul, vol 2
✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos. / Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten. Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul. Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm. — Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.
Ușa nu are clanță la exterior, are clanță doar la interior și doar de acolo se poate deschide.
Aceasta icoana, înfățișează versetul din Noul Testament care spune astfel: ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" - Apocalipsa 3, 20.
"Ușa" este ușa inimii oamenilor. Aici noi putem vedea iubirea cea mare a lui Dumnezeu. Dumnezeu cel atotputernic îi caută pe oamenii păcătoși și bate la ușa inimii lor. În Cartea Facerii Cap. 3, după ce omul a păcătuit s-a ascuns printre pomi. Dumnezeu cel atotputernic, atotștiutor și omniprezent cunoștea bine unde este Adam, dar l-a căutat și l-a chemat pe nume: „Adame, unde ești?“ Dumnezeu a bătut la inima lui Adam si l-a chemat, dar Adam nu a răspuns.
Dumnezeu a bătut la inima lui Avraam și l-a chemat. Dumnezeu l-a chemat pe Moise. Dumnezeu i-a chemat pe prooroci. La urmă, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu ca să ne mântuiască din păcatele noastre. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată scopul venirii lui pe pământ: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel ce era pierdut“(Luca 19, 10).
Dumnezeu bate la ușa inimii noastre și ne cheamă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.“ — Matei 11, 28-30.
Dumnezeu ne-a dat libertate, deci chiar dacă nu deschidem ușa inimii, totuși Dumnezeu nu sparge ușa.
A deschide ușa și a-L primi pe Hristos în inimă este responsabilitatea noastră.
În această icoană, Domnul nostru Iisus Hristos bate la ușă, dar ușa nu are clanță în exterior.
Mântuitorul nu poate deschide ușa și nu poate intra doar dacă cel aflat dinăuntru deschide ușa prin propria lui voință.
Dacă noi nu deschidem ușa inimii, Hristos nu poate intra.
Deci dinăuntru trebuie să deschidem ușa inimii noastre.
"Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale și când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ți se risipesc gândurile, ci îndrăznește și neîncetat adună-ți mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii" (Cuv. 4, Q 92).
— Sfântul Ioan Scărarul — Convorbirea a treia - Sbornicul, vol 2
Părintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii. Privesc fotografia părintelui, la chipul lui blând, luminos, ochii albaştri, barba albă, mâinile strânse pe Sfânta Cruce şi desluşesc un om al lui Dumnezeu, împăcat cu Creatorul Său. Cu ajutorul harului, împacă de o viaţă pe mulţi cu Dumnezeu.
– Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.
– M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.
– Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?
– Bucuria mare am avut când am venit la mănăstire şi a ea fost continuă, înnoind în fiecare zi făgăduinţele şi dragostea din ziua intrării în mănăstire şi a călugăriei. Acum bucuria mea este aceeaşi, că a dat Dumnezeu să vin la mănăstire şi că m-a ajutat să port crucea voturilor monahale întreaga viaţă şi că sunt călugăr.
– Aţi avut şi dezamăgiri, supărări mari în viaţă?
– Au fost şi necazuri şi ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem şi lăsaţi pe pământ pentru a avea supărări şi ispite, fără ele nu ne hotărâm să iubim cu toată tăria binele şi pe Dumnezeu. De ispite şi de încercări nu trebuie să ne temem, căci vântul şi viforul când lovesc copacii le întăresc mai mult rădăcinile. Să le primim pe toate cu calm şi bucurie, doar astfel rămânem înrădăcinaţi de-a pururi în stânca credinţei, în liniştea lăuntrică de dincolo.
– Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?
– Cu siguranţă a fost o chemare. Eram doi tineri care, văzând ororile războiului, ne-am sfătuit să plecăm la o mănăstire în ţară, acum 60 de ani. Văzând că au plecat dincolo tineri şi bătrâni şi era mare suferinţa lumii după război, ne-am gândit că şi nouă ne va veni rândul să ne ducem odată din această lume. Suferinţele războiului ne-au făcut să ne gândim la mântuire, aşa copii cum eram. Am căutat o viaţă de mănăstire. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire, dar ne-am dus, ne-a plăcut şi am rămas. Dumnezeu ne-a îndemnat să căutăm şi să alegem viaţa de mănăstire. A fost o chemare.
– De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă?
– Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”.
– Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune?
– Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre.
George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”
Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist.
Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă.
Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele.
Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă.
Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe.
De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită.
La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale.
Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.
Efrem Filotheitul
Arhimandritul Efrem Filotheitul sau Athonitul a fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Filotheu de la Muntele Athos, părinte duhovnicesc al mai multor mănăstiri de la Muntele Athos și din Grecia și întemeietor al mai multor mănăstiri în Statele Unite ale Americii.
A fost viețuitor al Mănăstirii Sf. Antonie din Florence, Arizona, până la adormirea sa întru Domnul din data de 8 decembrie 2019.
Părintele Efrem a fost ieromonah timp de aproape 60 de ani și stareț timp de mai mult de 50 de ani.
A fost ucenic al părintelui Iosif Spilaiotis - cunoscut ca Iosif Isihastul - din Muntele Athos, și a trăit în ascultare față de acesta timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif în 1959.
Începuturile
Părintele Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutând pe tatăl său la lucru, dar și încercând să urmeze vieții pioase a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. A dorit să devină călugăr încă de la vârsta de 14 ani, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său să plece la mănăstire decât la vârsta de 19 ani.
Viața monahală
Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Părintelui Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în 1948, dându-i numele de Efrem. Mai apoi, a fost hirotonit diacon, și apoi preot. Viața în obștea cuviosului Iosif era una foarte austeră și de nevoință ascetică, iar cuviosul părinte Efrem a înaintat foarte mult în viața duhovnicească sub călăuzirea sfântului stareț. După adormirea cuviosului Iosif în 1959, părintele Efrem a continuat să trăiască în nevoință vreme de mulți ani, până când a fost numit stareț al Sfintei Mănăstiri Filoteu în anul 1973. Aici el a reușit să reînnoiască viața duhovnicească a mănăstirii în scurtă vreme.
Datorită reputației starețului, obștea mănăstirii a crescut foarte rapid. Sinaxa stareților din Sfântul Munte i-a cerut starețului Efrem să se implice în reînnoirea vieții duhovnicești și în extinderea mai multor mănăstiri de la Sântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume Xiropotamu, Konstamonitu și Caracalu. I s-a cerut să repopuleze și mănăstirea Marea Lavră, dar a refuzat. Toate aceste mănăstiri se află încă sub călăuzirea lui duhovnicească. Pe lângă aceste mănăstiri de la Sfântul Munte, și alte mănăstiri din Grecia se mai află sub călăuzirea duhovnicească a starețului Efrem, între care amintim mănăstirea Sf. Înaintemergătorului Ioan din Serres, mănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea din Portaria (Volos) și cea a Sf. Arhanghel Mihail – oficial un metoc din insula Thasos al mănăstirii Filoteu.
Cuviosul Efrem Filotheitul este cunoscut ca un părinte spiritual înduhovnicit și un adevărat stareț athonit.
El are mii de fii duhovnicești în întreaga lume: monahi, clerici și laici.
Este considerat a fi cel dintâi care a întemeiat o mănăstire după adevăratul tipic athonit pe pământ american. Începând cu anul 2005, starețul Efrem a întemeiat în Statele Unite și Canada șaptesprezece mănăstiri (atât de maici cât și de călugări), toate în jurisdicția Arhiepiscopiei Grec-Ortodoxe din America și Canada.
Scrieri
(en) Counsels from the Holy Mountain: Selected from the Letters and Homilies of Elder Ephraim by Elder Ephraim. Florence, Arizona: St. Anthony's Greek Orthodox Monastery, 1999. (ISBN 0966700031), tradus în română sub titlul: Părintele Efrem Athonitul, Sfaturi din Sfântul Munte, disponibil online.
Vizionați un film documentar despre viața părintelui Efrem din Arizona:
- despre principala mănăstire pe care a ctitorit-o, mănăstirea Sf. Antonie din Arizona și
- despre lucrarea sa de misiune.
Sunt prezentate mărturii ale pelerinilor care mărturisesc diferite minuni pe care părintele le-a făcut acestora.