ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Un preot din Târgu Jiu - Preotul Paroh Barză Cosmin Ioan - denunță abuzurile Mitropoliei Olteniei și ale Protopopului Câmpeanu

- Posted in ➕ Ortodoxia în România by

Preotul Paroh Barză Cosmin IoanPreotul Paroh Barză Cosmin Ioan

Protopopul cu apucături de interlop Câmpeanu Ionel continuă să traficheze posturi de preoți, cu înalta ”binecuvântare” a Mitropoliei Olteniei.

Fără nicio explicație, preotul paroh Barză Cosmin Ioan a fost anunțat de protopopul Câmpeanu să dispară din parohia pe care a întemeiat-o în Târgu Jiu, pentru că va fi adus un alt ”preot”, care activează în prezent ca jurist la teatrul din oraș.

Cu peste 10 ani în urmă, când a fost repartizat ca preot, în acea parohie nu exista nici măcar un acoperiș sub care să se oficieze slujbele. Cu ajutorul enoriașilor, preotul Barză a construit o biserică.

Deși are o conduită ireproșabilă și nu are nicio sancțiune, superiorii lui din BOR l-au anunțat că trebuie să dispară, pur și simplu.

În cuvântarea de la sfârșitul slujbei de azi, preotul Barză a povestit cum a fost umilit de Mitropolitul Olteniei chiar în prezența fiicei sale, și cât de rușine îi este că e coordonat de un protopop ”travestit”, așa cum îl numește pe Câmpeanu:

"Mitropolitul mi-a vorbit ca și cum aș fi fost un gunoi în fața lui. Am plecat cu fetița mea plângând. A zis ”tati, n-am văzut pe nimeni să se comporte atât de urât cu tine, n-am crezut vreodată că cineva te poate umili cum te-a umilit omul acesta”. Marele protopop Câmpeanu conduce Biserica din Gorj precum un travestit. Are din cele ale mafioților și ale celor care se pricep la afaceri, dar din cele ale preoției nimic nu are. Mă simt jignit că mă reprezintă ca protopop. De-acum înainte, Mitropolitul Olteniei mă va auzi mult. C-am stat așa, precum ghiocelul în fața lui, numai așa am stat în fața lui și el a crezut că eu sunt prost, de stau așa."

În imaginile de mai jos puteți vedea și reacția tranșantă a credincioșilor din parohia preotului Barză, care nici nu vor s-audă de venirea altui preot.

Sursa: https://fb.watch/lLHbLhT-ZN/


Comentariu Ortodoxia.RO: