ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Părintele Mihai Negrean a întrerupt pomenirea Episcopului ecumenist al Sălajului, Petroniu Florea →

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

În Duminica Ortodoxiei, 24 martie 2024, Părintele Mihai Negrean din Parohia Drighiu, județul Sălaj, a încetat pomenirea episcopului ecumenist al locului, înștiințându-l pe acesta prin notificarea trimisă la Episcopie.

Imediat au început represaliile, Părintele Mihai fiind oprit de la slujire. Sfinția Sa este tată a cinci copii, urmând, cu vrerea lui Dumnezeu, să i se nască și al șaselea. Așteptăm ca și alți preoți din Eparhia noastră să se ridice întru apărarea Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, în fața valului ecumenist ce s-a abătut asupra ei.

Vrednic este! Axios! Dignus est!

Presbiter Iovița Vasile

enter image description here

Preot Negrean Mihai

  • Data naşterii: 19 noiembrie 1986

  • Şcoli absolvite şi anul absolvirii:

    • Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” Zalău (2006)

    • Facultatea de Teologie Oradea (2012)

    • Masterat, Facultatea de Teologie Arad (2014)

    • Data hirotoniei: 18 octombrie 2020

    • Parohii ocupate şi perioada: Drighiu (2020 – prezent)

    • Grade profesionale: Definitivat

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid02eeLCcZU1sCnvCQkp7oir2U4r5wm7iLaSXCw4E62NSLbaueBg5REXXfeKGmKg1KMwl

📕Sfântul Ioan Gura de Aur: Dacă preotul învață dreptatea lui Dumnezeu și cele ale Dreptei Credințe, nu căuta la viața lui. Iar dacă Preotul sau Episcopul învie morții dar nu are Drepta Credință, ferește-te de acela❗️

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Fragment din predica Părintelui Ieromonah Ghedeon - Părinte nepomenitor

Părintele ne spune, că de Episcop trebuie ascultat doar când Biserica este în vreme de pace și Episcopul învață Adevărul. Dar când Biserica este în Stare de "Asediu" (exemplu: de ECUMENIȘTI - cum este la ora actuală și se merge cu minciuna și se strâmbă credința) cercetează ce lucrează și ce învață acel Episcop iar de nu se găsește în Dreapta Credință ferește-te de acel Episcop.❗️
Mai face o referire Părintele, la ceea ce fac cei din Patriarhia Română, ecumeniștii din zilele de azi, cei care modifică și schimbă cărțile sfinte ca lumea să nu mai știe Adevărul și să meargă după erezia ecumenistă. ❗️

⛪️ Ecumenistul PS Iustin Sigheteanul la Lunca Potaului huiduit de oameni / VIDE⭕️

- Posted in Lupta cea bună by

Duminică, 01-Octombrie-2017, la Lunca Potăului, Jud. Satu Mare, unde PS Iustin Sigheteanul a oficiat Sf. Liturghie a fost huiduit de oameni.

Aceștia au fost nemulțumiți pentru că Preasfințitul are intenția de a-i caterisi pe preoții Emanuel Oros, parohia Mesteacăn și Popa Daniel, parohia Aliceni, acuzându-i de ”neascultare și nesupunere față de Biserică”.

Preoții în cauză, au întrerupt pomenirea episcopului Iustin Sigheteanul, în urmă cu un an, pentru ca acesta a semnat la București, în cadrul Sinodului BOR, în luna octombrie, documentele impuse la Sinodul tâlhăresc din Creta, iunie 2016.

🛐 Părintele Claudiu Buză: Lucrarea harului prin iconomie, pentru o anumită categorie a credincioșilor din biserică, până la condamnarea sinodală a ereziei propovăduită de minciunoepiscop →

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol impune ca "drept și datorie" întreruperea pomenirii minciunoepiscopului, chiar înainte de o cercetare sinodală. Îngrădirea de erezie nu înseamnă și îngrădirea de Biserică sau de episcop, ci de partea bolnavă (erezie) și de cel prin care se propagă boala (minciunoepiscop).

Asta înseamnă că, în Biserică, Harul lucrează chiar prin cel numit minciunoepiscop până la o condamnare sinodală, într-o formă pe care noi nu o putem înțelege.

enter image description here

Ceea ce știm, este că acolo unde se propovăduiește erezia, chiar numai prin pomenirea pseudoepiscopului, s-a produs o stare nefirească în Biserică, prin care cel conștient de prezența ereziei este afectat sau "întinat" (Sf Teodor Studitul) în urma participării la slujbele Bisericii, acolo unde este pomenit minciunoepiscopul. Iar această stare sau "întinare" nu este dată de lucrarea Harului, ci de răspunsul nostru la conlucrarea cu acest Har pentru sfințirea noastră.

Adică, ortodoxul, conștient de prezența ereziei ecumenismului în Biserică, în formă legalizată prin "sinod mare și sfânt", nu poate fi nepăsător la această anomalie, și răspunde, asemenea sistemului imunitar, pentru a se apăra de boală.

Dar acest lucru îl face nu pentru că nu ar mai fi Har în Biserică, ci pentru că Harul, în conlucrare cu cel părtăș la o erezie propovăduită public, nu îl sfințește pe cel care este greșit ancorat la realitatea spațiului eclezial. Harul lucrează, prin iconomie, până la o condamnare sinodală, pentru o anumită categorie de credincioși.

Este exact același lucru ca la împărtășirea cu Sfintele Taine. Nu Sfintele Taine sunt întinate sau lipsite de Har, ci nevrednicia noastră face ca Sfintele să ne fie spre osândă.

Iar scoaterea în afara Bisericii a ierarhilor ecumeniști și condamnarea lor, se va putea face doar de un Sinod panortodox. De asemenea, problema validității sau invalidității Sfintelor Taine în Biserică, ține tot de competența unui Sinod panortodox.

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid022UuUrbqfeixUKpfVnroxsr7xG5sqqQHoK7sukTaacoDze9z1xNrUeADeoE7gCDuEl

7️⃣ Părintele Claudiu Buză: ȘAPTE ANI ÎNTRU NEPOMENIRE! →

- Posted in Ortodoxia în România by

Astăzi se împlinesc șapte ani de când m-am îngrădit oficial de ecumenism, prin nepomenirea episcopului Vincențiu al ESC, devenit pseudoepiscop prin acceptarea de către sinodul BOR a hotărârilor eretice de la Kolymbari, Creta.

Nu scriu aceste rânduri ca urmare a unor fapte de vitejie duhovnicească, ci ca pe un firesc al vieții mele de nevrednic slujitor al lui Hristos, care nu a suferit trădarea credinței și manipularea mincinoasă de ascundere a adevărului. Am știut ce mă așteaptă dacă întrerup pomenirea și mi-am asumat consecințele acestei alegeri, încredințat că Harul lui Dumnezeu mă va însoți în acest demers, pe care propria-mi conștiință mă atenționa că trebuie să-l realizez, cu orice preț. M-au ajutat în hotărârea luată atât fiii duhovnicești, care erau pregătiți prin cateheze pentru acest drum al îngrădirii, precum și prezbitera care mi-a fost mereu alături în deciziile importante și care, chiar în dimineața Duminicii zilei de 30 octombrie (în 29 octombrie, sinodul BOR a legiferat hotărârile eretice ale sinodului tâlhăresc din Creta), mi-a spus că îmi urmează indiferent de decizia pe care o voi lua. Nu știa d-na preoteasă că această hotărâre va avea să conducă la pierderea catedrei de religie pe care o avea la una dintre școlile municipiului Urziceni, prin retragerea binecuvântării episcopului locului, odată cu oprirea mea de la slujire, judecarea nedreaptă și caterisirea nevalidă. Am primit, însă, cu multă bucurie toate nedreptățile săvârșite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, precum și presiunile făcute de colegii din protopopiat care îmi cereau să reiau pomenirea episcopului.

Începutul nepomenirii nu a fost ușor! Slujirea în casele credincioșilor care s-au făcut adevărate biserici, fuga de oamenii sistemului care ne fotografiau, ne filmau și chiar ne urmăreau din umbră, judecățile Consistoriului, pierderea prietenilor și colegilor apropiați au făcut parte din viața noastră de nepomenitori, la începuturile ei. Însă, mângâierile aduse de lucrarea Harului dumnezeiesc și libertatea întru Adevărul lui Hristos au covârșit toate acele neajunsuri.

Încetișor au început să ni se alăture în mărturisire și alți credincioși, din alte zone ale țării. Îmi amintesc de o respectabilă familie din Oradea care a venit în Urziceni, de la peste 600 km distanță, fără a cunoaște adresă, telefon sau a avea alte date de contact, pentru a ne fi alături în îngrădire, și pentru a participa alături de noi la Sfânta Liturghie. Apoi, am cunoscut alți oameni frumoși, iubitori de Adevăr care au ales să se îngrădească de erezia ecumenismului legiferat la Creta. Cei mai mulți dintre aceștia au rămas pe calea echilibrată a nepomenirii (de fapt, a pomenirii întru Adevăr: episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului!). Încercările nu au lipsit pe calea îngrădirii. Unii dintre noi au ales să numească eretici pe cei care nu au întrerupt pomenirea sau chiar au negat existența Harului în BOR. Cu această atitudine de zelotism vătămător nu am fost de acord, pentru că rolul nepomenirii a fost și a rămas acela de a ne îngrădi de erezie și de a "protesta lecuitor" împotriva deciziilor sinodalilor. Noi nu ne-am îngrădit de erezie pentru a-i judeca pe frații noștri care nu au întrerupt pomenirea, ci am păstrat comuniunea cu ortodocșii din Biserică printr-o altă formă de mărturisire împotriva ecumenismului, perfect canonică și patristică. Chiar dacă unii dintre aceștia, negând lucrarea Duhului Sfânt prin nepomenire, ne numesc schismatici și ieșiți din Biserică, ne rugăm Domnului să-i lumineze întru Adevărul lui Hristos Iisus, Domnul.

Vreau în finalul celor spuse, cu sinceritate și multă bucurie, să mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături și ne sunt alături în mărturisirea noastră, tuturor celor care ne urmează în mărturisire, dar și celor care ne stau împotrivă și ne socotesc ca măturătură a Bisericii lui Hristos. Poate că cei din urmă ne sunt adevărații noștri binefăcători, fiindcă nu cei care ne laudă pentru nevrednicia noastră ne ajută să câștigăm Harul dumnezeiesc, fără de care nimic nu suntem, ci cei care ne batjocoresc și ne prigonesc ne ajută cu adevărat să rămânem tari și neclintiți în mărturisirea Adevărului.

Vă doresc tuturor, pomenitori și nepomenitori, ca Adevărul Hristos să vă însoțească în toate căile vieți voastre și să luați aminte la vremurile pe care le trăim, fiindcă sunt vremuri de mărturisire fără de care nimeni nu se mântuiește! Bucurie și binecuvântare!

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid034xatFz3T317VjnroGbaeQvwujF542vtHf2rnjuez9ti3TY11KorkNxvR37wY8Ebkl

✝️ Prin oprirea pomenirii episcopului eretic sau părtaş la erezie nu se produce nicio schismă, nici nu se produce căderea din starea de har a preotului sau nevalabilitatea Sfintei Liturghii şi a tainelor săvârşite de către acesta.

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by

enter image description here

"Prin oprirea pomenirii episcopului eretic sau părtaş la erezie nu se produce nicio schismă, nici nu se produce căderea din starea de har a preotului sau nevalabilitatea Sfintei Liturghii şi a tainelor săvârşite de către acesta. Dacă ar fi aşa, atunci Sfinţii Părinţi nu ar fi permis prin cele două canoane practica încetării pomenirii ierarhului de către preotul care doreşte să se îngrădească de erezia propovăduită de acesta. Harul preoţiei este dat de către Hristos prin săvârşirea Sfintei Taine a Hirotoniei de către episcop, care este săvârşitorul tainei, iar nu sursa harului. În cazul în care preotul întrerupe pomenirea ierarhului pe orice alt motiv decât erezia, atunci el se face vinovat de schismă, conform canoanelor 31 apostolic şi 13 I-II Constantinopol, iar pentru acest motiv poate suporta pedeapsa caterisirii, prin care i se ridică dreptul de a sluji cele ale Preoţiei. Cum întreruperea pomenirii ierarhului pentru motiv de erezie nu este schismă, aşa cum arată clar canonul 15 I-II Constantinopol, ci apărare a Bisericii de erezie şi schismă, lucrarea harului Preoţiei nu se poate pierde de către cel ce s-a îngrădit de erezia propovăduită de către ierarh, iar Tainele săvârşite de acest preot sunt întrutotul valide, după cum arată și canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic, chiar și în condițiile în care asupra preotului s-a pronunțat oficial o caterisire. Mai mult, cei ce opresc pomenirea unui episcop eretic, “nu sunt supuşi certării celor mai de sus, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Locul central în Biserică al episcopului este consemnat atât de către doctrina ortodoxă, cât şi de practica sfintelor canoane. Există însă o condiţie a acestui rol important al ierarhului: propovăduirea adevărului de credinţă și păstrarea dreptei credințe. Lucrarea Sfintelor Taine în Biserică se face în deplină comuniune cu mărturisirea credinţei celei adevărate, Tainele în sine nefiind mântuitoare fără dreapta credință. În momentul în care episcopul nu mai propovăduieşte adevărul de credinţă, el devine, cum spune canonul 15 I-II “minciuno-episcop şi minciuno-învăţător” și nu i se mai datorează nicio ascultare cât timp persistă în erezie."


Depărtarea de eretic în Sfânta Scriptură

Îndepărtarea de omul eretic este poruncită de Sfânta Scriptură, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel şi ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Sfântul Apostol Pavel îl sfătuieşte pe Tit: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare depărtează-te. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur pe sine osândit” (Tit 3,10-11; s.n.).

În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel avertizează: “Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei” (Rom. 16,17; s.n.). În Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel spune: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1,8-9).

La rândul său, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan învaţă: “Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu îi ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (2In. 1,10-11; s.n.).

Temeiuri canonice ale întreruperii pomenirii

Pomenirea ierarhului la slujbe are două semnificaţii: arată supunerea preotului faţă de ierarhul respectiv şi faptul că preotul propovăduieşte învăţăturile pe care le învaţă ierarhul pe care îl pomeneşte. Din acest motiv, oprirea pomenirii ierarhului pe orice motiv în afară de erezie a acestuia este considerată schismă şi se sancţionează cu caterisirea preotului respectiv. În condiţiile în care ierarhul propovăduieşte în mod deschis o erezie continuarea pomenirii sale înseamnă că preotul pomenitor este părtaş la erezia pe care episcopul o propovăduieşte în mod public, urmând ca la judecata lui Hristos el să aibă aceeaşi soartă cu episcopul eretic cu care rămâne în comuniune.

Există două sfinte canoane care prevăd ca, în cazul în care ierarhul locului este vădit a învăţa o erezie, preotul să aibă dreptul de a se îngrădi de această erezie prin întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhului: canonul 31 apostolic şi canonul 15 I-II Constantinopol.

Canonul 31 apostolic: “Dacă vreun prezbiter, defăimând pe episcopul său, va face adunare osebită și alt jertfelnic ar înființa, nicio vină știind asupra episcopului întru buna credință și întru dreptate, caterisească-se ca iubitor de începătorie, așijderea și ceilalți clerici, care se vor uni cu el, că sunt tirani și uzurpatori. Iar cei lumești să se afurisească. Aceasta însă facă-se după una, și a doua, și a treia rugăminte a episcopului”, se referă la osândirea preotului care s-ar despărţi de episcopul său pentru orice alt motiv decât erezia, după cum rezultă din tâlcuirea sa dinPidalion: “oricare prezbiter ar defăima pe episcopul său şi, fără să cunoască căgreşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate, adică fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept”(s.n.). Tâlcuirea introduce conjuncția “sau”, arătând că pentru a se opri pomenirea episcopului nu este necesar să se întrunească ambele condiții, să fie și eretic, și nedrept, fiind suficient să se îndeplinească una dintre cele două condiții.

Când preotul întrerupe pomenirea pe motiv de părtăşie la erezie a ierarhului, tâlcuirea canonului 31 apostolic spune că el nu poate fi supus niciunei sancțiuni: “iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”(s.n.). Tâlcuirea introduce condiția menționată de canonul 15 I-II de despărțire de episcopul eretic înainte de sinodiceasca cercetare, însă vorbește despre propovăduirea de către episcop a vreunui eres în general, fără a reține precizarea din canonul 15 I-II că eresul să fie condamnat de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți.

Aceeași înțelegere a canonului o are și profesorul de Drept canonic Ioan N. Floca, al cărui manual de Drept canonic este normativ pentru școlile teologice contemporane românești, în scrierea saCanoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii: “Se apreciază că și complicii clericilor schismatici cad sub aceeași pedeapsă, bineînțeles dacă aceștia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credință și de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui”.

Canonul 15 I-II are două părţi, prima, care vorbeşte despre obligativitatea pomenirii superiorului ierarhic şi despre relaţia dintre mitropolit şi patriarh din acest punct de vedere, fiind o continuare a canoanelor 13 şi 14, în care se reglementează relaţia dintre preot şi episcop, respectiv dintre episcop şi mitropolit din perspectiva pomenirii lor la slujbe; a doua parte a canonului, formulată astfel: “căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri”, permite preotului să înceteze pomenirea ierarhului său în situaţia în care acesta din urmă ar propovădui o erezie în mod public.

Cea de-a doua parte a canonului introduce excepţia situaţiei de erezie la canoanele 13, 14 şi prima parte a canonului 15, deoarece aceste canoane se referă la situaţia în care preotul, episcopul sau mitropolitul întrerup pomenirea “cu pricinuire de oarecare vinovăţie”, adică pentru orice altă faptă pe care ierarhul nepomenit ar fi săvârşit-o (tâlcuirea canonului ne dă şi două exemple de astfel de fapte: curvii sau ierosilii), cu excepţia ereziei, pentru care canonul permite, în partea a doua, ca preotul, episcopul sau mitropolitul să se despartă de întâi-şezătorul lor înainte de sinodala cercetare. Faptul că şi preotul are dreptul să facă acest lucru rezultă din formularea “cei ce se despart pe sine de împărtăşirea cea către întâiul şezător”, care îi include şi pe preoţi, şi din legătura pe care o face tâlcuirea canonului 31 apostolic (care vorbeşte strict despre întreruperea pomenirii ierarhului de către preot) cu partea a doua a canonului 15 I-II.

Comentând canonul 15 I-II, profesorul Ioan Floca afirmă că: “având în vedere prevederile canoanelor 13 și 15, se menționează că acestea prevăd numai situația când cei vizați provoacă schisma față de superiorul lor invocând anumite delicte săvârșite de acesta, dar nedovedite.În cazul în care superiorul propovăduiește în public în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii [preoții – n.n.] au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancționați, dar vor fi lăudați, pentru că au osândit legal pe cel vinovat și nu s-au răsculat împotriva acestuia”. Comentariul părintelui Ioan Floca introduce câteva elemente foarte importante în înțelegerea acestui canon:

Nu condiționează strict propovăduirea publică a unei erezii osândite de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți, subînțelegându-se că e vorba despre erezie în general, care este osândită și de sinoade, și de Părinți, prin faptul că este contrară învățăturii acestora, nu doar de o anumită erezie condamnată deja de aceștia.Întreruperea pomenirii este percepută ca un drept și ca o obligație a preotului.Întreruperea pomenirii trebuie să se facăimediat ce s-a luat la cunoștință de existența unei erezii în predicarea episcopului.Preotul care a întrerupt pomenirea a osândit legal pe cel vinovat și nu s-a răsculat împotriva acestuia.

Datoria întreruperii pomenirii de către preot derivă în primul rând din statutul său de păstor al turmei lui Hristos. În această calitate, el are obligația să asculte de Hristos, de Cuvântul Evangheliei acestuia, de învățăturile Sfinților Părinți și ale Sfintelor Canoane, așa cum promite în Mărturisirea pe care o depune la hirotonire, când zice: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”.

Supunerea și fidelitatea față de episcop, așa cum le concepe chiar și mărturisirea de la hirotonire, invocată insistent în consistoriile care îi judecă pe preoții mărturisitori, sunt asumate pentru situația în care episcopul își îndeplinește, la rândul său, făgăduința dată la propria hirotonire întru arhiereu, de a ține toate sfintele învățături dogmatice și canonice ale Bisericii, învățăturile Sfinților Părinți și Sfânta Tradiție ortodoxă. În momentul în care episcopul nu se mai călăuzește după acestea, preotul trebuie rămână ascultător lui Hristos și Bisericii Sale, așa cum remarca și părintele Iustin Pârvu: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”.

Rămânând ascultător lui Hristos și Bisericii, Sfinților Apostoli, Sfinților Părinți și Sfintelor Sinoade ecumenice, preotului nu i se pot imputa abaterea dogmatică de nerespectare a Mărtusirisii de fidelitate eclesială.

Faptul că cele două canoane, 31 Apostolic și 15 I-II, nu au o dispoziție imperativă, prin care preotului să i se impună pur și simplu să întrerupă pomenirea nu înseamnă că ele sunt facultative, ci că implică conștiința preoțească vie a slujitorului altarului, chemat să ia măsura ce se impune și care îi este permisă de către canoanele respective. Caracterul obligatoriu este dat și de consecințele grave pe care le implică rămânerea în comuniune cu ereticii, subliniate de alte canoane ale Sfintei Biserici.

În favoarea obligativității acestui canon pledează și cea de-a doua teză a canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care poruncește preoților să nu rămână în comuniune și ascultare față de ereticii condamnați la sinodul respectiv: “În genere,poruncim ca acei clerici care cugetă deopotrivă (învață de acord) cu sinodul ortodox și ecumenic să nu se supună nicidecum și în niciun chip episcopilor care s-au dezbinat sau celor care se despart (de Biserică)”. Canonul se referă la rămânerea în comuniune cu Nestorie după condamnarea acestuia ca eretic de către sinodul ecumenic, reabilitându-i pe cei ce au avut curajul și conștiința preoțească ortodoxă de a-l înfrunta pe același Nestorie înainte de a fi condamnat. De aici rezultă că neascultarea față de episcopul eretic încă necondamnat de sinodul ecumenic este cel puțin un imperativ moral, dacă nu unul judiciar.

Dispozițiile sfintelor canoane sunt obligatorii pentru credincioșii ortodocși, fie laici, fie clerici, chiar dacă, ținând seama de diferite contexte și realități, formularea lor nu este întotdeauna imperativă. Indiferent că acceptăm caracterul obligatoriu sau nu al canonului 15 I-II, aspectul important în demersul de oprire a pomenirii este că acest canon permite preotului care dorește să se despartă de erezia propovăduită de episcopul său să o facă.

În strânsă legătură cu obligația morală de a se despărți de episcopul propovăduitor de erezii stă și caracterul imediat al întreruperii pomenirii. Preotul care constată că episcopul său este eretic are de ales între a rămâne în comuniune cu acel episcop și a urma îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” și pe cel al Sfântului Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”.

Consistoriile eparhiale care îi judecă pe preoții mărturisitori din Biserica noastră săvârșesc o confuzie voită între osândirea legală a minciuno-episcopului pentru erezieși introducerea unei acțiuni judecătorești contra episcopului. Pentru a întreține această confuzie și a încerca să acrediteze faptul că preotul nu are voie să aducă pâră episcopului său, consistorialii invocă prevederile canonului 6 de la sinodul al II-lea ecumenic, care “reglementează felul în care se poate introduce pâră sau acțiune judecătorească împotriva episcopilor”.

Întreruperea pomenirii pentru părtășia episcopului la o învățătură eretică nu este acțiune judecătorească împotriva episcopului, nici un act de defăimare a acestuia, prin acuzarea sa pe nedrept, ci o măsură de neparticipare la erezia la care acesta se face părtaș. Canonul 31 apostolic face distincția între defăimarea episcopului, în situațiile în care acesta este acuzat de fapte nedemonstrate, și întreruperea pomenirii pentru situație de părtășie la erezie, despre care dă de înțeles că nu se constituie în defăimare a ierarhului. La rândul său, canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic ne arată o procedură diferită de cea a procedurii înteruperii pomenirii, tocmai pentru că reglementează situații diferite: acțiunea juridică bisericească împotriva episcopului se face printr-o sesizare în care episcopul este acuzat de delicte civile sau bisericești, pe când procedura de întrerupere a pomenirii osândește pe cel ce propovăduiește erezia prin simpla vădire a acestei erezii și prin poziționarea preotului de partea Ortodoxiei, fără a se cere unei instanțe bisericești o reparație de vreun fel pentru preotul care întrerupe pomenirea sau vreo condamnare a episcopului pentru aceasta, lăsând în seama sinodului local sau a celui ecumenic judecarea episcopului pentru erezia respectivă. Din acest motiv, acuzația adusă preoților că s-au substituit sinodului în a-l judeca pe episcop este lipsită de substanță.

Întreruperea pomenirii pentru erezia episcopului nu este schismă

Prin oprirea pomenirii episcopului eretic sau părtaş la erezie nu se produce nicio schismă, nici nu se produce căderea din starea de har a preotului sau nevalabilitatea Sfintei Liturghii şi a tainelor săvârşite de către acesta. Dacă ar fi aşa, atunci Sfinţii Părinţi nu ar fi permis prin cele două canoane practica încetării pomenirii ierarhului de către preotul care doreşte să se îngrădească de erezia propovăduită de acesta. Harul preoţiei este dat de către Hristos prin săvârşirea Sfintei Taine a Hirotoniei de către episcop, care este săvârşitorul tainei, iar nu sursa harului. În cazul în care preotul întrerupe pomenirea ierarhului pe orice alt motiv decât erezia, atunci el se face vinovat de schismă, conform canoanelor 31 apostolic şi 13 I-II Constantinopol, iar pentru acest motiv poate suporta pedeapsa caterisirii, prin care i se ridică dreptul de a sluji cele ale Preoţiei. Cum întreruperea pomenirii ierarhului pentru motiv de erezie nu este schismă, aşa cum arată clar canonul 15 I-II Constantinopol, ci apărare a Bisericii de erezie şi schismă, lucrarea harului Preoţiei nu se poate pierde de către cel ce s-a îngrădit de erezia propovăduită de către ierarh, iar Tainele săvârşite de acest preot sunt întrutotul valide, după cum arată și canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic, chiar și în condițiile în care asupra preotului s-a pronunțat oficial o caterisire. Mai mult, cei ce opresc pomenirea unui episcop eretic, “nu sunt supuşi certării celor mai de sus, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”.

Locul central în Biserică al episcopului este consemnat atât de către doctrina ortodoxă, cât şi de practica sfintelor canoane. Există însă o condiţie a acestui rol important al ierarhului: propovăduirea adevărului de credinţă și păstrarea dreptei credințe. Lucrarea Sfintelor Taine în Biserică se face în deplină comuniune cu mărturisirea credinţei celei adevărate, Tainele în sine nefiind mântuitoare fără dreapta credință. În momentul în care episcopul nu mai propovăduieşte adevărul de credinţă, el devine, cum spune canonul 15 I-II “minciuno-episcop şi minciuno-învăţător” și nu i se mai datorează nicio ascultare cât timp persistă în erezie.

Condițiile întreruperii pomenirii

Este greșită argumentarea că dacă episcopul eretic, nejudecat încă de un sinod și necondamnat, săvârșește o caterisire a unui preot ortodox, care a oprit pomenirea sa pentru erezia pe care episcopul o propovăduiește, caterisirea ar putea fi validă, deoarece episcopul are încă har, în virtutea faptului că nu a fost încă supus judecății și condamnării. Chiar dacă până la depunerea sa în treaptă de către un sinod episcopul eretic mai are har sfințitor, caterisirea nu este o Sfântă Taină, ca să aibă legătură cu harul săvârșitorului, ci o măsură disciplinară, care are legătură exclusiv cu vinovăția celui asupra căruia se ia măsura. În cazul caterisirii pentru oprirea pomenirii unui episcop eretic, vinovăția preotului nu poate fi invocată, deoarece gestul său este acoperit de prevederile canoanelor 31 apostolic și 15 I-II. Ceea ce trebuie stabilit este dacă s-au respectat condițiile propovăduirii de către episcop a ereziei în mod public și în biserică cu capul descoperit. Din acest motiv, sinodul al III-lea ecumenic a recunoscut preoțiile făcute de Nestorie, în care harul sfințitor lucra, deși el era eretic, pentru că nu fusese încă depus din treaptă de către un sinod, dar a anulat toate caterisirile săvârșite de el, pentru că cei caterisiți erau nevinovați și în loc să fie caterisiți, ar fi trebuit cinstiți ca apărători ai Bisericii.

Prima condiție care trebuie îndeplinită este ca episcopul să propovăduiască o erezie.Definiția de manual dogmatic a ereziei este că aceasta reprezintă o opinie sau o doctrină contrară Revelației divine. Prin urmare, oprirea pomenirii se poate face din momentul în care episcopul propovăduiește o doctrină contrară învățăturii Bisericii, pe care aceasta a ținut-o dintotdeauna, de către toți și peste tot. Această interpretare exclude ideea că pomenirea se poate întrerupe doar când se ajunge la “potirul comun”, deoarece intercomuniunea este stadiul final al căderii în erezie, momentul în care întreruperea pomenirii ar fi deja tardivă. “Potirul comun” nu este decât un efect al ereziei, pe când cauza este doctrina greșită acceptată de episcopul eretic, care trebuie să fie un străjer al Ortodoxiei cugetării și predicării Cuvântului lui Dumnezeu.

Canonul 15 I-II impune drept condiție a canonicității opririi pomenirii ca episcopul să propovăduiască “oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinții Părinți”. Există interpretarea restrictivă, pe care o folosesc ca scuză pentru neîntreruperea pomenirii unii preoți școliți în argumentarea teologică și a încercat să o acrediteze și decizia Sfântului Sinod din 16 decembrie 2016, în care se făcea caz de faptul că ecumenismul nu a fost încă osândit de către un sinod ortodox canonic sau de către canoanele emise de un Sfânt Părinte, că oprirea pomenirii se poate face numai dacă episcopul propovăduiește o erezie care a fost deja condamnată de către Sfintele Sinoade ale Bisericii sau de către Sfinții Părinți. Interpretarea este contrazisă însă de prevederea canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a invalidat toate caterisirile săvârșite de Nestorie împotriva unor preoți care au refuzat să îl urmeze în erezia sa cât timp a fost patriarh. În momentul în care a săvârșit respectivele caterisiri Nestorie și erezia sa nu fuseseră încă condamnați de către un sinod ecumenic, condamnarea petrecându-se la sinodul al III-lea, care a și anulat caterisirile respective.

Înțelegerea corectă a raportului dintre erezia propovăduită de episcop și condamnarea ei de către legislația canonică și gândirea patristică au avut-o și sfinți precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, a cărui luptă contra monotelismului s-a dus înainte de condamnarea oficială a acestei erezii, Sfântul Grigore Palama, care a întrerupt pomenirea ierarhului Ioan Calecas pentru cugetarea sa latină, înainte de condamnarea acestuia, sau, mai aproape de zilele noastre, Sfântul Paisie Aghioritul, care a întrerupt pomenirea pentru afirmațiile și faptele eretice ale patriarhului ecumenic din epoca sa. Prin urmare, pentru ca preotul să oprească pomenirea, este suficient ca eresul pe care episcopul îl propovăduiește să fie osândit de Sfintele Canoane sau Sfinții Părinți în sensul că este contrar a tot ce au statornicit până acum acestea și cugetarea Bisericii în general. La această concluzie ne duce și folosirea conjuncției “sau” din expresia “Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți”, arătând că nu este necesar să existe o hotărâre sinodală definitivă care să condamne erezia pe care o propovăduiește un episcop, pentru ca preoții săi să întrerupă pomenirea, ci este suficient ca această erezie să fie condamnată de gândirea Sfinților Părinți, și nu neapărat de canoanele Sfinților Părinți. Dacă oprirea pomenirii ar opera numai pentru erezii din trecut, ea nu ar mai putea fi o metodă de apărare a Bisericii pentru ereziile din prezent. O altă condiție pentru întreruperea pomenirii este propovăduirea ereziei cu capul descoperit, adică în mod public și fără niciun fel de restricție. Participarea la un sinod cu caracter pretins panortodox și semnarea documentelor eretice emise de acesta sau acceptarea lor tacită complinesc condiția de propovăduire a ereziei în mod public. Transmiterea mesajelor de pace și liniște în biserică, prin care ierarhii îi asigură pe credincioși că oficializarea ecumenismului la nivel panortodox nu a produs nicio schimbare la nivelul eclesiologiei ortodoxe și că Ortodoxia este în siguranță, sau condamnarea celor ce luptă împotriva sinodului din Creta ca schismatici.

Raportându-ne la situația creată de pseudosinodul din Creta, se poate spune că se întrunesc ambele condiții cerute de către canonul 15 I-II, întrucât episcopii participanți la acest sinod au semnat documente cu caracter eretic, pe care le-au prezentat lumii întregi ca fiind ortodoxe, iar aceste documente conțin idei eretice condamnate atât de sinoadele ecumenice din vechime (ideea că ereziile sunt “biserici”, că unitatea Bisericii s-a pierdut, că există Biserici depline și biserici nedepline, ideea cooperării religioase dintre ortodocși și eretic etc.), cât și de unele sinoade locale din epoca noastră (sinodul ROCOR, sinodul Bisericii georgiene) sau de cugetarea Sfinților Părinți ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Iacov de la Neamț, Sfântul Serafim Sobolev).

Întreruperea pomenirii de către Sfinţii Părinţi

Există Sfinţi Părinţi care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici sau participarea la slujbele unde erau episcopii eretici pomeniţi. Dintre aceştia, cele mai cunoscute exemple sunt cele ale sfântului Ioan Damaschinul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Teodor Studitul, Părinţii Aghioriţi din timpul lui Ioannes Vekkos, patriarhul latinocugetător, Sfântul Grigorie Palama, cuviosul Iosif Vrienios, Sfântul

Marcu Eugenicul.

Când a fost întemniţat pentru opoziţia sa faţă de monotelism şi de ierarhii care împărtăşeau erezia monotelită, Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)”. Sfântul Munte Athos are o tradiţie a practicii întreruperii pomenirii ierarhului eretic. În secolul al XIII-lea, mănăstirile atonite au întrerupt pomenirea episcopului eretic Ioannes Vekkos şi au suportat persecuţia armată a acestuia, dând o seamă de martiri cu acel prilej. Sfântul Grigore Palama a întrerupt pomenirea ierarhului Ioannes Calecas, pe când era ieromonah în Sfântul Munte, iar Calecas nu fusese condamnat de un Sinod. Patriarhul a emis o anatemă contra sfântului, dar sfântul a continuat să slujească, neluând în seamă anatema patriarhului eretic. De asemenea, Sfântul Munte Athos a practicat întreruperea pomenirii în momentul în care Patriarhul Ecumenic Athenagora a ridicat, cu de la sine putere, anatemele asupra papistaşilor, în 1965. În anul 1971, Cuviosul Paisie Aghioritul a trimis o scrisoare prin care a anunţat încetarea pomenirii Patriarhului Ecumenic de către Mănăstirea Stavronikita: “În particular la mănăstirea noastră, necăutând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeuși de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios” (s.n.).

Comuniune bisericească

Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot are o corespondență în rândul credincioșilor prin întreruperea comuniunii bisericești cu preoții care pomenesc la slujbe pe ierarhii părtași la erezie. Scopul întreruperii pomenirii ierarhului este de a trage un semnal de alarmă că în Biserică se propovăduiește o erezie, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în momentul în care poporul credincios se alătură preoților care întrerup pomenirea și nu mai frecventează bisericile unde ierarhul este pomenit. Întreruperea pomenirii înainte de sinodala cercetare a episcopului părtaș la erezie se face pentru că bisericile unde se pomenește numele acestuia există erezie, nu pentru că nu ar mai exista har. Poporul care se separă de preotul pomenitor al ierarhului părtaș la erezie nu o face pentru că în biserica aceluia nu s-ar mai săvârși Sfinte Taine valide, ci pentru că împărtășirea sa din acele Sfinte Taine i-ar fi spre osândă, de vreme ce știe că le ia din mâna unui preot părtaș la erezie.

Argumentarea patristică a urmării preoților nepomenitori și a întreruperii comuniunii bisericești cu cei ce pomenesc ierarhi părtași la erezie se bazează pe îndemnurile Sfinților Părinți, adresate credincioșilor, de a nu fi în comuniune cu aceștia. Cel mai clar dintre acestea este cel al Sfântului Gherman al II-lea, patriarh al Constantinopolului (1222-1240): “Îi conjur pe toți mirenii, toți câți sunteți fii adevărați ai Bisericii Sobornicești Ortodoxe, să plecați cât se poate de grabnic de la preoții care s-au supus latinilor, și nici la biserică să nu vă adunați cu ei, nici să luați vreo binecuvântare din mâinile lor. Este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu în casele voastre singuri, decât să vă adunați în biserică dimpreună cu cei ce au cuget latin. Altfel, veți suferi aceeași osândă ca și ei”. Același sfat îl dă și sfântul Teodor Studitul lui Navcratie, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Limitele iconomiei

Vorbind despre aplicarea iconomiei, Sfântul Teodor Studitul explică faptul că există “iconomie pentru totdeauna” și dă exemplul Sfântului Atanasie care a folosit pentru credincioșii din Italia termenul de“persoană” în loc de “ipostas”, și “iconomie până la o vreme”, pe care o definește astfel: “acestea se fac până la o vreme, neavând nimic vrednic de învinuire, nici nu sunt cu ceva în afara legii, ci coboară ștacheta mai jos și nu țin de acrivia cea peste măsură. Aceasta este iconomia «pentru o vreme»”. Această definiție a sfântului Teodor este un Pastorala pascală trimisă în toate bisericile din Arhiepiscopia Iașilor, „pe motive neîntemeiate acuză de erori doctrinare Sinodul din Creta”acoperă din plin condiția de propovăduire cu capul descoperit a ereziei în biserică. la întrebarea lui Navcratie “de ce dumnezeiescul Chiril a făcut iconomie ca să nu se despartă de cei din Răsărit, care pomeneau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, acesta fiind eretic, dacă aceștia țineau dogmele cele mai drepte și cele mai importante ale dreptei credințe?”. Răspunsul sfântului Teodor a fost: “de aceea, a răbdat el încetineala răsăritenilor, decât neprimindu-l [ei] pe cel cu adevărat eretic, să primească aplecarea spre ce este eretic. Iar argumentarea acestei iconomii temporare se bazează pe faptul că “odată ce credința este propovăduită în chip ortodox, prin aceasta dădeau anatemei chiar pe cel pomenit de ei. Fiindcă tot cel ce este ortodox întru toate, dă potențial [en dunamei] anatemei pe orice eretic, chiar dacă nu și prin cuvânt”. Aplicarea acestei iconomii temporare la nivelul relațiilor dintre episcopii, mitropolii și patriarhii, este completată de răspunsul la altă întrebare a lui Navcratie: “Dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunare mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat la acel sinod, dacă trebuie să ne împărtășim de la un preot al acelui episcop ortodox?”. Răspunsul este “pentru iconomie, trebuie [să ne împărtășim], numai el [preotul] să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic”. Răspunsul continuă: “dacă preotul unui astfel de episcop este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată și trebuie îngăduit ca el[preotul] să vină să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox, și este iertat și nimic nu-l oprește pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea”.

Iconomia temporară care se face episcopului cu credință ortodoxă nu i se aplică și preotului cu credință ortodoxă, care pomenește pe episcopul eretic, deoarece acesta, prin pomenire mărturisește credința episcopului său: “dar dacă preotul pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă preotul are viețuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște – de vreme ce doar acolo [la liturghie] de frică îl pomenește [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul de acest fel”.

Această limită a iconomiei o impune în relația dintre preoți și dintre preoți și credincioși într-un răspuns la altă întrebare adresată de Navcratie. Întrebarea era legată de preotul ortodox, dar care pomeneşte, din frica de prigoană, pe episcopul eretic, iar răspunsul: “dacă nu va liturghisi împreună cu un eretic şi nu se va împărtăşi cu unii ca aceştia, trebuie primit unul ca acesta când e vorba de mâncat împreună şi de psalmodiere şi de binecuvântarea bucatelor (şi aceasta prin iconomie), dar nu la dumnezeiasca împărtăşanie. Şi, cât timp ţine erezia, trebuie să se cerceteze neapărat, iar că pentru cei primiți ar ajunge mărturisirea, nu știu decât că aceasta este în chip limpede un mare vicleșug… numai în vremea în care nu este erezia dezlănțuită și[numai] în legătură cu cei ce nu sunt osândiți în chip limpede suntem învățați de Părinți să nu cercetăm. Dar un asemenea preot care să nu fie amestecat și să nu aibă părtășie cu eretiii, rar se găsește acum”.

Episcopul nu are voie să judece propria cauză

Ultimul aspect pe care îl analizăm în acest referat se referă la contradicțiile canonice grave ce apar în momentul în care Chiriarhii părtași la erezie ignoră canoanele 31 apostolic, 15 I-II și 3 sin. III și decid să îi trimită în judecată pe preoții mărturisitori. Pentru că în Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române(RACDIJBOR) nu există procedura judecării preotului care întrerupe pomenirea episcopului său pentru participarea acestuia la erezie, deoarece pentru această întrerupere a pomenirii nu ar trebui să existe o procedură, nefiind abatere disciplinară de niciun fel, consistoriile îi trimit în judecată pe preoți după procedurile prevăzute pentru abaterile ordinare.

Prima incompatibilitate ce se ivește în această situație este încălcarea de către episcopii care îi trimit în judecată pe preoții mărturisitori a canonului Canonul 118, 112 din Pidalion: “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, a cărui tâlcuire este: “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”. Acest canon este o transpunere în viața bisericească a principiului de drept romannemo in rem suam auctor esse potest,“nimeni nu poate judeca propria cauză”.

Din această incompatibilitate derivă altele: consistoriile sunt incompatibile, deoarece sunt numite de ierarh și judecă în numele său, preoții nu pot beneficia de avocați bisericești, deoarece și aceștia sunt angajați ai aceluiași episcop, recursul nu se poate face la șase episcopi, plus sufraganul, așa cum cere canonul 12 Cartagina, deoarece consistoriile mitropolitane și consistoriul național bisericesc nu sunt compuse din episcopi, iar episcopii care dau aprobările sinodale pentru recursuri sunt în aceeași stare de incompatibilitate, fiind părtași aceleiași erezii, în unele cazuri pronunțând ei înșiși astfel de caterisiri necanonice, în unele situații ierarhii care aprobă recursul sunt aceiași care au pronunțat caterisirea în instanța inferioară.

Autor: teolog Mihail PRISACARI

✝️ Părintele Claudiu Buză: [...] îngrădește-te de erezia ecumenismului, FII NEPOMENITOR! →

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

FII NEPOMENITOR!

Dacă vrei cu adevărat să fii străin de minciună și de ipocrizie, să rămâi cu adevărații prieteni, dar să fii judecat cu asprime de casnicii tăi, să fii asemănat cu "bufnița din dărâmături" sau "pelicanul din pustie", "gunoi al lumii acesteia", îngrădește-te de erezia ecumenismului, FII NEPOMENITOR! — Părintele Claudiu Buză

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid02JNo7qfCa3xcKFKnC22RByGuj5UjQSQaeRc42jBBtyNGR2tDYP7uZM17kPJBzDTQjl

✝️ Temeiuri dogmatice, canonice și patristice pentru care nepomenitorii nu sunt eretici sau schismatici. Răspuns la o scriere „despre eresul nepomenitorilor” →

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

"Se observă, din toate aceste patimi, atât de frecvente și predominante în contemporaneitate, că stăruirea în pomenirea ierarhilor căzuți în erezie (dar necaterisiți și nejudecați personal de arhierei ortodocși în sensul acesta) este tocmai calea de mijloc recomandabilă ca leac pentru zilele noastre, când discernământul nostru este grav alterat de patimi, mentalități greșite și exagerări, din cauza duhului modern care i-a cuprins pe toți și pe toate, afectat de revolta revoluționară luciferică, în care nu se mai respectă nici revelația, nici înțelegerea revelată a revelației, nici tradiția, nici ierarhia, ci e pus la mare preț teribilismul revoluționar, considerat eroism.” - Despre eresul nepomenitorilor; s.n.

✝️ ✝️ ✝️

"Căci ei [cei ce nu pomenesc ierarhii eretici, n.n.] nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.” - Canonul 15 I-II Constantinopol)

Introducere

Tabloul contrastant pe care îl zugrăvesc cele două mottouri, primul, un pasaj din cartea autorului pe care îl analizăm în acest studiu, iar al doilea, ultima teză a canonului 15 I-II, ar trebui să mă scutească de a mai scrie măcar un cuvânt în plus, sintetizând perfect decalajul dintre gândirea celui ce a scris cartea căreia îi răspund și realitatea canonică.

Citește în continuare: https://www.marturisireaortodoxa.ro/temeiuri-dogmatice-canonice-si-patristice-pentru-care-nepomenitorii-nu-sunt-eretici-sau-schismatici-raspuns-la-o-scriere-despre-eresul-nepomenitorilor/

✝️ Întrebare: ÎNGRĂDIREA DE EREZIE (NEPOMENIREA) ESTE DE LA DUHUL SFÂNT SAU ESTE DE LA OAMENI?

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

Monahul Gavriil de la Cutlumus, ucenicul Sf. Cuv. Paisie Aghioritul Monahul Gavriil de la Cutlumus, ucenicul Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

Întrebare: Nepomenirea, în caz de erezie, este de la Duhul Sfânt sau de la oameni?

Răspuns: Atunci când în Biserică se propovăduiește erezia cu "capul descoperit", adică public, este nevoie de reacție mărturisitoare din partea pliromei, de "protest lecuitor", pentru a apăra Biserica de schismă, așa cum ne arată Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol. A spune că cei care întrerup pomenirea pseudoepiscopilor sunt schismatici este - o spunem fără să greșim - păcat împotriva Duhului Sfânt prin care s-a statornicit, în Sfintele Canoane, modul în care trebuie dusă lupta împotriva ereziei. Avem exemplul Sfinților!

Este ca și cum cineva s-ar împotrivi pentru vindecarea unui bolnav, deși există remediul potrivit, sau este ceva similar cu ascunderea tratamentului și oprirea medicamentelor care aduc vindecarea celor bolnavi sau, după caz, în profilaxie.

Boala ereziei este cu mult mai cumplită decât bolile trupului, pentru că îmbolnăvește sufletul și îl duce în adâncul iadului. Erezia este virusul demonilor care îmbolnăvește chiar și mădularele sănătoase din Biserică, atunci când nu există împotrivire și reacție de curățire prin "sistemul imunitar" al preoților, monahilor și mirenilor.

Bineînțeles, poate exista și o reacție greșită a unor nepomenitori, un "malpraxis" duhovnicesc, atunci când nu se respectă și nu se urmează corect învățăturile Sfinților Părinți și se iau decizii greșite, fie pentru crearea unei structuri paralele în Biserică, fie prin schimbarea calendarului și/sau negarea Harului la cei neîngrădiți de erezie și numirea lor ca eretici pentru că nu s-au îngrădit de erezie. Aceasta este o cale greșită, nicidecum nu este de la Duhul Sfânt!


Întrebare: Gheronda, cum vedeți viitorul Ortodoxiei, ținând cont de cele ce se întâmplă?

Răspuns: Dacă vrem să ne mântuim, atunci să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc!

Tot părintele Gavriil a mai spus: Canoanele Bisericii au caracter soteriologic, adică mântuitor. Cei adunați în Creta au călcat în picioare aceste canoane, deci hotărârile acestui sinod nu trebuie acceptate. A adus ca argument și un citat din opera Sf. Gherman al Constantinopolului: ”cei care sunt de același gând cu ereticii vor avea parte de același iad ca aceștia, pentru că Îl hulesc împreună cu ei pe Hristos.”

🚦 Părintele Claudiu Buză despre caterisirea Părintelui nepomenitor Petru Geonea: "Să fie blagoslovit!!!" →

- Posted in Ortodoxia în România by

comunicare-caterisire-Petru-Geonea

,,În sfârșit a venit și bucuria ieșirii din sistemul corupt, fățarnic și fariseism!!! De acum, toți care nu sunt cu sistemul corupt vor fi prigoniți și intimidați. Sistemul diabolic digital împreună cu corupții din B.O.R vor avea grija de siguranța voastră să ajungeți acolo unde trebuie!!!" - Ieroschimonah Petru


Sursa postării: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1384904125631649&set=a.163994461055961