ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🌿Smerenia este o virtute plină de sens: îngăduie, îndură, tace ... Smerenia este putere și nu slăbiciune.

- Posted in Sfinți și învățături by

Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos”. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când Îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El, nu-L pierde „ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14) pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.
Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu Îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea.
Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el.
Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei.
Sfântul Tihon (Zadonski) a fost smerit de un nebun întru Hristos care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu fă pe grozavul”.
Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe Sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare și toate virtuțile sunt cuprinse în ea.
— (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 147-148)

Smerenia şi slava lui Hristos

Dumnezeu Îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor Sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cât trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El necontenit.
O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului în Dumnezeu o bucurie de nedescris şi din pricina iubirii lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.
O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar nu se găseşte decât la îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă, trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti sunt cunoscute numai în Duhul Sfânt.
Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat iubirea Domnului, iar dulceaţa iubirii lui Dumnezeu ne-a făcut să uităm pământul.
Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.
Cine a încercat-o, o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne părăseşte şi pentru un gând desfrânat ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam după izgonirea din Rai.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 8)


"Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune." — Monahul Moise Aghioritul


"Copilule, când vezi neajunsurile altora, să știi că starea ta duhovnicească nu este la nivelul potrivit. Roadele rugăciunii este să-i vezi pe alții ca pe îngeri.” — Starețul Efrem din Katunaki


"Dacă urăști chiar și o singură persoană, îl urăști pe Hristos Însuși după chipul Lui și ești departe de Împărăția Cerurilor." — Sfântul Gavriil (Urgebadze)


"Oameni indiferenți și lipsiți de milă care se gândesc doar la ei înșiși, își umplu inimile de o mare neliniște, suferă în interiorul lor de remușcările conștiinței și suferă deja în această viață. În timp ce cei milostivi, care îi hrănesc mereu pe alții cu dragostea lor, sunt din belșug săturați de iubirea lui Dumnezeu și de binecuvântările Sale bogate." — Cuviosul Paisie Aghioritul.

✝️ Cuviosul Efrem din Arizona — despre cea mai periculoasă perioadă din istorie.

Nu degeaba Starețul era atât de îngrijorat de soarta lumii.

Înainte de moartea sa, el a spus că una dintre cele mai periculoase perioade din istoria omenirii era pe cale să vină - se apropia un dezastru de proporții enorme.

Cuviosul Efrem din Arizona
Cuviosul Efrem din Arizona

Cauza dezastrului nu se află doar în schimbările climatice de pe planetă, ci și în agresivitatea tot mai mare a oamenilor unii față de alții.

În zilele noastre, puțini sunt cei care cred în cel de-al treilea război mondial. Suntem obișnuiți cu faptul că toate războaiele sunt șuieratul obuzelor, vuietul rachetelor, sânge și durere.

Starețul Efrem a spus că vremurile se schimbă - totul va arăta complet diferit. Viclenia, invidia, răutatea și lăcomia oamenilor vor fi cauza unui război secret, care, prin amploarea sa, va fi incomparabil cu orice alt război.

✝️ Sfântul Cuvios Părinte Efrem Katunakiotul: Când un om îți spune o vorbă urâtă, iar tu nu-i răspunzi, în acea clipă sfântul înger te încununează în chip nevăzut cu cunună de aur.

- Posted in Sfinți și învățături by

Mai mult se odihneşte Dumnezeu în ascultare, decât în alte virtuţi

Ca stareţi, de multe ori se poate întâmpla ca şi noi să facem câte o greşeală. Însă tu, cel care faci ascultare, nu te vei păgubi. Niciodată din ascultare nu poate ieşi ceva rău, pentru că ea este urmarea lui Hristos.

Dacă ai făcut ascultare, vei merge în Rai. Dacă nu ai făcut ascultare, nu poți să faci rugăciunea minții, nu poți să te împărtăşeşti, nu poți să slujeşti, ci eşti sortit iadului. Priveşte la Adam, la proorocul Elisei şi la Ghiezi. Prin toate aceste exemple te poți încredinţa că mai mult se odihneşte Dumnezeu în ascultare, decât în alte virtuţi. Şi celelalte virtuţi ajută, însă cum lucrează ascultarea, nu lucrează celelalte virtuţi. De aceea, să vă îngrijiţi mai mult de ascultare.

Să vă mai spun ceva. De noi depinde să creştem sau să micşorăm această lumină pe care o avem înlăuntrul nostru, adică harul. Dacă acum este de cinci grade, mâine putem să o facem de zece, treizeci, cincizeci sau o sută de grade, dar o putem şi micşora la opt, cinci, trei sau un grad; de noi depinde aceasta. Şi aceasta vine din devotamentul, încrederea, evlavia şi respectul pe care îl avem faţă de stareţ. În funcţie de ascultarea pe care o avem faţă de stareţ, această lumină creşte. Dar nu numai faţă de stareţ, ci şi între noi trebuie să avem ascultare.

Fericit este acel frate, care înainte ca stareţul sau fratele lui să termine cuvântul, spune: Să fie binecuvântat!. De pildă, dacă un frate îţi spune: Părinte, vino să mă ajuţi!, atunci tu să spui: Să fie binecuvântat!. Urmează această cale şi vei vedea ce o să simţi înlăuntrul tău. Câtă pace, câtă linişte sufletească vei simţi! În timp ce, dacă spui aşteaptă cinci minute şi voi veni, atunci… († Sfântul Cuvios Părinte Efrem Katunakiotul)

Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 177-178

Părinții Efrem Katunakiotul și Efrem Filotheitul cu ucenicii.  Să avem binecuvântarea lor!
Părinții Efrem Katunakiotul și Efrem Filotheitul cu ucenicii. Să avem binecuvântarea lor!

✝️ Îndemnurile Sfântului Stareţ Efrem Katunakiotul

- Posted in Sfinți și învățături by

Pr. Efrem Katounakiotul

  • Să fii orb fată de cele trupești, ca să le poţi vedea pe cele duhovnicești.

  • Surd la cele lumești, ca să le auzi pe cele dumnezeiești.

  • Nesimţitor faţă de cele materiale, ca să dobândești simțirea cercetării harului.


Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul.

Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.


Starețul Efrem Vatopedinul - Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul


Într-o bună zi, l-a vizitat la chilie un tânăr judecător care i s-a plâns că serviciul său acaparant îl împiedică să se roage.

Minunatul stareț i-a spus, zâmbind:

Îți voi arăta eu. Apoi părintele Efrem și-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare și apropiindu-se de chiuvetă a spus: Este dimineață și te-ai trezit din somn. După aceasta starețul a dat drumul la apă și cu mișcări simple a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce dulce și rugătoare: Doamne, Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Apoi s-a șters cu prosopul, continuând rugăciunea și cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l: - Aceasta poți să o faci? - Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat. - Însă fii atent, a continuat starețul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu. Și încă ceva, a adăugat starețul, după ce s-a așezat pe scaun și se pregătea să-și continue rucodelia. În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului? - Da, se află. Așadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: Hristoase al meu, luminea­ză-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni. Poți să faci aceasta? - Da, părinte, pot să fac. Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poți ruga lui Dumnezeu, i-a spus starețul zâmbind”.

Sfântul Efrem Katunakiotul îi îmbărbăta pe mirenii înglo­dați în griji:

Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de ­rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”. Această remarcă ascundea în spatele ei o expe­riență duhovnicească profundă: „Dacă omul se obișnu­iește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet, încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.


Sfântul Stareţ Efrem Katunakiotul sfătuia:

Ajung cele cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Dacă vei spori în rugăciune, singur vei tăia și celelalte cuvinte, din pricina dorinței arzătoare a sufletului și vei spune: Iisuse al meu, miluiește-mă sau Preadulce Iisuse, miluiește-mă. Se poate să te umpli de dor dumnezeiesc și să strigi numai numele: Iisuse, Iisuse... Și dacă te vei învrednici să urci și mai mult, atunci vei rămâne fără de glas, ca în extaz, datorită căldurii harului pe care o vei simți”. O altă întrebare care îi preocupă pe rugători este: cu ce dispoziție sufletească trebuie să ne rugăm - de bucurie, întristare, cu duh de pocă­ință? Starețul Efrem ne lămu­rește: „Cu acea dispoziție pe care o are sufletul în acea clipă. Ai bucurie? Roagă-te cu bucurie! Ai pocăință? Roagă-te cu pocă­ință!”.

Mintea întotdeauna face așa. Fuge. Dar lucrarea noastră este să o aducem mereu înapoi. Începem rugăciunea în șoaptă sau cu voce tare, până se adună mintea, iar atunci când aceasta începe să fie atentă la rugăciune, ne rugăm mintal, fără a o șopti. De altfel, experi­ența îl învață pe fiecare”.

Primul lucru pe care îl aduce rugăciunea este bucuria. Crezi că ești fiu de împărat. Apoi lacrimile tale se înmulțesc. Vrei să îmbră­ți­șezi întreaga creație, însuflețită și neînsuflețită. Toți oamenii ți se par a fi îngeri. Apostolul Pavel arată care este roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Gal. 5, 22)”.

Pr. Efrem Katounakiotul: "Voia lui Dumnezeu nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată …"

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Pr. Efrem Katounakiotul

Haideţi să vă povestesc una că doar toţi sunteţi ca şi copii mei.

Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum, că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit şi mai mare.

Dar nu mă pot urni din pat. Şi-i tare greu, că te tot învârţi când la dreapta, când la stânga. Rana mă doare, ustură, oasele îţi amorţesc…Dar eu rabd, rabd, rabd…Deşi în trecut mă mai cuprindea şi deznădejdea, care-i gustul iadului, gustul gheenei.

Cu toată durerea şi deznădejdea în căre mă găseam, nu m-am plâns nicidată celor din jur. Într-o zi am auzit de nu ştiu unde un glas suav, care mi-a spus: Aşa te vrea Dumnezeu. Am răsuflat adânc, uşurat, şi mi-am spus şi eu: Minunat! dacă aşa mă vrea Dumnezeu, Slavă Lui; dar să-mi dea şi puţină răbdare, că simt că mă sfârşesc…

Într-o zi mă ridic mâhnit până la candela pe care o ţin aprinsă sub icoana Maicii Domnului. Chiar şi candela Maicii Domnului e făcătoare de minuni…Iau o bucată de vată, îmi ung rana. Atâta bine mi-a făcut, cât nici nu pot spune…Acoperământul Maicii Domnului e nespus de puternic, chiar dacă noi nu-l putem vedea cu ochii trupeşti. Nu numai că mi-a pierit toată durerea, dar şi m-a cuprins o bucurie negrăită, pentru faptul că Dumnzeu, în marea lui milostivire, binevoise să-mi dea această rană la picior. Nu încetam să dau Slavă lui Dumnezeu pentru această rană: De unde atâta milostivire faţă de mine, nevrednicul, Doamne? Ce ai văzut la un păcătos ca mine, de mi-ai dăruit atâta iubire? spuneam neîncetat…

Asta-i singura cale – răbdrea în suferinţă. Nu pricepem cât de bune sunt durerile, mâhnirile, suferinţele, chinurile că ştie Dumnezeu de ce ni le dă. De fapt, ni le dă ca să ne apropiem mai mult de El.

De aceea, să nu deznădăjduiască nimeni, niciodată, oricât de mare ar fi necazul pe care-l pătimim. Căci nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. Voia lui nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată. Amară, cum a fost şi crucea. Şi totuşi, prin cruce ne-a venit şi Învierea.