„Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial. Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune. Decât ceartă mai bine pagubă. Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic. Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea. Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici. Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele. Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame. Să vă pregătiţi pentru martiraj. În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu. Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri. Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit. Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia. Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu. Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi. Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.”

— Părintele Arsenie Boca

Să învățăm să ne rugăm:

Rugăciunea de dimineață a Părintelui Arsenie

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin.

"Cea mai primejdioasă temniță e aceea în care te simți bine: nu vei ieși din ea niciodată!

Pentru că cei ce nu urmăresc în viața aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume și tihniți în trup, aceștia n-au război cu diavolul: pe acestia îi are fără război."

— Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astazi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai mila de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatal și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai mila de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție!"

Amin!

Părintele Arsenie Boca

• Americanii pe care știu ca-i așteptați, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne așteaptă o luptă grea si lungă. Cei buni si drepți vor da jertfa mare de viață și sânge, cei slabi, nimicnici și fățarnici vor îngroșa rândurile dușmanilor noștri atât de mult, încât vor crede ca sunt numai ei, atotputernici si atoateștiutori.

• Peste tot vor fi năimiții [vânduți dușmanului] și abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai ușoară, căci fără jertfa de sânge, dar la fel de lungă ca și cea pe care am început-o noi acum!” […]

• Într-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute și fără de leac.

• Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om și se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne.

• „Mă, întoarceți-vă la Dumnezeu căci calul rosu bate la porțile Răsăritului. Dar să nu vă întristați ca de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus”. Adică, prigoana vine din Apus acum, în vremurile noastre.

Să fugim de vorbirea de rău, de acest păcat atât de amar. Nu învinui pe nimeni, ci zi: "Dumnezeu le știe pe fiecare."

A judeca este o rușinoasă răpire a vredniciei dumnezeieşti.

Toți cei ce vreți să se coboare mila lui Dumnezeu peste casa voastră și peste ostenelile mâinilor voastre, curățați-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată și cu post.

Și veți vedea cum are să vină mila lui Dumnezeu și ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta și asupra a tot lucrul mâinilor tale.

— Sfântul Părinte Arsenie Boca

Într-o noapte, în vis, Maica Domnului a învățat-o pe mama mea următoarea rugăciune: “Împărăteasa mea preabună ...”

Mama mea, Sofia, nu știa carte, și era necăjită cu nu putea să învețe rugăciuni mai lungi, precum cele din cărțile de rugăciune.

Părintele Arsenie i-a zis:

– “Roagă-te cum știi, că Dumnezeu îți primește rugăciunea.”

Avea Părintele și vorba aceasta de la Sfinții Părinți:

– “Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.”

Într-o noapte, în vis, Maica Domnului a învățat-o pe mama mea următoarea rugăciune:

“Împărăteasa mea preabună, și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor, ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, ci-l dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă ajuți, și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.”

Când s-a sculat din somn, mama știa deja rugăciunea pe de rost.

Ne-a învățat și pe noi, copiii ei, ca nu cumva s-o uite.

Dar n-a uitat-o niciodată.

I-a spus și Părintelui Arsenie această rugăciune, și el i-a zis:

– “No vezi, așa să te rogi, cum te-a învățat Maica Domnului!”

După un timp, am descoperit că această rugăciune este și în Ceaslov (la finalul Rugăciunii de Dimineață), exact așa cum a învățat-o Maica Domnului pe mama mea Sofia, ceea ce ne dă certitudinea că rugăciunile care ne-au rămas de la Sfinții Părinți ai Bisericii nu sunt inventate de aceștia, nu sunt din mintea lor, ci le-au fost insuflate de Duhul Sfânt.

— Preotul Ioan Sofonea

— Extras din “Am auzit un sfânt vorbind: Părintele Arsenie Boca”, Ed. Accent Print, Suceava,2013.

El (n.n. antihrist) e acela care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tiraniza sub ascultarea sa tot pământul. Căci acela va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pământului.

Creştinii cu numele, din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting duhul, aşa se vor slăbi la minte încât de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului „căci credinţa nu este a tuturora” (II Tesaloniceni 3, 2).

Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască.

„De aceea pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii, şi să cadă sub osândă (minciunii), toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îngăduit nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, 11-12).

Evreii de odinioară, împinşi înăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul înţepându-i călcâiul, şi nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorându-se de pe Cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad.

De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit - Antihrist din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i.

Mai mult, cum zice un părinte, acest antihrist – care nu se mulţumeşte cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din mintea şi din inima celui din urmă credincios rămas pe pământ, şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui, să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

„Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând: moartea lui Dumnezeu, moartea învăţăturii Sale, moartea creştinilor, ucenicilor Săi, pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.

Chinurile cele de pe urmă, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început.

Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar trebui să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie, Doamne, până când? Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu, biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticia şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul. Amin.

— Părintele Arsenie Boca (1910-1989)

— Sursa: Cărarea Împărăției - Părintele Arsenie Boca, editura Charisma, Deva, 2006, pag. 121-123

Viețuirea lui sfântă nu are nici o pată, oricât ar încerca unii să-i găsească. Sfântul Arsenie a fost desăvârșit în ascultare. Nu există termen de comparație, nici în epoca în care a trăit, nici în afara ei, privitor la desăvârșita tăiere a voii Sfântului. A păstrat fecioria și sărăcia, celelalte două făgăduințe monahale, până la sfârșitul vieții. Afirmațiile acestea au în spate argumente limpezi, incontestabile.

Sfântul Arsenie de la Prislop a fost un isihast. A dobândit rugăciunea inimii, viețuind dincolo de orice înșelare. Cercetându-i viața sfântă, am descoperit dreaptă socoteală și smerită cugetare, așa cum spunea despre el Sfântul Cleopa de la Sihăstria. Cei care se joacă, avansând ipoteza înșelării, sunt în afara chestiunii: n-au studiat și nici n-au de gând s-o facă. În ultimii ani s-au publicat studii importante care au dezbătut tot ceea ce se impunea a fi lămurit în vederea canonizării. Cu toate acestea, detractorii nu și-au actualizat lecturile. Au rămas înțepeniți în vechiul proiect securist.

Întreaga viață a Sfântului Arsenie a stat sub semnul dragostei jertfelnice. Indiferent că a fost în mănăstire sau în lume, în libertate sau în temniță, Cuviosul Mărturisitor s-a jertfit, uitând de sine și punând mai presus de orice viața și mântuirea celuilalt. Unii au încercat să creeze o falie: viața sfântă de dinainte de 1959 și așa-zisa petrecere în patimi de după îndepărtarea din monahism. Nimic mai fals. Sfântul Arsenie a avut o viețuire sfântă de la un capăt la altul. A făcut din temniță mănăstire. A viețuit în lume ca un monah desăvârșit. În jurul său s-au trăit, până la sfârșit, clipe de Pateric.

Cu prilejul canonizării, unii, erijați în apărătorii Ortodoxiei, s-au trezit să împroaște cu noroi. Au strâns vechile „argumente” ale agenților de influență ai Securității și s-au înhămat la scenariul denunțurilor de altădată. Nici măcar nu-l cunosc pe Sfântul Arsenie și nici nu vor să-l cunoască. Doar otrăvesc fântânile, fie pentru că sunt în urmă cu lectura, fie pentru a-și spori numărul de urmăritori pe canalele lor sărace, fie din cauza atitudinilor extremiste după care se conduc.

Sfântul Arsenie și-a iertat vrăjmașii. Desăvârșit i-a iertat. Și pe cei de-atunci, și pe cei de-acum. A avut noblețe sufletească. Nu a răspuns niciodată minciunilor care au fost răspândite pe seama sa, cu toate că avea autoritatea să o facă. Asemenea Sfântului Nectarie, nu s-a apărat în fața denigratorilor săi. Acum însă, când viețuirea sa cu totul sfântă a ieșit de sub obroc, lucrurile stau altfel. Sfinții se cade să fie apărați de valul spurcăciunilor. Amintim aici câteva dintre ele.

1. Unii au afirmat că sinodalii au luat o asemenea hotărâre importantă din cine știe ce motive politic-bisericești. Nimic mai fals. Părintele Patriarh și ierarhii din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române au împlinit lucrarea lui Dumnezeu cu acești sfinți care ne sunt modele în vremurile tulburi pe care le trăim. Avem nevoie de modele într-o societate tot mai destructurată duhovnicește. Iar acum Dumnezeu a rânduit o vreme a sfinților. De mult îi așteptăm în viața noastră. Aveam și până acum evlavie la ei, însă acum îi primim în veșmintele lor noi și sfinte, cu toată bogăția harului pe care ne-o aduc.

2. S-a răspândit în chip mincinos ideea că părinții aghioriți sunt împotriva sfințeniei Părintelui Arsenie. Este dat ca exemplu un anume „pustnic” român din Sfântul Munte. În primul rând, monahul respectiv nu este pustnic. El locuiește într-o chilie închiriată, în apropiere de Kareia, capitala Sfântului Munte. Viețuitorii athoniți îi cunosc limitele și atitudinile extremiste. El nu reprezintă o autoritate. Nu este normativ. Cu totul alta este realitatea. Părinții aghioriți români au evlavie la Sfântul Arsenie. Îndată ce s-a aflat vestea trecerii în rândul sfinților a Cuviosului Mărturisitor de la Prislop, au tras clopotul, marcând evenimentul ca deosebit de însemnat duhovnicește. De asemenea, Părintele este pictat în cel puțin 3 biserici din Muntele Athos, una dintre acestea fiind un paraclis al Schitului Românesc Prodromu, iar celelalte două fiind Chilii Românești de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped. Eu însumi mărturisesc despre evlavia părinților aghioriți români și greci, fiindcă am publicat în anii din urmă câteva articole despre Sfântul Arsenie chiar la pemptousia, publicația Mănăstirii Vatoped.

3. S-a scos din sac aceeași veche minciună securistă că Sfântul Arsenie de la Prislop ar fi dus o viață de păcat. Cuviosul Mărturisitor a avut o viață curată. Atât de curată i-a fost viețuirea, încât toată urgisirea de aici i-a și venit. Nefiind asemenea celorlalți, a stârnit mulțime de împotriviri și cugetări viclene. Martori ai curăției viețuirii lui după 1959 sunt Părintele Nicolae Bordașiu și soția sa, Rodica, care au trăit în aceeași casă timp de câțiva ani. Iar mărturia lor este adevărată: Sfântul Arsenie a fost un călugăr desăvârșit.

4. Cu intenția vădită de a manipula, detractorii au afirmat că Sfântul Arsenie de la Prislop a fost canonizat în dauna Bătrânului Dionisie Ignat. Cu alte cuvinte, Bătrânul Dionisie a fost scos din lista de canonizare ca să-i facă loc Părintelui Arsenie. Înainte de a dezinforma, ceata resentimentarilor ar trebui să se informeze. Dreptul de a-l canoniza pe Bătrânul Dionisie aparține Bisericii locale, unde și-a trăit ultima parte a vieții și unde a trecut la Domnul, adică Patriarhiei de Constantinopol. Bătrânul Dionisie nu a fost scos din listă și cu atât mai puțin pentru a-i face loc Sfântului Arsenie de la Prislop. Numai că ritmul lucrărilor de canonizare în Patriarhia Ecumenică este diferit de cel al Patriarhiei Române.

5. Sfântul Arsenie nu a fost caterisit. El doar a fost îndepărtat din monahism în urma unei decizii discutabile pe care au luat-o funcționarii Episcopiei Aradului, doi foști greco-catolici deveniți unelte ale Securității. Sfântul Arsenie a primit decizia ca un monah. Nu s-a revoltat. Nu a criticat niciodată ierarhia, ci a primit răstignirea, întinzând brațele pe această cruce până la sfârșitul vieții.

6. Ortodoxia viețuirii și a scrierilor Sfântului Arsenie este dincolo de orice îndoială. Mă refer aici la scrierile autentice ale Părintelui Sfânt: „Cărarea Împărăției”, „Cuvinte vii”, „Scrieri inedite” și „Practica vieții monahale”. Profesori universitari din țară, specialiști în diferite ramuri ale Teologiei, au întocmit referate pe care le-au înaintat Cancelariei Sfântului Sinod. Încercarea de a pune pe seama lui comportamente ezoterice, de tip magic sau paranormal sunt cu totul nefondate. În Sfântul Arsenie a lucrat harul Duhului Sfânt. Mulțimea harismelor Sfântului l-a uimit și pe Sfântul Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. El spunea că unii au primit picături de har, însă în Părintele Arsenie se află bogăție și revărsare de har.

7. Referitor la pictura Bisericii de la Drăgănescu, în anii din urmă au fost lămurite toate aspectele. Într-adevăr, pictura nu este una canonică, adică una care să fie realizată după erminia picturii bizantine. Ea trebuie înțeleasă numai în contextul vremii. Însă pentru a încadra în context trebuie răbdare și discernământ, adică tocmai ceea ce le lipsește detractorilor, care sunt atât de grăbiți a acuza.

Pentru lămuriri sincere, ar ajuta foarte mult cuvântul Cuviosului Părinte Justin Pârvu în ceea ce privește atitudinea față de Sfântul Arsenie de la Prislop. Vezi mai multe la Manastirea Petru-Voda.ro — Părintele Justin despre pictura Parintelui Arsenie Boca.

Dincolo de minciunile care inundă mediul virtual, este limpede că Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop a fost un misionar al Vieții, îndemnând tot timpul familiile la naștere de prunci închinați lui Dumnezeu. Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae spunea că renașterea familiei nu a fost doar un fenomen local, în jurul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, ci a avut înrâurire la nivelul întregii țări.

Sfântul Arsenie a salvat de la moarte mulți prunci, care mai târziu au dat mărturie despre darul neprețuit al vieții pe care l-au primit prin mijlocirea Părintelui. Sfântului Arsenie i-a păsat cu adevărat de familia și de neamul românesc. Întreaga lui viață și scrierile au fost spre sfințirea familiei. Prin povața lui, foarte multe femei s-au hotărât să nu mai avorteze.

Așadar, Sfântul Arsenie este un model în ceea ce privește renașterea familiei și a neamului românesc. În perioada de criză adâncă pe care o traversăm, Dumnezeu ni l-a dăruit pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop călăuzitor în lucrarea de reconsiderare a valorilor familiei, care este o prioritate în acest moment al istoriei neamului românesc.

— Autor: Sergiu Ciocârlan

1. Icoana Sfântului Arsenie de la Schitul Românesc Prodromu

   

2. Icoanele Sfântului Arsenie de la Chiliile Românești de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped

   

— Sursa: https://www.activenews.ro/cultura-cultul-eroilor/Sergiu-Ciocarlan-INCONTESTABILA-SFINTENIE-190606

Am fost un adolescent turbulent, răzvrătit contra lui Dumnezeu şi a lumii. Nu înţelegeam lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, nici ce rost are să trăieşti. Gândurile de sinucidere erau frec­vente. Eram în afara Bisericii, anticle­ri­cal… Huleam Duhul Sfânt, ca un capăt ab­solut al răutăţii, măcar să ştiu că am în­che­iat-o cu Dumnezeu. Aceste hule, gân­durile de a-mi face rău şi de a face rău altora, le aveam zi şi noapte, într-o încordare totală, ani de zile. Ca şi cum aş fi stat sub o ploaie de rău, ani în şir.

Nici nu mai voiam să dorm, pentru că observam că atunci când mă trezeam, se dărâma tot ce credeam că am construit fundamentat împotriva lui Dumnezeu. Şi trebuia să o iau de la capăt. Acum, binecuvântez şi partea aceasta a odihnei, care pune un nou început. Dar atunci îi făcu­sem loc dia­vo­lului în sufletul meu. Am cunoscut pute­rea lui. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să cad defini­tiv şi să fac pros­tiile care îmi treceau prin cap”.

În această stare fiind, am intrat la Facul­tatea de Filosofie, singura care îmi putea răspunde la ma­rile întrebări ale vieţii, în opinia mea. Iar acolo am găsit „ar­­gumente” pentru teoriile sale. Dar în anul doi la Filosofie, ceva mi-a schimbat viaţa ra­dical. De atunci, bucuria nu m-a mai părăsit.

Era 8 mai 1993, când am mers pentru prima dată la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Fra­te­le meu geamăn, Ştefan (astăzi preot la Arad – n. red.), pe atunci student la Teologie, m-a luat cu el ca să-mi arate Adevărul dumne­zeiesc. Eu îi spuneam că Biserica e o farsă, că toată în­vă­ţătura ei este mincinoasă şi că preoţii sunt manipu­latori de profesie, iar Dumnezeu un terorist, care se distrează chinuindu-ne.

Am acceptat să merg la Prislop, tocmai pentru a-i dovedi că am drepta­te, că acolo nu se întâmplă nici o minune. Nu ştiam mai nimic despre Părintele Arsenie, nici dacă e viu sau mort. Am mers noap­tea cu trenul, am stat câteva ore în auto­gara Hune­doara, de unde am luat un autobuz vechi, din ăla comu­nist, care ne-a hurducăit tot drumul, şi într-un târziu am ajuns la mânăstire, străbătând ultimii kilome­tri pe jos.

Când am ajuns, mă simţeam foarte rău. Ne­obiş­nuit pen­tru mine, care eram omul de piatră, pe care nu-l durea niciodată nimic. Era zi de hram, deci şi mul­tă lu­me, dar incomparabil mai puţină decât se adună acum. Vedeam cum oamenii urcă undeva mai sus de biserică şi se întorc fericiţi. Eu îi dis­preţuiam pe aceşti ba­by­face, feţele astea râză­toa­re, care nu înţeleg ni­mic, n-au gândit niciodată la problemele profunde ale ome­nirii, ontologice. Şi-am zis să urc şi eu să văd ce e aşa de amuzant. Eram tare încrâncenat, ca de obicei. Pe lângă fratele meu, Ştefan, mă însoţea şi un prieten bun, student şi el la Filo­sofie, pe care îl trăgeam în ale mele.

Mormântul Pă­rintelui Arsenie era mai singuratic pe atunci şi cum îl înconjuraseră oamenii, nici nu vedeam ce e acolo. Fiindu-mi rău, m-am aşezat sub mesteacănul din apro­piere şi ascultam vorbind nişte preoţi, într-un fel nou pentru mine, viu şi interesant. Şi stând acolo aşa, din senin, am început să plâng. Eu nu mai plânsesem de ani mulţi, pentru că nu voiam să-i dau satisfacţie lui Dum­nezeu, care atâta aştepta, după mintea mea. Îmi curgeau lacrimile şi nu-mi dădeam seama de ce.

Mi le tot ştergeam, că îmi era tare ruşine. M-am întors spre prietenul meu şi l-am văzut plângând şi pe el. I-am zis: „Ce faci, măi, plângi?”. Şi m-am ridicat în picioare, scuturându-mă, ca să scap de plâns. Atunci am simţit că se lasă în sufletul meu o linişte fără seamăn, ca şi cum cineva îmi pusese o umbrelă deasupra. Vă ziceam că gândurile mele negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Şi deodată, această linişte, despre care mai târziu am citit şi în scrierile Aposto­lului Pavel, liniştea care covârşeşte toată mintea şi ini­ma. O linişte care nu era omenească.

Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea linişte, după ani şi ani de chin. O linişte care mi-a lipsit oricât am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. O linişte absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie… O pace desă­vârşită. Şi parcă deodată s-a făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: „Unde am fost până acum? Cât timp am pierdut…”. Era sufletul pe care nu bănuiam că-l am.

Atunci am avut o întâlnire cu Dumnezeu.

Încerc să nu spun cuvinte mari, dar nu am cum să mă feresc de ele în acest caz. Dumnezeul pe care eu l-am batjocorit, l-am hulit, l-am vorbit de rău la toată lumea, era de o bunătate nesfârşită, fără reproş, fără resentiment, şi mă iubea cum nu se poate descrie în cuvinte. În clipa aceea, am zis: pentru acest Dumnezeu eu mor de-acum în orice clipă. Toate întrebă­rile cu care m-am înarmat ca să mă bat cu Dumnezeu la a doua Sa venire mi-au dis­pă­rut subit. Răspunsul lui Dumnezeu a fost peste întrebări. De-atunci zic: „Tu ştii, Doamne! Toate acestea le dau dragostei tale”. Nu ştiu de ce un om e bolnav, dar îl dau dragostei Lui, pentru că El îl iubeşte mult mai mult decât aş putea eu şi ştie mai bine ce să facă cu el.

A doua minune a fost că s-a întâmplat la mormântul unui sfânt. Eu nu recunoş­team sfinţii, spuneam că nu avem nevoie de ei şi de Maica Domnului. Aveam o gândire protestantă. Deci, nu e întâmplător că Dumnezeu a făcut minunea acolo, ca să înţeleg ce înseamnă mijlocirea unui sfânt. Şi pentru că eram prea viclean şi prea în­răit şi puteam să cred că am fost „victima” unui fenomen trăit numai de mine, poate prin autosugestie, tot ce mi s-a întâmplat mie a trăit şi prietenul de lângă mine, care acum e preot şi el.

De-atunci am fost ca un nebun, cuprins de o bucurie enormă, aproape un an de zile. Coborând de la mormântul Părintelui Arsenie, creştinii se salutau cu „Hristos a înviat!”, că era după Paşti, şi mă bucuram când auzeam, de parcă nu aş mai fi auzit niciodată acest cuvânt. Şi spuneam şi eu: „Hristos a înviat!” şi „Adevărat a înviat!”, cu toată puterea şi crezând în Învierea Lui.

S-a împlinit puţin cu mine cuvântul Părintelui Arsenie Boca: „A fi credincios înseamnă mult mai mult decât a avea o credinţă, înseamnă a te în­tâlni măcar o clipă cu Mântuitorul nostru Iisus Hris­tos şi să nu-ţi ajungă o viaţă întreagă să lămureşti acea cli­pă între oameni”. Nici mie nu mi-ar ajunge viaţa ca să încerc să explic ce mi s-a întâmplat atunci, la Pris­lop. To­tuşi, la rugămintea PS Vasile Some­şa­nul, am mărturisit, ca să fie spre slava lui Dum­nezeu.

Cred că pentru rugăciunile Pă­rintelui Arsenie Boca şi, poate, ale preoţi­lor din familia tatălui meu care au trecut la Dom­nul, Dumnezeu s-a milostivit de mine şi mi s-a arătat, ca să mă întoarcă la cre­dinţă...

— Părintele Ciprian Negreanu, parohul bisericii studenţilor din Cluj-Napoca şi duhovnicul ASCOR Cluj.

De-a lungul timpului, ierarhii Bisericii noastre l-au cunoscut pe Cuviosul Arsenie de la Prislop şi au dat mărturie despre viaţa lui sfântă. Nu puţini şi-au exprimat uimirea faţă de un asemenea Cuvios împodobit cu multe virtuţi şi harisme, care, prin pronia lui Dumnezeu, s-au revărsat din belşug peste neamul românesc.

Mitropolitul Nicolae Bălan

Proiectul Mitropolitului Nicolae Bălan de a reînvia viaţa monahală în Ardeal a putut fi realizat doar printr-un monah de talia Cuviosului Arsenie. Însuşi Mitropolitul l-a socotit un călugăr de mare valoare, încredinţându-i o misiune de asemenea însemnătate pentru Biserică şi neamul românesc. Cuvintele Mitropolitului de la tunderea în monahism a Părintelui Arsenie au mărturisit atât răspunderea uriaşă pe care o aşeza pe umerii tânărului monah, cât şi încredinţarea că Părintele Arsenie este acel monah capabil să ducă mai departe duhul jertfitor al Voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Îndemnul Mitropolitului Nicolae a fost „să le urmăm pilda crezând şi trăind ca ei în Biserică. Într-o totală dăruire dezinteresată în mâinile lui Dumnezeu, făcându-I voia, atât în zile de pace, cât şi în zile de zbucium, ca şi printr-o profundă vieţuire cu Hristos”.[1]

Viaţa Cuviosului Arsenie de la Prislop a pecetluit acest legământ reînnoit, arătându-se pildă autentică de jertfă, după modelul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Cuviosul Arsenie de la Prislop a trudit la acelaşi ideal – rectitorirea monahismului românesc, dobândirea omului lăuntric, renaşterea familiei şi a neamului românesc, garantarea patrimoniului simbolic prin jertfă, prin răstignirea de bunăvoie.

Patriarhul Justinian Marina

Printre alte mărturii, a rămas memorabil gândul Patriarhului Justinian Marina pe care-l exprimă în faţa maicilor profesoare de la Seminarul Monahal Hurezi: „Nu ştiu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, şi mereu eliberat, şi de fiecare dată iese mai luminat”. [2]

Patriarhul Justinian îl preţuia pe Părintele Arsenie. Într-adevăr, nu l-a putut reabilita din cauza Securităţii.[3] Însă Patriarhul obişnuia să se ducă la Mănăstirea Hurezi. Ştiind că Părintele Arsenie este povăţuitorul duhovnicesc al maicilor şi că ele sunt de mare încredere în acele vremuri tulburi, Părintele Patriarh îşi spunea problemele complicate cu care se confrunta. Maicile se duceau la Părintele Arsenie şi, după o vreme, atunci când venea Patriarhul Justinian, îi spuneau ce anume l-a sfătuit Părintele. Cu toate că avea atât de mare încredere în sfatul duhovnicesc al Cuviosului Arsenie de la Prislop, Patriarhul Justinian alesese totuşi această cale ferită de complicaţii, conştient că el însuşi este înconjurat de informatori ai Securităţii.

Mitropolitul Nicolae Mladin

Mitropolitul Nicolae Mladin îl socotea pe Părintele Arsenie un iscusit povăţuitor duhovnicesc. Atunci când trecea prin situaţii complicate, apela la Cuviosul Arsenie de la Prislop. De-a lungul timpului, între cei doi a rămas o prietenie statornică.[4] Părintele Ioan Peană, omul lor de legătură, timp de aproape un deceniu, în anii ’70, mărturiseşte: „Era o încredere maximă între ei”.[5] Mitropolitul Nicolae Mladin a venit în câteva rânduri la Părintele Arsenie pentru a primi sfat duhovnicesc, iar alteori, când nu putea ajunge, trimitea scrisoare prin Părintele Ioan Peană.

Odată, Mitropolitul i-a sugerat Părintelui Ioan Peană să se călugărească, iar Părintele Ioan a fost de acord. Totuşi, înainte de a trece la fapte, Mitropolitul Nicolae i-a zis: „Mă, da du-te… hai să întrebăm şi pe Arsenie!”. Iar Părintele Arsenie s-a opus. Sfatul Cuviosului Arsenie de la Prislop a fost primit atât de Mitropolitul Nicolae, cât şi de Părintele Ioan ca de la un mare povăţuitor duhovnicesc. [6]

La un moment dat, Mitropolitul Nicolae Mladin a refuzat să mai aducă „ode”, aşa cum se cerea, Partidului. I-a cerut sfatul şi Cuviosului Arsenie. Părintele i-a spus: „Mă, acum ai intrat în luptă directă cu ei! Ori renunţi, ori te baţi şi mori”.[7] Urmarea a fost după cum a spus Cuviosul Arsenie de la Prislop.

Înaltpreasfinţitul Justinian Chira

Statura morală impresionantă a Înaltpreasfinţitului Justinan Chira a reprezentat pentru mulţi un reper în perioada postdecembristă. Ca Părinte duhovnicesc, a avut o înrâurire considerabilă asupra unor obşti monahale. Chiar şi simpli credincioşi veneau la el să primească sfat pentru diferite probleme. În condiţiile în care circulau multe minciuni, Înalpreasfinţitul Justinian Chira a vorbit limpede despre vieţuirea sfântă a Cuviosului Arsenie de la Prislop: „A venit un grup de creștini din Suceava să-mi ceară sfatul în legătură cu Arsenie Boca. Părintele Arsenie Boca are o harismă deosebită ce-l face vrednic să primească cununa de Sfânt al Bisericii lui Iisus Hristos. Așa cum au primit-o și Iosif Mărturisitorul din Maramureș și Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, pe care i-am propus și am cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe să fie canonizați, adică trecuți în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe. Sfântul Sinod m-a ascultat și a declarat că Iosif din Maramureș și Andrei Șaguna sunt vrednici să fie trecuți în rândul Sfinților. Credincioșii din Suceava care au venit azi la mine, mi-au cerut să le dau un răspuns în legătură cu Arsenie Boca și s-au bucurat și s-au luminat pentru răspunsul primit. Au plecat împăcați. Mi-au spus că au fost tulburați pentru că au fost în Sfântul Munte Athos și un călugăr le-a spus că Arsenie Boca nu este sfânt.[8] M-am întristat gândindu-mă câți sfinți au canonizat grecii și rușii, și nimeni nu s-a îndoit că trecerea acestora în rândul sfinților nu s-a făcut cu vrednicie. Tot așa, și sfinții din România, cei ce s-au născut din sămânță românească, fii ai Bisericii Ortodoxe, au fost și sunt plini de har și sfințenie”.[9]

Mitropolitul Laurenţiu Streza

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, l-a întâlnit în câteva rânduri la Drăgănescu, pe când era student, şi a văzut cât de firesc şi de smerit era Părintele Arsenie: „Niciodată n-a încercat să arate că are ceva cu care doreşte să impresioneze pe om”.[10]

De asemenea, cunoscându-l îndeaproape, Părintele Mitropolit a dat mărturie despre faptul că Părintele Arsenie a păstrat tot timpul dreapta învăţătură a Bisericii: „Ortodoxia credinţei lui e neîndoielnică. Nu s-a lepădat niciodată de credinţă şi dacă a suportat această suferinţă – n-a mai slujit, a fost o suferinţă pentru el – şi-a asumat-o într-o deplină tăcere. Ei, tăcerea aceasta acum devine publică. Tăcerea aceasta se răsfrânge asupra noastră. Şi-a iubit neamul, şi-a iubit ţara, şi-a iubit Biserica. N-a criticat niciodată ierarhia Bisericii”.[11]

Mitropolitul Serafim Joantă

„Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile la mormântul său (…). Părintele Arsenie este un mare sfânt dăruit de Dumnezeu neamului nostru în vremuri de cumpănă, care pun în pericol existenţa noastră însăşi ca popor, din cauza lipsei de credinţă şi a înmulţirii păcatelor deosebit de grave, ca avorturile, ferirea de a avea copii, părăsirea ţării… Nu mă îndoiesc de faptul că recunoaşterea oficială a sfinţeniei Părintelui Arsenie va întări credinţa în popor, mai cu seamă în ce priveşte rostul şi valoarea familiei. De aceea aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.[12]

Preasfinţitul Daniil Stoenescu

„În viaţa mea presonală, mai mulţi oameni au avut roluri deosebite. Dar în mod cu totul şi cu totul aparte, cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea, un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească, harismatică, de statură neopatristică a Părintelui Arsenie Boca, atât de cinsit, de cunoscut, de apreciat, de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşă de credincioşi. Eram student la Sibiu, în toamna anului 1979, când, auzind de la maicile de la Mănăstirea Prislop – unde petreceam vacanţele de vară, satul meu natal fiind la aproximativ 7 km spre sud de sfânta Mănăstire Prislop – despre Părintele Arsenie, am ajuns la sfinţia sa după ce am călătorit o noapte de la Sibiu spre Bucureşti. Prima întâlnire cu Părintele, ca şi toate celelalte de totdeauna, m-a marcat şi m-a marcat profund, m-a răscolit, m-a remontat, m-a zidit sufleteşte şi duhovniceşte (…). Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin în toţi anii cât am fost apoi student la Sibiu. După aceea, fiind doctorand la Bucureşti, am avut prilejul mai mult şi mai îndeaproape să-l întâlnesc, tot acolo, în biserică la Drăgănescu (…). Întâlnirea cu sfinţia sa a fost decisivă în a lua hotărârea de a intra în monahism. Părintele Arsenie a fost un om excepţional, un om al lui Dumnezeu, un mare Părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră (…). Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum”.[13]

Preasfinţitul Siluan Şpan

„Părintele Arsenie Boca a schimbat faţa Ţării Făgăraşului şi nu numai. Multă lume mergea, din zona Ardealului şi chiar din zona Bucureştilor, mergea la Sâmbăta, după aia la Prislop, după aia la Drăgănescu, unde a pictat până aproape de sfârşitul vieţii, şi care, da, a fost dăruit cu darul înainte-vederii, pe care ceilalţi părinţi duhovniceşti l-au avut mult mai puţin şi mult mai puţin evident”.[14]

Concluzii

Aceste mărturii ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române au o însemnătate aparte în înţelegerea vieţuirii sfinte a Cuviosului Arsenie de la Prislop. Ele confirmă mărturiile poporului dreptcredincios. Revenind la cuvântul minunat al Înalpreasfinţitului Justinian Chira, el însuşi om al lui Dumnezeu, primim răspunsul său despre sfinţenia Cuviosului Arsenie de la Prislop, bucurându-ne de dreapta lui socoteală şi luminându-ne întru ascultarea lui.

1. Diac. Haralambie Cojocaru, „În pelerinaj la Sâmbăta de Sus”, în Telegraful Român, 12 mai 1940, p. 6.

2. Vezi Monahia Zamfira Constantinescu, „Notă asupra ediţiei I”, în Idem, Cărarea Împărăţiei, p. 339.

3. Adrian Nicolae Petcu, „Securitatea a blocat orice posibilitate de reîntoarcere a Părintelui la viaţa într-un aşezământ monahal”, în volumul Altfel despre Părintele Arsenie Boca (convorbiri realizate de Marius Vasileanu), Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, p. 86: „Modul în care a decurs viaţa Părintelui ne determină să avansăm ipoteza că Securitatea a blocat orice posibilitate de reîntoarcere a Părintelui la viaţa într-un aşezământ monahal”.

4. Preotul Ioan Peană, Duhovnicul de taină. Părintele Arsenie Boca, Editura Accent Print, Suceava, 2014, pp. 62-64.

5. Ibidem, p. 66.

6. Vezi „Părintele Arsenie Boca – Întâlniri cu un Sfânt”, la https://youtube.com/watch?y=ZphYvcLacql&feature=shared, de la 14:14 la 16:40.

7. Ibidem, de la 1:06:10 la 1:06:19.

8. Călugărul respectiv a părăsit Sfântul Munte şi, în prezent, nu mai este fiu al Bisericii Ortodoxe Române, alăturându-se grupărilor „nepomenitorilor”.

9. ÎPS Justinian Chira, Reflecții 1. Din caietele Arhiepiscopului Justinian. Caietele 186 și 187, anul 2014-2015, Editura Marmureşului şi Sătmarului, 2015, p. 47.

10. „Mărturii despre Părintele Arsenie Boca – ÎPS Laurenţiu Streza”, la https://youtu.be/i-rL2s40oco?si=ykS3pLaD9qglwWSi, de la 1:49 la 1:57.

11. Vezi „Film documentar – Mănăstirea Prislop şi Părintele Arsenie Boca – Altar de rugăciune şi jertfă”, la https://youtu.be/TdiNiX_jb_0?si=z69kno4fnM_9Wj_i, de la 44:07 la 44:43.

12. ÎPS Serafim Joantă, „Pr. Arsenie Boca, un mare sfânt dăruit de Dumnezeu neamului nostru”, în vol. Fost-a om trimis de Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2012, pp. 12-20.

13. PS Daniil Stoenescu, „Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în persoana Părintelui Arsenie”, în Ei l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca (vol. îngrijit de Dan Alecu), Editura Meteor Publishing, Bucureşti, 2015, pp. 73-78.

14. Vezi înregistrarea „PS Siluan al Italiei despre Părintele Arsenie Boca”, la https://youtu.be/5jlsWHY_TJA?si=OGAAngWZmOxmP01E, de la 1:16 la 1:47 (accesat ultima dată la 3 aprilie 2024).

✝️ Duhovnicul Părintelui Arsenie Boca era Părintele Nicodim Zaharia, care este înmormântat la Prislop, la picioarele părintelui. / Revista Taifasuri - Articol scris de de Eveline Păuna

De vorbă cu Preotul Ioan Peană, un apropiat al părintelui Arsenie Boca:

„Să învăţăm să spunem «Tatăl Nostru» într-un ceas!“

Gura Râului este locul în care ușile nu se încuie niciodată, iar oamenii merg de Sărbători îmbrăcați în straie populare românești. Aici l-am întâlnit pe preotul Ioan Peană, un părinte cu har ales, cu bunătate în privire și în glas. Dumnezeu i-a dat o lucrare de seamă, prin aceea că a fost omul de încredere al Înaltpreasfințitului Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, dar și unul dintre puținii care l-au cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca. După întâlnirea cu părintele Peană, pentru mulți, Gura Râului a devenit Gura Raiului!

„Lucrurile mari din viața noastră sunt sub grija lui Dumnezeu”

— Când și cum l-ați descoperit pe Dumnezeu?

— Cred că a fost o chemare. Dumnezeu a lucrat astfel încât să întâlnesc oameni care să mă îndrume către Facultatea de Teologie de la Sibiu. Lucrurile mari din viața noastră sunt sub grija lui Dumnezeu! Am ajuns șoferul Mitropolitului Nicolae Mladin, care m-a dus la părintele Arsenie Boca. Eu am devenit preot în 1975, în Orlat. Acum sunt pensionar.

— Ce grad bisericesc avea părintele Arsenie la București când l-ați întâlnit?

— Nu avea vreun grad. Nu avea dreptul să slujească pentru că fusese închis politic. Nu avea voie să îmbrace veșminte bisericești. Când l-am cunoscut eu era pictor la Biserica din Drăgănescu. Stătea în București și făcea naveta. Am fost în casa părintelui cu Mitropolitul Nicolae Mladin. Am ajuns în casa sa prin duhovnicul său. Duhovnicul părintelui Arsenie era părintele Nicodim Zaharia, care este înmormântat la Prislop, la picioarele părintelui.

— Ce vă amintiți de la prima întâlnire cu părintele Arsenie?

— Mi-a spus niște lucruri anume despre mine. În rest, atunci nu se putea vorbi la telefon. Telefoanele erau ascultate. Am fost omul său de încredere până la moartea dânsului.

„Îi duceam pâine de casă de la țară, lapte și vin”

— L-ați cunoscut pe părintele Arsenie după anii de închisoare…

— L-am cunoscut în anul 1976. Era un om foarte modest și vorbea puțin despre trecut. Am fost de multe ori la Drăgănescu, dar am fost de multe ori şi acasă la părinte. Acasă eram între patru ochi: eu și el. Acolo nu intra aproape nimeni. Pe credincioși îi primea la biserică. Eu intram pe ascuns, să nu fiu văzut de cineva. Întotdeauna când mergeam la București îi duceam pâine de casă de la țară, lapte și vin.

— După moartea Mitropolitului ați rămas în continuare alături de părintele Arsenie? Părintele de ce a murit?

— Am rămas în continuare, până când a murit și părintele Arsenie. Deci până în 1989. În acel an s-a retras la Sinaia. Presupuneri sunt foarte multe, dar cele adevărate Dumnezeu le știe! L-am văzut pentru ultima dată pe părintele Arsenie în București. Era tot mai slăbit și chiar spunea că-i vine sfârșitul. Și mie îmi zicea: „Să fii om! Vezi de parohie, vezi-ți de credincioși!”. „La un loc sfânt se merge în smerenie și fără cereri”

— De ce se duc românii în pelerinaj la Prislop?

— Se săvârșesc minuni la mormântul părintelui Arsenie. Eu nu merg des... La un loc sfânt se merge în smerenie și fără cereri. Când mergem cu cereri, mergem cu interes. Să ne ducem ca și când nu ne trebuie nimic altceva decât să ajungem! Să nu avem gândul: „Doamne, am venit până aici, ajută-mă să fac un anumit lucru, ajută-mi să reușesc în cutare lucru!”.

— Practic, pictor de biserică… De ce credeţi că era urmărit de Securitate?

— Deranja sistemul. Spunea lucrurilor pe nume. Arăta greșeala, spunea ce nu e făcut bine. Dar niciodată nu judeca. De exemplu, eu la Drăgănescu am mers cu câțiva oameni din Orlat. Dar foarte discret, cu oameni cu probleme mai deosebite, mai ales cu femeile căsătorite cu bărbați alcoolici, destrăbălați. Și când am mers acolo, la biserică la Drăgănescu, cum a văzut-o pe o femeie, i-a spus direct că ea e de vină. Eu nu îi povestisem părintelui despre ea, i-am spus doar că vin cu o credincioasă. I-a spus că tot ce face bărbatul e din cauza ei. Femeia a crezut că eu am vorbit cu părintele, dar nici vorbă despre așa ceva! Deci avea darul acesta de a-l înfrunta pe om. Avea curajul de a-i spune omului că a greșit. Vezi, noi când vrem să menajăm oblojim păcatul, îl acoperim ca să nu supărăm…

„Cred că medita, vorbea cu Cineva de afară, pe care nu-l vedeam”

— Dar părintele nu vorbea despre sine…

— Niciodată! Despre sine nimeni nu l-a auzit vorbind. Numai despre mama sa vorbea, despre Creștina. Mi-a spus că a avut o mamă bună, mi-a mai relatat din viața sa, din tinerețea sa, cum a fost la lucru…

— Ce simțeați când îl priveați?

— Mergeam cu părintele cu tramvaiul 12, până la capătul liniei, la Șoseaua Alexandriei. Nu vorbeam nimic! Stătea mult în picioare. Zicea să stau eu jos - erau scaune libere și el stătea în picioare, se ținea de bara tramvaiului și privea într-un loc. Eu cred că medita, vorbea cu Cineva de afară, pe care nu-l vedeam. El nu spunea, dar avea așa o privire… Că numai după aceea am început eu să realizez că statul acela semăna și cu momentele în care l-am văzut pe Mitropolit cum se ruga.

— Cum trebuie să ne rugăm?

— Rugăciunea presupune să te poți aduna! Spuneam și de felul cum privea părintele pe geam și de cum privea Mitropolitul... Eu vorbeam și îmi dădeam seama că el nici nu aude ce spun. L-am întrebat: „Ce faceți?”. Mi-a spus: „Să te înveți să zici «Tatăl Nostru» într-un ceas!”. Noi, în schimb, spunem rugăciunea în câteva secunde. „Să te oprești! Să spui «Tatăl Nostru»… Adună-te și vezi ce înseamnă!” „Tatăl Nostru”. Al cui? Al tuturor! Al cui tuturor? Al celor de acum, al celor care s-au dus și al celor care vor veni. «Care ești în Ceruri» - te oprești. Ce sunt Cerurile? Și trebuie să-ți aduni tu așa mintea, până ce, la un moment dat, aproape că nu mai știi să mergi în cursivitatea rugăciunii... Acestea sunt interiorizarea și meditația pe care le facem!”. Și cred că și părintele Arsenie tot așa făcea. Privea și cred că se transpunea undeva… Dar el nu mai știa, nici nu simțea că stă în picioare!

„Chipul său avea expresia unei linişti divine“

— Ați fost la înmormântarea părintelui Arsenie?

— Am fost la înmormântare, da. Nu a fost lume multă. S-a întâmplat la 29 noiembrie, înainte cu o lună de Revoluție. A fost o înmormântare sobră, liniștită. Chipul părintelui a căpătat expresia unei liniști divine. Atât îmi pare rău, că lucrurile pe care mi-a spus părintele să le scriu, cât era în viață, nu le-am scris. Acum sunt foarte multe lucruri de care îmi aduc aminte, dar probabil că sunt multe lucruri pe care nu le mai știu și, poate, nici Dumnezeu nu m-a mai lăsat să le mai țin minte, ca să nu mă mai frământ cu ele. Cine știe?!

📄 Sursa: https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/religie/14909-de-vorba-cu-preotul-ioan-peana-un-apropiat-al-parintelui-arsenie-boca-sa-invatam-sa-spunem-tatal-nostru-intr-un-ceas-nr655-sapt23-29-noi-2017

Ca și în cazul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, se insistă pe greșeli și se nesocotește contribuția sfinților la rezistența prin credință a neamului.

Iar evlavia populară e un criteriu important al canonizării. Pelerinajul de la Prislop nu e o superstiție, ci chemarea unor oameni ce îi simt ajutorul concret.

"Cu ani în urmă câţiva dintre noi l-am întrebat pe Părintele Justin despre Părintele Arsenie Boca câteva lucruri care ne nedumereau. Nu am fost singurii, multă lume a întrebat şi a primit răspuns după puterea fiecăruia. În deliberările pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca au apărut foarte multe mărturii, atît despre lucrările dumnezeieşti săvîrşite în vieţile oamenilor prin credinţa sa, cît şi contestări înverşunate. Mănăstirea noastră nu are o opinie unilaterală despre un subiect atît de complex precum viaţa, personalitatea şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, însă ne vom aduce, încet încet, şi noi contribuţia de mărturii, în măsura în care ne va lumina Dumnezeu. Deocamdată însă nu ne exprimăm nicidecum opiniile şi mărturiile noastre personale, ci numai ceea ce ne-a răspuns Părintele Justin. Răspunsurile Cuvioşiei Sale sunt în număr mare, date multora dintre ucenicii şi ucenicele sale. Redăm doar cîteva, pentru început:

Întrebare: Care sunt scrierile autentice ale Părintelui Arsenie, şi cum să le diferenţiem de sutele de scrieri care i se atribuie? Fiindcă nu poate fi judecată ortodoxia cugetării cuiva pe textele altcuiva.
Răspuns: Cărţile scrise de Părintele Arsenie sunt numai două: Cărarea Împărăţiei şi Cuvinte vii. Restul sunt probabil compilaţii alcătuite de alte persoane, modificate sau cu totul inventate de aceia. Ortodoxia Părintelui Arsenie se poate căuta în cele două cărţi ale sale.

Întrebare: Cum se explică mulţimea erorilor din erminia picturii de la Drăgănescu?
Răspuns: Drăgănescu este o expresie a artistului. Dar este o greşeală pe care Dumnezeu i-a iertat-o, pentru mulţimea uriaşă a faptelor lui bune din restul vieţii sale. Sunt convins că s-a pocăit de acele picturi, dar n-a mai fost vreme să schimbe ceva.

Întrebare: Deci pictura de la Drăgănescu nu reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie? Seamănă perfect cu pictura post-modernă din America şi Rusia anilor 50!
Răspuns: Faptele lui, minunile lui, puterea lui Hristos din el, credinţa lui reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie. Nu pictura de la Drăgănescu, care este cu totul aparte faţă de predania iconografică ortodoxă şi pe care n-o putem include în tradiţia ortodoxă, fiindcă este o artă înscrisă în curentul acesta post-modernist. La fel ca şi anumite texte imnografice ale lui Sandu Tudor, care n-a greşit dogmatic doar pentru că s-a exprimat cu un limbaj mai aşa… E pur şi simplu o latură a artiştilor din ei, necanonică, însă Dumnezeu i-a iertat pentru aceste lucruri necanonice, pentru mărimea dragostei lor faţă de El.

Întrebare: Şi cum să ne raportăm deci faţă de unicitatea aceasta a picturii de la Drăgănescu?
Răspuns: Ca faţă de orice patrimoniu cultural, dar nu poate fi integrat în tradiţia artei patristice. O parte a poeziei lui Radu Gyr este diferită de atitudinea ortodoxă, canonică, dar existenţa acelor poezii nu înseamnă că Gyr nu era ortodox.

Întrebare: Dar de ce sunt aşa de vehemenţi unii Părinţi împotriva Părintelui Arsenie?
Răspuns: Păi, l-au judecat într-un anume moment şi au rămas la acel moment, nu au privit viaţa lui în ansamblu.

Întrebare: Unii spun că Părintele Arsenie, cât era în închisoare, s-a dezis de ataşamentul său faţă de doctrina naţionalistă pe care o iubea.
Răspuns: Dacă s-ar fi dezis, nu l-ar fi prigonit comuniştii toată viaţa.

Întrebare: Părintele Arsenie Papacioc spune că nu respecta canoanele vieţuirii monahale – era apropiat de Maica Stareţă, purta haine mireneşti.
Răspuns: Şi Părintele Arsenie (Papacioc) e apropiat faţă de Maica Stareţă. Şi eu sunt apropiat de Maica Stareţă! (Zâmbeşte) Orice duhovnic de mănăstire de maici trebuie să fie apropiat de cea care păstoreşte sufletele celor pentru care el se chezăşuieşte. Dar ce e important e că o viaţă în prigoană nu se judecă la fel cu o viaţă în care omul are libertate de mişcare şi de exprimare. Părintele Arsenie Boca n-a ales de bună voie să calce anumite canoane; a fost silit de împrejurări, la fel ca şi noi, cei din închisori. Noi n-am avut cum să ţinem canoanele, şi am purtat haine mireneşti vărgate ani de zile. E vorba de o situaţie grea, de prigonire. Părintele Arsenie era un mare ascet.

Întrebare: Dar de ce şi-a pictat propriul chip în icoanele Sfinţilor?
Răspuns: Neputinţa lui ca artist. Foarte mulţi iconari fac această greşeală inconştientă. De exemplu, marele şi neîntrecutul iconar Pansellinos! Toţi Sfinţii lui seamănă cu el!

Întrebare: Cine este Părintele Arsenie Boca pentru Biserică, pentru noi ca ţară?
Răspuns: Este un apostol cu o lucrare uriaşă, care creşte mereu. Toate greşelile lui i s-au iertat pentru această lucrare mare, şi nu numai că i s-au iertat, dar mijloceşte pentru iertarea greşelilor noastre.

Întrebare: Şi ce facem totuşi cu aceste picturi neortodoxe, că lumea le ia ca direcţie de urmat, le multiplică, etc.?
Răspuns: Le evităm. Icoanele adevărate făcute de Părintele Arsenie sunt oamenii pe care i-a întors la Hristos şi la Ortodoxie. Aceia sunt icoanele lui reale. Sunt şi unele din cele pictate, dar mai puţin.

Întrebare: Dar cu mulţimea de fanatisme şi obiecte de cult care sunt folosite în comerţul acesta bisericesc cu privire la Părintele Arsenie ce e de făcut? Circulă nişte picturi pietiste, făcute de oameni credincioşi, dar tare netalentaţi. Tot felul de tablouri, brăţări, lucruri din acestea. Seamănă cu arta monofizită, n-au nici o legătură cu cea ortodoxă, ca şi cântarea bisericească din Ardeal.

Răspuns: Standardizarea artelor bisericeşti e treaba ierarhilor. Noi avem doar datoria să încurajăm arta tradiţională ortodoxă.

Întrebare: Cum să ne purtăm faţă de Părintele Arsenie?
Răspuns: Cu aceeaşi evlavie ca faţă de toţi Părinţii Bisericii Ortodoxe. Nu cu mai multă, dar nici cu mai puţină.

Întrebare: Dar cum să ne purtăm faţă de oamenii care au păreri extreme (pro sau contra) faţă de el?
Răspuns: Cum să vă purtaţi? Cu dragoste, măi! Cu dragoste!…"

Mănăstirea Petru Vodă

Comentariul Ortodoxia.RO:

1. Chiar dacă ar fi existat unele abateri de la adevăr / credință — dovedite sau nu — ce este cel mai important este cum te găsește Dumnezeu în ceasul morții: dacă te găsește drept atunci te pune de-a dreapta iar dacă te găsește "pe lângă" atunci te pune la stânga. Socoteala lui Dumnezeu nu este ca cea a oamenilor. Mărturiile oamenilor și minunile înfăptuite după adormirea Părintelui spun totul. Să fim și noi măcar o firimitură din ce a fost și este Părintele Arsenie. Doamne ajută!

2. Încă o mărturie de care trebuie să ținem seamă: Pustnicul Ioan David despre Sfântul Arsenie Boca - fragment din cartea Viața Sfântă a Pustnicului Ioan David.

   

3. O explicație: PRIGONITORII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA NU SUNT DOAR SECURIȘTII ȘI NEO-SECURIȘTII DE ASTĂZI. MAI SUNT CAVALERII TEMPLIERI INCREDIBIL DE VICLENI ȘI MARIONETELE LOR…

Părintele Arsenie Boca, mesaj profetic: „Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul! Mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce”

“Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși. Îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul!” — Părintele Arsenie Boca

⏰A început: nu se vor mai face încasări în numerar fizic mai mari de 2000 de lei 💵💴💶💷 în magazinele cash & carry. 🛒 →

📣 Mihai-Silviu Chirilă @ Mărturisirea Ortodoxă: Acceptarea banilor digitali este sfârșitul libertății și dreptului nostru de proprietate!

💳 Părintele Adrian Făgețeanu nu încurajează acțiuni de „forțare” a statului pentru a-l determina să renunțe la noile acte cu cip incorporat – VIDE⭕️

💡Constantin Costescu: "Cei care se vor opune digitalizării pot fi decăzuți din drepturile părintești ..."

⌛ Mihai-Silviu Chirilă @ Mărturisirea Ortodoxă: TREZIȚI-VĂ! Prin noua lege, vom putea pierde copiii, când refuzăm banii și identitatea digitală

⚠️ Mihai-Silviu Chirilă @ Mărturisirea Ortodoxă: Românii trebuie să spună urgent NU legii luării copiilor la stat, orașelor și banilor digitali!

💳 Refuzați banii digitali! Nu acceptați eliminarea banilor cash! 💴💵💶💷💸 →

Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, a anunțat agenda întrunirii și a făcut precizări suplimentare referitoare la sfinții care urmează să fie canonizați până în 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române.

Textele au fost supuse spre aprobarea Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, „pentru că ei și-au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al Mitropoliei Muntenei și Dobrogei”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Este un număr mai mare de sfinți propuși pentru canonizare decât ne-am gândit cu doi ani în urmă, când am propus 12”, a mai precizat Preafericirea Sa referitor la canonizările care vor fi aprobate până în 2025.

Părintele Patriarh Daniel a deschis miercuri, 10 iulie 2024, lucrările Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Patriarhul României a amintit că între aceste propuneri se găsesc și patru cuvioși români din Sfântul Munte Athos.

„Trei i-am propus noi, iar pe unul l-a propus un grec, fapt la care nu ne așteptam. Patriarhia Ecumenică a fost de acord. Este tocmai ctitorul Schitului Prodromu, Cuviosul Nifon. Acel grec auzise despre viețuirea lui sfântă și este foarte interesantă această lucrare, că nu noi, ci altcineva, care nu este din neamul nostru, a făcut propunerea respectivă, pentru că erau cunoscută din tradiția athonită viața acestui cuvios.”

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei este format din ierarhii celor 10 eparhii din componența mitropoliei (Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Târgoviștei, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Episcopia Giurgiului și Episcopia Tulcii), la care se adaugă episcopii Daciei Felix, Ungariei, respectiv Australiei și Noii Zeelande.

Sursa: https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-discuta-slujbe-pentru-noi-sfinti-intre-care-doi-preoti-marturisitori-din-capitala

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei țări: Ungaria, Bulgaria și Rusia.

Atunci eu am zis:

— Ungurii or să ne ocupe pe noi?

Iar el mi-a spus:

— Și pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc.

Părintele Arsenie Boca (1910-1989) 🇷🇴, mărturia lui Chiș Aurelia, 93 ani, comuna Boiu, județul Mureș

— Pe Părintele Arsenie Boca l-ați întâlnit în temniță?

— Când a scăpat părintele Arsenie Boca din închisoare, a trecut pe la noi. Parcă îl văd și acum și a spus așa: „Băieți, pentru că mănăstirile, bisericile nu mai pot da sfinți, veți merge prin temnițe și vă veți face catedrale”. Și a ridicat mâinile în sus: „O, popor ales, nu știi că te așteaptă focul și nenorocirea”. Și a plecat.

Când m-au arestat, mă întrebam: „Chiar numai pentru haină m-au luat? Toate mănăstirile sunt libere”. De la Poarta Albă m-au transferat la Aiud. Acolo am întâlnit diferiți preoți: pe Prea Sfințitul Bartolomeu Anania, pe Părintele Justin Pârvu, pe Părintele Sofian de la București, pe Părintele Calciu. Am avut parte de multe bucurii: slujbe, rugăciuni. [...]

În Aiud, a venit și părintele Ioan Iovan și ne-am bucurat cu toții. Nu îndrăznea nimeni să facă Liturghie la Aiud. A făcut părintele Ioan și ne-a împărtășit pe toți. După patru luni de zile, toți care aveam 25 de ani de condamnare au fost duși la lanțuri. Părintele Ioan a luat un lanț cu două inele, l-a sărutat, l-a închinat și când i l-au fixat, au dat cu ciocanul și i-au prins carnea. Și l-au suit în dubă să-l ducă de la penitenciar până la gară. Și 1 km. A mers pe jos până la gară. Și părintele Ioan nu mai putea să pășească că era lanțul scurt. Iar când i-a dat ofițerul o cizmă: „Mișcă, banditule!”, părintele Ioan s-a întors și a spus: „Domnul și Maica Domnului nostru Iisus să-ți ierte toate păcatele și pe acesta”. Și acela a amuțit.

La gară ne-au despărțit și pe mine m-au dus iar la Poarta Albă. Acolo mureau în fiecare zi. Acolo era foamete mare. Mămăliga nu puteai să o mănânci că era stricată. Au murit 80.000 în Balta Mare. Au ucis sufletele, dar trupurile sunt în cer. Din Colonie am ajuns la Gherla. Unii dintre deținuți am făcut grevă și am spart obloanele și am strigat: „Vrem asistență medicală!”. Din alt dormitor: „Vrem pachete. Vrem vorbitor!”. Și au venit cu injectoare cu apă și ne-au înecat cu apă, ne-a pus cu burta la pământ. După greva asta, mâncarea s-a mai îmbunătățit puțin.

Părintele Ioan era la zarcă pentru că făcea mereu slujbe. Când trecea câte un mort, făcea parastas pentru sufletul lui. Părintele Ioan s-a îmbolnăvit de plămâni la zarca de la Gherla. Și a venit o inspecție pe când părintele era într-un lac de sânge. Voiau să vadă cum stau deținuții. Comandantul Goiciu a ocolit celula părintelui Ioan. Și i s-a ordonat: „Dă drumul aici!”. Când au deschis, părintele zăcea nemișcat în lac de sânge. În lacul acesta de sânge părintele a avut un vis. Cum? A venit Mântuitorul și l-a întrebat: „Vrei să o vezi pe mama ta?”. Și a văzut-o pe mama lui îmbrăcată în alb, cu flori în mâini. Părintele Ioan și-a dat seama că mama lui a murit. Inspectorul a strigat: „De ce nu l-ați omorât? Puneți imediat duba și duceți-l la Văcărești!”. L-au dus la Văcărești. Era cu o coastă frântă care puroia. Acolo a scris maicilor de la Vladimirești următoarele: „Dragele mele, era și firesc ca mănăstirea noastră să fie desființată de Ana și Caiafa zilelor noastre, precum și de Pilatul nostru comunist, al anilor antihrist. Dar să nu uităm, să credem cu resemnare că după Vinerea Patimilor va veni Învierea de mâine, că Domnul a spus: «Bobul de grâu de nu va cădea, roadă nu va da». Bobul de grâu va putrezi un timp (40 de ani), dar va câștiga țara prin rugăciuni și chinuri. Puținul aluat crește toată frământătura”. Înainte să-l aresteze, părintele Ioan ținuse o predică în trapeză și a zis așa: „Dragele mele, eu plec, mă duc. Să fiți unite! Dezbinarea și ura sunt uneltele diavolului. Să aveți dragoste multă!”.

La Gherla, s-a făcut o înviere așa de frumoasă! Și văzând că ne bucurăm, călăii ne-au scos afară în pielea goală, ne-au bătut și apoi ne-au băgat în dormitor și ne dădeau cu ciocanele în cap. Eu nu mai simt acele momente ca atunci, de 30 de ani de când sunt în libertate. Pe timpul prigoanei oamenii se furișau și veneau la biserică, iar astăzi lucrează în ziua de Înviere.

Când am fost în Bărăgan, mâncam cartofii cruzi, rădăcini de papură, pepeni furajeri cu coajă cu tot. Au fost deținuți care își mâncau cureaua. Eram 2000. Acolo am întâlnit un băiat, Gavrilă pe care l-am întrebat: „Ce vrei să faci când ai să scapi de aici?”. Și el mi-a zis: „Părinte, eu l-am avut duhovnic pe părintele Florea Mureșanu care a murit la Aiud. Sunt ucenicul lui și vreau să mă fac preot celib”. În Colonie am găsit niște versuri și le-am scris pe un carton. Când am scris ultima frază, am avut un control. Și am băgat sub saltea toate versurile, dar m-au prins, mi le-au luat și m-au dus la interogatoriu: „De unde le ai? Spune ca să scapi”. „Le-am copiat de la un domn” și n-am spus. M-au băgat într-o celulă unde era un pat de fier și un frig cumplit că era după Sf. Nicolae. Și mi-am zis: „Maica Domnului, ce mă fac? Nici versurile nu le-am învățat și simt că mă prăpădesc aici”. Și am început să mă rog la sfinți. Am avut multă evlavie la Sf. Spiridon, la Sf. Nicolae și la Sf. Mina. În fiecare seară îmi aruncau câte trei căldări de apă ca să nu mă pot culca nici pe ciment. Și am stat pe vine vreo trei nopți și am găsit un cui și am scris versurile cu el. La un moment dat, m-a ajuns așa o oboseală că am luat capacul de la tinetă, m-am pus în apa aia și așa de bine am dormit!… Aveam conștiința împăcată: „Doamne, pentru Tine sufăr”. Dacă viermele conștiinței te roade, nu poți dormi. Să ne împăcăm cu conștiința! „Împacă-te cu pârâșul tău acum cât ești pe cale”. Am văzut oameni care au făcut crime odioase și nu puteau dormi. Ne zgâlțâiau patul când visau urât. O boală o duci, dar mustrările conștiinței care te roade sunt ca focul iadului.

Când ne-au eliberat, ne-au dus la reeducare. Erau vreo 40 de ofițeri care mi-au spus: „Uite, care e treaba. Dai declarație că termini cu popia, te căsătorești și trăiești în colectiv”. Zic: „Domnule, eu sunt român, sunt creștin din mamă creștină. Nu-mi trădez credința și neamul meu”. Iar ei: „Dar noi nu suntem români?”. „Nu știu ce fel de români sunteți”. Și s-au uitat la mine crunt, au închis plicul cu declarația mea și m-au trimis să mă prezint cu el la Securitate la camera 21. Când a desfăcut plicul, comandantul Hulea Nicolae mi-a zis: „Măi, călugăre, tu o să mai faci pușcărie! Tu n-ai ieșit reeducat”. „Păi, cum să-mi trădez credința și neamul?”.

M-au eliberat, ne-au eliberat pe toți și ne-am găsit cu părintele Ioan. Părintele avea capul cât o minge, era negru, slab, cu ochii duși în fundul capului și când m-a văzut, m-a îmbrățișat. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Cine suferă pentru Dumnezeu cu răbdare, e mai mare ca unul care înviază morții”.

După 1964, am fost pârât din nou și am făcut iarăși închisoare cu Părintele Calciu, cu elita neamului nostru. Ne-au băgat în baza art. 153, ne-au judecat la urgență. Ne scoteau la muncă cu borfașii. Era și părintele Ioan care a spus: „Domnule comandant, mă lăsați să vorbesc? Sunt băieții mei”. „Da, părinte”. Și părintele ne-a spus așa: „Dragii mei, pentru că n-ați căpătat un dar de la Dumnezeu, înseamnă că n-am suferit îndeajuns pentru El. Nu veți fi cu mine. Veți merge unde au fost apele mari, în Sibiu, la Dumbrăveni (au fost ape mari de 8 m. acolo; a murit lume multă). Acolo veți fi duși”. Și după ce ne-a făcut dezlegarea, ne-a zis: „Mă cutremur eu ce dar primiți. Veți fi trâmbița mea. Și nu vă îndoiți, că Hristos vă ține!”. Eu i-am iertat pe toți care m-au bătut. L-am iertat și pe anchetatorul meu care mai trăiește încă la Tecuci și care m-a scuipat de 7 ori în gură, spunând că mă împărtășește și mi-a ars cărțile. Eu îi binecuvintez pe călăii care mi-au distrus sănătatea, dar mi-au înzdrăvenit sufletul. Mă rog pentru călăii care m-au băgat în închisoare. Mă rog la Măicuța Domnului cu cuvintele mele și mă bucur că m-a salvat și regret că n-am rămas acolo, la ce văd acuma.

Suferința a născut sentimentul religios. Noi nu am simțit închisoarea ca pe închisoare. Am simțit-o ca pe mănăstire. După ce a fost eliberat, părintele Ioan a fost trimis la Plumbuita. Acolo ținea niște predici care deranjau și au hotărât să-l trimită mai la unguri, la Recea. Și la ultima predică de la Plumbuita, părintele Ioan a spus așa: „Dragii mei, plec de la plumb la rece. Și îi curgeau lacrimile șiroaie”. Eu aveam ciroză pe atunci. Un preot din Vaslui a făcut închisoare cu mine și a scăpat. Și a început să facă o bisericuță, dar nu a putut să o ducă la capăt. S-a dus la părintele Ioan de la Recea: „Părinte, veniți la Vaslui să țineți o predică, ca să termin biserica”. Și a zis că vine. Preotul a anunțat și m-am dus și eu. Au venit 200 de preoți acolo ca să-l vadă pe părintele Ioan. Și a început așa: „Blestemata de Securitate a ucis 80.000 numai în Balta Mare. Să nu mai facă ce a făcut!”. Și apoi s-a adresat preoților: „Părinților, băgați gâtul în jug să scoatem Țara Românească din hău. Nu vom muri până ce nu vom șterge praful care s-a pus în Sfintele Altare”.

După ce am ieșit din închisoare, m-am întâlnit cu un călugăr de-al meu de la Sihastru, pe care nu l-am văzut de 50 de ani. El știa că eu sunt mort. Antonie îl cheamă. Și l-am întrebat: „Părinte, ce mai știi de părintele Valerian?”. „Măi, e mort, a murit”. „Dar ce ascultări avea?”. „Era bucătar. Făcea o mâncare bună!…”. „Câți ani ai, părinte?”. „92”. „Dacă îl vezi?”. „Da’ nu se poate, că a murit”. După o oră de discuții, i-am spus cine sunt. Ne-am îmbrățișat. Am trăit niște bucurii rupte din Grădina Maicii Domnului. Mâine, dacă mă duc la Domnul, sunt fericit.

• ✝️ Părintele Mărturisitor Valerian Grecu: „Va veni iarăși o prigoană, dar în unitate spargi zidurile balaurului care a coborât pe pământ”

• ✝️ Părintele Mărturisitor Valerian Grecu, în anchetă la Securitate: “Sunt român, sunt creștin, am supt lapte din mamă creștină și nu-mi trădez credința și neamul meu!” / VIDE⭕️

"Deșertăciune este a umbla după bogățiile cele pieritoare și a nădăjdui în ele.

Deșertăciune este a nădăjdui la slavă și a te ridica la locuri de frunte.

Deșertăciune este a merge după dorințele trupului și a pofti acele lucruri care într-o zi, pedeapsă grea îți vor aduce.

Deșertăciune este a dori o viață lungă și a nu te gândi să trăiești cum se cuvine.

Deșertăciune este a cugeta la viața de acum, fără să cugeti la ceea ce va veni după ea.

Deșertăciune este a te lipi de ceea ce atât de repede trece-și a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârșit nu are!"

• ✝️ Părintele Arsenie Boca: Toți cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un șarpe.

• ✝️ Cuvântul Părintelui Arsenie Boca oameniilor care veneau din comuna Turnu Roșu la dânsul:

• ✝️ Părintele Arsenie Boca: Voi vă rugați de Dumnezeu să vă dea una sau alta, să vă împlinească o dorință, iar El Se roagă de noi să ne schimbam purtările. Adică purtarea rea, negativă, s-o schimbăm cu virtutea, cu faptele bune. Judecați și voi care de cine să asculte mai întâi? Noi de Dumnezeu sau Dumnezeu de noi?!...

• ✝️ Părintele Arsenie Boca: ecumenismul - erezia tuturor ereziilor.

• ✝️ Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.

• 🔴 Părintele Arsenie Boca: "... să nu vă fie frică ..."

• 🙏 Rugăciunea iertării a Părintelui Arsenie Boca

"Mă, voi de la Turnu Roşu de ce veniţi la mine ca la un sfânt?

Că voi aveţi acolo pe vale o mănăstire arsă şi călugări arşi. E un loc sfânt!

Cântă îngerii acolo noaptea că au fost arşi călugării şi Mănăstirea dărâmată şi arsă de generalul austriac Buckow.

Era o mănăstire veche din 1601, cum este încrestat într-un lemn şi pe cărămizi.

Mergeţi şi vă rugaţi acolo mă, că e loc sfânt şi vă ascultă Bunul Dumnezeu."

“Voi vă rugați de Dumnezeu să vă dea una sau alta, să vă împlinească o dorință, iar El se roagă de noi să ne schimbăm purtările. Adică purtarea rea, negativă, s-o schimbăm cu virtutea, cu faptele bune. Judecați și voi, care de cine să asculte mai întâi? Noi de Dumnezeu, sau Dumnezeu de noi?!…“ — Părintele Arsenie Boca

Spunea că rugăciunile sunt ca niște scrisori trimise lui Dumnezeu. Unele sunt scrise cu lacrimi, cu mâhnire, cu durere. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte pentru tot ce am greșit, să ne ajute în necazurile pe care le avem, să fie cu noi, să ne lumineze mintea, să ne întărească, să ne dea putere din puterea Sa cea Dumnezeiască. Cu cât sunt mai mari încercările prin care trecem, cu atât să ne fie mai mare credința, și mai puternică rugăciunea. Cu atât mai mult trebuie să cerem de la Dumnezeu mila și ajutorul Lui. Și vom vedea că, cu cât ascultăm mai mult de Dumnezeu, cu atât ascultă și El rugăciunile noastre.

Neîncetata chemare a numelui lui Dumnezeu îl vindecă pe om de patimi. Când îl rostim, numele lui Iisus e ca un medicament care tămăduiește. El nu trebuie invocat numai când suntem bolnavi, sau avem ispite și probleme. El nu se rostește numai cu buzele sau în gând, ci și cu inima. Numele Lui e sfânt, preacurat, prea dorit, căci este Dumnezeu.

Să ne gândim la Iisus ca la Dumnezeu care are putere și poate face minuni cu puterea Sa. El ne vede și ne aude când ne rugăm, și văzând credința noastră, trimite harul Său, care face minuni.

Părintele Arsenie Boca spunea adesea despre cât de important este să conștientizăm și să ne deprindem cu prezența lui Dumnezeu. Fiecare om trebuie să știe că Dumnezeu este cu el în tot locul, în toată vremea. El este singurul care ne vede durerea și ne cunoaște gândurile, și tot El este singurul care ne aude plânsul și ne ajută în purtarea crucii pe care o avem de dus.

Când cineva se roagă lui Dumnezeu cu tărie, cu inima înfrântă și smerită, cu convingerea că Dumnezeu îl poate ajuta, atunci el se lasă în voia Lui și primește o putere vindecătoare, care este puterea Harului, sau a Duhului Sfânt.

Părintele Arsenie Boca îi îndemna pe credincioși să citească mai ales Acatistul Domnului Iisus Hristos, și Paraclisul Maicii Domnului.

— Preotul Ioan Sofonea, “Am auzit un sfânt vorbind: Părintele Arsenie Boca”

• 🙏 Rugăciunea iertării a Părintelui Arsenie Boca

• 🔴 Părintele Arsenie Boca: "... să nu vă fie frică ..."

• ✝️ Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.

• ✝️ Părintele Arsenie Boca: Toți cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un șarpe.

• ✝️ O mărturie a Părintelui Ioan Sofonea: O rugăciune puternică a Sfântului Arhanghel Mihail cel cu sabia de foc — de la Parintele Arsenie Boca

• 📜 Legăturile spirituale dintre grupul mistic al sfinţilor din închisori (Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Marin Naidim etc) şi Părintele Arsenie Boca, aşa cum sunt mărturisite de fostul deţinut politic Virgil Maxim

• ✝️ Părintele Ilarion Argatu un mare duhovnic pe care l-a avut biserica noastră, adeseori îi sfătuia pe creștinii care mergeau la el spunându-le: [...] Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti.

• 🔔 Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea: Păcatele pe care anumite persoane le comit stau pe umerii întregii sale națiuni

"După cuvântul Sfinților, toată strădania diavolului aceasta era și este, ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu și s-o lege de orice altceva afară de Dumnezeu. Drept aceea vrăjmașul, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întîi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare - potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte, iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie învățându-ne sa iubim plăcerea, bineștiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu și întunecă mintea de la vederea Lui." - Părintele Arsenie Boca

”Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoți de mir, călugari sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele și Canoanele Sfinților Părinți ale celor șapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!” - Sursa: Părintele Arsenie Boca, Talanții împărăției, pag. 197