ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🙏 De fiecare dată când vă veți ruga Maicii Domnului să știți că rugăciunea vă este ascultată.

- Posted in Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Maica Domnului Portărița

Toate rugăciunile Maicii Domnului sunt ascultate - căci mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.

Dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului, atunci, avem un plus de nădejde.

Maica Domnului este nădejde: Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!

Maica Domnului Portărița

Rugăciune către Maica Domnului:

"Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!"

✝️ Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina: Încredințați-i lui Dumnezeu toate grijile voastre și El vă va purta de grijă.

- Posted in Sfinți și învățături by

"Încredințați-i lui Dumnezeu toate grijile voastre și El vă va purta de grijă. Nu fiți mici la suflet și nu vă tulburați. Dumnezeu cunoaste dorințele voastre și are puterea să le împlinească așa cum știe El mai bine. Voi numai rugați-vă Lui și nu vă pierdeți curajul. Nu vă plângeți atunci când rugăciunile voastre nu sunt ascultate (împlinite). Dumnezeu vă va împlini dorințele, doar că într-un mod pe care nu-l cunoașteți. Așadar, liniștiți-vă sufletul și chemați neîncetat pe Domnul!" — Sf. Ierarh Nectarie

☦️ Sfântul Luca al Crimeii: Să nu credeți niciodată că la prima rugăciune, la prima cerere veți primi de la Dumnezeu tot ceea ce cereți!

- Posted in Abecedarul credinței by

Sfântul Luca al Crimeii

Să nu credeți niciodată că la prima rugăciune, la prima cerere veți primi de la Dumnezeu tot ceea ce cereți!
Trebuie să le câștigi, să le câștigi prin rugăciune constantă, prin speranță constantă în Dumnezeu, prin credință constantă că Domnul nu te va refuza dacă te rogi la El cu stăruință, neîncetat.
Trebuie să crezi în asta, trebuie să știi că trebuie să te rogi neîncetat lui Dumnezeu, ca această văduvă care l-a rugat pe judecător să o protejeze.
Numai datorită cererii ei neîncetate a primit ceea ce a cerut.
În același mod, vom primi de la Dumnezeu ceea ce cerem doar atunci când vom cere cu multă răbdare, cu nădejde neîncetată.
Este necesar să ne amintim despre sfânta răbdare, că această virtute este mare.
— Sfântul Luca al Crimeei

❤️ Crăciunul Iovankăi - Răspuns al Sf. Nicolae Velimirovici, către o persoană care se simțea singură.

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by

Mănăstirea Sf. Ioan Iacob - ”Corlățeni” - Pojorâta

Textul scrisorii Sf. Nicolae Velimirovici:

Te plângi că eşti singură într-un oraş mare. Atâta lume se agită în jurul tău ca un furnicar, şi totuşi tu te simţi ca în pustie. Cel mai greu îţi este de marile sărbători. Peste tot freamătă bucuria, iar pe tine te apasă întristarea. Crăciunul şi Paştele vin la tine ca nişte vase goale, pe care le umpli cu lacrimi. Când aceste sfinte praznice sunt departe în urmă sau înaintea ta, te simţi mai liniştită; însă când se apropie şi vin, întristarea şi pustietatea pun stăpânire pe sufletul tău. Ce să-ţi fac? Să-ţi povestesc povestea cu Crăciunul Iovankăi; poate că te vei folosi. O voi lăsa pe ea să-ţi povestească, aşa cum mi-a povestit mie într-o scrisoare: „De patruzeci de ani şi încă câţiva privesc această lume ca fecioară. Nicicând nici o bucurie – doar puţin, când eram copil în casa părintească. Dar înaintea lumii nu mă arătam tristă, înaintea oamenilor mă prefăceam veselă, dar în singurătate plângeam. Toţi mă socoteau o fiinţă fericită, fiindcă aşa mă arătam, îi aud pe toţi din jurul meu că se plâng, căsătoriţii şi necăsătoriţii, bogaţii şi săracii, toţi. Şi mă gândesc: de ce să mă mai plâng şi eu nefericiţilor de nefericirea mea, nefăcând astfel altceva decât să sporesc nefericirea din jurul meu? Mai bine să mă prefac veselă: aşa voi fi de folos lumii necăjite, iar taina mea o voi ascunde în mine însămi şi o voi plânge în singurătate. M-am rugat lui Dumnezeu să mi Se arate în vreun fel; măcar un singur deget al Lui să simt undeva. Mă rugam aşa ca să nu mor deodată de amărăciunea ascunsă. Din toate veniturile făceam milostenie oriunde mi se da prilejul. Mergeam pe la toţi bolnavii şi săracii şi le aduceam bucurie cu bucuria mea părută. „Eu Te cred, Dumnezeule Bune”, spuneam adesea, „dar mă rog Ţie, arată-mi-Te cumva, ca să Te cred încă şi mai mult”. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, repetam aceste cuvinte din Evanghelie. Şi, cu adevărat, rămâneam în viaţă ca Domnul să mi Se arate. Cele mai chinuitoare erau pentru mine marile praznice. După slujbe, mă încuiam la mine şi udam cu lacrimi tot Crăciunul meu şi tot Paştele. De Crăciunul trecut însă, mi S-a arătat Dumnezeu. Iată cum a fost. Se apropie acea mare zi. Mă hotărăsc să pregătesc totul aşa cum pregătea mama mea: şi friptură, şi turtă, şi cozonac, şi toate celelalte. Aştern paie prin casă, arunc câte trei nuci în fiecare colţ al odăii - să fie milostivă Sfânta Treime spre cele patru colţuri ale lumii. Şi făcând toate acestea, mă rugam neîncetat: „Doamne, trimite-mi oaspeţi - dar să fie flămânzi şi săraci de tot! Mă rog Ţie, arată-mi-Te în acest fel!” Câteodată îmi venea gândul: „Iovanko, proasto, ce oaspeţi aştepţi tu de Crăciun? În astă sfântă zi, fiecare este la casa lui; cine ar putea să îţi fie oaspete?” Şi plângeam, şi plângeam. Dar iarăşi spuneam această rugăciune şi pregăteam, pregăteam. După ce m-am întors de Crăciun de la biserică, am aprins lumânarea, am pus faţa de masă, am aşternut totul pe masă şi am început să umblu încolo şi încoace prin cameră. „Dumnezeule, nu mă părăsi!” Şi iarăşi mă rugam. Pe stradă nu trecea mai nimeni. Era Crăciunul, şi pe deasupra strada noastră este retrasă - îndată, însă, ce scârţâia zăpada sub picioarele cuiva, eram la poartă! Am început să plâng şi am strigat: „Acum văd, Doamne, că m-ai părăsit de tot!” Plângeam eu aşa şi mă tânguiam, şi deodată! Deodată a bătut cineva în poartă, şi am auzit glasuri plângătoare: „Dăruieşte, frate! Dăruieşte, soro!” Alerg repede şi deschid poarta, înaintea mea -un orb şi călăuza lui, amândoi gârboviţi, zdrenţăroşi, răciţi. „Hristos S-a născut, DOMNII MEI!” - am strigat eu plină de bucurie. „Adevărat S-a născut!” - clănţăniră ei. „Fă-ţi milă cu noi, soro! Nu cerem bani. De dimineaţă nimeni nu ne-a îmbiat cu pâine; vreun bănuţ sau un pahar de rachiu, dar pâine - nimeni. Suntem foarte flămânzi”. Eu, parcă eram în ceruri. I-am dus în casă şi i-am pus la masa plină. Şi le slujeam plângând întruna de bucurie. Ei m-au întrebat miraţi: „De ce plângi, doamnă?” „De bucurie, domnii mei, de bucurie curată şi luminată! Ce L-am rugat pe Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat. De câteva zile mă tot rog Lui să îmi trimită nişte oaspeţi chiar aşa ca voi, şi iată că El mi i-a trimis. Nu aţi venit la întâmplare, ci Bunul meu Dumnezeu v-a trimis. El mi S-a arătat astăzi prin voi. Acesta este Crăciunul cel mai vesel din viaţa mea. Acum ştiu că e viu Dumnezeul nostru. Slavă Lui şi mulţumită!”. „Amin”, au răspuns oaspeţii mei cei dragi. I-am ţinut până seara, le-am umplut traistele şi i-am petrecut”. Aşa a fost Crăciunul trecut al Iovankăi. Dă, Doamne, ca cel de anul acesta să-i fie şi mai îmbucurător. Roagă-te şi tu, fiică, să ţi Se arate Tatăl Ceresc pe vreo cale - iar la Dumnezeu sunt multe căi - şi vei trăi minunea. Nu te pregăti de întristare în această zi mare, ci pregăteşte-te de bucurie. Şi Atotvăzătorul, Atotmilostivul, va face ţie bucurie.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=CyH-BLZul3w

❤️ Părintele Arsenie Papacioc: Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip

- Posted in Părintele Arsenie Papacioc by

Parintele-Arsenie-Papacioc-la-tinerete-si-la-batranete

"Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist.

Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici’.” Şi nu acceptaţi. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea. Ce înseamna asta: “Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi.

Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea."

Părintele Arsenie Papacioc

Pr. Efrem Katounakiotul: "Voia lui Dumnezeu nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată …"

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Pr. Efrem Katounakiotul

Haideţi să vă povestesc una că doar toţi sunteţi ca şi copii mei.

Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum, că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit şi mai mare.

Dar nu mă pot urni din pat. Şi-i tare greu, că te tot învârţi când la dreapta, când la stânga. Rana mă doare, ustură, oasele îţi amorţesc…Dar eu rabd, rabd, rabd…Deşi în trecut mă mai cuprindea şi deznădejdea, care-i gustul iadului, gustul gheenei.

Cu toată durerea şi deznădejdea în căre mă găseam, nu m-am plâns nicidată celor din jur. Într-o zi am auzit de nu ştiu unde un glas suav, care mi-a spus: Aşa te vrea Dumnezeu. Am răsuflat adânc, uşurat, şi mi-am spus şi eu: Minunat! dacă aşa mă vrea Dumnezeu, Slavă Lui; dar să-mi dea şi puţină răbdare, că simt că mă sfârşesc…

Într-o zi mă ridic mâhnit până la candela pe care o ţin aprinsă sub icoana Maicii Domnului. Chiar şi candela Maicii Domnului e făcătoare de minuni…Iau o bucată de vată, îmi ung rana. Atâta bine mi-a făcut, cât nici nu pot spune…Acoperământul Maicii Domnului e nespus de puternic, chiar dacă noi nu-l putem vedea cu ochii trupeşti. Nu numai că mi-a pierit toată durerea, dar şi m-a cuprins o bucurie negrăită, pentru faptul că Dumnzeu, în marea lui milostivire, binevoise să-mi dea această rană la picior. Nu încetam să dau Slavă lui Dumnezeu pentru această rană: De unde atâta milostivire faţă de mine, nevrednicul, Doamne? Ce ai văzut la un păcătos ca mine, de mi-ai dăruit atâta iubire? spuneam neîncetat…

Asta-i singura cale – răbdrea în suferinţă. Nu pricepem cât de bune sunt durerile, mâhnirile, suferinţele, chinurile că ştie Dumnezeu de ce ni le dă. De fapt, ni le dă ca să ne apropiem mai mult de El.

De aceea, să nu deznădăjduiască nimeni, niciodată, oricât de mare ar fi necazul pe care-l pătimim. Căci nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. Voia lui nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată. Amară, cum a fost şi crucea. Şi totuşi, prin cruce ne-a venit şi Învierea.