Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mântuitoare. Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat.

Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este  vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mântuirii”.

Mintea se luminează atunci când se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundându-se în cele pământeşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci când sunt numai în gând. Când trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează. Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gândurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar când sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.

Când te tulbura gânduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe Mândria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osândim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducând cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească.

Gândurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gândurile (nu uitaţi că gândurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gânduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”. Să nu daţi importanta faptului că după Sfânta Împărtăşanie vă vin multe gânduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetând neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gândul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.

Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Citește și ✝️ Rugăciunea Sfintei Cruci

"Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă." - IPS Justinian Chira (1921 - 2016)

Starețul Stefan Karulsky

Vă este frică, și nu știți ce să faceți? - Rugați-vă la Maica Domnului! Am fost împușcat, m-au pus la perete și de la câțiva metri distanță doi dintre ei m-au împușcat din mitralieră. Și eu m-am rugat la Împărăteasa Cerului! Iar ei nu au reușit să mă lovească. Așa că m-am grăbit să fug ... Gloanțele fluierau în jurul corpului meu, îmi ardeau hainele, dar nu am avut nicio zgârietură! Și așa am fugit la "EA" la Muntele Athos.

Părintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii. Privesc fotografia părintelui, la chipul lui blând, luminos, ochii albaştri, barba albă, mâinile strânse pe Sfânta Cruce şi desluşesc un om al lui Dumnezeu, împăcat cu Creatorul Său. Cu ajutorul harului, împacă de o viaţă pe mulţi cu Dumnezeu.

– Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.

– M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.

– Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?

– Bucuria mare am avut când am venit la mănăstire şi a ea fost continuă, înnoind în fiecare zi făgăduinţele şi dragostea din ziua intrării în mănăstire şi a călugăriei. Acum bucuria mea este aceeaşi, că a dat Dumnezeu să vin la mănăstire şi că m-a ajutat să port crucea voturilor monahale întreaga viaţă şi că sunt călugăr.

– Aţi avut şi dezamăgiri, supărări mari în viaţă?

– Au fost şi necazuri şi ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem şi lăsaţi pe pământ pentru a avea supărări şi ispite, fără ele nu ne hotărâm să iubim cu toată tăria binele şi pe Dumnezeu. De ispite şi de încercări nu trebuie să ne temem, căci vântul şi viforul când lovesc copacii le întăresc mai mult rădăcinile. Să le primim pe toate cu calm şi bucurie, doar astfel rămânem înrădăcinaţi de-a pururi în stânca credinţei, în liniştea lăuntrică de dincolo.

– Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?

– Cu siguranţă a fost o chemare. Eram doi tineri care, văzând ororile războiului, ne-am sfătuit să plecăm la o mănăstire în ţară, acum 60 de ani. Văzând că au plecat dincolo tineri şi bătrâni şi era mare suferinţa lumii după război, ne-am gândit că şi nouă ne va veni rândul să ne ducem odată din această lume. Suferinţele războiului ne-au făcut să ne gândim la mântuire, aşa copii cum eram. Am căutat o viaţă de mănăstire. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire, dar ne-am dus, ne-a plăcut şi am rămas. Dumnezeu ne-a îndemnat să căutăm şi să alegem viaţa de mănăstire. A fost o chemare.

– De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă?

– Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”.

– Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune?

– Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre.

George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”

• "Nu raţiunea este potrivnică credinţei, ci inima destrăbălată."

• "Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă."

• "Cuvântul spus cu dragoste, nu întărâtă niciodată."

• "Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu."

• "Împlinirea fără tragere de inimă a rânduielilor Bisericii, asemeni rutinei lucrului de zi cu zi, nu e deloc un semn hotărâtor că viaţa creştină autentică ar fi prezentă în noi."

• "Este foarte primejdios pentru ostaș să-și pună nădejdea în el însuși, căci atunci războiul e ca și pierdut. Să se golească pe sine, ca și cum în inima lui ar fi nimicnicie, și atunci harul cel de viață făcător va crea totul din acea nimicnicie."

• "Tu silește-ți puțin gândul să se rupă de cele din afară și, aducându-te în inimă, trezește acolo adevărul Învierii, în toată lărgimea, adâncimea și înălțimea sa, ca să nu te arăți bucurându-te numai pe dinafară, ci și în tine însuți să porți duhul bucuriei care țâșnește dinlăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului."

• "Intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale. Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia?"

• "Intrând în Biserică, leapădă mintea ta şi vei deveni înţelept cu adevărat; leapădă lucrarea voii tale şi vei începe să lucrezi cu adevărat; leapădă-te de tine însuţi şi vei deveni cu adevărat propriul stăpân. Ah, de-ar pricepe lumea înţelepciunea asta!"

• "Un om care se pocăiește trăiește durerile unei femei care naște și, în simțurile inimii lui întâlnește, așa zicând, chinurile iadului."

• "Domnul dăruiește harul, dar El vrea ca omul sa Îl caute și să dorească a-L primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu."

• "Să-ți scrii pe inimă: cine se înstrăinează de Sfintele Taine, acela este fără har, adică nu Îl are pe Duhul Sfânt. Iar cine nu Îl are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Hristos."

• "Dacă trupul se întărește, o face păgubind duhul, iar duhul nu poate spori decât pe socoteala odihnei și bunului plac trupesc. Niciun sfânt nu a avut o viață ușoară."

• "Greu, greu! Da, vă este greu, dar altfel ce-aţi avea de răbdat? Iar fără răbdare nu este mântuire. Iată că Domnul, care vă rânduieşte mântuirea, vă şi dă prilejuri să arătaţi răbdare şi să înaintaţi pe calea mântuirii. Un sfat pentru Dumneavoastră: când vă este greu, trebuie să vă întoarceţi către Dumnezeu atât cu graiul, cât şi cu simţirea, zicând: Slavă Ţie, Doamne!"

Sfântul Teofan Zăvorâtul / 1815 - 1891

Doamne, nu știu ce să cer de la Tine.

Tu Unul știi de ce am nevoie, Tu mă iubești pe mine, mai mult decât eu însumi mă pot iubi.

Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu știe a le cere.

Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta.

Inima mea e deschisă Ție; Tu vezi trebuințele mele pe care nu le știu eu.

Vezi și fă după mila Ta. Lovește-mă și mă tămăduiește, doboară-mă și mă ridică.

Mă cutremur și tac cu evlavie înaintea voinței Tale sfinte și a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.

Mă aduc Ție jertfă, nu am altă dorință decât numai să fac voia Ta; învață-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!

Amin!

Sfântul Filaret s-a născut pe 26 decembrie 1782 în Kolomna, un orășel de lângă Moscova și a primit la botez numele de Vasile. Tatăl său era diacon (mai târziu a devenit preot).

Tânărul Vasile a studiat la Seminarul Teologic din Kolomna. Aici cursurile erau predate în limba latină.

Vasile era mic de statură și firav, dar talentul său l-a așezat aparte de colegii săi.

După absolvirea seminarului, s-a inscris la Academia Teologică pentru preoţi ce aparţinea Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej. Tânărul seminarist a atras atenţia Mitropolitului Moscovei, Platon, care obişnuia să viziteze destul de des mănăstirea, și care îl va lua sub oblăduirea sa.

În 1808, în timp ce era student, tânărul Vasile a primit tunderea în monahism, fiind numit Filaret, după Sfântul Filaret cel Milostiv (1 decembrie). Nu la mult timp după aceasta a fost hirotonit diacon.

În 1809, a mers să predea la Academia Teologică din Petersburg, care abia fusese redeschisă. Ierodiaconul Filaret a încercat să facă teologie pe înțelesul tuturor. Prin urmare el a luptat pentru a avea mai degrabă clase cu predare în limba rusă, decât în latină.

Filaret a fost hirotonit episcop în 1817, fiind numit vicar al Mitropoliei de Sankt Petersburg. La scurt timp după aceasta, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop de Tver, mai apoi de Iaroslav, iar cinci ani mai târziu (1826) va fi ales Mitropolit de Moscova şi Kolomna, demnitate pe care o va păstra până la sfârşitul vieţii sale.

Mitropolitul credea că era de datoria lui de a educa și lumina turma sa cu privire la învățăturile și tradițiile Bisericii. De exemplu, câtă vreme a fost episcop de Tver, a călătorit timp de o sută de zile pe la toate parohiile episcopiei sale, ţinând predici în toate bisericile. A scris cărţi de teologie, manuale şi articole, dar, ceea ce l-a făcut renumit au fost preafrumoasele lui predici şi cuvinte de învăţătură, bazându-și mereu cuvintele pe înțelepciunea Sfinților Părinți. Din 1823, Catehismul său a devenit o carte înfluentă în Rusia și în alte țări ortodoxe.

Reformele Țarului Petru cel Mare au abolit patriarhatul și au limitat sever Biserica, plasând multe aspecte ale vieții sfântului ierarh sub controlul statului. Mitropolitul Filaret a încercat să recâștige o parte din libertatea Bisericii, afirmând mereu că Biserica și statul sunt două entități separate care lucrează în armonie. Nu toată lumea împărtășea opiniile sale, atrăgându-și desigur, partea sa de dușmani. Totuși, el reușește să atingă un anumit grad de succes.

Sfântul Filaret l-a avut ca duhovnic pe Sfântul Antonie Medvedev (12 mai), un ucenic al Sfântului Serafim de Sarov (2 ianuarie). Mitropolitul nu lua nicio decizie fără să se consulte cu duhovnicul său, Arhimandritul Antonie, care a fost numit mai apoi egumen al Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej.

Mitropolitul Filaret și-a dorit să aibă Sfânta Scriptură tradusă în limba rusă modernă, astfel încât să poată fi citită și înțeleasă de popor. Astfel, prin sprijinul său, s-a tipărit prima traducere a Bibliei în limba rusă, în timpul Țarului Alexandru al II-lea.

Sub îndrumarea duhovnicului său, Mitropolitul Filaret a făcut mari progrese în viața duhovnicească, primind de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al înainte vederii și al tămăduirii. Nu este nici o exagerare dacă afirmăm că Sfântul Filaret a fost una din forțele din spatele renașterii spirituale în Rusia secolului al XIX-lea. El a luat apărarea Sfinților Stareți de la Optina, atunci când, înțeleși greșit, au fost atacați. Sfântul i-a sprijinit în publicarea textelor patristice de la Mănăstirea Optina. Tot Sfântul Filaret a protejat maicile de la Mănăstirea Sfântul Serafim din Diveevo.

Pe 19 noiembrie 1867, Sfântul Filaret a săvârșit Sfânta Liturghie, după care s-a retras în chilia sa. La ora paisprezece, au găsit trupul neînsuflețit al sfântului. Acesta a fost înmormântat în Lavra „Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej.

În anul 1995, Sfântul Ierath Filaret, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Doamne, apropie-mă de Crucea Ta, ține-mă legat de Tine ca împreună cu Nicodim să Te pogor de pe Cruce, împreună cu Iosif să Te înfășor în curatul giulgiu al pocăinței mele și împreună cu Preacurata Maica Ta sa-Ți spăl cu lacrimi rănile tale cele de viață făcătoare și să Te așez în mormântul inimii mele, în care până acum nu ai avut loc, fiind eu sălaș cu totul păcatului , peștera tâlharilor celor vânzători de suflete, locașul patimilor nenumărate. Pe aceasta Ți-o dau pe veci; sălășluiește-Te într-însa, curățește-o și o fă cămară plăcută Dumnezeieștii Tale stăpâniri. Pune pe umerii mei jugul cel ușor și blând al Crucii Tale, ține-mă și pe mine în dulcea si plăcuta robie a iubirii tale de oameni, Domnul și Făcătorul meu. Stăpânește peste mine și toate spre folosul meu le întocmește însă nu precum voiesc eu, ci precum voiești Tu. Nu lăsa să se împlinească nici o voință a mea rea și nefolositoare, ca să nu cad iarăși în robia păcatului, care până acum m-a stăpânit, ci cu voia Ta fă să se împlinească toate spre mântuirea mea Doamne, Ție mă încredințez, Domnul și Dumnezeul meu Cel răstignit și înviat, fă că pe Tine să te am veșnic înaintea ochilor mei celor înțelegători, în inimă, în minte, în gânduri și în toate simțirile mele iar la ieșirea mea din acest trup stricăcios să mă primești în mâinile Tale cele pătrunse de cuiele Crucii și să mă acoperi de duhurile cele rele din văzduh , oștean Împărăției Tale facându-mă, împreună cu toți cei care din veac Ți-au placut Ție , în vecii vecilor. AMIN!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Spune tot timpul Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, pe mine, păcătosul. Să nu îți stea deloc gura. Așa te vei obișnui cu Rugăciunea și o va prelua mintea. Nu da curaj gândurilor, deoarece, astfel, te slăbești și te întinezi.

Rugăciune, silirea firii continuu și vei vedea cât har vei primi! Viața omului, fiul meu, este necaz și supărare, deoarece este înstrăinare. Să nu cauți odihna desăvârșită! Hristos a purtat Crucea. Și noi trebuie s-o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla Har de la Domnul.

Ceea ce simți la început este harul lui Dumnezeu, care, atunci când vine, îl face pe om duhovnicesc. Și toate i se par bune și frumoase. Atunci iubește pe toată lumea, are trezvie, lacrimi, căldură sufletească.

Când pleacă harul, pentru ca omul să fie încercat, atunci toate devin trupești și sufletul cade. Însă, tu să nu-ți pierzi atunci voința, ci să strigi fără încetare Rugăciunea, cu multă silință, cu durere multă... Iarăși și iarăși, la nesfârșit. Și, ca și când ai vedea cu mintea pe Hristos, să-I spui „Mulțumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec.

Slavă Ție, Slavă Ție, Dumnezeul meu!. Și răbdând toate, iarăși va veni harul, iarăși bucuria. Și aceasta se va întâmpla până când, puțin câte puțin, te curățești de patimi și devii duhovnicesc. Dar până atunci luptă!

Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat! Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o! Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine! Pentru tot ce știu și nu știu că am greșit, pe Tine, Doamne, care ești Mila și Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină! Îți mulțumesc, Doamne pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine ! Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului! Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viata mea! Pentru tot ce prin harul Tău am înțeles! Pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu! Pentru iertarea pe care dăruind-o, am dobândit pace! Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne! Pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogățit ființa! Pentru viata mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenței! Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine! Pentru necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te! Pentru iubirea copleșitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă! Pentru tot ce am creat prin Tine bun și frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale divine! Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin!

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Sfântul Siluan Athonitul