“Fiecare are relaţia lui cu Dumnezeu. Nu există un şablon prin care să se mântuiască oamenii.

Toţi suntem păcătoşi, dar trebuie să avem, din când în când, această întoarcere către sine, pentru că toţi suntem în lipsă.

Să ne căim, cu constatarea sinceră că suntem nevrednici.

Dumnezeu nu ne face procese, cum ne fac oamenii, ci ne primeşte cu toată dragostea. Dragostea lui Dumnezeu este mai presus decât orice dragoste lumească.

Şi dacă ajungem să înţelegem această bunătate a lui Dumnezeu, chiar dacă suntem căzuţi, chiar dacă am ajuns la un nivel josnic de viaţă, să ne întoarcem spre Dumnezeu, să-I cerem iertare, dar o iertare profundă, cu lacrimi, cu căinţă, şi Dumnezeu ne va ierta îndată.”

— Părintele Sofian Boghiu

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficiență cardiacă, hepatită și alte boli... Eram aproape de moarte.

La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. El era egumenul unei Mănăstiri numite Tismana. Acest preot avea cam la vreo 40 de ani, fusese așa de mult chinuit, încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită!

Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Iisus Hristos, despre credința lui și era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi.

Să nu mai credeți ce spune presa despre comuniști că îi urăsc pe preoți, sau că îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat! Ei urăsc pur și simplu! Urăsc pe oricine! Îi urăsc pe evrei, pe creștini, pe antisemiți, pe antihriști, urăsc pe toată lumea...

Un comunist urăște pe alt comunist! Se dușmănesc între ei fără resentimente. Și când un comunist dușmănește pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare și îl bate și îl chinuiește ca și pe un creștin.

Exact asta se întâmplase că comunistul schingiuitor, care îl chinuise pe acest preot până aproape de moarte - fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și aproape ca își dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții.

În timpul nopții mă deșteaptă comunistul zicând:

— Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare! Mă tem!

Atunci am văzut o minune! L-am văzut pe preot în pragul morții chemând pe alți doi colegi de celulă. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său (comunistul) și-l mângâia pe cap.

Nu voi uita niciodată această priveliște! Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea adevărată! Putea găsi o mângâiere pentru acela...

Apoi preotul zise către comunist:

— Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.

Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice “iubesc” și să fie un simplu cuvânt de șase litere sec. Însă acest preot zicea cu adevărat: “Te iubesc din toată inima mea”.

Apoi a continuat:

— Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuiește-ți pe Hristos, Cel care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i-ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Îți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți-o dorești tu însuți.

Te temi și te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele. El dorește să-ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. Dar trebuie să te întorci spre El și să te pocăiești.

În această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului (spovedania) înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă nici un romancier nu a scris vreodată așa ceva.

Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrățișat unul cu celălalt. Preotul s-a întors înapoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte.

Era noaptea de Crăciun. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus pur și simplu aminte că înainte cu aproape 2000 de ani Iisus Hristos Se născuse. Era noaptea în care Iisus Hristos Se născuse în inima unui torționar comunist.

Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înșiși ochii mei!

— Mărturia unui deținut al închisorilor comuniste - anul 1950, România

"Fii mereu blând și răbdător cu toți care-ți greșesc, și să nu judeci niciodată pe frații ce ți-au greșit, ci mai degrabă să-i ierți, să-i privești cu milă și îngăduință, să te rogi pentru ei, și poate o să ajuți la vindecarea sufletului lor bolnav!

Așa procedează cu tine Tatăl tău Ceresc! Așa că de fiecare dată când cazi, ridică-te din nou și odată cu ridicarea, caută iertare! Nu ascunde întristarea în inima ta, căci întristarea și deznădejdea sunt bucuria celui rău. Îți umplu sufletul cu amărăciune și dau naștere multor rele.

Pe când mintea cuiva care se pocăiește spune: «Am păcătuit! Iartă-mă, tată!» și degrabă alergând la părintele tău duhovnicesc, fă spovedanie curată, plânge-ți căderea și păcatul cu părere de rău, și el te va dezlega de tot păcatul, iar sufletul tău va fi din nou ușor și liniștit! Alungă suferința prin spovedanie și baia lacrimilor, iar Părintele Ceresc te va curăți, ridica și întări din nou.

Tu îi vei spune: «Doamne, sunt un om slab și păcătos! Te-am supărat și-mi pare rău! Iartă-mă, de mai poți…!»

Și Glas de mângâiere tu vei auzi: «Cu adevărat, copilul meu așa este. Ești slab și nepriceput… dar te străduiești și de câte ori cazi, tot la Mine te întorci cu lacrimi și păreri de rău. Și Eu întotdeauna am să te ridic. Așa că, prinde curaj! Alături până la sfârșit Eu îți voi fi»."

— Sfântul Iosif Isihastul

"Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului.

Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului.

În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei.

Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani.

Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.

Ea este a patra față duhovnicească din ceruri."

— Părintele Cleopa Ilie

„Lăcrimând și în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduin­țele pe care le-am făcut când am ieșit în pustia aceasta și mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, și înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile ce-mi tulburau ticălosul meu suflet. Iar după ce de ajuns plângeam și mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni și mi se aducea o alinare care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor.”

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea și eu – zice Sfântul Sofronie – sunt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeiești să le ascund în tăcere, aducându-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneșe, care, luând de la Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, și pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrându-l.

Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea deloc. însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie și pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minți în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta și, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul, de vreme ce aceia, cugetând la neputința firii omenești, socotesc că sunt cu neputință lucrurile preaslăvite ce se grăiesc despre oameni. Dar acum se cade să începem povestirea de acest lucru minunat, care s-a făcut în neamul nostru.

Intr-una din mănăstirile Palestinei a fost un ieromonah Zosima, care era atât de îmbunătățit și de vestit în fapta bună, încât mulți monahi din mănăstirile cele dimprejur alergau de multe ori la dânsul, ca să audă cuvânt din gura lui. El a petrecut în mănăstirea aceea unde era cincizeci și trei de ani și toate nevoințele vieții pustnicești le-a trecut și toată pravila dată de monahi desăvârșit a păzit-o.

Toate acelea facându-le, niciodată n-a fost nepăsător la învă­țăturile dumnezeieștilor cuvinte, ci chiar culcându-se și sculându-se și hrană gustând - de se cuvine a numi hrană aceea din care el gusta puțin un lucru avea în gând necontenit, adică de a cânta lui Dumnezeu totdeauna și de a face învățături din dumnezeieștile cuvinte. Căci din copilărie ducându-se în mănăstire, a stat într-însa cincizeci și trei de ani, după cum s-a zis mai sus, și s-a nevoit în dânsa cu osteneli pustnicești.

După aceea, tulburându-se de oarecare gânduri, ca și cum el acum în toate ar fi fost desăvârșit, de la alții nicidecum trebuindu-i povățuire, vorbea în sine: „Oare este pe pământ vreun monah care să mă poată folosi pe mine, și să-mi arate chip de pustnicie, pe care eu nu l-am făcut? Oare afla-se-va în pustie vreun om, ca să-mi covârșească lucrurile mele?”. Așa gândind el, i s-a arătat îngerul lui și i-a zis: „O, Zosima, precum era cu putință unui om, bine te-ai nevoit și bine ai trecut pustnicească alergare. Însă nimeni nu este între oameni, care s-ar putea arăta pe sine că este desăvârșit. Mai multă îți este nevoința ce îți stă înainte, decât aceea pe care ai facut-o până acum, pe care tu nu o știi. Dar ca să cunoști câte căi sunt spre mântuire, ieși din pământul tău, precum altă dată Avraam cel vestit între patriarhi, și mergi într-una din mănăstirile ce sunt pe lângă râul Iordanului”.

Deci îndată Zosima, urmând celui ce-i grăia, a ieșit din mănăs­tirea în care din pruncie se făcuse monah și, ajungând la Iordan, a fost povățuit de acela care l-a chemat în acea mănăstire în care Dumnezeu i-a poruncit lui să fie și, bătând cu mâna în poarta mănăstirii, a găsit pe monahul care păzea la poartă și mai întâi i-a spus aceluia despre dânsul. Iar acesta a spus egumenului, care, primindu-l și văzându-l în chipul monahicesc, a făcut obișnuita închinăciune și rugăciune monahicească. Apoi l-a întrebat: „De unde ești, frate, și pentru ce ai venit la noi bătrânii și săracii?”.

"Convertirea tuturor puterilor, însușirilor, energiilor și tendințelor omului, prin care se face trecerea de la boala adusă prin patimi la sănătatea virtuților, se înfăptuiește prin două mișcări simultane: prima, de îndepărtare a lor de la rău sau, altfel spus, de încetarea a relei lor folosiri, de desprindere a lor de realitățile trupești; a doua, de întoarcere a lor spre realitățile duhovnicești și slujirea lui Dumnezeu. Această dublă mișcare se împotrivește dublei mișcări prin care omul a căzut și pe care o repetă ori de câte ori cade din nou în păcat: întoarcerea de la Dumnezeu și, în același timp, îndreptarea spre lumea sensibilă." — Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale.

• 📌 Ghimpele Sfântului Apostol Pavel — “puterea Mea în neputintă se săvârșește“

• 🙏 Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

• 🛑 Să nu uităm! / Părintele Cleopa Ilie: Nimeni nu are putere să aducă sănătate lumii, decât Bunul Dumnezeu

• ✝️ Arhimandrit Emilianos Simonope: Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi, care căutăm mântuirea.

• ☦️ Gândurile de tristeţe profundă, depresia, se alungă cu numele lui Hristos — Rugăciunea lui Iisus

• ☦️ Sfaturile Cuviosului Serghie Șevici: Cum să scapi de tristețe, deznădejde și depresie

• 📜 Savatie Baștovoi: 10 GÎNDURI CONTRA DEPRESIEI - Către un tînăr care mi le-a cerut →

• ☦️ Sf. Luca al Crimeei - cuvânt de folos

• Deznădejdea este păcat de moarte și diavolul se bucură peste măsură de ea. Aceasta este îndepărtată iute de spovedanie.

• Păcatul, fie că-i mic, fie că-i mare, este iertat prin pocăință adevărată.

• Dacă iubitorul de oameni Dumnezeu îl ajută pe om să se pocăiască, pe toate celelalte le va iconomisi cu pricepere spre mântuire…Căci preamilostivul Dumnezeu caută pricină și motive pentru a mântui sufletele oamenilor.

• Întrucât ne-am murdărit mintea, inima și trupul cu cuvântul, cu fapta și cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem veșmânt de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim prin spovedanie, prin lacrimi, prin durerea sufletului; și toate acestea să le facem însoțite de rugăciune, care-l curățește și-l desăvârșește pe om.

• Și cu cât tu te vei curăți de patimi, cu atât te vei liniști și te vei cuminți și te vei împăca cu Dumnezeu.

• Noi să cerem iertarea păcatelor noastre și să ne îngrijim de curăția sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vor veni singure, fără să le cerem.

• Fiți cu luare aminte doar la sufletul vostru; de acesta să vă îngrijiți să se mântuiască, căci este nestricăcios, nemuritor.

• Atunci când omul se spovedește, sufletul i se curățește și se face strălucitor ca diamantul… Fără spovedanie nu se poate vorbi de pocăință; și fără pocăință omul nu se poate mântui… – Dacă nu părăsești păcatul, orice ai face este zadarnic. Îndată ce-l părăsești și te desparți de el, toate sunt iertate, după spovedanie.

• Toate sunt iertate, doar cele care nu sunt mărturisite nu se iartă… Varsă două picături de lacrimi cu durere în suflet și toată mizeria se va spăla.

• Fie ca Domnul să ne miluiască pe toți cu rugăciunile Sfinților Părinți Purtători de Dumnezeu. Amin.

— Fragmante din cartea ”Mărturii din viața monahală”

M-am întâlnit de curând cu un monah, un cunoscut mai vechi călugărit la vârsta de 50 de ani după ce și-a pierdut soția în urma unei boli necruțătoare. Acum se apropie de 70 de ani și este foarte râvnitor.

– Cum sunteți, părinte Dumitru?

– Cum să fiu? Bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să ajung și eu în Grădina Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos.

– Ei! Felicitări! Știu că vă doreați lucrul acesta de multă vreme. Slavă lui Dumnezeu!

– Da! Am citit cărțile sfântului Nicodim Aghioritul, Gheron Iosif, Paisie Aghioritul… Mi-am dorit mult să văd aceste locuri. Am stat o lună de zile. Mult m-am folosit și mult m-am bucurat.

– Ce te-a bucurat și cum te-ai folosit? Spune-mi și mie un gând, ceva, să mă folosesc și eu.

– Ce pot să vă spun? Trebuie să mergeți. În primele zile am vizitat mănăstirile grecești din apropiere de Caries, capitala Sfântului Munte. Înainte de a pleca de acasă m-am spovedit și am primit binecuvântare să mă împărtășesc. Timp de o lună am participat la toate slujbele de noapte și am fost atent la tot ce fac monahii greci să învăț și eu cât mai mult. În una din nopți m-am pregătit pentru cuminecare. Mi-am citit rugăciunile, mi-am împlinit rânduiala de metanii și am participat ca de obicei la Sfânta Liturghie. La final, cu o lumânare în mână m-am apropiat de preot pentru a primi Taina Sfintei Împărtășanii. În fața mea s-a împărtășit un monah tânăr din mănăstire, un grec. Slavă lui Dumnezeu. În zorii zilei, la încheierea slujbei, ne-am retras cu toții la odihnă. După câteva ceasuri s-a auzit tochița pentru trapeză. Am servit bucatele simple și călugărești, am mulțumit iar apoi, fiecare părinte ieșind din trapeză a luat binecuvântare de la părintele stareț și s-a dus la ascultarea lui. Eu m-am preumblat prin incinta mănăstirii și în afara ei admirând construcțiile bizantine din piatră și peisajul stâncos împodobit ici-colo cu măslini și cu tufe uscate. Undeva nu departe de poarta mănăstirii l-am întâlnind pe tânărul monah care se împărtășise dimineață înaintea mea.

– Kalimera pater, l-am salutat folosind puținele cuvinte pe care le știu în limba lui Socrate.

– Evloghite pater!

Încărcase o roabă cu nisip și se pregătea s-o ducă undeva. Și-a așezat lopata pe roabă, a scuipat în palme, a prins mânerele roabei și a plecat cu ea. Eu am rămas privind după el contrariat. Cum? Te-ai împărtășit cu câteva ceasuri în urmă și acum scuipi în palme!? Aici în Sfântul Munte!? Monah grec atonit!? M-am tulburat mult în inima mea. Sunt lucruri pe care le știu de mic. Așa ceva nu se face. Dacă te-ai împărtășit, nu mai scuipi în ziua aceea. Nu te speli pe dinți, ești atent să nu te zgârii sau să te rănește ca să-ți curgă sânge. Ziua aceea mi-a fost înnegurată. Seara am ajuns la Schitul românesc Prodromul. Mi-am pus în minte să merg la părintele Iulian, despre care auzisem că este duhovnicul românilor din Athos și să-l întreb cum este posibil așa ceva, să scuipi după ce te-ai împărtășit? După ce ne-am închinat și ne-am instalat la arhondaric am plecat în căutarea părintelui cu nădejdea ușurării de norii gândurilor. L-am găsit cu ajutorul unui călugăr din schit la chilie. I-am povestit despre mine, despre viața mea, despre pelerinajul în care mă aflam și am ajuns și la „povestea” mea cu scuipatul în palme.

– Părinte Iulian, la noi în România așa ceva eu n-am văzut. Am venit în Sfântul Munte cu mare evlavie iar monahul acesta m-a smintit. Cum se poate așa ceva?

– L-ai văzut tu cum a scuipat în palme înainte de a ridica roaba?

– Cu ochii mei.

– Ei, dacă tu l-ai văzut înseamnă că pe tine te-a ales Dumnezeu să te rogi pentru acest monah tânăr pentru a se îndrepta. Să faci în fiecare zi, 10 metanii și o rugăciune pentru fratele acesta, timp de o lună.

– Să fac eu pentru el metanii?

– Daaa….! Să faci. Dacă ți s-a descoperit slăbiciunea fratelui, sfinția ta ești dator să-l pomenești pentru a se îndrepta.

– Și ce-ai făcut, părinte Dumitru? Ai făcut metaniile?, l-am întrebat curios.

– Le-am făcut. O lună de zile.

– Și?

– Și asta-i! Nu-mi mai trebuie să văd păcatele nimănui. De-aș putea să le văd pe ale mele și să fac metanii pentru mine.

Noi venim la spovedanie cu intenția de a primi iertarea păcatelor, prin preot, de la Domnul și Mântuitorul nostru. Astfel, să știi dară că spovedania ta va fi deșartă, nelucrătoare și chiar ofensatoare pentru Domnul, dacă mergi la spovedanie fără nici o pregătire, fără nici o ispitire a conștiinței tale, de rușine ori din vreo altă pricină, ascunzându-ți păcatele tale, și dacă te spovedești fără plângerea inimii și umilință, doar formal, cu indiferență, mecanic, neavând intenția vădită de a te îndrepta de aici înainte. Adesea, mulți vin la spovedanie fără nici un fel de pregătire. Și ce înseamnă a te pregăti? A-ți ispiti cu osârdie conștiința, a-ți aduce aminte și a simți din inimă păcatele tale și a te hotărî de a le destăinui pe ele, de a le spune duhovnicului, de a te pocăi pentru ele și nu doar a te pocăi, ci și a fugi de aici înainte de ele. Și astfel, cât ne putem aminti, să Ie mărturisim pe ele. Chiar mai bine ar fi dacă pe o foaie de hârtie le-am însemna pe acestea. Iar despre acele păcate pe care oricât ai dori nu poți să ți le amintești, nu te neliniști că ele nu ți se vor ierta. Tu să ai doar hotărârea sinceră ca întru toate să te pocăiești și cu lacrimi să ceri de la Domnul să-ți ierte toate păcatele pe care ți le amintești și pe care nu ți le amintești.

La spovedanie, spune tot ceea ce te neliniștește, ce te doare, nu te stânjeni că spui din nou păcate pe care le-ai făcut și mai înainte. Acea mărturisire este bună când tu mergi mereu cu simțământul stării tale vrednice de plâns și îți birui orice rușine și iei aminte la rănile păcatelor tale.

Există și așa-numitele păcate „de nemărturisit", cu care mulți trăiesc în decursul anilor și poate chiar întreaga viață. Dorești tu ca altădată, chipurile, să le descoperi pe ele duhovnicului, fiindu-ți rușine să le mărturisești pe acestea și astfel trece an după an și tot mereu ți se împovărează sufletul și ți se pregătește veșnică osândă. Unii dintre acești oameni sunt fericiți: după o vreme, Domnul le trimite un duhovnic care deschide gura și inima acestor păcătoși ce nu se căiesc și ei își mărturisesc toate păcatele, în acest chip, acești oameni primesc ușurare duhovnicească, ca și cum și-ar recăpăta sănătatea. Cu toa te acestea, ar trebui să ne temem de păcatele nepocăite!

Păcatele nemărturisite sunt o datorie a noastră ce în permanență ne îngreunează. Și ce este mai bine decât a ne plăti datoria recăpătându-ne liniștea în suflet? Tot astfel și cu păcatele - acele datorii duhovnicești ale noastre: mărturisește-le înaintea duhovnicului și inima ta va deveni din ce în ce mai ușoară.

Pocăința, la spovedanie, este o biruință asupra noastră înșine, un trofeu al biruinței, astfel că cel care se pocăiește cu adevărat se învrednicește de respect și de cinste.

— NIKOLAI E. PESTOV: POCĂINȚA, Editura Sophia

"Grăbiţi-vă să vă pocăiţi, că se apropie ceva rău! Vin la mine grupuri de ruşi cu anumite proorocii şi eu îi cred, se apropie al treilea război mondial. Şi vă spun şi vouă, lăsaţi păcatele, să nu vă prindă moartea ca fulgerul. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă, pe unde puteţi şi cum puteţi! Fiţi pregătiţi că ne aşteaptă ceva! De acum să ne aşteptăm că vor veni peste noi şi mai grele decât acestea. De aici decurge cuvântul: Grăbiţi-vă, grăbiţi-vă şi vă curăţiţi de toate păcatele!" — Părintele Iulian de la Prodromu - Interviu apărut în revista Credinţa Ortodoxă Anul XXI nr 12 (250), Decembrie 2017

Când preotul, la Sfânta Liturghie, rostește cuvintele "Luați, mâncați, Acesta este trupul Meu ...", în acele clipe cereți orice vreți Domnului nostru Iisus Hristos deoarece El Însuși este acolo și aici, aude tot ... și pocăiți-vă în acele minute, spuneți-vă păcatele ... nu rata sub orice chip aceste minute de har și binecuvântare. — Protopop Boris Nikolaevsky

„Fiarelor apocaliptice și păsărilor răpitoare, pocăiți-vă! Închinați-vă Preasfintei Treimi! (…) Dați libertate predicii, Euharistiei, dezlegării, teofaniei, conștiinței, gândirii, presei, cărților sacre; lăsați pe tineri să învețe mistica, ascetica și apologetica; puneți icoanele, crucile, religia în școli, cazărmi, temnițe, instituții, răscruci, monastiri. Ce ați avut cu Sfânta Filoteea, de ați azvârlit-o din Argeș în Râmnic și iarăși înapoi? Ce ați avut cu Sfântul Ioan cel Nou și cu Sfânta Parascheva? Dar nu v-a lăsat Dumnezeu, fiindcă a izbucnit foc din moaște și a căzut grindină cât oul în Iași și în Suceava. Se văd urmele și azi pe acoperișul temniței din cetatea Sfintei Paraschiva, iar la sicriul ei și în latura mitropoliei de lângă zidul moaștelor, pe douăzeci de metri pătrați, nu erau clintite nici petalele din pomi și din flori.” — Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu, Apologetica 1, pag. 53-54

"Acum vine ultimul timp pentru pocăință, ultima șansă ca să ne pocăim și să părăsim calea păcătoasă. În vremurile de pe urmă, atacul duhurilor răutății va fi atât de puternic, încât va afecta mintea, voința și capacitatea de a rezista. Cu greu veți ține în minte cuvintele rugăciunii - cu greu veți putea spune "Tatăl nostru ..." – îți va fi luată memoria!" — Shiarhimandritul Ieronim din Sanaksar

Pocăiți-vă, mânia lui Dumnezeu se apropie, fiți încununați în curăție!

Am văzut nori negri, mânia lui Dumnezeu se cobora asupra lumii. Încet, aceștia coboară, se apropie. Și când vor atinge pământul, atunci va fi războiul.

Maica Domnului plânge pentru noi toți ca să fim mântuiți la a doua venire. Ea plânge pentru noi zi și noapte: "Dumnezeul meu, nu distruge lumea!"

Am văzut-o pe Maica Domnului și mi-a zis: "Tot ce scrie în Apocalipsă și în cărțile oamenilor aleși ai Fiului meu - profeții - toate se vor împlini. Al treilea război mondial va avea loc și trei sferturi din omenire va fi distrusă și doar un sfert va rămâne."

☦️ Sfânta Sofia din Kleisoura (1886-1974)

"Neputinţa şi pocăinţa pot să alterneze până la moarte. Şi în Proloage scrie: «Dacă cel ce greşeşte spune: Doamne, am greşit, iartă-mă, îi va fi lui mai mult decât o coroană împărătească»". — Starețul Nectarie de la Optina

Putem să ne rugăm neîncetat, mereu şi pretutindeni.

Singurul lucru de care avem nevoie este ca inima să ne fie dispusă la rugăciune.

Ea ar trebui să fie smerită şi să plângă neîncetat pentru nevrednicia şi păcatul ei, plină de teamă dinaintea măreţiei lui Dumnezeu pe Care Îl insultăm prin păcatele noastre.

Dacă inima ne este astfel, atunci vom fi mereu întru rugăciune și la muncă, şi acasă.

— Sf. Luca al Crimeei

"În Patericul Sfinților Părinți scrie despre un frate care mult se întrista și plângea mereu pentru păcatele sale.

Într-o zi I s-a arătat lui Domnul, zicându-i: “Ce plângi, omule, ce te întristezi așa?”.

Și a răspuns fratele: “Nu voiești, Doamne, să plâng și să mă mâhnesc, căci cu atâtea Te-am scârbit?”.

Atunci Domnul, întinzându-și mâna, a pus-o pe capul lui, zicând: “De acum nu te mai scârbi, de vreme ce tu Te-ai scârbit pentru Mine, Eu nu Mă voi scârbi asupra ta, căci dacă sângele Meu l-am dat pentru ține, cu mult mai vârtos îți voi da iertare și ție și la tot sufletul care se pocăiește curat!“.

După această, venindu-și în sine, fratele s-a aflat cu inima plină de toată bucuria și s-a încredințat că Domnul a făcut milă cu dansul. Deci, toată viață lui a petrecut-o cu multă smerenie, mulțumind lui Dumnezeu totdeauna.

Din această pildă se vede cât de mare este folosul pe care-l dobândim din întristarea cea după Dumnezeu și cât de mult prețuiește Dumnezeu această întristare a noastră.

Întristarea este de două feluri și anume: este întristare care omoară sufletul și este întristare care sfințește sufletul. Întristarea care este amestecată cu deznădejde este boală otrăvitoare pentru suflet, pentru această zice și Sfântul Apostol Pavel: “Să nu vă întristați ca cei ce n-au nădejde“. Iar întristarea cea pentru păcate, care este însoțită cu nădejdea mântuirii vine din lucrarea Duhului Sfânt, care ne vorbește prin glasul conștiinței. Mustrarea această a conștiinței, care nu se desparte de nădejde este călăuză cea sfânta care ne duce spre mântuire."

Sfântul Ioan Iacob Românul, "Hrană duhovnicească"

Starețului Alexy din Penza - Rusia

Pocăiți-vă cei care încă se pot pocăi. Astăzi, pocăința își merită greutatea în aur, pentru că Domnul așteaptă cu nerăbdare și îți iartă cu bucurie păcatele – dacă s-ar converti. Doar întoarce-te și pocăiește-te. - Revelația egumenului Alexy din Penza (1930-2005) Rusia

Citește: ❤️ Viața Starețului Alexy din Penza - Rusia

Acest text este extras din caietul unui preot - Ieromonah Pantelimon (Ledin).

Demonii vorbesc:

1. Noi suntem cei care vă inducem somn, descurajare și ispită în rugăciune, pentru a vă abate de la vorbirea cu Dumnezeu! Te putem enerva, chiar cu un fir de păr, sau cu o muscă.

2. În cărțile lumești, reviste, și ziare, am pus imagini ale sfinților voștri! Și alături, am pus conspirații din magia neagră! Așadar, oamenii pun oale și altele pe sfinții lui Dumnezeu,  sau chiar le aruncă la toaletă!

3. Noi și cel mai mic lucru îl scriem,  că sa vă osândim la vămile văzduhului. Pe toate le luăm în considerație.

4. Îi iubesc pe cei care se desfătează de înghețată și bere.

5. Cu trei păcate am luat acum toată lumea: curvia, bogăția și beția.

6. Dar cel mai tare noi, acționăm prin televizor. Televizorul - iată toată sfințenia ta.

7. Noi scriem orice gând rău, cu care voi ați fost de acord. Pe acestea le scriem  in "hârtia noastră".

8. Toate credințele în afară de cea ortodoxă, toate in iad se găsesc.

9. Ador femeile care poartă cerceii de aur, tocuri înalte, fuste scurte, și pantaloni  bărbătești.

10. Prin pocăință, păcatele din "hârtia noastră" se șterg.

11. Voi stați în Biserică, dar vă gândiți la casă, eu tare mă bucur și în "hârtie" scriu.

12. Cei care au murit fără cruce, sunt toți cu mine in iad.

13. Nu-mi plac cei care iubesc sfințenia.

14. Iubesc, când credincioșii povestesc, cu ce duhovnicul ia mângâiat, foarte bine când mărturisirea pe care ați făcut-o duhovnicului, o spuneți și celor din jur.

15. Mai ales în ultima vreme, vă inducem o stare de deznădejde, ca să cârtiți împotriva Lui Dumnezeu.

16. Noi, vă umplem capurile, cu gânduri despre viitor, numai pentru Dumnezeu și pentru păcate de nu s-ar gândi, ca să se pocăiască.

17. Noi suntem cei care inspirăm mormăitul, chiar și împotriva anotimpului.

18. Mai ales nu-mi plac cărțile patristice, ele mă străpung din tot sufletul. Eu sunt cel care vă induc greață față de ele.

19. Îmi este foarte frică de cei care fac fapte bune în taină. Eu vă învăț să puneți totul la vedere.

20. Cine se roagă pentru vrăjmaşi, aceia, cu totul ne doboară.

21. Cărțile duhovnicești - sunt, cea mai bună milostenie, pentru cei adormiți. Nu spune nimănui despre asta. Lasă-i să nu știe.

22. Urăsc pe cei care au răbdare în rugăciune.

23. Nu-mi place când trei oameni se roagă împreună. Pentru că Dumnezeu a spus: „Acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, acolo sunt și eu printre ei.”

24. Uau, cât de bucuros sunt, că atât de mulți oameni au devenit îndrăciți.

25. Îmi place foarte mult când ei, nu numesc păcatele la spovedanie, ci se pocăiesc „în general”: prin faptă, cuvânt, gând ...