ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

💛 G-ral maior (rez) Cristian Marian Gomoi: O sinteză a unicității Limbii Române

Emil Cioran zicea, mai în glumă - mai în serios: ...ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.

enter image description here

De ce e limba română așa o limbă unică?

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

  1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

  2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
    Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

  3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.
    Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

  4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.
    N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

  5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

    Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

  6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa.
    “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

  7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de dor și doină, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

    Dor și doină se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

  8. Alt aspect unic în lume, româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.
    Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

  9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.
    Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra românul s-a născut poet). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

  10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

  11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

    Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume”

Cu deosebit respect G-ral maior rez Cristian Marian Gomoi


📕 Dr. Lucian Iosif Cueşdean: Latinitatea limbii române este mai veche decât Roma cu 1.000 de ani

Motto:

Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.” — Vasile Alecsandri

Româna este de sorginte autohtonă

Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.

Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.

Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1.500, înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.

Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.

Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane ale epocii.

Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum: GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), etc.

Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „o limbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu invers.

Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.

Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.

Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de “străini”, cu mici deformări sonore.

Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”. La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”, pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de “românul” de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul european contemporan.

Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.

Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.

Româna produce impresia unei limbi „de strânsură” pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este cuvântul NOAPTE.

O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.

Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:

1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.

1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.

2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta de NAP-i.

Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire, periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele “luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică, dar prezent ca “NAP-te”, în România.

T(D) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=ar-DE, TĂ-ciune, s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din acelaşi domeniu ori sferă semantică. NP+T=periodicitate NP a luminii T= NOAP+TE.

Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept al noţiunii de noapte, oricâtă fantezie a-ţi pune la bătaie.

Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul ru-PTU-ră.

NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, “NIU” în engleză, “NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.

Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au învăţat NOVAIA (nou)?

NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din Punjabi.

El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce lipseşte din istorie. Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai românilor.

Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.

Toate conţin morfemul R-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT-, ce exprimă îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.

A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.

În română există morfemul stem N* = “înnoire” = NA-şte-re, NOU.

În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ- na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.

N+PT=metafora NOA+PTE.

Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am “învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.

Aspectul contravine unei logici elementare.

Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai veche decât Roma însăşi.

Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1.000 de ani înainte de latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de latinescul Romei SOL, -lis.

Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-europeanul “primar” “NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la latinescul Romei “ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei “CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.

Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în „România”.

Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.

Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.

Plecând de la “amănunte” de genul acestora, împreună cu studiul lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2.000 de cuvinte arhaice româneşti, 1.000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, 175 turco-maghiare, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, se poate înţelege de ce Româna a fost prima limbă a Europei Vechi.

Autor: Dr. Lucian Iosif Cueşdean


💡 La Budapesta este cercetată influența Limbii Române asupra limbii maghiare

Franz Joseph Sulzer, 1781: în Dacia (limba valahă), deşi a fost în contact cu atîtea limbi străine, n-a împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, NU EXISTĂ UN SINGUR CUVÎNT UNGURESC COMUN ÎNTREGII LIMBI VALAHE (Geschichte des Transalpinischen Daciens, vol.I, p. 41, subl. ns.).

enter image description here

Pentru prezenţa a foarte numeroase cuvinte româneşti în lexicul maghiar, să urmărim prezentarea admirabilului studiu al eruditului profesor de la Universitatea din Budapesta, Ferenc Bakos.

Chiar dacă ar putea părea un paradox, Ferenc Bakos poate fi socotit unul din cei mai importanţi lingvişti ai limbii române, căci a făcut pentru una din grupele de cuvinte ale limbii române – cele considerate, fără nici o dovadă, ca provenind din maghiară – mai mult decît au făcut toţi lingviştii români luaţi la un loc: prin studii şi cercetări erudite, a restituit adevărul pentru cîteva sute de cuvinte româneşti.

În dicţionarele româneşti, câteva sute de cuvinte sânt socotite de origine ungurească, ceea ce este fals. Această eroare de proporţii – nu numai privitor la limba maghiară – pleacă de la Alex. Cihac (1825 – 1887), un ignorant în materie de lingvistică, care, fără nici-o metodă, a luat dicţionarele limbilor vorbite împrejurul României şi, unde a găsit un cuvînt similar cu cel românesc respectiv, fără să ţină seama de diferenţa de sens, de structură, numai pe baza similitudinii de formă, auditive, a declarat că vorba românească provine din limba respectivă.

Pe scurt, "metoda" lui Cihac era: şi în ungară, deci din ungară; şi în bulgară, deci din bulgară etc., înstrăinînd, fără noimă şi fără vreo probă, originea a mii de cuvinte româneşti şi numai româneşti.

În prefaţă, Cihac îl citează pe lingvistul vienez B. Kopitar care, în lucrarea sa Albanische, Walachische und Bulgarische Sprache, spune că valaha sau, mai degrabă, daco-româna e cel mai vechi şi mai particular din idiomurile neolatine, după care Cihac conchide că această aserţiune este destul de justă. Daco-româna, deşi mai puţin bogată(dimpotrivă, este, de departe, cea mai bogată limbă europeană, Nota ns.) decît cele mai tinere limbi din occident(subl. ns.), în care elementul roman a avut mai mult timp să prindă rădăcini, posedă mai multe cuvinte clasice din epoca lui August decît acestea din urmă, şi un mare număr de vorbe au păstrat accepţiunea lor latină, care s-au schimbat complet în aceste idiomuri (p. VII).

Constatări similare, ca fond, găsim şi la Giorgio Tomasi, I. Hildebrandt, Claes Rĺlamb, J. Tröster, J. Filstisch, Contele d'Hauterive, W. Hoffmann şi Felix Colson, ca şila Petru Maior şi Timotei Cipariu etc. Masivul studiu al profesorului Bakos (560 pagini) conţine, în primul rând, aspecte lămuritoare privind limba română şi modalităţile de receptare ale cuvintelor de origine română: fonetică, morfologie, productivitatea elementelor de origine română, aspecte de formare a cuvintelor, cuvîntul român de provenienţă şi forma fonetică modificată sub influenţa unui element maghiar, mixaj între elemente române şi maghiare, forma maghiară ca rezultat al contaminării a două cuvinte provenite din română, situaţii când forma fonetică a cuvîntului din română nu se modifică, dar se schimbă înţelesul sub senzaţia auditivă a unui element maghiar, semiotică, sinonime, cauzele împrumutării de cuvinte, observaţii asupra geografiei cuvintelor, cuvinte răspîndite în afara Ardealului, căile de răspîndire, problemele răspîndirii etimologiei valahe, fenomene legate de bilingvism, de la cuvîntul străin la cuvîntul încetăţenit, cronologia elementelor româneşti din bagajul de cuvinte maghiare, răspîndirea geografică şi în diverse straturi de stil, cronologia elementelor româneşti şi vitalitatea lor (pe secole), elemente de origine română ale limbii populare române din Ardeal şi care apar pe întreg teritoriul Ardealului, elemente româneşti care au ajuns în straturi de stil mai înalte etc.

Într-o secţiune aparte (p. 394-400), se menţionează cuvintele româneşti folosite în operele lor de mari scriitori maghiari (de ex. Jókai Mór ş.a.), de importante personalităţi politice şi culturale maghiare (de ex. Miklós Bethlen ş.a.) etc.

După cum se vede, din enumerarea parţială de mai sus, este abordată o mare varietate de aspecte, netratate în nici o lucrare românească privitor la contenciosul lexical româno-maghiar. Regretăm că spaţiul nu ne îngăduie să intrăm în amănunte.

În partea expozitivă, prof. Bakos urmăreşte cuvintele româneşti intrate în maghiară, după prima menţiune scrisă, însă menţionând şi alte atestări, pe secole, dar numai începând din secolul XIV. Dacă se ia în seamă că, acum 119 ani, Antal Edelspacher găsise numai 124 cuvinte româneşti în maghiară, suma de 2.333 stabilită de eminentul profesor al Universităţii din Budapesta pare mare. Dar ştiinţa nu se poate opri. Cercetătorii caută mereu. Cine poate spune, pe baza altor cercetări, ce noi descoperiri se vor mai face ?

Din lista de mai sus, se constată cît suntem de departe, cu cercetarea prof. Bakos, de susţinerile anterioare: românii erau oieri şi influenţa lor s-ar găsi în maghiară numai în ce priveşte oieritul (sic !). Între cele 23 domenii de activităţi umane de mai sus, pe locul doi, cu 203 cuvinte, figurează activităţi intelectuale şi viaţă afectivă, ceea ce înseamnă o influenţă considerabilă a limbii române în zona spiritualităţii.

Această constatare arată o altă realitate a raporturilor între culturile exprimate în cele două graiuri (român şi maghiar), între populaţiile care le vorbesc, decît au afirmat mereu istoricii maghiari. Noi credem că istoria cuvintelor de origine română, intrate în maghiară, trebuia începută cu sec. X, nu cu sec. XIV, deoarece se cunosc suficiente documente astăzi, care dovedesc că românii au existat în Panonia din cele mai vechi timpuri. Aceştia erau sedentari, se îndeletniceau cu agricultura şi creşterea animalelor şi aveau organizare socială proprie, cnezi, vlădici etc. (A se vedea Paul Schveiger în "Hungarian Studies" 2/2, 1986)

Un alt fapt imputabil acestei lucrări este acela că nu a luat în considerare decît atestările scrise. Or, prin jocul întâmplării, un cuvînt poate fi atestat în scris de 5, 10 sau 100 ori într-un secol, iar altele nu ajung să fie cuprinse în texte scrise nici o dată în cinci secole.

La venirea ungurilor şi, mai ales, după zdrobirea lor la 955 la Lechfeld de către Otto cel Mare, când s-au întors în Panonia numai puţine resturi de războinici (cei care au scăpat cu fuga), Panoniile erau locuite de Daci.

Prin maghiarizarea acestei populaţii de-a lungul timpului au intrat în limba maghiară cele 2.300 cuvinte româneşti pe care le găseşte F. Bakos, dar şi numeroase altele. Că Dacii erau locuitorii Panoniilor nu poate exista nici cel mai neînsemnat dubiu.

Pe pietrele comemorative pe care a ordonat să fie instalate în diverse locuri din Imperiul Roman, împăratul Octavian Augustus a scris:

Pannoniorum gentes, quaăsaînte me pricipem populi Romani exercitus nun quam adit, devictas per Ti. Neîronem, qui tum erat privignus et legatus meus, imperio populi Romani săubieîci protulique fines Illyrici ad răipîam fluminis Danăuîi. Citrăaî quod ăDîaăcorîuăm trîanăsîgressus exercitus meis aăuîspăicis victîus profliga tusque ăesît, et posătea tranîs Danăuîvium ductus exăercitus meîuăsî Dacorum gentes imăperiîa păopuliî Răomani per ferre coegitî, Res Gestes Divi Augusti. V. 30, 44-49

(Neamurile panonilor, pe care niciodată înainte de domnia mea nu le înfruntase vreo oştire romană – fiind definitiv învinse de Tiberiu Nero, care pe atunci îmi era fiu adoptiv şi locţiitor – le-am supus stăpânirii poporului roman şi am împins hotarele Iliricului până la malul fluviului Dunărea. Oştirea dacilor, care trecuse dincoace de acest (fluviu) a fost învinsă şi alungată, sub comanda mea supremă, iar apoi armata mea a trecut dincolo de Dunăre şi a silit neamurile dacilor să suporte stăpânirea poporului roman).

— Sursa: cersipamantromanesc

📜 În Asia trăiesc circa 80 de milioane de vorbitori de limba română arhaică

Asia reprezintă continentul cel mai întins și cel mai populat de pe Terra.Aici locuiesc rude vechi ale neamului nostru. Sunt de peste 4 ori mai mulți decât românii din țară. /

Lucian Cueşdean afirma: Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat romanești, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmașii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanța dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

La şcoală se învață că daco-geţii sunt o ramură a neamului tracic. Ei trăiau în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi vorbeau o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa limba latină. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După zeci de ani de cercetări dr. Lucian Cueşdean ne arată că aceste informații sunt false. El afirma că triburile getice ocupau teritorii din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Populație punjabi din nordul Indiei este urmașa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmași ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu limba română.

Multe cuvinte punjabi sunt comune cu româna. Acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman deci, geţii, vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.

Am pornit de la informațiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats». Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, a relatat Lucian Cueşdean. (vezi video mai jos). Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul daco-roman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, a spus Cueşdean.

Lucian Cueşdean a obținut titlul de doctor în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor pentru latină, iar libienii nu.

În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.

Teoria se verifică pe internet prin traducerea automată a unor cuvinte din română în engleză și din engleză în punjabi.


Limba rumânilor are 2000 de cuvinte răspândite de geţi, azi singurele cuvinte europene antice VORBITE în India, aşa zisele ”indo”-europene ; 240, exclusiv româneşti, inexistente la alţi” indo”-europeni.

Comparaţi cu etimoanele DEX-ului şi cu armâna http://solif.wordpress.com/

În toate enciclopediile, inclusiv în Wikipedia, scrie că, geţii au ajuns atât la Gibraltar ca Iler- geţi, Indi-geţi, cât şi în India, ce le datorează numele INDI-geţilor, dându-i azi toponime în româneşte, nume de caste ale GEŢILOR (jet) şi ale GOŢILOR (got), inclusiv nume de teritorii, DACA, GAIA, IASCĂ, La HORE, BAN, TRAG, DELI, CĂLCATA, CAR ACI, PANGI-API, ape, Zob, Indus, Surată, ca Indi-geţi şi Mas-geţi (massageţi), geţii maximi, Geţii cei Mari (mas, mare, MAS-iv, în latină şi în limba pahalavi a perşilor).

Vedem că ei vobeau dialecte româneşti atât pe parcursul până în Spania, cât şi pe cel până în India, unde au ajuns şi fraţii noştri macedoneni, sub Alexandru cel Mare, acum 2300 de ani.

Abia în India desluşim limba română paleolatină şi paleogermanoslavă a geţilor, cu o castă GOT, pentru că romanii nu au ajuns niciodată în INDIA, în Punjabi.

De mai bine de 80 de ani, studiile francezilor Burnouf Emil şi Carnoy Albert, constată peste 418 CUVINTE ROMÂNEŞTI ÎN SANSCRITĂ, după Originea daco-tracă a limbii române, din 1936, de Marin Bărbulescu-Dacu, conform cu Augustin Deac (I, p. 378-390) .

Ele nu aveau cum să fie SCRISE în India decât de către românii geţi care au ajuns acolo şi vorbeau această limbă în urmă cu 2500- 3000 de ani: 1-10, unu, dvi, tri, ciatru, penci, şaş, şaptan, astan, novan, dzaccan, 100=satan, 1.acasă-acaşa, 2. aci-ake, 3.acu-acu, 4.ADAPA-padapa, 5.adesea-adesa, 6.adică-adica, 7.adâncit-udancita, 8.aer-ajira, 9.afară-apara, 10.albină-alini, 11.alerga-lergam, 12.anapoda-anupada, 13.anume=anumâ, 14.APĂ=AP,APA, 15.APOS, 16.apăsat-apasabda, 17.apus-apasc, 18.arde-ardami, 19.ARIN-arana, 20.a asemăna-samana, 21.aşa-aşa, 22.astupa-stâpiâmi, 23.aţa-atca, 24.AZI-adia, 25.balamuc-balimuca, 26.BALAUR-balavat, 27.baltă-balâha, 28.bandă-banda, 29.baniţă-banica,30.bardă-bardhaca, 31.basm-basma, 32.băiat-avibâiatamâmi, 33.bănie-BAN, pan, 34.bălaie-balacsa, 35.bătrână-vatarama, 36.CAI-haia, 37.camaşă-camamaşa, 38.cameră-camera, 39.cana-cana, 40.cap-capala, 41.car-carsu, 42.casă-csha, 43.caş-cşu, 44.cazma-cazma, 45.caznă-cazna, 46.CĂRĂMIDĂ-crmidza, 47.CĂRUŢĂ-crunita, 48.cânepă-cana, 49.cârpă-carpsah, 50.cârcă-carca, 51.CEAS-cias, 52.ceată-CITA, 53.ceaţă-ciata, 54.cerc-cerde, 55.chiag-cag, 56.cimitir-câmitra, 57.crăpa-crapaiami, 58.custură-castra, 59.CURVAR-carvara, 60.CUŢIT-cuţ, 61.dădăci-dadâca, 62.dărâma-darâmi, 63.degeaba-duciaba, 64.dinte –denta, 65.două săptămâni-dwesaptâha, 66.dor-dwar, 77.drac-racjas, 78.DRUM-dru, 79.dubă-dabba, 80.a se duce-dutiami, 81.DUH-druh, 82.duios-duvas, 83.DUŞ-duş, 84.duşman-duşman, 85.dur-dur, 86.a dura -dura, 87.iapă-eciva, 88.este-asti, 89.fală-fala, 90.frate-vrate, 91.GARD-cardis, 92.GAURĂ-gaura, 93.a se găsi-samugassâmi, 94.găteje-gatejas, 95.gâscă-hansica, 96.genunchi-ganaca, 97.gingie-gingina, 98.greu-guru, 99.GURĂ-gora, 100.HAN-han (ospătărie), 101.hotar-hotu, 102.HOŢ-cioţa, 103.hrană-cirana, 104.a HULI-holâmi, 105.iacătă-ecata, 106.IAD-jadu, 107.iama-yama, 108.IATAGAN-ciatagni, 109.ieşi-iş, 110.INIMA-ianma, 111.a IUBI-iub, 112.a îmbrânci-brasyâmi, 113.îndărăt-aderat, 114.ÎNGER-angiras, 115.înserat-avesara, 116.învârti-vârtati, 117.întări-antarita, 118.a ÎNVĂŢA-invati, 119.a înveli-vallami, 120.jale-jwala, 121.JAR-ghar, 122.jigodie-jagdi, 123.jilav-jala, 124.JUG-yuga, 125.a JURA-juryâ, 126.labă-lab, 127.laţe-laţua, 128.a lăia-layami,129.LIMBĂ-lamba, 130.a lipi-alimpâmi, 131.loc-loca, 132.a luci-a biruci,133.LUP-lup, 134.luptă-LUPTA, 135.maimuţă-maiamuca, 136.mal-mrl, 137.mardeală-mardala, 138.MARHĂ-mrga (animal), 139.mazăre-mazara, 140.măduvă-meduva, 141.măgar-magar,142, măi-mâjâ, 143.măreţ-mreţ, 144.mândru-mandra, 145.mânz-mândza, 146.MELODIE-mela, 147.a MIŞCA-masc, 148.mlădiţă-mlădihta, 149.mosor-mosur, 150.mugur-mucala, 151.MUIERE-muherea, 152.a muia-amivahana, 153.MUST-musti, 154.mustaţă-mustaca, 155.mut-mutu, 156.MUTRA-murta, 157.a înnădi-nadami, 158.naiba-naiba, 159.nas-nas, 160.nămete-namata, 161.a năpădi-upapadia, 162.nărav-narabu, 163.nărod-niroda, 164.născătoare-anujitra, 165.NECITIT-nacit, 166.nepot-napat, 167.nevastă-navasti, 168.NOAPTEA-nacta, 169.NOR-nâra, 170.nou-nava,171.nume-nama, 172.oaie-avi,173.OALĂ-vala, 174.OBADĂ-abadda, 175.a obosi-obositi, 176.ocară-OCARA, 177.ODAIE-odaia, 178.odor-odor, 179.OM-om, 180.omletă-omlet, 181.a OPĂRI-opariti, 182.opincă-upanâha, 183.ORAŞ-VARA, 184.ortac-ortac, 185.os-asti, 186.a ostoi-ostaviti, 187.a otrăvi-aştravi, 188.pace-pâca, 189.paloş-pala, 190.pală-păla, 191.pandur-pandur, 192.paparudă-paperuda, 193.paprică-paprica, 194.par-para, 195.PARADIS-svanadisna,196.paradit-paradina, 197.parte-partac, 198.PĂCAT-pacata, 199.păcală-pacala, 200.păduche-padavica, 201.patru-cattru, 202.pălit-palita, 202.păsat-paci, 203.păsărică-ciâricâ, 204.a păşi-caşi, 205.pătaş (sat) PUTNA-PATNA, 206.a păţi-paţâmi, 207.pâclă-palca, 208.pelasgi-balaacşi (oacheşi,ochi frumoşi), 209.pingea-ipangea, 210.a pisa-pisa 211.PITĂ-PITĂ, 212.a piti-pete, 213.PLEAVĂ-plava, 214.ploaie-samplave, 215.PLUTĂ-plută, 216.a pluti-plu, 217.a pocni-apahomi, 218.poamă-pama, 219.POD-PAD, 220.poiană-puvana, 221.pomană-povamâna, 222.POPA-gppa, 223.potecă-patica,224.a potopi-pratapâmi, 225.povaţă-povacia, 226.praf-praga, 227.prag-prage, 228.praz-pras, 229.a prăda-pradaţi, 230.a prăpădi-prapâde, 231.a prăşi-prasuia, 232.a prăvăli-prabula, 233.a PRĂZNUI-prasnâmi, 234.a presăra-prasara, 235.PRIETEN-priatama, 236.prisacă-precina, 237.prânz-prâns, 237.prost-prasten, 238.pungă-puga, 239.a pupa-pupâmi, 240.purece-pulaca, 241.a puţi-piţi, 242.RAI-RAI, 242.ram-ram, 243.rană-vrana, 244.raţă-rasca, 245.ravăn (umed)-ravana, 246.a răci-racita, 247.RĂBOJ-rabos, 248.rău-ră, 249.a râde-rida,250.a râşni-racijirnas, 251.râuşor-arivi, 252.a revărsa-ciaravarsa, 253.a risipi-risipati, 254.ROATĂ-rat, 255.a robi-rabi, 256.roşu-aruşâ, 257.rudenie-rud, 258.rugă-rage,259.RUMÂN-ramana, 260.a rupe-rupa, 261.ruşine-ruş, 262.sac-sac, 262.sală-sâlâ, 263.salbă-salbâ, 264.SARE-sara, 265.sat-avasata, 266.să te VĂD-satiavâdâmi, 267.a săgeta-sajiaka, 268.SĂLAŞ-salajiya, 269.a semăna-samana, 270.sănătate-sarvatati, 271.săptămână-SAPTANAHAN, 272.sărac -sanaca, 273.a SĂRI-sar, 274.scârnă-chirna, 275.a se scrinti-cirantnâmi, 276.a scula-swalâmi, 277.secătură-sacâtura, 278.secure-sacura, 279.se îmbucă-sambuca, 280.a se sfădi-vadâmi, 281.SFÂNT-ASFANT, 282.smântână-santânica , 283.SLAVĂ-SRAVAS, 284.slugă-sruşu, 285.SMERENIE-SMARANA, 286.smintit-amantu, 287.SOARE-swar,sura, 288.soartă-swârta, 289.spumă-spuz, 290.a sta-îsta, 291.stână-stâna, 292.stăvar-stavara, 293.STĂPÂN-stâpana, 294.a străluci-swaruci, 295.a striga-strig, 296.strop-trapsa, 298.struguri-struguhuri, 299.STUP-stupa, 300.sudoare-sreda, 301.a sudui-udiâmi, 302.SULIŢĂ-sulica, 303.suman-sumanas, 304.sunet-suânta, 305.sunt-sant, 306.sunt gata-sangata, 307.SUPA-supa, 308.SURATĂ-surată, 309.surâs-sanharasa, 310.a surpa-surpa,

🚫 "Moldovenismul" este un curent pseudoștiințific, politic, social, cultural și filologic care afirmă că moldovenii ar fi o etnie separată, diferită de români, fapt contrazis de către instituțiile academice.

Moldoveniştii susţin că statul România a apărut târziu, în secolul al XIX-lea, astfel că nici vorbă de “limbă românească” în evul mediu.

Map: Romanian Lands

Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului nota în 1588 despre Petru Şchiopul:

Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească … şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri.

Sursa citatului: cersipamantromanesc.wordpress.com

📜 Academia Română: Aromânii fac parte din poporul român

AROMÂNI

Academia Română a luat act de „continuarea și intensificarea unor activități politice care urmăresc denaturarea adevărului cu privire la aromâni și la dialectul aromân”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe siteul instituției.

Academicienii arată că din punct de vedere al adevărului științific, „poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă.

Dialectele românești – dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân – se întâlnesc într-un spațiu vast, din Maramureș și Carpații nordici în nord până în Epir și Tesalia în sud, din Istria, la Marea Adriatică în vest până la Marea Neagră și dincolo de Nistru în est. Vorbitorii lor sunt urmașii populației autohtone romanizate din Imperiul Roman de Răsărit.

Atestate în trecut pe un teritoriu unitar, în nordul și în sudul Dunării, dialectele românești s au izolat de-a lungul timpului, în urma pătrunderii slavilor în Peninsula Balcanică începând cu secolul al VII-lea, fapt care a determinat unele deplasări ale vorbitorilor în acest spațiu geografic în perioada Evului Mediu. Dacoromânii sunt continuatorii românității nord-dunărene, în timp ce aromânii, meglenoromânii și istroromânii sunt continuatorii românității sud-dunărene”.

Academia informează că s-au intensificat acțiunilor ce urmăresc „separarea românilor sud-dunăreni – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi timoceni, ca și a altor români din afara granițelor României (românii timoceni, basarabeni, herțeni, maramureșeni etc.) – de limba și poporul român”.

  • Un citat de Petre Țuțea: Aromânii sunt români absoluți!

⭕️ Miceal Ledwith: [..] limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers!

Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentaleMiceal Ledwith

🎥 Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română / VIDE⭕️

Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română

🌐 21 februarie – Ziua internaţională a limbii materne (ONU)

- Posted in Viață, Sănătate și Educație by

Ziua internaţională a limbii materne este marcată în fiecare an, la 21 februarie, pentru a promova diversitatea culturală şi lingvistică din întreaga lume. Data aleasă aminteşte de evenimentele ce au avut loc la 21 februarie 1952, când mai mulţi studenţi, care demonstrau în Dhaka pentru recunoaşterea limbii lor materne ”bangla” drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împuşcaţi de forţele de poliţie, potrivit www.un.org.

Limba Română - Bună!

Această zi a fost proclamată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 17 noiembrie 1999, prilejul cu care statele membre ale ONU s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor materne ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare.

A fost celebrată pentru prima dată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2000. Ulterior, Adunarea Generală a ONU, prin rezoluţia din 16 mai 2007, a invitat statele membre “să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii”. De asemenea, a proclamat anul 2008 ca ”Anul Internaţional al limbilor”, pentru a promova unitatea în diversitate şi înţelegerea internaţională, prin multilingvism şi multiculturalism, arată sursa amintită.

Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului mondial material şi imaterial şi o componentă esenţială în procesul de definire şi perpetuare a identităţii fiecărei minorităţi naţionale. Societăţile multilingve şi multiculturale prosperă prin păstrarea limbilor lor, care servesc drept canale pentru cunoştinţele tradiţionale şi moştenirea culturală. Cu toate acestea, diversitatea lingvistică se confruntă cu ameninţări tot mai mari pe măsură ce mai multe limbi dispar. În prezent, 40% din populaţia globală nu are acces la educaţie în limba maternă, cifră care depăşeşte 90% în anumite regiuni. Cercetările subliniază beneficiile utilizării limbilor materne ale cursanţilor în educaţie, promovând rezultate mai bune în învăţare, stima de sine şi abilităţi de gândire critică. Această abordare sprijină, de asemenea, învăţarea intergeneraţională şi conservarea culturală, potrivit www.un.org.

În statele membre ONU, Ziua internaţională a limbii materne este marcată prin organizarea unor manifestări culturale, seminarii, conferinţe, concursuri pe teme culturale, lingvistice şi educative, de către autorităţile guvernamentale, universităţi, institute de cercetare, culturale şi asociaţii culturale şi de tineret. Acţiunile întreprinse în vederea propagării limbilor materne vor servi atât la încurajarea diversităţii şi a educaţiei multilingvistice, cât şi la dezvoltarea conştientizării depline a tradiţiilor lingvistice şi culturale din întreaga lume şi la inspirarea, totodată, a solidarităţii bazate pe înţelegere, toleranţă şi dialog.

Tema din 2024 a Zilei internaţionale a limbii materne este “Educaţia multilingvă – un pilon al învăţării şi al învăţării intergeneraţionale”, care subliniază rolul limbilor în promovarea incluziunii şi atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă din Agenda 2030. Politicile educaţionale multilingve sunt cruciale pentru educaţia incluzivă şi pentru păstrarea limbilor indigene. Prin începerea educaţiei în limba maternă a cursantului şi prin includerea treptată a altor limbi este facilitată învăţarea eficientă. Educaţia multilingvă nu numai că promovează societăţile incluzive, ci şi ajută la păstrarea limbilor non-dominante, minoritare şi indigene, fiind o piatră de temelie pentru obţinerea accesului echitabil la educaţie şi la oportunităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii pentru toţi indivizii, conform www.un.org.

La 21 februarie sărbătorim Ziua Internațională a Limbii Materne
Casa De Cultură Godinești, Ținutul Herța:
Eu nu mă las de limba nostră, de limba noastră cea străbună!

📜 Ziarul Adevărul / Hartă: Până unde se întindeau românii înainte de Unire →

📜 Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

📕 Schlözer, Russische Annalen - sec XVIII: Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.

📕 Limba românească în Moldova medievală

👩‍⚖️ Olimpică de aur la română și religie. Tânăra vrea să rămână în țară și să devină profesor: „Doresc să produc o schimbare acolo unde este posibil” →

📜 Ziarul Adevărul / Hartă: Până unde se întindeau românii înainte de Unire →

Hărțile etnice realizate înainte de înfăptuirea României Mari dovedesc că atât rușii, cât și maghiarii recunoșteau prin statistici proprii faptul că românii sunt majoritari în Basarabia sau Transilvania.

enter image description here

Mai mult, etnicii majoritari din Basarabia, pe „Harta etnografică a Rusiei europene”, apărută la Sankt Petersburg, în anul 1857, erau numiți valahi, și nicidecum maldavani.

Teoria moldovenismului, o creație pur sovietică, a fost concepută după Primul Război Mondial, începând cu 1924, când pe teritoriul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, a fost creată Republica Autonomă Moldovenească, un teritoriu mai mare decât al actualei regiuni transnistrene, care a reprezentat pepiniera pentru crearea moldoveanului slav- sovietic, diferit de român.

Sursa / citește în continuare pe adervărul.ro: https://adevarul.ro/istoria-zilei/pana-unde-se-intindeau-romanii-inainte-de-unire-2337019.html

📜 Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

Originea limbii române a suscitat multe teorii şi adesea a servit unor scopuri politice ori economice de moment, scrie Minutul de gramatică. Limba română este considerată cea mai estică limbă romanică din familia limbilor dezvoltată în timp de limba latină.

Celelalte limbi romanice sunt franceza (în Franţa), portugheza (în Portugalia), spaniola (în Spania), catalana (în Spania şi Italia), retoromana/ romanche (în Elveţia), italiana (în Italia), dalmata ( dispărută – s-a vorbit până în secolul XIX pe coasta dalmată în Croaţia) şi sarda ( vorbită în insula mediteraneană Sardinia din Italia).

De notat că sunt numeroase alte ţări în lume în care limba oficială este una dintre limbile romanice menţionate (n Africa, America, Asia).

Problema integrării limbii române în familia limbilor romanice pare astăzi rezolvată, dar există teorii vechi, gata oricând să fie scoase de la naftalină,care afirmă că limba română ar fi din aceeaşi familie cu limbile slave (deși doar 10% din cuvintele românei au această origine).

O asemenea repoziţionare a aparținut unor lingvişti ruşi care aveau tot interesul să integreze limba română în familia limbilor slave, deoarece ofereau astfel un argument suplimentar autorităţilor politice pentru o invadare a României, chipurile, pentru protejarea slavismului.

Au servit de asemenea bine intereselor maghiare care argumentau că populaţia românească a venit la nord de Dunăre după apariţia poporului maghiar în pusta panonică, și prin urmare, ungurii sunt cei care ar merita să ocupe Transilvania.

Cum se vede, miza lingvistică este uriaşă şi poate servi perfect unor doctrine politice ostile. E bine să fie consultat / citat cercetătorul Dimitri Macrea, care a făcut un studiu în privinţa etimologiei a circa 50000 de cuvinte şi a constatat că cel mai mare procent dintre acestea (cca.20%) sunt de origine latină. Iar dacă abordăm zona fondulului lexical principal, cel care formează osatura oricărei limbi, numărul de cuvinte latine creşte până la un procent de 70 şi 80%.

Cum am spus, vom vedea şi dialectul daco-român este vorbit azi la nord de Dunăre (pe teritoriul actualei Românii, în Republica Moldova şi parţial în Ucraina, Ungaria, Ţările balcanice, Israel, în mici comunităţi româneşti din străinătate).

Dialectul aromân – variantă armân – (în jur de 350000 de vorbitori după Th. Capidan) este azi întâlnit în Grecia, în Serbia, în Bulgaria şi în România.

Dialectul istro-român este vorbit doar în câteva sate din peninsula croată Istria (are sub o mie de vorbitori).

Dialectul megleno-român – variantă meglenită – e vorbit în principal în Macedonia, dar şi în Turcia (are între 5000 şi 12000 de vorbitori) – vezi şi Dicţionarul meglenoromân al lui Th. Capidan.

Teoretic lucrurile sunt clare în privinţa ramificării dialectale, numai că şi aici şi-a băgat coada prpaganda rusă care susține că idiolectul vorbit în provincia istorică Basarabia ar fi sau o limbă autonomă sau un dialect autonom.

Se vorbeşte de o limbă moldovenească, ba chiar s-a realizat și aberaţia unui dicţionar român-moldovean publicat de un oarecare Vasile Stati, un individ oportunist, care ignoră cu reacredință faptul că idiolectul basarabean nu este decât un grai al dialectului daco-român.

La final, am adăugat o listă cu începutul rugăciunii Tatăl nostru atât în limbile romanice, cât şi în dialectele limbii române . Ar fi fost interesant pentru fiecare limbă să fi văzut şi cum sună acelaşi lucru în diferitele lor dialecte, dar poate se încumetă altcineva.

De ce am ales acest text de rugăciune? Pentru că este singurul tradus în toate aceste limbi. Dicţionarele pentru limbile romanice mai rare sunt greu de găsit pe internet (dalmata, sarda, chiar romanche).

  1. Latină + Limbi romanice
  • Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – română
  • Pater noster, qui es in caelis sanctificetur nomen tuum – latină
  • Notre Père qui est aux cieux, que ton Nom soit sanctifié, – franceză
  • Padre nuestro que estás en el cielo, santificado sea tu nombre. – spaniolă
  • Pai nosso, que estás nos céus, santificado seja o vosso nome; – portugheză
  • Pare nostre qui esteu en el cel, sigui santificat el vostre nom; – catalană
  • Bap nos, quel chi est in ils cels, sanctificha vegna teis nom; – romanşă (retoromană)
  • Padre nostro che sei nei cieli, sia santificato il tuo nome. – italiană.
  • Tuota nuester, che te sante intel sil, sait santificuot el naun to. – dalmată
  • Babbu nostru chi ses in is Celus, Santificau siat su nomini tuu – sardă
  1. Dialecte
  • Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – dacoromână
  • Tati a nostru cari esta n țeru – meglenoromână
  • Tatâ a nostru, cari hii tu țeru, s-aiseascâ numa a Ta – aromână
  • Ciace nostru car le ști en cer, neca se sveta nomelu Teu – istroromână
  • Notă – Ca o curiozitate adaug aici una dintre primele încercări de a scrie Rugăciunea Domnească cu litere latine, în limba română de la începutul secolului al XVII-lea, realizată de către călătorul Martin Gruneweg:

Tatul nostru, cze ieste in czer, suinczaskese numele teu, fie woia ta kum in czer ascha schi per pemind, pita nostra sche zioza nostra dene noe astes, schi ne iarte grischelile nosstre, kum iertem schi noi greschicilor nostri, sche nune duce in napaste, cze ne isbeuechte de hitlanul: Amin.

Sursa: cersipamantromanesc

📕 Schlözer, Russische Annalen - sec XVIII: Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.

voloh = vlah = român

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” — Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII


Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor.

În „Legea 1143” el spune: Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt în devălmășie (sunt comune).


Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a ChineiSumerologul rus A. Kifisim


Avem o veche istorie în urma noastră, iar această istorie trebuie cunoscută și preţuită în primul rând de noi românii, pentru a fi făcută cunoscută apoi și altora !

Există dovezi multiple că spaţiul carpato-danubiano-pontic și deci, actualul teritoriu al României, a fost unul din locurile de naștere a civilizaţiei europene (mandibula umană veche de 40 000 de ani din Peștera cu oase, tăbliţele ceramice descoperite la Tărtăria conţinând unele din primele mostre de scriere din istoria umanităţii, artefactele aparţinând unor culturi străvechi precum Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa și multe, multe alte exemple)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră.Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc, Enciclopedia României

📕 Limba românească în Moldova medievală

Toţi moldoveniştii ocolesc cu multă grijă mărturiile despre limba română vorbită în Moldova medievală, şi nu sunt puţine aceste mărturii venite din partea străinilor, care, în treacăt fiind sau aflaţi în slujba vreunui negustor sau a altei persoane de rang înalt, încântaţi de acest popor, au lăsat în descrierile lor anumite pasaje despre tradiţie, cultură, port, obicei, limbă..

În jurnalele şi rapoartele de călătorie redactate de umaniştii renascentişti din secolul al XVI-lea, care fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, Pierre Lesccalopier menţiona în 1574 „că cei care locuiesc în Moldova, Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba româneşte adică româna”.

Patriarhul EcumenicIeremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Şchiopul:

“Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească ... şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri”.

Importantă pentru însăşi Biserica românească, dar şi pentru limba româna este traducerea din greacă efectuată de Antim Ivireanu a două cărţi de cult apărute într-un singur volum consistent „Liturghierul” şi „Molitvenicul” având 216 şi 467 pagini cu o singură filă de titlu, bazat pe originalul tipărit la Venezia în 1691 „că această folositoare de suflet carte se numeşte Molitvenic, la lumină în limba noastră rumânească să o scoţi pentru folosul de obşte”.

După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se cheamă “româneşti” (“romanesci”). Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că “Vlahii” din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească se desemnează ca “romani”. Grigore Ureche (1590-1647), un mare boier şi învăţat moldovean, este primul cronicar care este conştient de originea comună a românilor, că cele trei ţărişoare şi popoare care locuiesc în ele sunt toţi de un neam, vorbesc aceiaşi limbă şi “toţi de la Râm se trag”.

Miron Costin (1633-1691) om politic şi diplomat subtil, istoric erudit şi scriitor de talent, în lucrarea sa „De neamul moldovenilor” reiterează ideia expusă de Grigore Ureche precum că toţi românii discind din romani, astfel încât să rezulte geneza poporului român din contopirea dacilor cu romanii. Constantin Mavrocordat (1730 – 1769) a fost domnitor în Ţara Românească de şase ori şi în Moldova de a patru ori. A sprijinit câteva şcoli şi a cerut preoţilor să ştie româna. A obligat să fie tipărite cărţi bisericeşti în limba română.

În 1646 domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) tipărea la Iaşi „Cartea românească de învăţătură”, un corpus legislativ foarte bine închegat. De ce domnitorul moldovean nu i-a zis “Carte moldovenească de învăţătură”? Greu de explicat pentru moldovenişti, tocmai de aceea este şi ocolit cu mare grijă acest subiect. Dar să vedeţi că moldovenii lui Vasile Lupu ştiau că vorbesc limba română, iată ce scriau ei în introducere: “După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.” Deci, domnitorul Moldovei medievale, care ştia în ce limbă vorbeşte, a comandat o traducere din limba greacă în limba română, nu în limba moldovenească.

— Autor: Anatolie Povestca, istoric / Sursa articol: unghiul.info

enter image description here
FOTO: ”Carte romăneascâ de învățătură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu zisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și domnul Țărâi Moldovei, din multe scripturi tâlmăcitâ din limba ileneascâ, pre limba româneascâ." / Sursa foto: timpul.md

👩‍⚖️ Olimpică de aur la română și religie. Tânăra vrea să rămână în țară și să devină profesor: „Doresc să produc o schimbare acolo unde este posibil” →

- Posted in România Profundă by

Alexandra Niculae, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” Topoloveni , a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească. Argeșeanca, în vârstă de 17 ani, a luat nota maximă.

Alexandra Niculae

La Oradea, în perioada 3-7 mai 2023, s-a desfășurat olimpiada interdisciplinară de limba și literatura română și religie, care s-a adresat elevilor din clasele IX-XII.

Alexandra Niculae, o tânără din orașul Topoloveni, s-a întors acasă cu premiul I, după ce anul trecut obținuse, la aceeași competiție, premiul special. „Nota maximă a însemnat un efort continuu, dar și multă pasiune pentru temele pe care le abordez. Întotdeauna am știut că această olimpiadă atinge subiectele profunde prin natura ei și acordă libertate de exprimare totală, nemărginită, astfel încât truda, care s-a extins pe parcursul mai multor ani, nu mi s-a mai părut atât de dificilă”, ne-a precizat Alexandra.

În afară de Alexandra Niculae, la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească s-a mai remarcat un argeșean. Andrei Ștefan Cazacu, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, a obținut, de asemenea, premiul I.

A fost o competiție unde cei mai talentați elevi de la română și religie s-au întâlnit pentru o confruntare de idei pe baza textului literar, dar și pentru devoltarea propriei identități spirituale.

Tânăra își dorește să publice un volum de poezie și proză scurtă Într-o perioadă în care tinerii parcă nu mai vor să citească, Alexandra Niculae consideră că literatura este pentru ea un mod de viață și o experiență constantă. Fata susține că frumusețea lecturii poate fi descoperită dacă ții în mână cartea corespunzătoare.

„Literatura este pentru mine o cale de autocunoaștere și de dezvoltare, plăcerea de a citi venind din nevoia constantă de a descoperi noi orizonturi, dar și de a-mi cultiva sensibilitatea. Încă din copilărie, cititul a reprezentat posibilitatea de a "vedea" locuri noi, cele mai importante în "călătoria" mea fiind cărțile alese cu grijă. Odată cunoscută cartea potrivită, cea care să deschidă drumul, cititul devine plăcut. Pentru mine, "Matilda" lui Roald Dahl a fost un început bun, iar, mai târziu, când am ajuns la cărțile clasice, "Mândrie și prejudecată" a lui Jane Austen mi-a adus o nouă perspectivă. Tinerii pot descoperi frumusețea lecturii atunci când țin în mână cartea corespunzătoare”, susține eleva.

Pe lângă pasiunea pentru citit, tânăra iubește și să scrie. Vrea să publice, în viitorul apropiat, un volum de poezie și proză scurtă. Debutul literar l-a făcut în revista franceză "Lettres Capitales", unde a publicat mai multe poezii.

Vrea să devină profesor

Alexandra își dorește să ajungă profesor, dar și scriitor, iar pentru acest lucru se pregătește de când se știe.

„Cariera de profesor ar fi onorantă pentru mine, tocmai prin impactul, prin influența dascălilor asupra elevilor săi, prin rolul pe care îl au în formarea lor, educația pentru care pledează profesorii fiind, consider eu, o cauză nobilă. Având lângă mine dascăli care m-au influențat extraordinar, fără de care nu aș mai fi avut același parcurs, nu pot decât să le mulțumesc fiindcă mă inspiră să cred în mod deplin în frumusețea profesiei”, mai spune eleva de la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” Topoloveni.

Tânăra eminentă a mărturisit că după finalizarea studiilor universitare își dorește să profeseze în România.

„Mi-aș dori să urmez Facultatea de Drept sau cea de Litere la Universitatea din București, nu am luat încă o decizie finală, iar când o să o fac, sper să o aleg pe cea care să mă descrie cel mai bine. Aș vrea să fac un master în străinătate, dar nu aș pleca permanent. Îmi doresc să rămân în țară și să încerc să produc o schimbare acolo unde este posibil”.


Sursa: https://adevarul.ro/stiri-locale/pitesti/olimpica-de-aur-la-romana-si-religie-tanara-vrea-2271168.html