ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Sfântul Constantin Sârbu: Nu-ți irosi viața! Ea este dată oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie.

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

"Nu-ți irosi viața! Ea este data oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie. Cel ce are credință nu este pentru pământ. Lumea nu se împacă cu cerul. Viața pe pământ e ca un popas și cine dă totul pentru ea este nefericit. Viața trece și cine a pus preț pe ea, cu nimicul pământului și al țărânei rămâne. Tu să-ți înțelegi rostul, să fii înțelept! Degeaba cauți să faci lumina unde nu poate dăinui. Nu este în zadar să aprinzi făclie când crivățul suflă și ți-o stinge?… Stârpește în tine egoismul și setea nestinsă de a aduna pe pământ, care îți ucid sufletul. Toată sârguința ta să fie spre a te umple de Lumină și Adevăr. Crede în înviere, care ne va aduce din nou unul în fața celuilalt, cu bucuria sufletelor care se regăsesc pe norii cerului, sub soarele veșniciei lui Hristos."Preotul martir Constantin Sârbu

✝️ Basilica / Moaștele Sfântului Constantin Sârbu au fost deshumate — PS Timotei Prahoveanul a elogiat răbdarea sa de pateric →

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Moaștele Sfântului Constantin Sârbu

Moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu au fost deshumate luni în cadrul unei slujbe speciale oficiate la Biserica Sapienției din Capitală.

La deshumarea osemintelor a participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a elogiat răbdarea Sfântului Constantin Sârbu.

„Virtuțile lui sunt îndeobște cunoscute. În primul rând o dragoste deosebită, o dragoste sfântă pentru cuvintele Evangheliei, o râvnă pe măsură, o răbdare de pateric, pentru că un preot care are răbdare o viață întreagă să spovedească, să stea în fața credincioșilor, arată, fără prea multe cuvinte, dragostea lui pentru Evanghelie”.

„Știm din mărturiile păstrate din viața Părintelui Constantin Sârbu, că a făcut mai mulți ani de temniță, că a fost închis la Jilava, la Gherla, la Dej, la Salcia și în alte locuri. Știm că a avut o atitudine fraternă față de cei închiși cu el”.

„Unul dintre deținuți, și el preot, a ajuns mai târziu în America, spunea că poposind odată în casa Părintelui Sârbu, după ce au ieșit din temniță, a rămas impresionat de naturalețea lui. Și mărturisea că nu l-a pus să se roage o zi întreagă, nici nu l-a îndemnat la post negru, dar pur și simplu a simțit în preajma lui o bucurie. Era probabil și împărtășirea acelorași trăiri, suferințe și umilințe prin care trecuse amândoi”, a spus Preasfinția Sa.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că Sfântul Constantin Sârbu a fost presat deseori de regimul comunist să divulge secretele auzite la spovedanie, dar a rezistat martiric.

„Părintele Constantin Sârbu face parte dintre preoții de mir mărturisitori, pe care Biserica Ortodoxă Română i-a ales în această perioadă importantă la împlinirea unui veac de la ridicarea sa la rang de patriarhie, respectiv la împlinirea a 140 de ani de autocefalie acordată de către Patriarhia Ecumenică. Și dintre acești mulți preoți vrednici, Biserica Ortodoxă Română a ales pentru această etapă câțiva dintre care se numără și Părintele Constantin Sârbu”, a concluzionat Preasfinția Sa.

Deshumarea osemintelor face parte din rânduielile bisericești cu privire la pregătirea cinstitelor moaște, ținându‑se cont de experiențele anterioare legate de canonizarea unor sfinți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Această deshumare a urmărit realizarea unei pregătiri adecvate a moaștelor, spre a fi așezate ulterior în racla de argint care se află în curs de confecționare la Atelierele Patriarhiei Române, în vederea proclamării canonizării la începutul anului 2025.

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu Sf. Constantin Sârbu a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 11-12 iulie, alături de alți 15 cuvioși mărturisitori din perioada comunistă.

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a născut în 10 ianuarie 1905, la Cava­di­nești, județul Galați, într-o familie de țărani foarte săraci. Mama lui a trecut la Domnul pe când avea un an, în timp ce încerca să dea naștere celui de-al doilea copil. Tatăl, în urma unui accident, nu a mai fost în stare să aibă grijă nici de el, nici de copil. Atunci, micul Constantin a fost luat și crescut de bunica lui, Ioana.

În 1919, la vârsta de 15 ani, Sfântul Constantin a fost admis la Semi­na­rul Teologic din Galați, unde a intrat ca bursier, fiind al treilea între cei 500 de candidați. Atâta sete de carte avea, încât la seminar a absolvit câte doi ani într-unul singur, cu toate că muncea noaptea la o fabrică de cherestea. În anul 1925 a devenit student la Bu­curești, la Facultatea de Teo­logie și la Academia de Muzică. La fel de sărac, doi ani a dormit pe jos, într-o man­sardă din Piața Amzei, iar apoi în sala de așteptare a Gării de Nord.

A fost hirotonit preot pe seama Catedralei Episcopale din Huși, la Mănăstirea Adam, de Episcopul Nifon Criveanu al Hușilor, apoi, în același an, a fost numit director și profesor al Școlii de cântăreți, ulterior fiind desemnat protoiereu de Fălciu. La Huși, Sfântul Constantin a stat până la 1 noiembrie 1938, când s-a transferat la Bucu­rești, la parohia nou înființată „Parcul Călărași”, pentru că soția sa primise un post de pro­fe­sor de limba germa­nă și franceză la Liceul „Nicolae Băl­cescu”.

În ziua de 12 ianuarie 1954 a fost arestat, trecând prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și prin lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959). Multe sunt chinurile pe care le-a îndurat în temniță mucenicul lui Hristos. A fost ars cu fierul roșu la tălpi, i s-a smuls barba, a fost bătut și umilit ca să se lepede de Hristos. Însă, fericitul Constantin cu bărbăție duhovnicească le răspundea: „Puteți să mă chinuiți cât vreți, dar nu mă lepăd de Hristos”.

Eliberat pe 10 ianuarie 1962, a primit doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Viișoara. S-a întors în București în 1964 și Patriarhul Justinian Marina i-a încredințat Biserica Sapienței. Singur, bolnav, flămând, în zdrențe, cu încălțămintea ruptă, dar plin de încredere, Sfântul Constantin a ajuns, pe 1 iunie 1965, în curtea Bisericii Sapienței, care era în paragină. Sfântul a refăcut biserica și a adunat în jurul său o comunitate euharistică foarte implicată în activități filantropice.

Sfântul Constantin Sârbu a trecut la viața veșnică în 23 octombrie 1975, la vârsta de 70 de ani.

Mai multe detalii despre viața Sfântului Constantin Sârbu pot fi consultate în sinaxarul pentru data de 23 octombrie, când este sărbătorit sfântul.

✝️ Părintele Constantin Sârbu (1905-1975): Aveți grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba.

- Posted in ☦️ Profeții și Proorocii by

Preotul martir Constantin Sârbu

Așa o să vă uscați și voi cum e pădurea asta uscată. Aveți grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba. Să vă duceți după un preot cu un picior încălțat și unul descălțat.

Cât îi aveți acum, cercetați-i și împărtășiți-vă. Atunci se va închide cerul și nu veți mai avea de unde lua credința. Aceea pe care o aveți, aceea să o păstrați. Să nu vă mândriți, să nu mințiți, faceți bine, căci dacă faceți păcate piere și credința.

O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo și dacă faceți o faptă bună mai prinde și ea viața, e veselă. Dar dacă voi nu faceți nimic, nu postiți, nu vă rugați, nu faceți milostenii, se micșorează, se micșorează... și gata.

Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) / Duhovnicul Mareșalului

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Nu deznădăjduiți niciunul, să priveghem stând bine, cu frică, să nu ne despărțim de Domnul făcând voia noastră rea și luând aminte!

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Preotul martir Constantin Sârbu

Preot cu un singur picior încălțat și unul descălțat: Preot ce a ajuns la Mila desăvârșită, ce s-a smerit, ce s-a frânt, sărac, ce nu caută la chipul omului și la ale lumii, ce caută la Fața lui Dumnezeu. Preot sărac cu duhul. Preot al lui Dumnezeu din Voia lui Dumnezeu.

Sfântul Dimitrie Basarabov după ce din nebăgare de seamă a călcat într-un cuib cu puișori de pasăre ce era pe pământ, s-a smerit și frânt și îndurerat pentru toată viață pentru păcatul acesta din neatenție și a umblat până la capăt, fie vară, fie iarnă desculț.

Așadar, chemarea este să căutăm fiecare, desculți fiind, preot desculț frânt întru Mila Domnului.

Milă Voiesc iar nu jertfă!

Sus să avem iniile!

Nu deznădăjduiți niciunul, să priveghem stând bine, cu frică, să nu ne despărțim de Domnul făcând voia noastră rea și luând aminte!

— Părintele Constantin Sârbu (1905-1975 † 23 octombrie)


„M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos!»“

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu

A pătimit în cele mai dure carcere comuniste, dar nu a părăsit Credinţa ortodoxă, nici măcar în faţa ameninţării cu moartea. Viaţa i-a fost o rană deschisă de la naştere, până la trecerea în lumea de dincolo.

În ziua de 23 Octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, Părintele Constantin Sârbu a trecut la cele veșnice, pe patul de spital.

Truda vrednicului prieten al lui Hristos nu a rămas zadarnică. Părintele Ilarion Argatu a mărturisit că, după ce l-a împărtăşit, în jurul capului Părintelui Constantin Sârbu a apărut aureola de Sfânt. La vederea acesteia, după ce a mişcat de mai multe ori perna ca să se asigure că nu este o iluzie optică, Părintele Ilarion a exclamat: „Cununa de Martir!“ Părintele Marin Cojo­c, slujitorul de acum al Bisericii Sapienţei, din Bucureşti, ani la rând, a fost rugat de ucenicii Părintelui Con­stantin Sârbu să-l dez­groa­pe. Aveau încre­din­țarea că osemintele sale sunt sfin­te și că vom avea mare bine­cu­vân­tare, în­chinându-ne lor.

“Eu mă rog Sfinților în­chisorilor, sfin­ți­lor suferinței creștine, zilnic și, cu atât mai mult, Părintelui Constantin Sâr­bu, care a slu­jit în Bise­rica în care slujesc eu acum și care e un Martir. A suferit ani de temniță, cu familia dis­trusă, doar pentru că a făcut o Bi­serică. Vă dați sea­ma prin ce a trecut? De ace­ea i-am și pictat Icoana Pă­rintelui. Eu mergeam la mor­­mântul lui seara, îmi așe­­zam mâi­nile pe piatra lui și mă linișteam. Și nu doar eu și credincioșii îi cinsteau mormântul, seară de seară ve­neau la el să se roage și au dorit să-l cin­steas­că pe Pă­rin­tele direct, așa că m-au ru­gat să-l dezgropăm.

Am început săpă­turile Miercuri dimineață, pe 18 Octombrie 2023, deși erau pro­gramate pentru Sâmbătă. La 1,70 metri am gă­sit două plăci de beton care fuseseră așe­zate peste si­criu. Când meș­terul a spart-o pe cea din urmă cu târnăcopul, am sim­țit o mi­reasmă Divină. Ne-a copleșit pe toți! Mireasma venea va­luri, valuri, a ajuns până în stradă, au început oa­menii să vină. În scurtă vreme, toată curtea Bisericii era plină.

Plu­team pe mireasma aceea, era ceva Dumnezeiesc, am început să plângem toți de bu­cu­rie, o bucurie sfântă… Meș­terii s-au așezat pe mar­ginea gropii și se închinau, pentru că nu mai vă­zuseră așa ceva. Când l-am dez­gro­pat cu totul, am descoperit că inima îi rămăsese nepu­tre­zită, inima lui, care spu­se­se neîncetat ru­gă­ciunea lui Iisus! Credeți-mă, vă spun toate acestea după Sfân­ta Li­turghie, nu exagerez cu nimic”.

Credința naște, și în zilele noastre, Minuni.

“Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!”


✝️ Aveți grijă, că vor veni timpuri grele.

La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba.

Să vă duceți după un preot cu un picior încălțat și unul descălțat.

Cât îi aveți acum, cercetați-i și împărtășiți-vă.

Atunci se va închide cerul și nu veți mai avea de unde lua credință. Aceea pe care o aveți, aceea să o păstrați. Să nu va mândriți, să nu mințiți, faceți bine, căci dacă faceți păcate, piere și credința.

O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo și dacă faceți o faptă bună, mai prinde și ea viață, e veselă. Dar dacă voi nu faceți nimic, nu postiți, nu vă rugați, nu faceți milostenii, se micșorează, se micșorează… și gata!


✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și har: Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. El împarte daruri tuturor. Unul are talantul cântării, altul al înțelepciunii, altul în forță fizică, altul are darul de a picta, altul darul de a scrie sau de a vorbi. Fericit este acela care, folosind darul pe care îl are, izbutește să aducă un suflet la Hristos. Aceluia i se vor acoperi mulțime de păcate. Această și este, de fapt, esența creștinismului: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie. — Extras din: Lacrimă și Har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011, p.208


✝️ Sfântul Constantin Sârbu: Nu-ți irosi viața! Ea este dată oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie.

”Nu-ți irosi viața! Ea este data oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie. Cel ce are credință nu este pentru pământ. Lumea nu se împacă cu cerul. Viața pe pământ e ca un popas și cine dă totul pentru ea este nefericit. Viața trece și cine a pus preț pe ea, cu nimicul pământului și al țărânei rămâne. Tu să-ți înțelegi rostul, să fii înțelept! Degeaba cauți să faci lumina unde nu poate dăinui. Nu este în zadar să aprinzi făclie când crivățul suflă și ți-o stinge?… Stârpește în tine egoismul și setea nestinsă de a aduna pe pământ, care îți ucid sufletul. Toată sârguința ta să fie spre a te umple de Lumină și Adevăr. Crede în înviere, care ne va aduce din nou unul în fața celuilalt, cu bucuria sufletelor care se regăsesc pe norii cerului, sub soarele veșniciei lui Hristos.” — Preotul martir Constantin Sârbu


✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Omul nou — cel duhovnicesc — nu se poate forma decât în Biserică!

«Eu nu doresc să cumpărați lumânări. Să știți că lumânarea nu se roagă! Este numai un simbol. Desigur, nu trebuie să renunțăm la niște practici ale Sfintei noastre Biserici. Noi nu stricăm Tradiția. Dar a intrat în obișnuința unora să vină, să cumpere un mănunchi de lumânări, să le aprindă și apoi să plece să-și vadă de treburile lor, cu conștiința împăcată că și-au făcut datoria de creștini. Asta este o concepție și o practică greșită! Ea îi face pe unii să creadă că la atât se reduce Biserica. Eu vă repet, lumânarea este simbolul jertfei, al luminii, dar ea nu se roagă. Nu trebuie să ne bizuim pe lumânare! Dumneavoastră trebuie să învățați ceva nou. Dacă pe mine m-a preocupat ceva în viața aceasta, a fost formarea omului nou în Biserică. Mai auziți că se vorbește de omul nou. Să știți că omul nou [n.n. duhovnicesc] nu se poate forma decât în Biserică [...] De aceea, vă rog pe cei care vreți să rămâneți în biserică la rugăciune, să vă rugați împreună cu mine. Eu simt pulsul fiecăruia. Știu dacă cineva este numai figurant sau dacă se și roagă. Simt acest lucru. Dacă unii vin numai să aprindă lumânări, e treaba lor! Să vină, să le aprindă și după aceea să plece, să ne lase pe noi, care avem nevoie de rugăciune!» — Lacrimă și har - Preotul martir Constantin Sârbu


✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.

Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten.

Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul.

Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm.

— Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.


✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

"Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

Oricine te iubeşte, se roagă pentru tine şi suferă pentru tine poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuti nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar.

Poți să fii foarte aproape de Domnul, poți să fii chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele altora, poți să fii chiar acolo, lângă cei care ascultă chemarea Domnului şi care vin şi se predau Lui, care se hotărăsc pentru El şi îşi aleg partea cea bună care în veci nu se va lua de la dânşii (Luca 10, 42), dar dacă tu însuti nu întelegi pretul clipei aceleia şi dacă tu însuți nu faci acest pas, rămâi afară. Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămâne afară spre pierzare (Apoc. 22, 15).

Poți să fii chiar fiul unui părinte credincios sau soțul unei soții credincioase sau părintele unor fii credincioși, poți să trăiești toată viața ta lângă suflete credincioase sau în familia celor credincioşi, dar dacă tu însuți nu te-ai născut din nou, dacă tu însuți n-ai adus inima ta la Domnul ca să ți-o spele, tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăția lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărtit pe veci de iubiții tăi care au fost credincioși (Ioan 3, 3; Cor 6, 9-11; Efes. 2, 1-6; Tit. 3, 5; Evrei 10, 19-22).

Suflete drag, ajuns aici, te rog ia bine seama la ceea ce citeşti, întelege întocmai ceea ce iți spune şi îți cere Hristos! Iată, Hristos stă acum şi înaintea ta aşa cum stătea atunci în fața sfântului Său Apostol, gata să-l spele şi pe el aşa cum făcuse cu toti ceilalti dinaintea lui şi aşteaptă consimțământul tău. Aşteaptă supunerea şi predarea ta; nu te împotrivi, primeşte spălarea Lui!

Închipuie-ți ce ar fi fost dacă sfântul Petru ar fi stat ani de zile în hotărârea lui de a se împotrivi cu înverşunare încercării Domnului de a-i spăla şi lui picioarele, la ce înjositoare aşteptare L-ar fi supus el pe Domnul!

Şi totuşi, unii dintre noi facem aceasta de atâta vreme cu El, fără să ne îngrozim ce facem față de Hristos. Ne împietrim inima în necredință, ne adormim conştiința în nepăsare, ne înjosim sufletul în faptă păcătoasă şi nu ne pasă de Domnul, Care aşteaptă de atâta vreme întoarcerea noastră (Isaia 30, 18; Apoc. 3, 20).

Întelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales întelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine?

Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te spele, de-I vei asculta chemarea! Slavă şi mulțumire lui Iisus Hristos!"

— Preotul martir Constantin Sârbu, "Meditatii în Săptămâna mare"


✝️ Despre aproapele meu - din cartea "Lacrimă şi Har" al Preotului martir Constantin Sârbu

Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?

Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!

Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numesti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!

Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

— Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010


✝️ Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Părintele Martir Constantin Sârbu - născut în Ceruri la 23 octombrie 1975

„Revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu și mă simţeam întărit”.

Fericitul Părinte Constantin a fost văzut cu aură de sfânt pe patul morții de către Părintele Ilarion Argatu și a fost aflat cu Moaște Sfinte la deshumarea din cursul acestei săptămâni care a avut loc la Biserica Sapienței din București:

“În mai 1963 am fost eliberat din închisoarea Aiud, după 15 ani de detenţie și adus direct la Viișoara, lângă comuna Mărculești - Slobozia, un sat de exilaţi bănăţeni, cu casele zidite din lut, cu curţi frumoase, pomi roditori îngrădini și străzi largi, bine îngrijite, deși când ploua, pământul se înmuia și se făcea o mocirlă care ajungea până la genunchi. Acolo fusese un câmp de mazăre, un câmp imens de Bărăgan. (...) Am ajuns acolo noaptea târziu. Jandarmul m-a întrebat dacă mai știu pe cineva, un prieten, la care să pot dormi câteva nopţi, până îmi voi curăţa casa pe care mi-o va repartiza. Nu cunoșteam pe nimeni.

Jandarmul m-a dus la preotul satului, Constantin Sârbu. Nu pentru că m-ar fi cunoscut sau că l-aș fi cunoscut ci pentru că, am înţeles atunci, el primea pe oricine.

Avea o căsuţă din lut, cu o tindă și o cameră. Pereţii erau acoperiţi cu icoane și când a deschis ușa să mă primească, aerul mirosea a tămâie. Am înţeles că se rugase, că această casă era locuită de îngeri. Mi-a dat să mănânc ceva și după o scurtă rugăciune, m-am culcat. Am stat cu Părintele câteva zile, până ce mi s-a repartizat o casă.

Erau multe pustiite, după plecarea exilaţilor. Ca printr-o tristeţe a firii, la scurtă vreme după ce ocupantul casei pleca, se decojeau pereţii, iarba creștea pe poteca ce ducea de la stradă la ușa casei, și întreaga locuinţă respira o singurătate copleșitoare. Chiar dacă nu știai nimic, înţelegeai că este o casă părăsită.

Așa arăta casa mea când, după câteva zile trăite alături de Părintele, rănile mele începeau să se vindece.

Ciudat, el nu-mi ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare cu el. Părintele a mers cu mine să vedem casa și a observat tristeţea care mă copleșea văzând tristeţea casei. Mi-a pus mâna pe umăr - am simţit dintr-o dată că sunt mai tare.

— Nu te teme, mi-a spus, casa se va înveseli de îndată ce te vei muta în ea!

Mi s-a părut că a folosit o figură de stil, o personificare sau o metaforă și m-am uitat la el cu un zâmbet, ca și cum i-aș fi arătat că-i apreciam observaţia poetică. Dar Părintele nu zâmbea. Avea o faţă luminată, privea parcă prin mine și această senzaţie m-a făcut să nu mă mai simt nici singur, nici trist.

Părintele Sârbu a rostit o rugăciune de binecuvântare, mi-a spus ce-mi trebuie, unde să găsesc mătură și lucruri cu care să mă învelesc, căci nu aveam absolut nimic, decât ce era pe mine și o manta ruptă.

Oamenii din sat m-au ajutat. Cred că și fără prezenţa Părintelui m-ar fi ajutat, dar atunci am simţit că protecţia lui mi-a adus un plus de simpatie din partea lor.

Unii au lucrat cu mine frământând lutul cu care să lipesc casa, acolo unde căzuse lutul și varul. Alţii mi-au adus un pat de la cineva plecat de curând. De la un vecin am primit paiele, peste care am pus un ţol dăruit, ca să nu dorm pe scândură.

Într-o zi aveam tot ce-mi trebuia în casă: pat, găleată de apă, cană, o farfurie, o lingură, o furculiţă, lampă cu gaz și o icoană de la Părintele Constantin. De 15 ani nu fusesem așa de bogat și de liber!

De la casele unde erau familii, mi-a venit mâncare. A doua zi m-au luat la ferma de stat să muncesc, pentru a obţine paiele cu care să-mi dreg acoperișul. M-am simţit stăpân pe casă, pe mine, pe tot ceea ce era în casa mea. Și toate lucrurile erau binecuvântate de Părintele Constantin: nimic nu era blestemat ca la închisoare, nici patul, nici lingura, nici găleata de apă.

Peste toate plutea binecuvântarea lui Dumnezeu, coborâtă prin semnul crucii făcut de mâna Părintelui Sârbu.

— Să vii duminică la biserică!, mi-a spus Părintele, despărţindu-se de mine. Nu era nevoie să mă invite. O biserică adevărată, cu icoane, cu miros de tămâie și cu un preot în odăjdii slujind liber, nu în taină și cu frică, așa cum erau slujbele în închisoare, era tot ce dorea sufletul meu!

Văzusem biserica. Era o clădire de lut, ca oricare altă casă din sat,dar cu o mică turlă și cu un clopot.

Duminică dimineaţa, glasul subţire al clopotului a răsunat peste sat. Era luna mai, pomii erau în floare, aerul era răcoros și pur, iar clopotul suna vesel și pătrundea liber în urechi, fără a mai trece printre zăbrelele celulei și prin obloanele de lemn. Acum era un clopot liber, un sunet liber și o ureche liberă care îl recepta.

Interiorul bisericii era sărac și foarte sever, aproape o biserică de catacombe. O lumină aurie intra pe fereastră dinspre miazăzi și Părintele slujea luminat de această aură. Se mișca încet, hieratic (solemn), cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic. M-am așezat la strană alături de cântăreţ și de ceilalţi credincioși care cântau. Cântasem și eu în corul bisericii din sat, și ca elev de liceu.

La sfârșit, Părintele a vorbit. Era o oarecare prudenţă în ceea ce spunea, știam că orice mișcare a noastră era înregistrată de poliţia locală, că eram urmăriţi pas cu pas, dar glasul lui cald pătrundea în inimi.

Vorbea cu o dragoste și o convingere interioară atât de puternică, încât fără să vrei te simţeai prins într-un fel de zbor spiritual și de o iubire pentru tot.

Plecai din biserică, de fiecare dată, cu o iubire mai mare pentru semeni, cu un sentiment de solidaritate pentru aproapele tău și cu o binecuvântare care te însoţea toată săptămâna dacă, din cauza muncii istovitoare de la fermă, nu mai aveai timp să-l întâlnești pe Părintele Constantin, sau el, prin de grija pentru toţi, nu mai ajungea în cursul săptămânii să te întâlnească. În felul acesta, zilele noastre de exil în satul Viișoara căpătau un sens purificator, o justificare împotriva absurdului în care trăiam de aproape 20 de ani.

(...) Nu am putut merge la înmormântarea Părintelui; aveam oră la școală. De atunci până acum, m-a fulgerat câteodată gândul la Părintele, mai cu seamă după ce am intrat a doua oară în închisoare și aveam nevoie de ajutorul celor pe care îi iubisem, mă ajutaseră și puteam să-i chem acum în ajutor. De multe ori, revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu, cu zâmbetul lui permanent, cu o anumită timiditate, vedeam lumina care iradia pe faţa lui, câteodată discutam cu el, așa cum discutam cu mama și cu tata mutaţi de mult la cele veșnice - și mă simţeam întărit.

Apoi, evenimentele s-au precipitat peste mine, îndepărtarea de ţară mi-a răsturnat cursul vieţii, dar tot mi-au rămas câţiva stâlpi morali și de referinţă orientativă și, printre ei, nu a lipsit nici Părintele Sârbu.

Scriu aceste rânduri, cu pietate, cu dragoste și pace. Am o vârstă la care drumul spre dincolo este mereu deschis și anii, experienţa, obișnuinţa cu moartea atâtora din jurul meu mă fac să privesc spre lumea Părintelui Constantin Sârbu cu un ochi neînspăimântat și cu o credinţă firească. Acolo ne vom întâlni și, eliberaţi de condiţiile omenești, vom putea fi împreună fără opreliști. Și știu că bunătatea lui, caldul lui suflet va fi pentru mine un bun venit, așa cum a fost atunci, la Viișoara.

— Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, consemnată în lucrarea “Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu”, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și har: Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

🟢 Dragoș Doran @ RostOnline.ro / 12 iulie 2024: În apărarea Părintelui Mărturisitor Ilie Lăcătușu →

- Posted in 🛞 Societatea Civilă din România by

Tovarășul Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, are probleme mari de logică.

Iată declarația sa pentru G4Media, în legătură cu propunerea de canonizare a preoților marturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lacatușu:

„Pe site-ul de știri al Patriarhiei, Basilica.ro, este o informație despre probabila canonizare a preotului Ilie Lacatușu. Eu sper, având în vedere atitudinea rezervată de până acum a Patriarhiei Române față de colaborarea unei părți a clerului cu Mișcarea legionară, că este vorba numai despre o solicitare și nu de o decizie deja luată. Ilie Lăcătușu a fost șef de cuib în perioada statului național legionar, iar în 1942-1943 a slujit în Transnistria, la Odesa și o localitate din județul Râbnița. Nu este cunoscut că ar fi reacționat cu empatie față de soarta evreilor deportați în Transnistria. La Odesa în toamna 1941 a fost un pogrom cu peste 20 de mii de victime, județul Râbnița a fost un loc de deportare, iar în oraș a funcționat un lagăr. Cred că nu greșesc dacă afirm că a slujit, cel puțin, cu indiferență față de aproapele lui, respectiv zecile de mii de evrei români și ucraineni pentru care Transnistria a fost locul execuției.”

Câteva lucruri arhicunoscute, dar care se pare că sunt necunoscute de către tovarășul Florian:

  • Mișcarea Legionară a fost alungată de la putere la data de 14 februarie 1941 în urma puciului pus la cale de generalul Antonescu cu acordul lui Hitler.

  • Mii de legionari au fost arestați, cei ce au reușit să fugă din România au fost arestați și internați în lagăre de regimul hitlerist. Asta înseamnă că Mișcarea Legionară era practic decimată înainte de intrarea României în război.

  • După intrarea României în război alături de Germania, legionarilor din pușcării li s-a oferit libertatea cu condiția înrolării în armată și trimiterii pe front, în linia întâi. Mulți dintre ei au murit sau au fost răniți.

Cu toate acestea, tovarășul Florian îl face responsabil pe părintele Ilie Lăcătușu, care a slujit în Transnistria în perioada 1942-1943, de niște lucruri care s-au întâmplat în 1941.

Logică de bolșevic, doar ăia fabricau dosare bazate pe chestii inventate sau fără legătură între ele, exact cum face tovarășul Florian. Nici nu e de mirare, având în vedere că este fiul odiosului ideolog stalinist, Radu Florian.

Sursa: https://www.rostonline.ro/2024/07/in-apararea-parintelui-marturisitor-ilie-lacatusu/


Actualizare 12 Iunie 2024: 📜 Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări → / Biroul de presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat cu noile decizii luate de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 11-12 iulie. Sinodalii au aprobat 16 canonizări. În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.


Prezentare context: 📝 Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare. Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat slujbele lor miercuri seară, în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București. Pe agenda lucrărilor a figurat și aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic: cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop.

Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare

Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, a anunțat agenda întrunirii și a făcut precizări suplimentare referitoare la sfinții care urmează să fie canonizați până în 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române.

Textele au fost supuse spre aprobarea Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, ‘pentru că ei și-au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al Mitropoliei Muntenei și Dobrogei’, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

‘Este un număr mai mare de sfinți propuși pentru canonizare decât ne-am gândit cu doi ani în urmă, când am propus 12’, a mai precizat Preafericirea Sa referitor la canonizările care vor fi aprobate până în 2025.” scrie basilica.ro.

Născut în 1909, Ilie Lăcătușu a fost hirotonit preot pe 1 septembrie 1934, pe seama parohiei Osica de Jos, judetul Olt, potrivit site-ului crestinortodox.ro. El va sluji in aceasta biserica pana in luna noiembrie 1934, când este trimis in satul Buicești, tot din județul Olt. În anii 1930 el a fost șef de cuib în sânul Mișcării Legionare, iar în 1942 – 1943 a fost trimis misionar creștin-ortodox în Transnistria, teritoriu ocupat de la URSS de România condusă de Ion Antonescu, aliată cu Germania nazistă.

Arestat de regimul comunist în 1952 și trimis la Canalul Dunăre – Marea Neagră, el este eliberat în 1954, rearestat în 1959, condamnat la cinci ani închisoare și trimis în lagărul de la Periprava din Delta Dunării de unde a fost eliberat în mai 1964.

După eliberare a fost silit să lucreze ca zidar după care din decembrie 1964 a slujit ca preot la Gărdești, Teleorman, iar din 1970 până în 1978 când s-a pensionat la Răsuceni, Giurgiu.

Preotul Ilie Lăcătușu a decedat în 1983 și este înmormântat în cripta Cimitirului Adormirea Maicii Domnului, în cartierul Giulești, București. În anul 2000, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române i-a deschis lui Ilie Lăcătușu un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care adăpostește trupul acestuia.


Observație necesară — în articolul ✝️ Ioan Ianolide - deținutul profet: despre antihrist avem următorul text care explică, practic, de ce se întâmplă toate cele de mai sus:

Deținutul simte ca într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Și totuși el e trist și îngrijorat.

Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării țării se profilează ca stăpâni și ai lumii care va veni.

Este îngrijorat pentru că înțelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenți și fără precedent.

[…]

Din punct de vedere antihristic, comunismul ateu și-a îndeplinit misiunea și nu mai este necesar, deci poate să dispară spre a transmite puterea sa unei noi forțe apocaliptice …

[…]

Pacea de după primul război mondial a fost pacea masonică, pacea de după al 2-lea război mondial este pacea iudaică, fiindcă s-a produs conflictul dintre capitalism si comunism. Numai evreii dețin centrele de gândire și de putere, atât în lumea capitalistă cât și în cea comunistă. Deși puterea lor este mare și în capitalism și în comunism, ei nu sunt tolerați ca stăpâni de către nimeni. Așa au ajuns evreii să fie dușmanii lui Dumnezeu, ai creștinătății, ai islamului, ai comunismului și ai capitalismului. Folosind aurul, minciuna și teroarea, ei umilesc omenirea întreagă. Despre ei nu se poate spune adevărul decât cu riscul crucificării. Ei îl ucid din nou pe Hristos. Ce va fii?

[…]

Experiența piteșteană a eșuat, dar dacă omenirea nu va înțelege la timp ce o așteaptă, va fi o bezna piteșteană internațională.


Comentariul Ortodoxia.RO — Să nu-i uităm pe trădători:

  • “Orice român care se îmbracă în port naţional, fără să fie ţăran, este fascist, legionar”, a spus Alexandru Florian - bolșevicul trădător pus și menținut în fruntea unei instuții parazitare care falsifică istoria și adevărul istoric

  • ☠️ Criminalii din umbră: Cine au fost şefii torţionarilor comunişti? Studiul fostului deţinut politic Constantin Iulian demască autorii crimelor comuniste, cei aflaţi în funcţiile de decizie.

    Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu.

    Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei.

    Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate.

    Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.

  • 🔥 Ion Coja despre mutarea Israelului in Romania: „Nu este exod, e invazie!”

    In 2001, la o conferinta tinuta la sala Dalles, profesorul Ion Coja a afirmat ca in Romania au fost incetateniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, in mare taina, fara sa se publice nimic despre aceasta veritabila invazie. Nici un oficial nu a intervenit sa-l puna la punct, sa dezminta aceasta informatie si sa linisteasca opinia publica! Explicatia data de Ion Coja la aceasta nefireasca mutenie a autoritatilor in drept si a presei a fost urmatorul: „Noi nu mai avem opinie publica, asa ca nu era nimic de linistit… In mod normal trebuia sa reactioneze ziarele! Sa-mi ceara dovezi si amanunte sau sa ma ia la rost ca alarmez lumea. Am asteptat reactia autoritatilor si a ziarelor ca sa aflu ca m-am inselat! As fi fost eu primul care m-as fi bucurat si as fi suportat cu inima usoara orice corectie, chiar si penala, pentru cele afirmate, numai sa se dovedeasca a fi vorba de o alarma falsa!”. Acest raspuns a fost si inceputul unui amplu interviu pe aceasta tema, acordat in 2011 de distinsul profesor publicatiei online Incorectpolitic.ro. Interviu din care publicam si noi cateva fragmente (M.M.)

    Domnule profesor ION COJA, de la cine ati primit aceasta informatie?

    De la o persoana din guvern, nu toti guvernantii de dupa 1990 sunt tradatori de Tara. Precum si de la un evreu de treaba, foarte bine informat, care mi-a precizat si cifra finala a evreilor care urmeaza sa se stabileasca in Romania: un milion! Dupa venirea la Cotroceni a lui Basescu am luat legatura, indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al presedintelui informat asupra subiectului. Mi-a transmis, prin Diomid Perciun, ca in final va fi sa fie un milion de evrei care se vor stabili in Romania si Republica Moldova… Ca o compensatie, se va face unirea cu Basarabia… Acesta a fost raspunsul! Un raspuns aproape oficial.

    Ati publicat un Apel al Romanilor pe aceasta tema. Tradus in engleza, depus pe la ambasade, la agentii de presa… Care a fost reactia?

    Tacere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autoritatilor. A inceput Apelul sa circule pe Internet insa si asta a fost bine. Mi-au raspuns si cativa evrei, mirandu-se cum de am putut imagina asa ceva! Cica evreii din Romania abia mai sunt cateva mii, sunt o comunitate pe cale de disparitie, trebuie sa fii nebun sa scornesti asa poveste!… Ba, unul mai istet, Liviu Ornea, m-a luat si peste picior: numai niste evrei nebuni ar parasi raiul din Israel pentru mizeria din Romania!… Nebun cine l-ar lua in serios pe Coja!

    Sunteti in continuare convins ca se pregateste acest veritabil exod evreiesc?

    Nu se pregateste, el este in plina desfasurare. Si nu este exod, este invazie, facuta pe sest, ca sa folosesc o expresie de argou din idis! O invazie care se produce dupa o stratagema inedita, inca neexperimentata in istorie!… Mergi la Frumusani sau langa Urziceni, poate si-n alta parte, unde s-au construit deja orasele intregi, veritabile ghettouri de lux pentru evreii mai speciali, sa traiasca izolati de populatia autohtona… Asta pe langa miile de locuinte, apartamente si vile, cumparate de evrei pe cont propriu, in Bucuresti si orasele mai mari. Este evident ca au o strategie anume, nu vin deodata toti cei o mie de mii de evrei! […]…

    De fapt, eu v-am invitat la aceasta discutie sub impresia unui material gasit pe Internet, o declaratie a unei inalte oficialitati iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte multumit sa constate ca, si citez, zilele statului Israel sunt numarate, ca evreii si-au dat seama ca nu mai pot sa reziste presiunii arabe, musulmane, si sunt preocupati de singura iesire pe care o mai au: sa se intoarca fiecare evreu in tara de unde a venit el sau parintii sai! Sa paraseasca Israelul!

    Cred ca acest demnitar iranian stie mai bine decat mine sau dumneata ce se intampla in Israel. Nu avem voie sa ignoram semnalul de alarma pe care ni-l trimite… In Israel evreii cei mai lucizi discuta despre parasirea, macar partiala, a Israelului. A aparut si o denumire, un cuvint nou – „solutia diasporista”, pentru a denumi aceasta miscare, aceasta stramutare a cateva milioane de evrei, aceasta Alia in sens invers. Asa am gasit-o numita in cartile unui evreu important: Philip Roth. Sper sa le fi citit si domnii Dorel Dorian si Liviu Ornea! Ei m-au contestat. Ii astept sa prezinte scuze publice pentru nerusinarea cu care m-au atacat… Sunt convins ca stiau mai bine decat mine cata dreptate aveam!…

  • 🔥 Trădătorii și sinagoga - iudaizarea României


Revista presei online - legat de acest subiect:

  • OrtodoxINFO.ro: Urmașii torționarilor bolșevici, de la institutul cu numele escrocului Elie Wiesel, fac presiuni asupra Patriarhiei să nu fie canonizat Părintele Ilie Lăcătușu / Ceea ce intuiam, s-a întâmplat! Căci ighemonul Alexandru Florian nu are altă treabă, pe banii românilor, decât să atace fibra poporului român! Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” atacă Biserica Ortodoxă Română pentru propunerea de canonizare a părintelui mărturisitor Ilie Lăcătușu.

  • ActiveNEWS.ro: Aflarea în treabă a lui Alexandru Florian / Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel”, contestă propunerea de canonizare a Părintelui Ilie Lăcătușu (și nu Lacatușu, cum greșit scrie acesta). În primul rând, Florian menționează faptul că Părintele Ilie a activat în cadrul Mișcării Legionare. Ținând cont de "atitudinea rezervată de până acum a Patriarhiei Române față de colaborarea unei părți a clerului cu Mișcarea legionară” (apud Florian via portavocea lui online, G4media – preluată și difuzată fără discernământ de mediile conservatoare – n.n.), șeful institutului guvernamental își exprimă speranța că nu s-a luat o decizie în privința canonizării Părintelui Lăcătușu. Din capul locului trebuie spus că Alexandru Florian nu are nicio calitate de a interveni în treburile duhovnicești ale Bisericii Ortodoxe Române. Este o imixtiune de netolerat a unei agenții parastatale în deciziile Bisericii Naționale. În al doilea rând, directorul Institutului Elie Wiesel știe bine că nu pentru faptul că a fost legionar l-a propus spre canonizare Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, ci pentru că a fost un pătimitor și mărturisitor al ortodoxiei în temnițele comuniste. Așa cum și evlavia poporului la Părintele Ilie Lăcătușu nu este una de ordin politic, ci față de trăirea ortodoxă a acestuia și pentru ajutorul pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor pentru rugăciunile părintelui mărturisitor atât în timpul vieții, cât și după nașterea sa în Ceruri.

  • R3Media.ro: Directorul Instititului „Elie Wiesel” a inventat o nouă „crimă”. Alexandru Florian îl acuză pe pr. Ilie Lăcătușu de „indiferență” față de soarta evreilor și „speră” că nu va fi canonizat / Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, îl acuză pe părintele Ilie Lăcătușu că a „slujit cu indiferență” față de evreii din Transnistria, în timp ce a fost preot în acea zonă, pe perioada celui de-al doilea război mondial. Cu alte cuvinte, pr. Ilie Lăcătușu nu este vinovat că ar fi făcut ceva, ci că n-a făcut, conform unei declarații oferite de Florian publicației G4 Media.

  • SACCSIV. Declarația lui Alexandru Florian (directorul “Elie Wiesel”) despre probabila canonizare a preotului Ilie Lacatușu

  • Basilica.ro: Comunicat: Punct de vedere asupra canonizărilor recente ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

    Având în vedere comunicatul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, referitor la canonizările Părinților Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae, Biroul de Presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări:

    a) În lumina principiilor libertății religioase și autonomiei bisericești cuprinse atât în legislația internațională (Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18), cât și în cea națională (Constituția României, art. 29; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor), Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza și a se pronunța, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce privește canonizarea unor persoane din Patriarhia Română.

    În cadrul procesului de canonizare, Biserica Ortodoxă Română desfășoară a activitate de cercetare minuțioasă a vieții persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea și-au schimbat viața. Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și mărturiilor credibile. Astfel, în cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinților (canonizare) s-a ținut cont de mai multe criterii canonice, istorice și pastoral-misionare din care reținem următoarele:
    1. Viața sa curată și sfântă;
    2. Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții;
    3. Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuți;
    4. Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie;
    5. Mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste;
    6. A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
    7. S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioșilor.

    b) Menționăm, de asemenea, că unii sfinți care sunt cinstiți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții, atitudini și gesturi greu de înțeles sau contrare chiar învățăturii creștine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții.

    Așa cum observăm din exemplele Sfântului Apostol Pavel, al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc și Împărat David, chiar și sfinții au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum și-au încheiat viața – adică la o înaltă măsură a desăvârșirii –, nu doar la greșelile sau păcatele săvârșite pe parcursul existenței lor pământești. De altfel, aceasta este și mărturia Sfintei Scripturi: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

    Precizăm pe această cale și faptul că Biserica Ortodoxă Română se delimitează public de orice afiliere ideologică sau politică partinică, invitând totodată la dialog orice persoană interesată de studierea vieților persoanelor canonizate.

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române

  • ActiveNEWS.ro: De ce trebuie demis Alexandru Florian, komisarul rasist, xenofob și antisemit de la Institutul ”Elie Wiesel”

📝 Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare. Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat slujbele lor miercuri seară, în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București. Pe agenda lucrărilor a figurat și aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic: cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop. →

- Posted in ➕ Ortodoxia în România by

Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare

Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, a anunțat agenda întrunirii și a făcut precizări suplimentare referitoare la sfinții care urmează să fie canonizați până în 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române.

Textele au fost supuse spre aprobarea Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, „pentru că ei și-au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al Mitropoliei Muntenei și Dobrogei”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Este un număr mai mare de sfinți propuși pentru canonizare decât ne-am gândit cu doi ani în urmă, când am propus 12”, a mai precizat Preafericirea Sa referitor la canonizările care vor fi aprobate până în 2025.

enter image description here

Părintele Patriarh Daniel a deschis miercuri, 10 iulie 2024, lucrările Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Patriarhul României a amintit că între aceste propuneri se găsesc și patru cuvioși români din Sfântul Munte Athos.

„Trei i-am propus noi, iar pe unul l-a propus un grec, fapt la care nu ne așteptam. Patriarhia Ecumenică a fost de acord. Este tocmai ctitorul Schitului Prodromu, Cuviosul Nifon. Acel grec auzise despre viețuirea lui sfântă și este foarte interesantă această lucrare, că nu noi, ci altcineva, care nu este din neamul nostru, a făcut propunerea respectivă, pentru că erau cunoscută din tradiția athonită viața acestui cuvios.”

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei este format din ierarhii celor 10 eparhii din componența mitropoliei (Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Târgoviștei, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Episcopia Giurgiului și Episcopia Tulcii), la care se adaugă episcopii Daciei Felix, Ungariei, respectiv Australiei și Noii Zeelande.

Sursa: https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-discuta-slujbe-pentru-noi-sfinti-intre-care-doi-preoti-marturisitori-din-capitala

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Omul nou — cel duhovnicesc — nu se poate forma decât în Biserică!

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

«Eu nu doresc să cumpărați lumânări. Să știți că lumânarea nu se roagă! Este numai un simbol. Desigur, nu trebuie să renunțăm la niște practici ale Sfintei noastre Biserici. Noi nu stricăm Tradiția. Dar a intrat în obișnuința unora să vină, să cumpere un mănunchi de lumânări, să le aprindă și apoi să plece să-și vadă de treburile lor, cu conștiința împăcată că și-au făcut datoria de creștini. Asta este o concepție și o practică greșită! Ea îi face pe unii să creadă că la atât se reduce Biserica. Eu vă repet, lumânarea este simbolul jertfei, al luminii, dar ea nu se roagă. Nu trebuie să ne bizuim pe lumânare! Dumneavoastră trebuie să învățați ceva nou. Dacă pe mine m-a preocupat ceva în viața aceasta, a fost formarea omului nou în Biserică. Mai auziți că se vorbește de omul nou. Să știți că omul nou [n.n. duhovnicesc] nu se poate forma decât în Biserică [...] De aceea, vă rog pe cei care vreți să rămâneți în biserică la rugăciune, să vă rugați împreună cu mine. Eu simt pulsul fiecăruia. Știu dacă cineva este numai figurant sau dacă se și roagă. Simt acest lucru. Dacă unii vin numai să aprindă lumânări, e treaba lor! Să vină, să le aprindă și după aceea să plece, să ne lase pe noi, care avem nevoie de rugăciune!»Lacrimă și har - Preotul martir Constantin Sârbu

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten.

Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul.

Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm.

Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

enter image description here

"Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

Oricine te iubeşte, se roagă pentru tine şi suferă pentru tine poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuti nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar.

Poți să fii foarte aproape de Domnul, poți să fii chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele altora, poți să fii chiar acolo, lângă cei care ascultă chemarea Domnului şi care vin şi se predau Lui, care se hotărăsc pentru El şi îşi aleg partea cea bună care în veci nu se va lua de la dânşii (Luca 10, 42), dar dacă tu însuti nu întelegi pretul clipei aceleia şi dacă tu însuți nu faci acest pas, rămâi afară. Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămâne afară spre pierzare (Apoc. 22, 15).

Poți să fii chiar fiul unui părinte credincios sau soțul unei soții credincioase sau părintele unor fii credincioși, poți să trăiești toată viața ta lângă suflete credincioase sau în familia celor credincioşi, dar dacă tu însuți nu te-ai născut din nou, dacă tu însuți n-ai adus inima ta la Domnul ca să ți-o spele, tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăția lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărtit pe veci de iubiții tăi care au fost credincioși (Ioan 3, 3; Cor 6, 9-11; Efes. 2, 1-6; Tit. 3, 5; Evrei 10, 19-22).

Suflete drag, ajuns aici, te rog ia bine seama la ceea ce citeşti, întelege întocmai ceea ce iți spune şi îți cere Hristos! Iată, Hristos stă acum şi înaintea ta aşa cum stătea atunci în fața sfântului Său Apostol, gata să-l spele şi pe el aşa cum făcuse cu toti ceilalti dinaintea lui şi aşteaptă consimțământul tău. Aşteaptă supunerea şi predarea ta; nu te împotrivi, primeşte spălarea Lui!

Închipuie-ți ce ar fi fost dacă sfântul Petru ar fi stat ani de zile în hotărârea lui de a se împotrivi cu înverşunare încercării Domnului de a-i spăla şi lui picioarele, la ce înjositoare aşteptare L-ar fi supus el pe Domnul!

Şi totuşi, unii dintre noi facem aceasta de atâta vreme cu El, fără să ne îngrozim ce facem față de Hristos. Ne împietrim inima în necredință, ne adormim conştiința în nepăsare, ne înjosim sufletul în faptă păcătoasă şi nu ne pasă de Domnul, Care aşteaptă de atâta vreme întoarcerea noastră (Isaia 30, 18; Apoc. 3, 20).

Întelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales întelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine?

Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te spele, de-I vei asculta chemarea! Slavă şi mulțumire lui Iisus Hristos!"

Preotul martir Constantin Sârbu, "Meditatii în Săptămâna mare"

Rugăciune pentru ceasul morții:
CLOPOT
"Iisuse, Doamne Dumnezeule, Părinte al îndurărilor, mă înfăţişez înaintea Ta cu inima înfrântă şi rănită de durere. Ţie Îţi încredinţez ceasul din urmă al vieţii mele şi cel care mă aşteaptă după dânsa. Când picioarele mele reci îmi vor da să înţeleg că corabia acestei vieţi e aproape de portul său, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când ochii mei, întunecaţi şi tulburaţi din pricina morţii ce ameninţă, vor privi stăruitor spre Tine, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când mâinile mele tremurătoare nu vor mai putea strânge crucea Ta şi, peste voia mea, Te voi lăsa să cazi pe patul durerii mele, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când obrazul meu, galben ca ceara, va stârni frică şi compătimire în cei ce se vor afla în jurul meu şi când perii capului meu, scăldaţi în sudorile morţii, vor vesti că e aproape sfârşitul zilelor mele, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când urechile mele vor fi aproape să se închidă pentru totdeauna la vorbele oamenilor şi se vor deschide ca să asculte vocea Ta care va rosti judecata ce nu se mai poate schimba şi de care va atârna soarta mea pentru toată veşnicia, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine!Preotul martir Constantin Sârbu

✝️ Părintele Constantin Sârbu a fost reînhumat astăzi!

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Deși la deshumare osemintele părintelui răspândeau un miros plăcut, acest lucru nu a contat pentru cineva care a hotărât altceva!

Prigoana Părintelui Constantin Sârbu din perioada comunistă, continuă și astăzi!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!


Părintele-mărturisitor Constantin Sârbu de la Biserica Sapienței, unul dintre ctitorii celebrei Biserici de la Bariera Vergului, deshumat după mirosul puternic de mir pe care îl răspândeau moaștele sale sfinte, a fost reînhumat, ieri, miercuri, 22 noiembrie, la ordinul Patriarhiei Române.

Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul antihristic, a fost deshumat în urmă cu o lună, miercuri, 18 octombrie 2023, la 48 de ani de la adormirea sa, care se împlineau pe 23 octombrie 1975.

În această perioadă numeroși credincioși s-au închinat la moaștele sale și au confirmat sfințenia lor, având loc și o procesiune cu acestea. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții neamului românesc și să avem parte de rugăciunile noului martir Constantin-mărturisitorul Bucureștilor!

"O, de trei ori fericite Sfinte Părinte Constantin Sârbu, care ne-ai fost povățuitor pe calea acestei vieți, nu ne uita pe noi, fiii tăi duhovnicești, și roagă-te pentru toți cei care cu dragoste serbăm amintirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!"

📜 Petiție: “CEREM CA MOAȘTELE PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ PENTRU A FI CINSTITE DE CREDINCIOȘI” →

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Către

Arhiepiscopia Bucureștilor, Patriarhia Română și întregul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În calitate de fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe a toată lumea și ai Bisericii Ortodoxe a românilor, având în vedere descoperirea minunată a moaștelor Părintelui Constantin Sârbu, fost preot paroh la biserica Sapienției din București, noi, semnatarii acestei scrisori, solicităm Sfințiilor, Preasfințiilor, Înaltpresfințiilor voastre, precum și Preafericirii sale patriarhul Daniel, SĂ I SE ACORDE CINSTIREA CUVENITĂ UNUI SFÂNT acestui părinte mărturisitor și pătimitor în temnițele comuniste, care s-a învrednicit și de o moarte mucenicească!

În data de 18 octombrie 2023, actualul preot paroh la biserica Sapienției, Marin Cojoc, având nenumărate semne despre sfințenia Părintelui Constantin, după consultarea Consiliului parohial, a hotărât și înfăptuit deshumarea trupul preotului martir.

Au fost descoperite osemintele acestuia cu CARACTERISTICI CLARE DE SFINTE MOAȘTE!

Mai mult decât atât, moaștele emanau, în primele zile de la dezgropare, o mireasmă deosebită despre care pot da mărturie mai multe persoane, iar nenumărații credincioși care se închină zilnic constată o energie dumnezeiască prezentă în jurul trupului vrednicului Părinte, dar și ajutor minunat în diferite suferințe sau probleme după rugăciuni către Sfinția sa.

Constatăm cu surprindere și dezamăgire că în data de 1 noiembrie 2023 Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor a trimis o adresă către parohul actual de la biserica Sapienției prin care dispune ca moaștele să fie „reînhumate” în mormântul din care au fost scoase, invocând un regulament al cimitirelor, la care, după părerea fețelor bisericești, ce semnează respectiva adresă ar trebui să se supună și Sfinții.

Sfinții ies la lumină când hotărăsc ei și Dumnezeu!

Sfinții nu se supun regulamentelor inspirate de legislația necreștină europeană!

De asemenea, constatăm cu surprindere și mâhnire, că autorii respectivei adrese abuzează de autoritatea pe care le-o conferă funcțiile în Arhiepiscopia Bucureștilor căutând să impună cenzura asupra acestei minunate descoperiri, cerând preotului paroh să nu vorbească în mass-media despre evenimentul aflării sfintelor moaște.

Totodată, în finalul adresei se folosește exprimarea jignitoare, pentru Sfânt și pentru credincioși: „și le va explica credincioșilor diferența dintre cinstirea ce se cuvine să o aducem sfinților și respectul cuvenit osemintelor celor decedați”, insinuând că sfintele moaște ale Părintelui Constatin ar putea fi simple oseminte ale unui decedat obișnuit.

Solicităm, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Patriarhiei și Sfântului Sinod, să delege o comisie de cercetare a moaștelor Părintelui Constantin Sârbu care să constate și să certifice sfințenia acestora și o viitoare canonizare a minunatului nou mărturisitor și mucenic.

Solicităm, de asemenea ca din respectiva comisie să NU facă parte persoane care au aversiune față de noii martiri și mărturisitori ai temnițelor comuniste sau să fie în conflict de interese având legături sau rude printre torționarii fostului regim comunist.

Reamintim Patriarhiei că alte Biserici Ortodoxe locale au canonizat sute și chiar mii de sfinții din secolul XX prigoniți sau martirizați de sistemul comunist, iar Biserica Ortodoxă Română NU A CANONIZAT NICI UNUL, deși există sute de mărturii și semne de sfințenie ale unor noi sfinți români!

Așadar, CEREM CA MOAȘTELE NOULUI MARTIR ȘI MĂRTURISITOR CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ SPRE A LI SE ADUCE CUVENITA CINSTIRE DE CĂTRE CREDINCIOȘII EVLAVIOȘI!

Cerem ca în orice situație, dacă se va face o comisie de cercetare sau nu, TRUPUL PĂRINTELUI SĂ NU FIE REÎNHUMAT, CI CREDINCIOȘII SĂ FIE LĂSAȚI LIBERI să-și manifeste evlavia pe care o au către Sfântul Contantin Sârbu și către alți sfinți ai închisorilor și nu numai.

Cerem ca înaltele fețe bisericești să NU cenzureze cultul Sfinților Închisorilor!

Credincioșii au nevoie de mărturii ale sfințeniei și de exemple concrete, palpapile a prezenței Duhului Sfânt în moaștele Sfinților!

Sfinții nu se îngroapă în pământ!

Sfinții se cinstesc cu aleasă prețuire!

Poporul Român ortodox este un popor iubitor de Sfinți și cinstește în mod deosebit moaștele acestora.

Ne rugăm ca Duhul Sfânt să vă călăuzească spre a lua hotărâri folositoarea poporului credincios și spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime revelat!

Amin!

Sursa: https://www.petitieonline.com/cerem_ca_moatele_printelui_constantin_sarbu_s_fie_lsate_la_lumin_pentru_a_fi_cinstite_de_credincioi

CEREM CA MOAȘTELE PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ PENTRU A FI CINSTITE DE CREDINCIOȘI
SEMNEAZĂ ACEASTĂ PETIȚIE!

✝️ Despre aproapele meu - din cartea "Lacrimă şi Har" al Preotului martir Constantin Sârbu

Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010

Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?

Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!

Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numesti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!

Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010

✝️ Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Părintele Martir Constantin Sârbu - născut în Ceruri la 23 octombrie 1975

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

Revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu și mă simţeam întărit”.

Fericitul Părinte Constantin Sârbu

Fericitul Părinte Constantin a fost văzut cu aură de sfânt pe patul morții de către Părintele Ilarion Argatu și a fost aflat cu Moaște Sfinte la deshumarea din cursul acestei săptămâni care a avut loc la Biserica Sapienței din București:

“În mai 1963 am fost eliberat din închisoarea Aiud, după 15 ani de detenţie și adus direct la Viișoara, lângă comuna Mărculești - Slobozia, un sat de exilaţi bănăţeni, cu casele zidite din lut, cu curţi frumoase, pomi roditori îngrădini și străzi largi, bine îngrijite, deși când ploua, pământul se înmuia și se făcea o mocirlă care ajungea până la genunchi. Acolo fusese un câmp de mazăre, un câmp imens de Bărăgan. (...) Am ajuns acolo noaptea târziu. Jandarmul m-a întrebat dacă mai știu pe cineva, un prieten, la care să pot dormi câteva nopţi, până îmi voi curăţa casa pe care mi-o va repartiza. Nu cunoșteam pe nimeni.

Jandarmul m-a dus la preotul satului, Constantin Sârbu. Nu pentru că m-ar fi cunoscut sau că l-aș fi cunoscut ci pentru că, am înţeles atunci, el primea pe oricine.

Avea o căsuţă din lut, cu o tindă și o cameră. Pereţii erau acoperiţi cu icoane și când a deschis ușa să mă primească, aerul mirosea a tămâie. Am înţeles că se rugase, că această casă era locuită de îngeri. Mi-a dat să mănânc ceva și după o scurtă rugăciune, m-am culcat. Am stat cu Părintele câteva zile, până ce mi s-a repartizat o casă.

Erau multe pustiite, după plecarea exilaţilor. Ca printr-o tristeţe a firii, la scurtă vreme după ce ocupantul casei pleca, se decojeau pereţii, iarba creștea pe poteca ce ducea de la stradă la ușa casei, și întreaga locuinţă respira o singurătate copleșitoare. Chiar dacă nu știai nimic, înţelegeai că este o casă părăsită.

Așa arăta casa mea când, după câteva zile trăite alături de Părintele, rănile mele începeau să se vindece.

Ciudat, el nu-mi ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare cu el. Părintele a mers cu mine să vedem casa și a observat tristeţea care mă copleșea văzând tristeţea casei. Mi-a pus mâna pe umăr - am simţit dintr-o dată că sunt mai tare.

— Nu te teme, mi-a spus, casa se va înveseli de îndată ce te vei muta în ea!

Mi s-a părut că a folosit o figură de stil, o personificare sau o metaforă și m-am uitat la el cu un zâmbet, ca și cum i-aș fi arătat că-i apreciam observaţia poetică. Dar Părintele nu zâmbea. Avea o faţă luminată, privea parcă prin mine și această senzaţie m-a făcut să nu mă mai simt nici singur, nici trist.

Părintele Sârbu a rostit o rugăciune de binecuvântare, mi-a spus ce-mi trebuie, unde să găsesc mătură și lucruri cu care să mă învelesc, căci nu aveam absolut nimic, decât ce era pe mine și o manta ruptă.

Oamenii din sat m-au ajutat. Cred că și fără prezenţa Părintelui m-ar fi ajutat, dar atunci am simţit că protecţia lui mi-a adus un plus de simpatie din partea lor.

Unii au lucrat cu mine frământând lutul cu care să lipesc casa, acolo unde căzuse lutul și varul. Alţii mi-au adus un pat de la cineva plecat de curând. De la un vecin am primit paiele, peste care am pus un ţol dăruit, ca să nu dorm pe scândură.

Într-o zi aveam tot ce-mi trebuia în casă: pat, găleată de apă, cană, o farfurie, o lingură, o furculiţă, lampă cu gaz și o icoană de la Părintele Constantin. De 15 ani nu fusesem așa de bogat și de liber!

De la casele unde erau familii, mi-a venit mâncare. A doua zi m-au luat la ferma de stat să muncesc, pentru a obţine paiele cu care să-mi dreg acoperișul. M-am simţit stăpân pe casă, pe mine, pe tot ceea ce era în casa mea. Și toate lucrurile erau binecuvântate de Părintele Constantin: nimic nu era blestemat ca la închisoare, nici patul, nici lingura, nici găleata de apă.

Peste toate plutea binecuvântarea lui Dumnezeu, coborâtă prin semnul crucii făcut de mâna Părintelui Sârbu.

— Să vii duminică la biserică!, mi-a spus Părintele, despărţindu-se de mine. Nu era nevoie să mă invite. O biserică adevărată, cu icoane, cu miros de tămâie și cu un preot în odăjdii slujind liber, nu în taină și cu frică, așa cum erau slujbele în închisoare, era tot ce dorea sufletul meu!

Văzusem biserica. Era o clădire de lut, ca oricare altă casă din sat,dar cu o mică turlă și cu un clopot.

Duminică dimineaţa, glasul subţire al clopotului a răsunat peste sat. Era luna mai, pomii erau în floare, aerul era răcoros și pur, iar clopotul suna vesel și pătrundea liber în urechi, fără a mai trece printre zăbrelele celulei și prin obloanele de lemn. Acum era un clopot liber, un sunet liber și o ureche liberă care îl recepta.

Interiorul bisericii era sărac și foarte sever, aproape o biserică de catacombe. O lumină aurie intra pe fereastră dinspre miazăzi și Părintele slujea luminat de această aură. Se mișca încet, hieratic (solemn), cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic. M-am așezat la strană alături de cântăreţ și de ceilalţi credincioși care cântau. Cântasem și eu în corul bisericii din sat, și ca elev de liceu.

La sfârșit, Părintele a vorbit. Era o oarecare prudenţă în ceea ce spunea, știam că orice mișcare a noastră era înregistrată de poliţia locală, că eram urmăriţi pas cu pas, dar glasul lui cald pătrundea în inimi.

Vorbea cu o dragoste și o convingere interioară atât de puternică, încât fără să vrei te simţeai prins într-un fel de zbor spiritual și de o iubire pentru tot.

Plecai din biserică, de fiecare dată, cu o iubire mai mare pentru semeni, cu un sentiment de solidaritate pentru aproapele tău și cu o binecuvântare care te însoţea toată săptămâna dacă, din cauza muncii istovitoare de la fermă, nu mai aveai timp să-l întâlnești pe Părintele Constantin, sau el, prin de grija pentru toţi, nu mai ajungea în cursul săptămânii să te întâlnească. În felul acesta, zilele noastre de exil în satul Viișoara căpătau un sens purificator, o justificare împotriva absurdului în care trăiam de aproape 20 de ani.

(...) Nu am putut merge la înmormântarea Părintelui; aveam oră la școală. De atunci până acum, m-a fulgerat câteodată gândul la Părintele, mai cu seamă după ce am intrat a doua oară în închisoare și aveam nevoie de ajutorul celor pe care îi iubisem, mă ajutaseră și puteam să-i chem acum în ajutor. De multe ori, revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu, cu zâmbetul lui permanent, cu o anumită timiditate, vedeam lumina care iradia pe faţa lui, câteodată discutam cu el, așa cum discutam cu mama și cu tata mutaţi de mult la cele veșnice - și mă simţeam întărit.

Apoi, evenimentele s-au precipitat peste mine, îndepărtarea de ţară mi-a răsturnat cursul vieţii, dar tot mi-au rămas câţiva stâlpi morali și de referinţă orientativă și, printre ei, nu a lipsit nici Părintele Sârbu.

Scriu aceste rânduri, cu pietate, cu dragoste și pace. Am o vârstă la care drumul spre dincolo este mereu deschis și anii, experienţa, obișnuinţa cu moartea atâtora din jurul meu mă fac să privesc spre lumea Părintelui Constantin Sârbu cu un ochi neînspăimântat și cu o credinţă firească. Acolo ne vom întâlni și, eliberaţi de condiţiile omenești, vom putea fi împreună fără opreliști. Și știu că bunătatea lui, caldul lui suflet va fi pentru mine un bun venit, așa cum a fost atunci, la Viișoara.

Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, consemnată în lucrarea “Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu”, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010


Citiți și:

✝️ Moaștele Părintelui Constantin Sârbu, de la biserica Sapienției, au fost deshumate pe 18 octombrie 2023

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

enter image description here

La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat astăzi, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București.

Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.

„Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla(1956-1962) și Dej (1955) și lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist”, relatează site-ul doxologia.

Pr. Constantin Sârbu a fost hirotonit preot în anul 1934 de către PS Nifon Criveanu pe seama Catedralei Episcopale din Huși și a rămas un slujitor devotat altarului până la sfârșitul vieții sale, spovedind și alinând durerile a multor oameni ce alergau cu nădejde la ajutorul și epitrahilul său.

Despre hirotonia sa, Părintele avea să consemneze: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.

Alături de soția sa, va oblădui suferințele multor oropsiți, fondând în Huși un cămin social pentru bătrâni și copii orfani.

În 1941 soția îi moare și rămâne singurul sprijin pentru cele două fetițe ale sale.

La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Perioada detenției și-o va petrece în penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962), Dej (1955) şi lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Torturat și înfometat se îmbolnăvește de ulcer duodenal, însă va rămâne neclintit în mărturisirea de credință până la eliberare: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.

După eliberare, în 1964, va primi cheile bisericii Sapienței care 40 de ani fusese închisă și era într-o stare avansată de degradare, o va restaura și va liturghisi în altarul ei până la sfârșitul vieții.

Mai multe mărturii despre Părintele Constantin Sârbu puteți afla din cartea: Sfinții închisorilor, editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă).

Să ne reamintim faptul că Biserica Ortodoxă Română a demarat procesul de canonizare a unor martiri și mărturisitori din temnițelor comuniste pentru anul 2025.

enter image description here

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și Har

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

Preotul martir Constantin Sârbu

🌀 Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.

– Astea ce sunt?

– Păhărele pentru țuică.

– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!

Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:

– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!

Și am plecat.

🌀În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.

– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!

– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?

– Hai, hai să mergem!

M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:

– Bună ziua!

– Bună ziua!

Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:

– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ți-e bărbatul cu care te certai?

– Ah, Părinte…

– Adă-l încoace!

Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:

– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:

– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.

– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace!

N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?

Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:

– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:

– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:

Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!

Așa să ziceți și să vă rugați!

Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor. Și s-au făcut aceia niște credincioși! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…

Îmi amintesc o întâmplare de Paști.

🌀Pe vremea aceea erau grupuri de scandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca să tulbure Sfânta Liturghie.

Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a pus credincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.

Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:

– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!

– Nu putem – au zis ei – am mâncat!

– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică! La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo. Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.

Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce. Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică. Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă. Și i-a câștigat pentru Biserică!

Preotul martir Constantin Sârbu

Extras din ”Lacrima si har”, Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104