Există oameni pe care istoria nu-i poate înghiți, oricât ar încerca.

Oameni care nu scriu ca să fie admirați, ci ca să nu înnebunească.

Radu Gyr a fost unul dintre ei.

Un poet al durerii, al demnității, al rezistenței prin cuvânt.

Un om care a înțeles că poezia poate fi o sabie — și că uneori, pentru a spune adevărul, trebuie să fii gata să mori.

S-a născut în 1905, la Câmpulung Muscel, într-o familie modestă, dar plină de dragoste.

De mic a iubit cuvântul, a fost atras de scenă și de literatură.

La 10 ani scria deja versuri, iar la 18 era student la Litere și Filosofie la București.

Avea o inteligență limpede și o sensibilitate ascuțită, care îl făceau să simtă lumea mai adânc decât ceilalți.

A debutat devreme, în perioada interbelică, alături de poeți ca Nichifor Crainic și Lucian Blaga.

Scria despre credință, despre suferință, despre țară.

Poezia lui era limpede, directă, de o forță morală rară.

Credea în frumos, dar și în dreptate.

Și într-o vreme când țara se frângea între ideologii, el a ales o cale riscantă: a spus ce gândea.

A fost implicat politic, da — dar mai presus de toate, a fost poet.

Un om al conștiinței, nu al urii.

Iar atunci când regimul comunist a venit la putere, vocea lui a devenit o amenințare.

Pentru că el scria despre libertate.

Despre Dumnezeu.

Despre neam.

Despre suferința care nu te învinge, ci te curăță.

În 1945 a fost arestat.

A urmat o perioadă lungă de detenție — lagăre, anchete, bătăi.

A fost dus la Aiud, apoi la Jilava.

Acolo, în frig, în foame, în întuneric, Radu Gyr n-a încetat să scrie.

Pe bucăți de hârtie, pe pereți, pe tăblițe de săpun.

Își învăța poeziile pe de rost și le spunea altor deținuți, care le învățau și ei, ca să nu se piardă.

Versurile lui se răspândeau prin ziduri, prin suflete, ca niște rugăciuni șoptite în taină.

Apoi, într-o zi, a scris o poezie care avea să-i schimbe viața: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

O chemare la demnitate.

Un strigăt către poporul înfrânt, către oamenii care tăceau de frică.

Versurile nu cereau răzbunare.

Cereau trezire.

„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane,
acum ori niciodată să dăm lumii dovezi...”

Pentru aceste versuri, Radu Gyr a fost condamnat la moarte.

O condamnare pentru poezie.

Un verdict dat de un regim care se temea de cuvinte mai mult decât de arme.

Așteptând execuția, în celula lui, poetul n-a cerut iertare.

A scris:

„Dacă-i să mor, o, Doamne, să mor în țara mea,
Să simt pământul dulce sub fruntea mea cea grea.”

Sentința i-a fost comutată în muncă silnică pe viață, după proteste internaționale.

Dar anii din temniță i-au ruinat trupul.

A fost bătut, înfometat, umilit — și totuși, nu și-a pierdut credința.

Le spunea colegilor de celulă:

„Să nu urâți, fraților. Dacă urâm, devenim ca ei. Să ne rugăm.” A fost eliberat abia în 1963, după aproape 20 de ani de chin.

Bolnav, slab, cu ochii adânciți, dar cu sufletul intact.

A trăit încă zece ani, scriind în tăcere, fără publicare, pentru că era interzis.

A murit în 1975, în anonimat, dar cu pacea celui care a spus tot ce avea de spus.

Morala

Radu Gyr a fost dovada vie că poezia poate fi mai puternică decât moartea.

A fost omul care a scris cu sânge și a suferit pentru fiecare vers, dar n-a renunțat niciodată la iubirea de țară și de Dumnezeu.

El ne-a lăsat o lecție rară: nu există lanțuri pentru cuvântul rostit din credință.

Și că, uneori, un singur vers spus din inimă poate schimba o lume întreagă.

✔️ Asmarandi Alexandra

🌐 Sursa: https://www.facebook.com/asmarandi.alexandra/posts/pfbid028T9aEE9MkKAwYdanXLi3X92Z7nho95yRs3Lo1CsS52inBnpTkyuLdvLhKFy1wbsnl

Ia, fiule, bucoavna mea de sfaturi!
E bârna grea de-nțelepciune-n ea,
șindrile rupte din făptura mea,
coaste de veacuri, măduvă de leaturi.

Bătrâne-nvățături din buchii sfinte
descalecă din pajuri și din crini;
purced de la-mpărații bizantini,
cobor din mucenici, vin din morminte.

Să-ți fie țara mir, neamul-agheasmă,
iar tu, înfipt în lut să fii ca un
biruitor, prin grindină, gorun,
suind spre cer ca o catapeteasmă.

Legat de datini cu vânjoase vine,
în apriga ta scoarță de copac
să gâlgâie tot neamul tău din veac,
suind precum un sânge cald în vine.

Și dârz și ne-nfricat șoldan de bază,
s-auzi în trunchiul tău, pe zări crescut,
cum taică-tău și maică-ta, din lut,
cu glas adânc te binecuvântează.

~ Radu Gyr

• ❤️ Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr

• ✏️ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

• ✏️ Radu Gyr: Metanie

• ✝️ Avem o țară – Corul Mănăstirii Diaconeşti (versuri de Radu Gyr)

• ✝️ Moment artistic dedicat lui Radu Gyr - Apostolul Poet al închisorilor și Mircea Vulcănescu - filozoful, martir mărturisitor.

• ✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

Radu Gyr este un mare poet al României, un poet care a compus unele din cele mai frumoase și mai sensibile poezii scrise vreodată, poezii care au intrat de mult în zestrea culturală a țării. Una dintre aceste poezii se intitulează „Ne vom întoarce într-o zi” și este o capodoperă:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce-n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

Melodia „Ne vom întoarce într-o zi” ștearsă de MAPN după un articol în presă

Un articol apărut în publicația G4 Media a determinat Ministerul Apărării Naționale (MAPN) să șteargă această melodie de pe contul oficial. De ce?

Interpreții formează trupa „Band of Brothers and Sisters”

• ✏️ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

• ✏️ Radu Gyr: Metanie

• ✝️ Avem o țară – Corul Mănăstirii Diaconeşti (versuri de Radu Gyr)

• ✝️ Moment artistic dedicat lui Radu Gyr - Apostolul Poet al închisorilor și Mircea Vulcănescu - filozoful, martir mărturisitor.

• ✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntruna an de an,
noi v-auzim curgând sub glie
ca un şuvoi subpământean.
Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul până-n temelii,
că țara arde de morminte
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
v-o regăsim mereu în noi.
De vi s-au smuls şi flori, şi cruce,
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n veac v-aduce
îngenunchieri de heruvim.

Morți sfinți în temniți şi prigoane,
morți sfinți în lupte şi furtuni,
noi ne-am făcut din voi icoane
şi vă purtăm pe frunți cununi.
Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu, neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.

Astăzi 29 aprilie 2025 se împlinesc 50 de ani de la trecerea în veşnicie a poetului martir Radu Gyr.

Martirii sunt martorii învierii, martorii adevărului, martorii suferințelor purtate în Hristos pentru pregătirea sufletului dornic de Împărăția lui Dumnezeu.

Aşa că martorii mărturisesc şi apoi sunt prigoniți de duhul lumii care nu se regăseşte în puterea iubirii lor.

De aceea, astăzi, mai mult decât oricând avem nevoie ca martirii să fie lângă noi, să ne dea putere ca fiind martori la tot ce este în jurul nostru să fim şi noi cel puțin mărturisitori, dacă nu martiri cu voia lui Dumnezeu!

Cu acest pilej vă împărtăşim melodia noastră pe versurile marelui poet – Imn morților. Am creat această melodie pentru că avem nevoie de Radu Gyr!

Avem nevoie de Radu Gyr pentru că a strigat şi s-a rugat pentru libertate într-o vreme când erai obligat să gândeşti după ideologii fără Dumnezeu, ideologii distrugătoare de suflete.

Avem nevoie de Radu Gyr pentru că rugăciunea şi suferințele lui ni le-a dăruit spre ajutor în cea mai delicată formă a artei – poezia. Această formă creatoare care a înlesnit de-a lungul veacurilor exprimarea liberă a sufletului.

Avem nevoie de Radu Gyr pentru că ştim că doar înaintaşii, strămoşii noştri au păstrat cu preț de sânge credința, demnitatea şi onoarea cu care ne-a hărăzit Dumnezeu!

Avem nevoie de Radu Gyr să ne spună mereu că

„Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
Nici când în lacrimi ochii ți-s
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunțările la vis”

Veşnica lui pomenire!

Hristos a înviat!

— Familia Udrea

— Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=Bk9roqKJeu4

CREZ

Cred într-unul Dumnezeu,

Tatăl ziditorul,

dar mai cred și-n neamul meu,

înfrățit cu dorul.

Cred în sfinți, dar și-n voinici,

cred în flori și-n cremeni,

căci tăcuții mucenici

cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,

aspru, din furtună,

neamul meu se va trezi

cu securea-n mână.

Și-atunci ierte Cel din cer

liftele spurcate,

căci prin sânge și prin fier

ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,

Tatăl ziditorul,

ce-a-nfrățit în neamul meu

sfântul crez cu dorul!

— Radu Gyr

Îndemn la luptă

Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.

• 🎶 Familia Udrea - Îndemn la luptă
  La 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr ridică un steag mai sus peste închipuitele lupte pierdute şi ne cheamă cu hotărâre sfântă să nu renunțăm la visul nostru ontologic, visul mântuirii în Împărăția lui Dumnezeu.

• 📜 Părintele Iustin Pârvu despre Radu Gyr

• ❤️ Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr

• 📃 A mai murit încă unul - de Radu Gyr

• 📱Radu Gyr / Știai istoria lui?

@snoozeboys

Știai istoria lui? Precizăm că videoclipul conține o parte din melodia lui Cedry2k. Enjoy!

♬ sunet original - snoozeboys

A mai murit încă unul -
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, șase, opt, zece ...
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mângâie foarte.
Tovarăși de moarte,
poftim încă unul!

Lăsați-l să plece!
Nu spuneți o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
și-o pâine rece

— Radu Gyr

– Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume asumarea sentinţei condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile.

Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranţa zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteţi imagina. De pildă, condamnaţii la moarte erau încarceraţi într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa, de formă, ca să audă deţinuţii, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente.

Uneori îşi băteau joc de ei, minţindu-i că urmează să fie executaţi. Bieţii deţinuţi erau legaţi la ochi şi trimişi în faţa plutonului de execuţie care trăgea cu gloanţe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă.

Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunţau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentaţie minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu.

Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei.

Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forţă lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simţea onorat să își dea viaţa pentru Dumnezeu şi idealul său.

Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toţi ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deţinuţii legionari, ci şi de toţi ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiţi şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunţau şi la puţina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând.

Însuşi gestul de a oferi ceva altui deţinut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învăţat-o, a fost “As-noapte, Iisus…” Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost aşa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu şi nevătămat.

– Cum reuşeaţi să scrieţi pe pantof?

– Umezeai oleacă pantoful, talpa, şi scriai cu varul de pe perete. Se imprima extraordinar varul în cauciucul acela înmuiat. Unii mai confecţionau peniţe din lemn de fag sau stejar. Noi ne lăfăim acum cu calculatoarele, că încap mii de cuvinte pe un centimetru pătrat, pe când acolo noi scriam numai începutul cuvântului, ca să încapă. Aşa procedam şi cu alfabetul morse, băteam doar începutul cuvântului, iar restul era de la sine înţeles. Erau deţinuţi cu o aşa inteligenţă, încât ştiau din memorie poezii întregi, citate întregi din Sfânta Scriptură şi le transmiteau pe calea aceasta a alfabetului morse.

De aceea mergea foarte rapid comunicarea prin morse; era o adevărată publicaţie şi ziaristică. Însă gardienii au aflat de alfabetul morse şi de acum stăteau cu stetoscopul la ureche şi ascultau prin celule. Dar şi noi învăţasem unde să ne aşezăm să batem în perete. Eu mă aşezam în unghiul morţii, imediat după uşă, între uşă şi perete, şi ei nu aveau cum să vadă; stăteam cu spatele aşa la perete şi cu mâna băteam morse. Iar gardianul te vedea că stai popândău acolo, şi îşi zicea: „Ei, acela nu face nimic”.

– Martirii din temniţele comuniste sunt criticaţi pe de o parte că nu au adus un aport Bisericii, şi nici neamului, datorită controversatei lor apartenențe politice…

– Iniţiatorii Mişcării Legionare erau în primul rând oameni, creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta, au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, ei au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului.

De pildă, în anul 1920, când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat Mişcării Legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul Evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor, atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o Bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani să îi aresteze pe evrei şi să îi închidă în lagărul din Transnistria. Antonescu ce a făcut? Nu a arestat niciun evreu. Ci în locul evreilor a adunat toţi ţiganii, i-a dus în lagăr, unde trebuiau duşi evreii. Nemţii ne întrebau cum stăm cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe când evreilor le-a dat în alb paşaport Antonescu să părăsească ţara şi aşa au scăpat de uciderea nemţilor.

Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul şef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era Mişcarea Legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Extras din interviul Părintele Iustin Pârvu România – Rezistenţa Ortodoxă din Balcani.

• 📆 Pe 29 Aprilie 1975 trece la Domnul Radu Gyr

• 📃 A mai murit încă unul - de Radu Gyr

• ❤️ Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr

• ✏️ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

• ✝️ Avem o țară – versuri de Radu Gyr

• ✏️ Radu Gyr: Metanie

• ✝️ Moment artistic dedicat lui Radu Gyr - Apostolul Poet al închisorilor și Mircea Vulcănescu - filozoful, martir mărturisitor.

Iisus în celulă - o poezie despre patimi în Săptămâna Patimilor

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă,
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veșminte,
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Şi mi-a făcut semn ca să tac...

A stat lângă mine pe rogojină...
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,
Parcă purtase lanţuri, cândva...

Oftând, Şi-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpăţână,
Si mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Şi am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

— Radu Gyr

Radu Gyr, Mărturisitorul care s-a ridicat de pe targa morții pentru a mai spune încă ceva: Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Radu Gyr, românul liber, arestat de trei dictaturi, soldatul rănit pe front în linia întâi, poetul pentru Hristos care a smuls gratiile închisorilor comuniste pentru a scrie cu ele despre libertate.

Radu Gyr, comandantul din prima linie a unei generații atât de mari pentru România, încât a fost condamnată în întregime la moarte de străini. În fața acestei condamnări, declarația lui a fost aceasta:

"Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

Radu Gyr trăiește în memoria colectivă pentru că nu s-a dezis, pentru că nu si-a trădat idealul nici măcar în fața morții.

Metanie

Doamne, fă din suferință,

Pod de aur, pod înalt,

Fă din lacrimă velință

Ca într-un pat adânc și cald.

Din lovirile nedrepte

Faguri facă-se și vin.

Din înfrângeri, scări și trepte,

Din căderi, urcuș alpin.

Din veninul pus în cană

Fă miresme ce nu pier.

Fă din fiecare rană

o cadelniță spre cer;

Și din fiece dezastru

Și crepuscul stins în piept,

Doamne, fă lăstun albastru

și fă zâmbet înțelept.

Concert de muzică și poezie din închisorile comuniste

Imn morţilor - Radu Gyr

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntruna an de an,
noi v-auzim curgând sub glie
ca un şuvoi subpământean.

Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul până-n temelii,
că țara arde de morminte
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
v-o regăsim mereu în noi.

De vi s-au smuls şi flori, şi cruce,
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n veac v-aduce
îngenunchieri de heruvim.

Morți sfinți în temniți şi prigoane,
morți sfinți în lupte şi furtuni,
noi ne-am făcut din voi icoane
şi vă purtăm pe frunți cununi.

Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu, neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.

Avem o ţară unde au stăpânit odată,

Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.

Şi unde stau de veacuri laolaltă,

Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane

Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;

Avem atâtea lacrimi şi prigoane

Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu Duhul,

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;

Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,

Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,

Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;

Ca să păzească fără de schimbare,

Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,

Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;

Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,

Pe Horia tras pe roată pentru neam.

Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,

Ardeal cu trei culori împodobit;

Scriind deasupra vina ta cu sânge,

Aceea că, ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte

Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;

Dar astăzi dând pământul la o parte,

Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia,

Ce strigă din morminte pân' la noi:

Să apărăm cu râvnă Ortodoxia

Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!