ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

📜 Poruncile graiului naţional 🚩

- Posted in Viață, Sănătate și Educație by

Poruncile graiului naţional

  1. Gândiți-vă că în toată viața trebuie să daţi locul întâiu limbei voastre strămoșești.

  2. Vorbiți in limba voastră, acasă cu ai voştri, cu prietenii şi cu ori cine, chiar şi cu un strain, căci se cade ca streinul sa-ţi inveţe limba ta, nu tu pe a lui.

  3. Creşteţi pe copiii voştri in limba voastră şi învătaţi şi pe fete să vorbească şi să iubească limba părinţilor.

  4. Feriți-vă de școlile streinilor, căci numai aşa veţi lucra înțelepțește.

  5. Cumpărați numai cărti, reviste şi gazete, scrise in limba voastră, caci numai aşa veţi scapa de puterea streinilor.

  6. La orice petrecere, ca şi la primirea musafirilor, vorbiţi numai limba voastră, dar vorbiţi-o frumos.

  7. Oricui aveţi de scris, scrieţi in limba voastră.

  8. Daca porunciţi marfa în streinătate, scrieți în limba voastră, căci câștigul deschide urechile şi ascute limba

  9. Daţi mărfuririlor numiri numai în limba voastră.

  10. Toate firmele prăvăliilor, etichetele mărfurilor şi orice reclamă, faceţi-le numai în limba voastră, căci numai aşa va vor şti şi vă vor cinsti streinii.


📖 Îndreptar în zece puncte din 1930

📜 Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

💖 „Ţăranul basarabean, care şi-a păstrat mentalitatea sa naţională şi limba, a făcut primul pas temeinic pentru reîntregirea neamului românesc”

🗓️ 11 mai 1849 – Stephan Ludwig Roth, sasul care a murit pentru că a pledat în favoarea limbii române în Transilvania →

🔴 Academician Ioan Aurel Pop — la 1592 despre limba SERMO GETICUS

💛 G-ral maior (rez) Cristian Marian Gomoi: O sinteză a unicității Limbii Române

📕 Dr. Lucian Iosif Cueşdean: Latinitatea limbii române este mai veche decât Roma cu 1.000 de ani

⭕️ Miceal Ledwith: [..] limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers!

🙏 Rugăciune pentru Unitatea Poporului şi pentru Binele Patriei - a Sfântului Calinic de la Cernica

📜 Rugăciunea Tatăl nostru la Ierusalim în limba besilor. Cine erau besii?

💖 „Ţăranul basarabean, care şi-a păstrat mentalitatea sa naţională şi limba, a făcut primul pas temeinic pentru reîntregirea neamului românesc”

enter image description here

Ţărănimea şi biserica – piloni ai apărării identităţii româneşti în Basarabia — Ioan C. POPA

Una dintre întrebările care se pun frecvent la 200 de ani de la raptul Basarabiei din 1812 este aceasta: cum a reuşit totuşi populaţia majoritară din teritoriul dintre Prut şi Nistru să-şi păstreze identitatea românească, adică limba, obiceiurile, datinile şi tradiţiile specifice şi, poate mai presus de toate, conştiinţa unităţii de neam, sentimentul profund al apartenenţei la spaţiul spiritualităţii româneşti? Răspunsul nu este simplu. Urmărind meandrele istoriei, doi factori ne apar astăzi ca având un rol determinant: ţărănimea şi biserica strămoşească.

Teza conform căreia Rusia ţaristă s-a preocupat să-şi asigure sprijinul bisericii pentru a susţine expansiunea şi a-şi extinde mereu graniţele imperiului nu este nouă. Citându-l pe Dionisie Erhan, fost stareţ la Mănăstirea Suruceni, vicar de Chişinău şi episcop de Ismail, unul dintre făuritorii unirii de la 1918, Mitropolitul Antonie Plămădeală argumenta că atât în 1812, cât şi în 1940 şi 1944, urmând ocupaţia politică, Biserica ortodoxă rusă a procedat de fiecare dată şi la o ocupaţie religioasă – abuzivă şi necanonică – a Basarabiei (1, passim).

Încă după Pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), Rusia obţinuse dreptul de a se manifesta ca protector al credinţei ortodoxe în întregul Imperiu Otoman. Dar, aşa cum notează Aleksandr Soljeniţîn, deşi dreptul de protector era perceput într-o accepţie pur religioasă, chiar de la început acesta „proiecta asupra viitorului un teribil spectru politic” [2, p. 52-53]. Mai apropiat de evenimentele de atunci, Karl Marx nota în 1853 că Principatele „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse” [3, p. 175]. Printr-un ucaz din 1808 al lui Alexandru I, în ţările române – aflate atunci sub ocupaţia forţelor militare ruse – este înfiinţat un exarhat, care cuprindea „Moldavia, Valahia şi Basarabia”. Precizăm că în perioada respectivă Moldova se întindea până la Nistru, iar Basarabia desemna doar Bugeacul. În fruntea exarhatului a fost numit mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, care s-a străduit să introducă o serie de schimbări în situaţia bisericească a principatelor, menite să ducă la apropierea acestora de biserica rusă. De altfel, printr-un ucaz sinodal din 12 martie 1808, legăturile bisericii române cu Patriarhia Constantinopolului erau întrerupte, toate chestiunile urmând să fie soluţionate de Sinodul bisericii ruse. Exarhatul condus de mitropolitul Bănulescu-Bodoni a funcţionat timp de patru ani (martie 1808 – mai 1812), încetându-şi existenţa odată cu retragerea trupelor ruse, după Pacea de la Bucureşti soldată cu anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Rusia.

Curând, speranţele în rolul protector şi eliberator al Rusiei ţariste aveau să se spulbere. Urmărindu-se, din start, înstrăinarea populaţiei din stânga Prutului de sorgintea ei istorică,la numai un an de la rapt, în 1813, Biserica ortodoxă rusă înfiinţează Eparhia Chişinăului şi a Hotinului, avându-l ca arhipăstor şi exarh pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1813-1821). După mai bine de 1500 de ani de la creştinare şi la cinci secole de suport al statalităţii moldoveneşti, Mitropolia Moldovei era astfel şi ea ruptă în două şi înstrăinată, fiind împiedicată să-şi mai exercite jurisdicţia canonică în teritoriul din stânga Prutului.

Măsurile prin care se urmărea anihilarea identităţii etnice şi culturale a populaţiilor nou ocupate – în cazul de faţă a românilor basarabeni – s-au desfăşurat în cadrul unui amplu proces de asimilare care a cunoscut periodic momente de intensitate maximă, dar şi de rezistenţă şi nesupunere faţă de acţiunile puterii dominante. Încă din 1814 au izbucnit o serie de revolte, alimentate atât de ţăranii liberi, cât şi de boieri care îşi vedeau periclitate vechile drepturi şi libertăţi statornicite în Moldova. După un nou război ruso-otoman, urmat de Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), în semn de protest faţă de politica ţarului în bazinul dunărean, marele cărturar şi diplomat Alexandru Sturza, fiul primului guvernator al Basarabiei după anexiune, îşi dădea demisia din Ministerul de Externe al Rusiei, în care activase cu merite strălucite timp de două decenii. Mai târziu, într-o carte finalizată la maturitate, în 1853 (Notions sur la Russie / Menţiuni despre Rusia),Alexandru Sturza punea în discuţie politica imperială faţă de noile teritorii şi populaţii de la periferie: „Ne pare rău că în zilele noastre Rusia a ajuns la momentul critic... A centraliza, a rusifica, a şterge din ce în ce mai mult toate nuanţele locale, acesta este astăzi scopul principal ce preocupă puterea” [4].Considerând iluzorii astfel de încercări, savantul basarabean retras la Odesa atrăgea atenţia, în aceeaşi lucrare, asupra amplitudinii măsurilor de colonizare şi schimbare a compoziţiei sociale şi demografice în ţara sa de baştină: „Ruşii din interiorul imperiului şi o mulţime de străini de toate naţiile curg puhoi şi fără încetare spre Basarabia; ei se stabilesc aici în număr mare, deoarece partea orientală a regiunii, numită Bugeac, este încă necultivată şi nepopulată, pe când restul provinciei posedă un sol fertil, păduri virgine, susţine relaţii cu Austria şi Turcia şi, mai presus de toate, dispune de tradiţii ale meşteşugarilor proprii libertăţii poporului”[5].

Care au fost consecinţele unei astfel de politici de colonizare şi asimilare în Basarabia? Una dintre ele, cu implicaţii directe asupra destinului identităţii românilor basarabeni, a reprezentat-o deznaţionalizarea nobilimii, care, potrivit istoricului Alexandru Boldur, sub dominaţiunea rusă şi-a pierdut steagul naţional. Timp de aproape o jumătate de secol de la anexiune, nobilimea basarabeană a dus o luptă necontenită pentru limbă, cultură şi legile naţionale. Un fost reprezentant al administraţiei ţariste în Basarabia, F. F. Vighel, viceguvernator al provinciei în perioada 1823-1826, adept al rusificării, notează în Memoriile sale despre perioada respectivă: „Nimeni din nobilii moldoveni nu ştia limba rusă şi nu avea curiozitatea să vadă Moscova sau Petersburgul... Nobilii se considerau conducători ai poporului şi ţineau mult la naţionalitatea lor” [6, p. 4-5].Nobilimea basarabeană reprezenta, aşadar, un stâlp al rezistenţei şi continuităţii identitare româneşti în teritoriul ocupat de ruşi. Potrivit mărturiilor istorice, la Chişinău se aflau în 1839 boieri moldoveni cu devotament pentru naţie; în 1848, tot în oraşul de reşedinţă al capitalei Basarabiei, se proiecta editarea gazetei „Românul”;în anii 1862-1863, un partid al boierilor basarabeni visa la o singură Românie unită. Sunt doar câteva din motivele pentru care administraţia ţaristă urmărea sistematic anihilarea şi lichidarea unei asemenea categorii sociale ce se opunea planurilor imperiale de asimilare şi omogenizare. Datele statistice şi documentare sunt relevante. La şase ani după anexiune, în 1818, lista nobililor din Basarabia număra 145 de familii, din care 138 (95%) erau de origine moldovenească. În 1912, la centenarul anexării Basarabiei de către Rusia, numărul familiilor nobiliare ajunsese la 468, dar compoziţia lor etnică era schimbată radical: 327 dintre acestea, mai mult de două treimi (69%), erau nemoldoveneşti, în timp ce numai 137 (30%) mai proveneau din Moldova [7, p. 20-22]. Drept urmare, în ajunul unirii din 1918, marea majoritate a nobilimii din Basarabia era fidelă statului şi tronului ţarilor ruşi, străină mentalităţii naţionale. Deznaţionalizarea nobilimii a fost însoţită, implicit, de pierderea identităţii de către majoritatea intelectualităţii basarabene. Locul şi rolul politic ale nobilimii au revenit în acel moment istoric miraculos din 1918 altei clase sociale – ţărănimea, căreia i se datoreşte în mare parte Unirea Basarabiei cu România. Aceasta deoarece „ţăranul a rămas român şi sub barbarii cei vechi şi sub cotropitorii ceilalţi, el este păstrătorul efectiv al teritoriului naţional, argumentul viu şi cel mai puternic al autohtoniei noastre, conservatorul trecutului şi tinereţii noastre”,după cum scria Liviu Rebreanu [8]. Adevăr valabil, de altfel, pretutindeni, inclusiv pentru ţăranii ruşi: mergând pe urmele scriitorului Gleb Uspenski (1843-1902), A. Soljeniţîn evocă şi el forţa pământului, cea care i-a dăruit ţăranului „o severă disciplină de familie şi socială, l-a protejat de învăţături mincinoase şi dizolvante” [9, p. 85]. Alexandru Boldur era, aşadar, îndreptăţit să afirme: „Ţăranul basarabean, care şi-a păstrat mentalitatea sa naţională şi limba, a făcut primul pas temeinic pentru reîntregirea neamului românesc” [10, p. 24]. Alături de clasa socială a ţărănimii, un alt pilon al păstrării identităţii româneşti în Basarabia, sub ocupaţia ţaristă şi apoi sovietică, l-a reprezentat clerul, din cădelniţele căruia, cum afirmă un autor inspirat, nu ieşea numai mirosul de tămâie, ci şi puţin parfumul culturii naţionale. Este interesant de consemnat faptul că la 1812, în momentul raptului, în Basarabia se desfăşura o puternică activitate religioasă, evidenţiată pregnant de numărul celor 775 de biserici parohiale şi 40 de mănăstiri şi schituri existente în 755 de sate şi oraşe ale provinciei, deservite de un numeros personal preoţesc pregătit în spiritul valorilor naţionale. Încă de la început, s-a ivit un conflict: pe de o parte, biserica basarabeană, deşi trecută în urma unei decizii politice sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, continua să militeze pentru un statut propriu, decurgând din caracterul specific al limbii, moravurilor şi obiceiurilor populaţiei locale, diferit de cel al populaţiei majoritare ruse a imperiului; pe de altă parte, deşi Biserica ortodoxă se bucura de o mare autoritate în Rusia, ea devenise sub presiunea ţarilor o anexă a statului rus, care practica un ortodoxism silit – membrii Sfântului Sinod, format din episcopi, erau numiţi de ţar şi deveneau astfel înalţi demnitari ai curţii imperiale, al căror scop suprem era să dezvolte în inimile enoriaşilor dragostea necondiţionată faţă de scaunul împărătesc. Nu este de mirare că, între primele măsuri dictate de noua ocârmuire, se număra şi interdicţia de a retipări în Basarabia cărţi provenite din Principatele române, ci numai ediţii în limba slavonă, purtând girul tipografiei sinodale de la Moscova.

După cum se ştie, după Războiul Crimeei (1853-1856), în perioada 1856-1878 trei judeţe din Sudul Basarabiei (Bolgrad, Ismail şi Cahul) s-au aflat mai întâi în componenţa Moldovei, apoi a Principatelor Unite şi a României, ca urmare a hotărârii Congresului de pace de la Paris (1856). După războiul din 1877-1878 şi proclamarea independenţei de stat, România este obligată să retrocedeze Rusiei cele trei judeţe, printr-o hotărâre a Congresului de la Berlin (1878). La 9 octombrie 1878, odată cu trecerea noilor ţinuturi sub stăpânire rusă, reprezentantul puterii ţariste îi comunica împăratului printr-o telegramă: Basarabia românească nu mai există. A doua zi, cu prilejul Sfintei Liturghii oficiate în soborul de la Ismail, arhiepiscopul rus al Basarabiei, Pavel Lebedev, se adresa enoriaşilor moldoveni cu următoarele cuvinte: „Ţine minte, ţară nou-alipită, că tu eşti avanpostul poporului rus şi al bisericii ruse, avanpostul prin care poporul rus şi biserica rusă intră în atingere cu popoarele de o credinţă şi de un sânge cu noi” [11, p. 147-148]. Mai târziu, un urmaş al lui Lebedev, arhiepiscopul Serafim Ciciagov, trimis să sprijine prin biserică rusificarea Basarabiei şi transformarea ei într-o provincie devotată Rusiei şi ţarului, se plângea de preoţimea basarabeană cu năzuinţe separatiste, precum şi de mişcarea naţională care militează pentru desfăşurarea serviciului divin şi a învăţământului şcolar în limba maternă. El îi asigura pe superiorii săi că se luptă împotriva grupului de separatişti care stăruie să-i înveţe pe moldoveni limba românească cultă, necunoscută moldovenilor... [12, p. 304]. Să mai menţionăm că primul ziar naţional românesc apărut la Chişinău, în mai 1906, la aproape o sută de ani de ocupaţie străină, s-a intitulat „Basarabia”şi a fost realizat de studenţi şi absolvenţi ai Seminarului teologic din capitala provinciei. Poemul Limba noastră, pe care Ovid Densusianu îl considera cea mai frumoasă poezie închinată limbii române, a fost scris de preotul-poet Alexei Mateevici, cel care, în faţa studenţilor din Chişinău, în 1917, afirma: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român” [13, p. 309, 323].Toţi scriitorii „epocii de redeşteptare, afirmă şi părintele Vasile Ţepordei, au fost clerici şi tinere vlăstare ale şcolilor duhovniceşti” [14, p. 13]. Din rândul seminariştilor s-au afirmat şi cei mai mulţi dintre făuritorii Unirii din 1918. În pofida înstrăinării şi a numeroaselor oprelişti întâmpinate, Biserica Basarabiei a supravieţuit regimului ţarist: în 1918, ea revenea la sânul patriei-mame cu o zestre însemnată: un mare număr de biserici noi, reconstruite din piatră, diverse edificii şcolare şi sociale parohiale, precum şi cu un patrimoniu spiritual păstrat cu evlavie. La acest din urmă capitol, poate „cea mai bogată comoară, cum scria istoricul N. Popovschi în 1931, a fost frumoasa limbă românească, acea «limbă a vechilor cazanii» pe care populaţia băştinaşă din Basarabia a păstrat-o cu sfinţenie sub scutul bisericii, cu via ei înrâurire, trecând-o prin toată negura vremurilor, ca o unică moştenire pe care nu i-a putut-o răpi oblăduirea străină.” [15, p. 312.]. Astfel de strădanii şi sacrificii au făcut posibil acel moment unic şi miraculos din 27 martie 1918, când Sfatul Ţării, dând glas voinţei populare şi invocând puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, proclama unirea Basarabiei cu mama sa, România. Un act prin care, aşa cum va afirma câţiva ani mai târziu unul din făuritorii săi, Pantelimon Halippa, se exprima voinţa ca „Basarabia să nu mai fie măr de discordie între ruşi şi români (...), căci a fost, este şi trebuie să rămâie pământ românesc” [16, p. 7].

Note

  1. Antonie Plămădeală, Biserica Basarabiei. Problema jurisdicţiei canonice în trecut şi astăzi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.

  2. Aleksandr Soljeniţîn, Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX, Editura Anastasia, 1995.

  3. Karl Marx, Ruşii în Moldova şi Ţara Românească, Manuscrisul B 63, în vol. Însemnări despre români (Manuscrise inedite), Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964.

  4. Alexandre Stourdza, Oeuvres posthumes religieuses, historiques, philosophiques et litteraires, Tome II (Notions sur la Russie / Menţiuni despre Rusia), Paris, 1858-1861.

  5. Ibidem. A se vedea şi Emil Vrabie, Soarta unui emigrant. Alexandru S. Sturza, Editura Pontos, Chişinău, 2009, p. 196-197.

  6. A. Boldur, Soarta istorică a nobilimii din Basarabia. A se vedea şi Ştefan Ciobanu, Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura, 1941/1992, Editura Clio, Bucureşti, Editura Ştiinţa, Chişinău.

  7. A. Boldur, op. cit.

  8. Liviu Rebreanu, Laudă ţăranului român, discurs de primire în Academia Română, 1940.

  9. A. Soljeniţîn, op. cit.

10.A. Boldur, op. cit.

  1. Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 1931/2000.

  2. Ibidem.

  3. Petre V. Haneş, Scriitorii Basarabeni. 1850-1940, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1942.

  4. Vasile Ţepordei, Politicianismul şi Basarabia în timpul celor 13 ani de la unire, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, Chişinău, 1931.

  5. N. Popovschi, op. cit.

  6. Sergiu C. Roşca, Basarabia, pământul misiunii noastre, Editura Universitară, Bucureşti, 2006.

🗓️ 11 mai 1849 – Stephan Ludwig Roth, sasul care a murit pentru că a pledat în favoarea limbii române în Transilvania →

Stephan Ludwig Roth, sasul care a murit pentru ca a apărat limba română

Aceste pământuri au dat de-a lungul istoriei mulți eroi anonimi, chiar dacă nu toți aceștia dintre ei sunt de origine română. Un sas a ținut atât de mult la principiile sale, încât a preferat să moară în mâna infamului „Tribunal de sânge” al nobililor unguri de la Cluj, decât să se dezică de convingerile sale, printre care și aceea protrivit căreia limba oficială a țării (n.r. Transilvania) trebuie să fie limba română, adică limba populației majoritare din Ardeal.

enter image description here

Stephan Ludwig Roth s-a aflat printre participanții de la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848, locul unde a putut vedea cum se trezește conștiința națională a românilor, unde zecile de mii țprani sătui de chinurile iobăgiei s-au alăturat elitei românești pentru a cere drepturi pentru întreaga suflare romaneasca.

Marea Adunare populară de la Blaj a lăsat de altfel niște puternice impresii asupra lui Stephan Ludwig Roth, acesta publicând într-un ziar săsesc, „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentara la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848, un articol intitulat „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea românilor de la Blaj), în care pentru prima dată nu se mai folosea termenul de „Walachen” pentru „români”:

„ … un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” — Stephan Ludwig Roth

Dar declarațiile și faptele de la care aveau să i se tragă moartea, stârnind furia nestavilită a nobilimii maghiare din Transilvania sunt legate de apararea limbii române, într-o contraofensivă la încercarea de legiferare a limbii maghiare ca limba oficială de stat, de către Dieta de la Cluj:

Nu vad nevoia de a se impune o limba oficiala a țarii. Nu este nici limba germana, nici cea maghiara, ci limba romana” pe care „o inveți singur, pe strada, in contact singur cu oamenii. Și chiar daca nu ai dori sa inveți limba aceasta, o inmiita trebuința impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea insași”— Stephan Ludwig Roth

Citește in continuare: https://glasul.info/2017/05/03/stephan-ludwig-roth-sasul-care-murit-pentru-ca-aparat-limba-romana

🔴 Academician Ioan Aurel Pop — la 1592 despre limba SERMO GETICUS

...“în 1592, adică în secolul în care comisarii imperiali se temeau că se unește Maramureșul cu Moldova, boierii se strâng într-un sfat, în Târgul Sighetului, și judecă situația hotarelor satului Borșa, care e aproape de culmea munților și de frontiera fixată cu Moldova. În acest document din 1592, redactorul lui, care era un scrib maghiar umanist, zice «Acuma n-am ce face, că hotărnicirea nu v-o pot da în latinește, că oamenii ăștia vorbesc SERMO GETICUS», adică limba getică” — Academician Ioan Aurel Pop

💛 G-ral maior (rez) Cristian Marian Gomoi: O sinteză a unicității Limbii Române

Emil Cioran zicea, mai în glumă - mai în serios: ...ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.

enter image description here

De ce e limba română așa o limbă unică?

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

  1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

  2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
    Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

  3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.
    Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

  4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.
    N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

  5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

    Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

  6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa.
    “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

  7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de dor și doină, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

    Dor și doină se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

  8. Alt aspect unic în lume, româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.
    Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

  9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.
    Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra românul s-a născut poet). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

  10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

  11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

    Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume”

Cu deosebit respect G-ral maior rez Cristian Marian Gomoi


📕 Dr. Lucian Iosif Cueşdean: Latinitatea limbii române este mai veche decât Roma cu 1.000 de ani

Motto:

Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.” — Vasile Alecsandri

Româna este de sorginte autohtonă

Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.

Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.

Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1.500, înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.

Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.

Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane ale epocii.

Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum: GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), etc.

Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „o limbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu invers.

Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.

Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.

Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de “străini”, cu mici deformări sonore.

Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”. La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”, pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de “românul” de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul european contemporan.

Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.

Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.

Româna produce impresia unei limbi „de strânsură” pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este cuvântul NOAPTE.

O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.

Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:

1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.

1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.

2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta de NAP-i.

Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire, periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele “luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică, dar prezent ca “NAP-te”, în România.

T(D) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=ar-DE, TĂ-ciune, s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din acelaşi domeniu ori sferă semantică. NP+T=periodicitate NP a luminii T= NOAP+TE.

Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept al noţiunii de noapte, oricâtă fantezie a-ţi pune la bătaie.

Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul ru-PTU-ră.

NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, “NIU” în engleză, “NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.

Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au învăţat NOVAIA (nou)?

NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din Punjabi.

El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce lipseşte din istorie. Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai românilor.

Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.

Toate conţin morfemul R-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT-, ce exprimă îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.

A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.

În română există morfemul stem N* = “înnoire” = NA-şte-re, NOU.

În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ- na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.

N+PT=metafora NOA+PTE.

Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am “învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.

Aspectul contravine unei logici elementare.

Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai veche decât Roma însăşi.

Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1.000 de ani înainte de latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de latinescul Romei SOL, -lis.

Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-europeanul “primar” “NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la latinescul Romei “ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei “CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.

Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în „România”.

Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.

Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.

Plecând de la “amănunte” de genul acestora, împreună cu studiul lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2.000 de cuvinte arhaice româneşti, 1.000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, 175 turco-maghiare, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, se poate înţelege de ce Româna a fost prima limbă a Europei Vechi.

Autor: Dr. Lucian Iosif Cueşdean


💡 La Budapesta este cercetată influența Limbii Române asupra limbii maghiare

Franz Joseph Sulzer, 1781: în Dacia (limba valahă), deşi a fost în contact cu atîtea limbi străine, n-a împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, NU EXISTĂ UN SINGUR CUVÎNT UNGURESC COMUN ÎNTREGII LIMBI VALAHE (Geschichte des Transalpinischen Daciens, vol.I, p. 41, subl. ns.).

enter image description here

Pentru prezenţa a foarte numeroase cuvinte româneşti în lexicul maghiar, să urmărim prezentarea admirabilului studiu al eruditului profesor de la Universitatea din Budapesta, Ferenc Bakos.

Chiar dacă ar putea părea un paradox, Ferenc Bakos poate fi socotit unul din cei mai importanţi lingvişti ai limbii române, căci a făcut pentru una din grupele de cuvinte ale limbii române – cele considerate, fără nici o dovadă, ca provenind din maghiară – mai mult decît au făcut toţi lingviştii români luaţi la un loc: prin studii şi cercetări erudite, a restituit adevărul pentru cîteva sute de cuvinte româneşti.

În dicţionarele româneşti, câteva sute de cuvinte sânt socotite de origine ungurească, ceea ce este fals. Această eroare de proporţii – nu numai privitor la limba maghiară – pleacă de la Alex. Cihac (1825 – 1887), un ignorant în materie de lingvistică, care, fără nici-o metodă, a luat dicţionarele limbilor vorbite împrejurul României şi, unde a găsit un cuvînt similar cu cel românesc respectiv, fără să ţină seama de diferenţa de sens, de structură, numai pe baza similitudinii de formă, auditive, a declarat că vorba românească provine din limba respectivă.

Pe scurt, "metoda" lui Cihac era: şi în ungară, deci din ungară; şi în bulgară, deci din bulgară etc., înstrăinînd, fără noimă şi fără vreo probă, originea a mii de cuvinte româneşti şi numai româneşti.

În prefaţă, Cihac îl citează pe lingvistul vienez B. Kopitar care, în lucrarea sa Albanische, Walachische und Bulgarische Sprache, spune că valaha sau, mai degrabă, daco-româna e cel mai vechi şi mai particular din idiomurile neolatine, după care Cihac conchide că această aserţiune este destul de justă. Daco-româna, deşi mai puţin bogată(dimpotrivă, este, de departe, cea mai bogată limbă europeană, Nota ns.) decît cele mai tinere limbi din occident(subl. ns.), în care elementul roman a avut mai mult timp să prindă rădăcini, posedă mai multe cuvinte clasice din epoca lui August decît acestea din urmă, şi un mare număr de vorbe au păstrat accepţiunea lor latină, care s-au schimbat complet în aceste idiomuri (p. VII).

Constatări similare, ca fond, găsim şi la Giorgio Tomasi, I. Hildebrandt, Claes Rĺlamb, J. Tröster, J. Filstisch, Contele d'Hauterive, W. Hoffmann şi Felix Colson, ca şila Petru Maior şi Timotei Cipariu etc. Masivul studiu al profesorului Bakos (560 pagini) conţine, în primul rând, aspecte lămuritoare privind limba română şi modalităţile de receptare ale cuvintelor de origine română: fonetică, morfologie, productivitatea elementelor de origine română, aspecte de formare a cuvintelor, cuvîntul român de provenienţă şi forma fonetică modificată sub influenţa unui element maghiar, mixaj între elemente române şi maghiare, forma maghiară ca rezultat al contaminării a două cuvinte provenite din română, situaţii când forma fonetică a cuvîntului din română nu se modifică, dar se schimbă înţelesul sub senzaţia auditivă a unui element maghiar, semiotică, sinonime, cauzele împrumutării de cuvinte, observaţii asupra geografiei cuvintelor, cuvinte răspîndite în afara Ardealului, căile de răspîndire, problemele răspîndirii etimologiei valahe, fenomene legate de bilingvism, de la cuvîntul străin la cuvîntul încetăţenit, cronologia elementelor româneşti din bagajul de cuvinte maghiare, răspîndirea geografică şi în diverse straturi de stil, cronologia elementelor româneşti şi vitalitatea lor (pe secole), elemente de origine română ale limbii populare române din Ardeal şi care apar pe întreg teritoriul Ardealului, elemente româneşti care au ajuns în straturi de stil mai înalte etc.

Într-o secţiune aparte (p. 394-400), se menţionează cuvintele româneşti folosite în operele lor de mari scriitori maghiari (de ex. Jókai Mór ş.a.), de importante personalităţi politice şi culturale maghiare (de ex. Miklós Bethlen ş.a.) etc.

După cum se vede, din enumerarea parţială de mai sus, este abordată o mare varietate de aspecte, netratate în nici o lucrare românească privitor la contenciosul lexical româno-maghiar. Regretăm că spaţiul nu ne îngăduie să intrăm în amănunte.

În partea expozitivă, prof. Bakos urmăreşte cuvintele româneşti intrate în maghiară, după prima menţiune scrisă, însă menţionând şi alte atestări, pe secole, dar numai începând din secolul XIV. Dacă se ia în seamă că, acum 119 ani, Antal Edelspacher găsise numai 124 cuvinte româneşti în maghiară, suma de 2.333 stabilită de eminentul profesor al Universităţii din Budapesta pare mare. Dar ştiinţa nu se poate opri. Cercetătorii caută mereu. Cine poate spune, pe baza altor cercetări, ce noi descoperiri se vor mai face ?

Din lista de mai sus, se constată cît suntem de departe, cu cercetarea prof. Bakos, de susţinerile anterioare: românii erau oieri şi influenţa lor s-ar găsi în maghiară numai în ce priveşte oieritul (sic !). Între cele 23 domenii de activităţi umane de mai sus, pe locul doi, cu 203 cuvinte, figurează activităţi intelectuale şi viaţă afectivă, ceea ce înseamnă o influenţă considerabilă a limbii române în zona spiritualităţii.

Această constatare arată o altă realitate a raporturilor între culturile exprimate în cele două graiuri (român şi maghiar), între populaţiile care le vorbesc, decît au afirmat mereu istoricii maghiari. Noi credem că istoria cuvintelor de origine română, intrate în maghiară, trebuia începută cu sec. X, nu cu sec. XIV, deoarece se cunosc suficiente documente astăzi, care dovedesc că românii au existat în Panonia din cele mai vechi timpuri. Aceştia erau sedentari, se îndeletniceau cu agricultura şi creşterea animalelor şi aveau organizare socială proprie, cnezi, vlădici etc. (A se vedea Paul Schveiger în "Hungarian Studies" 2/2, 1986)

Un alt fapt imputabil acestei lucrări este acela că nu a luat în considerare decît atestările scrise. Or, prin jocul întâmplării, un cuvînt poate fi atestat în scris de 5, 10 sau 100 ori într-un secol, iar altele nu ajung să fie cuprinse în texte scrise nici o dată în cinci secole.

La venirea ungurilor şi, mai ales, după zdrobirea lor la 955 la Lechfeld de către Otto cel Mare, când s-au întors în Panonia numai puţine resturi de războinici (cei care au scăpat cu fuga), Panoniile erau locuite de Daci.

Prin maghiarizarea acestei populaţii de-a lungul timpului au intrat în limba maghiară cele 2.300 cuvinte româneşti pe care le găseşte F. Bakos, dar şi numeroase altele. Că Dacii erau locuitorii Panoniilor nu poate exista nici cel mai neînsemnat dubiu.

Pe pietrele comemorative pe care a ordonat să fie instalate în diverse locuri din Imperiul Roman, împăratul Octavian Augustus a scris:

Pannoniorum gentes, quaăsaînte me pricipem populi Romani exercitus nun quam adit, devictas per Ti. Neîronem, qui tum erat privignus et legatus meus, imperio populi Romani săubieîci protulique fines Illyrici ad răipîam fluminis Danăuîi. Citrăaî quod ăDîaăcorîuăm trîanăsîgressus exercitus meis aăuîspăicis victîus profliga tusque ăesît, et posătea tranîs Danăuîvium ductus exăercitus meîuăsî Dacorum gentes imăperiîa păopuliî Răomani per ferre coegitî, Res Gestes Divi Augusti. V. 30, 44-49

(Neamurile panonilor, pe care niciodată înainte de domnia mea nu le înfruntase vreo oştire romană – fiind definitiv învinse de Tiberiu Nero, care pe atunci îmi era fiu adoptiv şi locţiitor – le-am supus stăpânirii poporului roman şi am împins hotarele Iliricului până la malul fluviului Dunărea. Oştirea dacilor, care trecuse dincoace de acest (fluviu) a fost învinsă şi alungată, sub comanda mea supremă, iar apoi armata mea a trecut dincolo de Dunăre şi a silit neamurile dacilor să suporte stăpânirea poporului roman).

— Sursa: cersipamantromanesc

📜 În Asia trăiesc circa 80 de milioane de vorbitori de limba română arhaică

Asia reprezintă continentul cel mai întins și cel mai populat de pe Terra.Aici locuiesc rude vechi ale neamului nostru. Sunt de peste 4 ori mai mulți decât românii din țară. /

Lucian Cueşdean afirma: Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat romanești, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmașii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanța dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

La şcoală se învață că daco-geţii sunt o ramură a neamului tracic. Ei trăiau în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi vorbeau o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa limba latină. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După zeci de ani de cercetări dr. Lucian Cueşdean ne arată că aceste informații sunt false. El afirma că triburile getice ocupau teritorii din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Populație punjabi din nordul Indiei este urmașa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmași ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu limba română.

Multe cuvinte punjabi sunt comune cu româna. Acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman deci, geţii, vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.

Am pornit de la informațiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats». Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, a relatat Lucian Cueşdean. (vezi video mai jos). Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul daco-roman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, a spus Cueşdean.

Lucian Cueşdean a obținut titlul de doctor în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor pentru latină, iar libienii nu.

În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.

Teoria se verifică pe internet prin traducerea automată a unor cuvinte din română în engleză și din engleză în punjabi.


Limba rumânilor are 2000 de cuvinte răspândite de geţi, azi singurele cuvinte europene antice VORBITE în India, aşa zisele ”indo”-europene ; 240, exclusiv româneşti, inexistente la alţi” indo”-europeni.

Comparaţi cu etimoanele DEX-ului şi cu armâna http://solif.wordpress.com/

În toate enciclopediile, inclusiv în Wikipedia, scrie că, geţii au ajuns atât la Gibraltar ca Iler- geţi, Indi-geţi, cât şi în India, ce le datorează numele INDI-geţilor, dându-i azi toponime în româneşte, nume de caste ale GEŢILOR (jet) şi ale GOŢILOR (got), inclusiv nume de teritorii, DACA, GAIA, IASCĂ, La HORE, BAN, TRAG, DELI, CĂLCATA, CAR ACI, PANGI-API, ape, Zob, Indus, Surată, ca Indi-geţi şi Mas-geţi (massageţi), geţii maximi, Geţii cei Mari (mas, mare, MAS-iv, în latină şi în limba pahalavi a perşilor).

Vedem că ei vobeau dialecte româneşti atât pe parcursul până în Spania, cât şi pe cel până în India, unde au ajuns şi fraţii noştri macedoneni, sub Alexandru cel Mare, acum 2300 de ani.

Abia în India desluşim limba română paleolatină şi paleogermanoslavă a geţilor, cu o castă GOT, pentru că romanii nu au ajuns niciodată în INDIA, în Punjabi.

De mai bine de 80 de ani, studiile francezilor Burnouf Emil şi Carnoy Albert, constată peste 418 CUVINTE ROMÂNEŞTI ÎN SANSCRITĂ, după Originea daco-tracă a limbii române, din 1936, de Marin Bărbulescu-Dacu, conform cu Augustin Deac (I, p. 378-390) .

Ele nu aveau cum să fie SCRISE în India decât de către românii geţi care au ajuns acolo şi vorbeau această limbă în urmă cu 2500- 3000 de ani: 1-10, unu, dvi, tri, ciatru, penci, şaş, şaptan, astan, novan, dzaccan, 100=satan, 1.acasă-acaşa, 2. aci-ake, 3.acu-acu, 4.ADAPA-padapa, 5.adesea-adesa, 6.adică-adica, 7.adâncit-udancita, 8.aer-ajira, 9.afară-apara, 10.albină-alini, 11.alerga-lergam, 12.anapoda-anupada, 13.anume=anumâ, 14.APĂ=AP,APA, 15.APOS, 16.apăsat-apasabda, 17.apus-apasc, 18.arde-ardami, 19.ARIN-arana, 20.a asemăna-samana, 21.aşa-aşa, 22.astupa-stâpiâmi, 23.aţa-atca, 24.AZI-adia, 25.balamuc-balimuca, 26.BALAUR-balavat, 27.baltă-balâha, 28.bandă-banda, 29.baniţă-banica,30.bardă-bardhaca, 31.basm-basma, 32.băiat-avibâiatamâmi, 33.bănie-BAN, pan, 34.bălaie-balacsa, 35.bătrână-vatarama, 36.CAI-haia, 37.camaşă-camamaşa, 38.cameră-camera, 39.cana-cana, 40.cap-capala, 41.car-carsu, 42.casă-csha, 43.caş-cşu, 44.cazma-cazma, 45.caznă-cazna, 46.CĂRĂMIDĂ-crmidza, 47.CĂRUŢĂ-crunita, 48.cânepă-cana, 49.cârpă-carpsah, 50.cârcă-carca, 51.CEAS-cias, 52.ceată-CITA, 53.ceaţă-ciata, 54.cerc-cerde, 55.chiag-cag, 56.cimitir-câmitra, 57.crăpa-crapaiami, 58.custură-castra, 59.CURVAR-carvara, 60.CUŢIT-cuţ, 61.dădăci-dadâca, 62.dărâma-darâmi, 63.degeaba-duciaba, 64.dinte –denta, 65.două săptămâni-dwesaptâha, 66.dor-dwar, 77.drac-racjas, 78.DRUM-dru, 79.dubă-dabba, 80.a se duce-dutiami, 81.DUH-druh, 82.duios-duvas, 83.DUŞ-duş, 84.duşman-duşman, 85.dur-dur, 86.a dura -dura, 87.iapă-eciva, 88.este-asti, 89.fală-fala, 90.frate-vrate, 91.GARD-cardis, 92.GAURĂ-gaura, 93.a se găsi-samugassâmi, 94.găteje-gatejas, 95.gâscă-hansica, 96.genunchi-ganaca, 97.gingie-gingina, 98.greu-guru, 99.GURĂ-gora, 100.HAN-han (ospătărie), 101.hotar-hotu, 102.HOŢ-cioţa, 103.hrană-cirana, 104.a HULI-holâmi, 105.iacătă-ecata, 106.IAD-jadu, 107.iama-yama, 108.IATAGAN-ciatagni, 109.ieşi-iş, 110.INIMA-ianma, 111.a IUBI-iub, 112.a îmbrânci-brasyâmi, 113.îndărăt-aderat, 114.ÎNGER-angiras, 115.înserat-avesara, 116.învârti-vârtati, 117.întări-antarita, 118.a ÎNVĂŢA-invati, 119.a înveli-vallami, 120.jale-jwala, 121.JAR-ghar, 122.jigodie-jagdi, 123.jilav-jala, 124.JUG-yuga, 125.a JURA-juryâ, 126.labă-lab, 127.laţe-laţua, 128.a lăia-layami,129.LIMBĂ-lamba, 130.a lipi-alimpâmi, 131.loc-loca, 132.a luci-a biruci,133.LUP-lup, 134.luptă-LUPTA, 135.maimuţă-maiamuca, 136.mal-mrl, 137.mardeală-mardala, 138.MARHĂ-mrga (animal), 139.mazăre-mazara, 140.măduvă-meduva, 141.măgar-magar,142, măi-mâjâ, 143.măreţ-mreţ, 144.mândru-mandra, 145.mânz-mândza, 146.MELODIE-mela, 147.a MIŞCA-masc, 148.mlădiţă-mlădihta, 149.mosor-mosur, 150.mugur-mucala, 151.MUIERE-muherea, 152.a muia-amivahana, 153.MUST-musti, 154.mustaţă-mustaca, 155.mut-mutu, 156.MUTRA-murta, 157.a înnădi-nadami, 158.naiba-naiba, 159.nas-nas, 160.nămete-namata, 161.a năpădi-upapadia, 162.nărav-narabu, 163.nărod-niroda, 164.născătoare-anujitra, 165.NECITIT-nacit, 166.nepot-napat, 167.nevastă-navasti, 168.NOAPTEA-nacta, 169.NOR-nâra, 170.nou-nava,171.nume-nama, 172.oaie-avi,173.OALĂ-vala, 174.OBADĂ-abadda, 175.a obosi-obositi, 176.ocară-OCARA, 177.ODAIE-odaia, 178.odor-odor, 179.OM-om, 180.omletă-omlet, 181.a OPĂRI-opariti, 182.opincă-upanâha, 183.ORAŞ-VARA, 184.ortac-ortac, 185.os-asti, 186.a ostoi-ostaviti, 187.a otrăvi-aştravi, 188.pace-pâca, 189.paloş-pala, 190.pală-păla, 191.pandur-pandur, 192.paparudă-paperuda, 193.paprică-paprica, 194.par-para, 195.PARADIS-svanadisna,196.paradit-paradina, 197.parte-partac, 198.PĂCAT-pacata, 199.păcală-pacala, 200.păduche-padavica, 201.patru-cattru, 202.pălit-palita, 202.păsat-paci, 203.păsărică-ciâricâ, 204.a păşi-caşi, 205.pătaş (sat) PUTNA-PATNA, 206.a păţi-paţâmi, 207.pâclă-palca, 208.pelasgi-balaacşi (oacheşi,ochi frumoşi), 209.pingea-ipangea, 210.a pisa-pisa 211.PITĂ-PITĂ, 212.a piti-pete, 213.PLEAVĂ-plava, 214.ploaie-samplave, 215.PLUTĂ-plută, 216.a pluti-plu, 217.a pocni-apahomi, 218.poamă-pama, 219.POD-PAD, 220.poiană-puvana, 221.pomană-povamâna, 222.POPA-gppa, 223.potecă-patica,224.a potopi-pratapâmi, 225.povaţă-povacia, 226.praf-praga, 227.prag-prage, 228.praz-pras, 229.a prăda-pradaţi, 230.a prăpădi-prapâde, 231.a prăşi-prasuia, 232.a prăvăli-prabula, 233.a PRĂZNUI-prasnâmi, 234.a presăra-prasara, 235.PRIETEN-priatama, 236.prisacă-precina, 237.prânz-prâns, 237.prost-prasten, 238.pungă-puga, 239.a pupa-pupâmi, 240.purece-pulaca, 241.a puţi-piţi, 242.RAI-RAI, 242.ram-ram, 243.rană-vrana, 244.raţă-rasca, 245.ravăn (umed)-ravana, 246.a răci-racita, 247.RĂBOJ-rabos, 248.rău-ră, 249.a râde-rida,250.a râşni-racijirnas, 251.râuşor-arivi, 252.a revărsa-ciaravarsa, 253.a risipi-risipati, 254.ROATĂ-rat, 255.a robi-rabi, 256.roşu-aruşâ, 257.rudenie-rud, 258.rugă-rage,259.RUMÂN-ramana, 260.a rupe-rupa, 261.ruşine-ruş, 262.sac-sac, 262.sală-sâlâ, 263.salbă-salbâ, 264.SARE-sara, 265.sat-avasata, 266.să te VĂD-satiavâdâmi, 267.a săgeta-sajiaka, 268.SĂLAŞ-salajiya, 269.a semăna-samana, 270.sănătate-sarvatati, 271.săptămână-SAPTANAHAN, 272.sărac -sanaca, 273.a SĂRI-sar, 274.scârnă-chirna, 275.a se scrinti-cirantnâmi, 276.a scula-swalâmi, 277.secătură-sacâtura, 278.secure-sacura, 279.se îmbucă-sambuca, 280.a se sfădi-vadâmi, 281.SFÂNT-ASFANT, 282.smântână-santânica , 283.SLAVĂ-SRAVAS, 284.slugă-sruşu, 285.SMERENIE-SMARANA, 286.smintit-amantu, 287.SOARE-swar,sura, 288.soartă-swârta, 289.spumă-spuz, 290.a sta-îsta, 291.stână-stâna, 292.stăvar-stavara, 293.STĂPÂN-stâpana, 294.a străluci-swaruci, 295.a striga-strig, 296.strop-trapsa, 298.struguri-struguhuri, 299.STUP-stupa, 300.sudoare-sreda, 301.a sudui-udiâmi, 302.SULIŢĂ-sulica, 303.suman-sumanas, 304.sunet-suânta, 305.sunt-sant, 306.sunt gata-sangata, 307.SUPA-supa, 308.SURATĂ-surată, 309.surâs-sanharasa, 310.a surpa-surpa,

🚫 "Moldovenismul" este un curent pseudoștiințific, politic, social, cultural și filologic care afirmă că moldovenii ar fi o etnie separată, diferită de români, fapt contrazis de către instituțiile academice.

Moldoveniştii susţin că statul România a apărut târziu, în secolul al XIX-lea, astfel că nici vorbă de “limbă românească” în evul mediu.

Map: Romanian Lands

Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului nota în 1588 despre Petru Şchiopul:

Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească … şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri.

Sursa citatului: cersipamantromanesc.wordpress.com

📜 Academia Română: Aromânii fac parte din poporul român

AROMÂNI

Academia Română a luat act de „continuarea și intensificarea unor activități politice care urmăresc denaturarea adevărului cu privire la aromâni și la dialectul aromân”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe siteul instituției.

Academicienii arată că din punct de vedere al adevărului științific, „poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă.

Dialectele românești – dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân – se întâlnesc într-un spațiu vast, din Maramureș și Carpații nordici în nord până în Epir și Tesalia în sud, din Istria, la Marea Adriatică în vest până la Marea Neagră și dincolo de Nistru în est. Vorbitorii lor sunt urmașii populației autohtone romanizate din Imperiul Roman de Răsărit.

Atestate în trecut pe un teritoriu unitar, în nordul și în sudul Dunării, dialectele românești s au izolat de-a lungul timpului, în urma pătrunderii slavilor în Peninsula Balcanică începând cu secolul al VII-lea, fapt care a determinat unele deplasări ale vorbitorilor în acest spațiu geografic în perioada Evului Mediu. Dacoromânii sunt continuatorii românității nord-dunărene, în timp ce aromânii, meglenoromânii și istroromânii sunt continuatorii românității sud-dunărene”.

Academia informează că s-au intensificat acțiunilor ce urmăresc „separarea românilor sud-dunăreni – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi timoceni, ca și a altor români din afara granițelor României (românii timoceni, basarabeni, herțeni, maramureșeni etc.) – de limba și poporul român”.

  • Un citat de Petre Țuțea: Aromânii sunt români absoluți!

⭕️ Miceal Ledwith: [..] limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers!

Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentaleMiceal Ledwith

🎥 Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română / VIDE⭕️

Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română

🌐 21 februarie – Ziua internaţională a limbii materne (ONU)

- Posted in Viață, Sănătate și Educație by

Ziua internaţională a limbii materne este marcată în fiecare an, la 21 februarie, pentru a promova diversitatea culturală şi lingvistică din întreaga lume. Data aleasă aminteşte de evenimentele ce au avut loc la 21 februarie 1952, când mai mulţi studenţi, care demonstrau în Dhaka pentru recunoaşterea limbii lor materne ”bangla” drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împuşcaţi de forţele de poliţie, potrivit www.un.org.

Limba Română - Bună!

Această zi a fost proclamată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 17 noiembrie 1999, prilejul cu care statele membre ale ONU s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor materne ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare.

A fost celebrată pentru prima dată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2000. Ulterior, Adunarea Generală a ONU, prin rezoluţia din 16 mai 2007, a invitat statele membre “să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii”. De asemenea, a proclamat anul 2008 ca ”Anul Internaţional al limbilor”, pentru a promova unitatea în diversitate şi înţelegerea internaţională, prin multilingvism şi multiculturalism, arată sursa amintită.

Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului mondial material şi imaterial şi o componentă esenţială în procesul de definire şi perpetuare a identităţii fiecărei minorităţi naţionale. Societăţile multilingve şi multiculturale prosperă prin păstrarea limbilor lor, care servesc drept canale pentru cunoştinţele tradiţionale şi moştenirea culturală. Cu toate acestea, diversitatea lingvistică se confruntă cu ameninţări tot mai mari pe măsură ce mai multe limbi dispar. În prezent, 40% din populaţia globală nu are acces la educaţie în limba maternă, cifră care depăşeşte 90% în anumite regiuni. Cercetările subliniază beneficiile utilizării limbilor materne ale cursanţilor în educaţie, promovând rezultate mai bune în învăţare, stima de sine şi abilităţi de gândire critică. Această abordare sprijină, de asemenea, învăţarea intergeneraţională şi conservarea culturală, potrivit www.un.org.

În statele membre ONU, Ziua internaţională a limbii materne este marcată prin organizarea unor manifestări culturale, seminarii, conferinţe, concursuri pe teme culturale, lingvistice şi educative, de către autorităţile guvernamentale, universităţi, institute de cercetare, culturale şi asociaţii culturale şi de tineret. Acţiunile întreprinse în vederea propagării limbilor materne vor servi atât la încurajarea diversităţii şi a educaţiei multilingvistice, cât şi la dezvoltarea conştientizării depline a tradiţiilor lingvistice şi culturale din întreaga lume şi la inspirarea, totodată, a solidarităţii bazate pe înţelegere, toleranţă şi dialog.

Tema din 2024 a Zilei internaţionale a limbii materne este “Educaţia multilingvă – un pilon al învăţării şi al învăţării intergeneraţionale”, care subliniază rolul limbilor în promovarea incluziunii şi atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă din Agenda 2030. Politicile educaţionale multilingve sunt cruciale pentru educaţia incluzivă şi pentru păstrarea limbilor indigene. Prin începerea educaţiei în limba maternă a cursantului şi prin includerea treptată a altor limbi este facilitată învăţarea eficientă. Educaţia multilingvă nu numai că promovează societăţile incluzive, ci şi ajută la păstrarea limbilor non-dominante, minoritare şi indigene, fiind o piatră de temelie pentru obţinerea accesului echitabil la educaţie şi la oportunităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii pentru toţi indivizii, conform www.un.org.

La 21 februarie sărbătorim Ziua Internațională a Limbii Materne
Casa De Cultură Godinești, Ținutul Herța:
Eu nu mă las de limba nostră, de limba noastră cea străbună!

📜 Ziarul Adevărul / Hartă: Până unde se întindeau românii înainte de Unire →

📜 Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

📕 Schlözer, Russische Annalen - sec XVIII: Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.

📕 Limba românească în Moldova medievală

👩‍⚖️ Olimpică de aur la română și religie. Tânăra vrea să rămână în țară și să devină profesor: „Doresc să produc o schimbare acolo unde este posibil” →

📜 Ziarul Adevărul / Hartă: Până unde se întindeau românii înainte de Unire →

Hărțile etnice realizate înainte de înfăptuirea României Mari dovedesc că atât rușii, cât și maghiarii recunoșteau prin statistici proprii faptul că românii sunt majoritari în Basarabia sau Transilvania.

enter image description here

Mai mult, etnicii majoritari din Basarabia, pe „Harta etnografică a Rusiei europene”, apărută la Sankt Petersburg, în anul 1857, erau numiți valahi, și nicidecum maldavani.

Teoria moldovenismului, o creație pur sovietică, a fost concepută după Primul Război Mondial, începând cu 1924, când pe teritoriul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, a fost creată Republica Autonomă Moldovenească, un teritoriu mai mare decât al actualei regiuni transnistrene, care a reprezentat pepiniera pentru crearea moldoveanului slav- sovietic, diferit de român.

Sursa / citește în continuare pe adervărul.ro: https://adevarul.ro/istoria-zilei/pana-unde-se-intindeau-romanii-inainte-de-unire-2337019.html

📜 Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

Originea limbii române a suscitat multe teorii şi adesea a servit unor scopuri politice ori economice de moment, scrie Minutul de gramatică. Limba română este considerată cea mai estică limbă romanică din familia limbilor dezvoltată în timp de limba latină.

Celelalte limbi romanice sunt franceza (în Franţa), portugheza (în Portugalia), spaniola (în Spania), catalana (în Spania şi Italia), retoromana/ romanche (în Elveţia), italiana (în Italia), dalmata ( dispărută – s-a vorbit până în secolul XIX pe coasta dalmată în Croaţia) şi sarda ( vorbită în insula mediteraneană Sardinia din Italia).

De notat că sunt numeroase alte ţări în lume în care limba oficială este una dintre limbile romanice menţionate (n Africa, America, Asia).

Problema integrării limbii române în familia limbilor romanice pare astăzi rezolvată, dar există teorii vechi, gata oricând să fie scoase de la naftalină,care afirmă că limba română ar fi din aceeaşi familie cu limbile slave (deși doar 10% din cuvintele românei au această origine).

O asemenea repoziţionare a aparținut unor lingvişti ruşi care aveau tot interesul să integreze limba română în familia limbilor slave, deoarece ofereau astfel un argument suplimentar autorităţilor politice pentru o invadare a României, chipurile, pentru protejarea slavismului.

Au servit de asemenea bine intereselor maghiare care argumentau că populaţia românească a venit la nord de Dunăre după apariţia poporului maghiar în pusta panonică, și prin urmare, ungurii sunt cei care ar merita să ocupe Transilvania.

Cum se vede, miza lingvistică este uriaşă şi poate servi perfect unor doctrine politice ostile. E bine să fie consultat / citat cercetătorul Dimitri Macrea, care a făcut un studiu în privinţa etimologiei a circa 50000 de cuvinte şi a constatat că cel mai mare procent dintre acestea (cca.20%) sunt de origine latină. Iar dacă abordăm zona fondulului lexical principal, cel care formează osatura oricărei limbi, numărul de cuvinte latine creşte până la un procent de 70 şi 80%.

Cum am spus, vom vedea şi dialectul daco-român este vorbit azi la nord de Dunăre (pe teritoriul actualei Românii, în Republica Moldova şi parţial în Ucraina, Ungaria, Ţările balcanice, Israel, în mici comunităţi româneşti din străinătate).

Dialectul aromân – variantă armân – (în jur de 350000 de vorbitori după Th. Capidan) este azi întâlnit în Grecia, în Serbia, în Bulgaria şi în România.

Dialectul istro-român este vorbit doar în câteva sate din peninsula croată Istria (are sub o mie de vorbitori).

Dialectul megleno-român – variantă meglenită – e vorbit în principal în Macedonia, dar şi în Turcia (are între 5000 şi 12000 de vorbitori) – vezi şi Dicţionarul meglenoromân al lui Th. Capidan.

Teoretic lucrurile sunt clare în privinţa ramificării dialectale, numai că şi aici şi-a băgat coada prpaganda rusă care susține că idiolectul vorbit în provincia istorică Basarabia ar fi sau o limbă autonomă sau un dialect autonom.

Se vorbeşte de o limbă moldovenească, ba chiar s-a realizat și aberaţia unui dicţionar român-moldovean publicat de un oarecare Vasile Stati, un individ oportunist, care ignoră cu reacredință faptul că idiolectul basarabean nu este decât un grai al dialectului daco-român.

La final, am adăugat o listă cu începutul rugăciunii Tatăl nostru atât în limbile romanice, cât şi în dialectele limbii române . Ar fi fost interesant pentru fiecare limbă să fi văzut şi cum sună acelaşi lucru în diferitele lor dialecte, dar poate se încumetă altcineva.

De ce am ales acest text de rugăciune? Pentru că este singurul tradus în toate aceste limbi. Dicţionarele pentru limbile romanice mai rare sunt greu de găsit pe internet (dalmata, sarda, chiar romanche).

  1. Latină + Limbi romanice
  • Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – română
  • Pater noster, qui es in caelis sanctificetur nomen tuum – latină
  • Notre Père qui est aux cieux, que ton Nom soit sanctifié, – franceză
  • Padre nuestro que estás en el cielo, santificado sea tu nombre. – spaniolă
  • Pai nosso, que estás nos céus, santificado seja o vosso nome; – portugheză
  • Pare nostre qui esteu en el cel, sigui santificat el vostre nom; – catalană
  • Bap nos, quel chi est in ils cels, sanctificha vegna teis nom; – romanşă (retoromană)
  • Padre nostro che sei nei cieli, sia santificato il tuo nome. – italiană.
  • Tuota nuester, che te sante intel sil, sait santificuot el naun to. – dalmată
  • Babbu nostru chi ses in is Celus, Santificau siat su nomini tuu – sardă
  1. Dialecte
  • Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – dacoromână
  • Tati a nostru cari esta n țeru – meglenoromână
  • Tatâ a nostru, cari hii tu țeru, s-aiseascâ numa a Ta – aromână
  • Ciace nostru car le ști en cer, neca se sveta nomelu Teu – istroromână
  • Notă – Ca o curiozitate adaug aici una dintre primele încercări de a scrie Rugăciunea Domnească cu litere latine, în limba română de la începutul secolului al XVII-lea, realizată de către călătorul Martin Gruneweg:

Tatul nostru, cze ieste in czer, suinczaskese numele teu, fie woia ta kum in czer ascha schi per pemind, pita nostra sche zioza nostra dene noe astes, schi ne iarte grischelile nosstre, kum iertem schi noi greschicilor nostri, sche nune duce in napaste, cze ne isbeuechte de hitlanul: Amin.

Sursa: cersipamantromanesc

 


 

Page 1 of 2