ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten.

Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul.

Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm.

Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

- Posted in Sfinți și învățături by

enter image description here

"Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

Oricine te iubeşte, se roagă pentru tine şi suferă pentru tine poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuti nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar.

Poți să fii foarte aproape de Domnul, poți să fii chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele altora, poți să fii chiar acolo, lângă cei care ascultă chemarea Domnului şi care vin şi se predau Lui, care se hotărăsc pentru El şi îşi aleg partea cea bună care în veci nu se va lua de la dânşii (Luca 10, 42), dar dacă tu însuti nu întelegi pretul clipei aceleia şi dacă tu însuți nu faci acest pas, rămâi afară. Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămâne afară spre pierzare (Apoc. 22, 15).

Poți să fii chiar fiul unui părinte credincios sau soțul unei soții credincioase sau părintele unor fii credincioși, poți să trăiești toată viața ta lângă suflete credincioase sau în familia celor credincioşi, dar dacă tu însuți nu te-ai născut din nou, dacă tu însuți n-ai adus inima ta la Domnul ca să ți-o spele, tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăția lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărtit pe veci de iubiții tăi care au fost credincioși (Ioan 3, 3; Cor 6, 9-11; Efes. 2, 1-6; Tit. 3, 5; Evrei 10, 19-22).

Suflete drag, ajuns aici, te rog ia bine seama la ceea ce citeşti, întelege întocmai ceea ce iți spune şi îți cere Hristos! Iată, Hristos stă acum şi înaintea ta aşa cum stătea atunci în fața sfântului Său Apostol, gata să-l spele şi pe el aşa cum făcuse cu toti ceilalti dinaintea lui şi aşteaptă consimțământul tău. Aşteaptă supunerea şi predarea ta; nu te împotrivi, primeşte spălarea Lui!

Închipuie-ți ce ar fi fost dacă sfântul Petru ar fi stat ani de zile în hotărârea lui de a se împotrivi cu înverşunare încercării Domnului de a-i spăla şi lui picioarele, la ce înjositoare aşteptare L-ar fi supus el pe Domnul!

Şi totuşi, unii dintre noi facem aceasta de atâta vreme cu El, fără să ne îngrozim ce facem față de Hristos. Ne împietrim inima în necredință, ne adormim conştiința în nepăsare, ne înjosim sufletul în faptă păcătoasă şi nu ne pasă de Domnul, Care aşteaptă de atâta vreme întoarcerea noastră (Isaia 30, 18; Apoc. 3, 20).

Întelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales întelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine?

Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te spele, de-I vei asculta chemarea! Slavă şi mulțumire lui Iisus Hristos!"

Preotul martir Constantin Sârbu, "Meditatii în Săptămâna mare"

Rugăciune pentru ceasul morții:
CLOPOT
"Iisuse, Doamne Dumnezeule, Părinte al îndurărilor, mă înfăţişez înaintea Ta cu inima înfrântă şi rănită de durere. Ţie Îţi încredinţez ceasul din urmă al vieţii mele şi cel care mă aşteaptă după dânsa. Când picioarele mele reci îmi vor da să înţeleg că corabia acestei vieţi e aproape de portul său, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când ochii mei, întunecaţi şi tulburaţi din pricina morţii ce ameninţă, vor privi stăruitor spre Tine, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când mâinile mele tremurătoare nu vor mai putea strânge crucea Ta şi, peste voia mea, Te voi lăsa să cazi pe patul durerii mele, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când obrazul meu, galben ca ceara, va stârni frică şi compătimire în cei ce se vor afla în jurul meu şi când perii capului meu, scăldaţi în sudorile morţii, vor vesti că e aproape sfârşitul zilelor mele, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când urechile mele vor fi aproape să se închidă pentru totdeauna la vorbele oamenilor şi se vor deschide ca să asculte vocea Ta care va rosti judecata ce nu se mai poate schimba şi de care va atârna soarta mea pentru toată veşnicia, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine!Preotul martir Constantin Sârbu

✝️ Părintele Constantin Sârbu a fost reînhumat astăzi!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Deși la deshumare osemintele părintelui răspândeau un miros plăcut, acest lucru nu a contat pentru cineva care a hotărât altceva!

Prigoana Părintelui Constantin Sârbu din perioada comunistă, continuă și astăzi!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!


Părintele-mărturisitor Constantin Sârbu de la Biserica Sapienței, unul dintre ctitorii celebrei Biserici de la Bariera Vergului, deshumat după mirosul puternic de mir pe care îl răspândeau moaștele sale sfinte, a fost reînhumat, ieri, miercuri, 22 noiembrie, la ordinul Patriarhiei Române.

Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul antihristic, a fost deshumat în urmă cu o lună, miercuri, 18 octombrie 2023, la 48 de ani de la adormirea sa, care se împlineau pe 23 octombrie 1975.

În această perioadă numeroși credincioși s-au închinat la moaștele sale și au confirmat sfințenia lor, având loc și o procesiune cu acestea. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții neamului românesc și să avem parte de rugăciunile noului martir Constantin-mărturisitorul Bucureștilor!

"O, de trei ori fericite Sfinte Părinte Constantin Sârbu, care ne-ai fost povățuitor pe calea acestei vieți, nu ne uita pe noi, fiii tăi duhovnicești, și roagă-te pentru toți cei care cu dragoste serbăm amintirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!"

📜 Petiție: “CEREM CA MOAȘTELE PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ PENTRU A FI CINSTITE DE CREDINCIOȘI” →

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Către

Arhiepiscopia Bucureștilor, Patriarhia Română și întregul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În calitate de fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe a toată lumea și ai Bisericii Ortodoxe a românilor, având în vedere descoperirea minunată a moaștelor Părintelui Constantin Sârbu, fost preot paroh la biserica Sapienției din București, noi, semnatarii acestei scrisori, solicităm Sfințiilor, Preasfințiilor, Înaltpresfințiilor voastre, precum și Preafericirii sale patriarhul Daniel, SĂ I SE ACORDE CINSTIREA CUVENITĂ UNUI SFÂNT acestui părinte mărturisitor și pătimitor în temnițele comuniste, care s-a învrednicit și de o moarte mucenicească!

În data de 18 octombrie 2023, actualul preot paroh la biserica Sapienției, Marin Cojoc, având nenumărate semne despre sfințenia Părintelui Constantin, după consultarea Consiliului parohial, a hotărât și înfăptuit deshumarea trupul preotului martir.

Au fost descoperite osemintele acestuia cu CARACTERISTICI CLARE DE SFINTE MOAȘTE!

Mai mult decât atât, moaștele emanau, în primele zile de la dezgropare, o mireasmă deosebită despre care pot da mărturie mai multe persoane, iar nenumărații credincioși care se închină zilnic constată o energie dumnezeiască prezentă în jurul trupului vrednicului Părinte, dar și ajutor minunat în diferite suferințe sau probleme după rugăciuni către Sfinția sa.

Constatăm cu surprindere și dezamăgire că în data de 1 noiembrie 2023 Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor a trimis o adresă către parohul actual de la biserica Sapienției prin care dispune ca moaștele să fie „reînhumate” în mormântul din care au fost scoase, invocând un regulament al cimitirelor, la care, după părerea fețelor bisericești, ce semnează respectiva adresă ar trebui să se supună și Sfinții.

Sfinții ies la lumină când hotărăsc ei și Dumnezeu!

Sfinții nu se supun regulamentelor inspirate de legislația necreștină europeană!

De asemenea, constatăm cu surprindere și mâhnire, că autorii respectivei adrese abuzează de autoritatea pe care le-o conferă funcțiile în Arhiepiscopia Bucureștilor căutând să impună cenzura asupra acestei minunate descoperiri, cerând preotului paroh să nu vorbească în mass-media despre evenimentul aflării sfintelor moaște.

Totodată, în finalul adresei se folosește exprimarea jignitoare, pentru Sfânt și pentru credincioși: „și le va explica credincioșilor diferența dintre cinstirea ce se cuvine să o aducem sfinților și respectul cuvenit osemintelor celor decedați”, insinuând că sfintele moaște ale Părintelui Constatin ar putea fi simple oseminte ale unui decedat obișnuit.

Solicităm, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Patriarhiei și Sfântului Sinod, să delege o comisie de cercetare a moaștelor Părintelui Constantin Sârbu care să constate și să certifice sfințenia acestora și o viitoare canonizare a minunatului nou mărturisitor și mucenic.

Solicităm, de asemenea ca din respectiva comisie să NU facă parte persoane care au aversiune față de noii martiri și mărturisitori ai temnițelor comuniste sau să fie în conflict de interese având legături sau rude printre torționarii fostului regim comunist.

Reamintim Patriarhiei că alte Biserici Ortodoxe locale au canonizat sute și chiar mii de sfinții din secolul XX prigoniți sau martirizați de sistemul comunist, iar Biserica Ortodoxă Română NU A CANONIZAT NICI UNUL, deși există sute de mărturii și semne de sfințenie ale unor noi sfinți români!

Așadar, CEREM CA MOAȘTELE NOULUI MARTIR ȘI MĂRTURISITOR CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ SPRE A LI SE ADUCE CUVENITA CINSTIRE DE CĂTRE CREDINCIOȘII EVLAVIOȘI!

Cerem ca în orice situație, dacă se va face o comisie de cercetare sau nu, TRUPUL PĂRINTELUI SĂ NU FIE REÎNHUMAT, CI CREDINCIOȘII SĂ FIE LĂSAȚI LIBERI să-și manifeste evlavia pe care o au către Sfântul Contantin Sârbu și către alți sfinți ai închisorilor și nu numai.

Cerem ca înaltele fețe bisericești să NU cenzureze cultul Sfinților Închisorilor!

Credincioșii au nevoie de mărturii ale sfințeniei și de exemple concrete, palpapile a prezenței Duhului Sfânt în moaștele Sfinților!

Sfinții nu se îngroapă în pământ!

Sfinții se cinstesc cu aleasă prețuire!

Poporul Român ortodox este un popor iubitor de Sfinți și cinstește în mod deosebit moaștele acestora.

Ne rugăm ca Duhul Sfânt să vă călăuzească spre a lua hotărâri folositoarea poporului credincios și spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime revelat!

Amin!

Sursa: https://www.petitieonline.com/cerem_ca_moatele_printelui_constantin_sarbu_s_fie_lsate_la_lumin_pentru_a_fi_cinstite_de_credincioi

CEREM CA MOAȘTELE PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ PENTRU A FI CINSTITE DE CREDINCIOȘI
SEMNEAZĂ ACEASTĂ PETIȚIE!

✝️ Despre aproapele meu - din cartea "Lacrimă şi Har" al Preotului martir Constantin Sârbu

Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010

Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?

Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!

Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numesti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!

Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010

✝️ Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa despre Părintele Martir Constantin Sârbu - născut în Ceruri la 23 octombrie 1975

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu și mă simţeam întărit”.

Fericitul Părinte Constantin Sârbu

Fericitul Părinte Constantin a fost văzut cu aură de sfânt pe patul morții de către Părintele Ilarion Argatu și a fost aflat cu Moaște Sfinte la deshumarea din cursul acestei săptămâni care a avut loc la Biserica Sapienței din București:

“În mai 1963 am fost eliberat din închisoarea Aiud, după 15 ani de detenţie și adus direct la Viișoara, lângă comuna Mărculești - Slobozia, un sat de exilaţi bănăţeni, cu casele zidite din lut, cu curţi frumoase, pomi roditori îngrădini și străzi largi, bine îngrijite, deși când ploua, pământul se înmuia și se făcea o mocirlă care ajungea până la genunchi. Acolo fusese un câmp de mazăre, un câmp imens de Bărăgan. (...) Am ajuns acolo noaptea târziu. Jandarmul m-a întrebat dacă mai știu pe cineva, un prieten, la care să pot dormi câteva nopţi, până îmi voi curăţa casa pe care mi-o va repartiza. Nu cunoșteam pe nimeni.

Jandarmul m-a dus la preotul satului, Constantin Sârbu. Nu pentru că m-ar fi cunoscut sau că l-aș fi cunoscut ci pentru că, am înţeles atunci, el primea pe oricine.

Avea o căsuţă din lut, cu o tindă și o cameră. Pereţii erau acoperiţi cu icoane și când a deschis ușa să mă primească, aerul mirosea a tămâie. Am înţeles că se rugase, că această casă era locuită de îngeri. Mi-a dat să mănânc ceva și după o scurtă rugăciune, m-am culcat. Am stat cu Părintele câteva zile, până ce mi s-a repartizat o casă.

Erau multe pustiite, după plecarea exilaţilor. Ca printr-o tristeţe a firii, la scurtă vreme după ce ocupantul casei pleca, se decojeau pereţii, iarba creștea pe poteca ce ducea de la stradă la ușa casei, și întreaga locuinţă respira o singurătate copleșitoare. Chiar dacă nu știai nimic, înţelegeai că este o casă părăsită.

Așa arăta casa mea când, după câteva zile trăite alături de Părintele, rănile mele începeau să se vindece.

Ciudat, el nu-mi ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare cu el. Părintele a mers cu mine să vedem casa și a observat tristeţea care mă copleșea văzând tristeţea casei. Mi-a pus mâna pe umăr - am simţit dintr-o dată că sunt mai tare.

— Nu te teme, mi-a spus, casa se va înveseli de îndată ce te vei muta în ea!

Mi s-a părut că a folosit o figură de stil, o personificare sau o metaforă și m-am uitat la el cu un zâmbet, ca și cum i-aș fi arătat că-i apreciam observaţia poetică. Dar Părintele nu zâmbea. Avea o faţă luminată, privea parcă prin mine și această senzaţie m-a făcut să nu mă mai simt nici singur, nici trist.

Părintele Sârbu a rostit o rugăciune de binecuvântare, mi-a spus ce-mi trebuie, unde să găsesc mătură și lucruri cu care să mă învelesc, căci nu aveam absolut nimic, decât ce era pe mine și o manta ruptă.

Oamenii din sat m-au ajutat. Cred că și fără prezenţa Părintelui m-ar fi ajutat, dar atunci am simţit că protecţia lui mi-a adus un plus de simpatie din partea lor.

Unii au lucrat cu mine frământând lutul cu care să lipesc casa, acolo unde căzuse lutul și varul. Alţii mi-au adus un pat de la cineva plecat de curând. De la un vecin am primit paiele, peste care am pus un ţol dăruit, ca să nu dorm pe scândură.

Într-o zi aveam tot ce-mi trebuia în casă: pat, găleată de apă, cană, o farfurie, o lingură, o furculiţă, lampă cu gaz și o icoană de la Părintele Constantin. De 15 ani nu fusesem așa de bogat și de liber!

De la casele unde erau familii, mi-a venit mâncare. A doua zi m-au luat la ferma de stat să muncesc, pentru a obţine paiele cu care să-mi dreg acoperișul. M-am simţit stăpân pe casă, pe mine, pe tot ceea ce era în casa mea. Și toate lucrurile erau binecuvântate de Părintele Constantin: nimic nu era blestemat ca la închisoare, nici patul, nici lingura, nici găleata de apă.

Peste toate plutea binecuvântarea lui Dumnezeu, coborâtă prin semnul crucii făcut de mâna Părintelui Sârbu.

— Să vii duminică la biserică!, mi-a spus Părintele, despărţindu-se de mine. Nu era nevoie să mă invite. O biserică adevărată, cu icoane, cu miros de tămâie și cu un preot în odăjdii slujind liber, nu în taină și cu frică, așa cum erau slujbele în închisoare, era tot ce dorea sufletul meu!

Văzusem biserica. Era o clădire de lut, ca oricare altă casă din sat,dar cu o mică turlă și cu un clopot.

Duminică dimineaţa, glasul subţire al clopotului a răsunat peste sat. Era luna mai, pomii erau în floare, aerul era răcoros și pur, iar clopotul suna vesel și pătrundea liber în urechi, fără a mai trece printre zăbrelele celulei și prin obloanele de lemn. Acum era un clopot liber, un sunet liber și o ureche liberă care îl recepta.

Interiorul bisericii era sărac și foarte sever, aproape o biserică de catacombe. O lumină aurie intra pe fereastră dinspre miazăzi și Părintele slujea luminat de această aură. Se mișca încet, hieratic (solemn), cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic. M-am așezat la strană alături de cântăreţ și de ceilalţi credincioși care cântau. Cântasem și eu în corul bisericii din sat, și ca elev de liceu.

La sfârșit, Părintele a vorbit. Era o oarecare prudenţă în ceea ce spunea, știam că orice mișcare a noastră era înregistrată de poliţia locală, că eram urmăriţi pas cu pas, dar glasul lui cald pătrundea în inimi.

Vorbea cu o dragoste și o convingere interioară atât de puternică, încât fără să vrei te simţeai prins într-un fel de zbor spiritual și de o iubire pentru tot.

Plecai din biserică, de fiecare dată, cu o iubire mai mare pentru semeni, cu un sentiment de solidaritate pentru aproapele tău și cu o binecuvântare care te însoţea toată săptămâna dacă, din cauza muncii istovitoare de la fermă, nu mai aveai timp să-l întâlnești pe Părintele Constantin, sau el, prin de grija pentru toţi, nu mai ajungea în cursul săptămânii să te întâlnească. În felul acesta, zilele noastre de exil în satul Viișoara căpătau un sens purificator, o justificare împotriva absurdului în care trăiam de aproape 20 de ani.

(...) Nu am putut merge la înmormântarea Părintelui; aveam oră la școală. De atunci până acum, m-a fulgerat câteodată gândul la Părintele, mai cu seamă după ce am intrat a doua oară în închisoare și aveam nevoie de ajutorul celor pe care îi iubisem, mă ajutaseră și puteam să-i chem acum în ajutor. De multe ori, revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu, cu zâmbetul lui permanent, cu o anumită timiditate, vedeam lumina care iradia pe faţa lui, câteodată discutam cu el, așa cum discutam cu mama și cu tata mutaţi de mult la cele veșnice - și mă simţeam întărit.

Apoi, evenimentele s-au precipitat peste mine, îndepărtarea de ţară mi-a răsturnat cursul vieţii, dar tot mi-au rămas câţiva stâlpi morali și de referinţă orientativă și, printre ei, nu a lipsit nici Părintele Sârbu.

Scriu aceste rânduri, cu pietate, cu dragoste și pace. Am o vârstă la care drumul spre dincolo este mereu deschis și anii, experienţa, obișnuinţa cu moartea atâtora din jurul meu mă fac să privesc spre lumea Părintelui Constantin Sârbu cu un ochi neînspăimântat și cu o credinţă firească. Acolo ne vom întâlni și, eliberaţi de condiţiile omenești, vom putea fi împreună fără opreliști. Și știu că bunătatea lui, caldul lui suflet va fi pentru mine un bun venit, așa cum a fost atunci, la Viișoara.

Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, consemnată în lucrarea “Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu”, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010


Citiți și:

✝️ Moaștele Părintelui Constantin Sârbu, de la biserica Sapienției, au fost deshumate pe 18 octombrie 2023

- Posted in Sfinții Închisorilor by

enter image description here

La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat astăzi, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București.

Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.

„Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla(1956-1962) și Dej (1955) și lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist”, relatează site-ul doxologia.

Pr. Constantin Sârbu a fost hirotonit preot în anul 1934 de către PS Nifon Criveanu pe seama Catedralei Episcopale din Huși și a rămas un slujitor devotat altarului până la sfârșitul vieții sale, spovedind și alinând durerile a multor oameni ce alergau cu nădejde la ajutorul și epitrahilul său.

Despre hirotonia sa, Părintele avea să consemneze: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.

Alături de soția sa, va oblădui suferințele multor oropsiți, fondând în Huși un cămin social pentru bătrâni și copii orfani.

În 1941 soția îi moare și rămâne singurul sprijin pentru cele două fetițe ale sale.

La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Perioada detenției și-o va petrece în penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962), Dej (1955) şi lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Torturat și înfometat se îmbolnăvește de ulcer duodenal, însă va rămâne neclintit în mărturisirea de credință până la eliberare: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.

După eliberare, în 1964, va primi cheile bisericii Sapienței care 40 de ani fusese închisă și era într-o stare avansată de degradare, o va restaura și va liturghisi în altarul ei până la sfârșitul vieții.

Mai multe mărturii despre Părintele Constantin Sârbu puteți afla din cartea: Sfinții închisorilor, editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă).

Să ne reamintim faptul că Biserica Ortodoxă Română a demarat procesul de canonizare a unor martiri și mărturisitori din temnițelor comuniste pentru anul 2025.

enter image description here

✝️ Părintele Constantin Sârbu (1905-1975): Aveți grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Preotul martir Constantin Sârbu

Așa o să vă uscați și voi cum e pădurea asta uscată. Aveți grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba. Să vă duceți după un preot cu un picior încălțat și unul descălțat.

Cât îi aveți acum, cercetați-i și împărtășiți-vă. Atunci se va închide cerul și nu veți mai avea de unde lua credința. Aceea pe care o aveți, aceea să o păstrați. Să nu vă mândriți, să nu mințiți, faceți bine, căci dacă faceți păcate piere și credința.

O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo și dacă faceți o faptă bună mai prinde și ea viața, e veselă. Dar dacă voi nu faceți nimic, nu postiți, nu vă rugați, nu faceți milostenii, se micșorează, se micșorează... și gata.

Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) / Duhovnicul Mareșalului

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și har: Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. El împarte daruri tuturor. Unul are talantul cântării, altul al înțelepciunii, altul în forță fizică, altul are darul de a picta, altul darul de a scrie sau de a vorbi. Fericit este acela care, folosind darul pe care îl are, izbutește să aducă un suflet la Hristos. Aceluia i se vor acoperi mulțime de păcate. Această și este, de fapt, esența creștinismului: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie.

Extras din: Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011, p.208

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și Har

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Preotul martir Constantin Sârbu

🌀 Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.

– Astea ce sunt?

– Păhărele pentru țuică.

– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!

Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:

– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!

Și am plecat.

🌀În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.

– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!

– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?

– Hai, hai să mergem!

M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:

– Bună ziua!

– Bună ziua!

Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:

– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ți-e bărbatul cu care te certai?

– Ah, Părinte…

– Adă-l încoace!

Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:

– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:

– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.

– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace!

N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?

Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:

– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:

– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:

Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!

Așa să ziceți și să vă rugați!

Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor. Și s-au făcut aceia niște credincioși! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…

Îmi amintesc o întâmplare de Paști.

🌀Pe vremea aceea erau grupuri de scandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca să tulbure Sfânta Liturghie.

Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a pus credincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.

Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:

– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!

– Nu putem – au zis ei – am mâncat!

– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică! La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo. Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.

Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce. Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică. Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă. Și i-a câștigat pentru Biserică!

Preotul martir Constantin Sârbu

Extras din ”Lacrima si har”, Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104