Se dorește întrunirea unui sinod pan-ortodox, tot tâlhăresc bineînțeles!
Papa Francisc a afirmat, sâmbătă, că formațiunea catolică este gata să accepte o dată comună de sărbătorire a Învierii Domnului
În replică, Patriarhia Română a transmis, marți, printr-un comunicat remis de Biroul de presă, că orice inițiativă referitoare la data de sărbătorire a Paștelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox.
„În urma declarației recente a Papei Francisc referitoare la stabilirea unei date comune a celebrării Învierii Domnului facem precizarea că orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori. Așadar, și prezenta inițiativă se înscrie în același parcurs de lucru, ținând cont și de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele: „în ceea ce privește tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviință pentru formarea duhovnicească a enoriașilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paștilor de către toți ortodocșii”. Prin urmare, orice inițiativă referitoare la data de sărbătorire a Paștelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox”, se precizează în comunicatul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei.
Anul 2025 se dorește a fi unul eminamente ecumenist
Patriarhul ecumenist Bartolomeu de Constantinopol a dezvăluit o întâlnire importantă pentru unitatea dintre catolici şi ortodocşi: o reuniune la Niceea în 2025, unde a avut loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii nedivizate, acum 1700 de ani.
Acesta a spus că împreună cu Papa Francisc „am fost de acord să lăsăm ca moștenire nouă înşine sau succesorilor noştri o întâlnire la Niceea, în 2025, pentru celebrarea împreună, după 17 secole, a primului Conciliu ecumenic, unde a fost promulgat primul Crez”.
Tot în 2025, catolicii vor serba Învierea Domnului la aceeași dată cu ortodocșii, pe 20 aprilie.
Operațiunea Niceea 2025.
În favoarea căreia Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a trimis un nou mesaj patetic chiar de ziua paștelui catolic:
„Este scandalos să sărbătorim separat Învierea unică a unicului Dumnezeu”.
Că Dumnezeu e unic și că Învierea Lui este unică nu e nici o îndoială.
Probleme apar când începi să discuți despre ce „Dumnezeu” vorbim unii și alții.
Părintele Justin Pârvu despre schimbarea datei Paștelui: Aceasta este o odraslă a ecumenismului.
Eu eram ca și dumneavoastră, de 15-20 de ani, când am auzit despre ecumenism. Măi, ce-o fi cu toate acestea? Și am văzut că se discută de ani și ani să determinăm Sfintele Paști ale Învierii să fie o singură dată și pentru Răsărit și pentru Apus, dar nu s-a ajuns la o concluzie, la niciun rezultat. Și atunci dacă de atâta amar de vreme nu s-a făcut nimic, cum să mai cred în oameni? Și atunci spune Psalmistul: „Nu nădăjdui spre boieri, spre fiii oamenilor întru care nu este mântuire”. Aceasta este o odraslă a ecumenismului. De aceea, poporul nostru s-a fixat pe această frumusețe proprie a lui, pe rezistența și de nevoințele lui. Dacă urcăm astăzi, de pildă, muntele acela de suferință al Golgotei, el este determinat numai pentru că suntem ortodocși. Am ajuns la starea aceasta financiară, am ajuns la părăsirea vetrelor noastre românești, am lăsat părinți, mamă, copii și ne-am dus servitori prin Germania, prin Franța, Canada și în toată lumea, am împânzit lumea de români. Oare nu cumva este aici un scop? Nu cumva purtăm noi o cruce că suntem ortodocși? Da, sunt sigur că dacă am fi protestanți sau romano-catolici sau greco-catolici, ar fi alta soarta noastră financiară. Dar românul nu și-a vândut conștiința pe bani sau pe confesiuni. A rămas în crezul lui: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Această haină a Ortodoxiei în care este îmbrăcat neamul nostru ne duce pe noi departe în istorie și astfel ne înfrățim cu tot trecutul, așa frumos al strămoșului nostru Ștefan cel Mare, Petru Rareș, sau Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, unde este cu adevărat rădăcina noastră.
Mâna Sf. Ioan Damaschin
Dacă vă puteți dumneavoastră imagina, n-am știut în vreo doi ani când sunt Paștile, sărbătorile creștinătății. N-am știut. Când urcam la o scurtă plimbare scările de la etaj, și la etajul 1, mă uit în dreapta. N-aveai voie să privești. Numai capul în pământ, mâinile la spate și să mergi așa orbește. Mă uit în dreapta, așa, trag cu ochiul și văd pe masa caraliului care își lua gustarea, ouă roșii. M-am dus în celulă și repede de bucurie: „Măi, să știi că au fost Paștile, măi.” „Dar de unde știi treaba asta?”. „Uite caraliul mânca ouă roșii”. Și numai așa am știut că sunt Paștile. După aceea, însă, ne-am organizat în așa manieră și la datele calendarului, după «mâna Sfântului Ioan Damaschin»”.
Da, știu. Palma lui Damaschin.
Așa. Încât făceam numai exerciții.
Da. Știam când e Paștele în orice an.
În orice an. Și când a fost. Și când va urma. Și nu mai era nicio grijă cu trecutul sărbătorilor, că dacă știai Paștile le aveai pe celelalte toate la îndemână.
Paștile în fiecare sfântă Liturghie
Să știți că Învierea Domnului nu este sărbătorită numai în ziua de Paști, sau în cele trei zile de Paști. Săptămânile noastre încep cu ziua Învierii Domnului, care este Duminica. De aceea, trebuie să fim foarte atenți noi, creștinii, să avem în vedere să venim la biserică duminicile și de sărbători.
(Extras din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol IV)
Patriarhia Română a luat act cu regret şi întristare de faptul că slujbele în limba română nu mai pot avea loc în capela mitropoliţilor Bucovinei, mitropoliţi care au vorbit şi au slujit în limba română şi este solidară cu românii ortodocşi din Cernăuţi care solicită redeschiderea pentru slujirea în limba română a respectivei capele istorice.
„Deşi clerul şi credincioşii români din regiunea Cernăuţi nu sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Române, ci ţin de altă Biserică Ortodoxă, nu putem rămâne nepăsători în faţa confiscării de către autorităţi, cu diferite justificări administrative, a unui simbol identitar românesc şi în faţa încălcării libertăţii religioase a unor creştini ortodocşi români”, se arată într-un mesaj transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
„Ca urmare, solicităm şi noi, alături de organizaţiile româneşti care ne-au scris, sprijinul autorităţilor române pe lângă autorităţile ucrainene, pentru ca românii să fie liberi să se roage în limba lor şi să vină în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, dacă vor dori aceasta”.
Capela Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Cernăuți are o însemnătate culturală și istorică semnificativă pentru comunitatea românească din ținut.
În cripta de sub capelă se află osemintele următorilor ierarhi bucovineni români: Episcopul Dositei Herescu (1710-1789), mitropoliții Teofil Bendela (1814-1875), Teoctist Blajevici (1807-1879), Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), Arcadie Ciupercovici (1823-1902), Vladimir Repta (1841-1926), Nectarie Cotlarciuc (1875-1937) și Episcopul de Rădăuți Ipolit Vorobchievici (1849-1939).
Capela a fost sigilată de primăria Cernăuți în data de 23 august 2024, prin anularea deciziei din 1990 care o atribuia Parohiei „Sfântul Nicolae” din municipiu.
🔴 Conferință internațională în apărarea Bisericii Ortodoxe prigonită în Ucraina, organizată în Bulgaria → / Reprezentanți ai mai multor Biserici Ortodoxe Locale și experți din diferite țări s-au reunit la Sofia luni, 26 august, pentru o conferință în apărarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, care se confruntă cu o persecuție tot mai mare din partea propriului stat. Parlamentul ucrainean a adoptat și președintele Zelensky a semnat săptămâna trecută o nouă lege menită să interzică UOC canonică.
❗Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Cernăuți, a fost recent sigilată de autoritățile Ucrainene / VIDE⭕ → / Bisericuța din cimitirul istoric din Cernăuți, ridicată de comunitatea românească din nordul istoric al Bucovinei, cimitir unde sunt înmormântați și Aron Pumnul, Eudoxiu Hurmuzachi și restul artizanilor neamului nostru a fost închisă de autoritățile ucrainene pe motiv că ar aparține Patriarhiei Moscovei. Situația a fost generată că urmare a aprobării de către Parlamentul Ucrainei a unei legi care interzice cultele afiliate sau susținute de Rusia. A fost, de fapt, o lovitură împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene la care milioane de ucraineni sunt afiliați în ciuda șicanelor pe care le face conducerea statului ucrainean de ani încoace ca să susțină nou înființata Biserică Ortodoxă a Ucrainei. Din considerente canonice, comunitatea românească din nordul istoric al Bucovinei nu a acceptat afilierea la nou înființata Biserică Ortodoxă a Ucrainei. La asta a contribuit și o anumită poziție naționalistă care excludea limba română din rândul limbilor de cult permise în nou înființata Biserică Ortodoxă a Ucrainei. Acum, profitând de adoptarea în a doua lectură a legii respective, s-a ajuns la situații aberante susținute de autoritățile de forță ucrainene și care au dus la închiderea capelei mitropolitane „Sfinții Trei Ierarhi” din Cimitirul Vechi.
💥 Marea Radă de la Kiev a adoptat proiectul de lege nr. 8371 - "Legea privind protecția ordinii constituționale în domeniul activității organizațiilor religioase" - care scoate în afara legii Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică / Parlamentul Ucrainei a adoptat în primă lectură, joi, un proiect de lege prin care Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC) - subordonată Patriarhiei Moscovei - este scoasă în afara legii. Proiectul de lege interzice însă orice organizație religioasă asociată cu Rusia. „Proiectul de lege numărul 8371 privind interzicerea organizațiilor religioase asociate cu Federația Rusă a fost adoptat în prima lectură”, a declarat joi deputatul Iaroslav Jelezniak, potrivit AFP. Proiectul de lege a fost adoptat cu o largă majoritate: 265 pentru, 29 împotrivă, 4 abțineri. Legea va intra în vigoare după 30 de zile de la publicarea sa. Comunitățile de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) au un termen de 9 luni pentru a rupe legăturile cu Biserica Ortodoxă a Rusiei. În mai 2022, la două luni de la invazia Rusiei, BOU a anunțat că rupe legăturile cu Patriarhia Moscovei, însă Kievul afirmă că acest lucru nu este adevărat și că BOU este o rețea care face jocurile Rusiei. Pe 15 august, Zelenski personal a făcut apel la Rada ucraineană să se întrunească și să aprobe proiectul de lege, pentru a rezolva chestiunea „independenței spirituale” a Ucrainei.
Când, în 2004, în Ucraina a început primul "Maidan", Părintele, s-a rugat neîncetat timp de trei zile împreună cu monahia Kalisfenia, iar apoi a spus: "Gata, nu va mai fi niciun război!".
L-a implorat pe Domnul și timp de zece ani a amânat evenimentele teribile care au avut loc în Ucraina în 2014, sacrificându-se pe sine și sănătatea sa. Prin nevoința sa, el l-a rugat pe Domnul să nu fie vărsare de sânge.
De mai multe ori părintele Iulian ne-a profețit, vorbind despre deșertul chinezesc, că vor fi o mie de frați și mulți bătrâni.
În anul 2000, a fost întrebat: "Va fi autocefalie?" Și a răspuns: "Va fi!".
Atunci l-au întrebat din nou: "Și pentru ce, părinte?". Și el a răspuns: "Pentru a alunga gașca din Lavra Kiev-Pechersk!".
De asemenea, a profețit că America se va scufunda în apă. Părintele Iulian a prezis că va fi foamete și că atunci călugării vor muri de foame.
Și cu puțin timp înainte de a muri, a spus: "Vă voi părăsi!" - și a strigat - întotdeauna plângea ca un copil.
Părintele Iulian ne spunea de mai multe ori: "Va fi război și va fi foamete! Călugării vor aduna mâncare din tomberoane și oamenii vor face la fel".
Altă dată părintele ne-a spus (fraților): "Va fi o biserică ucraineană la noi!".
El a dat din mână și a arătat că totul va fi ucrainean, preoții vor fi ucraineni. Și ne-a spus că ne vom "ruga în casele noastre".
A spus că vor lua Lavra Kiev-Pechersk și vor alunga călugării, iar apoi, când va trece timpul, se vor aduna noi călugări în Lavră. În același timp, părintele Iulian nu a certat și nu a osândit pe nimeni.
Părintele Iulian nu-i plăcea să judece pe nimeni. Chiar și atunci când în prezența lui începeau să-l judece pe fostul mitropolit Filaret (Denisenko), care intrase în schismă, părintele putea să-i lovească cu o cârjă.
Ne-a făcut să înțelegem că, dacă Domnul permite, orice persoană poate ajunge la o asemenea nebunie, de îndată ce harul lui Dumnezeu pleacă de la el.
Într-o zi l-am întrebat pe Pr. Iulian: "Părinte, ce ne așteaptă?". Iar el a răspuns: "Război - foamete! Război - foamete!"
A mai spus: "Va fi o biserică ucraineană (se referea la schismă) . Vă veți ruga în casele voastre!".
Părintele Iulian ne spunea: "Vă vor lua bisericile, vor lua și Lavra! Dar este necesar!".
Și a fost întrebat: "Dar cum rămâne cu noi?". El a răspuns: "Și voi veți rămâne acasă!".
Noi am întrebat: "Cât timp, părinte?". El a spus: "Păi, trei ani! Și apoi vor vedea că nimeni nu se duce la bisericile lor și vi le vor da înapoi!".
"Va veni o vreme când vor dori să distrugă credința ortodoxă în Ucraina, dar Domnul nu-i va lăsa!"
Icoanele noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română
Biroul de presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat cu noile decizii luate de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 11-12 iulie. Sinodalii au aprobat 16 canonizări.
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Principalele hotărâri noi ale Sfântului Sinod sunt următoarele:
a) Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod. Aceşti sfinţi sunt:
Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;
b) Aprobarea proiectului de text al volumelor Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române pentru lunile Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie și August, precum și al celui de–al XIII-lea volum, dedicat sărbătorilor din perioada Triodului și a Penticostarului;
c) Aprobarea proiectului de text al Acatistului și al Paraclisului Sfântului și Dreptului Lazăr și includerea acestuia în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române;
d) Ridicarea la rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii cu titulatura de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru a răspunde astfel realităților și necesităților pastoral-misionare și a grijii părintești manifestată față de credincioșii din această eparhie.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat comunitățile ortodoxe române din Ucraina să treacă în jurisdicția Patriarhiei Române.
Sinodul din România a înființat "Biserica Ortodoxă Română în Ucraina". Imagine: basilica.ro
Pe 29 februarie 2024 a avut loc o ședință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, relatează basilica.ro.
Una dintre principalele decizii ale Sinodului a vizat comunitățile ortodoxe din Ucraina și anume: "binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina".
UJO a informat mai devreme că Biserica Moldovei a oprit de la slujire încă 6 clerici pentru trecerea la Patriarhia Română.
Preotul ecumenist Constantin Necula de la Sibiu, fost propagandist vaccinist, între multe altele, este pus la punct de Patriarhie, printr-o Scrisoare trimisă luna trecută de Vicarul Patriarhal Varlaam Ploieșteanul, de pe adresa Cancelariei Sfântului Sinod și din încredințarea Prea Fericitului Patriarh Daniel.
Necula este acuzat că practică tehnici new-age-iste și necreștine la o așa-zisă universitate ”Life” pentru foloase materiale destul de consistente.
După cum se vede de pe site-ul „universității” colegii lui Necula mai învață cursanții despre Cabală, Ierburi Magice, Spiritualitate dar și despre Unghii cu Gel. Maestrul Oreste oferă un curs despre „În căutarea Unității”, probabil inspirat de Petiția lui Papahagi, Baconschi și Bănescu. În cazul acestora se poate bănui și Unitatea, la fel ca și în Cazul Necula, din câte se pare.
De exemplu, reamintim că în același spirit, Constantin Necula afirma la postul noii Securități Digi24 că „A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme e periculos. În mâna lui Dumnezeu stau și astfel de vaccinuri”.
Necula este prezent și într-o altă organizație sincretist-educațională, cu legături mormone, SUPER-TEACH, problemă în care societatea civilă românească s-a adresat Sfântului Sinod printr-o Scrisoare Deschisă.
După spargerea „influencerilor” cu sutană Visarion Alexa și Vasile Ioana, cazul Constantin Necula este un semn că se strânge lațul și în jurul sinecuristului Vasile Bănescu.
„Ardealul nu poate fi decât ecumenist.”, așa a decretat Părintele Constantin Necula, consilierul misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului.
„Această afirmație reprezintă o blasfemie la adresă sfinților ardeleni, care au luptat și și-au dat viața pentru apărarea Ortodoxiei pe meleagurile lor, împotrivă uniației greco-catolice și a propovăduririi diferitelor erezii, cu atât mai mult cu cât «ecumenismul» practicat în Ardeal în Evul Mediu nega dreptul Ortodoxiei de a exista alături de celelalte confesiuni religioase.”, scrie domnul Mihai-Silviu Chirilă pe site-ul Mărturia Ortodoxă.