ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Dumnezeu va salva neamul românesc până la urmă

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

"Cred că avem un neam în perioada de martiraj, care va deveni un martiraj general. Nu știu cum, nu am o imagine exactă dar martirajul va fi probabil și de ordin material, și de ordin moral. Adică, încet, încet, familia va fi distrusă, încet încet Biserica va fi compromisă – prin compromisurile proprii – și va fi o o parte a neamului românesc care va rămâne pe poziții creștin-ortodoxe adevărate, și așa cum am spus, munții, mănăstirile, orașul, poate că vom intra în catacombe din nou … Dar Dumnezeu va salva neamul românesc până la urmă". — Pr. Gheorghe Calciu

✝️Părintele Gheorghe Calciu — 1925 - 2006: În închisoare am înțeles că rugăciunea este strădanie

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Părintele Gheorghe Calciu — 1925 - 2006

"Am stat în închisoare cu mulţi oameni, cu ierarhi, cu preoţi buni, cu călugări şi am înţeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă."



"Două sunt racilele majore ale generației tinere actuale: lipsa unei credințe religioase ferme – ortodoxe, în cazul României - și superficialitatea morală. Toate celelelte sunt adjuvante și catalizatori spre cădere: televiziune, sexism, alcoolism și droguri, superficialitatea, sectele, muzica demonică, distrugerea gustului pentru frumos, anticreștinismul (antiortodoxia), lenea, labilitatea psihică și intelectuală etc."



"Să-l simţi pe semenul tău alături de tine, mereu prezent , şi să nu te întrebi niciodată: „Cine este omul acesta?” , ci să-ţi spui „Nu este străin. Este fratele meu. Este Biserica lui Hristos, ca şi mine”.



"Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească."



"Cea mai tragică postură a omului este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian spune aşa: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. Ne purtăm slăbiciunile unii altora şi aşa mergem spre mântuire. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul."



"Ceea ce se întâmplă în America, Europa și în România, nu este politică, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetățeanului în treburile cetății. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetățeanului în jefuirea cetății și a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sărac, alunga pe speculanți din templu, îl numea pe Irod vulpe și pe farisei morminte spoite, făcea politică nobilă."



"Singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătăţile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viaţa în comunitate te salvează în multe împrejurări grele. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul. Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt."



"Nimic din lumea aceasta nu ne însoțește dincolo de mormânt. Toate, inclusiv prietenii, familia, inclusiv cei care au spus că sunt gata să moară pentru noi sau care ne-au spus te iubesc mai mult decât sufletul meu, până la groapă te iubesc. De acolo ești singur. Numai tu și faptele tale. Să vă aduceti aminte de această singurătate extraordinară după punerea în mormânt. Extraordinară! Ești singur, singur! Nimeni nu mai pledează pentru tine. Singura pledoarie este a îngerului bun care spune: Stăpâne, omul acesta a făcut un lucru bun, iartă-l!"

✝️ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa - despre vrăjitorie

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by

"Am întâlnit un preot militar care trăia în Chitila. În Chitila, acolo, este o zonă de țigani și de vrăjitoare. Că își si spun mereu că-s celebre, că toată lumea trece pe la ele. Adică oamenii care-s rătăciți se duc acolo și se îndrăcesc ăi mai rău. Ca le spun acolo niște minciuni sau “adevăruri”. Diavolul spune adevărul? Sau le spune anumite lucruri, atuncea pot sa spună. Dar spunea părintele, zice: “Părinte, când slujesc în biserică, simt influenta răului! Când ies din biserică, mă întâlnesc cu vrăjitoarele care mi-au spus (vrăjitoarele-țigăncile) că au adus o mână de vrăjitoare egipteancă ferecată în aur, pe care o țin, și știu tot ce fac eu. Mi-au spus: “Ai adus în biserică ceva. S-arunci oasele alea de-acolo!” (adusese niște moaște de la mănăstire). “S-arunci oasele alea de-acolo, că intrăm în luptă cu tine!” Și eu stau în fața lor și nu mă tem. Și, adeseori, când fac slujba sau înconjur biserica de Paști, ele stau așa de-o parte în jurul bisericii și fac vrăji. Dar vraja lor nu se atinge de mine”. Așa că, fraților, nu vă lăsați duși de idei greșite! Nu vă duceți la vrăji! Toate aceste persoane care fac vrăji lucrează cu satana, nu lucrează cu Dumnezeu! Și lupta care se dă între ele și Biserică, adică între vrăjitoare și Biserică, este o luptă pe viață și pe moarte, pentru că e lupta care este de la începuturi, de la căderea îngerilor: între Dumnezeu și demoni, între bine și rău, între adevăr și minciună, între lumină și întuneric. Ei sunt întunericul, ei sunt minciuna! Tot ceea ce vi se pare că vă spun [vrăjitoarele], toate sunt invenții demonice. Toate vrăjile pe care le fac ele, ca întorc pe nu știu cine, sunt vrăji demonice. Veniți la rugăciune aici la Dumnezeu, nu mergeți la satana. Pentru că vă demonizați fără să știți. Nu-i vorba doar că te demonizezi ca o formă violentă, ci intră în voi demonul și amestecați: nu mai știți unde e Dumnezeu si unde e dracul, unde e adevărul creștin si unde e minciuna demonică, care este posibilitatea de a te mântui și unde este-aici sau dincolo."Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (2005)

enter image description here
  • Vrăjitoria este lucrarea ascunsă a diavolului sub diferite forme mai mult sau mai puțîn simple. Culmea vrăjitoriei este atinsă prin spiritism (Lev. 19, 31; Deut. 14, 1; Apoc. 16, 14). Scriptură veche pedepsea cu moartea pe vrăjitori (Ex. 22,18; Num. 23,25). "Dacă vreun om sau vreo femeie cheamă sufletul vreunui mort, sau se indeletniceste cu vrăjitoria să fie pedepsit cu moartea, fiind ucis cu pietre, iar sângele lor să cadă asupra capului lor" (Lev. 20,6 și 27; Deut. 18, 10; I Regi 28; I Cor. 10, 13; is. 8, 19; F. Ap. 16, 16; Gal. 5, 20). Cel ce se duce la vrăjitori da dovadă de necredința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, socotind că poate să bea și din paharul Domnului și din al diavolului (I Cor. 10,20-21; ÎI, 6,14-18).

✝️ Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa despre Părintele Martir Constantin Sârbu - născut în Ceruri la 23 octombrie 1975

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu și mă simţeam întărit”.

Fericitul Părinte Constantin Sârbu

Fericitul Părinte Constantin a fost văzut cu aură de sfânt pe patul morții de către Părintele Ilarion Argatu și a fost aflat cu Moaște Sfinte la deshumarea din cursul acestei săptămâni care a avut loc la Biserica Sapienței din București:

“În mai 1963 am fost eliberat din închisoarea Aiud, după 15 ani de detenţie și adus direct la Viișoara, lângă comuna Mărculești - Slobozia, un sat de exilaţi bănăţeni, cu casele zidite din lut, cu curţi frumoase, pomi roditori îngrădini și străzi largi, bine îngrijite, deși când ploua, pământul se înmuia și se făcea o mocirlă care ajungea până la genunchi. Acolo fusese un câmp de mazăre, un câmp imens de Bărăgan. (...) Am ajuns acolo noaptea târziu. Jandarmul m-a întrebat dacă mai știu pe cineva, un prieten, la care să pot dormi câteva nopţi, până îmi voi curăţa casa pe care mi-o va repartiza. Nu cunoșteam pe nimeni.

Jandarmul m-a dus la preotul satului, Constantin Sârbu. Nu pentru că m-ar fi cunoscut sau că l-aș fi cunoscut ci pentru că, am înţeles atunci, el primea pe oricine.

Avea o căsuţă din lut, cu o tindă și o cameră. Pereţii erau acoperiţi cu icoane și când a deschis ușa să mă primească, aerul mirosea a tămâie. Am înţeles că se rugase, că această casă era locuită de îngeri. Mi-a dat să mănânc ceva și după o scurtă rugăciune, m-am culcat. Am stat cu Părintele câteva zile, până ce mi s-a repartizat o casă.

Erau multe pustiite, după plecarea exilaţilor. Ca printr-o tristeţe a firii, la scurtă vreme după ce ocupantul casei pleca, se decojeau pereţii, iarba creștea pe poteca ce ducea de la stradă la ușa casei, și întreaga locuinţă respira o singurătate copleșitoare. Chiar dacă nu știai nimic, înţelegeai că este o casă părăsită.

Așa arăta casa mea când, după câteva zile trăite alături de Părintele, rănile mele începeau să se vindece.

Ciudat, el nu-mi ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare cu el. Părintele a mers cu mine să vedem casa și a observat tristeţea care mă copleșea văzând tristeţea casei. Mi-a pus mâna pe umăr - am simţit dintr-o dată că sunt mai tare.

— Nu te teme, mi-a spus, casa se va înveseli de îndată ce te vei muta în ea!

Mi s-a părut că a folosit o figură de stil, o personificare sau o metaforă și m-am uitat la el cu un zâmbet, ca și cum i-aș fi arătat că-i apreciam observaţia poetică. Dar Părintele nu zâmbea. Avea o faţă luminată, privea parcă prin mine și această senzaţie m-a făcut să nu mă mai simt nici singur, nici trist.

Părintele Sârbu a rostit o rugăciune de binecuvântare, mi-a spus ce-mi trebuie, unde să găsesc mătură și lucruri cu care să mă învelesc, căci nu aveam absolut nimic, decât ce era pe mine și o manta ruptă.

Oamenii din sat m-au ajutat. Cred că și fără prezenţa Părintelui m-ar fi ajutat, dar atunci am simţit că protecţia lui mi-a adus un plus de simpatie din partea lor.

Unii au lucrat cu mine frământând lutul cu care să lipesc casa, acolo unde căzuse lutul și varul. Alţii mi-au adus un pat de la cineva plecat de curând. De la un vecin am primit paiele, peste care am pus un ţol dăruit, ca să nu dorm pe scândură.

Într-o zi aveam tot ce-mi trebuia în casă: pat, găleată de apă, cană, o farfurie, o lingură, o furculiţă, lampă cu gaz și o icoană de la Părintele Constantin. De 15 ani nu fusesem așa de bogat și de liber!

De la casele unde erau familii, mi-a venit mâncare. A doua zi m-au luat la ferma de stat să muncesc, pentru a obţine paiele cu care să-mi dreg acoperișul. M-am simţit stăpân pe casă, pe mine, pe tot ceea ce era în casa mea. Și toate lucrurile erau binecuvântate de Părintele Constantin: nimic nu era blestemat ca la închisoare, nici patul, nici lingura, nici găleata de apă.

Peste toate plutea binecuvântarea lui Dumnezeu, coborâtă prin semnul crucii făcut de mâna Părintelui Sârbu.

— Să vii duminică la biserică!, mi-a spus Părintele, despărţindu-se de mine. Nu era nevoie să mă invite. O biserică adevărată, cu icoane, cu miros de tămâie și cu un preot în odăjdii slujind liber, nu în taină și cu frică, așa cum erau slujbele în închisoare, era tot ce dorea sufletul meu!

Văzusem biserica. Era o clădire de lut, ca oricare altă casă din sat,dar cu o mică turlă și cu un clopot.

Duminică dimineaţa, glasul subţire al clopotului a răsunat peste sat. Era luna mai, pomii erau în floare, aerul era răcoros și pur, iar clopotul suna vesel și pătrundea liber în urechi, fără a mai trece printre zăbrelele celulei și prin obloanele de lemn. Acum era un clopot liber, un sunet liber și o ureche liberă care îl recepta.

Interiorul bisericii era sărac și foarte sever, aproape o biserică de catacombe. O lumină aurie intra pe fereastră dinspre miazăzi și Părintele slujea luminat de această aură. Se mișca încet, hieratic (solemn), cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic. M-am așezat la strană alături de cântăreţ și de ceilalţi credincioși care cântau. Cântasem și eu în corul bisericii din sat, și ca elev de liceu.

La sfârșit, Părintele a vorbit. Era o oarecare prudenţă în ceea ce spunea, știam că orice mișcare a noastră era înregistrată de poliţia locală, că eram urmăriţi pas cu pas, dar glasul lui cald pătrundea în inimi.

Vorbea cu o dragoste și o convingere interioară atât de puternică, încât fără să vrei te simţeai prins într-un fel de zbor spiritual și de o iubire pentru tot.

Plecai din biserică, de fiecare dată, cu o iubire mai mare pentru semeni, cu un sentiment de solidaritate pentru aproapele tău și cu o binecuvântare care te însoţea toată săptămâna dacă, din cauza muncii istovitoare de la fermă, nu mai aveai timp să-l întâlnești pe Părintele Constantin, sau el, prin de grija pentru toţi, nu mai ajungea în cursul săptămânii să te întâlnească. În felul acesta, zilele noastre de exil în satul Viișoara căpătau un sens purificator, o justificare împotriva absurdului în care trăiam de aproape 20 de ani.

(...) Nu am putut merge la înmormântarea Părintelui; aveam oră la școală. De atunci până acum, m-a fulgerat câteodată gândul la Părintele, mai cu seamă după ce am intrat a doua oară în închisoare și aveam nevoie de ajutorul celor pe care îi iubisem, mă ajutaseră și puteam să-i chem acum în ajutor. De multe ori, revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu, cu zâmbetul lui permanent, cu o anumită timiditate, vedeam lumina care iradia pe faţa lui, câteodată discutam cu el, așa cum discutam cu mama și cu tata mutaţi de mult la cele veșnice - și mă simţeam întărit.

Apoi, evenimentele s-au precipitat peste mine, îndepărtarea de ţară mi-a răsturnat cursul vieţii, dar tot mi-au rămas câţiva stâlpi morali și de referinţă orientativă și, printre ei, nu a lipsit nici Părintele Sârbu.

Scriu aceste rânduri, cu pietate, cu dragoste și pace. Am o vârstă la care drumul spre dincolo este mereu deschis și anii, experienţa, obișnuinţa cu moartea atâtora din jurul meu mă fac să privesc spre lumea Părintelui Constantin Sârbu cu un ochi neînspăimântat și cu o credinţă firească. Acolo ne vom întâlni și, eliberaţi de condiţiile omenești, vom putea fi împreună fără opreliști. Și știu că bunătatea lui, caldul lui suflet va fi pentru mine un bun venit, așa cum a fost atunci, la Viișoara.

Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, consemnată în lucrarea “Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu”, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010


Citiți și:

✝️ Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Sunt împotriva ecumenismului, o socot ce-a mai mare erezie a secolului nostru!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Am sperat că România va fi următoarea Țară care va ieşi din ecumenism ... din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor). Sunt împotriva ecumenismului, o socot ce-a mai mare erezie a secolului nostru!" — Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa


✝️ Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Cuvinte vii

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

„Multă lume îmi spune: «Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog».

Şi mă gândesc: rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru, durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute.

În total zece minute, să zic! Zece minute nu-I dai lui Dumnezeu?

Toată viaţa ta stă în mâinile diavolului! Toată viaţa noastră stă în mâinile diavolului, căci toate guvernele şi toate legislaţiile sunt demonice. N-au nimic de-a face cu Dumnezeu. Acţiunea lor e absolut omenească, fără nici un fel de relaţie cu Dumnezeu, ci chiar demonică.

Numai dacă în ea se va impune sfinţenia, atunci va sluji lui Dumnezeu. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun conducătorilor ţărilor, să-i facă credincioşi.

Demonismul acesta se resimte la nivel social. La patron, dacă patronul este un speculant, la întreprindere; oriunde lucrezi, lucrezi pentru diavol, adică pentru bunul tău trai. Lucrezi să-ţi câştigi viaţa ta de la o lume demonizată, stăpânită de demoni.

Ei bine, rugăciunea de dimineaţă este momentul tău de despărţire de tot demonismul lumii. Îi ceri lui Dumnezeu să te apere în ziua aceea de ispite, de mânie, de accidente, pentru că astăzi eşti, dar mâine poţi fi mort.

Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas.

De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie continuă: dimineaţa mulţumim lui Dumnezeu pentru că patul acesta al nostru n-a fost mormânt pentru păcatele noastre, iar seara, la fel, mulţumim lui Dumnezeu pentru încă o zi care a trecut.”

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa - Cuvinte vii

⛪️ În Mănăstirea Petru-Vodă din România a avut loc o slujbă de exhumare pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (+21 Noiembrie 2006)

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Sfintele-moaste-ale-Sf-Gheorghe-Calciu-Dumitreasa

În Mănăstirea Petru-Vodă din România a avut loc o slujbă de exhumare pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (+21 Noiembrie 2006). Moaștele sale au fost găsite neperisabile, confirmând astfel sfințenia vieții sale. A trăit prin apogeul brutalității comunismului, când creștinii au fost închiși și torturați în cel mai inuman mod. A trecut prin tortură pe care mintea umană obișnuită nu o poate înțelege. A fost teribil de torturat, ținut în întuneric și frig, batjocorit, terorizat și și-a văzut camarazii murind unul câte unul. El a dat dovadă de un curaj incredibil, un curaj care se mărginează cu nebunia, nebunie pentru Hristos. Și-a dat seama că aceasta este o luptă între Dumnezeu și Satana și a luptat pentru ceva ce el considera esențial: Biserica, credința, demnitatea umană și libertatea.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Ortodoxia și ecumenismul

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Gheorghe Calciu-Dumitreasa

,,De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la mişcarea ecumenică (ecumenistă) se face părtaşă la rătăcirea protestantă şi la secularizarea Bisericii. Mişcarea ecumenică a susţinut toate guvernele de stânga, cele mai criminale şi distrugătoare de biserici, s-a ferit să ia apărarea preoţilor şi a credincioşilor care au luptat pentru credinţă şi pentru libertăţile religioase şi, ceea ce este cel mai periculos, este faptul că această mişcare promovează drepturile religioase ale aşa-ziselor “minorităţi”: homosexuali, lesbiene, face femei preoţi şi exclude pe cât posibil, numele lui Iisus din slujbele lor religioase. Ca să nu mai amintim de faptul că dintre membrii acestei mişcări se recrutează toţi teologii care contestă adevărul Bibliei, neagă dumnezeirea lui Iisus şi declară Noul Testament o “colecţie de legende create ulterior, spre a se putea răspândi creştinismul în lume”.

Teologii greci numesc mişcarea ecumenică cea mai mare erezie a secolului nostru. Din nefericire, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat adânc şi într-o măsură iresponsabilă în această mişcare.

A trimis studenţi la seminariile teologice ecumeniste din Elveţia, unde aceştia au învăţat laxitatea faţă de principiile creștine, nerespectarea Sfintelor Liturghii, inutilitatea posturilor, amestecarea învăţăturii divine cu învăţăturile umane şi raţionaliste ale protestantismului.

Cu trei ani în urmă I.P.S. Daniel al Moldovei, unul dintre absolvenţii seminarului ecumenic şi fost profesor la acest seminar, şi-a dat binecuvântarea pentru tipărirea unei “Cărţi de slujbă ecumenică” – versiunea românească editată de Mitropolia Iaşului – în care se face un amestec neîngăduit între Sfânta Liturghie Ortodoxă şi invenţiile protestante eretice. În timpul acestei “liturghii” participanţii schimbă între ei, la un moment dat, “un semn al păcii”!

Oare ce înţeleg editorii cărţii prin acest termen? Înainte de împărtăşire, tipicul liturgic ortodox prevede sărutul păcii pentru slujitori. Se ruşinează ei de termenul ortodox? Sau “semnul păcii” o fi vreo insignă masonică? Și preotul care redactează această carte plină de erezii, el însuşi fiind un absolvent al seminarului ecumenic, nu se teme oare de pedeapsa divină?

Pentru multele noastre păcate, Biserica noastră a ajuns ţinta atacurilor satanice mai mult decât alte biserici.

Treziţi-vă credincioşi! Treziţi-vă preoţi ai lui Hristos! Treziţi-vă, ierarhi, locţiitori ai Domnului pe pământ!
Puneţi capăt acestor erezii mai rele decât cea a lui Arie!“

ARTICOL AL PR. GH. CALCIU din 1997, apărut în cartea “Rugăciune şi Lumină Mistică – Eseuri şi meditaţii religioase”, Editura Dacia, Cluj, 1998.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: "O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!"

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Ziua de 9 martie este și Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.

O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!

Ei sunt sfinți noștri, modele autentice de curaj și demnitate care s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Această zi este dedicată celor care au luptat, cei mai mulți până la moarte, îndurând cumplite suferințe în închisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi agresiv anticreștin.

Atâta timp cât România mai are încă bărbați și femei gata de luptă, pentru Neam și Tara, jertfa lor, a martirilor care au suferit în lagărele de muncă forțată nu a fost in zadar.

Doamne, miluiește Neamul nostru Românesc!


9 Martie- Ziua comemorării Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989. Imnul Național al României și slujba religioasă.