"NU a ZICE, CI a MIȘCA înseamnă a AJUNGE!

Te-ai oprit, s-a oprit și harul.

Nu vă jucați cu Adevărul!

Că avem impresia că murim, dar nu murim.

Nu vă temeți, tată!

Dar să știți că nu poți să aperi Adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morții întâi.

Acum sunt semne de sfârșit de veac și dracul vrea să schimbe Adevărul.

Și mi se pare mie că sunt mai mulți mireni decât călugări care îmbracă haina morții.

Și haina morții înseamnă să mori pentru Adevăr.

În momentul când aperi Adevărul deja ești pe tine cu haina morții.

Să știm să murim și să înviem în fiecare zi.

Nimic nu este pierdut atât timp cât credința este în picioare, cât sufletul nu abdică și capul se ridică din nou."

— Părintele Arsenie, Bătrân al Neamului lipit inimii.

"De la stăpânul la care lucrezi, de la acela vei lua şi plată. Dacă lucrezi la stăpânul cel negru, îţi face viaţa neagră încă de aici. Dacă lucrezi pentru păcat, vei fi plătit de diavolul. Dacă lucrezi pentru virtute, vei fi plătit de Hristos. Si cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult şi te vei veseli." — Sfântul Paisie Aghioritul

– Oamenii se tem că, dacă apără Ortodoxia, au ne­cazuri: sunt daţi afară de la serviciu, sunt văzuţi ca nişte ciudaţi – le e frică că pierd, pur şi simplu, locul pe care-l au. Ce să facă oamenii? Cum să biruie această teamă?

Părintele Arsenie Papacioc.: Dragă, eu v-am spus: pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul. Dar, dacă nu e vorba de adevăr, şi este vorba de o intervenţie oarecare, de un exa­men oarecare, atunci apără-te pentru locul ăla. Dar dacă nu se poate, în final, să te aştepţi… şi cu nici un chip… pentru că te aşteaptă o veşnicie neagră, o veşnicie, îngrozitor, vor­ba lui Coşbuc: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veş­ni­cia ei.” Pentru că ai avut ocazia să fii în fruntea unei veş­nicii albe, şi ai renunţat. Nu ne jucăm! Viaţa nu e asta, decât arvunim pe cealaltă cu asta, adică cu viaţa de pe pă­mânt. Şi repet ce-a spus Mântuitorul: „şi veţi trece de la moarte la viaţă”. Viaţa atunci începe. Vă daţi dumneavoastră seama? Nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi ade­vărul – faţă de alte bucurii: că ţi-a mers bine la serviciu, sau ţi-a mărit leafa. Asta e o bucurie care te renaşte… Şi pentru ce (să ne fie teamă – n.n.)? Dragii mei, teama de moarte este o mare greşeală. Teama de moartea fizică, murim în câteva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ţi s-a oprit răsuflarea, în nişte secunde, şi ai terminat. Dar ce urmează? Ce gândiţi, că moartea vine să-i faci o cafea? Vine să te ia, nu-i chiar glumă! Dar cum te ia? Cum te duce?

– Totuşi, oamenii nu-şi dau seama că preţul compro­misului e riscul de a-ţi asuma iadul. Adică, nu-şi dau seama că pot ajunge în iad.

Părintele Arsenie Papacioc.: Păi, nu prelungim discuţia. Sigur că da, ce mai! Între­barea se pune: „care este adevărul?” Să ştie (oamenii – n.n.) adevărul tot: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cine n-a apărat adevărul? Să-i cu­noască (oamenii – n.n.) pe Părinţii lor. Lumea nu cunoaşte frumuseţea Ortodoxiei, de aia tot discută atât de mult, şi o compară. Nu cunoaşte frumuseţea şi adâncurile ei. Nu au o credinţă trăitoare. E o credinţă mâzgălită. (Ei – n.n.) aşteaptă Paştele cu fripturi şi cozonaci. Nu îl aşteaptă cu frumuseţea Învierii.

(…)

– Dar dacă există preoţi care sunt ameninţaţi că dacă apără credinţa ortodoxă în faţa ereziilor contemporane, vor fi caterisiţi. Ce să facă preotul care e ameninţat cu caterisirea? „Dacă nu taci şi dacă mai vorbeşti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce să facă?

Părintele Arsenie Papacioc: Nu vă supăraţi: cine, ce să facă?

– Preotul care e ameninţat cu caterisirea: „Dacă nu taci, vei fi caterisit”. Ce atitudine să aibă?

Părintele Arsenie Papacioc: V-am spus: să ştii să mori, că sigur vei învia în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul. Pentru un cuvânt, dacă l-ai spus, ori anatemizat, ori… ce, ne jucăm? Să fim gata de jertfă!

(…) Domne’, aperi adevărul. Nu ştiu ce va fi, dar adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărându-l, toate cerurile ştiu, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă harul, dar nu le dă la milogi, le dă la eroi. Păstrează-ţi mai departe poziţia, că nu mai contează viaţa. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afară…” Dă-mă afară! Că tu ai ieşit ca un prost din ordinea cerească, nu eu! Ce mai contează viaţa?”

"Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el."

Părintele Arsenie Papacioc - Ne vorbește Părintele Arsenie

,,Toată puterea credinței este în popor. Noi preoții suntem legați la mâini și la picioare cu caterisirea dacă îndrăznim să spunem ceva, însă vouă nu au ce să vă facă. Dacă nu veți lua atitudine, veți ajunge să căutați sute de kilometri un duhovnic bun și vă veți întreba cu ce ați greșit de v-a pedepsit Dumnezeu așa. Acum știți. Depinde de voi."

"Luptați-vă, copiii mei; îngerii țes coroane cu flori ale paradisului. Hristosul nostru consideră lupta ca pe un martiriu - ce este mai excelent decât să fii un martir pentru Hristos!" - Starețul Efrem din Arizona

"Struggle, my children; the angels are weaving crowns with flowers of paradise. Our Christ regards the struggle as a martyrdom - what is more excellent than to be a martyr for Christ!"

"Să știți că numai Hristos este salvarea. Și la Hristos nu se ajunge decât prin ortodoxie.

Nu va lăsați amăgiți de toate nebuniile lumii, care dau navală peste noi prin televizor, ziare, politicieni, și chiar prin unii slujitori ai altarului, care au rătăcit drumul cel drept. Fiți cu mare băgare de seamă, căci vă primejduiți viața veșnică.

Diavolul trage cu plugul și grapa peste întreaga lume, s-o desțelenească din firesc și s-o netezească, s-o uniformizeze, voind s-o amestece pană ce nu va mai exista credința adevărată. Iar fără Adevăr, ar ieși biruitor tatăl minciunii, necuratul. Dar noi știm că asta nu se va întâmpla, căci Biserica nu va fi dărâmată nici de porțile iadului. Deci, vor cădea doar cei înșelați, cei care cred ca ecumenismul este bun, cei care se leapădă de credința ortodoxă, de neamul lor, de Tradiție… se smulg din rădăcinile lor dumnezeiești și se aruncă într-un basm, într-o nălucire.

Fiți atenți, căci nu numai preotul trebuie să vă poarte de grijă. Și preotul se poate înșela. Deosebiți duhurile, fraților!"

— Părintele Iustin Pârvu - Sfaturi duhovnicești

În Epistola către Coloseni, Sfântul Pavel spune alegoric că suntem însemnaţi „cu tăiere împrejur nefăcută de mână” (Coloseni 2, 11), însemnând că inima se răneşte, nu în chip materialnic sau fizic, ci prin tăierea împrejur a lui Hristos, adică prin cuvântul Său, prin poruncile Evangheliei.

Când inima se răneşte cu poruncile evanghelice şi se taie împrejur de către Evanghelie, se face simţitoare şi mereu cu luare-aminte la Cel Care a rănit-o. Aceasta este pocăinţa, ca fără încetare să se poarte tăierea împrejur a lui Hristos.

Avem nevoie să ducem în inimă rana aceasta pe care am cunoscut-o prin lacrimi. Fără ea, am fi reci şi grabnic ne-am găsi în lumea aceasta modele, vrând chiar să împăcăm dragul de lume cu iubirea de Dumnezeu.

Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

Avem nevoie de un foc mai tare ca să stingem focul patimilor.

Avem, astfel, nevoie să purtăm această rană care să ne amintească mereu de ceva de dincolo, desăvârşit şi sfânt. Dacă avem această aducere aminte înlăuntrul nostru, vom putea să deosebim „voia lui Dumnezeu, care este bună şi plăcută şi desăvârşită” (Romani 12, 2).

Este de cea mai mare însemnătate pentru noi să deosebim şi să urmăm semnele voii lui Dumnezeu şi atunci vom afla viaţă, căci este „viaţă întru voia Lui” (Psalmul 29, 5).

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Man, the Target of God, The Stavropegic Monastery of St. John the Baptist, Essex, 2015, p. 235

"Există boli, dar se profită mult de ele, pentru a ține lumea în robie.

Oamenii sunt speriați pentru că toată ziua stau la televizor și ascultă știrile lor.

Trebuie să ne spovedim și să ne cuminecăm cât mai des.

Sfinția voastră faceți bine ceea ce faceți și ceea ce spuneți, pentru că luptați pentru adevăr.

Nu avem nimic cu străinii, dar un turc să zicem, nu poate simți niciodată ceea ce simte un român.

Să fiți liberi în biserici, că nu se îmbolnăvește nimeni acolo.

Măștile sunt doar așa de ochii lumii, ca să dea și ei o măsură. Dar nu prea ajută.

Fiți așa cum sunteți. Nu vă temeți.

Eu zic că până la urmă criza va trece și Dumnezeu îi va rușina pe cei ce ne vor răul.

Vă binecuvintez pe toți cei ce sunteți în luptă!''

Părintele Ioanichie Popescu - Stareţul cel minunat - Mănăstirea Frăsinei

✝️ Părintele Ioanichie Popescu de la Mănăstirea Surpatele: Cu ajutorul lui Dumnezeu, le vom trece toate, dar numai să cerem ajutorul cu toate puterile noastre ca să putem să rezistăm la peripețiile viitorului care vor veni, ale lui antihrist.

„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți. Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism – n.trad.). Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.” Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut. Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.” - fragment dintr-un text al Sfântului Ioan Maximovici

“Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Tăcerea cea trădătoare, tăcerea vicleană, nu cea smerită și înțeleaptă. Credeți că așa vă cumpărati zile și "libertate" în această lume? Câtă amăgire, lanțurile vă sunt pregătite și pe lumea aceasta și în cealaltă dacă nu alegeți adevărul, dreptatea.

Pace fără adevăr, pace fără de dreptate nu există! E doar minciună. Și vă condamnați și copiii după exemplul vostru. Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru.

Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare, dar şi în cuget, în inteligenţă!

Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei.

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală și uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facând ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaște în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine și rău. Omul trebuie să conștientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este și multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înțeles comuniștii, că sufletul pe cruce câștigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulți sfinți decât robi, au sfințit pământul țării cu sânge de mucenici.

Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieții lor, iar creștinii noștri ajung greu din trecut în prezent."

Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 53-54