L-am întrebat de multe ori și pe gheronda Iosif cum a ajuns la această stare?! Și îmi zice:

— Să-ți spun ceva: Am adâncit mult îndemnul: „cunoaște-te pe tine însuți”. Ce ești tu?! Nimic! Nu ești nici cât un vierme. Nimic. A venit harul, te-a ridicat, ai devenit înger. A plecat harul, te-ai întors la același vierme…

De tine depinde să ai o minte lină și liniștită, de tine depinde. Nu depinde de ispită, dacă te atacă, sau de comportamentul celui împreună-nevoitor cu tine. Tu însuți vei deveni pricina mântuirii tale, tu însuți vei deveni pricina nemântuirii tale. De tine depinde. Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune.

☦️ Sfântul Efrem Katunakiotul

✝️ Părintele Arsenie Papacioc: "Participarea la Sfânta Liturghie e mai necesară decât lumina și aerul"

Cine spune că-i credincios și nu merge la Biserică, acela să știe că de fapt, nu-i credincios, pentru că nu are nici măcar atâta credință cât să-l mâne până la Biserică.

✝️ Când credința ortodoxă este amenințată de căderea în erezie, nu se face niciun fel de compromis❗

"Canoanele sunt elastice, se pot face pogorăminte când există pocăință din partea penitentului, când e vorba de păcatele omenești, dar până la erezie!

Când credința ortodoxă este amenințată de căderea în erezie, nu se fac niciun fel de compromisuri, niciun fel de pogorăminte, pentru că aici e vorba de Adevăr, adică de Hristos! Nu ne jucăm cu Hristos, care este Adevărul absolut!"

"Nu aperi un cozonac frumos de Paști, tu aperi Adevărul măi, adică pe Hristos!"

— spunea vrednicul de pomenire, Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc.

✝️ Cuvânt mare vă spun: în ordinea cea mai duhovnicească nici nu există cădere – există numai ridicare

Nu vă îngrijoraţi deloc pentru că nu puteţi mai mult.

“Rămâneţi la nivelul acesta şi mulţumiţi. Acest lucru nu este puţin. Nu este bine să cereţi daruri mai mari. Dacă sunteţi sincer smerit cu înţelegerea la nivelul minţii sunteţi destul de bogați. Nu vă alarmaţi. Împliniţi cât puteţi prin dragoste creştină şi multe frumuseţi duhovniceşti vor veni singure fără de veste. Deci mulţumiţi-vă cu puţin.

Deja purtaţi o forţă cu destulă rodire şi mai ales să nu vă pierdeţi încrederea în aceste posibilităţi.

Purtaţi un zâmbet ascuns în inimă pentru toţi, cu adevărat pentru toţi şi aceasta este deja o mare depăşire decât să rămâneţi într-o excesivă meditaţie.

Lucrurile minunate nu se cerşesc, ci se cuceresc şi aceasta mergând liniştite şi treze şi libere pe singurul vostru drum. În felul acesta purtând pe Hristos, Dumnezeu se va îngriji El să vă aprindă.

[…]

Nu pierim de focul ispitelor care ne căleşte şi ne dă culoare smerită şi luminoasă.

Proverb indian: „Focul înnegreşte ce nu poate arde”.

Să fie inima veselită, inima aceasta, pe care am dăruit-o curată şi cu atâta râvnă celui mai ales şi mai puternic Prinţ al Cerurilor Cerurilor – Iisus Hristos, inima aceasta care poate aprinde în ea o lume mică, şi un Dumnezeu mare întreg. Chiar dacă sîngerează să nu abdice.

Există o singură frumuseţe – curăţia, şi o singură liniştire statornică şi adevărată - de a sluji singur lui Dumnezeu şi repet: înaintea ochilor noştri să nu fie nimic înalt, mare, frumos, plăcut fără numai unul Dumnezeu.

Nu vă descurajaţi. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice şi o mare taină a vieţii duhovniceşti: de a ne ridica, de a nu rămâne pe piatra grea şi îngrozitoare a căderii.

Cuvânt mare vă spun: în ordinea cea mai duhovnicească nici nu există cădere – există numai ridicare.

Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou, cât timp sufletul nu abdică.

Vă spun cu gândul de a rămâne într-o neîntreruptă încurajare.

Am zis şi mi-am mântuit sufletul meu.”

— Arhimandrit Arsenie Papacioc

Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă, dar dulce pentru păzirea poruncilor, pentru dragostea ui Hristos. Mai bine să murim eroic, decât să fim biruiți de patimi și să-L rănim pe Hristos.

Dumnezeu se înduioșează și ajută mult un suflet care are înclinații rele moștenite dar care se luptă cu râvnă să zboare spre cer cu aripa lui atrofiată, care este moștenirea cea rea. Cunosc mulți care s-au slobozit de acestea cu puțina osteneală din partea lor si cu mult ajutor de la Dumnezeu.

Acești oameni sunt mari eroi în fața lui Dumnezeu. Căci ceea ce Îl înduioșează pe Dumnezeu este lucrarea pe care o săvârșim asupra omului nostru vechi.

— Sfântul Paisie Aghioritul

• ✝️Cuviosul Paisie Aghioritul - viața creștinului și comuniunea cu sfinții / "Treaba tuturor sfinților în general este să ne ajute și să ne protejeze pe noi, cei nefericiți, de nenorocirile vizibile și invizibile. Treaba noastră este să încercăm să trăim o viață duhovnicească, să nu-L întristăm pe Dumnezeu, să aprindem candela sfinților și să le cerem ajutorul." — Cuviosul Paisie Aghioritul.

• ✝️ Cuviosul Paisie Aghioritul: Trebuie să ne deschidem inima pentru a-l lăsa pe Hristos să intre ❤️ / "Acum este momentul în care știm multe rugăciuni, dar ne rugăm puțin. Mâncăm mâncare de post, dar nu postim. Acumulăm informații despre viața duhovnicească, dar nu avem experiență în ea. Ne mărturisim păcatele, dar nu ne pocăim. Mergem la biserici și stăm la slujbe, dar sufletul nu se smerește în fața Creatorului. Toate acestea se datorează faptului că inima este închisă. Trebuie să se deschidă pentru a-l lăsa pe Hristos să intre..." — Cuviosul Paisie Aghioritul

• ✝️ Trebuie să ni-i facem prieteni pe Sfinţi. Pentru că oamenii întotdeauna ne vor trăda, dar Sfinţii şi Maica Domnului nu ne vor trăda niciodată / "- Trebuie să ni-i facem prieteni pe Sfinţi. Pentru că oamenii întotdeauna ne vor trăda, dar Sfinţii şi Maica Domnului nu ne vor trăda niciodată. - Da? Dar cum? Că vreau să mi-i fac prieteni pe Sfinţi! - Dă-le adresa ta! - Păi cum să le dau adresa mea?! - Iată, aşa! – şi i-a întins un şirag de mătănii. Adică: roagă-te, roagă-te cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, şi în momentul acela e ca şi cum ai trage un clopoţel la Sfinți şi i-ai chema, şi le-ai da adresa şi te vor cunoaşte acei Sfinţi." — Sfântul Paisie Aghioritul

• ✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate. / Dumnezeu este bun; El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiască numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă. După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iartă-mă a spus și s-a mântuit (Lc. 23, 40-43). Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate. Trebuie să ne mântuim numai prin mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om in iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și un comportament smerit și cu dragoste față de chipurile Lui – semenii noștri – împreună cu puțină nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă. — “Trezire Duhovnicească II” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești (Editura Evanghelismos, București – 2017).

• ✝️ Acum, când tot iadul este pe pământ, să ne iertăm unii pe alții. Iertarea este de sorginte divină. Când ierți începi să semeni cu Dumnezeu. Iertați, ca să fiți iertați! / "L-au întrebat: — De ce râdeai? El a răspuns: — Păi când stăteați voi de vorbă, ședea dracul pe prag și tot scria, scria tot ce ziceți voi, și pe urmă i s-a terminat hârtia și a început să scrie pe coadă. Pe urmă ați terminat de vorbit și cineva dintre voi a zis: IARTĂ-MĂ, IARTĂ-MĂ ... Și îndată i s-a pârlit coada și dracul a pierit, și atunci am râs de bucurie." — Sfântul Paisie Aghioritul / Acum, când tot iadul este pe pământ, să ne iertăm unii pe alții. Iertarea este de sorginte divină Când ierți începi să semeni cu Dumnezeu. Iertați, ca să fiți iertați!

“Noi nu vom pieri ca nație, deși un episcop sârb și-a permis să zică că în rai nu se aude limba română. Dar se aude! Și încă foarte puternic! Noi, ca popor, ne-am câștigat mântuirea! Dar ce va fi cu rămășița, nu mai știm...” — Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu

„Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”. — Aspazia Oțel Petrescu

Dumnezeu este bun; El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiască numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă.

După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iartă-mă a spus și s-a mântuit (Lc. 23, 40-43). Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.

Trebuie să ne mântuim numai prin mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om in iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și un comportament smerit și cu dragoste față de chipurile Lui – semenii noștri – împreună cu puțină nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.

— “Trezire Duhovnicească II” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești (Editura Evanghelismos, București – 2017).

"Nu fii nepăsător. Roagă-te cât poţi de mult și cât mai frecvent. Rugaţi-vă, forţaţi-vă să faceţi acest lucru, pentru că împărăţia Lui Dumnezeu se ia cu năvală prin străduință. Niciodată n-o vei atinge fără să te forţezi." — Sfântul Inochentie de Kamceatka (n. 1797 - ☦ 1879)

"Dacă cineva se mărturisește nesincer și își face voia proprie, atunci, chiar dacă se împărtășește cu Sfintele Taine, demonii viază în trupul său și îi tulbură mintea. Dacă vrei ca demonii să nu vieze în tine, atunci smerește-te, fii ascultător și neagonisitor și mărturisește-te sincer." — Sfântul Inochentie de Kamceatka (n. 1797 - ☦ 1879)

"Trupul și Sângele lui Iisus reprezintă Taina lăsată nouă de Însuși Hristos pentru sfințirea noastră. Cine n-ar dori să se împărtășească de o astfel de Sfințenie? Așa că nu te lenevi ca să te apropii de Sfântul Potir al vieți, al nemuririi, al iubirii și al Sfințeniei, dar apropie-te de el cu frică de Dumnezeu și cu credință." — Sfântul Inochentie de Kamceatka (n. 1797 - ☦ 1879)

Sfântul Ierarh Inochentie, Mitropolitul Moscovei, luminător al Siberiei şi Americii

Sfântul Ierarh Inochentie, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei este prăznuit de trei ori în an: pe 31 martie (ziua mutării sale la Domnul), pe 5 octombrie (de Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) şi pe 6 octombrie (ziua canonizării sale).

Sfântul Inochentie s-a născut în familia unui epitrop, pe 26 august 1797, în satul Anginsk din gubernia Irkuţk (Rusia), primind la Botez numele de Ioan.

A rămas orfan la vârsta de şase ani şi a intrat la Seminarul din Irkuţk la nouă ani. La scurtă vreme după ce a ajuns acolo, au fost descoperite moaştele Sfântului Inochentie de Irkuţk, ale cărui nume şi lucrare apostolească vor fi moştenite mai apoi de tânărul Ioan. Era un elev silitor, plin de smerenie şi blândeţe - pentru aceasta i s-a dat numele Veniaminov, după fostul episcop Veniamin al Irkuţkului, mult iubit de credincioşi.

Pe 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkuțk, iar în 18 mai 1821 a fost hirotonit preot.

După ce a fost hirotonit preot, a petrecut un an ca paroh în Irkuţk, apoi s-a oferit să plece ca misionar în Alaska, deși mulţi alţi clerici se temeau să o facă, auzind că e vorba de un ţinut sălbatic, înţesat de locuitori periculoși. Soţia sa a izbucnit în lacrimi când i-a auzit hotărârea, dar nu a izbutit să-l facă să se răzgândească. Aşa că, pe când avea 26 de ani, a purces împreună cu familia sa într-o călătorie obositoare de peste 2000 de mile, care a durat mai bine de un an, şi a ajuns în cele din urmă pe Insulele Aleutine în 1824.

A ridicat de unul singur o biserică, călătorind până departe cu ajutorul caiacului, al saniei trase de câini sau chiar de reni. A învăţat şase dialecte ale limbii băştinaşilor şi a fost autorul celui dintâi alfabet pentru aleuţi. A tradus Scriptura şi alte scrieri sfinte în graiul acestora. După mai mulţi ani, a tradus cărţile Scripturii şi în alte limbi ale băştinaşilor din Alaska. A studiat în amănunt ţinuturile şi a scris lucrări etnografice, geografice şi lingvistice, datorită cărora a fost ales mai apoi membru de onoare al Societăţii Geografice Ruse şi al Universităţii Imperiale din Moscova.

S-a întors în Rusia să caute mai mult sprijin pentru misiunea din Alaska. Aici, după ce i-a murit soţia, a depus voturile monahale, luându-și numele de Inochentie, după Sfântul Ierarh Inochentie al Irkuţkului. Mai târziu a fost hirotonit episcop al noului scaun arhieresc al Kamciatka-Kurilelor şi Insulelor Aleutine. S-a întors în acele ţinuturi, ridicând neobosit noi biserici, îndrumând preoţii şi căutând să aducă Evanghelia şi Sfânta Biserică Ortodoxă tuturor băştinaşilor Alaskăi. Încuraja în această lucrare folosirea limbii engleze şi a preoţilor din rândul indigenilor.

După o vreme a fost hirotonit Arhiepiscop, iar la întoarcerea sa în Rusia a ajuns în cele din urmă Mitropolit al Moscovei, unde şi-a urmat lucrarea misionară plină de râvnă, întemeind şi îndrumând Societatea Misionară Ortodoxă.

A rămas cunoscut până astăzi pentru râvna în propovăduirea Evangheliei către întreaga lume. Propovăduirea învățăturilor apostolice de Mitropolitului Inochentie s-a întins peste un teritoriu uriaş, ce cuprindea Alaska şi Ciukotka, Insulele Aleutine, Kurile şi Komandorski, Siberia de Est, regiunea Amurului, Kamceatka şi Orientul Îndepărtat. Mitropolitul Inochentie a adus lumina credinţei creştine în insulele: aleutinilor, koloşilor, kurililor, eschimoşilor, kenailor, ciugacilor, kamciadalilor, oliutorilor, neghidalilor, mongolilor, samoghirilor, goldilor, guliakilor, koriakilor, tunguşilor, ciukcilor, iakuţilor şi kitienilor.

Propovăduirea Evangheliei a fost izbânda vieţii Mitropolitului Inochentie, ocupând un loc aparte în slujirea sa apostolească. Mitropolitul avea darul ţinerii de omilii şi era un predicator strălucit. Nu scăpa niciun prilej de a propovădui şi vorbi oamenilor, învăţându-i necontenit şi pe preoţii săi să facă același lucru.

Sfântul Inochentie s-a mutat la Domnul în 31 martie 1879, în zi de duminică, fiind înmormântat la Biserica Sfântului Duh al Sfintei Treimi - Lavra Sfântului Serghie de Radonej.

Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Inochentie pe 6 octombrie 1977.

În anul 1994, în timpul unor săpături lângă Biserica Sfântului Duh al Sfintei Treimi - Lavra Sfântului Serghie, au fost descoperite moaștele Sfântului Ierarh Inochentie, care sunt cinstite acum de credincioșii din Rusia și America.

"Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta."
— Părintele Dionisie Ignat de la Colciu din Sfântul Munte Athos / 1909-2004

• ✝️ Părintele Dionisie Ignat de la Colciu - Athos - despre nevoința acestor vremuri

• ✝️ Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos: Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur … s-a terminat, e sfârșitul

"De la stăpânul la care lucrezi, de la acela vei lua şi plată. Dacă lucrezi la stăpânul cel negru, îţi face viaţa neagră încă de aici. Dacă lucrezi pentru păcat, vei fi plătit de diavolul. Dacă lucrezi pentru virtute, vei fi plătit de Hristos. Si cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult şi te vei veseli." — Sfântul Paisie Aghioritul

"Prin harul lui Dumnezeu, omul a reușit să urce duhovnicește, se schimbă, devine un alt om, și frica îl părăsește. Nu se mai teme de moarte și considera viața actuală, oricât de bună ar fim ca o robie."

"Nu mă tem de moarte, nu pentru faptele mele, ci pentru că cred în mila lui Dumnezeu."

"Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia."

"Rugăciunea făcuta cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugaciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit."

"Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura."

"Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie."

— Părintele Amfilohie Makris din Patmos (1889 - 1970)

„Ceri har de la Dumnezeu? În schimbul harului îți trimite ispită. Nu reziști luptei, cazi? Nu-ți mai dă adaos de har. Iarăși ceri? Iarăși ispita. Iarăși înfrângere? Iarăși vei fi lipsit.

Trebuie, deci, să biruiești. Opune rezistență ispitei până la moarte. Până cazi ca și mort nu părăsi lupta, și atunci strigă de jos: „Iisuse preadulce! Nu te voi părăsi. Rămân nedespărțit de Tine și pentru dragostea Ta îmi dau sufletul pe câmpul de luptă”. Și deodată se va arăta pe câmpul de luptă Iisus și îți va spune: „Sunt aici. Încinge-ți mijlocul tău și urmează-Mi Mie!”.

Tu, plin de lumină și de bucurie: „Vai, mie, jalnicul! Vai, mie, nevrednicului și netrebnicului! Auzul Tău am auzit mai întâi, acum Te văd cu ochii mei”. Atunci te umpli de dragoste dumnezeiască și arde sufletul tău ca și cel al lui Cleopa. Și în vreme de ispită nu mai părăsești îmbrăcămintea pentru a fugi gol, ci ai să rabzi în necazuri, gândind: așa cum a trecut o ispită și încă una, așa va trece și cea de acum.”

— Gheron Iosif Isihastul

"Cum te duci la muncă pentru „pâinea cea de toate zilele”, tot aşa trebuie să mergi şi la biserică, pentru viaţa veşnică."

Părintele Ioan Larion Neagoe

Ați citit despre „revoluția din Grecia” în ceea ce privește familia, dar nu ați citit pe nicăieri despre faptul că peste 70% dintre greci se opun vehement pachetului de legi sau despre faptul că tot mai multe parohii refuză să-i primească la slujbe pe cei care au votat legile și pe membrii familiilor acestora.

De asemenea, nu veți citi nicăieri despre recenta revoluție din Piața Aristotel din Salonic, unde oamenii au manifestat în fața unui cuplu de transgenderi din piață. Pare că cei doi fuseseră plasați strategic acolo pentru a „obișnui publicul” cu noua realitate. De ce cred că au fost plasați? Deoarece nici măcar nu erau greci. Treburile au scăpat rapid de sub control, când mulțimea s-a strâns admonestându-i pe cei doi. Aceștia s-au refugiat într-un magazin, iar în scurt timp a apărut poliția care a făcut arestări. Mă rog, sunt curios cât timp va mai putea și poliția să răspândească teroarea.

De asemenea, nu veți citi pe nicăieri că Parlamentul Cehiei a respins pachetul de legi LGBT, considerând că actualele legi sunt suficiente. Cu alte cuvinte, încercarea de a implementa legislația respectivă în Cehia(care-i o țară atee!!!) s-a lovit de un refuz categoric. Și tot la fel nu veți citi nimic despre referendumul ratat din Irlanda, unde încercarea de a schimba Constituția s-a lovit de un refuz categoric al oamenilor.

De ce vă spun toate acestea? Pentru că simt că la noi se încearcă aplicarea scenariului grecesc în care au cocoțat o paiață care, într-o țară aflată într-un profund declin economic, a considerat că pachetul LGBT este prioritar. Cu siguranță și la noi nulitățile Ciucă&Ciolacu vor face la fel dacă vor primi votul publicului. După cum ați putut observa politicienilor nu li se pune nicio întrebare pe teme LGBT din dorința de a se evita discuția înainte de vot. De ce? Pentru că toată lumea știe că în România peste 90% din populație e împotriva unui asemenea pachet. Fără existența unei discuții referitoare la acest aspect, oricine ar câștiga alegerile va introduce prioritar pachetul legislativ respectiv. Iată micul mare secret al întregii clase politice autohtone!

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.

Pentru fiecare copil ucis în pântece Părintele dădea canon câte 500 de închinăciuni.

El spunea ca este păcat să avem televizor în casă și ce păcat este..., pentru că tot ceea ce este arătat pe el contrazice toate poruncile lui Dumnezeu. De exemplu, porunca spune - iubește-l pe Dumnezeu... și aici - Nu-l Iubi. Se spune: "Iubește-ți aproapele". și aici spune să nu-l iubești. Așa că Părintele Gurie spunea că televizorul este o fereastră spre iad, iar diavolul trimite pe pământ de acolo, prin intermediul ecranului, tot ceea ce este necesar pentru distrugerea oamenilor. Prin televizor în casă intră curvia, beția, tot felul de certuri, de aceea rare sunt familiile care acum păstrează evlavia.

Am ajuns pe treptele Bisericii (eram 15 persoane la acea vreme), iar acolo stătea un cerșetor. Părintele și-a scos portofelul în fața tuturor, i-a dat cerșetorului niște bani și a spus: "Aceasta este milostenia pentru ca cerșetorul să intre în Împărăția Cerurilor. Apoi a arătat cu degetul spre scările care duc la Biserică și a spus: "Și aceasta este scara de intrare în Împărăția Cerurilor". Părintele Gurie binecuvânta întotdeauna să dăm milostenie săracilor cu cuvintele: "Luați pentru pâine pentru Hristos!"

La întrebarea "Cum să ne mântuim?", părintele Gurie a spus următoarele:

• Citiți Evanghelia și parcurgeți împreună cu Hristos întreaga cale a suferințelor Sale și simțiți toate suferințele Lui ca pe propria persoană. Amintiți-vă de aceasta în fiecare zi;

• Faceți o listă mai mare cu numele celor adormiți și amintiți-vă mai des de ei. Este un ciclu: tu te rogi pentru ei, ei se roagă pentru tine;

• Citește zilnic Rugăciunile Cincizecimii.

• Nu acceptați pecetea lui Antihrist și a tuturor înaintea mergatorilor săi cu numărul "666" (cu un cod de bare), nu vă închinați chipului fiarei - televizor, calculator;

• Împărtășiți-vă mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Fugiți, târâți-vă la Biserică cât mai puteți. Iar când va veni Antihristul și se va așeza pe tron, atunci vor schimba toată slujba (vor schimba "Crezul", "Tatăl nostru"), atunci harul lui Dumnezeu va părăsi Biserica și va fi imposibil să te duci acolo.

• Mulțumiți-i lui Dumnezeu pentru toate.

• Rugați-vă noaptea, de la ora 24.00 la ora 3.00. Rugăciunea de noapte este de patruzeci de ori mai puternică decât cea din timpul zilei;

• Strigă la rugăciune pentru ca Dumnezeu să te audă; așa cum strigă un prunc când îi este foame, pentru ca mama lui să audă chiar și în apartamentul vecin;

• Cereți înmulțirea credinței în Dumnezeu.

• Nu scuipați pe jos, altfel vrăjmașul vă va cunoaște gândurile și vă va putea controla cu ușurință;

• Faceți Sfânta Cruce pe tot: drumul, masa, mijloacele de transport, ușa, apa, etc. Dușmanul așteaptă peste tot să te prindă (mai ales pe apă);

• Înainte de a spune, a lua, a face ceva: "Doamne Binecuvintează-ma" Nu vă grăbiți să răspundeți, mai ales să promiteți ceva. Părintele Gurie nu promitea nimic, ci spunea: "Dacă nimic nu mă va împiedica, atunci poate voi veni". Iar dacă nu ne îndeplinim promisiunile, păcătuim din nou.

Întotdeauna să ai la tine un creion și un caiet în care să-ți scriii păcatele imediat ce păcătuiești. Iar la spovedanie citește-le pe toate. Ar trebui să te spovedești o dată în toată viața ta, de la vârsta de șapte ani. Stai jos și scrie într-un caiet toate păcatele pe etape: copilărie, adolescență, viața de dinainte de căsătorie, viața de după căsătorie, munca ... Această spovedanie îți va șterge toate păcatele. Dar nu ascundeți nimic în mod conștient. Dacă ți-e rușine să o citești singur, dă-i-o Preotului. Această rușine este falsă, este de la vrăjmaș, care vrea să ne tragă în iad pentru veșnicie. Întindeți mâna deasupra focului - vă doare? Și dacă îți bagi tot corpul în foc? Focul gheenei este cu atât mai puternic decât focul pământesc cu cât focul pământesc diferă de focul gheenei. La spovedanie, nu este important să numești detaliile păcatului, ci este important să numești păcatul pe care l-ai săvârșit tu însuți (și nu alții). La Judecata de Apoi, fiecare va răspunde pentru păcatele sale. Nu urmați mulțimea spre iad, ci căutați-vă propria cale spre Dumnezeu. Cereți-i lui Dumnezeu darul Duhului Sfânt. Dacă El nu este prezent, va intra un duh necurat. Sufletul nu este niciodată gol.

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. — Monahul Moise Aghioritul

Monahul Moise Aghioritul

A trăit 62 de ani, dintre care nu mai puțin de 35 i-a petrecut în Sfântul Munte Athos. În ultimii 25 de ani ai vieții sale a fost stareţ al Chiliei Sfântului Ioan Hrisostom – chilie care ține de Schitul Sfântului Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuş.

Viața creștinului este o luptă permanentă

În ce constă această luptă? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric.

Zice gheronda Iustin Popovici în stilul său caracteristic: „Viața creștinului constituie o luptă continuă, o luptă a hristosificării, a theanthropizării. În ce constă aceasta? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric, în faptul de a fi chipul Lui mai presus de tot ceea ce ai și de a fi El înlăuntrul a ceea ce ești. Și cum ia formă forma lui Hristos înlăuntrul nostru? Prin Sfintele Taine și prin sfintele virtuți”.

Așa este. Aceasta este singura Cale: Formarea lui Hristos înlăuntrul nostru. Altminteri, ne vom chinui noi înșine și îi vom chinui și pe cei din jurul nostru.

Suntem creștini în măsura în care aparținem lui Hristos. Suntem astfel o singură familie în Hristos. Suntem frați egali între noi. Este cu neputință să aparțină cineva lui Hristos și să trăiască fără frații Lui și să nu trăiască împreună cu toți sfinții și să nu gândească precum toți aceia. Creștinii care trăiesc după Evanghelie se hristosifică, devin mădulare vii ale trupului bisericesc. Biserica este trupul lui Hristos cel viu. Biserica nu este un organism omenesc, o organizație lumească sau adunare religioasă, ci o comuniune a persoanelor în Hristos, legate între ele prin sfânta dragoste, astfel încât să formeze un singur trup, un singur suflet și o singură inimă.

Una, sfântă Biserică ortodoxă a lui Hristos este spațiul descoperirii tainelor lui Dumnezeu, locul unde locuiește pliroma, deplinătatea dumnezeirii și unde îl umple de har pe omul luptător. Este laboratorul făcător de minuni care preface, replăsmuiește, înnoiește și renaște pe cei răi în buni, pe păcătoși în drepți și pe nelegiuiți în cuvioși.

Harul lui Hristos îl înzestrează pe om cu har, îl sfințește, îl mântuiește și îl izbăvește. Fiecare membru al Bisericii trăiește prin harul lui Hristos. Faptul de a fi cineva mădular al Bisericii înseamnă să trăiască neîncetat harul Sfintelor Taine și al dumnezeieștilor virtuți. Hristosificarea este scopul vieții fiecărui credincios înlăuntrul Bisericii. Și aceasta constituie o necesitate profundă a sufletului nostru.

— Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011

"Luptați-vă, copiii mei; îngerii țes coroane cu flori ale paradisului. Hristosul nostru consideră lupta ca pe un martiriu - ce este mai excelent decât să fii un martir pentru Hristos!" - Starețul Efrem din Arizona

"Struggle, my children; the angels are weaving crowns with flowers of paradise. Our Christ regards the struggle as a martyrdom - what is more excellent than to be a martyr for Christ!"

În Epistola către Coloseni, Sfântul Pavel spune alegoric că suntem însemnaţi „cu tăiere împrejur nefăcută de mână” (Coloseni 2, 11), însemnând că inima se răneşte, nu în chip materialnic sau fizic, ci prin tăierea împrejur a lui Hristos, adică prin cuvântul Său, prin poruncile Evangheliei.

Când inima se răneşte cu poruncile evanghelice şi se taie împrejur de către Evanghelie, se face simţitoare şi mereu cu luare-aminte la Cel Care a rănit-o. Aceasta este pocăinţa, ca fără încetare să se poarte tăierea împrejur a lui Hristos.

Avem nevoie să ducem în inimă rana aceasta pe care am cunoscut-o prin lacrimi. Fără ea, am fi reci şi grabnic ne-am găsi în lumea aceasta modele, vrând chiar să împăcăm dragul de lume cu iubirea de Dumnezeu.

Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

Avem nevoie de un foc mai tare ca să stingem focul patimilor.

Avem, astfel, nevoie să purtăm această rană care să ne amintească mereu de ceva de dincolo, desăvârşit şi sfânt. Dacă avem această aducere aminte înlăuntrul nostru, vom putea să deosebim „voia lui Dumnezeu, care este bună şi plăcută şi desăvârşită” (Romani 12, 2).

Este de cea mai mare însemnătate pentru noi să deosebim şi să urmăm semnele voii lui Dumnezeu şi atunci vom afla viaţă, căci este „viaţă întru voia Lui” (Psalmul 29, 5).

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Man, the Target of God, The Stavropegic Monastery of St. John the Baptist, Essex, 2015, p. 235

Aşa cum aflăm din o serie de investigații jurnalistice făcute de către ziariștii din SUA şi Canada, una dintre cele mai secrete structuri ale armatei americane, DARPA ( Defense Advanced Research Projects Agency), o agenție a Departamentului Apărării al Statelor Unite care are rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru forțele armate, utilizează nano-particulele încă începând cu anul 1995, impregnând o serie de produse alimentare şi sistemul de furnizare a apei potabile în orașe cu acești nano-roboţi. Aceeași tehnologie este utilizată la scară tot mai largă şi în agricultură. În plus, există argumente grele care arată că cel mai probabil noua generaţie de vaccinuri, care îi este impusă omenirii cu titlu de remediu pentru molima răspândite la scară globală în cadrul acestui război biologic total, va conține şi ea respectivele nano-particule. Astfel, devine tot mai clar faptul că adevărata menire a acestor tehnologii este de ordin militar şi vizează exercitarea unui control total asupra populației mondiale.

Aceste invenții care par fantastice sunt prezentate ca fiind benefice, urmând să fie utilizate doar în scopuri medicale sau altele la fel de nobile. Însă cercetătorii din presa de alternativă ne avertizează că de fapt este vorba despre o tehnologie super avansată, elaborată în laboratoarele secrete ale DARPA, care poate fi activată doar prin sistemul WIFI oferit de tehnologia 5G. Aşadar, relația dintre nano-boţi, actuala zisă pandemie, vaccinuri şi extinderea rețelei 5G devine una flagrantă. Iar dacă e să ne adâncim puţin în esența invenției numite nano-tehnologie şi să reținem, de pildă, faptul că nano-boţii au un comportament cvasiraţional, fiind înzestrați cu un fel de inteligență artificială, putând recepționa şi înţelege comandamente emise pe anumite frecvențe secrete ale armatei americane şi având capacitatea să îndeplinească cele mai complexe misiuni în organismul uman, după care să raporteze la centrală despre îndeplinirea misiunii, se impune următoarea concluzie. Această tehnologie nu este una neutră, nu este doar materie moartă, ci comportă o încărcătură spirituală malefică, o rațiune demonică, o semnificație metafizică aparte.

Capacitatea de a influența gândurile şi comportamentul uman de la distanță cu ajutorul nano-boților ghidați, de a asasina omul sau de a-i provoca orice boală prin intermediul tehnologiei 5G nu mai ține de o realitate materială. Este vorba despre o realitate eminamente spirituală, imaterială, de o lucrare de-a dreptul satanică. Prin urmare, au perfectă dreptate preoții care ne avertizează că în fața acestei agresiuni a forțelor răului absolut singurul leac este Sfânta Împărtășanie. Tratamentul, protecția în fața acestei noi realități nu este de ordin medicamentos, nu vine prin diverse combinații chimice pe care le oferă industria farmaceutică. Salvarea vine prin cuminecare, prin primirea tainică a trupului mistic al lui Hristos, care e prezent la fiecare Sfântă Liturghie prin taina Sfintei Euharistii, prin pâinea şi vinul transfigurate în trupul şi sângele lui Hristos. Anume astfel are loc împăcarea omului purificat cu Dumnezeu, recăpătarea unității cu Creatorul, cea pe care am pierdut-o prin căderea în păcat a protopărinţilor noștri.

Anume din această perspectivă putem găsi cheia interpretării corecte a prigoanei împotriva Bisericii, care se intensifică mai ales în perioada Postului Mare şi a sărbătorilor pascale în cadrul acestei plandemii menite să accelereze sosirea antihristului. Forțele întunericului pe care le numim în mod curent globaliști sunt perfect conștiente de efectul purificator al Sfintei Împărtășanii, care ne ajută să rezistăm în fața efectului devastator al nano-boților, dar şi să ne pregătim pentru atingerea scopului suprem al vieții oricărui creștin, mântuirea. De aici şi toate măsurile profanatorii precum dezinfectarea linguriței în spirt medicinal sau folosirea linguriței de o singură folosință, dar şi împiedicarea creștinilor de a merge la biserică sub pretextul ciumei inventate tot de ei.

De ce tocmai în această perioadă a anului liturgic se întețește prigoana? Pentru că foarte mulți creștini se mărturisesc şi se împărtășesc doar o dată pe an, în perioada Postului Mare. În felul acesta sataniștii îndepărtează milioanele de credincioși de apărătorul lor care este Hristos, lăsându-i neîmpărtășiți şi deci vulnerabili în fața acestor sofisticări tehnice drăcești.

Aşadar, iubiții mei, să nu ne lăsăm intimidați de către regimul antihristic instaurat la scară mondială, care ne prigonește prin intermediul regimurilor marionetă din fostele state naţionale. Să trecem peste orice piedică, să ne asumăm orice risc, dar să nu cedăm. Dacă vrem să scăpăm teferi sub aspect fizic, intelectual şi spiritual din acest genocid mondial şi să ne păstrăm șansa mântuirii, să nu pregetăm nici o clipă şi să mergem cu hotărâre în întâmpinarea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu ajutorul tainelor Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtășanii.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: https://telegra.ph/Nano-particulele-şi-Sfânta-Împărtășanie-07-31

Dacă voiești să birui slava deșartă, să nu iubești laudele, nici cinstirile, nici hainele scumpe, nici locurile de frunte, nici întâietățile, ci, dimpo­trivă, să te bucuri când ești ocărât și necinstit și să te mustri pe tine însuți că ești mai păcătos de­cât toți păcătoșii. Dacă vrei să înfrângi trufia, despre nimic din ceea ce faci să nu zici că se face prin ostenelile tale sau prin puterile tale, ci fie că postești, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol, fie că te îndeletnicești cu cântarea psalmilor, fie că faci multe metanii până la pă­mânt, să zici: „Numai cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ocrotirea lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea și nu cu strădania mea”. - Sfântul Efrem Sirul

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, p. 83)

"Dumnezeu odihnește în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli." - Sfântul Efrem Sirul

Autorul acestei rugăciuni, Sfântul Cuvios Efrem Sirul, s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată pe atunci sub conducere romană. După ce a fost botezat, în jurul vârstei de 20 de ani, a plecat în pustiu pentru că își dorea să ducă o viață de monah, sub îndrumarea unui om care deprinsese deja această cale.

După câțiva ani, Sfântul Efrem a plecat din Edesa și, în urma unei vedenii în care Sfântul Vasile i se arăta precum o coloană de foc ce unea cerul cu pământul, a mers în căutarea acestuia. Începând războiul dintre romani și perși, creștinii erau persecutați, fiind considerați aliați ai romanilor, așa că Sfântul Efrem s-a întors în patria lui, pentru a le veni în ajutor fraților, prin cuvintele pe care Domnul i le insufla. Cum orașul Nisibe a fost asediat de perși, Cuviosul Efrem a plecat spre Edesa, loc în care avea să rămână în ultimii ani de viață, pentru a scrie lucrările ce au adus atât de mare folos duhovnicesc.

Cuviosul a trecut în viața veșnică, fiind înconjurat de toți călugării ieșiți din pustiu, peșteri și mănăstiri, veniți pentru a-l conduce pe ultimul drum. La finalul vieții sale, Sfântul Efrem a mărturisit faptul că nu vorbise niciodată de rău pe nimeni și nici nu spusese vreun cuvânt fără de folos.

Prezentăm, în cele ce urmează, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, alături de scurte comentarii și observații ale unor duhovnici și teologi contemporani, pe marginea textului:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei 1, al grijii de multe [2], al iubirii de stăpânire [3] şi al vorbirii în deşert [4] nu-l da mie!

Iar duhul curăţiei [5], al gândului smerit [6], al răbdării [7] şi al dragostei [8], dăruieşte-l mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele [9] şi să nu osândesc pe fratele meu [10]; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

1. Boala fundamentală a omului – spune părintele Schmemann – este duhul trândăviei. De fapt, „este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde „pentru ce?” şi face din viaţa noastră o teribilă risipire sufletească. Este cauza tuturor păcatelor, pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său”.

2. „Grija de multe este o stare de deznădejde. Sfinţii Părinţi au numit-o sinucidere a sufletului, deoarece atunci când omul este cuprins de ea, devine incapabil să vadă lumina şi să o dorească”, arată părintele Schmemann. Înțelesul exact al termenului grecesc περιεργία este cel de preocupare sau grijă fără de rost

3. Părintele Petroniu Tănase, unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului al XX-lea și stareț al Schitului Prodromu din Muntele Athos, spune că „iubirea de stăpânire despre care vorbește aici Sfântul Efrem Sirul este altceva decât stăpânirea cea rânduită de Dumnezeu, faţă de care tot omul trebuie să se supună (Romani 13, 1). Este un duh al răutăţii, o înţelegere strâmbă a purtării omului faţă de aproapele, un abuz asupra lui, folosindu-l ca unealtă şi mijloc de profit personal”.

4. În ceea ce priveste „vorbirea în deșert”, teologul francez Olivier Clément susține că „ea desemnează orice fel de exercițiu al gândirii și al imaginației, care se disociază de uimire, de neliniștea existențială, de mister. Ea ține de orice abordare a omului care pretinde să-l explice, să-l reducă, neținând seama de ceea ce are în el inexplicabil și ireductibil; orice abordare a creației care îi disprețuiește ritmurile și frumusețea”.

5. Duhul curăţiei „nu trebuie înțeles ca o simplă curăţie trupească față de păcatele desfrânării”, subliniază părintele Petroniu Tănase. „Curăţia este prima treaptă a nepătimirii, starea sufletului curăţit de patimi, gata pentru lucrarea virtuţilor”.

6. Părintele Schmemann arată că „primul şi minunatul rod al acestei plinătăţi sau curăţii este smerenia. Numai smerenia poate fi capabilă de adevăr, de a vedea şi de a primi lucrurile aşa cum sunt şi, astfel, de a vedea măreţia, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu în orice”.

7. „Răbdarea este cu adevărat un monahism interiorizat şi opusul deznădejdii, care atât de adesea vine din dorinţa adolescentină de a avea totul, şi asta fără întârziere”, spune Clément.

8. La final, cununa şi rodul tuturor virtuţilor, a tuturor eforturilor noastre duhovniceşti este dragostea – susține părintele Schmemann – acea dragoste care poate fi dăruită doar de către Dumnezeu, finalitatea tuturor pregătirilor şi ostenelilor duhovniceşti.

9. Tot părintele Schmemann atrage atenția că, în cele din urmă, mai întâmpinăm o primejdie: mândria. Nu este de ajuns să vedem propriile noastre greşeli, având în vedere că însăși „această virtute aparentă se poate transforma în mândrie. Dar atunci când vedem greşelile noastre şi când „nu osândim pe fraţii noştri”, când, altfel spus, curăţia, smerenia, răbdarea şi dragostea sunt doar una în noi, atunci şi numai atunci ultimul duşman – mândria – va fi nimicit”.

10. Omul care își vede propriile păcate și nu-l judecă pe fratele său va putea, cu adevărat, să îl și iubească. El va spune astfel: „Sunt destul de scârbit de mine însumi pentru a mai putea fi de altcineva. Știu că omul, dupã chipul lui Dumnezeu, este Taină și Iubire, dar mai știu că această iubire se poate schimba în ură. Respect Taina și nu aștept nimic în schimb. Trimite-mi Tu, Doamne, iubirea, căci ea este rodul harului Tău”, notează teologul Olivier Clément.