ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul se desfășoară sub ochii noștri!❗

- Posted in Ortodoxie și Actualitate by

❗CINE VA RĂBDA PÂNĂ LA SFÂRȘIT, VA FI MÂNTUIT ❗

⚡Ciparea - începutul pecetluirii: Aceasta este doar o etapă, să se obișnuiască lumea cu aceste lucruri drăcești ❗

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Atât de subtil și viclean lucrează amăgitorul diavol, pentru cei necredincioși, slabi în credință, nepăsători și necunoscători ai sfintei scripturi 📖 și învățăturile sfinților părinți, referitoare la mântuirea sufletului și a acestor vremuri tulburi și viclene, premergătoare Antihristului ❗❗

✝️ Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013) despre buletinul electronic:

- Posted in Părintele Iustin Pârvu by

"Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui.

Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii.

Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt.

Dar tot aşa şi creştinii au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă.

Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniștiți pecetea.
"


Părintele Iustin Pârvu

💳 Sfântul Paisie Aghioritul: Încet-încet, după cartelă şi buletin de identitate, adică după „îndosariere“, vor înainta în mod viclean la pecetluire.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Vor sili pe oameni prin diferite mijloace viclene, să primească pecetea pe frunte sau pe mână.

Vor forţa astfel lucrurile şi vor spune:

„Vă veţi mişca numai cu cartele; banii se vor desfiinţa“.

Va da cineva cartela la magazin şi va cumpăra, iar vânzătorul va lua banii din bancă. Cel ce nu va avea cartelă, nu va putea nici vinde, nici cumpăra.

Pe de altă parte vor începe să facă reclamă „sistemului perfect“, pecetluirii cu raze laser a numărului 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior.

În acelaşi timp la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia şi i-a luat banii din bancă şi vor spune mereu:

„Mai sigură este pecetluirea cu raze laser pe mână sau pe frunte, pentru că numai deţinătorul îşi ştie numărul lui."

(Extras din Trezire duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos

  • ✝️ Spunea Sfântul Paisie Aghioritul despre perioada care vine chiar înainte de pecetluire: / “Vă vor da cartele/carduri noi ca să vă obișnuiască cu ele. Când însă, le vor aduna pe toate la un loc (voia să spună buletinul, pașaportul, cardul de sănătate, permisul de conducere, contul bancar, etc) toate pe un singur card, pe acesta să nu-l primiți sub nicio formă, pentru că acesta va avea legătură cu pecetluirea care va urma (aceasta va fi etapa premergătoare înainte de pecetea care va fi pusă pe frunte și pe mâna dreaptă). Din păcate foarte mulți se vor înșela și vor spune "această cartelă nu este pecetea, deci o vom primi…", cumplite vremuri.”

  • ☦️ Parintele Nikolai Ragozin (†1981): “..vor da oamenilor legitimații evreiești 666. Este mai bine să mori de foame decât să le accepți …” / Nu-ți lua noua identitate! Să nu o primești! Antihristul va striga: "Este ușurință, este comoditate. Ia-o, că nu-i nimic. Când Îl ai pe Hristos înăuntrul tău, în afară orice lucru pe care îl faci, nu este nimic." Adică, atunci când primesc identitatea lui Antihrist, nu este nimic? Aveți grijă să nu vă lăsați înșelați! Nu vă lăsați înșelați de diavol și nu vă pecetluiți. Acest nou ID vă spun, să nu-l luați!

  • 💳 Arhimandritul Athanasie Mitilineos: "Acest card inteligent nu-l vom primi!" / "Aceste carduri simple pe care ni le trimit și ni le propun necontenit, putem - după iconomie - să le luăm pentru că trebuie să trăim; altfel nu vom putea să facem față nevoilor de zi cu zi. Aceștia, însă, ne vor trimite și un card inteligent care le va înlocui pe cele de dinainte. Aceștia cred oare că sunt mai inteligenți decât noi, creștinii, și că noi nu știm ce se ascunde în spatele lui? Acest card inteligent nu-l vom primi! Pentru aceasta merită să plecăm și în munți dacă trebuie, pentru că o vom face pentru dragostea lui Dumnezeu și vom avea asupra noastră harul Lui. În ceea ce privește supraviețuirea să nu vă neliniștiți, pentru că este grija lui Dumnezeu. Acest card să nu-l luăm pentru că, oricine îl va lua, nu va scăpa de pe pecetluirea care urmează".

  • 💵 Bancnotele sunt scoase din circulație! Este informația momentului în România: Sunt din ce în ce mai greu de găsit →

  • 🆔Dan Diaconu @ Trenduri Economice: ID Digital imediat după alegerile europene 🪪 → / [...] Partea cu adevărat diabolică va fi că ID-ul nu va fi obligatoriu. Doar că va exista un mic amănunt: nu vei putea face nimic dacă nu-l ai. Nici măcar nu-ți vei putea încasa salariul. Desigur, statul va facilita din ce în ce mai mult introducerea ID-ului. Spre exemplu, atunci când îți iei cartea de identitate ți se va da automat un ID. Cu alte cuvinte, „ți-l vor băga pe dracu-n casă”. Dacă vei ignora activarea, în cazul în care pierzi documentația, s-ar putea ca cineva să-ți fure identitatea, chestie pe care n-o dorești. Mă rog, indiferent de cum am da-o, nu vei mai putea să te miști fără o asemenea aberație. Cum vi se pare? [...]

  • ✝️ Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013) despre buletinul electronic: / "Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui.
    Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii.
    Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt.
    Dar tot aşa şi creştinii au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă.
    Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniștiți pecetea." — Părintele Iustin Pârvu

  • ⚠️ Ieromonah Macarie Banu: Se pregătește la nivel cultural, prin Eurovision, și prin alte lucrări, pe alte planuri, lipsirea de identitate, furarea identității oamenilor. / [...] De aceea se țintește către identitatea digitală, ca să nu mai știi cine ești, să nu mai ai identitate, să nu mai ai nume, să devii un număr.

  • 🆔 Realitatea: Românii, supuși controlului total. Prin simpla scanare a buletinului 🪪, polițiștii pot afla totul despre o persoană. Noua tehnologie este funcțională. 💡 → / Șoferii opriţi în trafic nu vor mai fi nevoiți să aștepte minute bune pentru ca poliţiştii să le "dea prin staţie" datele. Polițiștii de la Rutieră au acum posibilitatea de a afla, în doar câteva secunde, prin scanarea actelor de identitate, dacă persoana aflată la volan are vreo problemă.

  • ✝️ Părintele Justin Pârvu a spus-o acum 11 ani. Va veni vremea, nu prea departe, când toți și toate vor fi controlate electronic. Actele vor fi biometrice. / " [...] Nu veți mai putea să circulați fără ele. Să nu le acceptați, îndemna marele Duhovnic, alături de colegii săi de generație și viață sfântă, ca Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Ioan de la Rarău, Părintele Craciun Opre, ierarhii IPS Bartolomeu Anania, PS Justinian, PS Sebastian și frații români de la Sfântul Munte Athos. Chiar dacă veți fi căutați și în crăpăturile pământului. Și să nu prim­iți nici vac­cinul și nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. De aceea vă zic – aveți încredere că Dom­nul vă va da put­ere să măr­tur­isiți pen­tru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă polit­ică este vra­j­mașă a lui Hris­tos și slu­ji­toare răului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­țuire, fără sa abdicăm de la prin­cipi­ile noas­tre creștine, este o măr­tur­isire și o muceni­cie de zi cu zi. Ce am trăit noi, chiar închiși în temnițele bolșevice, va fi nimic pe lângă ce veți trăi voi, ne avertiza Duhovnicul Neamului."

  • 🪪 A fost adoptat portofelul digital, proiectul a primit vot favorabil în Parlamentul European. Cetățenii se vor putea identifica și autentifica online, prezența fizică nemaifiind necesară, o practică care ridică probleme de încredere, securitate și confidențialitate. / Europarlamentarul Cristian Terheș susține că sistemul va fi folosit pentru supravegherea și control în masă.

  • 🅰️ Aurelian Popa: Harrari dezbate scorul "psihometric" și evocă discriminarea "individuală", adică excluziunea / VIDE⭕ → / Cum ar arăta o lume în care vei fi exclus aprioric doar pentru că ești așa cum te-a lăsat Dumnezeu pe acest pământ? AI-ul e doar o altă fațetă hidoasă a transumanismului.

  • ⚡️ Părintele Elpidie Vaianakis: despre noul Internet - vs - puterea Duhului Sfânt / "Internetul așa cum îl știm noi va fi desființat și va funcționa fără cabluri, cel nou care va apărea. Sateliții perfecționați cu inteligență artificială se vor ocupa de fiecare conexiune de pe pământ. Fiecare om va fi obligat cu noul internet al inteligenței artificiale să se conecteze, astfel încât cu numărul Antihristului pe care îl va avea obligatoriu înăuntru lui, nicăieri nefericitul nu se va mai putea ascunde. Atunci frecvențele radio vor fi folosite, ca cea mai teribilă armă care a existat vreodată pe pământ, pentru că va fi invizibilă și totuși la fel de necesară ca orice altceva pe acest pământ. Sateliții cu inteligență artificială vor patrula necontenit în jurul pământului, iar frecvențele fiecăruia dintre noi vor fi detectate cu precizie, astfel încât niciunul dintre noi să nu se mai poată ascunde nicăieri. Numai pe omul care crede în Dumnezeu din fericire nu îl va putea depista, pentru că în afară de faptul că nu va avea un cip în creier, credința și rugăciunea lui fierbinte vor crea cu puterea Duhului Sfânt un puternic scut de protecție, care într-un fel minunat îl va acoperi și îl va ghida." — Părintele Elpidie Vaianakis

  • 📛Pr. Peter Heers: Semnul fiarei, 666 și cardul unic de identitate → / [...] Acest semn sau pecete va avea două numere, unul general şi unul specific. Numărul general va fi 666, iar numărul specific va însemna codul numeric personal generat de banca internaţională sau de sistemul financiar. Reiese de aici că ei vor să te cunoască personal, să poată să te identifice ca supus. Deci, nu numai că va fi acel număr general. Dar vor ca acel număr, acea persoană, acea identitate să fie asociată cu identitatea lui antihrist. Deci ei vor ambele identităţi să se unească şi asta înseamnă supunerea persoanei sistemului lui antihrist.

  • 🪪 Fostul vicepreședinte Pfizer, Mike Yeadon: Identitatea digitală va fi utilizată în combinație cu CBDC (moneda digitală a băncii centrale) pentru a reduce populația. 💉 / "Cred că asta se va întâmpla și mă rog să greșesc. Știu că este șocant să auzi asa ceva și nu sunt singurul care spune asta.”
    Yeadon a subliniat că numărul de îmbolnăviri grave și decese a crescut brusc în ultimii ani.
    În calitate de cercetător farmaceutic experimentat, el a avertizat din nou despre pericolele vaccinurilor ARNm.
    "Companiile și guvernele au spus că sunt atât de mulțumiți de aceste produse încât construiesc fabrici pe fiecare continent pentru a produce miliarde de doze”, a spus Yeadon.
    El crede că vor face exact asta: Oamenii vor obține o identitate digitală, vor plăti cu un CBDC iar apoi OMS va spune că există o nouă pandemie. Companiile farmaceutice vor dezvolta un vaccin ARNm, iar guvernul va spune că trebuie să vă vaccinați pentru a vă păstra identitatea digitală valabilă.
    "Cred că majoritatea oamenilor vor urma apelul și se vor vaccina”, spune Yeadon.
    Și astfel oamenii din spatele agendei pot reduce în următorii ani populația la nivelul dorit .

☦️ Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă — ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosită forța, deoarece toate se vor face de bună voie și cu plăcere

- Posted in Abecedarul credinței by

Sfântul Gavriil cel nebun pentru Hristos

Da, acum sunt zilele de pe urmă despre care s-a tot vorbit. Și după cum mâncarea pregătită are nevoie doar de puțin timp ca să fie încălzită, așa și toate acestea sunt atât de aproape. Antihristul este ca un nou-născut, care crește și căruia unii i se vor închina.

Şi ce nu am făcut eu, dar cu nimic nu am putut afla numele lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu mi s-a arătat îngerul Domnului şi mi-a spus: “Niciun om nu poate să rezolve această taină. Vino, Gavriil, să-ţi scriu eu numele lui”. Şi astfel mi l-a descoperit.

Însă aceasta nu vă privește, deoarece pentru oameni încă rămâne ascuns. Însă să știți că Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă. Ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosite forțele. Toate se vor face de bună voie și cu plăcere...

Adevărat vă spun că Spovedania nu va ajuta cu nimic pe nimeni care va primi pecetea. Mântuire nu va exista pentru cei pecetluiți. Fiți atenți! Vin zile în care veți mânca pământ. Luptele Sfinților Profeți Enoh și Ilie cu Antihrist se vor transmite la televizor și le veți vedea.

Din cauza păcatelor noastre cumplite și nenumărate, vor fi cutremure înfricoșătoare, dar nu vă neliniștiți, pentru că Domnul Dumnezeu este pretutindeni! Să vă curățiți inimile și să vă rugați.

Domnul vă va ocroti! Pe cei slabi însă îi va lua devreme, pentru că altfel nu vor putea face față vremurilor care vor lovi lumea. Pe cei puternici îi va lăsa, ca să lupte în zilele de pe urmă cu cursele lui Antihrist.

Când Maica Domnului va părăsi Sfântul Munte Athos, vor bate clopotele. Bisericile se vor înclina ca să salute icoana Maicii Domnului. Se vor închina Împărătesei Cerului și a pământului, iar toate acestea se vor transmite la televizor.

Aceasta va fi mila lui Dumnezeu pentru sufletele care trebuie să se mântuiască!

— Sfântul Gavriil Georgianul (Fragment din cele spuse în 2 noiembrie 1995)

☦️ Părintele Nicolae Ragozin: Atunci când vor da peceți, aveţi grijă să nu luaţi. Pentru că toate acestea sunt foarte înfricoşătoare, sunt ale lui antihrist.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Părintele Nicolae spunea că înainte de a se aplica pecetea adevărată, poporul va fi inundat de hârtii. Dacă vei lua buletinul și alte hârtii, în chip nevăzut te alipeşti, dar nu de Dumnezeu, ci cele satanice de satana te alipesc.

Mai întâi ne vor inunda cu hârtii, iar apoi va urma pecetea. Părintele a dat de înţeles că în prezent toate aceste buletine sunt hârtii, vor inunda oamenii cu hârtii, oamenii se vor obişnui, iar apoi deja vor aplica adevărata pecete.

Părintele chiar aşa şi spunea că nu vor aplica pecetea de la început pentru că nimeni nu o va accepta, ci vor înţelege imediat, iar aceste hârtii, parcă lipsesc pe om de minte, şi mai apoi oamenii vor accepta pecetea.

Părintele zicea că vor fi buletine jidoveşti, care în nici un caz nu trebuiesc acceptate. El le numea cartele din plastic. Buletinele jidoveşti dacă le acceptaţi, ar fi ca și cum le-ai accepta de la jidovi, din moment ce sunt ale lor.

Spunea că apoi vor fi cartele din plastic care nici într-un caz nu trebuie acceptate. Părintele spunea că acestea cuprind deja semnul lui antihrist, cifrele de 6. Şi de aceea nu-i voie să le accepţi.

Din moment ce părintele nu binecuvânta să primeşti noile buletine, el însuşi nu l-a primit. Din această cauză nici nu s-a dus la copii, ci şi-a dus viaţa până la capăt aşa cum a binecuvântat Dumnezeu.

Venise o femeie şi i-a spus părintelui: "Părinte, tare mult vreau să mă mântuiesc! Foarte, foarte mult." Şi părintele i-a răspuns: "Atunci nu lua nici un fel de hârtii noi."

Atunci când vor da peceți, aveţi grijă să nu luaţi. Pentru că toate acestea sunt foarte înfricoşătoare, sunt ale lui antihrist.

O femeie i-a spus părintelui: „Părinte Nicolae, dar eu am luat deja buletinul. Nici nu m-am gândit. L-am luat”.

Părintele a răspuns: „L-ai luat? Ei bine, următorul însă rusesc să nu-l accepţi niciodată. Pentru că dacă-l vei accepta vei fi deja cu un picior în iad”. O altă femeie numită Ana i-a spus că este foarte presată să accepte buletinul. Părintele i-a spus: „Să nu accepţi buletinul! Să nu-l accepţi! Nu-i voie să primeşti buletinul”.

Atunci Ana i-a spus părintelui: „Atunci binecuvântaţi-mă pentru mucenicie”. Părintele a ridicat mâna şi a binecuvântat-o, zicând: „Da, e mai bine să mori, decât să accepţi aceste acte”.

Părintele Nicolae Ragozin (1898-1981)

✝️ Părintele Claudiu Buză: Despre pregătirea pecetluirii, în contextul apostaziei și globalizării →

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

Credinciosul cu adevărat ancorat în viețuirea cea bună, după cuvântul Evangheliei Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, poate vedea clar, pentru prima dată la aproape două mii de ani de la descoperirea avută de Sfântul Ioan Teologul, cum Cartea Apocalipsei își dezvăluie încetul cu încetul tainele.

Multitudinea prorociilor Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe din ultimile sute de ani, care au avut descoperiri Dumnezeiești, de la Sfântul Ioan de Kronstadt, Sfântul Lavrentie de Cernigov și până la Sfântul Paisie Aghioritul vin să întărească credința noastră, anume că toate cuvintele Scripturii sunt adevărate și se împlinesc sub ochii noștri.

În aceste cumplite vremuri de apostazie, aproape generală, când până și cei care ar trebui să păstorească turma sunt dintre cei care au făcut pact cu vrăjmașul și o sfâșie din interior, credinciosul trebuie să se afunde în cercetarea Scripturilor, a profețiilor, a vieții Sfinților Părinți și în rugăciune pentru a putea rămâne neabătut pe calea îngustă către măntuire.

Această scurtă expunere își dorește să aducă în atenția cititorului câteva elemente cheie care trebuiesc luate în seama, fiindcă pot conduce pe cel nepăsător la pecetea lui Antihrist, așa cum ne vorbește Sfântul Ioan Teologul în Cartea Apocalipsei.

Vedem cum de la începutul așa zisei pandemii din anului 2020 majoritatea statelor lumii au acționat în același mod la comandă, cu același narativ susținut de media audio vizuală, impunând măsuri restrictive și anticonstituționale care nu au avut alt scop decât distrugerea controlată a economiilor lumii și înaintarea spre instaurarea unui sistem totalitar, la nivel mondial, de control și înrobire a oamenilor. Pentru prima oară în istorie, oamenii au fost condiționați de existența unui document în format electronic care să ateste statutul vaccinal pentru a-și putea procura cele necesare traiului.

,,Și ea îi silește pe toţi, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogaţi și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.” ( Apocalipsa 13, 16-17 )

Deși prin cele citate mai sus nu putem afirma că sunt deja împlinite, nu putem să nu observăm cum în toată lumea se fac eforturi pentru centralizarea datelor cu caracter personal și pentru împingerea oamenilor spre acceptarea unei identitați digitale (DIGITAL ID), care va duce în final la acceptarea semnului fiarei.

Atât Cartea Apocalipsei cât și profețiile Sfinților Părinți ne spun că în ultimele zile ale omenirii va fi instaurat un regim totalitar mondial care va exercita un control economic absolut asupra întregii omeniri și care va dispune de un sistem de identificare a tuturor ființelor umane. Văzând cele ce s-au întâmplat în ultimii ani și tendința de înlocuire a banilor fizici cu bani digitali putem spune că profeția Sfântului Ioan a început să-și facă vizibilă împlinirea.

Așadar, pentru o bună înțelegere a celor ce se întâmplă, trebuie să studiem cu atenție Sfânta Scriptură și cuvintele Sfinților, dar să avem cunoștință și despre mersul general al evenimentelor în societatea umană, căutând să aflăm relațiile dintre realitate și profeție. Pentru a înțelege corect vremurile și locul unde ne aflăm din punct de vedere istoric, raportat la cele descoperite în Cartea Apocalipsei, trebuie să facem o scurtă trecere în revistă a celor ce stau la baza sistemului care va duce la pecetluirea finală.

Încă de la începutul anilor 1970, odată cu apariția sistemului de coduri de bare, s-a putut face vizibil planul apocaliptic de înrobire a întregii omeniri. Astăzi, acest sistem este generalizat și este aplicat pe toate produsele existente pe piața. Motivul real al creării unui astfel de sistem este dorința de a deține controlul asupra datelor privind orice producție economică. Sistemul poate stoca informații despre țara de origine, despre producător și felul produsului.

A urmat, aproape în același timp, apariția cardurilor bancare și astfel pentru prima oară sistemul a putut să aibă control asupra tuturor tranzacțiilor. Apariția internetului a reprezentat un mare pas înainte în acest plan demonic. Internetul este una din cele mai valoroase arme în mâna elitei globaliste, care urmărește controlul omenirii, căci prin intermediul său oamenii pot fi manipulați în mod inconștient prin afluxul mare de așa zis informații care sunt distribuite tocmai pentru a determina adoptarea unui tipar de gândire al maselor în sensul în care își dorește elita conducătoare.

Apariția platformelor sociale cum ar fi Facebook, Twitter sau Instagram, care deși par mijloace moderne de comunicare ce faciliteaza schimbul de informații, sunt știut a fi invenția serviciilor secrete de informații. Principalul lor rol este acela de a culege informații despre utilizatori și de a manipula percepția publică colectivă. Facebook este una din companiile cele mai puternice care colectează un volum uriaș de date ce sunt folosite pentru crearea profilurilor digitale ale utilizatorilor. Apariția Google, care de asemenea este o companie ce are în spate tot serviciile secrete, îndeplinește același rol de a culege informații, de a manipula percepția publică și de a stoca date, cu scopul de a profila și cataloga utilizatorii.

Cunoscând astfel cele ce se lucrează în lume prin intermediul acestor tehnologii și având cunoștință, despre cele ce au să vină, din descoperirea Sfântului Ioan Teologul, putem vedea limpede cum o serie de măsuri legislative sunt luate concomitent în toate țările lumii cu scopul creării arhitecturii unui stat totalitar mondial, care va culmina cu întronarea lui Antihrist. Printre aceste măsuri putem identifica concret pe cele cu rol vizibil în acest plan:

Crearea banilor electronici CBDC (Central Bank Digital Currency)

Acești bani digitali CBDC sunt fundamental diferiți față de banii digitali existenți în acest moment prin faptul că sunt controlați de către Băncile Centrale ale fiecărui stat și de către guverne. Acest lucru face posibil ca toate tranzacțiile efectuate să fie urmărite și controlate de către guvern. Mai mult decăt atât, tehnologia din spatele acestei monede permite supravegherea în timp real a unei tranzacții și blocarea ei în anumite condiții.

Alocarea cotelor de carbon de către Uniunea europeană,

... care urmărește cuantificarea și alocarea unei cote unice de carbon pe cap de locuitor ce va putea fi folosită. Acest lucru, în contextul eliminării banilor fizici și implementării monedelor digitale, va avea consecințe de neimaginat pentru majoritatea oamenilor în ceea ce privește restrângerea drepturilor și a libertăților fundamentale și constituționale, întrucât, în momentul depășirii cotei unice alocate, orice tranzacție de cumpărare va putea fi blocată în timp real.

Identitatea digitală (Digital ID)

Identitatea digitală este metoda digitală de a dovedi identitatea unei persoane. Ea este emisă și acreditată de către guvern și presupune colectarea datelor biometrice care sunt unice fiecărei persoane cum ar fi: amprentele degetelor, scanarea feței sau scanarea irisului. Toate datele cu privire la identitatea digitală a fiecărei persoane vor fi stocate de către guvern sau de către companii private ce au parteneriate cu guvernul.

Inteligența artificială

... va fi elemetul central prin care elitele satanizate conducătoare ale acestei lumi vor să controleze și să înrobească întreaga suflare. Odată ce toate aceste măsuri vor fi implementate și se va face trecerea la moneda digitală va fi atins obictivul lor de a controla fiecare aspect al vieții celor care de bună voie au acceptat intrarea în acest sistem. Inteligența artificială va fi cea care va controla fiecare individ pe baza identității digitale și a profilurilor create de către companii precum Facebook sau Google, va acorda scoruri de bună purtare sau va penaliza în funcție de nivelul de obediență către sistem și va permite accesul la toate cele necesare traiului.

Deși toate aceste măsuri sunt prezentate ca o evoluție firească a progresului tehnologic care va simplifica viața noastră, de fapt ele sunt implementate cu scopul controlului și înrobirii întregii umanitați. Iar noi, ca și creștini ortodocși, întelegem astăzi mai mult decât oricând, cunoscând Scripturile și profețiile Sfinților Părinți ai Bisericii, că toate acestea vin să netezească calea înaintea întronarii lui Antihrist și că ne aflăm istoric foarte aproape de momentul apariției sale ca și conducător al întregii omeniri.

Vedem astfel cum identitatea digitală reprezintă un pericol existențial fără precedent în istoria omenirii, căci fără deținerea acestei identitați digitale omul va fi practic exclus din toate sectoarele vieții sociale, nemaiputând practic să-si continue existența în cadrul societății. Ne putem da seama că toate cele pe care le plănuiesc sunt insuflate și meștesugite de nimeni altul decăt de vrăjmașul diavol, dușmanul dintru început al omului.

Dar toate acestea se vor face cu acordul oamenilor,

... căci noi știm din învățătura Bisericii că oamenii de bună voie vor accepta și chiar vor cere soluții care li se par a le face viața mai usoară. Este ceea ce vedem în fiecare zi pretutindeni cum oamenii adoptă în număr din ce în ce mai mare sistemul de plăți digitale, plătind cu telefonul sau cu cardul.

Marea dramă a zilei de astăzi este că oamenii necăutând Adevărul, necunoscându-și adevărata credință, nesocotind Scripturile și profețiile Sfinților Părinți, se fac urâtori ai propriilor suflete căci noi știm din Cartea Apocalipsei că cei care vor primi în final pecetea lui antihrist se vor osândi singuri la chinurile cele veșnice.

,,Și al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei și chipului ei și primește semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea și el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, și se va chinui în foc și în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei și chipului ei și oricine primește semnul numelui ei" (Apocalipsa 14, 9-11).

De aceea, este important pentru noi să înțelegem corect vremurile pe care le trăim și să respingem cu hotărâre, chiar cu prețul vieții, orice formă de identitate digitală ce stă în strânsă legătură cu pecetluirea, care ne-ar putea pune în pericol mântuirea.

+ + +

"Că celor ce au cunoştinţă, cu lesnire le va fi cunoscută venirea lui [Antihristului]. Iar celor ce îşi au mintea permanent la lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, nu vor crede, şi urăsc pe cei ce le-ar spune" (Sfântul Efrem Sirul).

enter image description here

"Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii" (Sfântul Paisie Aghioritul).


"Dar creştinii orbiţi nu vor observa nimic, deşi acest lucru (pecetluirea) l-ar putea înţelege şi un prunc mic" (Sfântul Ierarh Ermoghen).

ARHIMANDRITUL ATHANASIE MITILINEOS:
,,ACEST CARD INTELIGENT NU-L VOM PRIMI!"

În iulie 2000, împreună cu domnul teolog Vasile Papanikolau, l-am vizitat pe starețul Atanasie Mitilineos la Stoumiu din Larisa. După Liturghie am rămas ca să primim binecuvântarea Bătrânului la fel ca și multă altă lume. Noi am rămas ultimii, domnul Papanikolau îl cunoștea personal pe Gheronda Atanasie și m-a recomandat. După ce am făcut cunoștință i-am adresat o întrebare care mă frământa în mod special: ,,Părinte", i-am spus, ,,aș dori să-mi spuneți despre acest faimos card de asigurare despre care se vorbește și care a început deja să fie trimis și acasă". ,,Nu v-au informat în parohia dumneavoastră în legătură cu acest fapt?", m-a întrebat. ,,Nu", am răspuns. Atunci Starețul ne-a spus: ,,Aceste carduri simple pe care ni le trimit și ni le propun necontenit, putem - după iconomie - să le luăm pentru că trebuie să trăim; altfel nu vom putea să facem față nevoilor de zi cu zi. Aceștia, însă, ne vor trimite și un card inteligent care le va înlocui pe cele de dinainte. Aceștia cred oare că sunt mai inteligenți decât noi, creștinii, și că noi nu știm ce se ascunde în spatele lui? Acest card inteligent nu-l vom primi! Pentru aceasta merită să plecăm și în munți dacă trebuie, pentru că o vom face pentru dragostea lui Dumnezeu și vom avea asupra noastră harul Lui. În ceea ce privește supraviețuirea să nu vă neliniștiți, pentru că este grija lui Dumnezeu. Acest card să nu-l luăm pentru că, oricine îl va lua, nu va scăpa de pe pecetluirea care urmează".

Manolas Konstandinos, Ptolemaida, în Mărturii ale închinătorilor. Cuviosul Paisie Aghioritul, vol. al II-lea, p. 62.

Cuvânt al unor drept-slăvitori creștini, numiți pe nedrept "eretici anticipiști".

— Părintele Claudiu Buză

— Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid022FQ54khsNsQUsg8peizk5CxWoJwNPVySM9CqBX73t5Uxt3HRTCiBeD8NtJ7eTGbNl

☦️ Profețiile Starețului Nicolai Rogozin (1898-1981) Rusia

- Posted in Profeții și Proorocii by

Starețul Nicolai Rogozin

Înainte de a pune pecetea adevărată oamenii vor fi bombardați cu hârtii, se vor obișnui, apoi vor pune pecetea adevărată. Oamenii nu vor accepta imediat pecetea, dar hârtiile iau mintea, apoi oamenii vor accepta pecetea.

Vor fi probleme că preoția se va despărți. Pentru oameni va fi un dezastru. oamenii nu vor ști unde este adevărul, și pe cine să urmeze. Când vor pune pecetea se vor deschide toate închisorile.

Și Antihristul îi va lua pe temnicieri ca lucrători ai lui, că să pună pecetea, mulți dintre ei vor fi de acord. Atunci va fi necesar să fugim din orașe și sate în pădure. Temnicerii se vor plimba prin apartamente. Pentru că în primele zile pecetea va fi pusă voluntar, iar apoi cu forța.

Pecetea va putrezi și va mirosi. Domnul îi va scoate pe cei drepți din orașe, trebuie doar să asculți glasul. Dacă va fi dat ordin ca credincioșii să fie duși undeva, atunci nu este nevoie să te ascunzi, dar trebuie să ieși, pentru că. este vocea lui Dumnezeu. Și de îndată ce vor ieși cei drepți, atunci Domnul va trimite pedeapsa.

În timp ce l-a scos pe Lot, a zis „ieși”, Lot a ieșit. Și dacă nu ar fi ieșit, cu siguranță ar fi murit pentru neascultare.

Păcatul grav pentru permiterea uciderii Țarului Rus revine oamenilor, pentru care Domnul nu ne va da nu numai un bun conducător, ci și un bun administrator de magazin.

Desfrânarea și nerușinarea, ca înainte de potop, vor fi semne de moarte. Așa cum a existat desfrânare înainte de Potop, tot așa va exista o depravare foarte puternică înainte de a Doua Venire.

Când copiii încep să fie învățați, aceasta se apropie deja de moarte. Cu desfrânare, anarhie, oamenii buni nu vor fi ținuți la mare stimă. Vor fi condamnați că nu trăiesc ca toți ceilalți. Trăiește așa cum trăim.

. Dușmanul a râs și el de bărbat. Înainte, în fiecare casă proprietarul era un bărbat, iar în biserică - preotul principal. Și acum bărbații sunt comandați de soții, cu aceasta vrăjmașul a umilit bărbatul și a înălțat femeia. Domnul l-a creat pe bărbat mai întâi.

Când va începe mișcarea masonilor, ei vor domni, să știți că sfârșitul este aproape.

Cînd va domni Antihrist, totul va fi electronic. Vor da tuturor numere, carduri de plastic și nu vor fi bani. „Doamne ferește, să-l vezi pe Antihrist. Doamne ferește să-l vezi.”

Vor fi multe crime. Pentru un pahar de supă vă vor ucide.

Va fi un război cu China, China va ataca. Va cuceri Siberia și vor merge spre Urali. Apoi alte țări se vor opune Chinei și vor începe să o respingă.

Atunci va începe „jale” pe pământul nostru. Aceasta va fi vărsare de sânge și apoi vor folosi bomba atomica.

Părintele Nikolai a spus că, conform Scripturilor, 7% vor rămâne după război din toată omenirea. Domnul va trimite multe păsări să ciugulească cadavrele, așa cum Moise și-a scos poporul afară. Când o persoană va întâlni o persoană, atunci va fi mare bucurie.

Atunci oamenii se vor aduna și vor zice, noi suntem puțini ne este de ajuns un singur împărat și îl vor alege pe Antihrist.

Înainte de asta va fi Țarul Rus.

Vă vor pune înaintea voastră crucea și pâinea ce veți alege? Luați crucea și nu pâinea.

Acasă să aveți un colțișor sfânt, unde nimic altceva sa nu fie.

⚡️ Părintele Elpidie Vagianakis: despre noul Internet - vs - puterea Duhului Sfânt

- Posted in Profeții și Proorocii by

Părintele Elpidie Vagianakis

  • Internetul așa cum îl știm noi va fi desființat și va funcționa fără cabluri, cel nou care va apărea. Sateliții perfecționați cu inteligență artificială se vor ocupa de fiecare conexiune de pe pământ.
  • Fiecare om va fi obligat cu noul internet al inteligenței artificiale să se conecteze, astfel încât cu numărul Antihristului pe care îl va avea obligatoriu înăuntru lui, nicăieri nefericitul nu se va mai putea ascunde. Atunci frecvențele radio vor fi folosite, ca cea mai teribilă armă care a existat vreodată pe pământ, pentru că va fi invizibilă și totuși la fel de necesară ca orice altceva pe acest pământ.
  • Sateliții cu inteligență artificială vor patrula necontenit în jurul pământului, iar frecvențele fiecăruia dintre noi vor fi detectate cu precizie, astfel încât niciunul dintre noi să nu se mai poată ascunde nicăieri.
  • Numai pe omul care crede în Dumnezeu din fericire nu îl va putea depista, pentru că în afară de faptul că nu va avea un cip în creier, credința și rugăciunea lui fierbinte vor crea cu puterea Duhului Sfânt un puternic scut de protecție, care într-un fel minunat îl va acoperi și îl va ghida.Părintele Elpidie Vagianakis

📛Pr. Peter Heers: Semnul fiarei, 666 și cardul unic de identitate →

- Posted in Profeții și Proorocii by

La 15 ani de la Apelul Părintelui Justin Pârvu împotriva dictaturii biometrice, implementată cu precădere prin actele de identitate cu cip, vă prezentăm o exegeză pertinentă și echilibrată a Părintelui Peter Heers, american convertit la ortodoxie și ucenic al Pr. Efrem din Arizona, referitoare la semnul apocaliptic 666 și actele de identitate electronice sau biometrice de azi.

Exegeza textului Apocalipsei este întocmită pe baza tâlcuirilor marelui Părinte cu viață sfântă, Athanasie de Mitilene, precum și Sf. Paisie Aghioritul.

Mulțumim doamnei M.A. pentru traducere! După video, aveți și transcriptul. Vizionare cu folos!

Versetul 17 din Apocalipsa 13

Semnul fiarei Cardul de identitate al cetățenilor greci și Sf. Paisie Extras din Apocalipsa Domnului Iisus Hristos a Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, Apocalipsa 13:16-18: Semnul Fiarei)…

Interesant aici, în ceea ce privește timpul pe care îl evidentiază apostolii, și pe care nimeni nu-l contestă, că Sf Apostol nu spune, pur şi simplu, că toţi vor fi, ci spune mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi.

Nu vă imaginaţi că va fi vreun grup din societate care să fie capabil să evite asta; cu toţii vor fi puşi sub aceleaşi constrângeri.

Va fi, cum se spune, tot tacâmul. Gheronda Athanasie ne spune asta. Că își va arăta “succesul” prin a pune pecetea lui antichrist tuturor, indiferent de sex, vârstă sau statut social. În acest verset, sf. Evanghelist face referire la toate clasele sociale.

Ultimatumul direct, care face referire la imaginea lui antihrist, cu ameninţarea morţii, va fi legat de o metodă indirectă de constrângere.

Implementare prin presiune, constrângere

Aceasta este modalitatea caracteristică prin care diavolul lucrează întotdeauna şi am văzut asta în perioada nebuniei covidului, nu-i aşa? Presiunea socială şi guvernamentală pentru a ne conforma a fost imensă şi mulţi au simţit că nu au de ales şi au făcut ce li s-a cerut. Şi au fost constrânşi, cel puţin intelectual, spiritual şi psihologic. Lumea s-a simţit constrânsă că a trebuit să facă ceva că nu îşi dorea să facă.

Tocmai de aceea, mulţi au speculat că va fi la fel în perioada antihristului, tocmai din cauza acestei presiuni şi a ameninţării totale cu pierderea jobului (serviciului), pierderea caselor, că vei muri dacă nu te vaccinezi. Și totul a fost, de fapt, un duh totalitar de constrângere, pe care mulţi l-au trăit.

Dar chiar şi dacă mulţi l-au trăit, totuşi s-au simţit constrânşi să asculte de putere.

Deci găsim asta în Scripturi, şi putem spune, fără să greşim, că ne va constrânge. Și nu numai că va putea să forţeze cu desăvârşire pe toţi, dar va face totul ca să îi forţeze, să-i preseze să cadă, să se supună şi să fie ascultători, sub ameninţarea morţii.

Despre această metodă de constrângere, care este de natură economică pentru că nu vom putea cumpăra sau vinde, după cum veți vedea imediat.

Înclusiv amenințarea cu moartea. Deci, oricând e posibil. Ei vor face tot ce le va sta în putință să ne sperie, să ne supunem. Și, aşa cum vom vedea imediat, nimeni nu va putea cumpăra sau vinde fără pecete.

Deci, ce vei face, fără să poţi vinde sau cumpără?

Să vedem ce zice versetul 17… „Ce se întâmplă?” – oamenii se vor întreba între ei.

Îmi amintesc că eram preot într-un sat şi am vorbit despre asta cu colegii mei de la biserică era un gardian, simpatic şi evlavios. Pentru că vorbim acum de actele de identitate ale cetăţenilor şi care sunt impuse acum în Grecia. Pe atunci era doar la nivel de discuţie şi doar o primă încercare să se introducă. Acum aceste acte sunt impuse cu forţa, începând cu septembrie.

În acest act este inclus totul, deci în Grecia nu poţi să funcţionezi în societate fără acest act de identitate.

Sună cunoscut, sună exact ca şi subiectul despre care vorbim în seara asta, foarte asemănător.

Cred că vedem, într-o formă foarte asemănătoare, ceea ce se vorbeşte în Cartea Apocalipsei, că se petrece în Grecia acum cu acest act de identitate.

Pentru că sistemul social este construit pe nevoia de a cumpăra, trebuie să fii asigurat medical de la stat, precum şi să beneficiezi de multe alte servicii de la stat.

Dacă nu ai acest card, după trei ani… Pentru că ţi se dau trei ani să-ţi faci acest card, să schimbi vechiul card de identitate cu noul card de identitate cu cipul în el. Și care, probabil are stocat în el tot felul de informații despre fiecare individ.

Nimeni nu ştie cu adevărat ceea ce va afişa computerul persoanei din spatele ecranului – când vine vorba ca guvernul să înlesnească tot felul de servicii, să verifice dacă îţi plăteşti datoriile la stat.

Ne vor exclude din societate?

Deci, cred că oamenii vor avea trei ani, de fapt, chiar mai puţin, dacă se pune în aplicare din această toamnă şi până în 2025. Deci nu sunt chiar trei ani – să se conformeze pentru a-şi schimba cardul de identitate.

Dacă nu îşi schimbă cardul, nu vor avea nimic în comun cu statul. Deci nu vor avea acces la asigurarea medicală, nici nu ştiu dacă vor putea să lucreze şi dacă au propriile afaceri, nu vor putea presta niciun serviciu şi nici să deţină vreun business pentru că asta presupune să-şi plătească taxele şi toate acareturile.

Nimic nu va mai funcţiona pentru ei, vor fi excluşi din societate, chiar dacă se vor descurca încă să trăiască prin grija altora, dar, din perspectiva statală, nu vor putea funcţiona.

Deci, veţi vedea un astfel de semn, de pecete care este implementat acum în Grecia.

Profețiile sfinților

Există profeţii de la stareţii contemporani că nu vor reuşi, că nu vor ajunge acolo cu planurile lor.

Într-adevăr, Gheronda Ioan, un preot cu viaţa sfanta – şi pe care am avut binecuvântarea să-l cunosc, pe când era în Sarus; a trecut la Domnul acum 10 ani, le-a spus fiilor săi duhovniceşti, iar fiul său după trup, a spus unui prieten al meu: „Spune tuturor să NU IA CARDUL pentru că NU VOR REUŞI”.

Cel de-al treilea război mondial va veni înainte ca ei să-l implementeze în totalitate, iar după război, nu va mai exista niciun interes pentru asta. Deci, nu ştiu, vom vedea, dar trăim timpuri extraordinare acum, şi lucrurile care se se precipită înaintea noastră amintesc de Cartea Apocalipsei şi, probabil, că este unul din motivele pentru care sunteţi în seara asta aici, după cum se vede.

În orice caz, întrebarea a provocat vâlvă în biserica mea şi am intrebat pe cineva: ce vei face? Pur şi simplu, când ţi se va spune că trebuie să ai acest document pentru a putea funcţiona?

Şi el mi-a răspuns: „Ei, bine, îl voi lua”.

I-am răspuns că nu se poate să primească documentul şi să fie şi creştin-ortodox în acelaşi timp. Pentru că asta e ceea ce sfinţii ne-au spus clar.

Sfântul Paisie spune asta tuturor şi chiar a scris despre asta foarte clar, cu scrisul lui de mână: „Nu luaţi documentul!”, apoi a dat ucenicilor săi şi aceştia au publicat pe internet.

Vorbim despre documentul (cardul) care se implementează acum în Grecia. Nu primiţi acest document, care este un înaintemergător al sistemului antihristic şi va însemna o formă de compromis pentru o parte dintre creştini să trăiască o astfel de viaţă într-un astfel de stat.

Nu este acum pecetea, dar este înaintemergător

Desigur, nu este vorba acum de Semn sau de Pecete, pentru că este vorba de un document, dar funcţionează asemănător şi conduce spre asta, încât se pune întrebarea: dacă te duci adânc în sistem şi continui să devii la fel de obedient față sistem, acum deja eşti compromis, într-o anume măsură, atât duhovniceşte şi, totodată, îţi vei înfăşura, încet-încet, laţul în jurul gâtului.

Libertatea umană, pe care o vedem acum în lume, se va centraliza. Se va centraliza la nivel de putere, la nivel monetar, la nivel medical şi lumea vorbeşte acum că dacă va fi o altă criză în sănătate, OMS se va implica fiind responsabil pentru întreaga lume şi va trebui să se conformeze şi să accepte directivele lor obligatorii.

Vedem că se întâmplă asta chiar în faţa noastră şi despre care vorbim în seara asta.

Deci, se pune întrebarea: ce voi face?

Nu vom mai putea să ne accesăm conturile bancare sau să ne îngrijim de businessurile noastre şi nu vom mai putea cumpăra şi vinde?

Asta este ceea ce stareţul (gheronda) Athanasie a spus acum 40 de ani: „Vei putea să cumperi şi să vinzi, vei putea să mergi la supermarket sau la benzinărie şi vei putea să faci transferuri câtă vreme vei avea aceast semn, adică pecetea”. Și care, în cele din urmă, va fi fizic implementat pe mână sau pe frunte.

Dar, este interesant că nu se precizează că îl vor implementa de la 0 la 100. Adică într-o zi eşti un om liber şi în ziua următoare ai pecetea pe mână sau pe frunte. Ci a spus „în cele din urmă”, ceea ce este interesant.

Adică, poate că se va regăsi în alte instrumente, înainte să fie aplicat pe mână şi pe frunte, nu înţeleg de ce ar fi de necrezut câtă vreme lucrurile merg treptat înspre asta.

Cum fierbe broasca

Adică, exact „fierberea broaştei”, aud vorbindu-se despre asta de cam 43 de ani, de când am devenit ortodox de către stareţi şi părinţi duhovniceşti.

Îmi amintesc când eram în Georgia cu părintele de vrednică pomenire, Damian, stareţul mănăstirii Înălţarea Domnului, prin 1994-1995. El a folosit această analogie cum că suntem fierţi, precum broasca la foc mic; broasca nu ştie exact când să sară afară din apă.

Deci, asta este modalitatea, asta este metodologia cu care se lucrează. La fel se procedează şi în viaţa duhovnicească, la fel lucrează şi diavolul. El este foarte răbdător, stă în colţ, stă în umbră, observă şi lucrează gradual, în timp, împotriva celor care sunt asumaţi serios în viaţa duhovnicească.

Li se arată imediat doar celor sfinți care ştiu că el este duşmanul. Altfel, stă în întuneric, în umbră şi lucrează traptat, spiritual, pentru a ne submina prin compromisuri pe ici, pe colo, şi asta la nivel duhovnicesc. Or asta nu este ceva nemaipomenit pentru cel ce are o viaţă duhovnicească.

Gheronda spune în continuare că dacă accepţi acest semn, poţi cumpăra orice vrei şi tot ce îţi pofteşte inima. Dar dacă nu ai semnul, atunci nu poţi plăti nimic, nu poţi cumpăra nimic, nu mai poţi fi deloc un consumator. Doamne fereşte!

Suntem pregătiți?

Îţi imaginezi să nu mai mai fii consumator?? Să fim serioşi şi cinstiţi cu noi: Amazon, Walmart, sunt instrumente prin care existăm.

S-a gândit cineva că poate într-o zi nu vom mai avea acces la ele? Ce vei face? Or suntem noi pregătiţi pentru asta? Nu ştiu dvs. dar eu nu cred că sunt pregătit, nu cred că m-am gândit serios ce voi face, pentru că sunt dependent total de sistemul care există. Și ei știu asta.

Şi toţi duşmanii lumii şi ai lui Hristos ştiu că acest sistem este calea prin care ei pot obliga lumea să se supună.

Deci, nu vei mai fi consumator. Aceeaşi poveste şi pentru oamenii de afaceri: produci, produci şi eşti dependent de vânzarea produsului pe care nu-l vei putea vinde dacă nu vei primi semnul sau pecetea antihristului.

Deci, nu vei mai avea acces la pieţele de defacere deloc.

Deci, ceea ce putem să spunem acum este că sistemul bancar şi tehnologia bancară vor fi cruciale în implementarea la nivel mondial a pecetei. Pentru că nu poţi cumpăra şi nu poţi vinde dacă nu ai pecetea sau semnul pe mână sau pe frunte.

Deci, totul este despre accesul la a cumpăra şi a vinde, accesul la pieţe, accesul în societate care sunt conectate cu sistemul bancar.

Moneda digitală unică

Asta se înţelege şi vedem că se desfăşoară chiar acum, în faţa noastră şi în câteva luni sau ani vom avea, cel mai probabil, moneda digitală unică la nivel global, emisă de băncile centrale din majoritatea ţărilor. Care se implementează în lume chiar acum în timp ce vorbim, mai ales în lumea vestică.

Se introduce moneda electronică sau digitală, or înseamnă un salt uriaş în controlul maselor.

Deci, vă imaginaţi că nu le este deloc greu să te oprească, electronic, să ai acces în societate şi nu vei putea să cumperi sau să vinzi, nu e greu să-ţi dai seama de asta.

Deci, se pare că tehnologia va fi în slujba antihristului şi a sistemului lui, care este un sistem de control.

Gheronda spunea, în efortul său de a identifica instrumentele eficiente, şi vorbea încă din 1980 că tehnologia va dezvolta un card de identitate care este acum implementat, după cum am spus mai devreme, în Grecia.

Gheronda Atanasie spunea asta acum 40 de ani şi ceea ce a spus este implementat acum în Grecia.

Se proiectează un card de identitate care va fi de neşters, încorporat pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Încă nu suntem acolo acum!

Desigur este un card dar care, în esenţă, funcţionează după cum vedem şi va funcţiona în vremea lui antihrist, fără ca să fie pus acum pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Este foarte interesant ce spune Gheronda şi anume că acest semn va avea două numere, nu unul, ci două.

Ce reprezintă 666? Semnul apocaliptic 666 și actele de identitate

Acest semn sau pecete va avea două numere, unul general şi unul specific. Numărul general va fi 666, iar numărul specific va însemna codul numeric personal generat de banca internaţională sau de sistemul financiar.

Reiese de aici că ei vor să te cunoască personal, să poată să te identifice ca supus.

Deci, nu numai că va fi acel număr general. Dar vor ca acel număr, acea persoană, acea identitate să fie asociată cu identitatea lui antihrist. Deci ei vor ambele identităţi să se unească şi asta înseamnă supunerea persoanei sistemului lui antihrist.

(Mulțumim pentru traducere doamnei M.A.)

Sursa: https://www.atitudini.com/2024/01/pr-peter-heers-semnul-fiarei-666-si-cardul-unic-de-identitate/

✝️ Arhimandritul Nectarie Moulatsiotis: Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că mucenicii din vremea lui antihrist se vor proslăvi în împărăţia lui Dumnezeu ca cei mai mari Mucenici şi Sfinţi ai tuturor veacurilor.

- Posted in Profeții și Proorocii by

În vremurile lui antihrist, creştinii vor fi supuşi la chinuri dintre cele mai crunte şi feroce, pentru a-i obliga să se dezică de credinţa lor. Din această cauză, înainte de apariţia lui antihrist, pe pământ iarăşi vor veni Sfinții Prooroci Ilie şi Enoh.

În vremurile lui antihrist

Ei vor fi păstori ai turmei lui Hristos, de la ei creştinii vor primi putere pentru a nu-l urma pe antihrist. Apoi antihrist va porni cea mai înfricoşătoare prigoană, dintre toate câte au mai fost asupra creştinilor şi a Bisericii lui Hristos.

Această prigoană e descrisă de Sfântul Evanghelist Ioan Teologul în (Apocalipsa 12, 1-4) cu cele mai relevante cuvinte. Această prigoană nu va fi numai împotriva credinţei Ortodoxe, ci va fi o încercare a antihristului şi a slugilor lui de a schimba semnificaţia vieţii Ortodoxe, va fi o urmărire sângeroasă.

Foarte mulţi creştini vor fi chinuiţi. Aceasta va fi cea mai mare şi ultima prigoană a creştinilor. Părinţii Bisericii spun că nu numai mirenii care au primit pecetea lui antihrist vor permite această prigoană, dar şi preoţimea care a primit pecetea lui.

Preoțimea îl va ajuta pe antihrist, după cum menţionează părintele Haralamb Vasilopoulos în cartea sa despre antihrist, prin faptele lor omeneşti şi duhovniceşti pe care le vor oferi antihristului. Ei vor deveni aliaţii lui antihrist în prigoanele asupra episcopilor credincioşi, asupra preoţilor şi mirenilor.

Cu ajutorul autorităţilor bisericeşti, predicile vor fi folosite în scopul pregătirii membrilor Bisericii pentru acceptarea lui antihrist. Şi cei care nu se vor supune ordinelor lui antihrist vor fi supuşi unor chinuri groaznice.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că mucenicii din vremea lui antihrist se vor proslăvi în împărăţia lui Dumnezeu ca cei mai mari Mucenici şi Sfinţi ai tuturor veacurilor.

☦️ Arhimandritul Nectarie Moulatsiotis

☦️ Arhimandritul Gavriil Georgianul cel Nebun pentru Hristos: antihrist s-a născut deja, e la ușă, nu bate, ci dă buzna - veți fi martori ai domniei lui.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Cuviosul Gavriil Georgianul

  • Pecetea lui se va pune nu numai în chip nevăzut, ci și văzut, pe frunte și pe mâini.

  • Dacă pecetluirea se va face prin silire, înaintea lui Dumnezeu ea se va socoti ca siluirea unei fecioare. (n.n: să ne ferim de pecetluire și sub orice chip să nu o acceptăm)

  • Cea mai grea încercare pentru creștini va fi când rudele lor vor primi pecetea.

  • Pecetea nu va influența dacă va fi pusă împotriva voii omului.

  • Pecetea se va pune pe degetul arătător, iar nu pe palmă.

  • Va fi nevăzută, pusă sub piele cu ajutorul unui computer.

  • Mai întâi, va fi oferită voluntarilor.

  • Însă odată cu înscăunarea antihristului, toți vor fi asupriți s-o primească.

  • Neascultarea va fi socotită trădare. Oamenii vor fugi în pădurile din munți.

  • Să fie cu băgare de seamă să meargă în cete de zece-cincisprezece, pentru că diavolul ar putea încerca să-i împingă de pe stânci.

  • Credincioșii vor fi ocrotiți de către Duhul Sfânt.

  • Orice s-ar întâmpla, nu vă pierdeți niciodată nădejdea.

  • Ajutați-vă unul pe altul.

  • Dumnezeu vă va deschide mintea și veți ști cum să reacționați.

  • Cel care va răbda se va mântui.

  • Niciun credincios adevărat nu va simți nici foame, nici sete.

  • Domnul va face minuni pentru ei.

  • O frunzuliță va da destulă hrană pentru o lună de zile.

  • Semnul crucii făcut peste un bulgăre de pământ îl va preface în pâine.

Arhimandritul Gavriil Georgianul cel Nebun pentru Hristos, 1929 - 1995

✝️ Părintele Elpidie Vagianakis: Cipul, care înseamnă sfârșitul libertăți umane și moartea veșnică

- Posted in Profeții și Proorocii by

Antihristul va chema familiile evreiești care conduc lumea din umbră, și le va mulțumi că l-au ajutat să ajungă conducătorul lumii, dar pentru a arăta că îl iubesc trebuie să i se închine. Și ei se vor închina lui, dar acesta apoi le va cere să-și pună cipul cum l-au pus celorlalți. Și atunci pentru prima dată aceștia au început să tremure de frică, dar au refuzat. Pentru aceasta vor fi omorâți.

Înțelegeți?

Cipul, care înseamnă sfârșitul libertăți umane și moartea veșnică, e mai rău ca diavolul!

Părintele Elpidie Vagianakis

(Părintele Elpidie Vagianakis - transcript video conferință Anglia)

✝️ Spunea Sfântul Paisie Aghioritul despre perioada care vine chiar înainte de pecetluire:

- Posted in Profeții și Proorocii by

Spunea Sfântul Părinte Paisie despre perioada care vine chiar înainte de pecetluire:

Vă vor da cartele/carduri noi ca să vă obișnuiască cu ele. Când însă, le vor aduna pe toate la un loc (voia să spună buletinul, pașaportul, cardul de sănătate, permisul de conducere, contul bancar, etc) toate pe un singur card, pe acesta să nu-l primiți sub nicio formă, pentru că acesta va avea legătură cu pecetluirea care va urma (aceasta va fi etapa premergătoare înainte de pecetea care va fi pusă pe frunte și pe mâna dreaptă). Din păcate foarte mulți se vor înșela și vor spune "această cartelă nu este pecetea, deci o vom primi…", cumplite vremuri.

În vara anului 1987 l-am întâlnit din nou pe Părintele Paisie la „Panaguda”. Eu eram pe atunci de aproape treizeci de ani. Citind recentul său text despre “Semnele vremurilor”, l-am întrebat direct dacă toate acelea care au fost scrise în broșură le vom vedea cu ochii noștri?

Părintele, așa cum era aplecat ca să toarne apă în păhărele, și-a ridicat capul și a spus pe un ton aspru și serios: ”Veți vedea! Vă vor pune la rând și vă vor marca/pecetlui ca pe vaci!

Sfântul Paisie Aghioritul

☦️ O vedenie a creştinei Ana despre păcatele specifice sfârşitului lumii: avortul, iubirea de bani și pecetea lui antihrist.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Se făcea că treceam prin mai multe încăperi, una după alta, fiind însoțită de un înger care îmi arăta calea și îmi lămurea cele ce vedeam.

Prima încăpere era în acelaşi timp şi maternitate şi clinică de avorturi. Am intrat acolo împreună cu prietenele şi rubedeniile mele (care vieţuiesc în lume şi cu care mă însoţeam înainte). Ele au rămas în continuare în această încăpere. Mie îngerul mi-a spus să merg mai departe.

Am intrat în cea de-a doua încăpere şi am văzut că acolo târguiala era în toi. Se vindeau şi se cumpărau cele mai felurite mărfuri. Era foarte multă lume şi toţi păreau absorbiţi de târguielile lor, îşi numărau banii, examinau mărfurile – ca la târg.

M-am uitat pe unul dintre pereţii acestei încăperi şi am văzut că avea un geam ce dădea spre o pajişte verde cu cer senin şi azuriu, cu soarele strălucind – era o privelişte foarte frumoasă.

Priveam desfătându-mă, însă oamenii, într-atât erau de ocupaţi cu vânzarea și cumpărarea lor, încât nu vedeau această frumuseţe dumnezeiască. Mă miram cum de ei nu observă această privelişte! Îngerul însă m-a îndemnat: „Mergi mai departe.”

Am intrat în a treia încăpere, pe pereţii căreia erau zugrăvite nişte chipuri de fiare (dragoni) de diferite mărimi. În jos, la temelia zidului, am văzut o broască ţestoasă uriaşă, înspăimântătoare la vedere, din a cărei gură larg căscată ieşeau doi dinţi ca două săbii ascuţite. Jos, pe podea, se zărea capul unui om al cărui trup se afla sub duşumea.

Îngerul mi-a zis: „Atinge-te de ei.” (Adică să mă ating de balaurii zugrăviţi pe perete). Mi-am întins mâna, deşi nu vroiam, pentru că îmi era tare frică. Şi iată că dragonul pe care l-am atins, dintr-o dată a început să se mişte. Mişcarea s-a transmis altui dragon, care se afla alături, şi mai departe, de la dragon la dragon, ca-n mecanismul unui ceas.

Astfel toate aceste fiare s-au pus în mişcare, ajungând până la broasca ţestoasă care a început şi ea să se mişte ameninţător. Deodată cele două săbii ascuţite s-au înfipt drept în capul omului aceluia, care a murit pe loc. Îngerul mi-a lămurit: „La cea mai mică atingere de acest sistem, omul este pierdut… Mergi mai departe.”

Am ieşit din acea clădire cu trei încăperi şi am văzut că mă aflam într-o pădure, printre copaci. În pădure era o căsuţă de bârne, afumată ca după incendiu, dar în care totuşi se putea locui. Îngerul mi-a zis: „Iată unde vei putea să te mântuieşti.”

Înţelegeam că sfârşitul acestei lumi este aproape (după căsuţa care era ca după incendiu) şi atunci l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” „Da, a răspuns îngerul, e sfârşitul, iar ei continuă să vândă şi să cumpere”.

Aici vedenia a luat sfârşit.

După un timp am ajuns la părintele Ieronim şi i-am povestit despre vedenie. I-am spus cum l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” Atunci, părintele, apucând-o înainte, a răspuns el însuşi cu cuvintele îngerului: „Da, e sfârşitul, iar ei vând şi cumpără. Acesta nu este doar un vis, a adăugat el, ci aşa va fi cu adevărat.”

Părintele Ieronim a repetat aceleaşi cuvinte care în visul meu au fost rostite de către înger! Am înţeles că stareţul ştia de vedenia mea, adică i-a fost descoperită şi lui.

Apocalipsa - XVI

Tâlcuirea pe scurt a acestei vedenii, potrivit Sfintei Scripturi:

  1. Înainte de toate, cele două încăperi prin care a trecut roaba lui Dumnezeu Ana se potrivesc întocmai cu următoarele cuvinte din Evanghelie asupra vremurilor din urmă: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pre toţi.

Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, la fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17, 26-30). Dealtminteri Ana a trecut prin aceste încăperi după cum scrie în Evanghelie, unde cuvintele „cumpărau şi vindeau” se află după cuvintele „se însurau şi se măritau”.

  1. Prin urmare, prima încăpere (maternitatea / clinica de avorturi) arată răspândirea între oamenii din zilele noastre a senzualităţii. Toată lumea aleargă după plăceri senzuale. Păcatul desfrânării este larg răspândit. (în prima încăpere au rămas toate rubedeniile şi prietenele Anei). Unii copii sunt lăsaţi să se nască (maternitatea), iar alţii sunt ucişi în pântecele matern (clinica de avorturi).

  2. A doua încăpere, unde „toată lumea cumpără şi vinde”, ne arată că oamenii zilelor noastre sunt robiţi de societatea de consum, când întreaga viaţă este închinată unui singur scop: achiziţionarea bunurilor de larg consum şi dobândirea de bunuri (cultul banilor, al bogăţiilor). Pentru Sfinţii Părinţi târgul (piaţa) a fost întotdeauna simbolul „acestei lumi” depravate. Deci încăperea semnifică adâncirea lumii actuale în hăul deşertăciunilor. Drept urmare, în inimile lor nu mai există loc nici voinţă pentru a duce o viaţă duhovnicească.

Ca rezultat al deşertăciunii vieţii înconjurătoare, a întunecării minţilor, ei nu mai sunt în stare să observe minunăţiile lumii duhovniceşti, care sunt vizibile numai pentru cei ce, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, „nu sunt legaţi toată vremea de treburile vieţii”, ci „au lepădat orice grijă lumească” (din Cuvânt la Venirea Domnului, la sfârşitul lumii şi la ieşirea antihristului). Iată de ce toţi cei care târguiau în cea de-a doua încăpere nu observau minunata privelişte care se vedea dincolo de geam.

  1. A treia încăpere arată că înainte de sfârşitul lumii se va edifica un sistem al fiarei, îndreptat spre căsăpirea oamenilor. Faptul că pe pereţii acestei încăperi erau reprezentaţi balauri (adică fiare, monştri) se află în corelaţie directă cu „fiarele” din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul (vezi Apocalipsa 13, 1-11; 17, 8 ş.a.m.d.).

Toate aceste fiare (reprezentate pe pereţi), mai mici şi mai mari, în esenţă sunt componente ale sistemului unic totalitar al „fiarei”, al acestui angrenaj ucigaş de oameni - „Noua Ordine Mondială”. Atingerea de oricare din părţile componente (de pildă acceptarea din partea acestui sistem, adică de la „fiară”, a numărului de identificare [CNP] – numărul numelui fiarei din Apocalipsa 13, 17 sau a noilor documente electronice) înseamnă pentru om participarea la acest sistem, de fapt coparticiparea la moartea fizică şi spirituală a milioane şi miliarde de oameni.

  1. Ce simbolizează broasca ţestoasă? Este o imagine ce semnifică instalarea treptată a sistemului care, tot aşa ca o ţestoasă uriaşă, se îndreaptă asupra locuitorilor planetei. Tot astfel în Apocalipsa vedem ieşind din mare „fiara” căreia i se vor închina toţi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în Cartea vieţii, a Mielului (Apoc. 13, 8 ). Numeroşi tâlcuitori ai Apocalipsei sub chipul „fiarei din mare” subînţeleg tocmai sistemul autorităţilor luptătoare împotriva lui Dumnezeu.

  2. Acest sistem îl atacă pe om drept în cap, ceea ce arată că angrenajul distrugător este îndreptat înainte de toate spre anihilarea personalităţii umane, cu alte cuvinte este un sistem de depersonalizare a omului. La om personalitatea (duhul) este esenţială, este chipul lui Dumnezeu în el, în principiu este omul însuşi.

Dacă omul încetează de a vieţui ca o personalitate duhovnicească, asemănătoare lui Dumnezeu, atunci din punct de vedere duhovnicesc el se transformă într-un cadavru. Distrugerea a însăşi naturii umane zidite de Dumnezeu, adică a transformării omului într-o bestie, a sălbăticirii lui spirituale – iată scopul mistic primordial al acestui sistem antihristic.

  1. Faptul că Ana a ieşit din edificiul cu cele trei încăperi se potriveşte cuvintelor Mântuitorului din Apocalipsa despre cum ar trebui creştinii vremurilor din urmă să se raporteze la ceea ce le propune cultura modernă ultimilor creştini care se află în noul Babilon desfrânat (societatea modernă civilizată) – „curva cea mare”, „şezând pre o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne” (Apoc. 17, 3).

Domnul le porunceşte: „Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei” (Apoc. 18, 4-5).

Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar. Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?

Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla cu ei şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi; şi Eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul (II Cor. 6, 14-18 ).

☦️ Vedenia acestei roabe a lui Dumnezeu seamănă cu una din vedeniile proorocului Iezechiel: „Şi mi-a zis Domnul: „Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur” (Iez. 8, 9-10).

Din specia târâtoarelor (a reptilelor) fac parte şi animalele ca şerpii, şopârlele, varanii, ţestoasele, crocodilii, cât şi animalele antedeluviene [de dinainte de potop] ca dinozaurii, pterodactilii ş.a.

Iată cum tâlcuieşte Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul vedenia lui Iezechiel în una din predicile sale: „… pe când şedeam eu în casa mea şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, s-a lăsat peste mine mâna Domnului Dumnezeu. Şi privind eu, am văzut un chip ca de om, de foc parcă; şi parcă de la brâul lui în jos era foc, iar de la brâul lui în sus era o strălucire, ca de metal în văpaie.

Şi a întins, parcă, acela un fel de mână, şi m-a apucat de părul capului meu şi m-a ridicat Duhul între pământ şi cer, şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la intrarea porţii dinăuntru, îndreptată spre miazănoapte, unde era aşezat idolul geloziei care stârneşte gelozia.

Şi iată acolo era slava Dumnezeului lui Israel asemenea aceleia pe care o văzusem eu în câmp. Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!” Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte şi iată acel idol al geloziei era la uşa dinspre miazănoapte a altarului, la intrare. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vezi ce fac ei?

Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea!” Apoi m-a dus pe poartă în curte şi privind, am văzut o spărtură în perete. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, sapă în perete!”

Şi am săpat în perete şi iată am dat de un fel de uşă. Şi mi-a zis Domnul: „Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur.

Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus” (Iez. 8, 1-11).”

Ce înseamnă aceasta? Oare aşa s-a întâmplat în realitate? – întreabă Sfântul Ierarh Teofan şi tot el răspunde: „Nu. Prin acestea toate sunt preînchipuite gândurile fiecăruia pe paturile lor spunându-şi: nu vede Domnului. Prin fiare se preînchipuiau patimile de care erau pline inimile lor, iar prin tămâiere, robia lor faţă de aceste patimi.” (din cartea 'Viața lăuntrică. Cuvintele episcopului Teofan', ed. Mănăstirii Russikon, Muntele Athos, 1893) ☦️

Interesant că această vedenie i-a fost arătată proorocului Iezechiel înainte de cucerirea Ierusalimului de către hoardele haldeilor. Atunci au fost ucişi mulţi bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar nu s-au atins de nici un om, care avea pe frunte semnul crucii “+”! (Iez. 9, 6), tot astfel şi, în timpurile noaste dinaintea sfârşitului, „pecetea Dumnezeului Celui viu” va fi pusă pe fruntea acelor creştini care suferă şi se tânguiesc din pricina acestei lumi apostate, se întristează de lepădarea de credinţă din zilele noastre, fără să se atingă de „urâciunile cele dezgustătoare”, şi nici de semnul fiarei cel potrivnic (numărul numelui fiarei).

Tocmai pe aceşti creştini, potrivit Apocalipsei (7, 2-3; 9,4) Domnul îi va feri de grozavele încercări fizice şi duhovniceşti care se vor abate asupra omenirii.

Într-adevăr, ca să înţelegem esenţa acestui fenomen – a atribuirii codurilor numerice personale – trebuie să-1 cercetăm în contextul edificării în prezent a sistemului global – împărăţia „fiarei”. Tocmai în contextul construirii „Noii Ordini Mondiale”, multe dintre evenimentele şi fenomenele vieţii actuale care la prima vedere par haotice şi absurde, dintr-o dată capătă o „logică”.

Astfel de fenomene ca propagarea ideologiei societăţii de consum şi a „culturii de masă” primitive, a reclamei, a muzicii rock şi pop, a distrugerii familiei (prin planningul familial), a cultului plăcerilor şi distracţiilor dobitoceşti, a propagandei curviei, avorturilor, contracepţiei, sodomiei şi altor spurcăciuni, propaganda făţişă sau în ascuns a drogurilor şi a satanismului, programele de „educaţie” sexuală în şcoli, vaccinările în masă, medicamentele „miraculoase” cu efectele lor colaterale, alimentele modificate genetic, alimentele conţinând elemente cancerigene, E-urile chimice şi biologice, donarea, terapia fetală (întrebuinţarea organelor fetuşilor în producţia farmaceutică), tehnologia de însămânţare artificială, propagarea realităţii virtuale, a jocurilor pe calculator care distrug psihicul şi sănătatea, dereglarea conştiinţei socio-umane prin intermediul mass-mediei, inclusiv acţiunea psihotronică asupra omului, codificarea depersonalizată şi introducerea celor mai noi biotehnologii în scopul identificării omului (biocipul), înscenarea de conflicte armate, de crize şi războaie, inocularea în conştiinţa maselor a mitului „terorismului internaţional”, armele geofizice (cu plasmă) şi, în sfârşit, concentrarea puterii mondiale în mâinile unei elite paramasonice de aceeaşi etnie (evreiască).

din publicatia Usman Pravoslavnaya, nr 4, 2005

✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: ,,Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decât ceilalți, pentru că Hristos îi va ajuta pe ce-i ce nu s-au pecetluit!"

- Posted in Profeții și Proorocii by

ZIUA NEWS - FEM - CBDC - IMPLANT

FITI ATENTI!!! ACUM A APĂRUT O BOALĂ, PENTRU CARE VOR AFLA UN VACCIN … CARE VA FI OBLIGATORIU ȘI CINE ÎL VA FACE, ÎL VOR PECETLUI, CU PECETEA 666

Sfântul Paisie Aghioritul

Îmi spune gândul că Antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea și, dacă cineva nu este în sistem, nu va putea lucra etc., fie el roșu, fie negru, fie alb, adică toți.

Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondială și numai aceia care au primit pecetea cu numărul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor păți oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist că prin razele laser se pricinuiesc vătămări. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui și vor fi atât de vătămați, încât își vor mânca limbile de durere (Apoc. 16,10) .

Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decât ceilalți, pentru că Hristos îi va ajută pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este puțin lucru!

Lucrurile înaintează în mod programat. În America câinii umblă fiind pecetluiți cu un emițător și, pac!, îi găsesc.

Așa știu unde se află fiecare câine. Câinii care nu au marcaj și sunt fără stăpân, îi omoară cu raze laser. După aceea vor începe să-i omoare și pe oameni. Au pecetluit tone de pești și-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum iarăși a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu și, că să-l poată face cineva, îl vor pecetlui.

Câți oameni nu sunt deja pecetluiți acolo cu raze laser, unii pe frunte și alții pe mâna. Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpără, sau să ia împrumut sau să fie numit într-un post.

Să vezi, Dumnezeu știe un mod, îl știu și eu. Așadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta și mi-a trimis Dumnezeu după aceea… o telegramă. Mai, mai, cum ne iconomisește Dumnezeu !

Pecetluirea va fi încrestare, pe care o vor pune mai întâi pe toate produsele și după aceea vor impune să se facă și cu raze laser pe mâna sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire și acum, mi-a spus acela, a citit într-un ziar că în loc de cartelă cer amprentele.

Ei înaintează, dar nu putem spune că va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise în ultimul timp în Grecia au și un aparat care urmăresc pe cei ce privesc la televizor. Peste puțin toți cei ce vor avea televizor vor privi la televizor, dar vor fi văzuți și ei.

Adică vor urmări și vor fi urmăriți.

Li se va controla astfel prin computer toată viață lor; ce spun, ce fac, totul.

Vezi la ce fel de dictatură s-a gândit diavolul!

La Bruxelles au o clădire întreagă cu 666, în care-și adăpostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toată lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o răsucire de buton.

Unii europeni s-au împotrivit, deoarece se tem de dictatură mondială. Noi, ortodocșii, ne împotrivim, pentru că nu-l vrem pe Antihrist și, firește, nici dictatură.

Ne așteaptă evenimente, dar nu vor dura mult.

Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma și acum.

Dumnezeu știe că un anumit lucru va face așa, însă omul îl face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat porunca, ci vede până unde va ajunge răutatea oamenilor și că părerea lor nu se va schimbă. Nicidecum că așa a rânduit Dumnezeu.

🌐 OMS și UE anunță un parteneriat pentru crearea unui ‘sistem global’ de pașapoarte digitale de vaccinare →

- Posted in Politică și Guvernare by

Potrivit OMS, acest sistemul digital ‘va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare la adresa sănătății, inclusiv a pandemiilor’. De Andreas Wailzer, 05 Iunie 2023, LifeSiteNews

OMS și UE anunță un parteneriat pentru crearea unui ‘sistem global’ de pașapoarte digitale de vaccinare Foto: saccsiv.files.wordpress.com

GENEVA (LifeSiteNews) – Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană și-au anunțat colaborarea în ceea ce privește pașapoartele digitale globale de vaccinare, în cadrul unei conferințe de presă comune la Geneva, pe 5 iunie.

În iunie 2023, OMS va prelua sistemul de certificare digitală COVID-19 al Uniunii Europene (UE) pentru a stabili un sistem global care va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare la adresa sănătății, inclusiv a pandemiilor”, se arată în comunicatul de presă al OMS.

Acesta este primul element constitutiv al Rețelei Globale de Certificare a Sănătății Digitale a OMS (GDHCN), care va dezvolta o gamă largă de produse digitale pentru a asigura o sănătate mai bună pentru toți.

Pandemia de COVID-19 a scos în evidență valoarea soluțiilor digitale de sănătate în facilitarea accesului la serviciile de sănătate”, a declarat directorul general al OMS, Dr. Tedros Ghebreyesus, în cadrul conferinței de presă.

Deși faza de urgență a pandemiei COVID-19 s-a încheiat, investițiile în infrastructura digitală rămân o resursă importantă pentru sistemele de sănătate și pentru economii și societăți în general.

OMS a declarat că va folosi ‘Certificatul digital COVID al UE’ ca model, pentru a crea un certificat digital de sănătate la nivel mondial.

Unul dintre elementele-cheie în activitatea Uniunii Europene de combatere a pandemiei COVID-19 a fost reprezentat de certificatele digitale COVID-19. Pentru a facilita libera circulație în interiorul granițelor sale, UE a stabilit rapid certificate COVID-19 interoperabile (intitulate ‘EU Digital COVID-19 Certificate’ sau ‘EU DCC’)”, se arată în comunicatul de presă al OMS.

Prin această colaborare, OMS va facilita acest proces la nivel global în cadrul propriei sale structuri, cu scopul de a permite lumii să beneficieze de convergența certificatelor digitale.

În perioada de vârf a crizei Covid, certificatul digital COVID al UE a făcut ca cetățenii UE să poată călători în alte state membre doar dacă fac dovada vaccinării, a recuperării sau a unui test COVID recent negativ. În unele țări ale UE, cum ar fi Austria, cetățenii au fost practic segregați de societate dacă refuzau să se supună injecțiilor anti COVID.

„Acest parteneriat reprezintă un pas important pentru planul de acțiune digitală din cadrul Strategiei Globale de Sănătate a UE”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară.

Prin utilizarea celor mai bune practici europene, contribuim la standardele de sănătate digitală și la interoperabilitatea la nivel mondial – în beneficiul celor care au cel mai mult nevoie de ele. Este, de asemenea, un exemplu puternic al modului în care alinierea dintre UE și OMS poate oferi o sănătate mai bună pentru toți, în UE și în întreaga lume” a continuat aceasta.

În calitate de autoritate de conducere și de coordonare a activității internaționale în domeniul sănătății, nu există un partener mai bun decât OMS pentru a avansa activitatea pe care am început-o la nivelul UE și pentru a dezvolta în continuare soluții digitale globale în materie de sănătate.

Comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat că ‘[c]ertificatul UE nu a fost doar un instrument important în lupta noastră împotriva pandemiei, ci a facilitat și călătoriile și turismul internațional’ și că extinderea pașapoartelor digitale de vaccinare de către OMS va fi ‘un instrument global împotriva viitoarelor pandemii’.

Primul element constitutiv al sistemului global al OMS devine operațional în iunie 2023 și își propune să fie dezvoltat progresiv în lunile următoare”, se arată în comunicatul de presă al OMS.

OMS a subliniat că ‘nu va avea acces la datele personale subiacente, care vor continua să fie de competența exclusivă a guvernelor’.

Acest parteneriat va lucra pentru a dezvolta din punct de vedere tehnic sistemul OMS, având o abordare etapizată pentru a acoperi cazuri de utilizare suplimentare, care ar putea include, de exemplu, digitalizarea certificatului internațional de vaccinare sau profilaxie”, a anunțat OMS.

Extinderea unor astfel de soluții digitale va fi esențială pentru a oferi o sănătate mai bună cetățenilor din întreaga lume.

Cooperarea dintre UE și OMS are ca scop ‘să încurajeze adoptarea și participarea maximă la nivel mondial’ în ceea ce privește certificatul lor digital de sănătate.

Se va acorda o atenție deosebită oportunităților echitabile de participare a celor care au cea mai mare nevoie: țările cu venituri mici și mijlocii.

Pașapoartele digitale globale de vaccinare se află de ceva timp pe agenda OMS. În februarie 2022, agenția a însărcinat T-Systems, o filială a Deutsche Telekom, să dezvolte un sistem global de pașapoarte digitale de vaccinare.

Odată cu noul tratat privind pandemia și cu amendamentele la Regulamentul Sanitar Internațional (RSI), dacă acestea vor fi adoptate în 2024, așa cum este planificat, OMS ar putea fi ‘instalată ca un organism de guvernare de facto pentru statul profund mondial’, a declarat Dr. Joseph Mercola.

Sursa: https://saccsiv.wordpress.com/2023/06/07/oms-si-ue-anunta-un-parteneriat-pentru-crearea-unui-sistem-global-de-pasapoarte-digitale-de-vaccinare/

⏳ Profețiile Sfântului Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, care s-a arătat în 2009 unei fetițe de 9 ani din Ucrania

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Sfântul Atanasie mi-a mai spus că pecetluirea va începe foarte devreme, va fi curând, va fi noaptea, dintr-o dată. Va începe foametea. Ne vom trezi dimineața și va fi o zi normală, dar voi intra în magazin și voi vrea să cumpăr ceva, dar mi se va spune: „Nu se vinde minorilor“. Atunci voi ști că a început pecetluirea.

Sfântul Atanasie Patelarie Sfântul Atanasie Patelarie - Patriarhul Constantinopolului: 1634, 1635 și 1652

Mai întâi va începe pecetluirea, iar apoi, în timp, va începe războiul. Oamenii vor fi foarte încercați și vor fi convinși să-și pună o „ștampilă“. Vor pune pecetea chiar și pe acei oameni care cred în Dumnezeu. Chiar și cei care cred în Dumnezeu vor primi pecetea. Oamenii vor fi atât de chinuiți încât vor fi duși undeva și vor fi supuși unor grele încercări acolo, în pădure sau în altă parte. Va fi o mare foamete. Și vor spune atunci: „Alegeți: ori Dumnezeu, ori pecetea“. Chiar îi vor forța pe oameni să ia pecetea.

Vor fi unii care nu vor primi pecetea și nu vor fi chinuiți și alții care nu vor primi pecetea, dar vor fi greu încercați. Apoi, la sfârșit, când totul se va sfârși, vor fi chiar și astfel de oameni, sfinți, vor veni...

Ei știau că va începe pecetluirea și au fugit undeva înainte, probabil în pădure; și s-au pierdut. Și când vor începe să iasă de acolo, vor ajunge la sfârșitul a tot – pecetea, războiul. Și astfel, când vor veni – cei care nu au acceptat pecetea – vor schimba părerea celor care au pus pecetea, că Dumnezeu este Atotputernic.

Oamenii vor crede și vor începe să fie botezați și să facă Cruce (notă: necredincioșii) iar cei care au primit pecetea vor sta lângă zid și se vor da jos. (notă: traducere inexactă, probabil că asta înseamnă că vor fi îndurerați, după ce și-au dat seama că îi așteaptă focul veșnic)

Mi-a povestit și despre vise... Că vor fi vise (sunt mulți vrăjitori acum), că demonii vor apărea sub forma unui sfânt. Este necesar să nu te închini imediat, ci să întrebi: „Cine ești și de unde vii?“.

Dacă este ortodox, ar trebui să spună: „Nu te teme!“, să-și facă cruce „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin“, să-și rostească numele și să recite o rugăciune. Acest lucru va însemna că este un sfânt și nu un demon cel care ți-a apărut.

De asemenea, Maica Domnului va fi visată. Dar nu o vom vedea, ci îi vom auzi vocea și atunci va trebui să spună cu siguranță totul.

Totul înainte de pecete! Înainte de război și de pecete, fiecare o va visa pe ea.

Și toți oamenii înainte de război și de pecete vor avea boli care pot fi vindecate; va exista un leac pentru cancer. Dar când se va găsi leacul, va exista o altă boală care va fi cu siguranță incurabilă, dar chiar mai rea decât cancerul. De asemenea, oamenii vor muri ca și în cazul cancerului.

De asemenea, sfântul a vorbit despre animale. El a spus că acum ele au o astfel de boală pe care noi nu o observăm. A spus despre pisici că vor merge normal, dar vor fi bolnave și că trebuie să le atingem mai puțin pentru că va fi foarte greu după aceea...

Mi-a mai spus despre codurile de bare, că ar trebui să mâncăm mai puțină mâncare cu coduri de bare pe ea, pentru că dacă nu ne schimbăm acum părerea, va fi foarte greu mai târziu.

Atunci va fi foarte greu de refuzat. Ni se va oferi: Crucea sau pâinea. Și atunci nu ne vom putea împotrivi, pentru că ne vom obișnui cu acea mâncare și s-ar putea să primim pecetea. Nu va fi apă în război. Trebuie să bem mai puțin acum pentru a ne obișnui acum, pentru că va fi foarte greu. Va fi foamete. Nu va fi apă și nu va fi nimic. Și „nu va fi nici ploaie“, a spus el, „nu va fi nici ploaie“.

Când eu și el stăteam încă la primul etaj, pe bancă (notă: Sfântul s-a arătat în Catedrala Buneivestiri din Harkov, Ucrania), îmi vorbea despre vaccinuri. Eu și fratele meu am refuzat mereu vaccinurile la școală, iar ei ne convingeau mereu să ne facem vaccinuri. Iar Sfântul Atanasie spune: „Aveți dreptate să nu fiți de acord cu vaccinările, pentru că oamenii mor din cauza acestor vaccinuri“.

El a mai spus că oamenii nu ar trebui să fie forțați sau convinși să-și schimbe părerea. Este necesar să se vorbească, dar fiecare persoană trebuie să decidă singură ce să facă.

Interviul pe YouTube: https://youtu.be/EilcNi2xof8

Trancriptul interviului în original: https://leonard17.livejournal.com/576673.html

⚡️ ONU stabilește utilizarea cipurilor până în 2030.

- Posted in Politică și Guvernare by

Un cip este un circuit integrat care poate fi utilizat în țesutul subcutanat în diverse scopuri, variind de la poliție sau verificarea stării de sănătate până la „ajustarea terapiilor” pentru unii pacienți.

Tehnologia își face loc în domeniul biointegrării tehnologice a elementelor străine, electronice sau optice, care stochează sau oferă informații despre noi. Dar unde sunt barierele legale sau etice?!

enter link description here

Știați că Organizația Națiunilor Unite intenționează să aibă cărți de identitate biometrice pentru fiecare om, femeie, copil de pe planetă până în 2030? Știați că o bază de date centrală din Geneva, Elveția, colectează deja o mulțime de date de pe aceste carduri?

ONU prezice că până în 2030 fiecare persoană va avea o identificare biometrică, care va fi valabilă în întreaga lume. Informațiile fiecărei persoane vor fi stocate într-o bază de date universală, situată în Geneva, Elveția.

Furnizarea Organizației Națiunilor Unite se adresează tuturor guvernelor lumii, care vor impune cetățenilor cardul ” Identitate Biometrică Universală”.

Acest nou program este un model pentru Noua Ordine Mondială și dacă intrați în subproiectele acestor noi obiective globale, veți găsi lucruri foarte alarmante.

ONU a implementat acest proiect în rândul refugiaților care au ajuns în Europa.

Sistemul colectează date privind amprente, recunoaștere facială și iris, așa cum este stabilit în singura documentație oficială pentru refugiați. Informațiile trimise către baza de date din Geneva, permit o monitorizare „eficientă”.

Potrivit unui raport a Find Biometrics, autoritățile speră că, cu această tehnologie, vor putea atinge obiectivul de a avea acest tip de identificare la îndemână pentru orice bărbat, femeie și copil de pe planetă până în 2030.

Această inițiativă a fost inițial lansată de Banca Mondială, care colaborează cu Națiunile Unite și alte instituții pentru a atinge ” identitatea juridică”, cu scopul ca toate serviciile sa fie bazate pe id-uri digitale.

Dacă în acest moment cineva crede că aceste sisteme de control nu se vor răspândi în Europa și într-un deceniu în restul lumii, greșesc complet.

Dacă se va găsi ceva suspect la un cetățean, cipul poate fi dezactivat în orice moment, ceea ce face ca acesta să înceteze practic să existe, ca un fel de proscris în societate, nemaiputând cumpăra nimic.

Sursa: romanii-liberi.ro

 


 

Page 1 of 2