ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: „Smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic”

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Părintele Dumitru Stăniloae

Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)


✝️ Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată / "Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată, dar nici faptele fără dragoste nu sunt fapte capabile să ne transforme pe noi, ci rămân aparențe sau gesturi sporadice fără substanță interioară, fără căldură consistentă, durabilă, fără alipirea la cel căruia i se adresează. El lasă pe cel ce le săvârșește izolat și rece." — Sfântul Dumitru Stăniloaie

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. / “Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!” — Părintele Dumitru Stăniloae

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român / Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. / “Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăție care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu și răspândește un miros rău în toată ființa noastră; scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii și nu-l putem privi pe celălalt în curăție. Astfel nu-L putem iubi pe Dumnezeu iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.” - Părintele Dumitru Stăniloae

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. / Cu cât se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvârșire, luptând și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. - Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, București, 2008, p. 235-236

✝️ Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată

"Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată, dar nici faptele fără dragoste nu sunt fapte capabile să ne transforme pe noi, ci rămân aparențe sau gesturi sporadice fără substanță interioară, fără căldură consistentă, durabilă, fără alipirea la cel căruia i se adresează. El lasă pe cel ce le săvârșește izolat și rece." — Sfântul Dumitru Stăniloaie

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Numai creștinismul dă un sens vieții❗

- Posted in 📖 Abecedarul credinței by

Numai creștinismul dă un sens vieții!

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice.

- Posted in 🔴 România Profundă by

“Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!”Părintele Dumitru Stăniloae

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român

Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.


✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare.

“Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăție care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu și răspândește un miros rău în toată ființa noastră; scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii și nu-l putem privi pe celălalt în curăție. Astfel nu-L putem iubi pe Dumnezeu iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.” - Părintele Dumitru Stăniloae


✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții.

Cu cât se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvârșire, luptând și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. - Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, București, 2008, p. 235-236

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare.

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Părintele Dumitru Stăniloae

“Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăție care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu și răspândește un miros rău în toată ființa noastră; scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii și nu-l putem privi pe celălalt în curăție. Astfel nu-L putem iubi pe Dumnezeu iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.” - Părintele Dumitru Stăniloae

🌺 Moaștele Sfântului Dumitru Stăniloae au fost deshumate

- Posted in ➕ Ortodoxia în România by

enter image description here

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni slujba specială de deshumare a cinstitelor moaște ale Sfântului Dumitru Stăniloae din cimitirul Mănăstirii Cernica.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre dorința Sfântului Dumitru Stăniloae și a altor ierarhi și profesori de teologie de a „asculta liturghia sub brazda de pământ din cimitirul mănăstirii”.

„Părintele profesor Dumitru Stăniloae a venit la Mănăstirea Cernica într-un loc unde așteaptă Ziua cea mare a Învierii numeroși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, chiar și mitropoliți primați, episcopi vicari care au slujit la București sau în alte eparhii și care și-au ales loc de veci cimitirul acestei lavre a Țării Românești”.

„Alături de Părintele Stăniloae, înaintea lui sau după el, au dorit să asculte liturghia sub brazda de pământ din cimitirul mănăstirii și alți profesori de teologie sau preoți care au slujit la numeroase parohii importante din București”.

Moaștele Sfântului Dumitru Stăniloae au fost scoase conform rânduielii tipiconale și au fost așezate într-un sicriu nou, urmând ca, ulterior, să fie puse într-o raclă special pregătită.

Deshumarea osemintelor s-a făcut din timp pentru a respecta rânduielile bisericești cu privire la pregătirea cinstitelor moaște. Mai precis, s-a ținut cont și de experiențele anterioare legate de canonizarea unor sfinți din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Această deshumare a urmărit realizarea unei pregătiri adecvate a moaştelor, spre a fi așezate ulterior în raclele de argint care se află în curs de confecționare la Atelierele Patriarhiei Române, în vederea proclamării canonizării la începutul anului 2025.

enter image description here

Născut în anul 1903, Sfântul Dumitru Stăniloae a tradus scrierile asceților, monahilor și clericilor ortodocși din secolele IV – XV care erau centrate pe practicarea Ortodoxiei – o latură la fel de importantă ca și partea dogmatică a teologiei ortodoxe. Acestea au fost publicate în seria intitulată Filocalia (gr. „iubirea de frumos”) și ulterior traduse și pentru publicul internațional.

A fost încarcerat în perioada regimului comunist pentru participarea la mișcarea isihastă Rugul-Aprins de la Mănăstirea Antim.

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român

- Posted in 🔴 România Profundă by

Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae despre Pogorârea Duhului Sfânt și începutul Bisericii

Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime

Prin Întruparea, viața de ascultare, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Fiului lui Dumnezeu ca om, s-a pus, în pârga firii noastre asumate de El, temelia mântuirii noastre. Dar mântuirea noastră propriu-zis se înfăptuiește de-abia prin sălășluirea în noi a lui Hristos cu trupul purtat de El, înviat și înălțat, și deplin pnevmatizat sau umplut de Duhul Sfânt și devenit, prin aceasta, desăvârșit transparent. Sălășluirea aceasta produce Biserica. Biserica este astfel finalizarea acțiunii mântuitoare începută prin Întrupare. Biserica este actul cinci al acestei opere de mântuire, dacă Întruparea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea sunt primele patru acte. În acest act, toți cei ce cred primesc pe Cuvântul ca Ipostas fundamental, prin trupul Său extins în noi. Prin aceasta, se sădește ți în ei sfințirea și începutul învierii, aflate în trupul lui Hristos, sfințire și început de înviere care sunt dezvoltate prin colaborarea lor cu Hristos.

După teoria creștinismului apusean, după care mântuirea constă în rezolvarea juridică exterioară a diferendului dintre Dumnezeu și oameni, Biserica nu mai are un rol absolut necesar. În mod consecvent, protestanții au slăbit caracterul văzut al Bisericii. Catolicismul, nerupând în mod tranșant cu viața creștină dinainte de scolastică, a păstrat Biserica, dar i-a dat mai mult un caracter instituțional decât sfințitor și îndumnezeitor, un rost asemănător cu al celorlalte instituții lumești. (...) Dar pogorârea Duhului în chip de limbi de foc arată nu numai voința lui Hristos de a cuprinde în Biserică, adică în iubirea Lui, toată lumea, unificată în această iubire, ci și voința ca în această unitate să se mențină identitatea fiecărei persoane. Hristos și Duhul nu desființează varietatea creației. „Și s-a produs un lucru nou și uimitor: precum atunci (la turnul Babel) limbile au împărțit lumea, așa acum limbile au unit-o și au adus la armonie (într-o simfonie) cele dezbinate.”[17] Logosul din care au derivat rațiunile tuturor oamenilor a voit să le împace acum nu numai în Sine ca Rațiune unitară, ci și în Duhul ca iubire și putere dumnezeiască. Fiindcă rod al Duhului este iubirea (Gal. 5, 22), „Iar iubirea e rădăcina și izvorul, și maica tuturor bunătăților”.[18] De aceea limbile au chipul focului, pentru că focul arde tot ce e rău, tot ce dezbină[19]; pentru că focul susține entuziasmul iubirii de Dumnezeu și de oameni, entuziasmul ridicării în infinitatea iubirii lui Dumnezeu și a răspândirii acestei iubiri spre toți oamenii, pentru ca toți să se adune în ea. Prin cele dinainte, s-a arătat că opera de mântuire al cărei fundament a fost pus în natura omenească a lui Hristos este dusă la îndeplinire în forma Bisericii, care este unirea noastră cu Dumnezeu și între noi. Numai în armonia dintre ființele umane în Dumnezeu se arată că ele au părăsit egoismul ca chip general al păcatului sau al mărginirii în ele însele ca monade înguste. De aceea, starea de mântuire echivalează cu apartenența bisericească sau cu concentrarea celor mântuiți în Biserică, cu participarea comună la trupul lui Hristos, ridicat mai presus de orice preocupare de Sine prin starea de jertfă permanentizată în El. În baza Ipostasului Său divin și a stării Sale de jertfă, Hristos vrea și poate să-i adune pe toți, extinzandu-Se în ei prin Duhul Sfânt, Care le imprimă aceeași dispoziție de jertfă din trupul lui Hristos. Astfel, faptul că Duhul apare în chip de limbi de foc peste toți Apostolii arată că Duhul nu e cu adevărat decât în comuniunea Bisericii sau unde este Biserica. Dar Duhul Sfânt nu S-a coborât numai în chip de limbi de foc, ci și însoțit de „un vuiet, ca de vijelie, care a umplut toată casa unde ședeau Apostolii” (Fapte 2, 2), „împreună cu femeile, cu Maria, Mama lui Iisus și cu frații Lui” (Fapte 1, 4). Prin aceasta, se indică puterea de care au fost umpluți primii membri ai Bisericii. Se năștea acum o realitate nouă în lume. Și, dacă orice realitate nouă se naște dintr-o putere nouă pe care o poartă în ea, Biserica se năștea dintr-o putere nouă din cer, din puterea infinită a iubirii dumnezeiești, pe care o va purta în ea sau din care va sorbi fără să o epuizezeși o va comunica lumii în toate timpurile, mereu împrospătată. Biserica se năștea ca o realitate nu dintr-o putere mărginită din lume și cu o putere trecătoare din lume, ci dintr-o putere din cer, pe care o va purta în ea, comunicând-o lumii. Se înființa o comunitate umană care avea ca fundament și ca purtător al ei pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, prin Care se comunică lumii iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu; lua ființă o realitate a unei comuniunicare nu-și va epuiza puterile, pentru că le va sorbi mereu din infinitatea lui Dumnezeu prin trupul omenesc al Ipostasului divin. Era o realitate sau o comuniune care reprezenta „cerul pe pământ”, pe Cuvântul întrupat, sălășluit în ea cu puterea Lui continuu îndumnezeitoare și unificatoare.

✝️ Preot Sprîncenatu Adrian - RevistaOrtodoxa.RO: Teologia Maicii Domnului la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae

- Posted in 🪷 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ține și dezvoltă aducând în actualitate linia Sfinților Părinți, linie ce a fost cândva uitată, căci după căderea Bizanțului, teologii ortodocși frecventând școlile din Apus, au intrat mulți dintre ei sub influența scolasticii. Așa se face că întâlnim mai puțin înțelegerea anterioară a tainei Preacuratei și a rolului ei pentru umanitate. De aceea, întreaga învățătură Mariologică s-a dezvoltat și din nevoia de a răspunde provocărilor și deviațiilor gândirii apusene. Trebuie scoasă în evidență, importanța majoră pe care o acordă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Mariologiei profund ortodoxe, având ca puncte de plecare Teotokia și Pururea Fecioria Maicii Domnului, dar mai ales legătura dintre Maica Domnului și Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat și relația dintre umanitate și Maica Domnului ca Mijlocitoare.

enter image description here
Foto: Doxologia.ro

Maniera în care a fost receptată preocuparea pentru înțelegerea rolului Maicii Domnului, urmează linia de înțelegere a Sfintei Tradiții, începând încă din perioada post apostolică, culminând cu perioada sinodului al III-lea ecumenic și continuând cu timpurile mai noi, în care s-au ridicat o serie de obiecții. Așadar atât Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cât și alți mari teologi ai secolului al XIX-lea și al XX-lea, au conștientizat nevoia de a răspunde gândirii apusene, printr-o Mariologie care să aibă la temelia ei o hristologie corectă și o soteriologie în care Maica Domnului are rolul de Mijlocitoare și ofrandă adusă de către umanitate lui Dumnezeu, dar și de Scară Dumnezeiască, prin care Logosul Întrupat vine în apropiere maximă de noi. Plecând de la aceste considerente, vom putea avea o viziune de ansamblu și o înțelegere profund ortodoxă a Mariologiei. Se creează premisele pentru aprofundarea și trăirea Sfintei Tradiții, a legăturii noastre, a creștinilor cu Maica Domnului ca Izbăvitoare și Rugătoare în veci pentru umanitatea din care face parte ea însăși și noi toți.

Întreaga învățătură despre Stăpâna noastră, poate fi rezumată în cele două nume ale ei: Maică a lui Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. Ambele nume au primit aprobarea oficială a Bisericii. Nașterea lui Hristos din Fecioară este atestată clar în Noul Testament și a fost din totdeauna parte integrantă a tradiției sobornicești.

Despre sfințenia Maicii Domnului, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae învăță că ea ține mai întâi de fecioria acesteia, Maria este liberă de orice dorință și de orice ispită omenească. „Sensibilitatea ei este curată de orice poftă și orice egoism, ea este Sfântă prin dăruirea de sine însăși lui Dumnezeu. Este Sfântă prin prezența lui Hristos în ea” (1). El este în consens cu Părinții bisericești, care repetând mărturia Evangheliei (Matei 1 și Luca 1), susțineau zămislirea din Fecioara a Mântuitorului Iisus Hristos. Primul document, care a afirmat că Maria și-a păstrat în timpul nașterii Fiului ei atributele fecioriei, a fost textul apocrif cunoscut sub titlul de Protoevanghelia lui Iacov, datând probabil din secolul al II-lea. Maternitatea Fecioarei Maria este mai apoi, în concepția Sfântului Ignatie, garanția Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume.

Iconomia sau lucrarea lui Dumnezeu în lume, s-a arătat deplin prin purtarea Fiului de către Fecioara Maria, maternitate care se reflectă în toate etapele: de concepere, de graviditate, de naștere, dar și după moartea și Învierea lui Hristos: „Cu adevărat, Dumnezeul nostru a fost purtat în pântece de Fecioara Maria, după rânduiala lui Dumnezeu din sămânța lui David (Ioan 7, 42; Rom 1,3; 2 Tim 2,8) și din Sfântul Duh” (2). Sfântul Iustin Martirul și Filozoful spunea și el: „Duhul Sfânt venind asupra Fecioarei și umbrind-o, a lăsat-o însărcinată nu ca urmare a vreunei împreunări omenești, ci prin puterea lui Dumnezeu” (3). El demonstrează că proorocia s-a împlinit numai în Hristos, singurul despre care s-a spus, și așa a fost, că este născut dintr-o Fecioară. Sfântul Părinte arată, că „semnul”(Isaia 43, 19), este tocmai nașterea, dintr-o Fecioară, iar cuvintele sale sunt edificatoare: „Căci dacă și Acesta avea să se nască la fel ca toți cei născuți din împreunare, pentru ce atunci a zis Dumnezeu că va da un semn care nu este ceva comun tuturor celor întâi născuți? Dar ceea ce este cu adevărat un semn și care trebuie să devină pentru neamul omenesc un motiv de încredere, este că dintr-un sân fecioresc, Cel Întâi-Născut dintre toate creaturile, a devenit cu adevărat trup…” (4). Mai târziu Sfântul Atanasie cel Mare arată următoarele: „Cuvântul dumnezeiesc se coboară în Maria și devine una cu cel din Maria, alcătuindu-și astfel o locuință în pântecele fecioresc” (5).

Fecioria ante partum

Evangheliile după Mate și Luca arată limpede, încă din primele lor capitole, acest adevăr scripturistic, dar și teologic și ontologic. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, în sensul cel mai deplin al termenului. El este Cuvântul Întrupat, ce se naște din veci din Tatăl, Care Îi este ontologic vorbind, unica origine. Ipostasul Său, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Își are originea în nașterea Sa din veșnicie, act etern al Tatălui. Dacă se neagă zămislirea feciorelnică a lui Hristos din Maria, se admite intervenția unui tată pământean, în nașterea Sa în trup. Oare poate fi tatăl celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, un tată pământean? Nicidecum. „A o admite, înseamnă a refuza acceptarea originii divine a lui Hristos. Sau altfel spus, a repune în chestiune unitatea Persoanei lui Hristos, cum a făcut-o altă dată ereticul Nestorie, care a afirmat că în Hristos alături de Persoana Fiului lui Dumnezeu, se află persoana omului, născută din om. Prin urmare ar exista un christogennetes, alături de o Christotokos” (6).

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune în acest sens: „Maica Domnului s-a făcut pe sine sălaș al Duhului Sfânt, care lucrând ca Personă la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu se face ipostas al firii omenești, lucrează și asupra celei ce se face prin Aceasta Maica Lui” (7).

Fecioria in partu

Biserica Ortodoxă, prin vocea Sfintei Liturghii și a Sfinţilor Părinți, afirmă că Fecioara Maria chiar în timpul nașterii Fiului lui Dumnezeu și-a păstrat atributele fecioriei. Fecioria in partu a Maicii Domnului a fost admirabil evidențiată de Sfântul Ambrozie al Milanului, care spunea: „Fecioara a zămislit, fecioara a născut: ca să crezi că era Dumnezeu, care înnoia firea; și om era, care după fire se năștea din om” (8). Nașterea din Fecioara Maria s-a făcut precum trece raza prin geam și peștele prin apă nelăsând urme. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae explică astfel: „Dacă Eva prin păcatul ruperii de Dumnezeu și a slăbirii duhului ei, a pricinuit întărirea senzațiilor trupești în fire, deci tendința spre plăcere și frica de durere sporită ce se naște din plăcere, era firesc ca Maria care n-a căutat plăcerea împreunării cu bărbatul, ci a întărit în ea bucuria spirituală a unirii cu Dumnezeu, sa fie ferită și de durere în nașterea ca om a Fiului Lui dumnezeiesc” (9). Astfel pentru Sfântul Ambrozie, Maica Domnului este eliberată prin naștere de robia în care căzuse Eva (Facere 3, 16) „în dureri vei naște” iar fecioria îi va rămâne nestricată. Sfântul Ambrozie a înțeles ce înseamnă „noua creație” promisă de profeți și noua naștere care o inaugurează. Maica Domnului devine icoana înnoirii eshatologice și o garanție a Învierii viitoare.

Fecioria post partum

Maica Domnului și-a păstrat fecioria şi după nașterea Fiului Dumnezeiesc, ceea ce înseamnă că nu a trăit precum celelalte femei și nu a adus pe lume alți copii. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Tu însă … crede că acela este Fiul Unul-Născut al Lui Dumnezeu, același care S-a născut iarăși din Fecioara… Este cu putință să nască o Fecioară fără bărbat” De aceea, ne îndeamnă „să învățăm din dumnezeieștile Scripturi, despre Fecioară și felul nașterii…” (10). „Ce este mai greu? Să nască o bătrână stearpă care a pierdut putința de a naște sau o Fecioară tânără?… Așadar, dacă acea stearpă a născut contra legilor firii, atunci a născut și Fecioara. Prin urmare, sau leapădă-le pe amândouă sau primește-le pe amândouă. Căci nu vei îndrăzni să zici că Dumnezeu este puternic acolo și neputincios aici” (11). Sfântul Ambrozie la rândul lui, arată: „Această poartă este fericita Maria despre care s-a scris că „Domnul va intra pe ea și va fi închisă”(Iezechiel 44, 2), după naștere; fiindcă Fecioară a zămislit și a născut” (12). „Dar aici Fecioara este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, născând în chip suprafiresc ca pe o sămânță, Cuvântul cel mai presus de fire” (13)., spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Sub aspect biblic, problema a fost examinată de Fericitul Ieronim. El a analizat mai întâi, în Matei 1, 18 și 25, situația termenilor ante, quem și donec, care sugerează existența unor raporturi trupești, între Maria și Iosif după nașterea lui Iisus. În privința aceasta, el citează numeroase pasaje din Scriptură, unde aceste locuțiuni nu implică un sens de limitare temporală. În privința fraților și surorilor Domnului, arată că frați și surori au sens foarte larg și pot implica toate gradele de rudenie.

Acest mod de a argumenta, a fost preluat de toți autorii creștini, care au apărat Pururea fecioria Maicii lui Hristos, împotriva criticii raționaliste. „Aceștia nu puteau fi frați de sânge lui Hristos, căci erau prea necunoscători ai Tainei Lui. De aceea, nu pot să se socotească nici ei înșiși, frați ai Lui. Ci erau socotiți frați ai Lui, de cei ce nu știau sau nu credeau că Hristos S-a născut din Fecioară și că ea n-a avut alți fii cu dreptul Iosif. Erau rudenii ale Lui, de aceea se spune în continuare, că nu știau că El este Dumnezeu care s-a făcut om. Maica Domnului Iisus, nu avea față de ei atâta apropiere, ca se le spună taina aceasta. Ea îi lăsase și pe alți oameni în necunoștința acestei taine, până ce Hristos va dovedi, prin faptele Lui minunate Dumnezeirea Sa. Nu riscă nici ea nici Iosif, să-i smintească vorbindu-le despre această Taină, până când nu aveau temeiuri puternice să o creadă” (14). „Cei socotiți frați ai Lui Hristos se dovedeau ca nefiind cu adevărat frați ai Lui, nici măcar în sensul că ar fi fost fii ai dreptului Iosif, dintr-o căsătorie anterioară. Dacă ar fi fost fii ai lui, cum s-ar fi dus el numai cu pruncul născut și Maica Lui în Egipt pentru un timp mai îndelungat sau cum ar rezulta că s-a dus numai cu El și numai cu Maica Lui în Ierusalim la vârsta de doisprezece ani? Dacă ar fi totuși adevărată părerea, că frații lui Iisus nu ar fi fost fiii lui Iosif, necredința lor în Iisus s-ar explica prin faptul că Iosif n-a îndrăznit să le vorbească de Taina Nașterii Lui înainte ca ei să vadă faptele minunate, ca să nu se smintească” (15).

Sub aspectul teologic, fecioria post partum a fost apărată de Fericitul Ieronim și Sfântul Ambrozie, care s-au referit la experiența asceților. Raționamentul acestor autori a fost următorul: oare se poate concepe, că cea care a purtat în pântecele ei pe Adevăratul Fiu al Lui Dumnezeu, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, cea asupra căreia S-a pogorât Sfântul Duh și care a fost umbrită de puterea Celui Prea Înalt, să fi dorit după această experiență unică, să trăiască precum o femeie oarecare, să-și fi dorit alți copii? O astfel de sfințenie unică, presupune o viață de asemenea unică de închinare lui Dumnezeu. Oare poate exista o experiență religioasă mai intensă și mai desăvârșită, un raport mai direct cu divinul decât experiența și raportul pe care le-a trăit Maica lui Dumnezeu prin Taina Maternității divine? De aceea Sfântul Grigore de Nyssa exclamă:„Vezi înnoirea firii! Celelalte femei, până ce sunt fecioare, mame nu sunt, iar după ce sunt mame, feciorie nu mai au. Aici însă amândouă înnoirile au fost unite la un loc, căci ea și Mamă și Fecioară este, și nici fecioria nu a împiedicat nașterea, nici nașterea nu a dezlegat fecioria. Fecioara devine Maică și rămâne Fecioară” (16). Tema fecioriei veșnice a Maicii Domnului, duce la tema sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu.

Numele de Preasfânta nu face obiectul niciunei definiții dogmatice. „Acest nume i s-a .dat Maicii Domnului, pentru că ea este exemplul desăvârșit al colaborării între Dumnezeu și voința liberă a omului: „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău” (Luca 1, 38)” (17). Cuvintele Îngerului ne dovedesc încă odată că Maica Domnului se adâncește în sfințenie și se curățește de păcatul strămoșesc. Este numită plină de har, deoarece este pregătită să fie locuința Mântuitorului Iisus Hristos. ,,Ea a fost sfințită printr-o pregătire specială, nu în pustie, ci în templu, pentru că templul îl prefigura pe Hristos. De aceea, ea s-a pregătit prin post, rugăciune și muncă în Templul din Ierusalim din fragedă pruncie, spre a deveni templu viu pentru Hristos” (18).

O preînchipuire a Maicii Domnului ca templu, o aflăm la Sfântul Chiril al Alexandriei, care arată că Dumnezeu adresându-se lui Moise, zice:„ Să faci o catapeteasmă… Să o faci pe ea cu Heruvimi, și să o pui pe ea pe patru stâlpi ce nu putrezesc, poleiți cu aur… și să bagi înlăuntru catapetesmei sicriul mărturiei… Acoperământul (catapeteasma), cei patru stâlpi arată atunci taina lui Hristos. Iar stâlpii sunt patru, auriți si argintați. Căci patru sunt evangheliștii, strălucitori și de mare preț, ei cei care au vestit până la marginile pământului Întruparea Domnului. Sicriul în sine având pe Emanuil, căci Cuvântul lui Dumnezeu S-a așezat într-un templu sfânt, se înțelege în Cel din Fecioara în același fel și năstrapa de aur continuând mana cea sensibilă, ne arată pe Cuvântul de sus și de viață Făcător, adică pe Cel din Tatăl în trupul cel sfânt si neprihănit (al Fecioarei)” (19).

În canonul odovaniei praznicului Bunei Vestiri, Fecioara Maria este numită„Biserica Sfințeniei, care preacurată fiind, a zămislit pe Dumnezeu Cel Preasfânt” (20). Arhanghelul Gavriil o numește „plină de har”, Bunavestire a însemnând pentru ea, cum s-ar spune o ,,Cincizecime anticipată” (21). Ca rod al rugăciunii, Maica Domnului a trăit în totală smerenie, unită fiind cu Dumnezeu în rugăciune, astfel încât ,,a îndeplinit cerințele maximale ale unei purități umane, care s-o învrednicească de a primii în trupul Său pe Logosul Divin” (22). Zămislirea și nașterea sunt elemente constitutive ale identității Maicii Domnului, pentru că acestea sunt prin puterea Duhului Sfânt, Cel care se naște este Fiul lui Dumnezeu iar Fecioara Maria își dorea să rămână fecioară pentru totdeauna. „Sfințenia Maicii Domnului, decurge și din grija Ei de a nu se lipsi de fecioria ce domnea în inima Sa, ci să rămână în feciorie până la sfârșit” (23). Fecioară și Mamă în același timp, Fecioara Maria are un rol unic și irepetabil. Deci „creștinismul venerează nu simplu fecioria, ci fecioria care <<naște>>, care rodește, pe fecioara-mamă” (24).

Maternitatea Fecioarei Maria este fundamentală pentru creștinism, având implicații în soteriologie. Astfel, Pururea fecioria Maicii Domnului este strâns legată de Întrupare, am putea spune că este condiția Întrupării, pentru că numai dintr-un trup în care nu lucrează păcatul strămoșesc, putea să-și ia trup ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul. Mai mult decât atât, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt este șters din ea acest păcat și Întruparea se face dintr-un trup curat, ce nu se mai afla sub nici o forma sub legea naturală a voluptății, așa încât ea este fecioară înainte de zămislire, la zămislire și după naștere. „Calitatea de Născătoare de Dumnezeu și Fecioria ei țin împreună” (25). Petrecându-se cu ea o astfel de minune nu se putea ca ea să nu rămână și după aceea total dăruită lui Dumnezeu, adică Fecioară. „Cea care l-a ținut în brațe pe Fiul Lui Dumnezeu ca Om și se împărtășea de puritatea Lui, cum s-a împărtășit de eliberarea de păcatul strămoșesc în momentul sălășluirii Lui în ea, la zămislirea Lui ca om nu se putea să nu rămână fecioară” (26), concluzionează Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Ca o concluzie generală, putem afirma că din dumnezeiască iconomie și ca o împlinire a legii și a profeților, Maica Domnului, Fecioara Maria, a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, ea fiind fecioară mai înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere, rămânând Pururea Fecioară după cum apare simbolic în iconografie, prin cele trei stele zugrăvite pe frunte și pe umerii săi.

Note bibliografice:

Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Ed. Sophia, București, 2010 p. 23. Sf. IGNATIE TEOFORUL, „Epistola către Efeseni 18, 2 și „Efeseni 19, 1”, în vol.: Scrierile Părinților Apostolici, PSB 1, traducere, note şi indici de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 163. Sf. IUSTIN MARTIRUL şi FILOSOFUL, „Apologia I, 33”, în vol.: Apologeți de limba greaca, PSB 2, trad., introd., note și indici de Pr. prof. Teodor Bodogae, Pr. prof. Olimp Căciulă, Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 48. IDEM, „Dialogul cu iudeul Trifon”, Partea a II-a, 84, în PSB 2, p.191-192. Bartolomeu ANANIA. n. 2, la Ps. 126,1 in Poezia Vechiului Testament (Biblia comentată), București 2009, p. 334. Pr. Alexis KNIAZEV, op. cit. p. 35 Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, op. cit. p. 26 Pr. Alexis KNIAZEV, op. cit. p. 40 Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, nota 270, la Sf. GRIGORE DE NYSSA, „Tâlcuire la Cântarea Cântărilor”, în PSB 29, Ed. IBMBOR, București, 1982, p. 294. 10. Sf. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, „Cateheza a XII-a, 2-5”, Cateheze, trad. şi note de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2003, p.162-163.

  1. IBIDEM, Cateheza a XII-a, 27-28, p.180-182.

  2. Sf. AMBROZIE AL MILANULUI, Scrisoarea. XLII, 6, în PSB 53, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 203.

  3. Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, în PSB 80, trad. introd. și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București,1983, p. 59.

  4. Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, nota. 830, PSB 38, p. 450

  5. IBIDEM p. 450.

  6. Sf. GRIGORE DE NYSSA, Omilii la Praznicele Împărătești, trad. Ierom. Agapie (Corbu), Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2010, p. 29

  7. Pr. prof. Dr. C. GALERIU, Maica Domnului povățuitoarea, Ortodoxia, nr. 2/1980, p. 355.

  8. Î.P.S. Daniel CIUBOTEA, Curs de dogmatică, la studii aprofundate, Iași, 2002-2003, p. 18.

  9. Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Scrieri, Partea I, Închinarea în Duh și Adevăr, în PSB 38, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 330-337.

  10. Pr. Dragoș BUTA, Maica Domnului in sărbătoarea Bunei Vestiri, Revista „Teologia și viață”, Iași, 2003, p. 3.

  11. Pr. George FLOROVSKI, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Ed. Sophia, București, 2010, p. 23.

  12. N.C. BUZESCU, Teotokos și Hristologie în canoanele, stihirile, dogmaticile și troparele octoihului Mare, Ortodoxia, nr. 1/1977, p. 18.

  13. EPIFANIE MONAHUL, SIMEON METAFRASTUL, MAXIM MĂRTURISITORUL, Trei vieți bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 94.

  14. Pr. Constantin N. GALERIU, Jertfă și Răscumpărare, teză de doctorat în teologie, în Glasul Bisericii, nr.1-2/1973, p.113.

  15. Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Părinții Bisericii…, p. 26.

  16. IBIDEM.

  • Lucrare de seminar susţinută în cadrul Cursului de Istoria Dogmelor, sub coordonarea IPS Părinte Prof. Dr. IRINEU POPA, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolia Olteniei, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, la secţia de Master a Facultăţii de Teologie din Craiova.

Pr. Sprîncenatu Adrian

sursa: https://revistaortodoxa.ro/?p=1347

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții.

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Cu cât se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvârșire, luptând și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții." - Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, București, 2008, p. 235-236