„Amen” – și așa s-a născut Sfântul Mare Mucenic Mina!

Conform sinaxarului egiptean, se spune că Eufemia nu avea niciun copil. Într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții și copiii lângă ei, frumos îmbrăcați de sărbătoare, ea s-a întristat.

A suspinat și a lăcrimat, îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu, ca să-i dăruiască și ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auziseră rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei, Eudoxius, cele întâmplate, iar el a zis: „Fie voia Domnului”.

Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în fața icoanei. Mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.

❤️ Sfântul Macarie Egipteanul către Sfântul Mina care s-a retras în deșert ducând o viață ascetică: "Ce cauți între cer și pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulțimii, ca să ia aminte toți la cuvintele și la faptele tale. Ai schimbat o haina de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de lupta, ca să înviezi ca un învingător fără sabie".

✝️ 11 Noiembrie: Sfântul Mare Mucenic Mina: Sfinte Mare Mucenice Mina, râvna credinței în Hristos te-a împins, în zilele de demult ale împăratului Dioclețian, prigonitorul de creștini, să mărturisești cu prețul propriei tale vieți spre mântuirea multora și spre dobândirea cununii muceniciei. Pentru aceasta, cu bucurie te lăudăm și îți mulțumim, ca unul care ești grabnic ascultător al rugăciunilor celor aflați în tot felul de nevoi, strâmtorări și necazuri. Scut nevăzut care ocrotește pe cei slabi fiind, la tine alergăm cu nădejde, pentru a cere mijlocirea ta către Hristos. Rugămu-ne ție, Sfinte Mare Mucenice Mina, ia aminte la noi, păcătoșii, și la robii aceștia (N), care sunt păgubiți, nedreptățiți și primejduiți și scapă-i pe ei, așa cum ai scăpat nenumărați semeni din cumplite tâlhării, siluiri, ucideri sau năpaste. Căci știm că, așa cum te-ai zorit a-ți vărsa sângele pentru Hristos, așa te zorești să scoți din primejdie pe oricine se roagă cu credință ție. Și mai știm că nu treci cu vederea pe nimeni din cei care se închină la sfântă icoana ta și care cinstesc cu evlavie sfintele tale moaște. Așa, Sfinte Mare Mucenice Mina, primește această puțină rugăciune și cererile noastre le împlinește, spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Apostolul zilei: I Corinteni 1, 10-17

Fraților, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere; căci, frații mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit știre că la voi sunt certuri. Și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezați în numele lui Pavel? Mulțumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus și pe Gaius, ca să nu zică cineva că ați fost botezați în numele meu. Am botezat și casa lui Ștefanas; afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.

Evanghelia după Sfântul Apostol Matei Cap. 14, Vers. 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Astfel, la biserica din localitatea Pastra, crinii așezați la icoana Maicii Domnului în luna mai sau de Buna Vestire, înfloresc pentru a doua oară, în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august ... adică:

Crinii Maicii Domnului reprezintă binecuvântarea localității Pastra, din insula Kefalonia. În curtea acestei bisericuțe, închinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantați numeroși crini albi. În luna mai, când crinii încep să îmbobocească și să înflorească, femeile din sat îi culeg cu zecile și îi așează în biserică, ca podoabe vii așezate înaintea icoanei Maicii Domnului. Florile sunt lăsate la icoana Maicii Domnului chiar dacă se usucă, până la marele praznic al Adormirii Fecioarei din 15 August. În preajma acestei date, deși au fost complet uscați văzuți de toată lumea, înfloresc pentru a doua oară, în chip minunat, astfel încât în ziua de 15 august, aceștia sunt complet înfloriți și plăcut mirositori.

Tradiţia locală din Valtes spune că Icoana Adormirii a fost găsită în urmă cu trei sute de ani pe culmea Gravala, plină cu tufe, la capătul unui izvor, printre crini albi. A descoperit-o o păstoriţă condusă aici de o capră, care se ducea să bea apă din acest izvor şi tot trupul ei era ud.

Uneori, când creştinii cu credinţă fierbinte spun Paraclisul în faţa Icoanei Maicii Domnului, tulpinile crinilor, cât ţine rugăciunea, înverzesc. Aceasta s-a întâmplat în 1943 de atunci, din 1943, minunea se repetă în fiecare an. Un locuitor din Lipsi ne-a scris: „Prin aprilie, punem crinii la Icoană. Crinii, însă, cum e şi firesc, se usucă cu totul şi în chip minunat prin iulie încep să îmbobocească, iar bobocii, la sărbă­toarea de după nouă zile de la Adormirea Maicii Domnului, se deschid în nişte crini de toată fru­museţea.

Fetele şi femeile din Apikia cultivă crinii Sfintei Fecioare, aşa numiţii „crini sălbatici ai Maicii Domnului”, cum li se spune. Îi aşează la loc potrivit. Îi udă cu apă curată şi cu aghiazmă. Dacă nu au grijă de toate acestea, minunea despre care o să vorbim mai jos nu se arată.

Înfloresc în mai – sunt Crini de mai.

Scot nişte crinişori albi care răspândesc o mireasmă tare frumoasă şi simbolizează neprihănirea înmiresmată a Sfintei Fecioare.

A doua parohie a satului este numită a Sfintei Fecioare «Strămutata» denumirea se datorează unei deplasări şi păstrări miraculoase a Bisericii.

Când înfloresc crinii, le taie tulpinile şi îi aşează la marea şi străvechea Icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, care se află în această Biserică. Puţin după aceea, cum este firesc, aceştia mor, se ofilesc, le cad frunzele şi rămâne o tijă subţire, plă­pândă, uscată, care, dacă o va atinge mâna cuiva, repede se va risipi.

Îndată însă ce se apropie vremea lui 15 au­gust, părţile moarte ale florilor încep încet-încet să prindă viaţă. Şi la 15 august, când Biserica are hramul, se află la apogeul înfloririi lor. Şi-au re­venit, au îmbobocit, au scos nişte boboci ca nişte mărgăritare înrourate şi de multe ori scot şi frunze verzi.

Şi altceva care este miraculos: modul în care stau crinii reînviaţi în geamul Icoanei este ciudat. De parcă ar fi suspendaţi în aer. Ignoră legile sta­ticii. Cel mai minunat însă este că se vor menţine în această stare de înflorire până în primăvara anului următor, când se obişnuieşte să-i înnoiască, înlocuindu-i cu crini din noua recoltă. Când îi scot de la Icoană, sunt în culmea înfloririi lor şi proas­peţi – prototipuri vii a învierii viitoare.

— Extras din Minunea credinţei – Arhimandrit Daniil Gouvalis, Editura Bunavestire

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)

Am avut încredere ca părintele ne ajută

Mă numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in localitatea Botoșani, actual locuiesc in Italia. Încerc cât mai pe scurt să vă scriu despre minunea pe care părintele Ilie Lăcătușu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, când, disperata de situația financiară în care ne găseam – rămăsesem fără serviciu eu și soțul, aveam o fată studentă, căsătorită, care aștepta un copil, ginerele și el era student dintr-o familie modestă, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu multe datorii in spate, am inceput a bate drumurile manastirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat mereu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si plata slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la manastirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si acum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita rugaciunilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat minunea. Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la duhovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Botosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recomandarea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai auzisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat mare importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bineinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si atunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat rugaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la parintele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bucuresti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost repetat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am facut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ignoranti!!! (Iarta-ma, parinte!)

Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa credem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma indemna sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg imediat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moastele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Acolo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de ordinul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din familie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute persoane straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreodata. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lucrat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele legale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chirie.

In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in tara, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i multumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dumnealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o contactam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum reuseste sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Odata era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoana Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine doua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion rugaciunile” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avionului am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe deasupra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si care a scuturat avionul din toate incheieturile, de au incremenit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Maicii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut incredere ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt binecuvantate de parintele Ilie.

Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru ajutorul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.

Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.

(Tatiana Tatarcan)

I-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată o! grabnică izbăvire! cum a băut-o s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nicio boală.

Viitorul împărat al Bizanțului, Leon I (457-474), în drum spre Constantinopol, a întâlnit un orb pe care s-a oferit să-l călăuzească. Când orbul a cerut apă, la îndemnul Maicii Domnului, Leon a aflat un izvor în păduricea din apropiere, care nu doar că a potolit setea, ci a și redat orbului vederea. Acesta este considerat Izvorul Tămăduirii. Există mărturii despre numeroasele minuni săvârșite aici de-a lungul secolelor.

Istoricul Nichifor Calist Xanthopoulos, pe la începutul secolului al XIV-lea, a adunat într-un singur text aceste mărturii, la care a adăugat „alte cincisprezece noi minuni care s-au întâmplat în timpul său”, și „a scris el însuși slujba închinată sărbătorii” instituite în Vinerea de după Sfintele Paști, numită a Izvorului Tămăduirii („Minunile Maicii Domnului de la Izvorul Tămăduirii”, Doxologia, Iași, 2020, p. 12). Treptat, s-a generalizat, mai ales în spațiul grecesc și în cel românesc, această sărbătoare. Unii consideră că este o întâmplare faptul de a fi fost înscrisă în calendar chiar în Vinerea Săptămânii Luminate și că această sărbătoare nu are nici o legătură cu Sfintele Paști. Și, totuși, la Dumnezeu nimic nu e întâmplător, mai ales când e vorba despre cele ce se petrec în Biserică. Care ar putea fi tâlcul acestei prezențe în calendarul liturgic, mai ales într-o perioadă atât de specială? Am încercat să sintetizez câteva explicații.

1. Conform Sfântului Grigorie Palama, „prima dintre toţi oamenii care a primit de la Domnul vestea cea bună a Învierii Domnului a fost, aşa cum era cuvenit şi drept, Născătoarea de Dumnezeu” (v. Sfântul Grigorie Palama, „Scrieri I. Omilii”, Doxologia, Iași, 2022, pp. 241-250). Se cuvenea, așadar, ca prima persoană cinstită după Sfintele Paști printr-un praznic special să fie chiar Fecioara Maria.

2. Prăznuim pe Maica Domnului în zilele de după Înviere și pentru a ne aduce aminte de felul în care „s-a mutat la Viață ceea ce era Maica Vieții”. Există numeroase similitudini între cele petrecute la Adormirea Maicii Domnului și momentele care au precedat, respectiv au urmat Răstignirii Fiului său. Între ele, se numără și faptul că a treia zi a fost aflat gol mormântul ei. După Învierea Domnului, mutarea la Cer a Fecioarei Maria este considerată o înnoită chezășie și a învierii noastre.

3. În Evanghelia ce se rostește la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Domnul spune: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2, 19). Prin aceasta vorbește despre Trupul Său ca despre un templu. Dar cuvintele „templul trupului Său” (Ioan 2, 19) mai pot fi interpretate ca referindu-se la trupul Maicii Domnului (ridicat la Cer a treia zi după Adormirea sa). Ea s-a făcut ca un templu în care a primit pe Cel ce a luat fire omenească dintr-însa. De aceea mai este numită și „templu viu” sau „biserică vie”. Iar Sfântul Grigorie Palama spune, comentând intrarea ei în templul la vârsta de trei ani, că „a intrat în sfintele sfintelor cele vremelnice Sfânta sfintelor cea fără sfârşit” (op. cit., p. 656).

4. Titulatura originală în greacă a sărbătorii – „Izvorul cel de viață primitor” – denotă o și mai strânsă legătură cu praznicul Învierii. În icoana praznicului, Maica Domnului și Pruncul sunt zugrăviți într-un vas baptismal din care curge apă, vas ce sugerează, în același timp, și Potirul euharistic. Ne reamintim că Maica Domnului este considerată și icoană a Bisericii în care intrăm prin Botez și în care ne arătăm ca „mădulare vii” prin împărtășirea cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii – „jertfa cea nesângeroasă”, actualizarea Jertfei de pe Cruce.

5. În Canonul de rugăciune al sărbătorii, despre Maica Domnului spunem: „tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas” („Penticostar”, EIBMBOR, București, 1999, p. 46). Cei ce cred Învierea, O mărturisesc și O trăiesc. Și devin ei înșiși ca niște izvoare, după cuvântul nemincinos al Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine (...), râuri de apă vie vor curge din pântecele lor” (Ioan 7, 38). Cum a luat Trup din „curatele sângiuri” ale Maicii Domnului, așa și în noi Hristos trebuie să Se nască, ca și prin noi să se reverse, ca dintr-un izvor, harul în lume.

6. Ziua de vineri este a șasea zi a săptămânii. În a șasea zi a fost creat omul (Facerea 1, 26-31). Toată lucrarea Domnului – Întruparea, Răstignirea, Învierea – e una de re-creare sau restaurare a omului, e o vindecare a firii omenești căzute. Și, dacă Hristos devine Adam cel Nou, Maica Domnului devine Eva cea Nouă.

7. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii „dă tonul” celorlalte momente liturgice importante (duminici) de până la Cincizecime. Faptul că după Sfintele Paști avem o primă sărbătoare a tămăduirii ne ajută să înțelegem că toate duminicile de până la Cincizecime trebuie privite în cheie terapeutică. O vindecare totală, pe multiple paliere.

8. Această prăznuire din Vinerea Săptămânii Luminate este sărbătoarea mariologică, prin excelență, a Penticostarului. O demonstrează cu argumente convingătoare Părintele Daniel Duca, în lucrarea sa de doctorat susținută anul trecut (2022) la Iași, sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava: „Praznicul Izvorul Tămăduirii în spiritualitatea liturgică răsăriteană – prezentare istorică și analiză liturgică și teologică”. Pe scurt, ea este o prăznuire mariologică pascală situată în apropierea marelui praznic al Învierii, așa cum în perioada Octoihului este Soborul Maicii Domnului, rânduit a doua zi după Nașterea Domnului (Crăciunul), iar în perioada Triodului este Denia Acatistului din săptămâna a cincea a Postului Mare.

Minunea vindecării împăratului Leon cel Înțelept, aflat pe patul de moarte

În vremea în care a împărăţit, Leon cel prea Înţelept avea o soţie îmbunătăţită foarte şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie.

Deci mai înainte de a se săvârşi Sfânta Teofana, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, care se zice piatră, că se nasc oarecare pietre înăuntru în mădularul cel ascuns, şi astupă drumul udului, şi nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulţi au murit. Aşadar, chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii şi nu puteau să-l vindece. În săptămâna zisă a brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii cum că moare, şi au pregătit cheltuielile morţii.

Atunci, fericita împărăteasă văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel Ceresc. A intrat în cămara cea împărătească, şi căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce ar veni în vârstă Constantin, fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăţia. Făcând rugăciune, dar, împărăteasa cetăţii şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas nevăzut zicând: „Nu te întrista, Teofano, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău”.

Aceasta auzind Sfânta, s-a bucurat foarte şi, alergând către cel bolnav, îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat ca să-l spintece. Iar ea le-a zis lor că degrabă vine alt doctor ca să-l vindece, şi după multe ceasuri, când socotea cum că de tot a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era în Biserică, şi ţinând Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi un vas cu apă din acea vindecătoare, a zis acestea către împărăteasă: „Astăzi când m-am sculat de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: «Agati, ia degrabă puţină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să o bea, ca să se vindece şi el şi să înceteze şi durerea Teofanei iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine»”. Deci i-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată, o! grabnică izbăvire!, cum a băut-o, s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală.

Minunea aceasta a înspăimântat pe toţi, iar împăratul a poruncit de au făcut un praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce S-a născut din ea negrăit, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

În concluzie, indiferent ce ar spune cei ce minimalizează această sărbătoare – reducând-o la aspectul său istoric sau liturgic-pragmatic – nimeni nu poate despărți pe Domnul Învierii de Maica Sa.

S-a întors apa Iordanului la slujba de sfințirea apelor, ajunul Bobotezii 2024;

Filmare de pe malul iordanian.

La minutele 0.15 - 0.30 se vede clar cum apa Iordanului curge in doua sensuri:

• către dreapta (către dreapta) lângă malul iordanian (plan apropiat)

• către stânga (curs normal, către vărsarea în Marea Moarta), lângă malul israelian (plan îndepărtat)

Film: Jeni Flitan (Tg Jiu) pelerin Miriam Turism in Iordania.

Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)

"În timpul războiului, orfelinatul se găsea într-o situaţie materială precară din cauza lipsei de alimente. De la o cantină publică era adusă supă. Preasfinţitul o gusta el însuşi, luând cu polonicul din caserolă. Doamna Şahmatov, pe atunci directoarea instituţiei, povesteşte: ''Nu mai aveam cu ce să hrănim copiii'', care erau în număr de nouăzeci în acel moment. Personalul era indignat, fiindcă preasfinţitul Ioan continua să aducă alţi copii la orfelinat, dintre care unii aveau părinţi, iar noi trebuia să-i hrănim. Aşa era el. Într-o seară, când a ajuns la noi, extenuat, fără putere, înfrigurat şi tăcut, nu am putut rezista și i-am spun ceea ce gândeam, l-am spus că noi, femeile, nu mai puteam îndura să vedem gurile înfometate fără să avem ce să le dăm de mâncare.

Nu mă plângeam doar, fierbeam de mânie împotriva episcopului pentru că ne-a pus în această situaţie. El m-a privit cu tristeţe şi mi-a spus: ''De ce aveţi nevoie?'' Eu i-am răspuns: ''De tot, dar mai ales de făină de ovăz, trebuie să hrănesc copiii dimineaţa!'' Preasfinţitul loan mi-a aruncat o privire tristă și a urcat la etaj. Am auzit atunci că făcea metanii, cu atâta vigoare și tărie, încât deranja vecinii. Chinuită de remuşcare, eram necăjită și nu am putut dormi toată noaptea.

Spre dimineaţă am aţipit, când am fost trezită de sonerie. Am deschis uşa și am văzut un englez care mi-a spus că era reprezentantul unei societăţi de produse cerealiere care dispunea de un exces de ovăz. Auzise despre orfelinat și voia să ştie dacă aveam nevoie de ovăz. Au început să descarce sacii cu făină unul câte unuL În acel moment, ierarhul a coborât scările. Eu cu greu puteam pronunţa un cuvânt în faţa lui. EI nu a scos un cuvânt, dar am văzut în ochii lui mustrarea pentru lipsa mea de credinţă. Aş fi putut să cad în genunchi şi să-i îmbrăţişez picioarele, dar el plecase deja pentru a-şi continua rugăciunile şi pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu.”

Margareta Zincenko

Acestă filmare a fost făcută de o femeie, Linda, care a ajuns recent în Spitalul Militar Vishnevsky din Rusia, în secția de terapie intensivă.

În acest spital sunt o mulțime de tineri, răniți, sunt aduși din locurile de operațiuni militare.

În urmă cu o lună, medicii au luptat pentru viața unui astfel de tânăr pentru o perioadă foarte lungă de timp, dar de data aceasta nu a existat niciun miracol. A murit pe masa de operație. La momentul morții sale, Maica Domnului era imprimată pe toate ușile de sticlă care duceau de la etajul I până la etajul al șaselea către sala de terapie intensivă.

Este imposibil să ștergi imaginea, este în interiorul sticlei. Ea este diferită peste tot, dar peste tot Maica Domnului este imediat identificată.

Atât Patriarhul, cât și Starețul Ilie au venit la spital pentru a-l privi. Starețul Ilie a spus:

— Da, a venit, l-a luat ca să nu sufere ... Și acești băieți răniți merg pe coridoarele spitalului sub supravegherea Maicii Domnului. ☦

Sursa: https://www.facebook.com/100004310973990/videos/3580359422250005/

În 1456, la 3 ani de la căderea Constantinopolului, sfintele moaște ale Sf. Spiridon au fost aduse pe insula Corfu.

Un băiat orb, cu o credință mare, pe nume Thedoros, a mers pe jos pentru a se închina la Sfântul Spiridon.

În momentul în care s-a atins de sfintele moaște a început să vadă.

Aceasta și este esența minunilor, să crezi cu toată ființa, fără îndoială și minunea cu siguranță din Mila lui Dumnezeu se va produce.

Sfinte Ierarh Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Într-un recipient închis ermetic, pastrat timp de 1300 de ani pe sit-ul unei biserici ortodoxe, arheologii au descoperit apa sfintita cu o puritate incredibila.

Vasul are aproximativ 1 tona.

Sfințita în secolul al VIII-lea si poate chiar mai devreme, apa din vas a fost descoperita pe sit-ul bisericii distruse din orașul Kvareli (Kakheti).

Săpăturile de pe sit-ul acestei biserici au fost efectuate pe malul drept al râului Duruji, în așezarea numită de localnici Dolociopi, din perioada medievală timpurie târzie a istoriei Georgiei.

Apa sfințită, a cărei vechime are câteva secole, este prima descoperire de acest gen, conform publicatiei georgiene Kvirispalitra.

Conform profesorului sef de expediție, din cadrul Muzeului Național al Georgiei, Nodar Bakhtadze, vasul a fost descoperit în partea centrală a bazilicii. În sol uscat, acesta a fost găsit complet protejat de influențele externe din sol.

Zidurile bisericii sunt astazi conservate, dupa distrugerea sfantului lacas ortodox, din timpul invaziei arabilor, din secolul al VIII-lea.

Aghiazma din rezervor și-a păstrat toate proprietățile sale originale, acest lucru fiind confirmat prin analizele de laborator.

Sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/agheazma-pastrata-perfect-si-nestricata-cu-o-vechime-de-1300-de-ani-descoperita-in-georgia/

Evanghelia celei de-a patra Duminici a Postului Mare ne istorisește despre vindecarea unui tânăr ce era stăpânit de un duh rău. Este cert că de această dată copilul ce a fost vindecat nu suferea de o boală fizică obișnuită, ci fusese victima unei lucrări demonice a celui care vrea să piardă atât sufletele, cât și trupurile oamenilor.

În mod obișnuit, o mare mul­ți­me de oameni Îl urmau și ascultau pe Mântuitorul Hristos, însă dintre toți cei prezenți acolo vocea unui tată ce-l avea pe fiul său stăpânit de diavol capătă rezonanță. El era trist, deprimat și venea înaintea lui Iisus cu nădejdea că va fi vindecat fiul său, așa cum primiseră vindecare mulți alți bolnavi. La prima vedere, s-ar putea crede că o persoană stăpânită doar nu poate vorbi, însă aflăm de la Evan­gheliștii sinoptici că tânărul avea și tendințe de suicid și a fost aruncat în apă sau în foc spre a fi ucis, căci demonul urmărea probabil ca trecerea în viața veșnică să-l prindă pe acest copil în starea aceea de nesuportat, spre a fi pierdută orice șansă de mântuire. Vedem deci că cel care știe că darul vieții vine de la Dumnezeu luptă fără sorți de izbândă, voind ca oamenii să-și piardă atât viața aceasta, cât și pe cea veșnică. Deși nu avea manifestări grave permanent, în momentele și locurile când influența demonică ajungea la aspecte culminante, tânărul afectat pierdea controlul propriei voințe. Era aruncat la pământ, scrâșnea din dinți, făcea spume la gură și nu se mai putea mișca.

Un amănunt interesant pe care îl aflăm de la tatăl acestui tânăr după ce descrie starea fiului său este că inițial nu a îndrăznit să se adreseze direct Mântuitorului, ci a apelat la Ucenici, care nu au reușit să-l vindece pe tânărul său fiu. De altfel, aceștia L-au întrebat ulterior pe Învă­țător de ce nu au putut să-l izgonească, iar El le-a răspuns cu claritate: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9, 29). Din aceste cuvinte ale ­Mântuitorului observăm că atât rugăciunea, cât și postul sunt vitale în protecția împotriva lucrării diavolului care este lăsat să încerce pe om, dar nu să-l piardă, atât timp cât omul ascultă și practică îndrumările dumnezeiești.

Hristos consideră necesar ca în acel moment să evidențieze necre­dința oamenilor într-un strigăt spre conștientizare prin care se întreabă: „Până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?” (Marcu 9, 19). El, Cel ce cunoaște toate cele ascunse din sufletul fiecărui om, știa de bună seamă cât de multă credință aveau cei pre­zenți acolo. Prin aceste cuvinte arăta că ar fi dorit să simtă mai multă credință în sufletele conaționalilor Săi, mai ales după ce aceștia au auzit cuvintele pline de înțelep­ciune dumnezeiască și au fost martorii multor minuni cum nimeni nu mai făcuse vreodată.

Iisus niciodată nu rămâne insensibil la suferința oamenilor și cere să fie adus copilul, inițiind un dialog cu tatăl acestuia, din care aflăm că suferința aceasta era una veche, din pruncie. De bună seamă că mare era durerea tatălui, pe de o parte fiindcă știa că de mulți ani fiul lui era stăpânit de cel rău, ceea ce necesita grijă sporită, permanentă, spre a fi contracarate îndemnurile către suicid din partea diavolului, și pe de altă parte, fiindcă manifestările au repărut imediat ce a fost apropiat copilul de Hristos, cu o violență sporită. Momentul acesta al aducerii înaintea lui Dumnezeu devine unul de cotitură, când chiar și duhul mut se cutremură de prezența lui Dumnezeu, cunoscând că acțiunea sa îndreptată împotriva copilului nu va mai dura decât foarte scurt timp, ceea ce nu l-a determinat însă la a renunța în mod pașnic, fără a-și arăta pentru o ultimă oară scopul său distructiv prin orice mijloace. Iisus a lăsat astfel să se vădească ce urmărea duhul necurat înaintea mulțimii prezente, ca să știe toți și să se ferească pe viitor de lucrarea lui perfidă.

Dragostea de părinte este fără margini și ea reiese din cuvintele tatălui copilului către Mântuitorul: „De poți face ceva, ajută-ne, fie-Ți milă de noi!” Așa cum a afirmat și cu alte ocazii, Iisus reiterează că toate sunt cu putință pentru cei ce pot să creadă (Marcu 9, 23). În acel moment, are loc în omul nostru „cu ochii plini de umbra tăinuitelor dureri” o schimbare interioară ce a fost surprinsă magistral de poetul Mihai Eminescu prin versul „dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”. El conduce discret pe omul care venise înaintea Lui spre o mărturisire publică a credinței ce avea să capete valențe geniale asupra cărora vom insista în cele ce urmează.

„Cred, Doamne, ajută necre­dinței mele!” – strigă sufletul îndurerat, mărturisindu-și credința interioară, semnalând semenilor că omul poate primi puterea ­vindecătoare a lui Dumnezeu arătând cu smerenie puțina credință, dar concomitent și necredința care se poate transforma cu ajutor divin. Este poate cea mai frumoasă rugăciune din Postul Mare, pe care o putem repeta în orice clipă, în orice situație, dar mai ales în momentele grele sau când avem îndoieli. Cea de-a doua parte a exclamației arată smerenia de care era capabil acel om, căci el spune că nu se socotește îndeajuns de credincios spre a-i fi împlinită cererea, dar cu ajutor divin, soco­tește că omului care își recunoaște nimicnicia, Dumnezeu îi poate împlini toate. Lacrimile ce exprimă descătușarea după ani și ani de chinuri, care deveniseră proprii și părintelui ce le trăia împreună cu copilul și poate chiar mai intens, din prisma celui ce conștien­tiza gravitatea situației la un nivel profund, arată că apropierea de Dumnezeu eliberează interiorul uman de orice apăsare.

Observăm în Sfânta Evanghelie și un alt detaliu, anume că întotdeauna duhurile necurate Îl identificau pe Hristos, știau clar cine este El, se tem, se cutremură și se miră de ceea ce văd, dar nu admiră faptul că Însuși Creatorul cerului și al pământului a venit la făptura Sa cea căzută, spre a o elibera. Imaginea aceasta a cuprinderii și a desprinderii de duh ilustrează ce înseamnă viața ­înainte de Hristos, întâlnirea cu El și viața în El.

Dialogul dintre tatăl copilului și Iisus a stârnit o curiozitate sporită a mulțimilor care au început a da năvală, ceea ce L-a determinat pe Mântuitorul Hristos să-l certe numaidecât pe duhul necurat. În înțelepciunea Sa dumnezeiască, Iisus nu numai că a vindecat copilul, ci poruncind duhului să iasă din acesta, i-a trasat și o altă sarcină, aceea de a nu se mai întoarce niciodată să-l afecteze. Aceasta arată că grija pentru creație este una permanentă și nu se restrânge la niște acte de moment.

Strigătul către Mântuitorul este dovada faptului că singuri nu ne putem ridica. Doar cu ajutorul Harului dumnezeiesc ființa omenească poate ieși din dispersie, din fluctuație. Imaginea tatălui înfricoșat de ideea că fiul său nu s-ar mai putea face bine niciodată este întâlnită în contemporaneitate. Nu doar din constatările Bisericii și observațiile preoților duhovnici, ci și din constatările psihologilor și ale sociologilor se remarcă o creștere în forme subtile sau agresive a activității demonice, a asaltului acestor forțe în rândul tinerilor. De la imaginile ce apar pe dispozitivele electronice la îndemnurile unora de proliferare a păcatului ce este prezentat ca firesc sau chiar bun și necesar, de la criza identitară caracteristică vârstei la diferențele de opinie între generații, de la lipsa comuniunii, a socializării și comunicării reale la tentativele de suicid, izolare, copiii și tinerii vremurilor noastre se confruntă cu situații diverse, extreme, adesea dureroase, iar părinții caută soluții și trebuie să știe că din orice situație, oricât de gravă s-ar dovedi a fi, se poate ieși cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

De aceea, fiecare părinte are a face câțiva pași alături de Dumnezeu, esențiali pentru protejarea copiilor de cel rău. Începând cu Taina Botezului, continuând cu Taina Mirungerii și a Euharistiei, pe care copiii în vârstă de până la 7 ani o pot primi cât mai des fără a se spovedi, cu rugăciunile zilnice și prezența la Sfânta Liturghie a întregii familii, participarea la cateheze și orele de religie, practicarea unei vieți creș­tine autentice în sânul comu­nității parohiale, promovarea tradițiilor creștine legate de marile sărbători, toate acestea feresc copiii de acțiunile diavolilor care caută de bună seamă să piardă suflete.

O istorioară din Pateric ne amintește despre un pustnic ce a fost asaltat la propriu de demonii care voiau să-l scoată din chilia nevoinței sale, să-l alunge din ­pustie. Lupta era grea, puterile pustnicului scădeau și, văzându-se aproape biruit, acesta a strigat: „Doamne, ajută-mă!” În acea clipă demonii au dispărut. Ulterior, ­istovit, pustnicul L-a întrebat pe Dumnezeu de ce nu a intervenit mai devreme și răspunsul a fost acesta: „Pentru că nu M-ai chemat dintru început. Ai crezut că te poți descurca singur cu demonii. Cheamă-Mă și întotdeauna vei primi ajutorul Meu!”

Pr. Gabriel Joița

Sursa: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/cand-cerem-cu-credinta-primim-ajutorul-lui-dumnezeu-179271.html

Azi am dus vreo 6 saci de haine, alimente și dulciuri la familiile sărmane de la fosta Fabrică de Bere din CET. Sunt acolo vreo cinci case foarte sărăcăcioase, dar copiii și părinții sunt de un mare bun simț. Nu se îngrămădesc, nu zbiară, nu aruncă. Un alt semn că sunt curați e că în fața căsuțelor infime zac câteva sute de rufișoare și pelincuțe la uscat. O mămică de cinci zâmbește amar. Vine al șaselea. Are o burtă mare, deși ea e slabă ca o scândură.

În timp ce împart dulciuri la copii, care zumzăie fericiți, o intreb: ție de ce ti-e poftă ca gravidă? Femeia zice: părinte și noaptea visez căpșuni, dar acuma nu găsești nicăieri că-i iarnă. Ok.

Un tătic responsabil se apropie de mine: am o rugăminte foarte mare. Mi s-a golit butelia. Îmi arată ruginitura. Nu am gaz să fac de mâncare la copii. Un pic iritat zic: Da, da. Acuma bucură-te de haine, de alimente și dulciuri. De butelie o să văd cum fac. Drept vă spun mi se părea oleacă de îndrăzneală din partea lui.

După ce le dau toate din portbagaj, plec. Mă duc la o spălătorie la câțiva kilometri, că am roțile foarte mazace. Bag fisele, scot pistolul de spălat, când văd un tânăr brunet cum îmi face semne cu mâna. Îl întreb ce vrea.

Șefu, am o butelie faină de tot. Am muncit o zi la betoane ca să mi-o dea. Nu o vrei?

Am rămas perplex. N-am putut zice nimic. Mă uitam fix la tânăr, la butelie și tot așa.

Cat vrei pe ea?

80 șefu, e bună de tot. O iau. O umplu cu GPL și mă duc înapoi.

În drum cumpăr și o caserolă de căpșuni pentru mama gravidă cu al șaselea. Când i-o dau, femeia plânge, ia câte o căpșună și o pune în gura fiecărui copil. Îi zic: dă-i și la ăla mic de tot din burtă care face scandal.

Băiatul care mă rugase de butelie își face Cruce. Minune, părinte. N-am crezut nici într-o mie de ani că veți veni așa repede.

Îi zic: n-am căutat butelia. Butelia m-a căutat pe mine ca să ajungă la prunci, să aibă mâncare fierbinte.

Cât de mult ne iubește Dumnezeu!

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10160534652891101&set=a.10152410492686101