Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche şi cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţă asupra păcatului, ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Să intrăm cu mare umilinţă, cu mare frică de Dumnezeu și împăcati cu toți. Dacă nu-i o picătură de dragoste în inima fiecăruia, nu ne putem mântui. Sfântul Vasile cel Mare spune asa:

"Omule, vrei să trăiești mult, postește mult!"

Postul este maica sănătătii și lungimea vieţii. Iar în cuvântul IV în Hexaimeron zice pentru post:

"Bucatele cele multe și bucatele cele grase, neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar postului și înfrânării, pururea îi urmează sănătatea".

Dacă nu crezi sfinților, crede doctorilor, că-ți spun ei! Ai făcut abuz de mâncări, de băuturi, te-ai trezit cu cancer, cu ulcer, te-ai trezit sclerozat. De ce? Toate trebuie să fie cu măsură. Auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul:

"Pe tot lucru îl împodobește măsura în viată".

Cum ai trecut cântarul cu mâncare multă, sau băutură, sau somn mult, sau îți permiți multe altele, cum ai stricat și trupul, ai stricat si sufletul si te pierzi pentru vesnicie. Ce spun dumnezeieștii Părinti?

"Marginile, extremele, sunt ale diavolilor, iar mijlocul este al lui Hristos, calea împărătească".

Ce spune Scriptura?

Nu te abate, omule, nici la dreapta, nici la stânga. Mergi pe calea împărătească, dacă vrei să mergi cu Împăratul Hristos!

Adică să ne folosim de toate, de hrană, de odihnă, de băutură, dar cu rațiune. Amin!

— Schitul Sfinții Arhangheli — Găneasa

SFATURI LA ÎNCEPUT DE POST

1. Mâncați fără să vă îmbuibați, ca să nu-l bucurați pe diavolul lăcomiei pântecelui. Un pântece prea plin, poartă vina unui alt pântece, prea gol - al omului sărac. Luați aminte la ce mâncați, căci Dumnezeu pedepsește nesocotirea postului cu boli și chiar unele fără leac, cum este de pildă cancerul.

2. Semnele principale ale postului să fie: Milostenia, Răbdarea, Iertarea, nu încruntarea, cleveteala, judecata, invidia, mânia, ura...

3. Postul adevărat înseamnă, înstrăinarea de orice rău, lepădarea mâniei, despărțirea de pofte, înfrânarea limbii de la grăirea de rău, de la minciună.

4. Postim nu ca să omorâm trupul, ci patimile pe care le avem înlăuntrul nostru.

5. Citiți rugăciunile din suflet, nu din datorie și cu monotonie. Spuneți mereu, cat mai des posibil: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!".

6. Este mai important să spălați sufletul cu lacrimi, decât vasele din bucătărie cu leșie. Spovedania curăță sufletul de păcate, iar lacrimile îl albesc.

7. Mergeți duminica la slujbele Sfintei Biserici Ortodoxe, spovediți-vă și împărtășiți-vă cât mai des, căci numai așa Iisus Hristos va învia în sufletele dumneavoastră.

8. Iubiți-vă țara în care v-ați născut fiindcă toate țările există din voia lui Dumnezeu ("Dumnezeu a pus câte un înger păzitor la fiecare hotar de țară" - Deuteronom 32)

Vă doresc post cu folos duhovnicesc, în Numele Domnului Iisus Hristos!

Și să luați aminte, postul trebuie ținut după VÂRSTĂ, BOALĂ și PUTERE, și trebuie să ținem măsura fiindcă extremele sunt de la diavoli.

— Schitul Sfântul Ilie

CUM SE FAC DEZLEGĂRILE ÎN POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

"Se cuvine să știm că în Postul Sfinților Apostoli și în cel al Nașterii Domnului Hristos, marți și joi nu mâncăm pește, ci numai untdelemn și vin, iar luni, miercuri și vineri nu mâncăm nici untdelemn și nici vin, ci postim până la ceasul al nouălea și mâncăm în acele zile numai mâncare uscată. Sâmbetele și duminicile mâncăm pește (cu excepția primei și ultimei săptămâni a Postului - n.n), iar dacă se întâmplă să fie un Sfânt care să aibă Doxologie mare (cruce neagră sau albastră - n.n), atunci mâncăm pește. Și dacă se va întâmpla luni, de asemeni mâncăm pește. Iar dacă se va întâmpla miercuri sau vineri, dezlegăm numai la untdelemn și la vin și mâncăm o singură dată în zi. Iar dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un Sfânt care are Priveghere, dezlegăm la untdelemn, la vin și la pește. Și dacă se va întâmpla Pomenirea Sfântului al căruia este Hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni facem dezlegare la untdelemn, vin și pește". — TTIPICUL cel MARE al Sfântului Sava cel Sfințit, Capitolul 35.

Domnul să te audă.
Domnul să te vadă.
Domnul să te iubească.
Domnul să te însoțească.
Domnul să te apere.
Domnul să te călăuzească.
Domnul să te mângâie.
Domnul să te ajute.
Domnul să te apere de vrăjmași.
Domnul să-i îmblânzească.
Domnul să-ți moaie inima.
Domnul să te facă să nu ții minte răul.
Domnul să te ajute să nu faci răul.
Domnul să te călăuzească să faci binele.
Domnul să te facă milostiv.
Domnul să-ți dea putere să ierți.
Domnul să te facă să vezi în alții partea cea bună.
Domnul să te ocrotească și un colțișor de rai să-ți dăruiască!

Așa se ne ajute Dumnezeu.

Amin!

— Sfântului Paisie Olaru de la Sihla

Domnul Dumnezeu,
Preamilostivul,
să vă binecuvinteze. 🙏

Binecuvintează, Doamne,
pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,
şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,
şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
iar dincolo, la ziua Judecaţii,
un colţişor de rai le dăruieşte,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin!

Să ne întâlnim la poarta raiului.

— Sfântului Paisie Olaru de la Sihla

Postul Adormirii Maicii Domnului este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin.

Originea Postului Adormirii Maicii Domnului se află prin secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început să cunoască o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță.

La început, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot. În zona Antiohiei, creștinii posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui august, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit.

Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august).

Pe parcursul acestor două săptămâni suntem chemați să intensificăm rugăciunile noastre către Maica Domnului și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, Biserica ne recomandă să citim Paraclisul Maicii Domnului, în cadrul căruia o numim „folositoare și acoperământ”, „comoară de tămăduiri”, „rugătoare caldă și zid nebiruit” sau „păzitoare a creștinilor”. Ne punem nădejdea, așadar, în ocrotirea și ajutorul ei și nădăjdium că rugăciunea ei folositoare către Mântuitorul să ne ajute în necazurile și neputințele vieții noastre.

Slujba Paraclisului Maicii Domnului ne îndeamnă ca în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului să unim rugăciunea cu starea de pocăinţă, cu cerere de ajutor către Maica Domnului ca noi să devenim ascultători faţă de Dumnezeu, după cum ea este model de ascultare, de smerenie, de sfinţenie şi de dăruire de sine lui Dumnezeu.

Poporul român simte în citirea araclisului Maicii Domnului o tărie duhovnicească, ajutor nemărginit, bucurie şi pace.

Paraclisul Maicii Domnului este un izvor de putere duhovnicească, un izvor de întărire, încurajare şi biruinţă asupra ispitelor, suferinţelor, bolilor şi necazurilor.

În această perioadă sunt oprite nunţile şi serbarea zilelor onomastice, fiindcă acestea se serbează în general cu petreceri şi veselie, care nu cadrează cu atmosfera de smerenie, de sobrietate şi pocăinţă, specifică zilelor de post.

• 🙏 Rugăciune: "Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te, ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul o pântecelelui Tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre."
  
  

• 🙏 De fiecare dată când vă veți ruga Maicii Domnului să știți că rugăciunea vă este ascultată.
  
  Toate rugăciunile Maicii Domnului sunt ascultate - căci mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.
  
  Dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului, atunci, avem un plus de nădejde.
  
  Maica Domnului este nădejde: Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!
  
  "Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!"
  
  

• ❤️ Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești
  
  Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu îşi alege drepţii, sfinţii.
  
  Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia.
  
  Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi.
  
  Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor.
  
  "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu din potirul lacrimilor tale, izvor nesecat de milă se adapă mântuitor sufletele noastre căci ne ești Maica izbăvirilor noastre din legătura păcatelor, fiind nouă celor căzuți, caldă mijlocitoare și lumii scăpare pururea Fecioară Marie!"
  
  

• ✝️ Împărăteasa mea Preabună şi nădejdea mea cea Preasfântă [...] caută dar la mine păcătosul, care zac în răutăţi şi acoperă-mă cu Preasfântul tău Acoperământ
  
  Împărăteasa mea Preabună şi nădejdea mea cea Preasfântă, prietena orfanilor şi apărătoarea străinilor, ajutătoarea celor săraci şi acoperământul celor loviţi de răutăţi! Vezi-mi necazul, vezi-mi amărăciunea! De peste tot năvălesc ispitele asupra mea, iar apărătoare nu am.
  
  Dar tu, Stăpână, ajută-mă, căci sunt neputincios. Hrăneşte-mă, căci sunt străin. Povăţuieşte-mă, căci sunt rătăcit. Vindecă-mă şi mă mântuieşte, căci nu am altă nădejde. Nu am alt ajutor, nici altă mijlocitoare, nici mângâiere, fără numai pe tine, o, iubitoare de Dumnezeu, Maica tuturor necăjiţilor şi întristaţilor, precum şi a celor împovăraţi.
  
  Caută dar la mine păcătosul, care zac în răutăţi şi acoperă-mă cu Preasfântul tău Acoperământ, ca să mă izbăvesc de toate răutăţile care m-au înconjurat şi voi lăuda pururea preacinstitul tău nume.
  
  Aliluia!
  
  

• 👚 Pană acum 10-15 ani, lumea ortodoxă nu a știut nimic despre locul în care s-a aflat Cămașa Maicii Domnului❗/ VIDE⭕
  
  Traversând veacurile Sf Maxim Mărturisitorul (580 – 662) scrie în lucrarea “Adormirea Maicii Domnului” că, la aflarea veștii trecerii sale la Domnul, însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu l-a rugat pe Sfăntul Ioan Evanghelistul să dea cele două veșminte ale sale celor două văduve care o slujeau.
  
  Din secolul al cincilea avem în calendarul creștin – ortodox, în dată de 2 iulie (stil nou) sărbatoarea Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne – sărbătoare mai puțîn marcată de noi românii, deși este însemnată cu cruce neagră.
  
  În sinaxar se povestește cum, în vremea împaratiei lui Leon cel Mare (454 – 474), a fost găsit un veșmânt al Maicii Domnului la o femeie evreică care locuia în Galileea și care păstra această cămașă într-o camera separată, în care mulți bolnavi venind să se închine, se tămăduiau:
  
  “Aici la mine este ascuns veșmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maică lui Hristos Dumnezeu. În timpul când ea s-a mutat de la cele pământești la cele cerești, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoașele mele, văduva, căreia i s-a dat veșmântul acesta, după hotărârea însăși a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând vesmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul viețîi sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredințat în pază unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, că nu numai veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci și fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria. Iar fecioara aceea, în tot timpul vieții sale, păzind de asemenea cu multă cinste veșmântul acesta, când s-a apropiat de sfârșitul vieții, l-a încredințat și ea la altă fecioară curată și cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulți ani, acest sfânt veșmânt a ajuns până la mine, smerită, care am îmbătrânit în viață curată fără bărbat. Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aș fi putut să-i încredințez această taină, va spun vouă despre dânsa, ca să știți că, pentru acest cinstit veșmânt, care se găsește în camera mea dinăuntru, se săvârșesc acele minuni aici …”
  
  Această istorie a fost dezvăluită către doi boieri greci, Galvie și Candid, frați buni, care merseseră să se închine în Ierusalim. Aflând acestea, “s-au hotarât ei că să o ia. Și mergând la Ierusalim, au făcut o raclă asemenea celei în care se află cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus raclă cea deșartă în locul celeilalte; și pe cea cu sfântul și dumnezeiescul vesmânt, au luat-o și s-au dus. Și dacă au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheamă Vlaherne, încercând să ascundă comoara. Dar vazând că nu se poate, au dat de știre împaratului, care s-a umplut de nespusă bucurie. Și a făcut o biserica la acel metoc, și a pus acolo cinstita raclă, unde acum se află, păzind cetatea și gonind tot vrăjmașul și toată boala.” De atunci, Biserica Ortodoxă sărbătorește Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne.
  
  Se știe că Veșmântul Maicii Domnului a fost adăpostit în Biserica din Vlaherne din Constantinopol și multe minuni sunt descrise în Evul Mediu Timpuriu legat de acest veșmânt, inclusiv în surse georgiene scrise din sec XI.
  
  Când Veșmântul s-a aflat în Mănăstirea Khobi (Georgia) otomanii au invadat regiunea Samegrelo în 1855 și au decis să transforme mănăstirea în deposit de arme, dar văzând minunea (mănăstirea a fost luminată) au părăsite locul de frică.
  
  După instaurarea regimului sovietic în Georgia, Veșmântul și lucrurile sfinte au fost duse din mănăstire în Muzeul Istoric din Samegrelo, deschis în Palatul Dadiani.
  
  Acestea au fost înregistrate că exponate și numai cîteva personae au fost conștiente de importanța lor.
  
  Din anul 1990, în fiecare an la dată de 15 iulie (stil vechi / 2 iulie stil nou), la sărbătoarea Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, Veșmâtul Maicii Domnului este luat din Muzeul Dadiani și dus la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, din Zugdidi, pentru închinare.

CUVÂNT DESPRE POST, CARE S-A ZIS ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFINTELOR PATRUZECI DE ZILE

Cât de veselitoare sunt valurile mării noastre celei duhovniceşti, mult mai, veselitoare decât cele ale mării pământeşti. Că pe acelea le ridică neorânduiala vânturilor, iar pe acestea le stăpâneşte virtutea ascultară! Şi acelea înălţându-se aduce multă înfiorare cârmaciului, iar acestea arătându-se, dă multă îndrăzneală celui ce grăieşte. Acelea înviforează marea, iar acestea sunt semne ale sufletului ce se veseleşte. Acelea bătând în stâncă slobozesc vuiete nearticulate, iar acestea lovindu-se de cuvântul învăţăturii scot glasuri dulci. Şi adierile zefirului închipuiesc pe uscat valurile mării, când prin ţarini apleacă şi ridică vârfurile spicelor.

Cu toate acestea, valurile duhovniceşti sunt mult mai veselitoare decât frumuseţea ţarinilor. Că nu adierile zefirului, ci darul Duhului a ridicat sufletele voastre şi le-a înfierbântat cu focul acela despre care zice Hristos. „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie aprins” (Le. 12, 49). Pe acesta îl văd aruncat şi aprins in sufletele voastre. Şi de vreme ce frica lui Hristos a aprins atâtea făclii întru voi, veniţi dar acum să agonisim untdelemnul învăţăturii, ca lumina noastră să ţină multă vreme.

Mare este folosul postului unit cu rugăciunea curată și cu milostenia la săraci și bolnavi!

Postul rânduit de Biserică are un mare folos pentru credincioși. Dacă postim cu dragoste și cu rugăciune și ne înfrânăm atât trupește, cât și sufletește, postul înfrânează poftele trupești, limba, gândurile, imaginația și toate plăcerile pătimașe.

Postul ne smerește inima, ne împacă cu aproapele, ne slăbănogește firea, ne întărește duhul, ne vindecă de tot felul de boli trupești și sufletești, ne ajută la sfânta rugăciune, ne aduce aminte de moarte, ne îndeamnă la pocăință, la spovedanie și milostenie, ne face vrednici de Sfânta Împărtașanie! Postul ne face blânzi și smeriți.

Postul unit cu rugăciunea din inimă și cu citirea psalmilor îmblânzește pe vrăjmași, taie păcatul desfrânării, face adevărate minuni de vindecare, aduce lacrimi de pocăință și ne unește cel mai mult cu Iisus Hristos. Iar rugăciunea fără post ne aduce foarte puțin folos sufletesc, căci fără post nu putem alunga nici pe diavoli, nici patimile care ne ucid. Mare este folosul postului unit cu rugăciunea curată și cu milostenia la săraci și bolnavi!

Protosinghelul Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în Biserică, volumul I, Editura Sfintei Mănăstiri Sihăstria, 1991, p. 29.

• 🔴 Postul folosește și sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului.

• ✝️ Sfântul Ioan Gură de Aur - un citat despre un altfel de post

Doamna Post - reprezintă o tradiţie ortodoxă din Grecia care s-a răspândit şi în celelalte ţări ortodoxe.

Ea este, de fapt, calendarul Postului Mare (Postul Paștelui).

Înainte oamenii nu aveau la dispoziţie mijloacele de măsurare a timpului pe care le avem noi. Nu aveau un calendar care să măsoare zilele de aceea a fost creat un măsurător special pentru durata Postului Mare. Pe o hârtie a fost desenată o femeie, Doamna Post. Există zone în care Doamna Post este reprezentată de o figurină pe care gospodinele o realizează din făină şi apă, apoi coaptă în cuptor.

Postul Mare are 7 săptămâni; Doamna Post are 7 picioare fiecare reprezentând o săptămână din Marele Post. În fiecare săptămână (de obicei sâmbăta) i se taie cu o linie câte un picior sau (dacă se folosește un desen) sau se îndepărtează (se rupe) unul (dacă se folosește o figurină), ultimul picior fiindu-i tăiat/rupt în Sâmbăta Mare (de dinaintea Paștelui).

Doamna Post nu are gură - pentru că posteşte, mâinile îi sunt încrucişate - deoarece se roagă - şi are şapte picioare.

Pentru cei care doresc să folosească un astfel de calendar, sunt atașate două imagini cu Doama Post.

Una, fiind colorată, servește ca model, cealală este doar conturată, poate fi colorată.

Ce se întâmplă cu corpul tău atunci când ții post negru 3 zile?

• După 12 ore nivelul zahărului va scădea vertiginos, ceea ce îți va îmbunătăți metabolismul.

• După 24 de ore, corpul tău va începe să ardă celulele grase pe post de combustibil, acest proces numindu-se ketoză.

• După 30 de ore, se va intra în starea numită autofagie, unde se vor consuma celulele tale nesănătoase, astfel încât să ți se detoxifice întru totul corpul.

• După 35 de ore se va activa hormonul de creștere, simțindu-se foarte puternic.

• După 48 de ore, creierul tău va elibera factorul neurotrofic, îmbunătățindu-și Concentrarea și Memoria, și ...

• După 72 de ore vei începe să produci noi celule stem, ceea ce îți va repara întregul organism, și te vei simți în cea mai bună formă a ta!

Cum să ţii corect postul negru.

10 reguli ale părintelui Argatu: ce să faci ca să nu „râdă“ diavolul de tine, de ce e interzisă cearta şi de ce nu e bine să dormi în post.

Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, recunoscut pentru numeroasele exorcizări pe care le săvârşea, căutat de credincioşi din ţară şi din străinătate, ne-a lăsat câteva învăţături pentru cea mai importantă perioadă din viaţa creştinilor: postul.

Părintele ne învaţă, din propria experienţă, cum să ajunăm, de ce este important să ne abţinem şi de la fapte rele, nu numai de la mâncare, dar şi cum să evităm ispitele. Părintele Ilarion Argatu spune şi de ce este bine să ducem postul până la capăt, dacă tot am pornit pe acest drum şi de ce nu trebuie să mergi în vizite în acea zi. În cartea „Pe treptele suirii către cer”, ediţia a II-a, 2007, părintele îi învaţă de bunii creştini ce reguli trebuie să respecte la ajunare. De asemenea, ne învaţă şi când să începem să ajunăm: postul negru (lipsa completă de mâncare sau băutură) începe la ora 18.00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.00.

1. În ziua în care ajunezi sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.

2. În zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţii cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel, ţi-a “furat” diavolul postul, degeaba mai posteşti.

3. Postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.

4. Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să “râdă” că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.

5. Nu te duci în vizite în ziua când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”.

6. Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.

7. Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.

8. Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupi, atunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.

9. Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15.00, alţii la ora 18.00, la ora 21.00, la ora 24.00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.

10. Postul-ajunare începe la ora 18.00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.00. Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15.00, la ora 18.00, la ora 21.00. Ora până la care duci postul reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume: la ora 12.00 – a fost răstignit; la ora 15.00 – şi-a dat duhul pe Cruce; la ora 18.00- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat; la ora 21.00- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită; la ora 24.00 – s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.

Cine a fost părintele Ilarion Argatu?

Părintele Ilarion Argatu s-a născut într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Tatăl său, Alexandru, aşa cum îşi va boteza şi părintele Ilarion un fiu, a îndeplinit functia de primar în comuna Valea Glodului, vreme de 16 ani. Rămânând văduv, şi-a rânduit copiii, iar mai apoi s-a retras la Mănăstirea Neamţ, unde s-a şi călugărit.

Tânărul Ioan a urmat şcoala primară din localitatea natală, în Valea Glodului, iar mai apoi, îndemat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareţ al Mănăstirii Cocoş, din Dobrogea, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi. Terminând seminarul, Ioan va urma şi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. Simultan, Ioan Argatu a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent. Dupa facultate, Ioan Argatu se va înrola în armată, undeva la graniţa cu Ungaria.

În ziua de 10 noiembrie 1940, Ioan Argatu se căsătoreşte cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveana Oniceni. Împreună, cei doi soţi vor da nastere la cinci copii: Ştefan, Gabriela, Alexandru, Ioan şi Ana. În cele din urmă, cele doua fete vor ajunge preotese, iar cei trei băieţi vor ajunge preoţi.

A renunţat la haina militară pentru preoţie

Renunţând la serviciul militar, Ioan Argatu îşi depune dosarul pentru a fi hirotonit preot, pe seama localităţii Oniceni. Astfel, în anul 1940, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, tânărul Ioan va fi hirotonit preot, slujind împreună cu socrul său, care era deja preot în acel sat.

În anul 1972, părintele Ioan Argatu rămâne vaduv. La mai puţin de un an, în luna ianuarie 1973, el se va călugări la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, primind numele de Ilarion Argatu. După câţiva ani petrecuţi în Mănăstirea Căldăruşani, părintele s-a retras mai apoi, pentru ultimii 19 ani din viaţa sa, la Mănăstirea Cernica, unde nenumăraţi pelerini îi păşeau pragul.

Exorcizările de la Cernica

La Mănăstirea Cernica, părintele a săvârşit nenumărate exorcizări. Slujba de exorcizare începea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos şi continua cu Sfânta Liturghie, cu Sfeştania de sfinţire a apei şi cu Taina Sfântului Maslu. La sfârşit, părintele citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi pe ale Sfântului Ioan Gură de Aur. După ţipete şi urlete inumane, omul posedat începea să se vaite puternic, ca în cele din urmă să cadă într-un somn adanc. După aceea, omul se trezea liniştit.

Între viețile asceților contemporani, Sfântul Cuvios Serafim de Virița ocupă un loc deosebit. Ca mirean ortodox evlavios s-a pregătit timp de aproape 40 de ani pentru slujirea monahală! El și soția sa, Olga, au depus, de comun acord, voturile monahale în timpul celei mai înverșunate și aprige persecuții asupra Bisericii Ortodoxe Ruse din anii 1920, prin aceasta luând cu bunăștiință asupra lor crucea lui Hristos. După depunerea voturilor monahale într-una dintre cele mai mari mănăstiri, Lavra Alexander Nevsky, Părintele Serafim a slujit ca gropar (responsabil cu cimitirul), apoi casier, devenind în mai puțin de șapte ani atât duhovnicul întregii lavre, cât și al multor ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe Ruse din acea vreme. Acest mare stareț a împlinit cuvintele ocrotitorului său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov, care învăța astfel:

"Dobândește pacea și mii de oameni în jurul tău se vor mântui."

Cele mai importante aspecte ale vieții Cuviosului Serafim de Virița:

Pierderea tatălui în timpul copilăriei, creșterea duhovnicească și înflorirea afacerii

Născut într-o familie modestă și credincioasă, tânărul Vasilii Nikolaevich Mouraviov a devenit singurul sprijin al mamei sale, la vârsta de zece ani, când tatăl său a murit. Un vecin cumsecade l-a luat pe băiat cu sine la afacerea sa de comerț cu blănuri din Sankt Petersburg.

.În sufletul copilului exista o tainică dorință de a pleca la mănăstire. Odată el s-a hotărât să își încerce șansa, cerând permisiunea patronului. De dimineață a venit la porțile Lavrei Alexandru Nevski, dorind să-l întâlnească pe egumen. Din cauză că era prea devreme, i-au propus să vorbească cu un schimnic din lavră. Vasile s-a așezat în genunchi înaintea starețului, implorându-l să-l ia în mănăstire la orice fel de muncă. Răspunsul starețului înainte văzător a fost astfel: să rămână în lume, să-și întemeieze o familie binecredincioasă, să-și crească copiii și împreună cu soția să-și afierosească restul vieții nevoinței monahale. După mulți ani, însuși părintele Serafim a povestit despre aceasta, dar numele schimnicului nu l-a numit. Prin blândețea sa, smerenia și așezarea duhovnicească, Vasile a primit cuvintele starețului ca pe binecuvântarea Lui Dumnezeu și în toată viața sa de atunci înainte a trăit așa cum i-a rânduit Domnul prin trimisul său.

La vârsta de 17 ani, Vasilii urmase deja cursuri de economie, devenind reprezentant comercial-șef pentru o companie ce se ocupa de comerțul cu blănuri.

La vârsta de 20 de ani și-a deschis propria sa afacere cu blănuri în GostinnyDvor, piața centrală din Sankt Petersburg pentru negustorii acelei vremi. Blana rusească era atunci foarte căutată în vest. A fost adesea invitat în Austro-Ungaria, Germania, Franța, Anglia și Polonia pentru a susține prelegeri de economie și pentru bunul mers al afacerilor sale. Tânărul Vasilii era fără îndoială un om extrem de talentat.

Succesul său a fost spectaculos, el devenind multimilionar. În 1890 s-a căsătorit cu Olga Ivanova (numele ei dinaintea căsătoriei nu este cunoscut), a avut un fiu, Nikolay, apoi o fiică, ce a murit la o vârstă foarte fragedă în 1895.

El și soția sa îi hrăneau pe săraci în mod regulat, în propria lor casă și sprijineau multe organizații caritabile. Aveau totul: sănătate, succes în afaceri, avere, o familie bună, toate realizările lumești. Dar nu aceasta căutau el și soția sa.

Alegerea unei grele nevoințe: voturile monahale

În anul 1920 devenise deja evident că noul regim comunist avea scopul de a distruge Biserica Ortodoxă; persecuția clerului era publică și deosebit de violentă. Peste 200.000 de clerici și monahii au pierit sau au fost întemnițați în această perioadă. O parte din cler a părăsit țara. Vasilii Mouraviov și soția sa s-ar fi putut retrage confortabil în orice țară din Europa. În schimb, și-au împărțit averea considerabilă unor organizații caritabile, inclusiv 44.000 ruble în monede de aur (în banii de azi, echivalentul a 990 milioane de dolari); cea mai mare parte a fost dată Lavrei Alexander Nevsky. Totodată, ei au ales să rămână în țara lor. La acel moment, Vasilii și soția au decis să depună amândoi voturile monahale. În final, după o pregătire de mai mult de 40 de ani, la vârsta de 55 de ani, Vasilii a depus voturile monahale în Lavra Alexander Nevsky, primind numele de Varnava(în cinstea părintelui său duhovnic).

În 1926 a primit schima mare cu numele de Serafim (în cinstea Sfântului Serafim de Sarov).

1920, Olga a depus voturile monahale în Mănăstirea Voskresensky Novodevichy, cu numele de Cristina, iar mai târziu, Serafima, în urma primirii schimei mari.

Boala și Virița... 1930-1949

Ca duhovnic în Lavra Alexander Nevsky spre sfârșitul anilor `20, Părintele Serafim petrecea nu numai ore, ci uneori zile în picioare, pe podeaua de piatră rece din biserica neîncălzită, făcând sute de spovedanii; nu mânca și nu dormea. Țara sa era în mare necaz; simțea că nu putea refuza oamenilor alinarea vindecătoare a spovedaniei și a împărtășaniei.

În sfârșit, în 1930, după perioade prelungi de slujire atât de dificilă, s-a îmbolnăvit. Într-o zi nu s-a mai putut ridica din patul său (care nu era un pat în adevăratul sens al cuvântului, ci un cufăr de lemn în care nu se putea întinde). Episcopul său l-a sfătuit să se retragă.

La început a fost trimis din Lavră la casa unui episcop, dar peste doi ani a fost mutat la Virița, un orășel aflat la aproximativ 60 km sud de Sankt Petersburg. Unii consideră că mutarea sa a fost o lucrare providențială, deoarece aproximativ doi ani mai târziu, Lavra Alexander Nevsky a fost închisă de autoritățile guvernamentale; mulți clerici și monahi au fost arestați, executați sau întemnițați. Părintele Serafim a fost ferit de această soartă datorită faptului că părăsise deja acea zonă.

În Virița a locuit într-o casă privată, apoi în alta și a slujit doar o singură dată într-o biserică din Virița închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan. Sănătatea sa era atât de șubrezită încât nu putea sta în picioare la sfintele slujbe.

În Virița i s-au alăturat fosta soție, maica Cristina și nepoata lor Margarita (din partea fiului său, Nikolay), în calitate de îngrijitoare ale sale.

Pe parcursul anilor petrecuți în Virița, Părintele Serafim a suferit de reumatism, nevralgii și alte slăbiciuni care i-au produs multă suferință.

Aflând unde trăiește Părintele Serafim, sute de oameni îl căutau zilnic pentru îndrumare duhovnicească și mângâiere sufletească.

Părintele nu putea să îi primească pe toți, însă, pomelnicele și acatistele pe care oamenii le aduceau, erau adunate, iar Părintele petrecea noaptea rugându-se pentru fiecare în parte; în ziua următoare acestea erau înmânate preotului bisericii pentru pomenire la sfintele slujbe.

În timpul zilei, Părintele Serafim cerea uneori să fie dus în grădină. Acolo petrecea ore în șir în rugăciune, îngenunchiat pe o piatră precum ocrotitorul său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov.

Odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, Părintele Serafim și-a înăsprit nevoința, insistând să fie lăsat să se roage pe lespedea de granit indiferent de vreme. La acest moment, nu mai putea merge, ci trebuia să fie sprijinit și uneori purtat până la piatra unde și-a îndeplinit nevoința sa ascetică pe parcursul a 1.000 de zile, în timpul războiului.

Rugăciunile sale erau un adevărat strigăt din adâncul inimii pentru salvarea țării sale și a poporului său. Unii cred că rugăciunile sale au întors războiul în favoarea Aliaților.

Alții cred că Părintele Serafim și-a trăit viața sa în Hristos, salvând Biserica ortodoxă rusă în timpul celor mai grei ani de persecuție, precum și aducând mii de oameni la credință, salvând nenumărate vieți disperate. Mulți veneau la Părintele Serafim cu inima grea și plecau odihniți și mângâiați. O vizită la acesta era descrisă drept o întâlnire vie cu lumina și iubirea.

Părintele Serafim a supraviețuit războiului, ocupației trupelor naziste și a mai trăit câțiva ani, ajutându-i pe mulți în perioada postbelică. În timpul și după al doilea război mondial, oamenii veneau să îl întrebe dacă soțul sau fiul lor, soldat, se va întoarce acasă, iar Părintele le spunea dacă aceștia erau sau nu în viață.

Cu puțin timp înainte de a muri, Părintele Serafim i-a spus nepoatei sale Margarita că a avut un vizitator - o doamnă de o frumusețe cerească, care a stat înaintea lui arătând spre cer. În modestia sa, Părintele nu a dorit să menționeze că aceasta era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A primit Sfânta Împărtășanie de la Părintele Alexei, preotul Bisericii Icoanei Kazanskaia, în a patra săptămână a postului mare, pe 3 aprilie 1949, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Scărarul. Strănepoata sa, Olga Naboko, își amintește că mama sa Margarita îi povestea cum "Dedulia" - cum îi spuneau afectuos bunicului, a chemat-o în camera sa pentru a o întreba cât e ceasul; ea i-a spus că este 2:15 a.m. El și-a făcut cruce, apoi și-a lăsat mâna să cadă, adormind astfel cu pace în Domnul.

Astăzi, deasupra locului unde odihnește Sfântul se află o capelă. Vizitatorii ei pot primi o cutiuță cu ulei și una cu nisip luat de pe terenul din jurul capelei.

Lângă mormântul Părintelui este înmormântată și soția sa, Olga/Maica Serafima în schima monahală.

O icoană sculptată în lemn acoperă mormântul său.

Darurile Duhului Sfânt:

Pentru dragostea sa față de semeni, Domnul i-a dat acestui mare ascet o adâncă înțelepciune duhovnicească, darul de a vindeca sufletele bolnave, darul înainte vederii și al profeției. Precum în timpul vieții sale, așa și după moarte, Părintele Serafim a ajutat și continuă să-i ajute pe aceia care își întorc inima spre el. "Veniți la mormântul meu; vorbiți-mi așa cum îi vorbiți unei persoane vii și eu întotdeauna vă voi ajuta", a spus Părintele Serafim multora în timpul vieții sale. [Din cartea biografului său V.P.Filimonov, Sfântul Cuvios Serafim de Virița și Golgota rusească].

Fiul său, Nikolay, o dată, pe când își vizita părinții și pe fiica sa, Margarita, în Virița, agenți sovietici au venit pentu a-l audia, l-au bătut crunt în fața mamei sale și a fiicei lui și l-au luat cu ei. Pentru mult timp, familia nu a știut ce s-a întâmplat cu el. Mai târziu, au aflat că Nikolay a fost dus la Sverdlovsk și a fost executat la începutul celui de-al doilea război mondial; locul unde a fost înmormântat este necunoscut. Mulți alții au împărtășit aceeași soartă.

Felul în care Părintele Serafim a trăit în lume ne învață că, în ciuda opiniei larg răspândite, este totuși posibil să câștigi mulți bani din afaceri, în mod cinstit. De asemenea, Părintele a fost un model, arătând și cum se pot face acte de caritate din profitul afacerii personale. Mulți îl consideră astăzi sfântul ocrotitor al oamenilor de afaceri.

Marina Mikhailova, doctor în filosofie, afirmă că Părintele Serafim ne învață cum să trăim creștinește într-o lume necreștină (secularizată sau atee), arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire, unde atmosfera de rugăciune și nevoință este prielnică.

Potrivit spuselor Părintelul Kiril Zenkovskii (preotul Bisericii Maicii Domnului Kazanskaia din Virița), Părintele Serafim era neînfricat, rămânând în același timp un om foarte smerit. Le-a spus ofițerilor germani ocupanți care au venit să îl viziteze: "Suntem un popor ortodox și de aceea voi veți pierde acest război." Altor soldați germani le-a profețit unde vor muri în luptă înainte de încheierea războiului.

Părintele Serafim a profețit că se vor redeschide bisericile din Rusia și că se vor înălța cupole aurite peste tot, dar mulți oameni vor trece pe lângă ele, pentru că tentațiile lumii acesteia îi vor acapara. Părintele Kiril a continuat: "Vedem aceasta în zilele noastre. Oamenii intră pentru a aprinde o lumânare, dar nu rămân pentru a lua parte la Sfintele Taine (Spovedania și Împărtășania)."

Scriitorul Boris Almazov ne spune: "De îndată ce starețul a murit, au început minunile: o mamă și-a adus fetița oarbă din naștere; când fetița a sărutat mâna starețului din sicriu, ochii ei au început să vadă. Multe astfel de întâmplări continuă să se petreacă la mormântul Sfântului din Virița."

Când scad cele ale trupului, cresc cele ale sufletului.

Ce este postul?

"Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creștinul să își facă rugăciunea lui mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu ... "

Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp, și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți; și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului».

Care e rostul și folosul postului?

Postul folosește și sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă și îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesățios întru toată desfătarea și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesațiu, mulți au pierit; iar cel înfrânat își va înmulți viața”, zice Înțeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mântuitorul însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 și Luca 4, 2): El ne învață cum să postim (Matei 6,16-18) și ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post și rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).

Posteau de asemenea Sfinții Apostoli și ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au și rânduit postul pentru toți creștinii. Sfinții Părinți laudă și recomandă postul cu stăruință: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur:

Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește și înaripează sufletul, îl înalță și îl ușurează.

De câte feluri este postul după asprimea lui?

După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:

Ajunare desăvârșită, adică atunci când nu mâncăm și nu bem nimic cel puțin o zi întreagă. Postul aspru sau uscat (xhroragiva) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine și apă, fructe uscate, semințe etc).

Postul obisnuit sau comun, când mâncăm la orele obișnuite, dar numai „mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la „mâncărurile de dulce” (carne și pește, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime).

Postul ușor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, pește, icre și untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

De câte feluri este postul, după lungimea lui?

De două feluri:

• Post de o zi și
• Post de mai multe zile.

Care sunt posturile de o zi și pentru ce au fost așezate?

Sunt posturile pe care le ținem:

Miercurea și vinerea din fiecare săptămână, în amintirea Patimilor Domnului: miercurea au făcut sfat cărturarii și arhiereii iudeilor să prindă pe Hristos, iar vinerea L-au răstignit pe cruce. Tot în această zi, după Tradiție, mâncase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai. Ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), în amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn și vin).

Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), zi de post și plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor și împlinitor al postului și al pocăinței (dezlegare la untdelemn și vin). Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post așezat și rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea, iar a doua zi se ia Aghiazma pe nemâncate.

Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduințe sau legăminte față de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească și în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbata sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim și zilele de post orânduite de Biserică.

Când nu se postește miercurea și vinerea?

Fie pentru însemnătatea sărbătorilor mari, adică pentru a nu se șterge prin post bucuria praznicului Nașterii Domnului, al Învierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosința postului dinaintea acestor sărbători mari sau pentru a nu ne asemăna cu unii eretici, Biserica îngăduie să mâncăm de dulce miercurea și vinerea în anumite răstimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) și sunt însemnate în calendare cu cuvântul harți.

Iată când nu se postește miercurea și vinerea:

• În Săptămâna luminată (săptămâna Paștilor).
• De la Nașterea Domnului până în ajunul Bobotezei.
• În săptămâna de după Rusalii (înainte de începutul postului de Sân-Petru).
• În săptămâna întâi a Triodului (între Duminica Vameșului și a Fariseului și Duminica Fiului Risipitor).
• În săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru Postul Paștelui); se dezleagă numai la lapte, oua și brânză.
• Nu se postește, de asemenea, în ziua Nașterii Domnului și cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad miercuri sau vineri.

Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

• Postul Paștelui,
• Postul Crăciunului,
• Postul Sânta-Mariei și
• Postul Sân-Petrului.
• Ce este postul Paștelui?

Postul Paștelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvântul latinesc "quadragessima" "patruzeci") este postul dinaintea Paștelui. E așezat în cinstea Patimilor Domnului și ne amintește de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieși în lume pentru propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 și Luca 4, 2). E totodată vreme de pregătire, prin post, rugăciune și pocăință, pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup și Sânge, întrucât, de obicei, la Paști se împărtășesc toți credincioșii. Ține șapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) și se încheie în noaptea Paștelui, la Înviere. E cel mai vechi, mai lung și mai de seamă dintre posturile bisericești. Nu se mănâncă nici pește, nici untdelemn și nu se bea vin. Se dezleagă la vin și untdelemn numai sâmbăta și duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la pește, numai în ziua de Buna-Vestire și de Florii (pentru ca sunt praznice mari).

Sunt scutiți de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii și bolnavii sau cei neputincioși, precum și cei aflați în situații speciale. Cu deosebită evlavie trebuie să postim prima și ultima săptămână din Postul Paresimilor.

Ce este postul Crăciunului?

Postul Crăciunului este postul dinaintea Nașterii Domnului. Ține 40 de zile (15 noiembrie - 25 decembrie). Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar dacă această zi cade miercuri sau vineri, începem postul cu o zi mai înainte. E așezat pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Nașterii Domnului și închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii și Drepții Legii vechi așteptau venirea Lui, cu post și rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii (Ieș. 34, 28). Se dezleagă la pește în ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), fiind praznic mare. În ziua cea din urmă a acestui post (Ajunul Crăciunului) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafarului de seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm uscat: semințe, poame, turte sau covrigi. Tot în această seară, pe alocuri, slujitorii Bisericii umblă cu Icoana Nașterii, cântând troparul Crăciunului și aducând astfel, în casele creștinilor, vestea cea bună a marii sărbători din ziua următoare. În ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, mâncăm de dulce.

Ce este Postul Sântă-Măriei?

Postul Sântă-Măriei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E așezat în cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, după tradiție, s-a pregătit spre trecerea ei la cele veșnice. Ține două săptămâni: de la 1-15 august. Lăsăm sec la 31 iulie seara; iar dacă această zi ar cădea miercuri sau vineri, lăsăm sec cu o zi înainte. Se dezleagă la pește în ziua Schimbării la Față (6 august), fiind praznic mare. Dacă ziua Sântă-Măriei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la pește. În timpul acestui post se citește mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care îl găsim în Ceaslov.

Pentru ce s-a așezat și cât ține postul Sân-Petrului?

Postul Sân-Petrului, adică al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, e așezat în cinstea acestor doi Sfinți Apostoli, a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie și care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei și pentru răspândirea credinței creștine. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbătoare, întrucât începutul lui atârnă de data Rusaliilor. Se lasă sec în Duminica întâi după Rusalii (a tuturor sfinților) și se postește până în ziua de Sân-Petru (29 iunie). Dacă această zi cade miercuri sau vineri nu mâncăm de dulce. E un post mai ușor; se dezleagă marțea și joia la vin și untdelemn, iar sâmbăta și duminica și la pește.

Cum trebuie să postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsă în porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare și rânduielile date de Sfinții Părinți pedepsesc cu asprime pe cei ce nu păzesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie să postim nu numai cu trupul, ci și cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci și înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate și ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăți nu numai trupul, ci și sufletul, petrecând în rugăciune și pocăință. Postul întreg, adevărat și desăvârșit este deci nu numai cel trupesc, ci și sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare și totodată de purtări. Așa ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: «Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit». Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de hrăpire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine... Gura trebuie să postească de sudalme și de alte vorbiri rușinoase».

— Sursa: "Învățătura de Credință Ortodoxă. Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Editura Doxologia."

POST însemnă ABȚINERE.

Abținere de la orice lucru sau fapt care ne face plăcere.

Această ,,abținere” se face numai din rațiuni religioase, conșietizând că această ,,abținere” se face numai cu gândul către Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor spun că postul se rezumă la ,,a nu consuma mâncăruri de dulce”.

ACEASTA ESTE NUMAI O PARTE A POSTULUI !

Există un post al trupului, de mâncare, recomandat a fi ținut numai de unii (excepție făcând femeile însărcinate, copiii și bolnavii) dar și un post al sufletului (să nu minți, să nu bârfești, să nu te cerți, etc) de care nu este scutit nimeni.

După lungime, posturile sunt:

• posturi de o zi: miercuri și vineri;
• posturi de mai multe zile. Într-un an sunt 4 posturi lungi, de mai multe zile:
  1. Postul Paştelui durează 7 săptămâni. Este cel mai lung și mai aspru post. Prima săptamână a Postului se numește ,,Săptămâna brânzei” pentru că este o săptămână în care este permis consumul de brânzeturi și derivate din lapte. De asemeni, este îngăduit și consumul de ouă. Este o săptămână de tranziție între săptămânile în care se poate consuma orice aliment și săptămânile de post care preced Paștele.
  2. Postul Crăciunului durează 40 zile. Deși lung, este un post mai ușor.
  3. Postul Sfintei Maria Mare sau al Adormirii Maicii Domnului durează 2 săptămâni, de la 1 august până în preziua sărbătorii (15 august).
  4. Postul Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel - are o durată variabilă în funcție de data Rusaliilor din acel an.

După asprime sau duritate, postul poate fi de mai multe feluri:

• ajunare desăvârşită, când nu mâncăm şi nu bem nimic o zi întreagă;
• postul aspru sau uscat, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc);
• postul obişnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai “mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la “mâncărurile de dulce” (carne, brânză, unt, lapte, ouă, vin);
• postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn (ulei).

În perioada postului trebuie să ne rugăm mai mult, să îi ajutăm mai mult pe cei de lângă noi, să ocolim cât putem păcatele. Toate acestea trebuie făcute din inimă, nu cu forţa sau de ochii lumii.

• Postul nu este dietă nici regim
• Postul se deosebește de dietă și de regim prin aceea că este însoțit de rugăciune și de fapte bune.

IMPORTANT: Nu trebuie să confundăm măncărurile dulci cu cele de dulce!

Când cineva îți va zice: "Eu am ținut tot postul", răspunde-i: "Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, înjuram și m-am lăsat."

Sfântul Ioan Gură de Aur

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

În fața noastră vin timpuri destul de încercate. Predica Mitropolitului Longhin. 01.03.2023

Cu toate acestea, miercuri este prima zi cu dezlegare la vin, fără a se dezlega la ulei și fiertură, vinul fiind considerat mai jos pe scara postului, decît fiertura și uleiul.

Acest pogorămînt este logic, de vreme ce miercuri și vineri se slujește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la care se folosește și vinul. Spunem corect "și vinul", deoarece Darurile fiind sfințite anterior, acum doar se umezesc cu vin asupra caruia nu se fac rugăciunile de prefacere.

Prin urmare, cei care se împărtășesc astăzi, au dezlegare la vin. Tipicul pune și o limită de "pînă la 3 litre", adică nu mai mult de trei pahare.

Dezlegarea nu înseamnă obligativitatea de a bea vin, ci doar libertatea de a acționa după conștiință, căci postirea de nevoie nu mai este un post bineplăcut, ci înfometare.

Mîine, joi, Tipicul face prima dezlegare la fiertură de boboase, iar sîmbătă și duminică la ulei.

Post bineplăcut lui Dumnezeu celor care hotărăsc să se "întărească" (vorba bătrînilor noștri) azi cu puțin vin, dar și celor care se abțin!

Sfântul Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptează din fapte, în Filocalia, volumul I.