ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🔴 Sfinții îi unesc pe oameni: Mare pelerinaj în Ucraina — 7 zile de mers pentru sărbătoarea Maicii Domnului la Poceaev

- Posted in 🌐 Ortodoxia în Lume by

Timp de 7 zile, parcurgând 35 de km pe zi, creștinii ortodocși merg prin Ucraina, spre icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

„Nici o armă nu este mai puternică decât rugăciunea - ea aduce pace în lume și în suflet.” spunea Sfântul Siluan Athonitul.

Pelerinaj-7-zile-Poceaev.jpg

Un mare pelerinaj a început în Ucraina pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului care se serbează pe 28 august. Procesiunea pornește de la mănăstirea Kamenets-Podolsky și va ajunge la mănăstirea Poceaev pe 27 august.

Pelerinii merg pe jos 260 de kilometri în șapte zile, purtând icoane din bisericile lor și rugându-se seara sub cerul liber, urmând a participa la final la sărbătoarea Adormirii Fecioarei Maria la Lavra Poceaev.

Drumul pe jos spre mănăstirea Poceav are o tradiție de mulți ani, unii dintre pelerini fiind prezenți zeci de ani la rând, chiar la vârste înaintate. Participarea la procesiunea religioasă din acest an este o responsabilitate personală a fiecărui credincios, din cauza războiului, nu există o organizare oficială.

La mănăstirea Poceaev cu sute de ani în urmă s-a întâmplat o minune legată de apariția Maicii Domnului. De asemenea aici se află o icoană a Maicii Domnului – „Poceaevskaia”.

În urmă cu 400 de ani mănăstirea a fost sub asediul tătarilor. Toți călugării și creștinii adăpostiți aici au fost chemați la rugăciune de stareț iar în timp ce slujeau Acatistul Maicii Domnului deasupra bisericii a apărut dintr-odată Fecioara Maria într-un veștmânt alb, strălucitor, înconjurată de îngerii cu săbii în mâini și de un bătrân stareț al mănăstirii, Sfântul Iov.

Tătarii au tras înspre armata cerească ce se arătase deasupra dealului Poceaev dar săgețile se întorceau înapoi spre cei ce le trăgeau. În confuzia și teama ce a cuprins oastea de tătari, mulți au fugit, alții au fost făcuți prizonieri de apărătorii mănăstirii. Unii dintre prizonierii tătari s-au botezat și au devenit creștini ortodocși.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev