ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✖️ Părintele Aristide din Muntele Athos, Grecia, mărturie din 2008 despre 🪪 buletinele electronice:

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

— Creştinii întreabă ce să facă acum, dacă se eliberează aceste documente şi ei au nevoie să-şi achite datoriile, să se întreţină, etc.

Nu trebuie să le ia, aceasta este hotărârea.

— Şi părintele Paisie Aghioritul a avut descoperire dumnezeiască şi a fost categoric.

Dumnezeu va întoarce (va răsturna) acestea, ne va arăta ce să facem.

— Credeţi că aceasta este o problemă importantă?

Dumnezeu ne vrea sfinţi! Trebuie să se adune creştinii. Şi monahi, şi mireni. Şi să rămână cu Hristos.

— Dar dacă unii ierarhi sau alţi slujitori vor zice să le luăm, că nu-i nimic?

Canoanele Sfinţilor Apostoli spun nu. Dacă eşti creştin şi te întreabă dacă te lepezi de Hristos, cum să asculţi?

— … este lepădare?

Cipul nu este pecetea. Cipul e doar pentru a şti tot despre noi. Prin cip înlesnesc pecetluirea.

Cipul e chiar pasul înainte de ultima treaptă care este pecetluirea.

— Atunci omul, dacă acceptă, este despărţit de Hristos!

Primind aceste acte, e ca şi cum l-am lua pe diavol lângă noi. Nu e lepădare direct, dar îi dai lui toate drepturile.

Mai ales funcţionarii publici, profesorii, vor trebui să le ia. Uite aşa ne strâmtorează din toate părţile, ca să ne lege.

Dar Dumnezeu poate întoarce (răsturna) toate acestea. Şi războiul.

După cum se văd acum lucrurile, către acolo merg: să ne adune. Nu trebuie să luăm cipuri şi acte din acestea. (...)

— Părinte Aristide, v-am ruga câteva să ne daţi sfaturi referitor la această problemă (a actelor electronice).

Asta e ceea ce spune Apocalipsa. În final trebuie să înţelegem că oamenii vor să se întoarcă la un fel de idolatrie, cum a fost la început, şi asta după cum se vede, mergem către sfârşit. Ne adună.

Templul lui Solomon se pregăteşte, şi se ştie că e templul lui antihrist, nu ştim când va fi gata, dar va fi.

Toate aceste dificultăţi pe care le avem, lipsurile, ei ne conduc şi ne adună, să ne strângă din toate părţile, de acolo, de acolo, ca să n-avem de ales şi să spunem: „Bine, doar daţi-ne de mâncare şi vom tăcea”.

Nu trebuie să se ia aceste acte. S-a vrut să se facă asta, să se introducă, dar Dumnezeu a întors (situaţia). Dumnezeu va vorbi fiecăruia ce trebuie făcut.

Masoneria internaţională e cea care încearcă să le introducă. Prin acest cip vor şti că vorbim, ce vorbim, unde-am fost, tot.

~ Părintele Aristide din Muntele Athos 🇬🇷, mărturie din 2008


✝️ Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914-2011, România), despre 🪪 buletinele electronice:

– Sfinţia voastră cum vedeţi lepădarea prin acest cip?

Încă nu e lepădarea cea desăvârşită. Dar este începutul primejdios al acelei lepădări, din care nu vei mai putea ieşi mai târziu. Deocamdată s-a arătat numai un 6, dacă înţelegeţi, şi mai urmează încă doi. Toate sunt bune că se separă adevărul de minciună.

Dar duşmanul, nu vedeţi? Atacă tocmai lucrurile esenţiale care te ţin de viaţa aceasta socială: paşapoarte, carnete auto, buletine. De aceea nu este acceptabil să intri în luptă fără gândul morţii, al jertfei, al crucii.

Or să mai cadă din noi. Cum o vrea Dumnezeu! Eu m-am pronunţat, bineînţeles cu gând smerit, că nu sunt Mafalda: Nu accept aşa ceva! Căci bătălia s-a dat şi de sârbi, şi de greci, dar cu instituţiile s-a dat […]

– Părinte, în această problemă mult controversată a cipurilor, în care oficialităţi atât statale cât şi clericale vin şi ne spun că aceste cipuri nu aduc nicio daună persoanei umane, ce argument trebuie să invoce simplul credincios în faţa lor?

Este foarte simplu. Eu vreau să mor o singură dată, nu de o mie de ori. Eu nu le accept, pentru că ar fi o moarte duhovnicească. […]

Mă jupuiţi, faceţi ce vreţi, dar acesta e adevărul! Nu accept să-mi pierd libertatea cu care m-a creat Dumnezeu pentru cipul vostru! […]


🆔 Părintele Nectarie din Muntele Athos (Grecia), mărturie din 2008 despre 🪪 buletinele electronice:

Sfântul Sinod (n.n. al Greciei), în 1997 a spus să nu le luăm (buletinele electronice). Şi Sfântul Munte a spus acelaşi lucru. Toţi au spus nu actelor care au cod de bare sau bandă magnetică, şi celor care au înăuntru un microcip.


🪪 Părintele Gavriil - despre actele electronice: 🚫 NU LE LUAȚI sau DISTRUGEȚI-LE❗ →


🪪 Blog-ul SACCSIV / Text din Grecia: Numărul personal și identitatea electronică – aspecte teologice și duhovnicești →


🪪 Sfântul Paisie Aghioritul: “Păstrează vechile identități și împotrivește-te, dacă vor să-ți dea o asemenea identitate tu să nu o iei, pentru că va avea ceva de-a face cu pecetea care urmează!”

  • Bătrânul Ambrosios Lazaris (2006†): “După închiderea bisericilor îți vor schimba identitatea…”

  • Părintele Iustin Pârvu (2013†): “Probabil pentru mulți dintre voi acest cip este ceva nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem care înregistrează oamenii și conține toate datele se ascunde o întreagă dictatură, un plan demonic, prin care acceptați să vă vindeți suflet diavolului. Să se uite toată lumea și să vadă că suntem în fața unui punct greu în care trebuie să alegem: ori pierzi sufletul, ori salvezi sufletul. Ori una, ori alta!"

  • Sfântul Arethas episcopul Cezareei și succesorul Sfântului Vasile cel Mare (Explicarea Sfintei Revelații PG 106): “Semnul va fi dat inițial sub forma unei plăci (card) de uz zilnic..."

  • Lambrini Vetsiu (2002†): “Te vor obliga să iei cartea de identitate. Veți face toate tranzacțiile cu el. Nu o lua, este a lui Antihrist. Cine îl primește este imediat nebotezat! Vor forța oamenii să o ia în diferite moduri…”

  • Sfântul Paisie Aghioritul: “Păstrează vechile identități și împotrivește-te, dacă vor să-ți dea o asemenea identitate tu să nu o iei, pentru că va avea ceva de-a face cu pecetea care urmează!"

  • Parintele Nikolai Ragozin (†1981): “..vor da oamenilor legitimații (carduri) evreiești 666. Este mai bine să mori de foame decât să le accepți…”

  • Părintele Savvas Ahileos (2016†): “Nu-ți lua noua identitate! Să nu o primești! Sub nicio formă să nu accepți!

    Antihristul va striga: "Este ușurință, este comoditate. Ia-o, că nu-i nimic. Nu băgați în seamă toate scenariile acestea exagerate. Când Îl ai pe Hristos înăuntrul tău, în afară orice lucru pe care îl faci, nu este nimic."

    Adică, atunci când primesc identitatea lui Antihrist, nu este nimic? Aveți grijă să nu vă lăsați înșelați!

    Nu vă lăsați înșelați de diavol și nu vă pecetluiți.

    Acest nou ID vă spun, să nu-l luați!

    Nu vă jucați cu mântuirea sufletului și nu tratați cu superficialitate aceste lucruri lăsate nouă de către oamenii lui Dumnezeu.

    Din păcate, foarte mulți dintre oamenii zilelor noastre vor considera aceasta o exagerare.

    Socotind că aceasta nu este pecetea, vor primi noile carduri de identitate.

    Vor spune că acesta este doar un buletin, nici un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și că îl vor primi pe acesta, dar pecetea nu o vor primi.

    Neînțelegând că acceptarea acestei cartele îi va duce direct către pecetluire, din necredință și ignoranță, foarte mulți le vor accepta...”


✝️ Părintele Justin Pârvu a spus-o acum 11 ani. Va veni vremea, nu prea departe, când toți și toate vor fi controlate electronic. Actele vor fi biometrice.

"Va veni vremea, nu prea departe, când toți și toate vor fi controlate electronic. Actele vor fi biometrice. Nu veți mai putea să circulați fără ele. Să nu le acceptați, îndemna marele Duhovnic, alături de colegii săi de generație și viață sfântă, ca Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Ioan de la Rarău, Părintele Craciun Opre, ierarhii IPS Bartolomeu Anania, PS Justinian, PS Sebastian și frații români de la Sfântul Munte Athos. Chiar dacă veți fi căutați și în crăpăturile pământului. Și să nu prim­iți nici vac­cinul și nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. De aceea vă zic – aveți încredere că Dom­nul vă va da put­ere să măr­tur­isiți pen­tru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă polit­ică este vra­j­mașă a lui Hris­tos și slu­ji­toare răului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­țuire, fără sa abdicăm de la prin­cipi­ile noas­tre creștine, este o măr­tur­isire și o muceni­cie de zi cu zi. Ce am trăit noi, chiar închiși în temnițele bolșevice, va fi nimic pe lângă ce veți trăi voi, ne avertiza Duhovnicul Neamului."


☦️ Starețul Vasily era un părinte bun - în timpul unei predici, le-a spus fiilor săi duhovnicești: ...

"Mi-am sfâşiat sufletul pentru voi! De ce nu vă veniţi în fire? ... Ce vă oprește să fiți sfinți? Sunt oameni la fel ca voi. Au vrut și ei să mănânce, să bea și să doarmă. Dar pentru a-și smeri trupul și a birui patimile, și-au impus fapte deosebite. Au târât lanțuri de fier, au purtat pânze de sac, s-au îngropat în pământ. De la tine în vremurile din urmă asemenea fapte nu se cer. Doar ieși din sistemul satanic, renunță la toate actele sale ticăloase și murdare. Și înainte către Domnul! Timpul pentru a mânca, a bea, a dormi și a plăcea trupului a luat sfârșit. Nu știm să ne rugăm, să iubim, să iertăm și nici să postim. Mai rămâne un singur lucru pentru ca noi să fim mântuiți – să stăm în adevărul credinței ortodoxe, până la moarte!"


💳 Sfântul Paisie Aghioritul: în spatele sistemului perfect al “cartelei de ajutorare” se ascunde dictatura mondială, sclavia lui Antihrist

Aşadar, în spatele sistemului perfect al “cartelei de ajutorare”, al asigurării prin computer, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui Antihrist. „…ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” - Sfântul Paisie Aghioritul


💳 Părintele Adrian Făgețeanu nu încurajează acțiuni de „forțare” a statului pentru a-l determina să renunțe la noile acte cu cip incorporat – VIDE⭕️

„Deci sfatul meu: să nu le primească nimeni. Să nu primiți nimic din ce vă dau ăștia, pentru că sunt vicleni, vicleni, vicleni. Să nu se primească ceea ce se dă de acum înainte.” - Părintele Adrian Făgețeanu

🆔 Părintele Nectarie din Muntele Athos (Grecia), mărturie din 2008 despre 🪪 buletinele electronice:

- Posted in ☦️ Profeții și Proorocii by

— Telefonul are microcip, dar problema nu este tehnologia, ci scopul cu care se face acest control al oamenilor, căci toate aceste acte sunt înainte-mergătoare, exact înainte de închinarea finală. Toate animalele au început să aibă cip, iar dacă nu au, poliţia are dreptul să le ia.

Aşa va fi şi cu oamenii. Au început cu actele, şi vor să ajungă la faza de a le pune în om (vezi legislaţia europeană – n.n.). […]

— Pentru că alta este o bancnotă sau un lucru, şi alta este paşaportul sau buletinul care-l identifică pe om.

Da. Pentru acest lucru nu luăm buletinul (n.n. electronic). Paşaportul nu este obligatoriu, ne putem dispensa de el. La fel şi telefonul. De acestea te foloseşti, dar buletinul este semnătura şi personalitatea mea, identitatea mea, pentru asta trebuie să nu-l luăm.

Celelalte lucruri nu (nu sunt identitare). Dar actul de identitate să nu-l luăm. Asta trebuie să spună Biserica. Noi, în Grecia, ne-am opus, am cerut episcopilor, iar episcopii toţi împreună au spus să nu se ia. […]

— Aţi vorbit cu vreun specialist în electronică să vă explice?

Chiar dacă nu au cip, cod de bare au sigur. Nu se vede în microcip, dar codul de bare face acelaşi lucru: pune numărul asupra obiectului sau animalului sau omului.

Un avocat la Uniunea Europeană a afirmat textual să se bage un cod la mână şi la frunte, şi a spus că nu mai trebuie să scoatem cardul, ci să se pună direct pe mână şi frunte.


— Sfinţia voastră ce le spuneţi creştinilor să facă?

Eu nu sunt de acord cu lucrul acesta. Omul credincios nu ia nici obiecte care au microcip. Dacă le spui nu-l lua! … sunt unii oameni în Grecia care nu iau nici lucruri din supermarket care au cod de bare ca să nu ajute venirea lui antihrist. Dacă nu-l ia numai eu, rămân singur, trebuie să fim uniţi încât statul să dea înapoi.


— Părintele Paisie spune că şi actul acesta este lepădare.

Părintele Paisie după ce s-a împotrivit cipului, a plecat să-şi facă mănăstire, unde acum sunt computere, poarta se deschide cu telecomanda, iar părintele Paisie a ştiut toate aceste lucruri şi nu s-a împotrivit acestora. […]

Actele sunt pregătite, dar oamenii s-au împotrivit. Şi Biserica. În 1986 au început şi în 1997 au fost gata. Sfântul Sinod (n.n. al Greciei), în 1997 a spus să nu le luăm. Şi Sfântul Munte a spus acelaşi lucru. Toţi au spus nu actelor care au cod de bare sau bandă magnetică, şi celor care au înăuntru un microcip.


~ Părintele Nectarie din Muntele Athos (Grecia) mărturie din 2008

✝️ Fotografia îl înfățișează pe călugărul Agafon, un pustnic din Athos, în 1925

Călugărul Agafon este unul dintre asceții ascunși ai Muntelui Sfânt.

Fotograful a reușit să-l imortalizeze pe bătrân în timpul coborârii sale la Biserica Sfânta Ana, pentru a se împărtăși în 1925.

După ce s-a întors din nou sus pe Muntele Athos, nimeni nu l-a mai văzut niciodată...

Mânca rar, se îmbrăca doar în bucăți de piei de animale.

Nu renunța niciodată la rugăciunea inimii, privea mereu în jos cu ochii închiși și nu privea niciodată oamenii în față, pentru că spunea că nu este demn să-L vadă nici măcar pe Hristos față în față.

🟦 Părintele Claudiu Buză: Dezgustător și umilitor pentru monahismul athonit permisiv ▪️ →

- Posted in 📝 Mărturisirea Ortodoxă by

Dezgustător și umilitor pentru monahismul athonit permisiv (nouă mănăstiri din Sf. Munte Athos)!

Ce ar putea citi, în mijlocul monahilor athoniți, primul ministru grec care a legiferat căsătoriile homosexualilor și înfierea de copii de către familiile LGBTQ?!

Poate modul de distribuire a celor 100 de milioane de euro către mănăstirile care primesc reaua-vestire a lui Mitsotakis!

💯 O mărturie a unei persoane cu frică de Dumnezeu care a fost în pelerinaj la Muntele Athos și care dorește să rămână anonimă - despre alegerile prezidențiale din România, turul 2 / ACTUALIZARE

- Posted in 💟 Lupta cea bună by

O mărturie a unei persoane care doreste să rămână anonimă — în legătură cu alegerile prezidențiale

O mărturie a unei persoane cu frică de Dumnezeu care a fost în pelerinaj la Muntele Athos și care dorește să rămână anonimă - despre alegerile prezidențiale din România, turul 2:

"Hristos a înviat părinte!

M-a binecuvântat Maica Domnului și am ajuns în Sfântul Munte Athos!

Am participat într-o seară la chilia Părintelui Pimen Vlad la o discuție în foișor cu Părintele Theologos, au fost multe persoane, s-au pus întrebări și au fost discuții cu folos.

Printre ele s-a discutat și tema alegerilor.

Ni s-a spus ca s-au făcut vrăji și sunt implicate entități demonice.

Un părinte athonit (nu a vrut să-i dea numele) s-a rugat să i se arate care este cel mai bun dintre cei doi candidați și a avut descoperire de la Duhul Sfânt.

A spus că Simion are două patimi însă nu îi pot afectată judecata și abilitatea de a fi președinte, iar pe Nicușor Dan l-a văzut alb, inert iar în spatele lui era o fiară mare!

Părinte, vă rog să mă iertați dar am simțit nevoia să vă transmit aceste lucruri!

Cred că trebuie acum să ne implicăm cu toții, cei care conștientizăm pericolul să nu ajungem sau să rămânem în ghearele fiarei! 🙏"


✝️ Actualizare / Ora 15:00 PM / O Chilie Athonită - Bucurii din Sfântul Munte: Confirmarea unei vedenii din Athos legată de alegeri!

Circulă pe net un mesaj provenit de la o persoană necunoscută legată de o vedenie a unui părinte athonit – vedenie legată de alegerile de duminică.

Mesajul și vedenia sunt adevărate. Da, este adevărat că am spus că s-au făcut vrăji. Știm asta din surse foarte sigure.

Referitor la vedenie, ne-am rugat mai mulți și pentru dl. Nicușor Dan și pentru dl. George Simion, însă nu ne-am rugat neapărat să vedem care este mai bun, ci pur și simplu ca să ajute bunul Dumnezeu situația care a deraiat foarte mult și să arate Domnul ce este de făcut.

Într-adevăr, unui părinte pe care îl cunosc (nu o să dau numele) și care nu este la prima experiență de acest gen, i s-au descoperit de la Dumnezeu următoarele:

  • dl. George Simion are două patimi – știm care, însă din delicatețe nu le vom dezvălui pentru că nu sunt distrugătoare de neam

  • dl. Nicușor Dan a fost văzut mic, alb „inert, ca peretele”, lipsit de har, fără nicio expresie, iar în spatele lui o fiară foarte mare și întunecată.

Personal nu mă surprinde deloc această descoperire de la Dumnezeu pentru că este cunoscut faptul că sistemul care a dat lovitura de stat de catifea prin anularea alegerilor, interzicerea unor candidați, abolirea democrației și instaurarea tiraniei s-a (r)aliat cu dl. Nicușor Dan.

Este evident că dacă „sistemul” este validat, atunci în viitor nu va mai exista libertate și alegerile vor fi anulate până când iese cine trebuie.

Nu trebuie să ne fie frică și nici nu trebuie să ne învrăjbim, ci să ieșim la vot și să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne lumineze pe fiecare dintre noi pentru că numai așa vom birui fiara. Din această cauză vă oferim mai jos o foarte frumoasă rugăciune pentru neam a fericitului întru pomenire părintele Gheorghe Calciu pe care vă recomandăm să o citim cu toții până duminică:

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!

* * *

Pentru că am promis într-o postare anterioară în care ne exprimam delimitarea clară de folosirea imaginii p. Stareț în scopuri electorale de către sistemul din spatele lui Nicușor Dan vă oferim două linkuri de liste cu motive pentru care un creștin nu poate vota această opțiune. Subiectul principal al acestui articol este, însă, confirmarea faptului că mesajul de mai sus și vedenia din Athos sunt adevărate.

  1. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT | ActiveNews

  2. 9 motive pentru care Nicușor Dan nu poate fi votat | R3media

Sursa acestei actualizari este:


🙏🏼 Este nevoie să ne rugăm cu adevărat pentru ţară, acum mai mult ca oricând❗

Este nevoie să lăsăm deoparte, pentru o vreme, cererile personale de sănătate, de câte și mai câte nevoi materiale și să mulțumim pentru cele ce deja le avem şi să ne rugăm pentru NEAM și ŢARĂ!

DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, TU CARE Al VENIT ÎN LUME CA SĂ NE MÂNTUIEŞTI, ŢIE NE RUGĂM, CU CAPETELE ȘI CU GENUNCHII PLECAŢI:

ÎNDURĂ-TE, DOAMNE, DE ŢARA NOASTRĂ ŞI DE NEAMUL NOSTRU ROMÂNESC, ÎMPRĂŞTIAT DE DIAVOL ŞI ÎNVRĂJBIT DE STRĂINI.

AJUTĂ-NE DOAMNE SĂ NE REGĂSIM CALEA, DREPTATEA ŞI PACEA IUBITE DE TINE, SCOATE AFARĂ DIN GRĂDINA PREASFINTEI TALE MAICI, FECIOARA MARIA, PE STRĂINII DE NEAM ŞI DE CREDINŢĂ, CARE NE JEFUIESC ȚARA ȘI POPORUL, NE OMOARĂ ANIMALELE DIN GOSPODĂRII, NE BATJOCORESC COPIII CE FLĂMÂNZESC.

ÎN GENUNCHI CU CAPETELE PLECATE, ADUCEM ACEASTĂ RUGĂCIUNE ȚIE, DOAMNE.

TRIMITE MILA TA ŞI DUHUL TĂU CEL SFÂNT SPRE MÂNGÂIERE ASUPRA NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC.

CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA ŞI PUTEREA ŞI SLAVA, ÎN VECI DE VECI AMIN.


#️⃣ Rugăciune pentru Țară


🙏 Rugăciune pentru Unitatea Poporului şi pentru Binele Patriei - a Sfântului Calinic de la Cernica

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Tu, Care ai scăpat neamul lui Israil din robia Egiptului şi l-ai dus în pământul făgăduinţei, întoarce-ţi privirile şi către fiii României şi-i luminează pe dânşii pentru fericirea patriei.

Cu focul Tău cel atotputernic, curăţă inimile lor şi revarsă asupră-le duhul de dreptate şi de frăţie. Precum, în veacurile trecute, Tu le insuflai bărbăţia şi-i făceai a învinge pe cei ce voiau a le cotropi căminele, aşa şi astăzi, Doamne, insuflă-le iubirea de ţară, pentru ca toţi să-şi dea mâna spre a face binele.

Cu Sfântul Tău Duh, fă, Doamne, ca românii să aleagă pe cei mai vrednici şi mai tari în credinţa lor, spre a sprijini dorinţele folositoare ţării.

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Tu eşti drept şi atotputernic; nu vei părăsi pe cei ce nădăjduiesc întru Tine. Ajută-i, Doamne, în ziua încercării, ca din inimă curată să poată lăuda Sfânt Numele Tău în veacul veacurilor.

Amin


⭕ Angela Negrotă: Pe cine ar vota eroii rezistenței anticomuniste?


❤️ Fotografia zile — Acoperământul Maicii Domnului să fie peste Țara și Neamul nostru Românesc❗

🔥 UN INSTANTANEU CU UN PUTERNIC MESAJ. FIE SĂ FIM❗
🔥 UN INSTANTANEU CU UN PUTERNIC MESAJ. FIE SĂ FIM❗

🔴 Gheronda Vasilios Kafsocalivitul din Muntele Athos: Fără să ne temem dar și fără să stăm nepăsatori ci să luăm în serios aceste avertismente și să ne pregătim.

- Posted in 💟 Lupta cea bună by

Avertismentele au fost date cu câțiva ani înainte, pentru ca omul să se pregătească. Exact la fel, precum Iosif a avut șapte ani de strâns și facut rezerve pentru poporul său. Guvernele noastre distrug proviziile de hrană ale oamenilor.

Guvernele nu se pregătesc pentru oameni, ci lucrează pentru a-i distruge pe oameni. Avertismentul este dat pentru ca oamenii să se pregătească. Numai cei înțelepți știu ce să facă, deși suferă persecuție din fiecare parte. Căci, chiar dacă ei sunt atacați de alții, chiar de cei din aceeași casă, acest lucru nu i-a oprit din a se pregăti.

Gheronda Vasilios Kafsocalivitul Muntele Athos – Este indicat să vă pregătiți provizii astfel încât să nu vă găsească foametea nepregătiți. Primul și cel mai important este apa, pentru că mai întâi vor lovi în rezervoarele de apă. Este bine să aveți apă. Și pentru că Dumnezeu știe exact când va fi, este recomandat să reînnoim stocurile.

Alimentele pe care le depozităm ar trebui să ne asigurăm că sunt stocate în ambientul potrivit și se pot depozita ca să țină cât mai mult posibil. Următorul lucru după apă este grâul și făina. Apoi ulei, gros și fin. Sare grunjoasă pentru păstrarea cărnii, peștelui, murăturilor etc. Zahăr, miere, măsline, orez, leguminoase. Adică fasole, năut, linte, boabe, paste făinoase, lapte în principal pudră și concentrat, cafea, ceai și conserve. Brânzeturi în recipiente, fructe uscate și nuci.

Este necesar ca unele medicamente să evite infecțiile, analgezicele, antibioticele, în principal în capsule. Pentru infecțiile copiilor care sunt vulnerabili, antitusive sau siropuri pentru infecția faringelui. Pastile pentru diaree etc. Ar fi chiar bine să depozitați elemente de prim ajutor, spirt, tifonul, bandajele, sulfamida, propolisul de albine, cea mai bună antibiotic natural.

Este bine să păstrați câteva semințe pentru însămânțat, cum ar fi roșii, ardei, fasole, linte, năut.– Gheronda ne spui să avem făină, dar cum să o depozităm? Trebuie să fim atenți unde păstrăm și în ce loc să păstrăm alimentele depozitate.

Bătrânii noștri ne-au învățat, dar am uitat. Să fie un loc umbrit, să nu aibă temperaturi ridicate. Făina poate fi pusă în recipiente mari asemănătoare cu cele în care punem brânza feta, adică în cutii de tablă cu capac rotund, pe care le umplem până sus. Le apăsăm bine, cu forță și este nevoie de o cantitate suficientă, până la 20 de kilograme. Apoi presărați peste făină sare grunjoasă, adăugați o bucată de busuioc și închideți ermetic. Putem sigila capacul cu ceară curată.

Uleiul este păstrat într-un loc întunecos în recipiente de lut, la o temperatură rece dacă e posibil. De asemenea, în ulei putem păstra brânza feta și toate brânzeturile pentru o perioadă suficientă de timp. Leguminoasele, orezul, cerealele bine uscate la soare, să se usuce bine. Zahărul, mierea, glucoza, melasa, dulciurile, oțetul, vinul, pâinea facută pesmeți. În câteva cazuri, trebuie să ne amintim căile strămoșilor noștri, deoarece, în general, vor depăși multe mijloace moderne de viață.

Murăturile în apă sărată, peștele sărat și carnea în recipiente bine închise, măslinele, roșiile etc. Laptele pudră rezistă suficient atâta timp cât nu prinde aer. Întotdeauna pentru a păstrați apa sfințită (și anafora), să nu vă lipsească din casele voastre, rugăciunea și pocăința, pocăința, pocăința, pocăința și crucile de lemn de puse la uși și la ferestre.– Gheronda suntem aproape de evenimentele pe care sfinții noștri le descriu în mod clar? Trăim deja desfășurarea lor. Deci, aveți grijă să nu vă găsească nepregătiți.

Noul Testament, Psalmii lui David (psaltirea), nu ar trebui să lipsească din nicio casă creștină. În case sa existe lămpi pentru iluminat, benzină în recipiente de plastic pentru a nu le pătrunde aerul și a le păstra într-un loc foarte sigur și răcoros. De asemenea, ar trebui să existe ulei în recipiente pentru iluminat. ...

Totul se va întoarce foarte curând cu susul în jos, chipurile pentru a ne pune în lege si ordine, dar alții ne vor guverna pentru a ne impune legea lor. Grecii nu vor conduce ei, ci alții vor face legea și totul va deveni mai scump. Salariile vor scădea, pensiile vor scădea, dar și prețurile vor urca Taxele se vor impune peste tot. Lumea nu va avea timp sa se pregătească. Totul, dar totul va fi impozitat (pe taxa carbon). Veți vedea averile (depozitele bancare) schimbându-și sau pierzându-si brusc valoarea și oamenii vor înnebunii. Bătrânul Vasilios plângea ca un copil când Dumnezeu i-a descoperit dificultățile care vor veni…

Gheronda Vasilios Kafsocalivitul, Muntele Athos

✝️ Maxime și cugetări aghiorite [...] iată Sfântul Munte e în casa ta❗

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

enter image description here

— ”Părinte, vreau să vin pentru totdeauna în Sfântul Munte, dar împrejurările vieții mele nu mă lasă!

Ei, atunci, du-te la casa ta, încearcă să trăiești cât mai simplu, cu strictul necesar, nu te mai împrăștia în nimic din zădărniciile acestei lumi ce nu-ți aduc folos, încuie ușa după tine adeseori, trage perdelele și roagă-te, studiază pe Sfinții Părinți, postește cât de aspru vei putea, fă rugăciunea neîncetată a lui Iisus cu metanierul, și iată Sfântul Munte e în casa ta!"

📜 Părinții de la Sf. Munte Athos, prin întrunirea Chinotitei, au trimis o scrisoare deschisă către Guvernul Grec care intenționează să introducă prin lege cardul unic digital cu toate datele personale posibile, numit Numărul Personal.

- Posted in 🌐 Ortodoxia în Lume by

SFÂNTUL MUNTE ATHOS ÎNCEARCĂ SĂ STOPEZE CARDUL UNIC PERSONAL:



Comunicatul Sf. Munte Athos

Excelența Voastră d-le Ministru,

Sfânta Comunitate de la Muntele Athos, fiind informată cu privire la viitoarea publicare a Numărului Personal (NP) al cetățenilor, așa cum este descris în Legea 4727/2020 „Cu privire la guvernanța digitală”, dorește să vă adreseze prin această scrisoare, următoarele întrebări critice:

Legea prevede că numărul personal (NP) trebuie atribuit fiecărei persoane fizice și rămâne neschimbat pe tot parcursul acestei vieți. De asemenea, legea și expunerea de motive a acesteia evidențiază ca obiectiv principal al NP este facilitarea cetățenilor în tranzacțiile lor cu organismele publice.

De ce obligatoriu și nu opțional?

Având în vedere că nu există o astfel de obligație în temeiul unei directive europene, vă rugăm să explicați necesitatea implementării obligatorii a acestei măsuri în țara noastră. De ce numărul personal (NP) devine obligatoriu și nu opțional?

Ne exprimăm profunda îngrijorare și îngrijorare cu privire la protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor, având în vedere că numărul personal poate lega o cantitate mare de date cu caracter personal de un sistem comun.

Cum ne putem asigura că aceste date sunt protejate în siguranță și nu sunt compromise?

Poate Secretariatul General pentru Sisteme Informatice ale Administrației Publice, unde conform legii „se va ține Registrul cu numere personale (NP)” și „se iau toate măsurile tehnice și organizatorice necesare, în special criptarea”, să asigure securitatea datelor noastre cu caracter personal?

Cu respectul cuvenit, solicităm clarificările necesare din partea dumneavoastră, știut fiind că urmărim fenomenul.

Ne rugăm pentru dumneavoastră și vă transmitem tot respectul cuvenit.

Toți reprezentanții și conducătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos în Adunarea comună


✝️ Sfântul Munte Athos: Ne opunem căsătoriei homosexualilor!

🛐 Dan Diaconu @ Trenduri Economice: Un altfel de conflict →

- Posted in 🌐 Ortodoxia în Lume by

enter image description here

Că sunt vremuri ciudate n-o vedem doar din nebunia evenimentelor care se succed, ci și și din anumite evenimente care n-ar trebui să existe. Sunt nori negri deasupra Muntelui Athos, locul în care pacea a fost constanta timp de-atâta amar de vreme. Iată că nebunia lumii actuale lovește și acolo. Și de lovit lovește dur. Cu toate că este locul în care lupta se dă pe tărâm spiritual, în interiorul Muntelui Athos sunt dintotdeauna anumite diferențe. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, pacea și-a făcut mereu loc acolo. Pare însă că, după nebunia pandemică, un diavol a intrat, răscolind oamenii și locurile.

Citește în continuare: https://trenduri.blogspot.com/2024/07/un-altfel-de-conflict.html

📅 12 Iulie: Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos

- Posted in 💮 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Icoana Maicii Domnului Prodromița (adica Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos.

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos - Glasul 1

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

Minunea pictării icoanei

În anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, cuvioșii Nifon și Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, așa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cei doi monahi l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, cu care s-au învoit să zugrăvească icoana după modelul dat de ei. Iconarul a primit ca îndatorire să lucreze la icoană cu post, adică nemâncând, nici bând până la sfârșitul lucrului din fiecare zi.

Pictorul a început lucrarea, iar în câtva timp a terminat de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei. Dar, când a ajuns să picteze Sfintele Fețe ale Maicii Domnului și Domnului Hristos, nu izbutea nicidecum să le înfățișeze după cuviință. Mâhnit, iconarul a încetat a mai lucra, apoi a acoperit cu o pânză icoana, a încuiat atelierul și s-a retras în camera sa, nepricepând ce va să fie lucrul acesta căci, silindu-se, mai mult le-a stricat, ca și cum și-ar fi uitat meșteșugul.

În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase și pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă cum se petrecuse lucrarea. Minunea aceasta s-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 iunie.

Mărturia pictorului Iordache Nicolau

Înfricoșat de aceste întâmplări, el a lăsat și o mărturie scrisă care se păstrează la Schitul Prodromu, un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache, iscălită cu propria sa mână:

Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orașul Iași, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăși mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lucrez Feţele Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Christos; după ce am dat mâna întâia și a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârșit, privind eu la chipuri, cu totul au ieșit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul; și așa, fiind seară, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi, sculându‑mă, să mă apuc mai cu dinadinsul. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, și când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese desăvârșit precum se vede; și eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi mai pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși cu greșeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.

Odorul cel mai de preț al Schitului Prodromu

În urma acestei preaslăvite minuni, icoana a fost dusă cu deosebită cinste în Sfântul Munte Athos, săvârșind multe minuni pe cale, fiind până astăzi odorul cel mai de preț al Schitului Prodromu.

Pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoane s-a stabilit la 12 iulie. În Sfântul Munte Athos se respectă calendarul iulian nerevizuit, conform căruia sărbătoarea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița este ținută în data de 25 iulie. Acesta este cel de-al doilea hram al Schitului Românesc Prodromu.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România. O copie a icoanei se află în Paraclisul Noii Catedrala Patriarhale.

Descrierea Icoanei Maicii Domnului Prodromița

Icoana Maicii Domnului Prodromița este descrisă în Sinaxarul zilei de 12/25 iulie de la Slujba Maicii Domnului Prodromița alcătuită Ieromonahul prodromit Dometie Ionescu în anul 1900. Dimensiunile icoanei sunt de 100/70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

☠️ Papa și crimele papistaşilor în Sfântul Munte Athos ✝️

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

enter image description here

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii.

Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale.

Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot. Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte.

Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare. Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

O întâlnire înfricoşătoare

Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli. Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem.

Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci. Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

„Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.

Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune: „Aici este”. Eu eram curios să îi văd şi îi spun:

„Îţi râzi de mine?”. El însă a zâmbit şi mi-a spus:

„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.

Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:

Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi… Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”

În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.

Traducere: Mihail Ilie

🎥 Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română / VIDE⭕️

Filmul ortodox „Gheronda Iosif Isihastul” din Sf. Munte Athos cu subtitrare în limba română

✝️ Sfântul Munte Athos: Ne opunem căsătoriei homosexualilor!

- Posted in 💟 Lupta cea bună by

Comunicatul Oficial al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos:

Cu ocazia declarațiilor recente privind intenția guvernului grec de a legifera căsătoria „cuplurilor de același sex”, precum și adopția copiilor de către aceștia, Sfânta noastră Chinotită exprimă profunda îngrijorare și neliniște a tuturor Sfinților Părinți Athoniți.

Sfântul Munte, ca loc al rugăciunii și ascezei se roagă cu smerenie pentru toți oamenii, ca și chipuri ale lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, ne exprimăm îngrijorarea și adânca tristețe provocate de proiectele de lege despre care vorbim.

Prin prezentul Comunicat Oficial suntem datori să declarăm cu claritate că orice formă de căsătorie sau adopție care se opune învățăturii Evanghelice precum și îndelungatei tradiții evlaviosului nostru neam, tradiție legată de sfânta instituție a familiei, ne găsește total împotrivă.

Adresăm o intensă rugăminte către Guvernul Elen să nu înainteze cu legea antievanghelică anunțată, rugându-ne ca Protectoarea țării noastre și Stăpâna Sfântului Munte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să mijlocească către Domnul nostru Iisus Hristos să conducă pe toți la pocăință și viață în conformitate cu lumina Evangheliei și a învățăturii Sale.

Sursă: Romfea.gr

🛐 Muntele Athos: pe lista (mănăstirilor) stareților și părinților ortodocși acriviști (cea care duce către desăvârșire) se află acum și starețul Efrem de la Vatoped, adică nu vor mai sluji cu dânsul deoarece a conslujit cu un preot ucrainean considerat schismatic de marea majoritate a Bisericilor Ortodoxe Locale inclusiv BOR.

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

enter image description here

"În cadrul unei slujbe festive cu ocazia Sărbătorii Bunei Vestiri a Maicii Domnului la Mănăstirea Philotheou, stareții mai multor mănăstiri athonite au refuzat să concelebreze cu reprezentanții acelor mănăstiri care au recunoscut OCU.

Astfel, după privegherea de toată noaptea, starețul Mănăstirii Philotheou, arhimandritul Nicodimos, i-a chemat pe delegații și reprezentanții Mănăstirii Pantokrator, ierodiaconul Nifon și ieromonahul Vissarion, și le-a spus că nu pot rămâne la solemna liturghie arhiepiscopală din ziua următoare. "Nu vă socotesc eretici, dar mănăstirile v-au recunoscut drept cei care ați concelebrat cu schismatici! De aceea, nu puteți sta și liturghisi cu noi", le-a spus părintele Nicodim.

Ulterior s-a cunoscut că, pe lângă arhimandritul Nicodim, arhimandritul Iosif, starețul Mănăstirii Xeropotamou, a refuzat să slujească cu reprezentanții lui Xenophontos și Pantokratoros. În aceeași poziție au aderat stareții celorlalte mănăstiri Zographou, Chilandari (Hilandar), Karakallou și Panteleimon."