Zis-a Domnul această parabolă:
„Doi oameni s'au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-Ți că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s'a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“.
Tâlcuirea Evangheliei a vameșului și a fariseului – Preot Iosif Trifa
Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.
De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.
Aşa să facem şi noi.
„Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“
Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cunoașterea lui“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Fariseul tocmai această temelie n-o avea. În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. Nu aşa făcea vameşul. Acolo, după uşa bisericii, el stătea cu sufletul smerit în faţa lui Dumnezeu şi, din adâncul sufletului său, se ruga aşa: „Dumnezeule, sunt un păcătos, sunt cel mai mare păcătos!… Pentru mulţimea păcatelor mele nu sunt vrednic să caut cu ochii mei spre cer… Înaintea Ta, Doamne, stau toate strâmbătăţile mele. Înaintea Ta stau toate suspinele săracilor pe care i-am asuprit. Nici un gând şi nici un lucru nu este pe care să nu-l ştii Tu, Doamne. Dar a răspunde nu pot, iar a fugi n-am unde. Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! Cu lacrimi fierbinţi, Te rog, milostiv fii mie, păcătosului şi mă iartă pe mine, ticălosul!“
Smerenia este începutul mântuirii. „Smerenia – zice Fericitul Augustin – este scara ce ne înalţă la cele cereşti.“ „Smerenia – zice Sf. Ioan Gură de Aur – este căruţa ce ne ridică la cer“. Celor smeriţi, Dumnezeu le dă har (Pilde 3, 34).
Odată, Fericitul Augustin a fost întrebat:
– Care este virtutea cea dintâi şi cea mai mare?
– Smerenia! a răspuns Fericitul Augustin.
– Iar după smerenie, care vine în rândul al doilea?
– Smerenia! a răspuns iarăşi Fericitul Augustin.
– Iar în rândul al treilea? întrebă omul mirat.
– Smerenia! răspunse şi a treia oară Fericitul Augustin.
Smerenia este cea mai aleasă dintre toate virtuţile. Vom spune însă îndată că această virtute se poate învăţa numai în şcoala Mântuitorului, în şcoala Golgotei, în şcoala Celui care a zis: „Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima!“ (Matei 11, 29).
Şi să nu credeţi că e o lecţie uşoară aceasta. E lecţia cea mai grea. Citiţi cu luare-aminte prin Noul Testament şi veţi afla cu câtă greutate i-a scos Iisus chiar şi pe Apostolii Săi de sub ispita trufiei (când discutau care dintre ei să fie „mai mare“).
Iisus Mântuitorul – Care S-a smerit pe Sine până la moarte de cruce – rămâne pilda desăvârşită de smerenie pentru toate vremile şi pentru toţi oamenii. Oricine păşeşte cu adevărat pe urmele Domnului câştigă şi virtutea smereniei. Oricine intră cu adevărat în şcoala Golgotei trăieşte o viaţă de neîncetată smerenie. Dragostea şi smerenia sunt „semnul“ că cineva trăieşte cu adevărat Evanghelia Mântuitorului.
Faţă de virtutea smereniei, cât de urâte sunt trufia şi mândria! Trufia este răsuflarea Satanei. Mândria este ispita cea grozavă cu care diavolul a câştigat cea dintâi biruinţă în grădina Edenului şi cu care câştigă şi azi cele mai multe biruinţe. Răsadul tuturor relelor este mândria – zice înţeleptul Sirah. Şi, vai, este plină lumea de roadele acestui răsad blestemat.
Luxurile, făloşiile, trufiile, împerecherile, zavistiile, duşmăniile, dihoniile politice, toate au răsărit şi răsar, de regulă, din răsadul cel diavolesc al trufiei. În special, lumea de azi este plină de duhul cel satanic al trufiei.
Se ţin oamenii de azi sfătoşi, învăţaţi; nu le mai trebuie nici sfaturi, nici Evanghelie. Ei ştiu de toate. Eu vorbesc de oamenii din popor. Între domni e şi mai şi… Aproape toţi „intelectualii“ îşi fac „un titlu de mândrie“ (ce potrivită expresie!) să nu mai creadă în „superstiţiile“ religiei. Vai, ce seceriş grozav are diavolul şi azi în lume cu ispita trufiei. Răcirea dragostei şi trufia sunt semnele cele mai grăitoare despre cât de mult s-a depărtat „creştinătatea“ de azi de duhul Evangheliei.
„Tot cela ce se înalţă smeri-se-va, iar cel ce se smereşte înălţa se-va“, zice Evanghelia de duminică. Vedeţi, aici sunt două scări deosebite.
„Tot cel ce se smereşte înălţa-se-va“ – asta-i scara lui Dumnezeu, pe care o vedem pe tot locul prin Biblie. Din groapă şi din temniţă l-a ridicat Domnul pe Iosif, fiul lui Iacov. Din apele Nilului l-a scos pe Moise şi l-a făcut conducătorul unui popor. De la oi l-a chemat pe David-proorocul; de la plug, pe Elisei; de la pescuit, pe Apostoli etc. Ce pildă minunată de smerenie este şi Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul Domnului!
„Şi tot cela ce se înalţă smeri-se-va“ – asta-i scara diavolului, pe care, aşijderea, ne-o arată Biblia. Faraon îl întreba pe Moise: „Cine este Dumnezeul Acela de Care îmi vorbeşti?“ Şi, pe urmă, s-a înecat în apele mării. Nabucodonosor se lăuda cu Babilonul şi, pe urmă, a ajuns să pască iarbă. Pe Irod cel trufaş, l-au ros viermii etc.
Dumnezeu smereşte mai întâi şi apoi ridică. Diavolul, pe de altă parte, îl ridică mai întâi pe om şi apoi îl răstoarnă şi îl umileşte.
Smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe în vremea cercetării (I Petru 5, 6).
Rugăciune
Ca vameşul stau şi eu în faţa Ta, Doamne. Pentru mulţimea păcatelor şi a fărădelegilor mele stau şi eu aplecat cu vameşul, nici măcar ochii mei fiind vrednic să-i ridic spre cer. Ca şi vameşul îmi bat şi eu pieptul, zicând: totul este rău şi stricat în mine. Nu este nimic bun în mine; totul este otrăvit de păcat. „Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea sufere de moarte“ (Isaia 1, 5). „Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea“ (Psalm 54, 4). „Intrat-au ape până la adâncul sufletului meu“ (Psalm 68, 1). „Păcatul meu înaintea mea este pururea“ (Psalm 50, 4) şi înaintea Ta, Doamne. Înaintea Ta stau toate păcatele şi răutăţile mele. A răspunde pentru ele nu pot, şi a fugi n-am unde. Ca vameşul mă aplec şi eu în faţa Ta, Doamne, şi cu lacrimi mă rog Ţie: „Dumnezeule, milostiv fii şi mie, păcătosului, şi mă iartă! Multe sunt păcatele mele, dar mila Ta, Doamne, mai mare este. Deci nu mă lăsa pe mine în deşert. Vezi smerenia mea, Doamne, şi mă scoate din adâncul pierzării!“ (Psalm 118, 153).
Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii ce fariseu mare trăia odată şi în mine. Îţi mulţumesc, preabunule Doamne, că m-ai chemat în şcoala suferinţelor, în şcoala smereniei, ca să mă scapi de acest fariseu. „Bine este mie, Doamne, că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale“ (Psalm 118, 71). Bine este mie, Doamne, şi de-a pururi Te slăvesc pe Tine, Doamne, că m-ai chemat în şcoala cea mare a Golgotei, să mă înveţi a mă smeri. Ajută-mi, preascumpul meu Mântuitor, să pot trăi în smerenia Crucii Tale până la sfârşitul vieţii mele! Întăreşte-mă neîncetat, căci fariseul din mine poate încă n-a murit de tot. Ispititorul i-a încercat chiar şi pe Apostolii Tăi cu ispita trufiei şi el umblă şi azi cu această ispită tocmai după aleşii Tăi. Îngenunchează-mă neîncetat, preascumpul meu Mântuitor, sub Crucea Ta şi mă ţine neîncetat în acest loc preasfânt, căci acesta este singurul loc unde ispita trufiei nu mai are nici o putere.
„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat“ (cf. I Petru 5, 6) sub braţele Celui Care „S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.“ Amin.
Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
📜 Acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor / M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă, Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!
🙏 O rugăciune: "Doamne, ridică omul care a căzut ..." Călăuzeşte paşii celui care nu ştie încotro trebuie să meargă. Mângâie sufletul cuprins de întristare, şterge lacrima celui care plânge şi vindecă durerea pe care o vezi doar Tu. Amin!
✝️ Sfântul Isaac Sirul: Crezi că ești smerit? Pune-te singur la încercare! / Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare. Că unii și-au atras asupră-le numele de „neastâmpărați”, deși în realitate nu erau așa; iară alții au răbdat să fie numiți curvari, deși erau departe de curvie, iar rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră, cu lacrimi l-au mărturisit în public și cereau iertare pentru o nelegiuire pe care n-o făptuiseră − deși erau cununați cu toată curăția și nevinovăția în sufletele lor −, cu plângere, de la cei ce-l nedreptățiseră. Și alții iarăși, ca să nu fie lăudați pentru viața îmbunătățită care era în ei, se prefăceau nebuni, fiind îndulciți cu sarea (înțelepciunea) dumnezeiască și adânciți în liniștea lor, încât ajungând în culmea desăvârșirii, au avut de crainici ai bărbăției lor pe Sfinții Îngeri. Tu crezi că ai smerenie; alții se învinovățesc pe sine-și, tu însă nu suferi nici când alții te învinovățesc, și te declari plin de smerenie. Dacă ești smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare, și vezi de poți răbda nedreptatea, fără să te tulburi. — Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 253-254
✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: „Smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic” / Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu. (Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)
✝️ Nu câştigă cel deştept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeşte fără încetare şi nici bogatul, ci cel care este batjocorit şi rabdă îndelung. / "Nu câştigă cel deştept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeşte fără încetare şi nici bogatul, ci cel care este batjocorit şi rabdă îndelung. Cel care este nedreptăţit şi iartă, cel care este defăimat şi tace, cel care se face pe sine burete de şters şi şterge cu el tot ceea ce aude de la ceilalţi, oricât de înţelept ar părea. Acesta se curăţeşte şi străluceşte mai mult decât ceilalţi. Acesta ajunge la măsuri mari. Acesta se hrăneşte din vederea tainelor dumnezeieşti. În fine, acesta este încă de aici în Rai. Iar când va veni ceasul morţii, numai ce se vor închide ochii aceştia pământeşti, se vor deschide ochii cei dinlăuntru, ochii sufletului. Şi în timp ce se gândeşte la cele de acolo, se află dintr-o dată în cele pe care le doreşte, fără măcar să înţeleagă cum s-a întâmplat aceasta. De la întuneric merge la lumină, de la necazuri, la odihnă, de la tulburare, la liman liniştit, de la război, la pacea veşnică." (Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală)
✝️ Părintele Proclu Nicău: Să nu uitați de smerenie ... Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este! / Să nu uitați de smerenie. Și fiți cu grijă, diavolul dă mereu târcoale. Mai ales dacă aveți daruri! Nu aveți nevoie de lauda nimănui. Să știți că nu sunt de la voi darurile, tot de la Duhul Sfânt sunt date toate. Stați în smerenie și lăsați Duhul Sfânt în voi și să-l păstrați acolo cu rugăciune curată. Că unde e rugăciune curată și smerenie, Duhul Sfânt lucrează și stă de veghe. Și când vă rugați, să nu aveți gânduri. Să fiți numai voi cu Dumnezeu. Și să nu uitați: nimica sunt eu, nimica am. Totul vine de la Duhul Sfânt. Și să nu judecați, copiii mei, pe nimeni. Că trăim acele vremi. Când nu mai este nevoie să vină Iisus pe pământ, că omul a făcut el judecata de unul singur ... (începe Bătrânul a lăcrima). Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este! — Părintele Proclu Nicău
✝️ Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. / Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură. Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte. Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. — Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
✝️ Sfântul Cuvios Paisie Olaru: Trebuie să răbdăm toate cu smerenie pentru dragostea lui Hristos / "Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor… Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Şi ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că aşa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câştiga şi noi – nu tot raiul, ci numai un colţişor, cât de mic." — Părintele Paisie de la Sihla
❤️ Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești / Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi. Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor. "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu din potirul lacrimilor tale, izvor nesecat de milă se adapă mântuitor sufletele noastre căci ne ești Maica izbăvirilor noastre din legătura păcatelor, fiind nouă celor căzuți, caldă mijlocitoare și lumii scăpare pururea Fecioară Marie!"
✝️ Sfântul Amfilohie Makris din Patmos: "Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragoste sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui." / "Prin harul lui Dumnezeu, omul a reușit să urce duhovnicește, se schimbă, devine un alt om, și frica îl părăsește. Nu se mai teme de moarte și considera viața actuală, oricât de bună ar fim ca o robie." / "Nu mă tem de moarte, nu pentru faptele mele, ci pentru că cred în mila lui Dumnezeu." / "Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia." / "Rugăciunea făcuta cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugaciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit." / "Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura." / "Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie." — Părintele Amfilohie Makris din Patmos (1889 - 1970)
🌿Smerenia este o virtute plină de sens: îngăduie, îndură, tace ... Smerenia este putere și nu slăbiciune. / Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos”. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când Îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El, nu-L pierde „ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14) pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt. Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu Îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea. Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el. Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei. Sfântul Tihon (Zadonski) a fost smerit de un nebun întru Hristos care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu fă pe grozavul”. Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe Sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare și toate virtuțile sunt cuprinse în ea. — (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 147-148)
"Fii atent, să nu povestești multora cele pe care ți le scriu, fiindcă oamenii acestui veac nu se mai ocupă cu acestea. De aceea, dacă cineva le vorbește despre lucrarea minții, curățirea inimii, vorbirea neîncetată cu Dumnezeu, ei cred că li se spune despre o oarecare erezie. Aceștia sunt, din nefericire, oamenii epocii noastre viclene și căzute sub puterea celui rău. Pe când, adevăratul creștin trebuie zi și noapte să se îndeletnicească cu aceată lucrare înaltă a minții, cu dorirea după Dumnezeu, cu contemplarea lui Dumnezeu, fie că mănâncă, fie că bea, fie că doarme, fie că lucrează, fie că umblă, fie că ar avea orice altceva de făcut." — 
„Când rostiți Rugăciunea lui Iisus, nu trebuie să aveți gânduri rele sau bune. 
Ar trebui să rostiți întotdeauna: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii”. 
"Există în zilele noastre o confuzie duhovnicească atât de mare! O mare tornadă risipeşte totul.
"Rugăciunea lui Iisus este cea mai puternică armă în lucrarea de mântuire a noastră. Dar cine o practică, trebuie să se aștepte la ispite și să se pregătească pentru lupta interioară, lupta cu gândurile. Demonilor nu le place rugăciunea lui Iisus și se răzbună în toate felurile pe cei care îi bat cu această rugăciune. Dar, deși Rugăciunea lui Iisus dă de lucru persoanei, ea aduce cu sine și mari mângâieri." — Sfântul Varsanufie de la Optina ☦
"Fără Rugăciunea lui Iisus nu va exista mântuire, pentru că patimile din inimă nu pot fi ucise de nimic altceva decât de ea. Pe numele lui Iisus Hristos se sprijină întreaga credință ortodoxă și toată evlavia. Oricine vrea să învețe cu adevărat să-L iubească pe Domnul, trebuie neapărat să practice Rugăciunea lui Iisus". ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita
"Nu uitați să vă rugați, nu uitați să chemați numele lui Hristos, nu uitați în necazurile pe care le aveți să priviți fața Maicii Domnului și să o simțiți pe Maica Domnului ca pe mama voastră adevărată, iar aceasta va veni să vă ajute, să vă mângâie, sa fie alături de voi. Unul din călugării aghioriti, care a văzut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunând:"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă". Mă rog ca dintre cei pe care Maica Domnului îi mângâie și cărora le stă alături să fiți și voi!" — Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul
Încercați să spuneți o rugăciune foarte scurtă: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Fraților, sunt cinci cuvinte. În aceste cinci cuvinte se cuprinde idealul creștin! 
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ