ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Sfântul Isihie: Un ajutor mai bun decât rugăciunea lui Iisus nu vei găsi în toată viața ta

- Posted in Sfinți și învățături by

"Un ajutor mai bun decât rugăciunea lui Iisus nu vei găsi în toată viața ta, fiindcă rugăciunea este chemarea și folosirea numelui lui Iisus, care îți dă energia, lucrarea Lui. Deci, când tu pomenești numele lui Iisus, Îl folosești pe Iisus ca pe propriul tău ajutor. De aceea, zice: ajutor mai mare decât Iisus nu vei găsi în toată viața ta". - Sfântul Isihie - Filocalia

Sfântului Mucenic Isihie
Sfântului Mucenic Isihie

Sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.


Viața Sfântului Mucenic Isihie

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc și făcând totodată parte și din senat. După porunca împăratului ca toți creștinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcați de uniformă și să petreacă viață de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veșmintele cele de mult preț cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci și a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se rușinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de viețuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să așeze pe creștini în vredniciile și la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

🙏Mărturie: Doamne ajută! Fără nicio îndoială Cuviosul Gherontie este un Sfânt!

Am primit o iconiță acum 3 ani, iar de atunci de fiecare dată când l-am chemat în ajutor a venit îndată!

Cuviosul Gherontie

La câteva minute după ce i-am citit acatistul am născut cu bine (având mai multe probleme)!

După multe stări de rău a fost îndeajuns să iau iconița Sfântului în mână și m-am liniștit instant!

Am primit nenumărate tămăduiri trupeși și sufletești!

Sa îl chemați în ajutor și nu veți rămâne nevindecați!

Doamne ajută! 🙏🙏🙏


Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=3388303761482059&set=gm.1061999348076552&idorvanity=111051096504720

🙏 Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” - Pentru ajutor grabnic

- Posted in Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare ” ~ Pentru ajutor grabnic

Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri Dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea Ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la Tine!

Căzând la icoana Ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm Ție, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: Revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele Tale şi cererile noastre cele aduse Ție, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.

Cercetează-ne, preabună, pre noi robii Tăi, cu darul Tău şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri.

Şi slobozeşte pre robii Tăi (numele) şi mă slobozeşte pe mine robul Tău (numele) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată Slava, Cinstea şi Închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin”.