• Să fii orb fată de cele trupești, ca să le poţi vedea pe cele duhovnicești.

• Surd la cele lumești, ca să le auzi pe cele dumnezeiești.

• Nesimţitor faţă de cele materiale, ca să dobândești simțirea cercetării harului.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul.

Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.

Starețul Efrem Vatopedinul - Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul

Într-o bună zi, l-a vizitat la chilie un tânăr judecător care i s-a plâns că serviciul său acaparant îl împiedică să se roage.

Minunatul stareț i-a spus, zâmbind:

„Îți voi arăta eu. Apoi părintele Efrem și-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare și apropiindu-se de chiuvetă a spus: Este dimineață și te-ai trezit din somn. După aceasta starețul a dat drumul la apă și cu mișcări simple a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce dulce și rugătoare: Doamne, Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Apoi s-a șters cu prosopul, continuând rugăciunea și cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l: - Aceasta poți să o faci? - Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat. - Însă fii atent, a continuat starețul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu. Și încă ceva, a adăugat starețul, după ce s-a așezat pe scaun și se pregătea să-și continue rucodelia. În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului? - Da, se află. Așadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: Hristoase al meu, luminea­ză-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni. Poți să faci aceasta? - Da, părinte, pot să fac. Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poți ruga lui Dumnezeu, i-a spus starețul zâmbind”.

Sfântul Efrem Katunakiotul îi îmbărbăta pe mirenii înglo­dați în griji:

„Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de ­rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”. Această remarcă ascundea în spatele ei o expe­riență duhovnicească profundă: „Dacă omul se obișnu­iește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet, încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.

Sfântul Stareţ Efrem Katunakiotul sfătuia:

„Ajung cele cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Dacă vei spori în rugăciune, singur vei tăia și celelalte cuvinte, din pricina dorinței arzătoare a sufletului și vei spune: Iisuse al meu, miluiește-mă sau Preadulce Iisuse, miluiește-mă. Se poate să te umpli de dor dumnezeiesc și să strigi numai numele: Iisuse, Iisuse... Și dacă te vei învrednici să urci și mai mult, atunci vei rămâne fără de glas, ca în extaz, datorită căldurii harului pe care o vei simți”. O altă întrebare care îi preocupă pe rugători este: cu ce dispoziție sufletească trebuie să ne rugăm - de bucurie, întristare, cu duh de pocă­ință? Starețul Efrem ne lămu­rește: „Cu acea dispoziție pe care o are sufletul în acea clipă. Ai bucurie? Roagă-te cu bucurie! Ai pocăință? Roagă-te cu pocă­ință!”.

„Mintea întotdeauna face așa. Fuge. Dar lucrarea noastră este să o aducem mereu înapoi. Începem rugăciunea în șoaptă sau cu voce tare, până se adună mintea, iar atunci când aceasta începe să fie atentă la rugăciune, ne rugăm mintal, fără a o șopti. De altfel, experi­ența îl învață pe fiecare”.

„Primul lucru pe care îl aduce rugăciunea este bucuria. Crezi că ești fiu de împărat. Apoi lacrimile tale se înmulțesc. Vrei să îmbră­ți­șezi întreaga creație, însuflețită și neînsuflețită. Toți oamenii ți se par a fi îngeri. Apostolul Pavel arată care este roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Gal. 5, 22)”.

Copii sunt roada Duhului Sfânt și rodul părinților lor. Dacă mlădița și tulpina este sănătoasă (duhovnicește) și copilul este sănătos și normal. - Părintele Ioanichie Bălan