ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Psalmul 33 - Vers. 10: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele. / Tâlcuire / Sfântul Maxim Grecul

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Sfântul Maxim Grecul, Tâlcuiri și sfaturi, ed. Apologeticum 2006, Scrisoare către un prieten, în cadrul căreia sunt lămurite unele cugetări greu de înţeles ale Sfintei Scripturi

Lămurind astfel cugetările pomenite, voi cerceta, dacă doreşti, cele spuse în Psalmul 33: "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele" (vers. 10).

Cum trebuie să înţelegem şi să judecăm corect acest lucru astfel încât să fim grăitori de adevăr, iar nu grăitori de minciună? Dacă acceptăm acest lucru pur şi simplu, atunci cele spuse se dovedesc clar a fi o minciună: căci nici Avraam, nici Isaac, nici Iacov şi nici chiar cel ce a grăit acestea nu au fost vreodată săraci, ci, dimpotrivă, au avut întotdeauna din belşug toate bunurile şi toată bogăţia.

Pe de altă parte nu toţi cei care L-au căutat pe Domnul au avut toate bunurile.

Martorul adevărat al acestui lucru este acela care spune: Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim (I Cor. 4, 11).

Cum să înţelegem acestea corect?

Acestea trebuie să le înţelegem duhovniceşte şi pot fi tâlcuite în sensul următor:

  • Cei ce au fost înainte bogaţi în daruri duhovniceşti sunt iudeii, care au avut din belşug dogmele cunoaşterii neîntinate a lui Dumnezeu şi harul proorociei, care se pogora de sus peste Sfinţii lor Prooroci.

  • Mai târziu însă, ei au pierdut toate acestea din pricina necredinţei lor, cu care au îndrăznit să stea împotriva Mântuitorului tuturor, a lui Hristos Dumnezeu.

  • Prin cei care Îl caută pe Domnul şi abundă în toate bunurile duhovniceşti îi vom înţelege pe cei ce cred în Hristos: pe Apostoli, pe Prooroci, pe Mucenici, pe Cuvioşi şi pe Drepţi şi, în general, pe toţi oamenii care se numesc creştini şi asupra cărora S-a pogorât Preasfântul Duh şi i-a umplut şi îi umple totdeauna cu toate darurile înţelepciunii şi cugetării dumnezeieşti.

Aceste lucruri pot fi înţelese şi altfel:

  • Bogaţii, care şi-au adunat în viaţa aceasta comori mari pe calea răpirii, a nedreptăţii şi a lăcomiei şi se desfată prin îmbuibarea pântecelui şi prin iubirea de plăceri, asemenea dobitoacelor, în veacul viitor vor pierde toate acestea şi, în locul lor, vor moşteni chinurile cumplite, aşa cum le-a spus ucenicilor Săi nemitarnicul Judecător, zicând: vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră, primind-o aici; vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui (Luca 6, 24-25).

  • Iar cei ce-L caută pe Domnul şi care se vor umple şi mai mult de tot binele duhovnicesc sunt cei ce de bunăvoie dispreţuiesc bunătăţile acestei lumi şi ale acestei vieţi vremelnice în nădejdea de a dobândi şi de a se desfăta cu acele bunătăţi nespuse care le sunt pregătite celor drepţi în ceruri şi pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9), pe care să ne învrednicim şi noi a le dobândi împreună cu toţi drepţii.

Amin.


Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din orașul Arta (în Epir).

El a primit o educație foarte bună. În tinerețe a călătorit mult și a studiat limbile străine și științele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Paris, Florența și Veneția.

Sfântul Maxim Grecul

Întorcându-se în țara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împărații bizantini Andronicus Paleologul și Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prințul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor grecești și al cărților mamei sale, Sofia Paleologhina, și a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinerețe cărțile vechi bisericești. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărțile patristice și liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-și îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanțe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situația s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că „în această istorie sunt și scrisori ale ereticului Arie și acesta poate fi un pericol pentru cei mai puțin învățați”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim și Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim și-a continuat munca de luminare spirituală a rușilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor și păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei și Ioan. A scris și câteva lucrări proprii.

Când marele Prinț Vasile a vrut să divorțeze de soția lui Solomonia din cauza neputinței ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credință”. În această lucrare îi arăta prințului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prințul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală și l-a întemnițat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferință începe în viața monahului.

Greșelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate și intenționate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferințele sale, el a câștigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veșnice”.

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care și în ziua de azi se citește în Biserică: „Așa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ...”.

După șase ani, Sfântul Maxim a fost eliberat și trimis la Tver. Acolo a trăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă față de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: „Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat și întărit cu răbdare”. Și încă câteva cuvinte din acest text viu: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău”.

Numai după 20 de ani petrecuți la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat și-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, și-a petrecut ultimii ani din viață în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deși oprimarea și munca grea și-au lăsat urmele asupra sănătății sale, spiritul i-a rămas viu, iar el și-a continuat munca. Împreună cu slujitorul și ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veșnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar și un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinților din Radonej (6 iulie).

📰 Ioan Slavici despre Chestiunea Evreilor în România

Popoarele luminate ne aruncă vorba că nesocotim principiile umanitare, când voim să respingem pe Ovrei de pe pămentul nostru.

Lasă că Ovreii sunt aceia care propovăduiesc ideile umanitare pentru ca să tragă înșiși folos din stăpânirea lor, dar’ între noi și Ovrei nici nu încape vorba de umanitate.

Înainte de toate umanitatea cere să avem milă de alți oameni mai nenorociți decât noi, eară Ovreii nu cer milă, ci drepturi.

Apoi, de umanitate nu poate fi vorba decât între oameni: între popoare nu există decât porunca intereselor bine înțelese și justificate.

Nici o dată Românilor nu li se poate zice că sunt nedrepți, când le tăgăduiesc Ovreilor chiar dreptul de a călca pe pămentul românesc, de oare-ce nimeni nu poate pune la îndoială dreptul sfînt al Românilor de a face în țara lor ceea ce le place. E sfînt acest drept, fiind-că toate vremile au recunoscut, că poporul ce câștigă prin puterea brațului o bucată de păment are stepânire deplină asupra ei. Noi, Românii, am câștigat acest păment cu sângele nostru și l-am păstrat tot cu sângele nostru, l-am sfintit prin suferințele noastre și l-am îmbogățit prin munca noastră: pentru aceea toată lumea ne recunoaște dreptul de a-l stăpâni și nu recunoaște nimenui dreptul de a intra fără de voia noastră peste hotarele lui.

Dacă sunt oameni, pe care interesele adeverate ori închipuite îi îndeamnă să vie la noi, ei numai cu voia noastră pot veni, numai după placul nostru își pot face trebile și numai câtă vreme noi le dăm voie, pot petrece în mijlocul nostru. Eară dacă sunt oameni, care vor să intre și fără de voia noastră, noi avem chiar datoria de a-i întimpina cu arma în mână și numai după ce noi am fost biruiți, lumea le recunoaște dreptul de a dispune și ei în țara noastră. Nouă însă tot ne mai rămâne dreptul de a ne aduna puterile și de a-i alunga de pe pămentul nostru.

Decând e lumea aceste sunt vederile oamenilor asupra drepturilor și datoriilor unui popor; în toate vremurile, acesta a fost dreptul ginților și nici în teorie nu s-a pomenit ca cineva să-l pună la indoială. Ovreii însă cer pentru sine un drept deosebit.

În vreme ce toate popoarele își câștigă drepturile prin sânge; ei vor să și le câștige din bunăvoința altora.

Toate națiunile mari din Europa recunosc, că membrii lor nu au dreptul de a intra în România și de a-si face trebile printre Români; ele se învoiesc dar, indirect cu Poarta Otomană, ori direct cu noi și ast-fel ne înțelegem asupra condițiunilor lor, în care noi putem merge la dânșii și ei pot veni la noi: Ovreii nu se înțeleg cu nimeni, ci se furișează printre ceilalți, se strecoară ca argintul viu printre degete și deodată ne pomenim cu orașele și cu satele pline de dânșii.

Austria, puternicul vecin, are interese lămurite, care o hotărăsc să încheie cu noi o convenție. Ea ne acordă drepturi pe pământul ei și noi îi acordăm drepturi pe pământul nostru. În vreme ce însă ea acordă tuturor cetățenilor români aceleași drepturi; recunoaște că statul român, la urma urmelor, are dreptul de a face deosebire între cetățenii ei și de a acorda unora mai multe, eară altora mai puține drepturi.

Pentru ce?

Pentru că s-ar resturna toate principile de ordine socială internațională, dacă s-ar susține, că în România un strein poate sa facă pretenție nejustificată la niște drepturi, care ar fi împotriva intereselor bine înțelese ale Românilor.

Chiar nici Poarta suzerană nu a crezut de cuviință a nesocoti acest drept, și Turcii în toate vremile au fost lipsiți de anumite drepturi pe pământul românesc.

Este un moft vorba, că Românii asupresc pe Ovrei: Ovreii nici nu pot să fie asupriți pe pământul românesc, deoarece aici nu li se cuvin chiar nici drepturile, de care se bucură.

De asemenea este un moft, că, respingând pe Ovrei, Românii nesocotesc principiile umanitare, deoarece umanitatea nu merge până a cere jertfe, pe care un om ori un popor nu le poate aduce fără a-și pune în joc viitorul.

Dacă mâne Românii ar lua hotărârea de a soma pe Ovrei ca până la un anumit termin să părăsească țara, ba chiar dacă, in urma acestei somațiuni, i-ar alunga, nici un om nepreocupat nu ar pute zice, că această hotărâre a lor e nedreaptă ori fapta lor e inhumană.

Dreptul și umanitatea nu au a face cu chestiunea Ovreilor din România si este ori o lipsă de bun simț, ori o lipsă de bună credință de a pune discuțiunea pe terîmul dreptului și pe acela al umanității: o cestiune de interese și numai de interese este aceea, dacă e ori nu e bine să facem și pe Ovrei părtași de drepturile civile și politice, și pentru aceea discuțiunea nu se poate urma decât pe terîmul intereselor legitime sau cel puțin justificate.


Prezentare context — Link-uri, Citate, Video și Meme:

  • 📖 Ioan Slavici - Soll si Haben 1878

  • 📜 Ioan Slavici - o cugetare: "Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa ...", căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceţi după cum vă trage inima, şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă acopere cu aripa bunătăţii sale.

  • 👁️‍🗨️"Sunt soiuri de vietăţi care nu pot trăi decât din sângele altor vietăţi şi sunt soiuri de plante care nu pot trăi decât din sucurile altor plante; tocmai astfel sunt ovreii: un soi de oameni care nu pot trăi decât din rodul muncii altor popoare." — Ioan Slavici / Memă:
    Ioan Slavici despre Chestiunea Evreilor în România

  • 📜Ioan Ianolide - deținutul profet: despre poporul ales
    Ioan Ianolide - deținutul profet: despre poporul ales

  • 🔥 Ion Coja despre mutarea Israelului in Romania: „Nu este exod, e invazie!” / In 2001, la o conferinta tinuta la sala Dalles, profesorul Ion Coja a afirmat ca in Romania au fost incetateniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, in mare taina, fara sa se publice nimic despre aceasta veritabila invazie. Nici un oficial nu a intervenit sa-l puna la punct, sa dezminta aceasta informatie si sa linisteasca opinia publica! Explicatia data de Ion Coja la aceasta nefireasca mutenie a autoritatilor in drept si a presei a fost urmatorul: „Noi nu mai avem opinie publica, asa ca nu era nimic de linistit… In mod normal trebuia sa reactioneze ziarele! Sa-mi ceara dovezi si amanunte sau sa ma ia la rost ca alarmez lumea. Am asteptat reactia autoritatilor si a ziarelor ca sa aflu ca m-am inselat! As fi fost eu primul care m-as fi bucurat si as fi suportat cu inima usoara orice corectie, chiar si penala, pentru cele afirmate, numai sa se dovedeasca a fi vorba de o alarma falsa!”. Acest raspuns a fost si inceputul unui amplu interviu pe aceasta tema, acordat in 2011 de distinsul profesor publicatiei online Incorectpolitic.ro. Interviu din care publicam si noi cateva fragmente (M.M.)

  • 📓 Anonimus: Talmudul, cartea „sfântă” a „poporului ales” 🔯 / „Am fost surprins să constat cât de puțin știe lumea românească despre «Talmud». Aproape nimic! Cu gândul bun că această situație s-ar putea repara nițel prin publicarea unei cărți, am tipărit, în românește, «Talmudul – Cartea sfântă a evreilor». O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici. Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate. Numai că sunt foarte curios ce răspunsuri, explicații, tălmăciri, ar putea da tovarășul Solomovici unui confrate evreu de-al său, pe nume Israel Shahak, care a studiat aceeași carte sfântă evreilor, Talmud, și a găsit câteva „sfaturi” cel puțin ciudate (prea blând termenul)? / Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud a început atunci când a fost martorul unui incident: într-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat să-și folosească telefonul într-o zi de sâmbătă pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu! Tribunalul rabinic a confirmat că acest comportament al lui a fost corect și pios; în esență, un evreu nu poate să violeze sabatul pentru a salva viața unui ne-evreu, mai mult, îi este interzis să facă asta și în cursul săptămânii. Violarea legii sabatului este permisă doar pentru a salva viața unui evreu. Derutat și indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a început să studieze Talmudul, legea religioasă de bază a evreilor. Iată ce a găsit în Talmud: - Talmud, Iebhammoth 61a: „Doar evreii au dreptul să fie numiți oameni, nu și ne-evreii (goimii).” / - Talmud, Iore Dea 377, 1: „Servitorii ne-evrei morți trebuiesc înlocuiți precum vacile sau asinii pierduți. Niciun fel de simpatie pentru evreii care-i angajează.” / - Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: „Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate, pe care le numim porci.” / - Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: „Dacă mâncați în prezența unui ne-evreu este ca și cum ați mânca cu un câine.” / - Talmud, Yebamoth 98a: „Toți copiii goimilor sunt animale.” / - Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: „Nu trebuie să aveți mai multă milă pentru un ne-evreu decât pentru un porc bolnav de stomac.” / - Talmud, Kerithuth 6b p. 78: „Doar evreii sunt ființe umane, ne-evreii (goim-ii) sunt animale.” / - Talmud, Kethuboth 110b: „Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul îi compară pe ne-evrei cu fiarele spurcate.” / - Talmud, Abhodah Zarah 4b: „Puteți omorî un ne-evreu cu propriile mâini.” / - Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: „Chiar și cel mai bun ne-evreu trebuie omorât.” / - Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: „Evreii care varsă sângele ne-evreilor aduc ofrandă lui Dumnezeu.” / Am citat din studiile unei somități internaționale. Evreul Israel Shahak, supraviețuitor al Holocaustului, a fost profesor la Universitatea din Ierusalim și președinte al Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului. — Sursa: Anonimus

  • ⭕ Video: Iată concepția evreilor despre ne-evrei! Rasism maxim! / Dacă un om ar citi cât de rasiste și criminale sunt unele pasaje din Tora și Talmudul evreiesc, s-ar îngrozi! Tocmai de aceea Media nu vorbește deloc despre asta, iar pe Internet se găsesc destul de greu. / Această doctrină a lor – a evreilor “aleși” de Dumnezeu, și a ne-evreilor care sunt doar niște bestii pe post de sclavi – reprezintă cea mai mare amenințare la adresa Umanității, deoarece pune în pericol atât pacea, cât și viitorul omenirii. / Din cauza lor azi vedem Sclavia Modernă, Transumanismul, Canibalismul, și alte forme de dezumanizare – deoarece ei nu ne consideră pe noi oameni, ci animale.

  • 👁️‍🗨️ "Dintre toate relele nu e nici unul atât de mare ca şi acela pe care ni-l fac ovreii" — Ioan Slavici / Memă:
    Ioan Slavici despre Chestiunea Evreilor în România

  • 🔪 Tablou de Giovanni Gasparro, reprezentând o adunare hasidică din Ucraina sacrificând un copil creștin / Expresia iubirii nemijlocite și aleasă a iudeilor pentru ființa omului și, mai ales, pentru destinul celor care îl mărturisesc pe Hristos. Acum observați cu atenție expresia chipurilor și înlocuiți cuțitele cu seringi încărcate cu serul Pfizer și o să aveți tabloul de față actualizat!

  • 📰 Mihai Eminescu: Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. / “Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare, cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug". — Mihai Eminescu

  • ☠️ Criminalii din umbră: Cine au fost şefii torţionarilor comunişti? Studiul fostului deţinut politic Constantin Iulian demască autorii crimelor comuniste, cei aflaţi în funcţiile de decizie. / În contextul în care IICCMER a declanşat demersurile pentru tragerea la răspundere penală a şefilor de lagăre şi închisori politice, iar mass-media acordă acestui subiect o atenţie nemaiîntâlnită după 1989, exemplară fiind în acest sens campania cotidianului Gândul, consider că este cel mai potrivit moment pentru a pune în circuitul public studiul preşedintelui FRFDPLA. Intelectual rasat, om de o vastă cultură şi cadru universitar, dl Constantin Iulian a fost preocupat întotdeauna de găsirea principalilor autori ai genocidului la care au fost supuse elitele poporului Român după instaurarea dictaturii comuniste. Adică şefii direcţiilor de Securitate, cei care ordonau subalternilor lor să comită torturile şi crimele respective, ei fiind şi principalii beneficiari ai atrocităţilor.

  • 🔥 Trădătorii și sinagoga - iudaizarea României / Sinagoga dirijează "teatrul evreiesc democratic" din țară — trădătorii politici sunt validați de sinagoga satanei iar BOR prin ierarhii trădători au "consfințit" acest demers prin impunerea ecumenismului satanic ca politică oficială a Bisericii.

📜 Octavian Goga: "Memorii rurale"

Jidanul e genul ăla de vecin care-ți mută gardul ocupând jumătate din grădina ta, apoi țipă ca din gură de șarpe că de fapt tu ești cel care i-ai ocupat jumătatea care ți-a mai rămas

”Jidanul e genul ăla de vecin care-ți mută gardul ocupând jumătate din grădina ta, apoi țipă ca din gură de șarpe că de fapt tu ești cel care i-ai ocupat jumătatea care ți-a mai rămas. Asta în timp ce tu te scarpini în cap, fiindcă îți amintești că atunci când ți-ai făcut casa, jidanul stătea undeva în capătul satului.”Octavian Goga, "Memorii rurale"

😂 Cuvânul anului: a israeliza / A israeliza (verb): Să iei ceva ce nu-ți aparține, apoi să pretinzi fără rușine că îți aparține, jucând totodată rolul victimei.

😂 Iar Oscarul pentru cea mai bună interpretare îi revine Israelului pentru rolul victimei 🔯 / Națiunea care se crede mai prețioasă decât oricine și orice știe să joace în toate rolurile și scenele - mai puțin în cel al adevărului și în smerenia pe care adevărul o aduce.

📰 Cultura Română: 🔥 Ion Coja despre mutarea Israelului in Romania: „Nu este exod, e invazie!” / In 2001, la o conferinta tinuta la sala Dalles, profesorul Ion Coja a afirmat ca in Romania au fost incetateniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, in mare taina, fara sa se publice nimic despre aceasta veritabila invazie. Nici un oficial nu a intervenit sa-l puna la punct, sa dezminta aceasta informatie si sa linisteasca opinia publica! Explicatia data de Ion Coja la aceasta nefireasca mutenie a autoritatilor in drept si a presei a fost urmatorul: „Noi nu mai avem opinie publica, asa ca nu era nimic de linistit… In mod normal trebuia sa reactioneze ziarele! Sa-mi ceara dovezi si amanunte sau sa ma ia la rost ca alarmez lumea. Am asteptat reactia autoritatilor si a ziarelor ca sa aflu ca m-am inselat! As fi fost eu primul care m-as fi bucurat si as fi suportat cu inima usoara orice corectie, chiar si penala, pentru cele afirmate, numai sa se dovedeasca a fi vorba de o alarma falsa!”. Acest raspuns a fost si inceputul unui amplu interviu pe aceasta tema, acordat in 2011 de distinsul profesor publicatiei online Incorectpolitic.ro. Interviu din care publicam si noi cateva fragmente.

🟥 Un avertisment îngrijorător de pe site-ul IncorectPolitic.com: Se întorc jidanii❓ “Supraviețuitorii Holocaustului” au prioritate la restituirea imobilelor preluate de stat în perioada comunistă ✡️ → / Președintele antiromânesc, laureat al premiului Kalergi, a promulgat o lege prin care dă prioritate “supraviețuitorilor holocaustului” la restituirea imobilelor preluate de regimul comunist când jidanii au făcut aliya (ascensiune - emigrarea evreilor din Diaspora în Israel).

✡️ Evreii au deschis focul asupra unei mulțimi de mii de oameni care așteptau ajutoare umanitare — aproximativ 150 de persoane au fost ucise. ⚰️ / VIDE⭕ / Potrivit postului de televiziune Al Hadath, armata israeliană a atacat zona An-Nablusi, situată în partea de sud-vest a centrului administrativ al fâșiei, orașul Gaza. Încă aproximativ o mie de oameni au fost răniți. Se observă că atacul a implicat elicoptere de luptă israeliene, care au deschis focul asupra palestinienilor adunați la o răscruce de drumuri.

📜Ioan Ianolide - deținutul profet: despre poporul ales

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Ioan Ianolide - deținutul profet: despre poporul ales

✝️ Ioan Ianolide - deținutul profet: despre antihrist

Deținutul simte ca într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Și totuși el e trist și îngrijorat.

Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării țării se profilează ca stăpâni și ai lumii care va veni.

Este îngrijorat pentru că înțelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenți și fără precedent.

[…]

Din punct de vedere antihristic, comunismul ateu și-a îndeplinit misiunea și nu mai este necesar, deci poate să dispară spre a transmite puterea sa unei noi forțe apocaliptice …

[…]

Pacea de după primul război mondial a fost pacea masonică, pacea de după al 2-lea război mondial este pacea iudaică, fiindcă s-a produs conflictul dintre capitalism si comunism. Numai evreii dețin centrele de gândire și de putere, atât în lumea capitalistă cât și în cea comunistă. Deși puterea lor este mare și în capitalism și în comunism, ei nu sunt tolerați ca stăpâni de către nimeni. Așa au ajuns evreii să fie dușmanii lui Dumnezeu, ai creștinătății, ai islamului, ai comunismului și ai capitalismului. Folosind aurul, minciuna și teroarea, ei umilesc omenirea întreagă. Despre ei nu se poate spune adevărul decât cu riscul crucificării. Ei îl ucid din nou pe Hristos. Ce va fii?

[…]

Experiența piteșteană a eșuat, dar dacă omenirea nu va înțelege la timp ce o așteaptă, va fi o bezna piteșteană internațională.


📜 Mărturisitorul Ioan Ianolide: E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convenţională.

"Mântuitorul a rupt-o cu convenţiile iudaice şi a vestit o lume nouă, dar după două mii de ani, creştinătatea se trezeşte şi ea convenţională.

Convenţiile sunt o plagă subtilă ce se strecoară în comportamentul creştin spre a se adapta conjuncturilor. Ele sunt nesincere faţă de adevărul creştin, fie din ignoranţă, fie din ipocrizie şi laşitate.

Convenţiile sunt o cedare a autenticităţii creştine în faţa convenţiilor necreştine. Convenţionalismul secularizează creştinismul, îl face oportunist, dubios şi nesincer. Convenţionalismul abdică de la lupta mântuitoare şi se complace în viaţă prihănită.

Prin conevenţionalism, harul este iconomisit fără discernământ şi fără acoperire în aurul credinţei, făcându-ne negustori necinstiţi ai lui.

E necesară o păstrare fără abatere a purităţii învăţăturii creştine spre a nu fi nevrednici iconomi ai harului dumnezeiesc şi spre a nu discredita creştinismul în faţa oamenilor.

E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convenţională. Această poziţie e a lui Hristos şi a lui Pavel."

— Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Editura Bonifaciu, p. 166-167

📓 Anonimus: Talmudul, cartea „sfântă” a „poporului ales” 🔯

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

„Am fost surprins să constat cât de puțin știe lumea românească despre «Talmud». Aproape nimic! Cu gândul bun că această situație s-ar putea repara nițel prin publicarea unei cărți, am tipărit, în românește, «Talmudul – Cartea sfântă a evreilor».

talmud

O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici.

Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate. Numai că sunt foarte curios ce răspunsuri, explicații, tălmăciri, ar putea da tovarășul Solomovici unui confrate evreu de-al său, pe nume Israel Shahak, care a studiat aceeași carte sfântă evreilor, Talmud, și a găsit câteva „sfaturi” cel puțin ciudate (prea blând termenul)?

Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud a început atunci când a fost martorul unui incident: într-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat să-și folosească telefonul într-o zi de sâmbătă pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu! Tribunalul rabinic a confirmat că acest comportament al lui a fost corect și pios; în esență, un evreu nu poate să violeze sabatul pentru a salva viața unui ne-evreu, mai mult, îi este interzis să facă asta și în cursul săptămânii. Violarea legii sabatului este permisă doar pentru a salva viața unui evreu. Derutat și indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a început să studieze Talmudul, legea religioasă de bază a evreilor. Iată ce a găsit în Talmud:

  • Talmud, Iebhammoth 61a: „Doar evreii au dreptul să fie numiți oameni, nu și ne-evreii (goimii).

  • Talmud, Iore Dea 377, 1: „Servitorii ne-evrei morți trebuiesc înlocuiți precum vacile sau asinii pierduți. Niciun fel de simpatie pentru evreii care-i angajează.

  • Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: „Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate, pe care le numim porci.”

  • Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: „Dacă mâncați în prezența unui ne-evreu este ca și cum ați mânca cu un câine.

  • Talmud, Yebamoth 98a: „Toți copiii goimilor sunt animale.

  • Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: „Nu trebuie să aveți mai multă milă pentru un ne-evreu decât pentru un porc bolnav de stomac.

  • Talmud, Kerithuth 6b p. 78: „Doar evreii sunt ființe umane, ne-evreii (goim-ii) sunt animale.

  • Talmud, Kethuboth 110b: „Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul îi compară pe ne-evrei cu fiarele spurcate.

  • Talmud, Abhodah Zarah 4b: „Puteți omorî un ne-evreu cu propriile mâini.

  • Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: „Chiar și cel mai bun ne-evreu trebuie omorât.

  • Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: „Evreii care varsă sângele ne-evreilor aduc ofrandă lui Dumnezeu.

Am citat din studiile unei somități internaționale.

Evreul Israel Shahak, supraviețuitor al Holocaustului, a fost profesor la Universitatea din Ierusalim și președinte al Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului.

— Sursa: Anonimus


Exemplificare:

ActiveNews: Vânătoare de Civili în Gaza – Imagini dintr-o dronă a Armatei Israeliene (VIDEO)

Al Jazeera a intrat în posesia unei înregistrări video efectuate de o dronă israeliană care urmărește și ucide sistematic un grup de civili neînarmați în zona de sud a Gazei.

🔥 Știați că iudeii au încercat să reconstruiască al 3-lea templu și în anul 363 însă Bunul Dumnezeu i-a oprit?

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

Știați că iudeii au încercat să reconstruiască al 3-lea templu și în anul 363 însă Bunul Dumnezeu i-a oprit?

Din cartea "Ecumenismul fără masă" de Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos

🔥 Ion Coja despre mutarea Israelului in Romania: „Nu este exod, e invazie!”

- Posted in ⚙️ Politică și Guvernare by

Ion Coja

In 2001, la o conferinta tinuta la sala Dalles, profesorul Ion Coja a afirmat ca in Romania au fost incetateniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, in mare taina, fara sa se publice nimic despre aceasta veritabila invazie. Nici un oficial nu a intervenit sa-l puna la punct, sa dezminta aceasta informatie si sa linisteasca opinia publica! Explicatia data de Ion Coja la aceasta nefireasca mutenie a autoritatilor in drept si a presei a fost urmatorul: „Noi nu mai avem opinie publica, asa ca nu era nimic de linistit… In mod normal trebuia sa reactioneze ziarele! Sa-mi ceara dovezi si amanunte sau sa ma ia la rost ca alarmez lumea. Am asteptat reactia autoritatilor si a ziarelor ca sa aflu ca m-am inselat! As fi fost eu primul care m-as fi bucurat si as fi suportat cu inima usoara orice corectie, chiar si penala, pentru cele afirmate, numai sa se dovedeasca a fi vorba de o alarma falsa!”. Acest raspuns a fost si inceputul unui amplu interviu pe aceasta tema, acordat in 2011 de distinsul profesor publicatiei online Incorectpolitic.ro. Interviu din care publicam si noi cateva fragmente (M.M.)

Domnule profesor ION COJA, de la cine ati primit aceasta informatie?

De la o persoana din guvern, nu toti guvernantii de dupa 1990 sunt tradatori de Tara. Precum si de la un evreu de treaba, foarte bine informat, care mi-a precizat si cifra finala a evreilor care urmeaza sa se stabileasca in Romania: un milion! Dupa venirea la Cotroceni a lui Basescu am luat legatura, indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al presedintelui informat asupra subiectului. Mi-a transmis, prin Diomid Perciun, ca in final va fi sa fie un milion de evrei care se vor stabili in Romania si Republica Moldova… Ca o compensatie, se va face unirea cu Basarabia… Acesta a fost raspunsul! Un raspuns aproape oficial.

Ati publicat un Apel al Romanilor pe aceasta tema. Tradus in engleza, depus pe la ambasade, la agentii de presa… Care a fost reactia?

Tacere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autoritatilor. A inceput Apelul sa circule pe Internet insa si asta a fost bine. Mi-au raspuns si cativa evrei, mirandu-se cum de am putut imagina asa ceva! Cica evreii din Romania abia mai sunt cateva mii, sunt o comunitate pe cale de disparitie, trebuie sa fii nebun sa scornesti asa poveste!… Ba, unul mai istet, Liviu Ornea, m-a luat si peste picior: numai niste evrei nebuni ar parasi raiul din Israel pentru mizeria din Romania!… Nebun cine l-ar lua in serios pe Coja!

Sunteti in continuare convins ca se pregateste acest veritabil exod evreiesc?

Nu se pregateste, el este in plina desfasurare. Si nu este exod, este invazie, facuta pe sest, ca sa folosesc o expresie de argou din idis! O invazie care se produce dupa o stratagema inedita, inca neexperimentata in istorie!… Mergi la Frumusani sau langa Urziceni, poate si-n alta parte, unde s-au construit deja orasele intregi, veritabile ghettouri de lux pentru evreii mai speciali, sa traiasca izolati de populatia autohtona… Asta pe langa miile de locuinte, apartamente si vile, cumparate de evrei pe cont propriu, in Bucuresti si orasele mai mari. Este evident ca au o strategie anume, nu vin deodata toti cei o mie de mii de evrei! […]…

De fapt, eu v-am invitat la aceasta discutie sub impresia unui material gasit pe Internet, o declaratie a unei inalte oficialitati iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte multumit sa constate ca, si citez, zilele statului Israel sunt numarate, ca evreii si-au dat seama ca nu mai pot sa reziste presiunii arabe, musulmane, si sunt preocupati de singura iesire pe care o mai au: sa se intoarca fiecare evreu in tara de unde a venit el sau parintii sai! Sa paraseasca Israelul!

Cred ca acest demnitar iranian stie mai bine decat mine sau dumneata ce se intampla in Israel. Nu avem voie sa ignoram semnalul de alarma pe care ni-l trimite… In Israel evreii cei mai lucizi discuta despre parasirea, macar partiala, a Israelului. A aparut si o denumire, un cuvint nou – „solutia diasporista”, pentru a denumi aceasta miscare, aceasta stramutare a cateva milioane de evrei, aceasta Alia in sens invers. Asa am gasit-o numita in cartile unui evreu important: Philip Roth. Sper sa le fi citit si domnii Dorel Dorian si Liviu Ornea! Ei m-au contestat. Ii astept sa prezinte scuze publice pentru nerusinarea cu care m-au atacat… Sunt convins ca stiau mai bine decat mine cata dreptate aveam!…

Subiectul discutiei la care va invit este acesta: de ce evreii n-ar avea dreptul sa se stabileasca in Romania? Drepturile Omului nu asigura si dreptul la libera circulatie?!

Nu! Drepturile Omului iti asigura posibilitatea de a parasi tara in care te afli, oricare ar fi ea! Dar nimeni nu-ti da dreptul de a alege in ce tara sa traiesti! E absolut logic! Daca ai plecat dintr-o tara, te stabilesti in alta tara doar daca esti acceptat. In plus – si acesta este argumentul probabil cel mai important: nu se admite nicaieri incetatenirea in masa, cu miile si sutele de mii! Tocmai pentru ca totul este (a) ilegal si (b) in contradictie cu vointa poporului roman, autoritatile recurg la secretul operatiunii pentru a aduce in Romania milionul de evrei! E inspaimantator ca s-au gasit printre guvernanti atati romani tradatori, care sa accepte sa participe la asigurarea desfasurarii in secret a acestei vaste invazii! Suntem deja sub ocupatie straina si nici macar nu stim! Ingenioasa mutare! Repet: fara precedent in istorie! Cum toata operatiunea s-a facut in secret, cei care au participat la ea nu aveau cum sa nu-si dea seama ca fac ceva ilegal si teribil de imoral! Act de tradare constienta din partea guvernantilor!

Cine sunt acesti romani tradatori?

In primul rand cei trei presedinti post-decembristi! Dintre ei, in mod deosebit il acuz pe Emil Constantinescu. Faptul ca mama sa este evreica nu poate fi nici scuza, nici explicatie, nici justificare! Va trebui sa raspunda penal! Ca si toti prim-ministri de dupa 1996! Ministrii de Interne mai ales. Si multi altii! Parlamentarii nu cred ca au cunostinta de aceasta invazie, ca au discutat cumva acest subiect! Nici macar in mod neoficial, la o cafea, intre doua sedinte.

Mai sunt si alte motive pentru care va opuneti stramutarii in Romania a unui milion de evrei?

Mai am inca un milion de motive!… Nici nu stiu cu care sa incep! Dar mai inainte de orice da-mi voie sa-ti marturisesc sila si lehamitea mea, a celui care pricepe si stie bine cata minciuna, cata suferinta a produs schizofrenia evreilor sionisti care au planificat si infiintat statul Israel cu un dispret total pentru viata oamenilor, inclusiv a evreilor. Ma intreb ce este acum in mintea evreilor nevoiti din nou sa rataceasca! Au in ei macar atata demnitate incat sa le ceara socoteala celor care i-au plimbat aiurea pana in Israel si retur?!… S-au purtat doua razboaie mondiale pentru a se putea infiinta statul Israel! Cine raspunde pentru esecul proiectului Israel in Palestina? Chiar nimeni?!

Dar este oare cazul sa va preocupe atat de mult suferintele altora, fie ei si evrei?!

Sunt foarte derutat de lipsa de reactie a evreilor de rand, a evreilor normali, as zice. Menajamentele lor fata de sionismul a carui victima sunt! Evident, victimele cele mai reale sunt evreii care au facut Alia, adica au plecat din tara de bastina in Palestina, sa sustina nasterea si consolidarea Israelului. Acei evrei sunt, majoritatea, decedati… De suferinta lor, a dezradacinarii, copiii lor nu stiu mare lucru! Sunt bucurosi acum ca statul le asigura stramutarea in Europa, in Polonia, in Ungaria, in Romania! Numai ca suferinta evreilor, de pe urma infiintarii statului Israel, suferinta reala, este incontestabil mai mica, in toate felurile mai mica, decat suferinta indurata de alte popoare pentru infiintarea statului Israel. Iar printre popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma nebuniei sioniste sa stii ca noi, romanii, ocupam un loc in fata de tot! Randul intai! Cu coronita!… Numai rusii or fi suferit mai mult! […].

Ce rol a avut Holocaustul pentru infiintarea Israelului?

Un rol decisiv! Tocmai de aceea se spun atatea minciuni despre Holocaust! Pentru a se ascunde faptul ca a facut parte din strategia sionista! A fost planificat cu mai multe scopuri, in mod deosebit (1) pentru a reface solidaritatea dintre evrei, (2) pentru a anihila curentul de asimilare a evreilor printre goimii crestini, (3) pentru a crea in opinia publica acel curent de simpatie si compasiune care sa determine opinia publica sa accepte infiintarea Israelului ca pe o solutie binecuvintata! In plus, a mai fost si (4) obtinerea de compensatii de la cei vinovati de genocidul pus la cale de sionisti. In fine, se mai vorbeste, cu argumente si cu documente, de inca un mobil, cel mai cinic si mai criminal: (5) au fost supusi deportarilor si exterminarii evreii de calitate proasta, evreii degenerati, care reprezentau un lest pentru evreime!… Acesti evrei de proasta calitate au fost selectati mai ales dupa starea lor economica precara. Pentru sionisti, evreii saraci nu merita sa supravietuiasca… Sunt rebuturi umane […].

In Romania care evrei au murit?

Nu-i treaba noastra acum, in aceasta discutie!… Important pentru noi este sa stabilim ca evreii care au murit in Romania anilor 1940-’44 nu pot fi considerati victime ale Holocaustului! Citeste definitia data holocaustului de expertii de la Yad Vashem. Tine-o minte: In centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu – barbati, femei, copii. Se potriveste aceasta definitie cu faptele? A functionat vreodata in Romania decizia de a ucide fiecare evreu?! Nici macar in Germania!

Din pacate, comisia Elie Wiesel a pornit de la o alta definitie a holocaustului! La fel si Institutul de Cercetare a Holocaustului! O definitie inacceptabila intre oameni seriosi!

Au dat alta definitie, inlocuind uciderea cu persecutia! Daca porneau de la definitia corecta, a doua zi trebuiau sa declare desfiintata si comisia, si institutul acela, in care s-au oplosit niste tradatori, niste gainari! Niste mincinosi! Niste trantori mai rai si mai jalnici decat cei ce au lucrat candva la institutul de istorie a PCR… Dar nici macar definitia pe care au propus-o nu le-ar fi dat dreptul sa vorbeasca de un Holocaust in Romania, de un genocid!

…Partea proasta este ca toata aceasta tevatura cu Holocaustul din Romania este direct legata de proiectul venirii acestui milion de evrei! Cam tot ce s-a intamplat in Romania de dupa 22 decembrie 1989 are legatura cu aceasta invazie insidioasa, nevazuta, neauzita… Daca nu cumva chiar si asa zisa noastra revolutie…

Care ar fi legatura?

Este de asteptat ca lumea romaneasca, atunci cand romanii vor constientiza ce se intampla cu noi, sa aiba o reactie de respingere si de adversitate fata de evreii invadatori, nu pentru ca sunt evrei, ci pentru ca sunt invadatori! Aceasta reactie va fi mai mica, mai estompata, timida chiar, daca ni se baga in cap ca parintii nostri au omorit sute de mii de evrei! Unii dintre noi se vor bucura chiar, spunand ca, in felul acesta, prin venirea evreilor, ni se ofera ocazia de a ne plati de datoria cu care ne-au incarcat fata de evrei asa-zisele crime ale lui Antonescu si ale legionarilor! Romanul accepta cu greu un asemenea pacat fara sa incerce sa obtina iertarea din cer precum si cea de pe pamant!… Haimanalele astea sioniste si holocaustizante vor sa ne creeze un complex de vinovatie fata de evrei. Calcul profund gresit! Tot mai multi romani, indeosebi tinerii, constientizeaza ca de fapt evreii se fac teribil de vinovati, dovedindu-se ca nu sunt capabili sa nutreasca sentimentul de mare noblete si demnitate umana care este recunostinta! In loc sa ne fie recunoscatori, ei isi fac socoteala ca suntem fraieri de buni si-si pot bate joc de noi! Or sa constate curand ca iarasi s-au inselat!

Asta suna a amenintare!

Binenteles! Faptul de a fi in legitima aparare si de a-ti ajunge cutitul la os te face extrem de periculos! Tucidite atragea atentia ca un adversar adus in pragul desfiintarii, al nimicirii totale, gaseste in el resurse nebanuite de nimeni de a riposta devastator. Caci te impaci cu infrangerea, la gandul ca data viitoare vei fi tu victorios! Dar cand adversarul nu vrea sa te invinga, ci sa te distruga, sa te desfiinteze, atunci reactia ta va fi de genul „mor cu el de gat”! Sa nu-si faca iluzii cei care s-au trezit asa de usor, peste noapte, cu cetatenie romana! Tot ce misca-n tara asta le va fi dusman de moarte! Sa se astepte la tot ce poate fi mai rau! La orice! Caci vom fi in legitima aparare! […].

Ziceati ca instaurarea comunismului are legatura cu infiintarea statului Israel!

Da, are! Si putina lume isi da seama! Pentru ca in perioada interbelica, atunci cand evreii au fost invitati sa vina cat mai multi in Palestina, ca sa sustina infiintarea statului patrie, sionistii au constatat ca majoritatea evreilor sunt oameni normali si nu-si parasesc casa si rostul lor pentru a implini un vis poate romantic, dar mai ales nerealist, nesabuit! Concluzia sionista: daca evreii nostri nu vin de buna voie in Palestina, sa-i constrangem sa vina! Acesta a fost, printre altele, si rolul Holocaustului. Dar si asa, de la Auschwitz sau Dachau majoritatea evreilor, cand au fost eliberati, au ales sa plece in alta parte, mai ales in SUA, nu in Palestina! Asa ca mai era nevoie de ceva ca sa-i constranga pe evrei sa-si paraseasca ograda, afacerile, relatiile umane etc., si sa faca Alia in Palestina sau, dupa 1948, in Israel. Acel ceva a fost instaurarea comunismului in Estul Europei, acolo unde traiau cei mai multi evrei, iar comunismul a insemnat desfiintarea proprietatii personale, a initiativei individuale, teroare politica etc. Un adevarat infern, au spus-o toti. Prin ridicarea vestitei cortine de fier, din acest infern nu aveai voie sa pleci. Pentru prima oara in istorie s-a instituit o bariera de netrecut la granita fiecarei tari comuniste. Zeci de mii de oameni si-au pierdut viata incercand sa treaca de aceasta bariera fara pasaport, sa ajunga in Occidentul tot mai atragator!

Singurii care au primit dreptul sa paraseasca legal raiul comunist au fost evreii! Am inteles…

Dar nu au avut dreptul sa-si aleaga tara unde sa emigreze, ci majoritatea evreilor au fost obligati sa se stabileasca in Israel! Unde, e drept, li se ofereau conditii de viata ceva mai bune ca in tara parasita! […]. Pentru ca revenirea evreilor in Romania sa fie posibila, adica sa fie acceptata si tolerata de autoritati, de populatie, era nevoie ca in Romania sa se schimbe regimul nationalist(-socialist) al lui Ceausescu si sa fie inlocuit cu un regim preocupat de valorile false ale globalizarii, ale mondializarii, ale multiculturalismului, ale amestecului rasial etc. Era nevoie de o Romanie cu o populatie saracita, descurajata, speriata de spectrul saraciei, o Romanie din care au plecat cateva milioane de indivizi de calitate, oameni intreprinzatori care si-au luat lumea in cap sa scape de saracia din Romania! Au plecat vreo 2-3 milioane de romani, romani dintre cei mai energici, mai activi, asa ca nu se va simti prea tare milionul de evrei care le iau locul!…

Bine, dar din Romania nu au plecat in Israel un milion de evrei!…

Eh, abia de aici, de la aceasta constatare, incepe tragedia care ni se pregateste! Caci scopul urmarit nu este numai dezamorsarea situatiei din Israel sau chiar abandonarea Israelului si plasarea israelienilor in tarile de origine. Ci scopul este mutarea Israelului in Romania! Nu la anul si nici peste 10 ani. Deocamdata la anul si in urmatorii 10-15 ani se vor ingriji ca numarul evreilor si ponderea lor in viata economica din Romania sa fie tot mai mare! Iar numarul romanilor si ponderea lor in viata social-economica sa fie tot mai mica. Nici nu le trebuie o schimbare de nume a Tarii! Nu forma conteaza, nu ambalajul, ci continutul! Iar continutul va fi tot mai evreiesc pana ce se va atinge masa critica, daca pot spune asa. Masa critica necesara pentru a declara si consfinti caracterul evreiesc al statului numit in acte Romania! In realitate, caracterul romanesc al acestui stat va deveni o amintire […].

Stiu bine ca acest scenariu, pus de mine pe seama intentiilor evreiesti, va suscita proteste. Dar ii rog pe oamenii cu capul pe umeri sa se gandeasca la doua aspecte: au plecat din Romania in Israel 350.000 de evrei, iar de intors nu se intorc mai putini, cum ar fi de asteptat, ci mai multi! Al doilea aspect: sunt oferte in Occident, in America, prin care evreii de acolo, nu cei din Israel, sunt incurajati sa se stabileasca in Romania, iar Comunitatea le ofera tot sprijinul pentru instalare: circa 300.000 de dolari de caciula. Informatia mi-a parvenit din mediul evreiesc canadian… Asadar, venirea in masa a evreilor in Romania nu se limiteaza la a fi o solutie salvatoare pentru evreii din Israel, tot mai amenintati de presiunea araba, musulmana! Ci, conform dictonului romanesc, potrivit caruia pe cine nu-l lasi sa moara, nu te va lasa sa traiesti, marii statregi sionisti ai evreimii se apuca iar de vechiul lor vis: Israelul pe pamant romanesc!.. […].

De ce il acuzati pe Emil Constantinescu mai mult decat pe ceilalti presedinti?

Nu-i mai breaz niciunul, la urma urmelor! Basescu a ajuns presedinte pe voturi furate! Nici Emil Constantinescu nu a avut voturile necesare pentru a deveni presedinte! Oricat am fi noi de prosti sau zevzeci, romanii nu aveau cum sa-si aleaga un asemenea presedinte, un ins atat de sters, fara pic de sare si piper, gol si artificial in tot ce spune!… El a fost impus, cu pretextul ca in felul acesta ne obisnuim cu ideea de alternanta democratica la putere etc., etc. Bla-bla-uri… In realitate, in 1996, Iliescu, sfatuit sau convins de americani, a acceptat sa se declare invins, desi avea cele mai multe voturi, cu conditia ca dupa patru ani sa se intoarca la Cotroceni… Emil Constantinescu si Conventia Democratica a acceptat sa faca ceea ce Iliescu si PDSR, in legislatura 1992-’96, s-au eschivat sa faca, anume sa legifereze vanzarea de terenuri catre asa-zisii investitori straini, catre straini, deci! Pe scurt, evreilor! O data legiferat acest act de tradare nationala, s-a putut incepe si incetatenirea frauduloasa a evreilor. Primii 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au fost incetateniti pe vremea lui Emil Constantinescu! Acesta este marele sau „rol” istoric! A acceptat invazia evreiasca in Romania!

In legislatia 1992-’96 s-a discutat in comisia de politica externa a Senatului, din care faceam parte, posibilitatea ca Romania sa ofere gazduire, temporara, pentru 300.000 in caz de forta majora! Am fost toti de acord!… Acum imi dau seama ca a fost un prim test pentru a sonda terenul. Ni s-au dat si explicatii: 300.000 reprezinta capacitatea de cazare a hotelurilor din statiunile turistice…

Cand vor fi luati la intrebari acei evrei incetateniti in mod fraudulos, infractori in fond, ei vor spune ca au plecat din Romania fara voia lor, ca i-au silit autoritatile comuniste din Romania, ca ei nu au renuntat niciodata la cetatenia romana… Acest alibi – daca-l putem numi asa, le este intarit de raportul lui Tismaneanu, care spune numai minciuni despre evreii din Romania acelor ani, minciuni orientate insa de o idee: sa faca din revenirea evreilor in Romania un act de reparatie a unei injustitii! […].

Daca ati avea puterea de a decide, ce ati propune?

Nimic altceva decat transparenta totala! Doar tot Occidentul asta ne cerea, celor din lagarul comunist inainte de 1990: transparenta si iar transparenta, glasnost! […].

Nu am nimic impotriva ca un cetatean roman, de etnie patagoneza, sa ajunga presedintele Romaniei, daca merita si este atat de potrivit pentru aceasta functie. Dar cand trei presedinti la rand, toti vinovati de mari crime impotriva poporului roman, au tangenta cu aceeasi etnie, patagoneza sau martiana, coincidenta aceasta miroase a lucru necurat. E ca si cum cineva ar castiga de trei ori la rand premiul cel mare la Lotto!… Cat ne mai lasam prostiti?! […].

Recunosc dreptul oricarui cetatean roman de a se declara etnic roman! Chiar daca ambii sai parinti au avut alta constiinta etnica! Pe un astfel de concetatean il pretuiesc cu un plus de simpatie si solidaritate civica. Cu conditia de a nu face un secret din apartenenta parintilor sai la alta etnie! O asemenea imprejurare trebuie sa fie cunoscuta macar pentru a fi pretuita si mai mult, asa cum se cuvine, disponibilitatea persoanei respective pentru o angajare civica in folosul comunitatii romanesti […].

Autorul interviului semneaza cu initialele N.V.

Sursa: https://culturaromana.ro/ion-coja-despre-mutarea-israelului-in-romania-nu-este-exod-e-invazie/


✝️ Sfântul Ioan Gură de Aur numește sinagoga evreilor, sălaș al dracilor, bordel și teatru, culcușul tâlharilor

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

sinagoga evreilor

,,Deci, dacă iudeii nu L-au cunoscut pe Tatăl, dacă ei L-au răstignit pe Fiul, dacă s-au lepădat de ajutorul Duhului, cine să nu ia îndrăzneala ca să spună deschis că SINAGOGA ESTE SĂLAȘ AL DRACILOR ?

Dumnezeu nu este slăvit acolo...

Aici se adună laolalta ucigătorii lui Hristos, crucea este scoasă de aici, aici Dumnezeu este hulit, aici Tatăl este nesocotit, aici Fiul este ucis, aici Duhul nu este primit.

Nu vine din acest loc un rău mai mare fiindcă iudeii sunt demoni?

Hristos i-a spus femeii canaaneence:

Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor.

Dar iată cum pe urmă s-a schimbat ordinea: ei au ajuns câini iar noi am ajuns copii.

Dar sinagoga nu este numai bordel și teatru; este și culcușul tâlharilor și sălaș pentru animalele sălbatice.

Ei L-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu; ai tu îndrăzneală să intri cu ei sub acelasi acoperiș ?"

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I – împotriva evreilor, fragment

💥 Cine sunt teroriștii? ... Palestinienii sau israelienii?

- Posted in ⚙️ Politică și Guvernare by

Această hartă ne spune ceva mai mult decât putem observa ... geopolitica este din ce în ce mai la modă.


Citiți mai jos o postare pertinentă de pe STRATINFO: https://t.me/stratinfo/5298

Coloniștii israelieni sunt „populație civilă” în măsura în care și Osama bin Laden era tot civil. Indiferent cât de lacrimogen ar prezenta televiziunile stresul lor din ultimele zile, trebuie făcută această distincție între colonizatori și populație locală. De obicei sunt înarmați până în dinți, plătiți să ocupe un teritoriu, uneori primesc gratuit case și asistența armatei în a ocupa casele altora. Nu spun că trebuie vătămați în vreun fel, dar explic diferența.

Între evreii biblici și israelienii de azi e o legătură mai mică decât între noi și geto-daci. Ca limbă, genetică, religie, sunt altceva, dar se revendică de la aceia. Și noi putem să pretindem în baza acestei descendențe Câmpia Panonică stăpânită de Burebista și să subliniem că ungurii au venit după daci și pot să plece de unde au venit. Că ungurii nu vor fi de acord, contează mai puțin, noi vom spune că așa rezultă din cărțile noastre, Ungaria e pământul nostru strămoșesc.

Nu contează că între Burebista și Ciolacu au trecut două mii de ani, nu contează că în intervalul ăsta noi n-am mai fost în Câmpia Panonică. Important e că în 2023 am decis să ne întoarcem în Dacia lui Burebista. Și cum o să facem asta? O să mutăm gardul puțin câte puțin în fiecare an. Întâi la Mako, pe urmă luăm Szeged și tot așa. Unde găsim sate, dăm cu buldozerul peste case, tăiem livezile și aducem în loc coloniști olteni și moldoveni.

La un moment dat, s-ar putea să existe reacții de intoleranță din partea ungurilor, pe care le vom denunța ca forme de terorism la adresa oltenilor noștri din Câmpia Panonică. De care ne vom apăra bombardându-le blocurile. Să zicem că pentru Budapesta n-am avea destui olteni să-i trimitem și am proceda ca în Gaza. Am încercui perimetrul cu un zid mare și l-am transforma într-un mare lagăr în aer liber. Controlăm tot ce intră și iese în materie de mărfuri și persoane.

Dacă ne întreabă cineva ce e acolo, zicem că încă nu e decis. De drept e al nostru, că a fost a lui Burebista, dar încă nu o declarăm parte din România, pentru că ne-ar schimba echilibrul demografic. Și nu vrem să le dăm drept de vot, că ne trezim cu un UDMR mai mare decât PSD-ul. Nu-i declarăm cetățeni, ca să nu le dăm drepturi. Dar nu-l recunoaștem nici ca un stat independent de noi, pe motiv că refuză să ne recunoască drepturile asupra Panoniei. Deci ce e? E un teritoriu ocupat, dar nu-i încă țara noastră, nici țara lor.

Și ce se întâmplă dacă acele teritorii se decid să reziste organizat? Le declarăm organizații teroriste. Deci noi nu acceptăm să luptăm cu armata noastră decât cu civili dezorganizați, pentru că orice formă de organizare ar lua, ar fi terorism contra noastră. Timp în care noi avem voie să terorizăm cu bombardamente și cu anexări teritoriale. Dacă trimitem rachete într-un bloc, îi zicem operațiune militară.

De fapt, în toate războaiele moderne, post-napoleoniene, sunt implicați civili. Rușii spun că au intervenit pentru a apăra civili din Donbas de batalioanele Azov și de armata regulată ucraineană. Tot civili sunt și în orașele pe care le bombardează ei. Civili erau și în Londra bombardată de nemți, și în Dresda rasă de pe fața pământului de englezi, civili erau și în Ploiești, bombardat de americani, și în Hiroșima. Doar la CNN rachetele americane Tomahawk executau „lovituri chirurgicale” săptămâni la rând peste Bagdad sau Belgrad.

Hiper-mediatizarea atacurilor palestiniene de zilele acestea e probabil începutul unui nou front din războiul mondial. Un moment de tip Pearl Harbour sau 9/11, după care va urma un lung „război contra terorismului” ca și cum ar fi momentul T-zero al istoriei. Deja au fost atacuri ripostă în Liban, pot urma Siria și chiar Iran. Se insistă asupra lui pentru a i se întări statutul de moment de cotitură pentru ce urmează să vedem.

📜 Prohodul Domnului - întreg şi neschimbat

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

PROHODUL DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

— întreg şi neschimbat —

Prohodul Domnului
  • Starea întâi

    1. În mormânt, Viaţă,
      Pus ai fost, Hristoase,
      Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
      Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

    2. Dar cum mori, Viaţă,
      Şi cum şezi în mormânt?
      Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
      Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

    3. Te mărim pe Tine,
      Iisuse Doamne,
      Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
      Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

    4. Cel ce-ai pus pământul
      Cu măsuri, Hristoase,
      Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
      Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

    5. Iisuse al meu,
      Împărat a toate,
      De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
      Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

    6. Stăpânul a toate
      Mort se vede acum
      Şi deşertătorul gropilor celor morţi
      Se încuie-n groapă nouă ca un om.

    7. În mormânt, Viaţă,
      Pus ai fost,
      Hristoase,
      Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
      Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

    8. Cu cei răi, Hristoase,
      Ca un răufăcător
      Socotit ai fost,
      dar ne-ai îndreptat pe toţi
      Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

    9. Mai frumos cu chipul
      Decât oamenii toţi,
      Ca un om se vede mort şi fără de chip,
      Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

    10. Iadul cum va răbda
      Intrarea Ta, Doamne,
      Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
      De-a luminii Tale fulgere orbind?