ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Luptă cu toată puterea sufletului tău pentru dragostea lui Hristos❗

- Posted in 💟 Lupta cea bună by

Luptă cu toată puterea sufletului tău pentru dragostea lui Hristos.

Diavolul luptă zi şi noapte să ne facă slugile lui şi să ne facă nevrednici de Preasfântul nostru Dumnezeu.

Dar noi să luptăm pentru a deveni vase alese ale Hristosului nostru Celui răstignit aşa încât să-l ruşinăm pe diavol şi să slăvim Dragostea care a vărsat atotsfântul Său sânge peste noi!

Luptă cu tărie. Nu te teme, căci îi avem dinaintea noastră pe fraţii noştri mari - îngerii - care luptă împreună cu noi. Ei sunt incomparabil mai puternici decât demonii. De aceea, fiţi curajoşi.

Intăriţi-vă cu adevărata cunoaştere de sine, căci adevărul îl apără pe luptător cu o armă atotputernică.


Părintele Efrem Filotheitul

✝️ Părintele Efrem Filoteitul: Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească. ❤️ / Când dragostea există între oameni, îi unește, le unește inimile. Vrei să vezi dacă-L iubești pe Dumnezeu? Vezi asta din cât îl iubești pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuiește. Atunci se dovedește cât îl iubești tu pe acest om. Omul care iubește nu suferă. Suferă acela care urăște, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie și gelozie. Răutatea este apăsătoare, dragostea și virtutea sunt ușoare. Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească." — Părintele Efrem Filoteitul / "Viața lui Hristos, de la nașterea Lui și până la răstignire, nu este altceva decât o lecție cutremurătoare de smerenie. Prin smerenie l-a învins Hristos pe diavol. Iar omul a fost înfrânt de diavol prin egoismul său. Așa și acum, când facem ascultare la strigătele diavolului, la cugetele rele la care ne îndeamnă, la mândrie, la egoism, la împotrivire, ne înfumurăm. Și, fiind înfumurați, facem greșeli în gândire, în vorbire, facem gesturi urâte și multe altele." — Părintele Efrem Filotheitul – „Despre credință și mântuire”

☦️ Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-și cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase. / "Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-și cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase. Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie și de boală și nu smerește, se chinuie fără folos. Dar cine se smerește, acela va fi mulțumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăția și bucuria lui, și toți oamenii vor fi uimiți de frumusețea sufletului său. Tu zici: „Viața mea e tare amară”. Dar eu îți voi spune sau mai degrabă Domnul Însuși îți spune: “Smerește-te și vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: “De ce mă chinuiam și întristam atât altădată?” Acum însă te bucuri pentru că te-ai smerit și harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar dacă ai ședea singur în sărăcie, bucuria nu te va părăsi, pentru că ai în suflet pacea despre care a zis Domnul: “Pacea mea v-o dau vouă” [In 14, 27]. Așa fiecărui suflet smerit Domnul îi dă pace." — Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

❤️ Hristos este Totul! Iubiți-L pe Hristos și nu preferați nimic în afara iubirii Lui! / "Când Hristos vine sa locuiască în noi pe deplin, atunci fug toate problemele, toate înșelările, toată mâhnirea, tot păcatul. Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipește. Ești liniștit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristețe, nici iad. Hristos este Totul! Iubiți-L pe Hristos și nu preferați nimic în afara iubirii Lui!" — Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

✝️ Sfântul Nectarie din Eghina: Căutaţi dragostea! / „Căutaţi dragostea! Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea! Împreună cu dragostea vine tot binele și vin toate virtuţile. Iubiți, ca și voi să fiţi iubiți de ceilalți! Dați-i lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste.” — Sfântul Nectarie din Eghina

❤️ Dostoievski — Nu te teme de nimic, nu te îngrijora de nimic, dar nu uita să te pocăiești și Dumnezeu te va ierta. / Nu există un păcat atât de mare, ca omul să rămână fără dragostea lui Dumnezeu. Nu uita să te pocăiești și să te rogi neîncetat Domnului. Dumnezeu te iubește și în păcatul tău. Se spune așa - un pocăit aduce mai multă bucurie în cer decât zece oameni drepți, căci ei nu au nevoie de pocăință. Nu te supăra, iartă pe toți, iartă și morții care te-au supărat. Dacă regreți, încă iubești. Și dacă iubești atunci ești deja al lui Dumnezeu. Dragostea este o comoară neprețuită, te va face să-ți răscumperi păcatele, nu numai ale tale, ci și păcatele altora ... — Feodor Dostoievski

✝️ Arhimandritul Sofronie Saharov: Fericit cel care o dobândește Dragostea lui Hristos că acela va gusta încă din viața aceasta mici fărâmi de Rai! / "Nimic nu este mai dureros în această lume, dar nici mai înalt și mai frumos, decât a te lupta să dobândești Dragostea lui Hristos. Este o luptă de dimensiuni cosmice. Fericit cel care o dobândește, că acela va gusta încă din viața aceasta mici fărâmi de Rai!" - Arhimandritul Sofronie Saharov

✝️ Așa vorbesc sfinții

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Datorită lor mai ține Dumnezeu pământul acesta!

✝️ Părintele Efrem Filoteitul: Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească. ❤️

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Când dragostea există între oameni, îi unește, le unește inimile.

Vrei să vezi dacă-L iubești pe Dumnezeu?

Vezi asta din cât îl iubești pe fratele tău.

Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuiește.

Atunci se dovedește cât îl iubești tu pe acest om.

Omul care iubește nu suferă.

Suferă acela care urăște, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie și gelozie.

Răutatea este apăsătoare, dragostea și virtutea sunt ușoare. Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească."


Părintele Efrem Filoteitul

Părintele Efrem Filoteitul

"Viața lui Hristos, de la nașterea Lui și până la răstignire, nu este altceva decât o lecție cutremurătoare de smerenie.

Prin smerenie l-a învins Hristos pe diavol. Iar omul a fost înfrânt de diavol prin egoismul său.

Așa și acum, când facem ascultare la strigătele diavolului, la cugetele rele la care ne îndeamnă, la mândrie, la egoism, la împotrivire, ne înfumurăm.

Și, fiind înfumurați, facem greșeli în gândire, în vorbire, facem gesturi urâte și multe altele."


Părintele Efrem Filotheitul – „Despre credință și mântuire”

✝️ Mult ajută Sfânta Liturghie și Rugăciunea Personală a celor vii pentru cei Adormiți 🙏🏻

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

iadul

Adeseori, la privegherile sale, Starețul (Sf. Iosif Isihastul - nn) făcea rugăciune pentru părintele Gheorghe, preotul din satul natal, cel care îl botezase.

Acesta era un om sfânt ce trăia în feciorie. Făcea multe milostenii și scotea demonii din oameni.

Liturghisea în fiecare zi și pomenea mii de nume, după care mergea pe la morminte își făcea trisaghioane pentru cei adormiți.

Își pusese în minte, așa simplu cum era, să-i scoată pe toți păcătoșii din iad.

Așadar, părintele Gheorghe i s-a arătat odată Starețului și i-a spus cu uimire:

— Până acum credeam că cei adormiți se mântuiesc numai cu Liturghiile, cu parastasele și trisaghioanele. Acum însă am văzut că și rugăciunile voastre, ale pustnicilor, scot suflete din iad.

De aceea, Starețul ne spunea că mila lui Dumnezeu este mare și că nu numai cu Dumnezeiasca Liturghie, ci și cu rugăciunea poți să scoți un suflet din iad.

— Știi ce spun oamenii care se află în iad?

— Ce spun, Gheronda?

— Ah, de s-ar găsi vreun preot din neamul nostru care să ne pomenească la Dumnezeiasca Liturghie sau altcineva care, cu metania sa, să ne trimită vreun pachețel milostenie.

Și ne sfătuia să ne rugăm cu metania pentru cei adormiți:

— Toți cei care aveți cunoștințe sau rude printre cei adormiți rugați-vă pentru ele ca să se mângâie și să se mântuiască și aceste suflete".

~ Arhimandritul Efrem Filotheiul, Starețul meu Iosif Isihastul.

✝️ Când Harul lucrează, atunci îndată se deschide ușa și ajunge la poarta Cerului și rugăciunea se înalță ca un stâlp sau ca o flacără. În acea clipă se petrece schimbarea... Iar prefacerea, atunci când se petrece, se săvârșește prin intermediul rugăciunii de cerere.

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

"Când Harul lucrează, atunci îndată se deschide ușa și ajunge la poarta Cerului și rugăciunea se înalță ca un stâlp sau ca o flacără. În acea clipă se petrece schimbarea... Iar prefacerea, atunci când se petrece, se săvârșește prin intermediul rugăciunii de cerere.

Și umplându-se omul de Har, se umple și de luminare și de o negrăită bucurie. Atunci, nemaiputând stăpâni focul dragostei, încetează simțurile și este răpit în contemplație.

Până aici sunt mișcările voinței omului. Dincolo de aceasta nu mai are stăpânire pentru sine însuși, nici nu se mai cunoaște pe sine, fiindcă s-a unit cu focul, fiind cu totul preschimbat, devenind dumnezeu după har.

Aceasta este dumnezeiască unire, în urma căreia zidurile se prăbușesc și atunci omul respiră una alt aer, cel al cugetării, liber, plin de mireasma Raiului.

Apoi, puțin câte puțin, norul Harului se retrage și vasul de lut se întărește precum ceara. Atunci își vine întru sine, dar se află de parcă ar fi ieșit dintr-o baie, curat, ușor, străveziu, plin de Har, dulce, moale ca vata și plin de înțelepciune și cunoștință. Însă cel care dorește acestea este dator să pășească spre moarte în fiecare clipă
".

— Arhimandrit Efrem Filotheiul, Starețul meu Iosif Isihastul, pp. 288-289.

✝️ Atunci când umplem inimile noastre, in fiecare zi a vieţii, cu numele lui Hristos, credinţa noastră se intăreste şi putem înfrunta orice

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

"Există în zilele noastre o confuzie duhovnicească atât de mare! O mare tornadă risipeşte totul.

Ţineţi strâns imbrăţişată tradiţia pe care v-am oferit-o, şi fiţi incredinţaţi că, în vremurile noastre, este un act de mărturisire a credinţei să spunem că Iisus Hristos este Domnul Dumnezeul nostru.

Atunci când umplem inimile noastre, in fiecare zi a vieţii, cu numele lui Hristos, credinţa noastră se intăreste şi putem înfrunta orice
".

— Părintele Efrem din Arizona (Filotheitul)

✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Când aveţi o suferinţă mare, rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu 🙏

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic nu se face fără pronia lui Dumnezeu!

Noi ne împotrivim proniei divine şi cârtim, aşa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia.

Şi el reacţionează din egoism şi din încăpăţânarea care se vădesc din cererea lui. Poate să şi plece de-acasă şi să-i ocărască pe părinţii lui, pentru că nu i-au făcut voia.

Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin care poate s-o depăşească.

Durerea îşi exercită lucrarea ei şi asupra sfinţilor, ca să înmulţească slava lor în Ceruri, datorită răbdării pe care ei o arată! Dar de multe ori, sfinţii suferă şi ca să fie pildă altor oameni, aşa cum s-a întâmplat cu mult-încercatul Iov, cu Sfânta Singlitichia, şi cu atâţia alţi sfinţi
."


Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 10


  • ✝️Efrem Filotheitul: Rugăciunea alungă deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că ea creează un nou impuls spre lupte noi. / "Rugăciunea este „catapulta” împotriva demonilor, împotriva patimilor, împotriva păcatului şi, în general, împotriva a tot ceea ce se opune căii mântuirii. Dacă numeşti rugăciunea liman, nu greşeşti, pentru că la liman corabia care a fost zguduită de furtună îşi găseşte liniştea, salvarea, siguranţa ei. Rugăciunea schimbă inima trupească, pătimaşă şi egoistă, ca s-o facă nepătimaşă, lipsită de pofte. Rugăciunea alungă deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că ea creează un nou impuls spre lupte noi." — Efrem Filotheitul

  • ✝️ Despre Credință și Mântuire — Părintele Efrem Filotheitul: Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. 🙏🏻 / "Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi." — Despre Credință și Mântuire, Părintele Efrem Filotheitul

  • ✝️ Câteva sfaturi duhovnicești ale Părintelui Efrem Filotheitul: / 1: Nu te descuraja. Fiecare patimă care apare şi ne tulbură este un medicament mântuitor. 2: Să nu vorbeşti mult! Fugi de vorbirea deşartă, de ceartă, de multele cuvinte şi toate cele care vin din limba neînfrânată. 3: Păzește-ți mintea să nu rătăcească încolo şi încoace, ci alipeşte-o de numele lui Hristos. 4: Alungă gândurile egoiste şi cugetă foarte smerit despre tine însuți. 5: Nu-i critica pe alții; uită-te la propriile greşeli. 6: Dă-i minții tale o lucrare duhovnicească. 7: Nu lăsa nicio nelinişte să-ți strice pacea.

  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Într-o zi L-am văzut pe Hristos stând pe Tron, iar lângă El erau Maica Domnului și rândurile Îngerilor și a Sfinților. Ei așteptau ca Hristos să le dea un semn, să dea din cap, ca să se grăbească să ajute oamenii aflați într-o nouă situație dificilă. / Totul este secundar. Totul. Cel mai important lucru este numele lui Hristos și văd acum că oamenii pot învinge numai prin iubire. Viața mea a fost osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului nu este creștin.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui! / Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!"

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Te tulbură grijile lumeşti?... / Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde. În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi! Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. „Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!" — Pr. Efrem Filotheitul

  • ✝️ Gheronda Efrem Filotheitul — Despre post / Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi. De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie. Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii. Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii. Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovnicești, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum? Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Destinația noastră, fii mei, nu este să trăim aici pe acest pământ al exilului, ci să ne desfătăm de toate aceste bunătăți care ne așteaptă sus în Cer. Aici este stadionul, arena de luptă și, potrivit cu felul în care se va lupta fiecare, va fi condus către cele de sus. Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu. / [...] Dumnezeu este Părintele nostru, un Părinte care are atât de multă dragoste, încât nu putem să ne închipuim. Pe toți părinții din lume să-i adunăm și nu vom face pe niciun părinte să semene câtuși de puțin cu Părintele Ceresc. Și dacă un părinte cu neputințe omenești iartă cu atâta dărnicie, cu atât mai mult Dumnezeu Tatăl poate ierta cu dărnicie. Nu de șaptezeci de ori câte șapte, precum a zis Domnul Apostolului Petru, ci de nesfârșite ori câte șaptezeci de ori câte șapte. Adică ne iartă în fiecare clipă. De vreme ce avem un astfel de Părinte, nu trebuie să ne fie frică, ci să cerem iertare și îndată vom simți dragostea Lui, numai să nu o ofensăm. Așa cum nu ne dorim să întristăm pe cineva care ne iubește și ne străduim să nu-l amărâm, tot astfel nu este cu putință să-L amărâm pe Dumnezeu Tatăl, Care ne iubește nesfârșit mai mult. Această cunoaștere a dragostei și a prezenței lui Dumnezeu să ne străduim să o avem ca o cugetare neîncetată, deoarece este conformă cu adevărul și cu realitatea. [...]

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Războiul va începe din cauza păcatelor / "Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nimeni să nu fie bătrân. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!" — Părintele Efrem Filotheitul din Arizona

✝️Efrem Filotheitul: Rugăciunea alungă deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că ea creează un nou impuls spre lupte noi.

- Posted in 📖 Abecedarul credinței by

Pr. Efrem Filotheitul

"Rugăciunea este „catapulta” împotriva demonilor, împotriva patimilor, împotriva păcatului şi, în general, împotriva a tot ceea ce se opune căii mântuirii.

Dacă numeşti rugăciunea liman, nu greşeşti, pentru că la liman corabia care a fost zguduită de furtună îşi găseşte liniştea, salvarea, siguranţa ei.

Rugăciunea schimbă inima trupească, pătimaşă şi egoistă, ca s-o facă nepătimaşă, lipsită de pofte.

Rugăciunea alungă deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că ea creează un nou impuls spre lupte noi.
"


Efrem Filotheitul

✝️ Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul: Nu uitați să vă rugați, nu uitați să chemați numele lui Hristos [...]

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

"Nu uitați să vă rugați, nu uitați să chemați numele lui Hristos, nu uitați în necazurile pe care le aveți să priviți fața Maicii Domnului și să o simțiți pe Maica Domnului ca pe mama voastră adevărată, iar aceasta va veni să vă ajute, să vă mângâie, sa fie alături de voi. Unul din călugării aghioriti, care a văzut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunând:"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă". Mă rog ca dintre cei pe care Maica Domnului îi mângâie și cărora le stă alături să fiți și voi!" — Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul


  • ✝️ Despre Credință și Mântuire — Părintele Efrem Filotheitul: Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. 🙏🏻 / "Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi." — Despre Credință și Mântuire, Părintele Efrem Filotheitul

  • ✝️ Câteva sfaturi duhovnicești ale Părintelui Efrem Filotheitul: / 1: Nu te descuraja. Fiecare patimă care apare şi ne tulbură este un medicament mântuitor. 2: Să nu vorbeşti mult! Fugi de vorbirea deşartă, de ceartă, de multele cuvinte şi toate cele care vin din limba neînfrânată. 3: Păzește-ți mintea să nu rătăcească încolo şi încoace, ci alipeşte-o de numele lui Hristos. 4: Alungă gândurile egoiste şi cugetă foarte smerit despre tine însuți. 5: Nu-i critica pe alții; uită-te la propriile greşeli. 6: Dă-i minții tale o lucrare duhovnicească. 7: Nu lăsa nicio nelinişte să-ți strice pacea.

  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Într-o zi L-am văzut pe Hristos stând pe Tron, iar lângă El erau Maica Domnului și rândurile Îngerilor și a Sfinților. Ei așteptau ca Hristos să le dea un semn, să dea din cap, ca să se grăbească să ajute oamenii aflați într-o nouă situație dificilă. / Totul este secundar. Totul. Cel mai important lucru este numele lui Hristos și văd acum că oamenii pot învinge numai prin iubire. Viața mea a fost osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului nu este creștin.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui! / Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!"

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Te tulbură grijile lumeşti?... / Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde. În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi! Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. „Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!" — Pr. Efrem Filotheitul

  • ✝️ Gheronda Efrem Filotheitul — Despre post / Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi. De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie. Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii. Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii. Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovnicești, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum? Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Destinația noastră, fii mei, nu este să trăim aici pe acest pământ al exilului, ci să ne desfătăm de toate aceste bunătăți care ne așteaptă sus în Cer. Aici este stadionul, arena de luptă și, potrivit cu felul în care se va lupta fiecare, va fi condus către cele de sus. Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu. / [...] Dumnezeu este Părintele nostru, un Părinte care are atât de multă dragoste, încât nu putem să ne închipuim. Pe toți părinții din lume să-i adunăm și nu vom face pe niciun părinte să semene câtuși de puțin cu Părintele Ceresc. Și dacă un părinte cu neputințe omenești iartă cu atâta dărnicie, cu atât mai mult Dumnezeu Tatăl poate ierta cu dărnicie. Nu de șaptezeci de ori câte șapte, precum a zis Domnul Apostolului Petru, ci de nesfârșite ori câte șaptezeci de ori câte șapte. Adică ne iartă în fiecare clipă. De vreme ce avem un astfel de Părinte, nu trebuie să ne fie frică, ci să cerem iertare și îndată vom simți dragostea Lui, numai să nu o ofensăm. Așa cum nu ne dorim să întristăm pe cineva care ne iubește și ne străduim să nu-l amărâm, tot astfel nu este cu putință să-L amărâm pe Dumnezeu Tatăl, Care ne iubește nesfârșit mai mult. Această cunoaștere a dragostei și a prezenței lui Dumnezeu să ne străduim să o avem ca o cugetare neîncetată, deoarece este conformă cu adevărul și cu realitatea. [...]

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Războiul va începe din cauza păcatelor / "Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nimeni să nu fie bătrân. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!" — Părintele Efrem Filotheitul din Arizona

✝️ Despre Credință și Mântuire — Părintele Efrem Filotheitul: Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. 🙏🏻

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

espre Credință și Mântuire — Părintele Efrem Filotheitul

"Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi."Despre Credință și Mântuire, Părintele Efrem Filotheitul

✝️ Câteva sfaturi duhovnicești ale Părintelui Efrem Filotheitul:

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

  1. Nu te descuraja. Fiecare patimă care apare şi ne tulbură este un medicament mântuitor.

  2. Să nu vorbeşti mult! Fugi de vorbirea deşartă, de ceartă, de multele cuvinte şi toate cele care vin din limba neînfrânată.

  3. Păzește-ți mintea să nu rătăcească încolo şi încoace, ci alipeşte-o de numele lui Hristos.

  4. Alungă gândurile egoiste şi cugetă foarte smerit despre tine însuți.

  5. Nu-i critica pe alții; uită-te la propriile greşeli.

  6. Dă-i minții tale o lucrare duhovnicească.

  7. Nu lăsa nicio nelinişte să-ți strice pacea.

✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Într-o zi L-am văzut pe Hristos stând pe Tron, iar lângă El erau Maica Domnului și rândurile Îngerilor și a Sfinților. Ei așteptau ca Hristos să le dea un semn, să dea din cap, ca să se grăbească să ajute oamenii aflați într-o nouă situație dificilă.

Următoarea conversație a fost înregistrată de niște fii duhovnicești ai părintelui Efrem din Arizona, fost viețuitor al mănăstirii Filotheou, care l-au vizitat în mai 2014 la Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare din Arizona.

Părintele Efrem: Uită-te la această poză a părintelui Iosif Isihastul. Am avut un părinte duhovnicesc minunat. Era foc, foc, un om de excepție. Se gândea doar la lucrurile cerești; așa a trăit.
Două lucruri ne spunea mereu: răbdare și rugăciune, și acum ne ajută atât cât îi permite Pronia lui Dumnezeu. Fiind în ascultare față de el, nu ne-am certat niciodată între noi. Alții ne-au creat probleme, atacându-l pe părinte, acuzându-l, dar Gheron Iosif ne spunea: “Lăsați-i să vorbească, noi nu vom spune nimic”.

Interlocutor: Părinte, noi suntem slabi în toate cele. Ce se va întâmpla cu noi?

Părintele Efrem: Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Gheron Iosif avea o facultate duhovnicească. Sunt mulțumit că voi sunteți la liceul duhovnicesc. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Tineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru. Forțele întunericului nu doresc acest lucru.

Interlocutor: Părinte, după o viață de luptă, ce a rămas în sufletul dumneavoastră?

Părintele Efrem: Totul este secundar. Totul. Cel mai important lucru este numele lui Hristos și văd acum că oamenii pot învinge numai prin iubire. Viața mea a fost osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului nu este creștin.

Interlocutorul: Cu alte cuvinte, numele lui Hristos este cel mai important lucru?

Părintele Efrem: Desigur, deoarece astfel avem mereu mintea la Hristos. Sfinții Părinți erau luminați de Duhul și astfel ne-au lăsat aceste mici rugăciuni. Câteva cuvinte: “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi” și “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Nu e nevoie să citim enciclopedii sau multe cărți. Cu aceste două mici rugaciuni orice creștin se poate mântui. Călugării care nu au griji lumești se roagă mult și ating înălțimi duhovnicești. De asemenea, Maica Domnului ajută foarte mult. Este ca și cum [monahii] I-ar vorbi lui Hristos direct, deoarece ei se dedică rugăciunii și asta este lucrarea lor principală, iar oricine are darul rugăciunii în inima sa, atunci când moare nu este necăjit de vămile văzduhului. Imediat după moartea lor se duc direct la Hristos. Nu există obstacole, deoarece numele Domnului are putere. Dumnezeu este foc.

Interlocutor: Și Acatistul Maicii Domnului este o rugăciune puternică?

Părintele Efrem: Desigur. Când spunem acatistul avem mare bucurie și putere de la Maica Domnului. Preasfânta Născătoare m-a ajutat de multe ori. Ea mă scapă din multe greutăți.

Interlocutor: Astăzi suferim de deznădejde și de nerăbdare.

Părintele Efrem: Deznădejdea este mereu de la diavol și cine deznădăjduiește își pierde puterea. Foarte importantă în viață este răbdarea. Când nu avem răbdare, viața noastră se descompune.

Interlocutor: Părinte, noi, lumea ne găsim în mare dificultate, dat fiind tot ce se întâmplă azi. Ne este teamă.

Părintele Efrem: Da, simțim că lucruri catastrofale se vor întâmpla și se întâmplă zilnic. De aceea alergăm la mănăstire și la Biserică, dar nu trebuie să ne temem. Gândește-te, dacă o singură ceată de Îngeri s-a transformat în demoni și au făcut atâta rău, cât de mult pot să ajute nouă cete de Îngeri. O dată L-am văzut pe Hristos pe tronul Său și lângă El stătea Maica Domnului și cetele Îngerilor și Sfinților. Așteptau un semn de la Hristos să ajute omenirea în această situație în care se găsește. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință și putere.

Interlocutor: Părinte, la vârsta la care vă găsiți acum, vă puteți ruga ca înainte, sau acum e altfel?

Părintele Efrem: Mă rog cu mai multă putere acum decât la început. Desigur, nu am intensitatea rugăciunii pe care o avea părintele Iosif Isihastul, dar mă rog, și acest lucru mi-a mângâiat sufletul în tot ce am trecut și prin ce trec încă.

Interlocutorul: De multe ori Sfintele Moaște sunt bine mirositoare.

Părintele Efrem: Este ca și cum ne-ar spune că suntem rude.

Interlocutor: Cancerul este foarte răspândit astăzi.

Părintele Efrem: Suferinzii de cancer sunt martiri. Încerc să-i întăresc cu rugăciunile mele, cu sfatul meu, și, când pot, îi vizitez.

Interlocutorul: Mulți oameni trec prin mari dificultăți, fie din cauza răutății altora, fie din cauza propriilor lor greșeli. Este atât de dificil, este ca și cum ar trăi în iad.

Părintele Efrem: Atunci când oamenii trăiesc iadul pe pământ și înțeleg valoarea duhovnicească a acestei experiențe atunci când vor muri nu vor fi judecați deloc, ci vor ajunge direct în brațele lui Hristos. Dar dacă nu văd înțelesul duhovnicesc, atunci când vor muri vor continua să sufere același iad și dincolo.

Aș vrea să iți zic ceva despre Rai. Înainte de a împlini optzeci de ani vizitam adesea Raiul. Si acum fac acest lucru dar, desigur, vârsta își spune cuvântul. Odată, Domnul m-a luat de mână și mi-a zis: “Aici ai construit o Biserică, aici ai spovedit și ai salvat un om, aici ai alinat pe cineva, aici ai mustrat pe cineva…” Cu alte cuvinte, El îmi spunea tot ce am făcut și îmi dădea o așa de mare bucurie prin cuvintele Sale încât I-am spus: “Dulcele meu Iisus, nu mai pot îndura această bucurie. Voi exploda. Adu-mă înapoi”. Și atunci reveneam în camera mea. Odată, în Rai am văzut un bărbat foarte frumos (un cavaler). Lângă el era un cal cu o coadă frumoasă. În sinea mea am simțit invidie față de el. Aș fi vrut și eu să am un astfel de cal. Atunci el a țipat la mine și mi-a zis pe un ton de comandant: “Mergi și spune armatei că ariergarda este nepăzită și dușmanul va ataca acolo” (adică diavolii). Am alergat și am făcut ce mi-a zis. M-am întors să îi spun că am făcut ce mi-a zis. M-a îmbrățișat, m-a sărutat, s-a urcat pe cal și a plecat zâmbind.

Interlocutorul: Cu alte cuvinte, multe lucruri se întamplă pe la spate, de care noi nu ne dăm seama?

Părintele Efrem: Desigur. De aceea trebuie să fim foarte atenți pretutindeni. Foarte atenți. Vom avea parte de o judecată înfricoșătoare.

Interlocutorul: Cum este iadul?

Părintele Efrem: Cum este? Cumplit, cumplit! Să dea Domnul nici măcar o pasăre să nu ajungă acolo. Așa precum oamenii se scufundă în mare, așa se îneacă în chinurile iadului trași de demoni. Trebuie să ne rugăm pentru morți. Este un mare act de milostenie. Mama mea a fost o femeie credincioasă. Mi-am bazat copilăria pe cuvintele ei. Dar înainte să moară cu doi ani îmi spunea: “Părinte, roagă-L pe Dumnezeu să mă ia”. Și înainte să plece s-a luptat.

Interlocutor: Cu cine s-a luptat?

Părintele Efrem: Cu demonii.

Interlocutor: I-ați văzut?

Părintele Efrem: Da, așa cum văd oamenii.

Interlocutorul: Îngerul nu a ajutat-o?

Părintele Efrem: El era în spatele ei. A stat deoparte și a lăsat-o pe ea să se bată pentru a lua cununa.

Interlocutor: Auzim de atâtea nenorociri care stau să se întâmple. Ce se va întâmpla cu noi, cei ce nădăjduim la mila Domnului?

Părintele Efrem: Dumnezeu va face cu fiecare planul Său, ca să salveze acel suflet. Vai! Vai! Prin ce vom trece și noi! Prin mari dureri. Atena are mulți Sfinți, dar Muntele Athos și Sfântul Dimitrie apără nordul Greciei. Am o evlavie deosebită pentru Sfântul Dimitrie. Dorm cu sfântul său mir. Grecia și-a întors spatele de la Hristos. De aceea va suferi mult. Copiii în Grecia sunt fie foarte înduhovniciți, fie foarte întunecați. Copiii părinților evlavioși sunt aluatul lui Hristos și viitorul Greciei.

Interlocutor: Multe femei suferă astăzi.

Părintele Efrem: Hristos este foarte aproape de sufletele care sunt disprețuite.

Interlocutor: Anumiți oameni au daruri spirituale deosebite. Cum se întâmplă acest lucru?

Părintele Efrem: Acești oameni fie au fost foarte nedreptățiți, încercați sau au atins înălțimi duhovnicești deosebite, astfel încât au fost dăruiți astfel. Dacă Îi psalmodiem Domnului și El cântă pentru noi.

Interlocutor: În ultima vreme în Ierusalim s-au întâmplat o serie de lucruri minunate.

Părintele Efrem: Și eu aș vrea să văd aceste lucruri. Acolo este orașul Domnului. Sfânta Lumină este mereu în Sfântul Mormânt, dar la Paște acest dar este dat tuturor. Ar trebui să mergi la Ierusalim. Acolo vedem ce a îndurat Hristos pentru noi și Îi mulțumim după puterea noastră, răspunzând iubirii Sale. Și eu am mers de câteva ori în trecut.

Interlocutor: Câteodată se întâmplă să apară neînțelegeri între noi.

Părintele Efrem: Acestea sunt lucruri omenești. Nu vor dispărea niciodată. Noi trebuie să le depășim și să alergăm la Hristos. Trebuie să avem mintea la ce ne-a pregătit Hristos în Împărăția Sa, după A Doua Sa Venire. Acum mergem în pronaosul Raiului dar mintea omenească nu-și poate imagina ce este Raiul. Doar lumină si bună mireasmă! Binecuvântare! Bucurie de neimaginat! Nimic nu se va învechi acolo! Hristos vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nimeni bătrân. Mama mea a murit la 95 de ani și o văd ca la 30 de ani.

Pe vremea ocupației aveam o vecină care era slabă la minte. Erau doi copii. Noi începeam să ne jucăm și ei încă veneau pe drum, deși plecasem în același timp. I-am găsit în Rai: au murit pe vremea ocupației de foame când erau încă mici. I-am întrebat: “Ce faceți aici? Cu ce vă ocupați timpul?” Mi-au răspuns: ”Efrem, aici nu vorbim. Doar citim, învățăm”. Nu știau cum să își scrie numele și în Rai învățau. Aceasta arată desăvârșirea Raiului.

Interlocutor: Mulți oameni ajută mănăstirile.

Părintele Efrem: Toate aceste fapte sunt scrise în Împărăția lui Dumnezeu. Să aibă pace, sănătate și binecuvântare în casele lor.

Interlocutor: În Biserică erau oameni din toată lumea. Ce lucrare frumoasă faceți, părinte, precum cea a apostolilor: ”Mergând, învățati toate neamurile”.

Părintele Efrem: Sunt o nucă uscată. Nu am făcut nimic.

Interlocutor: La ce vă gândiți, la vârsta la care sunteți?

Părintele Efrem: Mă gândesc să îmi întăresc lucrarea mea aici, deoarece mulți oameni s-au folosit, multe suflete. Și cum voi merge să mă întâlnesc cu Domnul… cum voi merge nevrednicul de mine.

Interlocutor: Domnul Își va trimite Îngerii să vă ia.

Părintele Efrem: Nu știu despre aceasta, nu știu cum va judeca Domnul. Acum sănătatea nu mă ajută, sunt bătrân.

Interlocutor: Părinte, domnul P… a murit în ziua unui mare Sfânt.

Părintele Efrem: Acesta i-a deschis ușile Raiului ca să intre. Atunci când cineva moare și sufletul său este mântuit, Sfântul care se serbează în acea zi îl primește în Rai pentru că e sărbătoritul acelei zile.

Interlocutor: Mulți oameni mor pe neașteptate.

Părintele Efrem: Da. În fiecare zi trebuie să avem “pașaportul” la noi. Odată am spovedit pe cineva în spital care suferea de amețeală și a doua zi a murit. Făcuse ceva bun în viața sa și a fost salvat în ultimul moment. În viața mea am trecut prin multe greutăți și am văzut cum Pronia divină aranjează totul spre binele omului. Fie ca amintirea morții să nu ne părăsească nicio clipă. Citiți Patericul, convorbirea Sfântului Macarie cu craniul de mort. Odată, într-un vis m-am văzut îmbrăcat foarte frumos. Cu veșminte preoțești, ca la sărbătoare, pe un piedestal și sub mine erau femeile pe care le spovedisem și ele strigau: “Părinte, Părinte, vrem și noi să fim cu tine”, dar nu li se îngăduia. Aceasta arată responsabilitatea mea și harul preoției. De aceea, ar trebui să te rogi pentru mine. Trebuie să fii atent și disciplinat. Să te lupți în fiecare zi cât de mult poți. Hristos îi iubește pe monahi deoarece ei sunt armata Sa.

Interlocutor: Părinte când mergeți în Rai și vorbiți cu Hristos, Îi spuneți și despre noi, călugării și monahiile voastre, și despre oamenii care v-au cerut ajutorul?

Părintele Efrem: Desigur că Îi spun.

Interlocutor: Și cum răspunde El?

Părintele Efrem: Bine, Mă voi îngriji, bine.

Interlocutor: Părinte, dacă veți muri și s-ar întâmpla ca noi să fim în viață, să nu ne uitați când veți ajunge la Hristos pe noi cei ce vom fi aici, luptându-ne.

Părintele Efrem: (râzând) Nu, asta nu se va întâmpla.

Interlocutor: Noi vom pleca mâine. Spuneți-ne un ultim cuvânt de final.

Părintele Efrem: Să dea Domnul să aveți o călătorie lină și binecuvântată. Să fiți sănătoși. Vă binecuvântez. Fiecare știe ce poartă cu sine, dar eu vă las ca testament să cunoașteți pe Duhul Sfânt. Lucrați ca să-L primiți în sufletele voastre, ținând poruncile Evangheliei și având pace în suflete. Să aveți iubire, înțelegere și să strigați numele Domnului și al Maicii Sale. Fie ca Îngerii să vă însoțească. Cum le zice celor care se căsătoresc în afara legii aici?

Interlocutor: Nu cumva vă referiți la homosexuali?

Părintele Efrem: Da, aceștia. Vechiul Testament spune: “Nu va rămâne Duhul Meu peste oamenii aceștia pentru că sunt doar carne”. Asta se aplică astăzi. Sodoma a ars ca lovită de o bombă nucleară. Hristos nu poate tolera astfel de păcate. Peste tot sunt venerate păcatele cărnii. Nu există pocăință. Cuvioasa Maria Egipteanca s-a pocăit. Toți homosexualii vor fi distruși. Doar cenușă… foc (nuclear)… cenușă. Războiul va începe din cauza păcatelor.

✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!

- Posted in 📖 Abecedarul credinței by

"Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei.

Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat.

Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa.

Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei.

Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea.

Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!
"

🧾 Să rămânem statornici în mărturisirea noastră! / Extras din Arta Mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul

- Posted in 📖 Abecedarul credinței by

Să rămânem statornici în mărturisirea noastră!

Un vrăjitor, pe nume Misitis, avea un prieten, care era un bun creștin. Vrând să-l tragă și pe creștin la vrăjitorie, îi spune:

– Mergem într-o plimbare prin cetate (Constantinopol)?

– Mergem, spuse creștinul fără să bănuiască nimic.

Pe drum le apăru înainte un turn, prin nălucire vrăjitorească. Intrând creștinul înăuntru, s-a aflat înaintea unei adunări a demonilor. De îndată ce diavolul l-a văzut pe vrăjitor, l-a primit cu cinste și l-a întrebat despre creștin:

– Acesta cine este?

– Robul tău este.

– Robul meu este? întrebă diavolul.

– Sunt robul Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! a răspuns creștinul, făcându-și cruce.

Și îndată au dispărut toate, precum și Mesitis pe care l-au luat demonii în iad, încă în trup fiind. Creștinul s-a suit pe cal și s-a întors. Pe drum a întâlnit un prieten de-al său care era ofițer și i-a spus:

– Mergem la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne să ne rugăm?

– Mergem.

Au mers la Biserică și nu era nimeni acolo. Au îngenuncheat și au început să se roage. Ofițerul vedea că ochii lui Hristos din Icoana Sa priveau la prietenul său. La început s-a gândit că așa este pictura. A schimbat locul, a mers când încolo, când încoace. De oriunde privea, ochii lui Hristos erau ațintiți asupra prietenului său. Atunci supărat I-a spus:

– Hristoase, privește și la mine! De ce nu mă privești?

Și a auzit o voce din Icoană zicându-i:

– Tu, din ceea ce Îți dau, dai. (Căci ofițerul era foarte milostiv). Pe acesta însă îl privesc, fiindcă Îi sunt dator. Acesta M-a mărturisit înaintea demonilor. De aceea și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu din Ceruri!

Vedeți răsplata mărturisirii?

Iar noi, deși acum suntem precum cei pierduți de răutate și de păcatele noastre, dacă rămânem statornici în mărturisirea noastră, vom fi mărturisitori chiar și fără să ne dăm seama, printre cetele Îngerilor și ale Sfinților în Ierusalimul cel de Sus. Și vom avea cunună pe cap, vom străluci precum soarele lângă Hristos, vom vedea dumnezeiescul Său Chip și vom prăznui Paștele cel veșnic!

Să ne învrednicim și noi, smeriții și netrebnicii, de cercetarea Duhului Sfânt, ca să ne dea iertarea păcatelor noastre, să ne dăruiască renaștere duhovnicească, ca să putem ajunge la mucenicie pentru dragostea lui Hristos și să ne desfătăm de Paștele veșnic! Amin.

Extras din Arta Mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Te tulbură grijile lumeşti?...

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte:

Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”.

Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde.

În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi!

Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus.

Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!"

— Pr. Efrem Filotheitul

✝️ Gheronda Efrem Filotheitul — Despre post

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Pr. Efrem Filotheitul, Părintele Efrem din Arizona, postul,

  • Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi.

  • De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.

  • Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii.

  • Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii.

  • Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovnicești, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?

  • Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.

✝️ Părintele Peter Heers: Convertirea la Ortodoxie

- Posted in 🌐 Ortodoxia în Lume by

enter image description here

CATEHISMUL ȘI LUCRAREA MISIONARĂ ÎN AMERICA

Vă mulțumesc pentru că m-ați primit în mănăstirea voastră ca oaspete. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, prin rugăciunile Părintelui Justin, mi-a fost dat să ajung la mănăstirea lui. Acum câteva săptămâni, m-am rugat să ajung la mănăstirea Părintelui Justin, pentru că avem nevoie de învățăturile lui atât pentru americani, cât și pentru cei care vorbesc limba engleză. Cred că mă aflu aici, datorită rugăciunilor Părintelui Justin.

În America, facem o lucrare misionară atât prin intermediul internetului, cât și prin traduceri apărute în cărțile pe care le publicăm în toată lumea. După coronavirus, avem de trei ori mai mulți oameni care vin la biserică și cererile au crescut atât pentru catehizare, cât și pentru botez.

Și poate credeți că în mijlocul munților și în mănăstirile din România, nu aveți mai nimic de făcut. Însă, vreau să vă spun că, de fapt, sunteți foarte implicate în lucrarea misionară. Fiecare rugăciune pe care o faceți, fiecare Sf. Liturghie pe care o săvârșiți, fiecare împărtășire cu Sf. Taine, contracarează răul care este în lume. Toți suntem în același trup al lui Hristos și rugăciunile, lupta voastră ne ajută pe noi, cei din lume. Totul este într-o strânsă legătură.

CONVERTIREA LA ORTODOXIE

Eu am crescut ca anglican protestant. Tatăl meu a fost preot anglican, timp de 28 de ani. El, împreună cu parohia lui (150 de oameni), s-au convertit în 1992. Pe mine, rugăciunile cuiva care m-a vizitat acum 30 de ani, m-au adus la Ortodoxie în 1998.

Eram student la Universitate și pentru prima oară, am fost la o bisericuță grecească, simplă, care nu avea nimic special. Am mers la Vecernie, unde erau doar preotul, cântărețul și o doamnă în vârstă. Ei nu obișnuiesc să facă Vecernia zilnic, acolo, dar în acea zi se făcea, când am trecut eu și m-am simțit ca în rai. Nu mai văzusem așa ceva, niciodată în viața mea. Și am plecat de la acea biserică, în acea zi, am închis ușa și am simțit că parcă revenisem din nou în aceeași lume.

Am fost foarte mult implicat în activitățile pro-vita, împotriva avorturilor. Am fost liderul celor care protestau în fața clinicelor în care se făceau avorturi. Colaboram cu catolicii și credeam despre mine că sunt un creștin foarte bun. Și în acea zi în care am fost la Vecernie, mi-am dat seama că, de fapt, nu eram așa de bun. În adâncul inimii mele, am realizat că abia aceea era adevărata biserică. Și mi-au trebuit cam șase luni să urmez cu mintea ceea ce simțea inima pentru că, de obicei, rațiunea este dușmanul vieții duhovnicești.

Prima carte care mi-a fost dat să o citesc a fost Ortodoxia și religia viitorului a părintelui Serafim Rose. Nu este prima carte pe care, în general, oamenii, preferă să o citească. Este o carte profundă care prezintă o analiză a new-age-ului și mă gândeam că dacă el a înțeles atât de bine lucrarea celui rău, înseamnă că trebuie să fie un om sfânt.

✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Destinația noastră, fii mei, nu este să trăim aici pe acest pământ al exilului, ci să ne desfătăm de toate aceste bunătăți care ne așteaptă sus în Cer. Aici este stadionul, arena de luptă și, potrivit cu felul în care se va lupta fiecare, va fi condus către cele de sus. Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu.

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu!

enter image description here

Oarecare țărani au mers la un învățător temător de Dumnezeu, gândindu-se că, de vreme ce era învățător, va ști să le vorbească despre Dumnezeu. De aceea i-au spus:

– Învățătorule, vrem să ne spui: ce este Dumnezeu?

– Să veniți mâine să vă spun.

Când au venit a doua zi, le-a spus:

– Să veniți mâine.

Au venit și a doua zi, dar nimic. Aceasta a continuat pentru multe zile.

– Ei, învățătorule, nu ne vei spune în cele din urmă?

– Chiar dacă veți veni în toate zilele vieții voastre ca să vă spun ce este Dumnezeu, nu vă voi spune, fiindcă Dumnezeu nu poate fi înțeles, nu poate fi cunoscut; este de necuprins cu mintea, este mai presus de toate, mai presus de însușiri, ce le poate da teologia catafatică.

Destinația noastră, fii mei, nu este să trăim aici pe acest pământ al exilului, ci să ne desfătăm de toate aceste bunătăți, care ne așteaptă sus în Cer. Aici este stadionul, arena de luptă și, potrivit cu felul în care se va lupta fiecare, va fi condus către cele de sus. Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu.

Îngerii așteaptă cu nerăbdare să ajungem sus, ca să se liniștească și ei, fiindcă se neliniștesc ca nu cumva demonii să ne doboare și astfel ei să fie lipsiți de noi, frații lor. Îngerii au pentru noi foarte multă dragoste. Dacă un om al lui Dumnezeu, în vremea rugăciunii și a comunicării cu Dumnezeu, se umple de multă dragoste către El și apoi către orice om, cu atât mai mult îngerii, care sunt fără de păcat, se desfătează neîncetat de Dumnezeu și primesc cu tonele – după măsura omenească – dumnezeiasca dragoste, ne iubesc pe noi, care ne luptăm aici jos cu demonii și cu patimile noastre. Și ei se luptă împreună cu noi. Îi trimite Dumnezeu ca să-i ajute pe oameni, care se străduiesc să câștige Împărăția Sa.

Pentru fiecare om botezat există și un înger păzitor, dar există și alți îngeri nenumărați, care ajută sufletele ce se luptă să se ferească de păcat. Mare este dragostea îngerilor pentru noi. Ne așteaptă în Cer. Ei slăvesc neîncetat pe Dumnezeu, mișcați fiind de El, fiindcă El le dă dumnezeieștile cântări și tot El îi hrănește cu fericirea Sa. Iar ei contemplă uimiți în fața acelei nesfârșite lumini; din pricina prea multei lumini, nu mai văd nimic altceva în jur. În această fericire trăiesc și spun: „De ce să nu vină aici și oamenii, făpturile lui Dumnezeu, pentru care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, a luat Trup, S-a răstignit și a vărsat Sângele Său. De ce să se osândească? Iadul este înfricoșător!”. Îl cunosc și pe acesta, deoarece se află diametral opus față de fericirea ce o trăiesc.

Toți care se află sus în Cer, fie îngeri, fie oameni, cunosc toată starea noastră. Cunosc gândurile noastre, cunosc toate cele ale noastre și se roagă pentru noi, fiindcă se află în realitate și văd deja acum curat și nu ca în oglindă, așa cum vedem noi oamenii în parte cele despre Dumnezeu. Ei cunosc bine lucrurile și de aceea au o mare dorință de a nu ne pierde. Iar atunci când păcătuim și ne abatem de la calea cea dreaptă, pe lângă faptul că se roagă pentru noi, simt multă durere pentru noi. Dacă noi, oamenii, ne îndurerăm unul pentru celălalt și ne întristăm când vedem pe un frate de-al nostru că nu merge bine și facem rugăciune, cu atât mai mult se roagă pentru noi ei, care cunosc foarte bine viclenia demonilor și ce înseamnă iadul și cât de ușor oamenii care se luptă pe pământ cad în el.

Dumnezeu este Părintele nostru, un Părinte care are atât de multă dragoste, încât nu putem să ne închipuim. Pe toți părinții din lume să-i adunăm și nu vom face pe niciun părinte să semene câtuși de puțin cu Părintele Ceresc. Și dacă un părinte cu neputințe omenești iartă cu atâta dărnicie, cu atât mai mult Dumnezeu Tatăl poate ierta cu dărnicie. Nu de șaptezeci de ori câte șapte, precum a zis Domnul Apostolului Petru, ci de nesfârșite ori câte șaptezeci de ori câte șapte. Adică ne iartă în fiecare clipă.

De vreme ce avem un astfel de Părinte, nu trebuie să ne fie frică, ci să cerem iertare și îndată vom simți dragostea Lui, numai să nu o ofensăm. Așa cum nu ne dorim să întristăm pe cineva care ne iubește și ne străduim să nu-l amărâm, tot astfel nu este cu putință să-L amărâm pe Dumnezeu Tatăl, Care ne iubește nesfârșit mai mult. Această cunoaștere a dragostei și a prezenței lui Dumnezeu să ne străduim să o avem ca o cugetare neîncetată, deoarece este conformă cu adevărul și cu realitatea.

Timpul trece, fuge, ne părăsește și ne apropiem tot mai mult de sfârșit. Să punem din nou un început bun, să luăm aminte la noi înșine, să deschidem ochii sufletului și să-L vedem pe Dumnezeu. Să simțim că trăim și ne aflăm și ne mișcăm și primim viață în prezența și în brațele lui Dumnezeu.

Acesta este Creatorul nostru, El este Părintele nostru, El este Proniatorul nostru, El este Cel Care ne iubește într-o măsură nemărginită a firii Sale ne. Suntem creaturile lui Dumnezeu. Ca să fim cu adevărat fiii Lui, trebuie și noi să pășim pe calea poruncilor Lui, urmând sfaturile și supunerea, pe care le-am moștenit de la Sfinții noștri Părinți. Și pentru rugăciunile Sfântului nostru Stareț Iosif, cu toții să fim acoperiți de Harul lui Dumnezeu, să avem contemplarea duhovnicească a lui Dumnezeu și să nu-L întristăm cu viața noastră. Amin.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Războiul va începe din cauza păcatelor

- Posted in ☦️ Profeții și Proorocii by

Părintele Efrem Filotheitul din Arizona

"Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nimeni să nu fie bătrân. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!"Părintele Efrem Filotheitul din Arizona

 


 

Page 1 of 2