Această minune evidențiază puterea rugăciunii și dreptatea lui Dumnezeu.

Se spune că, pe vremea lui, unii dintre clerici și mireni l-au acuzat pe Sfântul Nicodim de practicarea vrăjitoriei, deoarece mulți oameni din popor veneau la el pentru vindecări și ajutor. Aceștia nu înțelegeau sfințenia vieții sale și darurile primite de la Dumnezeu, precum darul înainte-vederii și al vindecării.

Pentru a-și dovedi nevinovăția, Sfântul Nicodim a fost chemat să participe la un proces. Ca semn al credinței sale și pentru a demonstra că este nevinovat, el a luat în mână un fier încins și l-a ținut fără ca acesta să-l ardă.

Spre uimirea tuturor, Sfântul Nicodim nu a suferit nicio rană sau arsură, iar acest lucru a fost considerat o dovadă incontestabilă că Dumnezeu era cu el.

Cei care îl acuzaseră s-au rușinat și au recunoscut că Sfântul Nicodim este un om al lui Dumnezeu.

Această minune a întărit credința poporului și a arătat puterea sfințeniei. Ea ne amintește că Dumnezeu îi ocrotește pe cei care trăiesc în adevăr și dreptate, iar rugăciunile drepților pot depăși legile firii.

Sfântul Nicodim a continuat să-și ducă viața de nevoință și rugăciune, fiind cunoscut ca un mare făcător de minuni în timpul vieții și după trecerea la cele veșnice.

„Amen” – și așa s-a născut Sfântul Mare Mucenic Mina!

Conform sinaxarului egiptean, se spune că Eufemia nu avea niciun copil. Într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții și copiii lângă ei, frumos îmbrăcați de sărbătoare, ea s-a întristat.

A suspinat și a lăcrimat, îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu, ca să-i dăruiască și ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auziseră rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei, Eudoxius, cele întâmplate, iar el a zis: „Fie voia Domnului”.

Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în fața icoanei. Mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.

❤️ Sfântul Macarie Egipteanul către Sfântul Mina care s-a retras în deșert ducând o viață ascetică: "Ce cauți între cer și pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulțimii, ca să ia aminte toți la cuvintele și la faptele tale. Ai schimbat o haina de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de lupta, ca să înviezi ca un învingător fără sabie".

✝️ 11 Noiembrie: Sfântul Mare Mucenic Mina: Sfinte Mare Mucenice Mina, râvna credinței în Hristos te-a împins, în zilele de demult ale împăratului Dioclețian, prigonitorul de creștini, să mărturisești cu prețul propriei tale vieți spre mântuirea multora și spre dobândirea cununii muceniciei. Pentru aceasta, cu bucurie te lăudăm și îți mulțumim, ca unul care ești grabnic ascultător al rugăciunilor celor aflați în tot felul de nevoi, strâmtorări și necazuri. Scut nevăzut care ocrotește pe cei slabi fiind, la tine alergăm cu nădejde, pentru a cere mijlocirea ta către Hristos. Rugămu-ne ție, Sfinte Mare Mucenice Mina, ia aminte la noi, păcătoșii, și la robii aceștia (N), care sunt păgubiți, nedreptățiți și primejduiți și scapă-i pe ei, așa cum ai scăpat nenumărați semeni din cumplite tâlhării, siluiri, ucideri sau năpaste. Căci știm că, așa cum te-ai zorit a-ți vărsa sângele pentru Hristos, așa te zorești să scoți din primejdie pe oricine se roagă cu credință ție. Și mai știm că nu treci cu vederea pe nimeni din cei care se închină la sfântă icoana ta și care cinstesc cu evlavie sfintele tale moaște. Așa, Sfinte Mare Mucenice Mina, primește această puțină rugăciune și cererile noastre le împlinește, spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Invitaţie la Ortodoxie

Cea mai frumoasă definiție pentru icoană este această metaforă: fereastră spre cer. O definiție cu adevărat inspirată.

Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia persoanelor reprezentate în ele. Tocmai de aceea, icoana are această calitate: de a ne facilita legatura cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi.

Ființa umană, grație dimensiunii sale spirituale, e însetată de Dumnezeu. Așa se face că omul e într-o continuă căutare. Câtă vreme el caută numai lucruri materiale, e nemulțumit și e mereu însetat. Își dorește cu ardoare un lucru, îl obține (cu mai mult sau cu mai puțin efort) și, inevitabil, după un timp relativ scurt, vrea altceva, altul devine obiectul dorinței sale ardente. Îl obține și pe acela, dar nici așa el nu-i mulțumit și rămâne într-o înfrigurată căutare a ceva nou.

De la o vreme, omul simte un gust amar, un soi de dezamăgire amestecată cu o lehamite ce nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de deprimare fără un motiv aparent. Motivul însă există și el este cât se poate de întemeiat: în realitate, nu lucruri caută omul, de aceea se plictisește de ele imediat; nici oamenii nu reprezintă termenul final al căutărilor sale: oricât de speciali ar fi ei, nu-l împlinesc până la desăvârșire, mai încape întotdeauna în inima lui Cineva și locul acela e perceput ca un gol ființal câtă vreme el nu e umplut cu Cel Care Singur îl poate umple, cu – Dumnezeu.

Omul e făcut după chipul lui Dumnezeu și el tânjește după Creatorul său.

Agonisește în jurul său lucruri și oameni, dar faptul că rămâne mereu însetat de ceva sau de cineva nou – este dovada că altceva caută inima sa. Mai corect spus: pe Altcineva!

Numai Dumnezeu poate să umple inima omului, așa încât omul să se simtă cu adevărat împlinit. Dumnezeu Care, fiind Persoana Absolută (Treimea Personală Absolută), este Cel Care este dintotdeauna Același și veșnic Nou. Noutatea Sa vine pentru om din aceea că el înaintează la nesfârșit în cunoașterea lui Dumnezeu și în comuniunea cu El și niciodată nu ajunge la capăt, ci aprofundează mereu această comuniune-cunoaștere. Astfel, numai când omul Îl află pe Dumnezeu, înțelege sensul adevărat al căutărilor sale.

Icoana înlesnește accesul nostru spre Dumnezeu și spre toate persoanele sfinte care sunt reprezentate în ele.

Ca ortodocși, noi nu ne rugăm bucății de materie care este suportul pe care e zugrăvit chipul sfânt. Ci ne rugăm Sfântului însuși care este pictat pe suportul respectiv. Așa cum, atunci când privim fotografia unui om drag, nu o confundăm cu omul în cauză, ci ea reprezintă doar un pod de acces către persoana respectivă și un mijloc de aducere-aminte. Icoana este un mijloc de aducere-aminte și de comunicare cu Persoana sfântă cu care vorbim în rugăciunile noastre. Și, dacă nu aruncăm la gunoi fotografia unui om drag, pentru respectul și pentru dragostea ce i le purtăm omului din fotografie, cu atât mai mult pastrăm cu evlavie „fotografia” unei persoane sfinte.

Icoana este o fereastră spre cer, pentru că, rugandu-mă Persoanei sfinte care este zugravită în icoană, Persoana respectivă se apropie de mine, îmi ascultă păsul și mă ajută să ies din impas; în același timp, eu, cel care mă rog, particip nevăzut, cu toată ființa mea, la sfințenia Persoanei respective, mă împărtășesc de ea, după măsura mea, mă umplu, adică, de sfințenie pe cât pot să încap. Este o comuniune care mă ajută în desăvârșirea mea și mă apropie și ea pas cu pas de asemănarea cu Dumnezeu, spre care asemanarea sunt chemat și spre care tind, în virtutea chipului divin pe care îl port în mine prin creatie.

Publicat la 8 iunie 2011 de Dianora Ioana

❤️ Aproapele meu: Icoana Părintelui Justin care izvorăște mir. →

🔴 Moaștele Sfântului Nicolae refuză să reverse mir la slujba catolicilor eretici - revarsă mir numai la Liturghia Ortodocșilor

✝️ Minune la Hangu-Neamț: a curs mir din Icoana Maicii Domnului de la biserica din Buhalnița

🙏 La Iași, din icoana Părintelui Justin Pârvu a izvorât mir - 19 martie 2019

Să vă povestesc o mare minune a Sfântului Nectarie.

O cunoștință s-a îmbolnăvit și s-a internat la un spital la Iași.

Acolo, doctorița venea la vizită.

Bătrâna, fiind o fire credincioasă, citea Acatistul Sfântului Nectarie.

Într-o zi, îi spune doctoriței: Vă rog să citiți și dumneavoastrã această cărticică, să vedeți ce frumoasă este.

Doctorița nici nu s-a uitat, spunând că nu are timp.

Bătrâna, la fiecare vizită a ei, a tot insistat.

Sătulă fiind de vorbele bătrânei, a luat aceastã cărticică, aruncând-o pe un birou.

După câteva zile, având un moment de respiro, zice: Să citesc și eu să văd ce scrie aici, dacă tot a insistat bătrâna aceea.

În momentul când a terminat de citit Acatistul Sfântului Nectarie, telefonul a sunat pe birou, anunțând doctorița că singurul ei copil a avut un accident foarte grav.

Plecând spre București, unde avusese loc accidentul, ajunge în spital la băiat care, bandajat fiind și conștient, pentru că mașina era zob, îi spune doctorului care îl îngrijea: Vreau să rămân cu mama.

Mamă-sa, doctorița, se așază pe pat și spune: Ce vrei să-mi spui, dragul mamei?, iar el zice: Mamă, în timpul când mă dădeam peste cap cu mașina, mi-a apărut un moșuleț cu barbă albă, care mi-a zis: «Băiete, spune-i mamei tale atât: Nectarie!». Mamă, ce a vrut să zică moșul din imaginația mea?

Mama și-a dat seama că sfântul i-a scăpat băiatul de la moarte, și a devenit o bună creștină din acel moment.

Oameni buni, nu uitați: fãră rugăciune nu reușim!

Dumnezeu să vă ajute pe toți cei care sunteți în necazuri și boli, sper ca povestioara mea adevărată să vă aducă pe calea bună.

Mi-a fost povestită de preotul duhovnic de la Mănăstirea Bujoreni, părintele Atanasie, iar lui i-a povestit-o chiar doctorița.

Dumnezeu cu voi toți!

— Liliana (Sfântul Nectarie, vindecări miraculoase, Ediție îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2012, pp. 118-119)

Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, Sfântul desculț...

Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, păstorul de atunci, Sfântul Dimitrie cel Nou a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor.

Iată câteva din faptele minunate săvârşite la moaştele Sfântului Dimitrie, în satul Basarabov:

1. În anul 1815, o epidemie de ciumă lovea orașul București, aducând suferință și moarte. În fața acestei nenorociri, mitropolitul de atunci, autoritățile și credincioșii s-au adunat și au hotărât să scoată moaștele Sfântului Dimitrie din biserică și să le poarte în procesiune pe străzile orașului.
   
   Se spune că, după ce moaștele sfântului au fost purtate cu evlavie prin oraș, epidemia a început să se domolească. În urma rugăciunilor fierbinți și a procesiunii, ciuma a încetat treptat, iar orașul a fost eliberat de boală. Această minune a întărit mult credința oamenilor în puterea mijlocirii Sfântului Dimitrie și a sporit cinstirea lui în rândul credincioșilor.
   
   De atunci, Sfântul Dimitrie Basarabov este văzut ca un ocrotitor al Bucureștilor și al întregii țări.
   
   

   

2. Două surori, Aspra şi Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaştele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruţă, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc şi şi-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie.

3. Altădată un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului şi a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată şi pierzându-şi graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat şi vindecat. Un episcop evlavios, paralizat, numit Ioanichie, a fost adus la Basarabov şi aşezat lângă racla cuviosului. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a mai multor rugăciuni de sănătate, episcopul Ioanichie s-a sculat desăvârşit sănătos şi a dat laudă binefăcătorului său.

4. În timpul Războiului de Independenţă, din anul 1877, un colonel bătrân din Bucureşti avea şapte feciori care au fost duşi pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaştele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viaţă din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor şi a aşezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toţi cei şapte feciori s-au întors sănătoşi la casele lor.

5. În timpul ocupaţiei germane din primul război mondial, câţiva bulgari cu o maşină au furat moaştele Sfântului Dimitrie din Catedrala Mitropoliei din Bucureşti, cu scopul să le ducă peste Dunăre, în ţara lor. Dar sfântul n-a voit să părăsească România. De aceea, toată noaptea bulgarii, prin minune, au înconjurat străzile capitalei, dar n-au nimerit şoseaua care duce la Giurgiu, ca să treacă Dunărea. Dimineaţă au fost prinşi, iar sfintele moaşte au fost aduse în catedrală.

6. În anul 1955, o femeie din jurul Bucureştilor avea soţul paralizat şi bolnav de nervi. Nemaiputând ea suferi, a venit la Sfântul Dimitrie şi a cerut sfatul unui preot. El i-a dat să citească acatistul cuviosului şi să se închine cu credinţă la sfânta raclă.
   
   Femeia s-a întors acasă. Pe la miezul nopţii a strigat-o soţul bolnav şi i-a zis:
   
   — Ai chemat vreun doctor din Bucureşti la mine?
   
   — Nu! i-a răspuns femeia.
   
   — Cum nu? a zis soţul. Acum câteva clipe a fost la mine doctorul şi m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plăteşti? S-a urcat într-o trăsură cu cai albi şi a plecat spre Bucureşti.
   
   — Şi te-a consultat? întrebă femeia.
   
   — M-a uns cu untdelemn sfinţit pe mână şi pe piciorul paralizat şi mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Mărie, că de acum înainte nu te mai supăr! Dar nu uita, du-te dimineaţă şi plăteşte-i doctorului, că tu l-ai chemat şi ştii unde locuieşte!
   
   Dimineaţă, bolnavul s-a sculat din pat complet sănătos, iar soţia a mers plângând la moaştele Sfântului Dimitrie şi cu multe lacrimi a mulţumit binefăcătorului ei.
   
   Să-l rugăm și noi pe Sfântul Dimitrie să ne ajute în necazuri, să ne izbăvească de boli și suferințe și să fie mijlocitor pentru fiecare dintre noi înaintea bunului Dumnezeu!
   
   
   
   

• 🔴 Consiliul General al Municipiului București a hotărât miercuri ca pe stema Capitalei să fie pusă icoana Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

• 🔴 Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin …

• ✝️ Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi — 27 Octombrie

[...]

Într-o zi, este adus în UPU un băiețel de 2 ani și ceva în stop cardio-respirator.

Aspirase o gorgoaza (o corcodușă verde). Bunica lui, asistentă medicală la ORL, încercase acasă prin toate metodele să îndepărteze corpul străin. Când a văzut că nu reușește ,l-a suit în mașina personală și au pornit spre spital. Pe drum, copilul face stop cardio-respirator și la sosirea în UPU era deja de minute bune în stop.

Aplicam noi toate manevrele Heimlich clasice ,în disperare de cauză improvizăm, rezultat zero.

Copilul în stop, ventilare imposibilă, edem laringian masiv, corcodușa fixată ca un dop, subglotic.

Toate manevrele de extragere eșuaseră.Pensa pentru extragerea corpilor străini aluneca pur și simplu și nu puteam apuca corcodușa.

Vine și ORL-istul, încercăm traheostoma, nu se ventila și pace!

În fine, copilul era deja de prea mult timp în stop cardio-respirator ..

În UPU aveam o icoană a Maicii Domnului. Am strigat "Maica Domnului, ajută-ne!".

Asistenta s-a uitat la mine. [...]

În acel moment a sărit corcodușa fără nici o manevră și am extras-o rapid.

Am intubat repede copilul și, împotriva tuturor protocoalelor, în câteva minute era resuscitat.

Deși fusese în stop cardio-respirator mult peste limitele descrise în cărțile de medicină, copilul a plecat acasă peste câteva ore, fără absolut nici o sechelă.

Orice medic cinstit va recunoaște că știința are limitele ei, că în realitate avem prea puțin habar despre corpul nostru, că medicii sunt și ei oameni și că acolo unde știința și-a atins limitele continuă Dumnezeu.

Sursa: https://www.facebook.com/camelia.smicala/posts/pfbid0366y9v9yDpqNckKYeqxRDcg26hJebeJmozgH4T1cqWW4Kh4BH7DJ9Mi1RxqyrME6Vl

Camelia Smicală, presată să o avorteze pe Maria, a născut cu rugăciunile părintelui Iustin Pârvu

Camelia Smicală, românca din Finlanda ai cărei copii, Mihai și Maria, au fost reținuți în mod abuziv în sistemul de protecția copilului din această țară a povestit că la cel de al treilea copil, Maria, a fost presată să avorteze fetița, fiind vorba despre o sarcină de mare risc.

Maria s-a născut prin credința mamei… și rugăciunile părintelui Iustin Pârvu, spune aceasta.

Ea a scris pe Facebook:

Am făcut curat în hârtii. Și-am găsit scrisorile Părintelui. Părintele făcea așa: răspundea la telefon doar când aveam absolută nevoie de El. Azi aveam. Și mi-a răspuns, ca de obicei. ❤️ Nu sunt vrednică de Părintele, dar vreau să împărtășesc cu voi un pic din bucuria mea. (…) ❤️ Maria e născută cu rugăciunile Părintelui. Părintele m-a învățat ce înseamnă credința și ce minuni vin din ea. Mă obligau să fac avort, pentru că aveam 2 cezariene de urgență înainte, iar la Mihai, ruptură uterină + puțin pe lumea cealaltă

Sursa: https://www.facebook.com/camelia.smicala/posts/2236870549680745

Sfinții își au, întotdeauna, timpul lor. Așteaptă cu răbdare momentul întâlnirii cu fiecare suflet în parte. Iar când momentul vine, când lucrarea lor începe, revarsă toată bucuria și tot dorul așteptării!

Mariana Cuceu este Doctor și Profesor în Medicină, dar și cofondator și Președinte al Organizației „Saint Paraskeva Orthodox Charity”. Clipa întâlnirii sale cu Sfânta Parascheva s-a lăsat mult așteptată – dar, astăzi, prietenia dintre cele două este atât de strânsă, încât nu doar un suflet s-a schimbat, ci o întreagă comunitate!

În America, printre multe și grave probleme de sănătate care au țintuit-o la pat și au transformat-o în persoană cu dizabilități, printre cursuri, studii, conferințe și rezultate uimitoare pe plan profesional, Mariana Cuceu și-a făcut timp să privească la suferința celor din jur și să lupte pentru a ajuta copiii din România. O misiune cât o Cruce! Și luând Crucea, alături de Sfânta Parascheva, urmează pe Hristos – prin slujirea aproapelui.

"Bună seara.

Sf Parascheva m-a chemat la Iași. Fiica mea avea o tumoare sub piele după cap foarte dureroasă. În urmă cu 9 ani m-am decis cu medicul de familie să merg la Suceava pentru un control la ambulatoriul spitalului județean. Stând la rând m-am dus la baie, bineînțeles că și la baie era rând, vine înspre mine o femeie îmbrăcată în negru și mă întreabă ce caut eu la ambulatoriu, i-am explicat situația și urma să intru eu la baie la rând și acea femeie mi-a spus, dute la Iași și-ți operează copilul. Atât am vorbit, când am ieșit nu mai era nimeni, o întreb pe fiica mea unde este femeia cu care am stat de vorbă, iar ea îmi spune, mama dar nu ai vorbit cu nimeni. Și îi spun că era o femeie îmbrăcată în negru, din nou ea îmi zice, mama dar nu fost nici o femeie în negru aici, o altă doamnă îmi zice că nu a mai fost nimeni acolo. Voiam s-o întreb unde să mă duc la Iași și la ce spital mai ales că eu nu fusesem la Iași de când aveam 6 ani. Am intrat la rând la doctor și mi-a spus că fiica mea trebuie operată. S-a făcut internarea și mai apoi operația, totul în 3 zile. Azi a internat-o, mâine a operat-o și poimâine i-a dat drumul acasă fără nici un tratament, fără să ne cheme la vreun control doar să revin după rezultatul biopsiei peste 2 săptămâni și ce credeți mi-au spus? Ce rezultate, că doar nu a fost nevoie de așa ceva nu au mai făcut investigații. Mai rău că tumoarea a recidivat, la nici un an era la loc. Era în luna Martie și fiica mea urma să termine clasa a 8, deci avea examen și mult stres. Gândul meu era la acea femeie care mi-a zis să merg la Iași. Cineva, ceva mă ghida și am căutat pe internet un nr de telefon al spitalului, am sunat și m-au programat după 2 zile. Am acceptat mi-am luat copilul și am plecat la Iași cu microbuzul fără nici un bagaj, nici nu știam unde mergem, culmea a fost că în microbuz mai era o doamnă cu un copil care mergeau la control și când i-am spus unde mergem, ea a zis, lasă doamnă că vă duc eu. Nu-mi venea să cred parcă toate ușile se deschideau pentru noi. Doamna doctor părea că ne aștepta. A internat-o tot în acea zi, a fost nevoie de mai multe investigații unde a găsit și alte probleme iar doamna doctor mi-a zis așa. O să rezolvăm totul, dar începem de la mic la mare. Seara am plecat la o mătușa unde am stat 2 săptămâni. Dar înainte de a merge la mătușa mea am mers la Sf. Paraschiva, când am văzut-o în icoane am început să plâng, căci mi-am dat seama că ea era acea femeie care mă chema la Iași.

În 2 săptămâni cât am stat acolo mergem în fiecare seara la Sfânta și apoi la mătușa, dimineața din nou la spital. În ziua operației trebuia să fiu la ora 6 dimineața la spital, nu i se făcea nimic copilului meu, nimic, nici o injecție, nici o pastilă fără acordul meu. Doamna doctor mă aștepta atât de calmă și mi-a zis ca totul o să fie bine. După o operație ce a durat vreo 3 ore m-au chemat în reanimare să stau cu fiica mea și să încerc să o trezesc, iar ea parcă nu voia să se trezească, au încercat și asistentele, a venit din nou doamna doctor, a încercat și ea s-o trezească, nimic, țin minte că am început să plâng și am zis Sf. Paraschiva, tu ai fost cea care mai chemat la Iași, ajută-mi fiica să se trezească și să fie bine, iar după ce ieșim din spital, vin cu ia la tine la biserică. Parcă o văd și acum pe fiica mea că a deschis puțin ochii și am întrebat-o, draga mea trezește-te, știi cine sunt? Iar ea cu ochii pe jumătate deschiși îmi zice: Tu ești mama mea, de ce nu mă lași să dorm căci nu mai știu de când nu am mai dormit așa de bine. Doamne ce bucurie a fost să o aud, eu eram pierdută abia mă puteam ține pe picioare. Si-a revenit, au dus-o în salon iar eu seara am plecat din nou la Sfânta Parascheva sa-i mulțumesc.

După vreo 3 zile i-a dat drumul acasă. Am plecat spre mătușa unde am lăsat bagajele, iar apoi am mers la Sf. Paraschiva așa cum i-am promis. După câteva zile am primit și rezultatul biopsiei care era de tumoare canceroasă. Acum fiica mea este bine, este tot în Iași sub protecția Sf. Paraschiva, a terminat facultatea și mai are 1 an de master. Mulțumesc Sf Paraschiva pentru tot ajutorul acordat și pentru toate rugăciunile adresate nouă bunului Dumnezeu și Măicuța Domnului.

Țin să menționez că sfinții fac minuni în orice clipă, nu doar în preajma sărbătorilor lor trebuie doar să avem credință.

Doamne ajută!"

✝️ Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

❤️ Un alt motiv pentru care este frumoasă România: pașii pelerinilor ce aduc binecuvântare străzilor pe unde trec.

Stăm la coadă la Rai

❤️ Fotografia zilei - 13 Octombrie 2023: Liniștea Sfintei — O imagine mișcătoare dintr-un tren plini cu pelerini ajunși la Iași

Bătrâna și-a pus plasa lângă picior și haina groasă pe cuier. Doar busuiocul îl ținea ca atunci când a intrat în vagon. L-a ținut așa ore, cuminte, senină, răbdătoare. [...] Vagonul de tren s-a umplut cu miros de busuioc. Mai erau douăzeci de minute până la plecare. Ploaia se prelingea pe geam. Bătrâna s-a așezat lângă mine, însoțită de două tinere. În vagon, mulți veneau de la Mitropolie. Erau zgribuliți, scuturând umbrele sau pelerine. Pretutindeni, mâini cu busioc.

💦 Prin anii ’50, comuniştii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa, ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.

S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapa în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Între timp au venit vreo şase bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşiul. Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit Cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.

— Părintele Ilie Cleopa

☀️ Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva, consemnate de Sfântul Nicolae Velimirovici

Maica Macrina (Vassopulu; +1995), stareță a Mănăstirii Panagia,(Grecia) fica duhovnicească a Cuviosului Iosif Isihast și a Cuviosului Efrem din Arizona (Moraitis), a povestit despre o femeie pe nume Maria care a suferit un ictus. În urma unei hemoragii cerebrale, ea a rămas complet paralizată sub talie și ușor pe partea dreaptă.

Cu cinci ani înainte de ictus, Maica Macrina o învățase să rostească neîncetat Rugăciunea lui Iisus și rugăciunea "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară mântuiește-mă" cât mai des posibil în timpul zilei, mai ales când exista o mare nevoie.

Și acum, imobilizată la pat, cu metanierul în mâna stângă, Maria cu îndrăzneală, neîncetat si cu durere chema: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară ajută-mă!" și "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară , mântuiește-mă pe mine, păcătoasa!".

După câteva zile de astfel de implorări din inimă, într-o noapte, Maica Domnului s-a arătat în timp ce se ruga. Era strălucitoare ca soarele, urmată de o mulțime de îngeri și arhangheli.

Maica Domnului a spus: "Maria, copila mea, ce pot face pentru tine?". Această femeie binecuvântată a cerut mai întâi să își recapete capacitatea de a se întoarce de pe o parte pe alta, deoarece avea mari dureri. Dar apoi a început să o implore: "De fapt, eu îmi doresc mântuirea mai mult decât orice altceva. Tânjesc după mântuirea mea, de aceea strig la Tine". Iar Grabnica noastră Ajutoare a răspuns: "Îți voi da ceea ce ceri - pentru asta am venit, pentru că M-ai chemat zi și noapte. Vreau ca voi toți să Mă Chemați! Chemați-Mă neîncetat și Eu vă voi auzi și voi veni la voi."

Întreaga încăpere și întreaga casă s-au umplut de mireasma cerească care venea de la apariția Maicii Domnului. Potrivit Maicii Macrina, toate rudele acestei femei au fost martore la această minune vie. Parfumul ceresc a rămas în casă timp de mai multe zile și mai ales în camera femeii bolnave. Fața Mariei, după aceea, a strălucit cu harul dumnezeiesc. Ea nu numai că a început să se întoarcă treptat de pe o parte pe alta, dar în câteva zile a fost complet vindecată și s-a ridicat sănătoasă de pe patul de boală.

💖 Într-o mănăstire din Belarus, pe perete, a apărut chipul Domnului nostru Iisus Hristos / Minunea s-a petrecut în Mănăstirea Sfânta Adormire, la granița dintre Belarus și Rusia. Călugării sunt uimiți - cum a aparut chipul lui Hristos în mănăstire? „Acesta este o mare minune”, spune ieromonahul Hilarion. Vechea mănăstire este în ruină de aproape nouăzeci de ani. Localnicii au amintit că prima dată când Chipul Mântuitorului, nefăcut de mână omenească, a fost văzut în mănăstire în 1942 de către elevii internatului pentru copii, situat pe teritoriul mănăstirii în clădirea fostei biserici. Imaginea a apărut pe peretele alb de var al sălii de clasă, unde înainte de revoluție atârna o tablă neagră (o gaură încă mărturisește acest lucru), iar pe pereți nu s-a văzut niciodată altă vopsea în afară de var. Pelerinajul a început. Autoritățile de ocupație au reacționat imediat la acest lucru, ordonând distrugerea chipului de pe pereți. Zidul a fost răzuit până la cărămizi, apoi tencuit și văruit din nou... Chipul Mântuitorului a apărut de această dată în același loc, de asemenea, peste noapte. Constructorii care au venit la clădire au rămas uimiți: chipul Domnului nostru Iisus Hristos i-a privit de pe zid! Călugării nu au găsit urme de vopsele pe perete, considerând că imaginea nu este făcută de mână omenească. Pelerinii ortodocși surprinși și încântați sunt nenumărați. Dovada minunii create de Dumnezeu a fost revărsarea de smirnă a unei mici fotografii, unde a fost surprins un fragment de zid cu chipul Mântuitorului.

👚 Pană acum 10-15 ani, lumea ortodoxă nu a știut nimic despre locul în care s-a aflat Cămașa Maicii Domnului❗/ VIDE⭕ / Chipul Domnului Iisus Hristos se regăsește imprimat pe Cămașa Maicii Domnului. De curând, în anul 2000, o nouă minune s-a produs: pe Cămașa Maicii Domnului a fost descoperită fața Domnului nostru Iisus Hristos, posibil de observat doar pe peliculă fotografică. Descoperirea a fost făcută de către operatorii de la Studio „Mematiane” – Guram Rogava și David Asatiani.

Apostolul zilei: I Corinteni 1, 10-17

Fraților, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere; căci, frații mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit știre că la voi sunt certuri. Și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezați în numele lui Pavel? Mulțumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus și pe Gaius, ca să nu zică cineva că ați fost botezați în numele meu. Am botezat și casa lui Ștefanas; afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.

Evanghelia după Sfântul Apostol Matei Cap. 14, Vers. 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Am fost un adolescent turbulent, răzvrătit contra lui Dumnezeu şi a lumii. Nu înţelegeam lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, nici ce rost are să trăieşti. Gândurile de sinucidere erau frec­vente. Eram în afara Bisericii, anticle­ri­cal… Huleam Duhul Sfânt, ca un capăt ab­solut al răutăţii, măcar să ştiu că am în­che­iat-o cu Dumnezeu. Aceste hule, gân­durile de a-mi face rău şi de a face rău altora, le aveam zi şi noapte, într-o încordare totală, ani de zile. Ca şi cum aş fi stat sub o ploaie de rău, ani în şir.

Nici nu mai voiam să dorm, pentru că observam că atunci când mă trezeam, se dărâma tot ce credeam că am construit fundamentat împotriva lui Dumnezeu. Şi trebuia să o iau de la capăt. Acum, binecuvântez şi partea aceasta a odihnei, care pune un nou început. Dar atunci îi făcu­sem loc dia­vo­lului în sufletul meu. Am cunoscut pute­rea lui. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să cad defini­tiv şi să fac pros­tiile care îmi treceau prin cap”.

În această stare fiind, am intrat la Facul­tatea de Filosofie, singura care îmi putea răspunde la ma­rile întrebări ale vieţii, în opinia mea. Iar acolo am găsit „ar­­gumente” pentru teoriile sale. Dar în anul doi la Filosofie, ceva mi-a schimbat viaţa ra­dical. De atunci, bucuria nu m-a mai părăsit.

Era 8 mai 1993, când am mers pentru prima dată la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Fra­te­le meu geamăn, Ştefan (astăzi preot la Arad – n. red.), pe atunci student la Teologie, m-a luat cu el ca să-mi arate Adevărul dumne­zeiesc. Eu îi spuneam că Biserica e o farsă, că toată în­vă­ţătura ei este mincinoasă şi că preoţii sunt manipu­latori de profesie, iar Dumnezeu un terorist, care se distrează chinuindu-ne.

Am acceptat să merg la Prislop, tocmai pentru a-i dovedi că am drepta­te, că acolo nu se întâmplă nici o minune. Nu ştiam mai nimic despre Părintele Arsenie, nici dacă e viu sau mort. Am mers noap­tea cu trenul, am stat câteva ore în auto­gara Hune­doara, de unde am luat un autobuz vechi, din ăla comu­nist, care ne-a hurducăit tot drumul, şi într-un târziu am ajuns la mânăstire, străbătând ultimii kilome­tri pe jos.

Când am ajuns, mă simţeam foarte rău. Ne­obiş­nuit pen­tru mine, care eram omul de piatră, pe care nu-l durea niciodată nimic. Era zi de hram, deci şi mul­tă lu­me, dar incomparabil mai puţină decât se adună acum. Vedeam cum oamenii urcă undeva mai sus de biserică şi se întorc fericiţi. Eu îi dis­preţuiam pe aceşti ba­by­face, feţele astea râză­toa­re, care nu înţeleg ni­mic, n-au gândit niciodată la problemele profunde ale ome­nirii, ontologice. Şi-am zis să urc şi eu să văd ce e aşa de amuzant. Eram tare încrâncenat, ca de obicei. Pe lângă fratele meu, Ştefan, mă însoţea şi un prieten bun, student şi el la Filo­sofie, pe care îl trăgeam în ale mele.

Mormântul Pă­rintelui Arsenie era mai singuratic pe atunci şi cum îl înconjuraseră oamenii, nici nu vedeam ce e acolo. Fiindu-mi rău, m-am aşezat sub mesteacănul din apro­piere şi ascultam vorbind nişte preoţi, într-un fel nou pentru mine, viu şi interesant. Şi stând acolo aşa, din senin, am început să plâng. Eu nu mai plânsesem de ani mulţi, pentru că nu voiam să-i dau satisfacţie lui Dum­nezeu, care atâta aştepta, după mintea mea. Îmi curgeau lacrimile şi nu-mi dădeam seama de ce.

Mi le tot ştergeam, că îmi era tare ruşine. M-am întors spre prietenul meu şi l-am văzut plângând şi pe el. I-am zis: „Ce faci, măi, plângi?”. Şi m-am ridicat în picioare, scuturându-mă, ca să scap de plâns. Atunci am simţit că se lasă în sufletul meu o linişte fără seamăn, ca şi cum cineva îmi pusese o umbrelă deasupra. Vă ziceam că gândurile mele negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Şi deodată, această linişte, despre care mai târziu am citit şi în scrierile Aposto­lului Pavel, liniştea care covârşeşte toată mintea şi ini­ma. O linişte care nu era omenească.

Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea linişte, după ani şi ani de chin. O linişte care mi-a lipsit oricât am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. O linişte absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie… O pace desă­vârşită. Şi parcă deodată s-a făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: „Unde am fost până acum? Cât timp am pierdut…”. Era sufletul pe care nu bănuiam că-l am.

Atunci am avut o întâlnire cu Dumnezeu.

Încerc să nu spun cuvinte mari, dar nu am cum să mă feresc de ele în acest caz. Dumnezeul pe care eu l-am batjocorit, l-am hulit, l-am vorbit de rău la toată lumea, era de o bunătate nesfârşită, fără reproş, fără resentiment, şi mă iubea cum nu se poate descrie în cuvinte. În clipa aceea, am zis: pentru acest Dumnezeu eu mor de-acum în orice clipă. Toate întrebă­rile cu care m-am înarmat ca să mă bat cu Dumnezeu la a doua Sa venire mi-au dis­pă­rut subit. Răspunsul lui Dumnezeu a fost peste întrebări. De-atunci zic: „Tu ştii, Doamne! Toate acestea le dau dragostei tale”. Nu ştiu de ce un om e bolnav, dar îl dau dragostei Lui, pentru că El îl iubeşte mult mai mult decât aş putea eu şi ştie mai bine ce să facă cu el.

A doua minune a fost că s-a întâmplat la mormântul unui sfânt. Eu nu recunoş­team sfinţii, spuneam că nu avem nevoie de ei şi de Maica Domnului. Aveam o gândire protestantă. Deci, nu e întâmplător că Dumnezeu a făcut minunea acolo, ca să înţeleg ce înseamnă mijlocirea unui sfânt. Şi pentru că eram prea viclean şi prea în­răit şi puteam să cred că am fost „victima” unui fenomen trăit numai de mine, poate prin autosugestie, tot ce mi s-a întâmplat mie a trăit şi prietenul de lângă mine, care acum e preot şi el.

De-atunci am fost ca un nebun, cuprins de o bucurie enormă, aproape un an de zile. Coborând de la mormântul Părintelui Arsenie, creştinii se salutau cu „Hristos a înviat!”, că era după Paşti, şi mă bucuram când auzeam, de parcă nu aş mai fi auzit niciodată acest cuvânt. Şi spuneam şi eu: „Hristos a înviat!” şi „Adevărat a înviat!”, cu toată puterea şi crezând în Învierea Lui.

S-a împlinit puţin cu mine cuvântul Părintelui Arsenie Boca: „A fi credincios înseamnă mult mai mult decât a avea o credinţă, înseamnă a te în­tâlni măcar o clipă cu Mântuitorul nostru Iisus Hris­tos şi să nu-ţi ajungă o viaţă întreagă să lămureşti acea cli­pă între oameni”. Nici mie nu mi-ar ajunge viaţa ca să încerc să explic ce mi s-a întâmplat atunci, la Pris­lop. To­tuşi, la rugămintea PS Vasile Some­şa­nul, am mărturisit, ca să fie spre slava lui Dum­nezeu.

Cred că pentru rugăciunile Pă­rintelui Arsenie Boca şi, poate, ale preoţi­lor din familia tatălui meu care au trecut la Dom­nul, Dumnezeu s-a milostivit de mine şi mi s-a arătat, ca să mă întoarcă la cre­dinţă...

— Părintele Ciprian Negreanu, parohul bisericii studenţilor din Cluj-Napoca şi duhovnicul ASCOR Cluj.

Cu adevărat putem spune noi românii: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”. Dacă Bunul Dumnezeu nu ne-ar fi salvat de fiecare dată de-a lungul istoriei din ghearele duşmanilor noştri, apoi de multe ori ne-am fi stins ca neam şi ca Biserică Ortodoxă.

Cine nu ştie despre atâtea războaie pe care le-au avut conducătorii români cu turcii şi tătarii şi de atâtea ori i-au biruit, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Despre o mare minune care s-a petrecut în timpul primului război mondial, am auzit-o prima dată de la tatăl meu, care o povestea cu lacrimi în ochi, atunci când eram copil în casa părinţilor mei, după care am mai auzit-o şi de la părintele Nicodim Măndiţă, care au luat parte, şi unul şi altul, la primul război mondial. Iar a treia persoană de la care am mai auzit despre această mare minune, este părintele arhimandrit Ilie Cleopa de la mănăstirea Sihăstria, jududeţul Neamţ. Părintele Ilie Cleopa, este adevărat că nu a luat parte la primul război mondial, dar ne-a povestit că a auzit de la tatăl său. Şi iată cum s-a întâmplat:

Când nemţii au cucerit aproape toată ţara noastră, de au mai rămas doar cinci judeţe neocupate, fiecare din noi îşi poate da seama ce jale mare era în ţara noastră şi cum se simţeau cei ce erau sub ocupaţie străină. Chiar şi în armată între soldaţi pătrunsese o jalnică descurajare şi nimeni nu mai putea crede că vor mai putea pune pe fugă pe barbari ca altă dată. Absolut în toate Bisericile din ţara noastră se făceau slujbe cu privegheri de toată noaptea. Pe obrajii fiecărui locuitor al ţării erau lacrimi şi iar lacrimi. Preasfinţiţi Arhierei au dat dispoziţie credincioşilor creştini în afară de bolnavi, femei lăuze şi pruncii mici, să ţină post până seara; iar seara să mănânce fără ulei şi vin, petrecerile cu muzică şi jocuri să fie interzise cu desăvârşire.

Dar, în dimineaţa unei zile binecuvântate de Dumnezeu, un general, comandantul suprem al armatei germane, căutând să-şi încurajeze trupele, a zis către ei: - Astăzi după masă vom servi cafeaua în Iaşi (adică vom ajunge la biruinţa finală).

Bunul Dumnezeu întotdeauna stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. În acest timp, armata germană la Mărăşeşti a dat un atac, puţin mai având să-i scoată pe ostaşii români de pe poziţie. Deodată a apărut deasupra frontului Sfântul Nicolae înconjurat de un nor luminos cu un omofor în mâini. Din acel moment toate focurile de armă şi proectilele care erau îndreptate de nemţi spre ostaşii români, se întorceau spre ei şi-i nimiceau cumplit. Paralel cu această situaţie, armata germană, care din primele clipe a văzut pe Sfântul Nicolae, s-a umplut de groază şi de panică totodată şi a dat bir cu fugiţii. Iar îndureraţii ostaşi români, privind cu multă evlavie spre Sfântul Nicolae cum îi ocroteşte, au sunat alarma şi au sculat din somn şi pe ostaşii români care nu de mult au fost scoşi de pe poziţie pentru a se reface. Iar ei, aşa cum se aflau, în cămaşă şi izmană, au pus baioneta la armă, fugind ca nişte disperaţi să alunge de pe pământul sfânt al ţării noastre pe barbarii de altădată... şi i-au biruit.

Acestea sunt isprăvile credinţei noastre strămoşeşti care, de fiecare dată, atunci când ne-a fost viaţa mai amară, nu ne-a lăsat fără răspuns la rugăciunile şi strigătul nostru, nu ne-a părăsit şi, când ni se părea că suntem pe ultima treaptă, o mână nevăzută ne-a salvat, ne-a izbăvit în chip minunat. De aceea suntem datori ca să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.

din „Viața părintelui Nicodim Măndiță” - volumul 2

Bătălia de la Mărășești

Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu - Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial.

Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.

"Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!", sunt cuvintele legendare rostite de Măriuca, eroina de la Mărăşeşti în 1917. Pe numele său Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani şi-a dat viaţa, în ziua de 6 august 1917, luptând, alături de soldații noștri, pentru apărarea României.

Astăzi, 6 august, omagiem eroii căzuţi în aceste lupte grele, în memoria cărora au fost ridicate mausolee în localităţile Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti, Focşani şi monumente în localităţile Varniţa, Muncelu şi Tişiţa.

Cinste și onoare memoriei lor!”

"Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -30° Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi urină peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuiau să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar şi erau lăsaţi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât şi după ce au intrat în celulă.

Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic alt­ceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -30° Celsius.

Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise..."

• 🔴 Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de către securitatea comunistă la Aiud: Ereziile s-au născut dintr-un zel exagerat și orb, mânjit de păcat "Fiecare exagerează partea de adevăr pe care o înțelege. De aici toate ereziile. Ereziile s-au născut nu din rea credință, ci din prea mult zel, însă zel orb, zel mânjit de păcat, zel profanat. Un creștin oricât de zelos ar fi, nu încetează de a fi un om de păcat. El e pe drumul mântuirii, nu e însă un mântuit. Omul schimbă în cădere avântul; zelul orbește și el. Există o grozavă cădere din prea mare râvnă. Pentru că râvna necumpănită lăuntric cu liniștea în Hristos, duce la îngâmfare, la orgoliul zelatorului. Zelatorul condamnă pe cel ce nu-i poate înțelege exagerarea sa și de aici îl tăgăduiește pe acesta, se desparte de acesta și îl ucide în sufletul său. De aici erezia, care e crima lăuntrică.” — Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de catre securitatea comunistă la Aiud

• ✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului. Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

O minune din zilele noastre - acest părinte duhovnicesc ortodox, în timp ce binecuvintează pe credincioși, strălucește minunat în lumina tainică a lui Dumnezeu - fără comentarii!

Astfel, la biserica din localitatea Pastra, crinii așezați la icoana Maicii Domnului în luna mai sau de Buna Vestire, înfloresc pentru a doua oară, în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august ... adică:

Crinii Maicii Domnului reprezintă binecuvântarea localității Pastra, din insula Kefalonia. În curtea acestei bisericuțe, închinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantați numeroși crini albi. În luna mai, când crinii încep să îmbobocească și să înflorească, femeile din sat îi culeg cu zecile și îi așează în biserică, ca podoabe vii așezate înaintea icoanei Maicii Domnului. Florile sunt lăsate la icoana Maicii Domnului chiar dacă se usucă, până la marele praznic al Adormirii Fecioarei din 15 August. În preajma acestei date, deși au fost complet uscați văzuți de toată lumea, înfloresc pentru a doua oară, în chip minunat, astfel încât în ziua de 15 august, aceștia sunt complet înfloriți și plăcut mirositori.

Tradiţia locală din Valtes spune că Icoana Adormirii a fost găsită în urmă cu trei sute de ani pe culmea Gravala, plină cu tufe, la capătul unui izvor, printre crini albi. A descoperit-o o păstoriţă condusă aici de o capră, care se ducea să bea apă din acest izvor şi tot trupul ei era ud.

Uneori, când creştinii cu credinţă fierbinte spun Paraclisul în faţa Icoanei Maicii Domnului, tulpinile crinilor, cât ţine rugăciunea, înverzesc. Aceasta s-a întâmplat în 1943 de atunci, din 1943, minunea se repetă în fiecare an. Un locuitor din Lipsi ne-a scris: „Prin aprilie, punem crinii la Icoană. Crinii, însă, cum e şi firesc, se usucă cu totul şi în chip minunat prin iulie încep să îmbobocească, iar bobocii, la sărbă­toarea de după nouă zile de la Adormirea Maicii Domnului, se deschid în nişte crini de toată fru­museţea.

Fetele şi femeile din Apikia cultivă crinii Sfintei Fecioare, aşa numiţii „crini sălbatici ai Maicii Domnului”, cum li se spune. Îi aşează la loc potrivit. Îi udă cu apă curată şi cu aghiazmă. Dacă nu au grijă de toate acestea, minunea despre care o să vorbim mai jos nu se arată.

Înfloresc în mai – sunt Crini de mai.

Scot nişte crinişori albi care răspândesc o mireasmă tare frumoasă şi simbolizează neprihănirea înmiresmată a Sfintei Fecioare.

A doua parohie a satului este numită a Sfintei Fecioare «Strămutata» denumirea se datorează unei deplasări şi păstrări miraculoase a Bisericii.

Când înfloresc crinii, le taie tulpinile şi îi aşează la marea şi străvechea Icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, care se află în această Biserică. Puţin după aceea, cum este firesc, aceştia mor, se ofilesc, le cad frunzele şi rămâne o tijă subţire, plă­pândă, uscată, care, dacă o va atinge mâna cuiva, repede se va risipi.

Îndată însă ce se apropie vremea lui 15 au­gust, părţile moarte ale florilor încep încet-încet să prindă viaţă. Şi la 15 august, când Biserica are hramul, se află la apogeul înfloririi lor. Şi-au re­venit, au îmbobocit, au scos nişte boboci ca nişte mărgăritare înrourate şi de multe ori scot şi frunze verzi.

Şi altceva care este miraculos: modul în care stau crinii reînviaţi în geamul Icoanei este ciudat. De parcă ar fi suspendaţi în aer. Ignoră legile sta­ticii. Cel mai minunat însă este că se vor menţine în această stare de înflorire până în primăvara anului următor, când se obişnuieşte să-i înnoiască, înlocuindu-i cu crini din noua recoltă. Când îi scot de la Icoană, sunt în culmea înfloririi lor şi proas­peţi – prototipuri vii a învierii viitoare.

— Extras din Minunea credinţei – Arhimandrit Daniil Gouvalis, Editura Bunavestire

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)

Am avut încredere ca părintele ne ajută

Mă numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in localitatea Botoșani, actual locuiesc in Italia. Încerc cât mai pe scurt să vă scriu despre minunea pe care părintele Ilie Lăcătușu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, când, disperata de situația financiară în care ne găseam – rămăsesem fără serviciu eu și soțul, aveam o fată studentă, căsătorită, care aștepta un copil, ginerele și el era student dintr-o familie modestă, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu multe datorii in spate, am inceput a bate drumurile manastirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat mereu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si plata slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la manastirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si acum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita rugaciunilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat minunea. Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la duhovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Botosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recomandarea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai auzisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat mare importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bineinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si atunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat rugaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la parintele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bucuresti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost repetat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am facut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ignoranti!!! (Iarta-ma, parinte!)

Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa credem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma indemna sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg imediat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moastele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Acolo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de ordinul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din familie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute persoane straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreodata. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lucrat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele legale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chirie.

In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in tara, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i multumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dumnealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o contactam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum reuseste sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Odata era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoana Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine doua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion rugaciunile” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avionului am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe deasupra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si care a scuturat avionul din toate incheieturile, de au incremenit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Maicii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut incredere ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt binecuvantate de parintele Ilie.

Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru ajutorul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.

Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.

(Tatiana Tatarcan)

"Fiind secetă mare în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Părintelui Paisie, care zăcea la pat: „Nu plouă, părinte, este secetă mare!”

Iar el răspundea: „Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!”

După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: „Părinte Paisie, plouă afară!”

Iar el a început a plânge în pat şi a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: „Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!”

(Extras din Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993)

„Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât stă la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la absolut nimic material, şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oamenii mari”, spunea Părintele Cleopa despre duhovnicul său, Părintele Paisie Olaru.

O adevărată comoară o constituie nu doar pilda vieții sale, ci și zecile de volume în care sunt consemnate cele mai alese sfaturi și povățuiri duhovnicești, pe care părintele le-a transmis numeroșilor săi fii sufletești, călugări și credincioși.

Pentru toate acestea, Părintele Paisie Olaru rămâne unul dintre duhovnicii cei mai cunoscuți și apreciați ai monahismului românesc din zilele noastre, sfătuitor și sihastru care și-a pus sufletul în cumpănă pentru mântuirea tuturor oamenilor."

✝️ Părintele Paisie Olaru: Cum îi vedem pe ceilalți, așa ne dă Dumnezeu - Să cerem iertare și dacă nu am greșit ca să fie pace / "Prima dată când mă duc la chilie, să mă iert cu aceia cu care am făcut ascultarea, fie că am ceva cu cineva, fie că nu am, eu să zic: „Blagosloviţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu să te ierte“. Şi când mă duc la chilie să n-am nimic cu nimeni, şi acela-i câştigul meu. Eu aşa am socotit în mănăstire, pe stareţ ca pe un sfânt; şi când nu l-am mai putut socoti ca pe un sfânt, gata, am picat pe pământ, am pierdut tot. Că zice: „Dea Domnul după inima ta“. Dacă eu îi credeam sfinţi, bucuria Duhului Sfânt o simţeam. Felul cum îi simt pe ei aşa îmi dă mie Dumnezeu. Cei care doresc mântuire tuturor, Dumnezeu le dă cele de folos. Cei ce rău o dorit, rău o şi găsit." — Părintele Paisie Olaru

✝️ Părintele Paisie Olaru: [...] să faci oleacă de canon în fiecare zi! / "Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineața și te învârtești așa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am și treaba astălaltă, apoi, nu-ți merge bine toată ziua. Așa că, să faci oleacă de canon în fiecare zi!" - Părintele Paisie Olaru

✝️ Părintele Paisie Olaru: Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. / "Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Luaţi seama că tare este scump Raiul şi tare este greu de ajuns la Rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii mei!” - Părintele Paisie Olaru

Într-o seară de vară, stăteam de vorbă cu o măicuță, și nu ne era somn deloc.

— Eu m-am întors la Dumnezeu cu ajutorul banilor, a râs deodată măicuța.

— Adică?

— O să vă povestesc. De profesie sunt chimistă și, înainte de perestroikă, laboratorul nostru elaborase o tehnică de fabricație a coloranților de nouă generație, mult mai buni și mai ieftini decât cei din import. Am transmis cercetările noastre la o firmă cu care am convenit să ne plătească un procent din profitul lor. În perioada perestroikăi, firma a dat faliment și laboratorul nostru a fost desființat. Atunci, am lucrat peste tot. Am spălat vasele la o cafenea, am vândut fructe pentru niște azeri, apoi m-am angajat la o librărie. Pe rafturile acesteia se afla doar literatură ușoară, horoscoape, magie, și în plus șeful mă hărțuia plin de obrăznicie. Am respins avansurile sale obscene, iar el m-a snopit în bătaie. Am rămas acasă, supărată foc, și mi-am zis: „Gata, de mâine îmi cumpăr o mitralieră folosită!”.

— Dar de ce, o întreb, folosită?

— Păi n-aveam bani de una nouă!… Ajunsă la limită, eram gata să ripostez. Însă în acel moment a apărut Nadenka, vecina de sus. O fată frumoasă, modestă, bună, studentă premiantă a facultății de medicină. Din lipsă de experiență, i s-a întâmplat un necaz: a rămas însărcinată, iar iubitul a părăsit-o. Mama ei, femeie de serviciu, a alungat-o de acasă cerându-i să facă avort – abia se descurcau singure, dar să mai hrănească și-un copil?… Nadenka se tânguia și plângea în hohote. Îi era milă să-și omoare copilul, dar se părea că nu are de ales. Și atunci m-am supărat atât de tare, încât am prins curaj și i-am zis: „Nadia, ține minte: rușii nu se dau bătuți! Vă voi întreține eu, și pe tine, și pe copil! Nu omorî micuțul, vă voi hrăni eu!”. I-am dat Nadiei toți banii pe care-I aveam, până la ultima lețcaie. Îmi amintesc și acum de suma aceasta: 507 ruble și 20 de copeici. Mai târziu Nadenka s-a căsătorit și a mai născut doi copii. Dar eu am rămas atunci fără bani, nu mai aveam nici măcar de pâine.

„Bine”, m-am gândit, „voi împrumuta de la vecina de jos”. Coborând, m-am uitat și în cutia poștală, și acolo am găsit un mandat poștal cu bani în valoare de 50.720 ruble. S-a dovedit că firma supraviețuise și, obținând un profit din coloranții noștri, ne-a transferat procentul. Dar nu atât banii m-au uimit, cât taina cifrelor: am dat pentru copilaș 507 ruble și 20 de copeici, și am primit aceeași sumă, cu două zerouri mai mare!

Atunci am început să plâng, aducându-mi aminte de răposata mea mamă. Mama era credincioasă, îi ajuta mereu pe cei săraci și pe noi ne învăța: „Când dai tot, te îmbogățești!”. Numai că înainte de aceasta eu nu credeam în Dumnezeu, iar acum nu înțelegeam ce se petrece, de parcă mama îmi vorbea…

Nina Pavlova, Ziua Sfântului Arhanghel Mihail, Editura Egumeniţa, 2014

Minunea s-a petrecut în Mănăstirea Sfânta Adormire, la granița dintre Belarus și Rusia.

Călugării sunt uimiți - cum a aparut chipul lui Hristos în mănăstire?

„Acesta este o mare minune”, spune ieromonahul Hilarion.

Vechea mănăstire este în ruină de aproape nouăzeci de ani. Localnicii au amintit că prima dată când Chipul Mântuitorului, nefăcut de mână omenească, a fost văzut în mănăstire în 1942 de către elevii internatului pentru copii, situat pe teritoriul mănăstirii în clădirea fostei biserici.

Imaginea a apărut pe peretele alb de var al sălii de clasă, unde înainte de revoluție atârna o tablă neagră (o gaură încă mărturisește acest lucru), iar pe pereți nu s-a văzut niciodată altă vopsea în afară de var.

Pelerinajul a început. Autoritățile de ocupație au reacționat imediat la acest lucru, ordonând distrugerea chipului de pe pereți. Zidul a fost răzuit până la cărămizi, apoi tencuit și văruit din nou...

Chipul Mântuitorului a apărut de această dată în același loc, de asemenea, peste noapte. Constructorii care au venit la clădire au rămas uimiți: chipul Domnului nostru Iisus Hristos i-a privit de pe zid!

Călugării nu au găsit urme de vopsele pe perete, considerând că imaginea nu este făcută de mână omenească.

Pelerinii ortodocși surprinși și încântați sunt nenumărați.

Dovada minunii create de Dumnezeu a fost revărsarea de smirnă a unei mici fotografii, unde a fost surprins un fragment de zid cu chipul Mântuitorului.

Această fotografie a venit în satul Lokot, regiunea Bryansk.

Profeția bătrânilor s-a împlinit.

☀️ O întâmplare minunată❗ / O barză i-a însoțit pe credincioși pe tot parcursul procesiunii și a ascultat cu smerenie în picioare, în mijlocul credincioșilor, rugăciunile și cântările pascale. Apoi s-a dus în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și s-a înclinat dinainte.

🐬 Minuni din zilele noastre: Un grup de delfini a scos la țărmul mării o icoană a Maicii Domnului. / Un eveniment minunat și neobișnuit, care ne amintește de cele scrise în Viețile Sfinților, s-a întâmplat în Rusia, la Soci. Un grup de 12 delfini au scos la țărmul mării o icoană a Maicii Domnului, în fața privirii uimite a oamenilor care se aflau pe plajă. Remarcabil faptul că nu au fost 2 sau 5 delfini, ci 12, exact numărul Apostolilor Domnului nostru Iisus Hristos. Delfinii s-au apropiat de ţărm, au împins un obiect, apoi au înotat înapoi către mare.

☦️ Acestă filmare a fost făcută de o femeie, Linda, care a ajuns recent în Spitalul Militar Vishnevsky din Rusia, în secția de terapie intensivă. → / În urmă cu o lună, medicii au luptat pentru viața unui astfel de tânăr pentru o perioadă foarte lungă de timp, dar de data aceasta nu a existat niciun miracol. A murit pe masa de operație. La momentul morții sale, Maica Domnului era imprimată pe toate ușile de sticlă care duceau de la etajul I până la etajul al șaselea către sala de terapie intensivă.

☀️ Așa s-a arătat Maica Domnului, acum un an și jumătate la Biserica din Boian în timpul sărbătorii Maicii Domnului / Acesta este locul unde slujește IPS Longhin - Părintele Mihail Jar, un foarte mare mărturisitor care a fost otrăvit de 6 ori până acum, deoarece vorbește deschis oamenilor despre schisma din Ucraina, despre pecetluire, despre antihrist și s-a declarat împotriva așa numitului Sinod din Creta. Fie ca cei necredincioși să revină la dreapta credință Ortodoxă. Amin!