"Un ajutor mai bun decât rugăciunea lui Iisus nu vei găsi în toată viața ta, fiindcă rugăciunea este chemarea și folosirea numelui lui Iisus, care îți dă energia, lucrarea Lui. Deci, când tu pomenești numele lui Iisus, Îl folosești pe Iisus ca pe propriul tău ajutor. De aceea, zice: ajutor mai mare decât Iisus nu vei găsi în toată viața ta". - Sfântul Isihie - Filocalia

Sfântului Mucenic Isihie

Sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

Viața Sfântului Mucenic Isihie

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc și făcând totodată parte și din senat. După porunca împăratului ca toți creștinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcați de uniformă și să petreacă viață de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veșmintele cele de mult preț cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci și a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se rușinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de viețuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să așeze pe creștini în vredniciile și la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

Vă spun și vă făgăduiesc că dacă pentru cel mult 3 luni omul stăruie în rugăciunea lui Iisus și nu renunță, va dobândi rugăciunea inimii ca un drept al său și va pune stăpânire pe ea.

Încă din tinerețe Gheron Iosif a primit darul rugăciunii inimii. În acel moment și-a văzut sinele exterior, precum și un alt sine lăuntric care repeta rugăciunea cu precizie matematică și continua fără niciun efort din partea lui.

"Repetaţi rugăciunea, până când ea se va întipări în mintea voastră.”Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Când rostim aceasta rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimiii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace." - Sf Sofronie

„Pentru ce, omule, urăști pe păcătos? Pentru că nu-i așa drept ca tine? De ce n-ai plâns, mai bine, pentru el, ci îl gonești? Cei ce gândesc despre sine că judecă sănătos despre faptele păcătoșilor și se mânie pe ei, lucrează astfel din nesocotință.” - Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii.

Rugăciunea celui prigonit de oameni - a Sfântului Ignatie Briancianinov

Îți mulțumesc Ție, Domnul și Dumnezeul meu, pentru toate cele ce se săvârșesc asupra mea! Îți mulțumesc Ție pentru toate suferințele și ispitele pe care Tu mi le-ai trimis spre curățirea și vindecarea sufletului și a trupului meu, care au fost pângărite și rănite de păcate! Miluiește și mântuiește acele unelte pe care le-ai folosit pentru lecuirea mea, pe acei oameni care mi-au adus jigniri. Binecuvântează-i pe ei în veacul de acum și în cel ce va să fie! Socotește-le lor drept virtute ceea ce au făcut pentru mine! Dă-le lor dintru vistieriile Tale cele veșnice răsplată îmbelșugată. Ce Ți-am adus eu Ție? Oare vreo jertfă bineplăcută? Eu Ți-am adus doar păcate, doar călcări ale dumnezeieștilor Tale porunci. Iartă-mă, Doamne, iartă-mă pe mine, cel vinovat înaintea Ta și înaintea oamenilor! Iartă-mă pe mine, cel fără de răspuns! Dăruiește-mi să mă încredințez și întru adevăr să cunosc că sunt păcătos! Dăruiește-mi să mă lepăd de îndreptățirile cele înșelătoare! Dăruiește-mi pocăință! Dăruiește-mi blândețe și smerenie! Dăruiește-mi dragoste către aproapele, atât către cei prin care Tu mă mângâi, cât și către cei care mă ocărăsc! Dăruiește-mi răbdare întru suferințele mele! Omoară-mă pentru lume! Taie de la mine voia mea cea păcătoasă și sădește în inima mea voia Ta cea sfântă, ca numai pe aceasta să o împlinesc cu faptele, cu cuvintele, cu gândurile și cu simțurile mele. Ție Ți se cade slavă pentru toate! Ție Unuia Ți se cuvine slava! Singura mea avere este rușinarea feței și tăcerea buzelor! Stând înaintea feței Judecății Tale întru stricăcioasa mea rugăciune, nu găsesc întru mine nici un lucru vrednic, ci din toate părțile sunt cuprins de mulțimea nenumărată a păcatelor mele, ca de un nor des și ca de o pâclă, având numai această singură mângâiere în sufletul meu: nădejdea întru mila și bunătatea Ta nemărginită. Amin.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

O, mare, prea minunate şi bine plăcutule al lui Hristos, Părinte Ierarhe Ignatie! Primeşte cu milostivire rugăciunile pe care cu dragoste şi recunoştinţă ţi le aducem! Auzi-ne pe noi, cei sărmani şi neajutoraţi, care cu credinţă şi iubire la tine cădem şi cerem călduroasa ta solire pentru noi înaintea Scaunului Domnului Slavei. Ştim că mult poate rugăciunea dreptului, care milostiv face pe Stăpânul. Tu, din anii prunciei tale, pe Domnul cu înflăcărare L-ai iubit şi numai Lui a-I sluji voind, toate cele frumoase ale lumii acesteia întru nimica le-ai socotit. Tu, lepădându-te de tine şi luându-ţi crucea ai urmat lui Hristos. Tu de voie ai ales calea cea stramtă şi mâhnicioasă a vieţii monahiceşti şi pe această cale virtuţi mari ai dobândit. Tu, prin scrierile tale, inimile oamenilor de cea mai adâncă evlavie şi supunere către Atotputernicul Ziditor le-ai umplut, iar pe păcătoşii cei căzuti cu înţeleptele tale cuvinte a-şi cunoaşte nimicnicia şi a alerga întru pocăinţă şi smerenie la Dumnezeu, afară nicicând nu i-ai scos, ci părinte iubitor de fii şi bun păstor tuturor le-ai fost; nici acum nu ne părăsi pe noi, care ţie cu osârdie ne rugăm şi ajutorul şi la acoperământul tău scăpăm. Cere pentru noi de la Domnul Cel iubitor de oameni, sănătate trupului şi sufletului; neclintită fă credinţa noastră, întăreşte puterile noastre care slăbesc întru ispitele şi întristările veacului acestuia, încălzeşte cu focul rugăciunii sufletele noastre cele reci, ajută-ne ca prin pocăinţă fiind curăţiţi, sfârşit creştinesc vieţii noastre să primim şi în cămara cea prea împodobită a Mântuitorului să intrăm dimpreună cu toţi cei aleşi, şi împreună cu tine să ne închinăm Tatalui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin!

Stareţul Serafim din Viriţa (numele laic Vasili Nikolaevici Muraviov, 1866–1949) – un nevoitor deosebit, care s-a proslăvit prin multe daruri duhovniceşti: al înainte-vederii, al facerii de minuni, al tămăduirii bolilor. A fost canonizat în anul 1998.

„Domnul are putere să renască nevoitori, dacă noi vom cere. Haideţi dar să ne rugăm şi să cerem şi Domnul atunci va face şi din pietre aleşi de-ai Săi”.

„Măcar o dată în viaţă trebuie de pus o lumânare pentru acei pe care i-am ofensat, i-am înşelat, de la care am furat, nu am întors datoria”. Când părintelui i se plângeau de bârfă şi învinuire pe nedrept, el le spunea: „Lăsaţi să ne vorbească pe noi de rău. Iar noi ne vom strădui să facem bine”. Stareţul zicea că va veni aşa o vreme când de fiecare credincios se vor agăţa patruzeci de oameni, ca el să-i scoată pe ei. „Domnul va aştepta o mie de ani ca măcar un singur om să se mântuiască şi să se împlinească numărul îngerilor căzuţi”. „În vremurile cele mai grele cu uşurinţă se va mântui acel care după puterile sale se va nevoi în rugăciunea minţii („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!”), înălţându-se prin pomenirea frecventă a numelui Fiului lui Dumnezeu spre rugăciunea neîncetată”.

Stareţul repeta nu o dată cât de necesară îi este creştinului rugăciunea pentru vrăjmaşi. Iată cuvintele lui: „Numai decât să te rogi pentru duşmani. Când nu te rogi parcă ai turna petrol în foc – flacăra se înteţeşte tot mai tare şi mai tare… Întotdeauna şi pentru toate, chiar şi pentru necazuri, mulţumeşte Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Stareţul spunea că o parte din păcatele părinţilor şi a strămoşilor trec la noi. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru părinţii şi străbunii noştri şi la mărturisire să aducem pocăinţă pentru ei. Ei aşteaptă rugăciunea noastră şi se bucură mult când ne rugăm pentru ei; iar cei care sunt de acum în Împărăţia Cerurilor ne ajută nouă.

Părintele a prezis cel de-al doilea Război Mondial, distrugerea Bisericii şi renaşterea credinţei în Rusia. Părintele vorbea despre renaşterea vechilor lăcaşuri – Lavrei Sf. Treimi şi a cuv, Serghie, mănăstirii din Diveevo, Lavrei Sf. Aleksandr Nevski, Lavrei Peşterilor din Kiev. Stareţul spunea că oraşului Leningrad i se va reda numele Sankt-Petersburg şi că va veni timpul când la radio vor putea fi ascultate cântări bisericeşti, predici şi învăţături duhovniceşti.

Despre adânca înainte-vedere a stareţului nu numai a viitorului unor oameni, ci şi a viitorului Bisericii şi al Patriei noastre mărturiseşte grăitor poezia compusă de el în anul 1939:

Va trece furtuna peste pământul rusesc,
Ierta-va Domnul păcatele poporului rus.
Şi Crucea cu Dumnezeiasca-i frumuseţe
Va străluci din nou deasupra bisericii lui Dumnezeu.
Şi întreaga noastră Sfântă Rusie al clopotelor răsunet
Din somnul păcatului spre mântuire o va trezi.
Lăcaşele sfinte vor fi deschise din nou
Şi credinţa în Dumnezeu pe toţi îi va uni.
Potolise-vor cumplitele necazuri,
Rusia îi va birui pe duşmanii săi
Şi numele marelui popor rus
Ca tunetul va răsuna în toată lumea.

Stareţul mai spunea că va sosi timpul când rândul întâi al poeziei îl vom cânta astfel: „Trecut-a furtuna peste pământul rusesc”. Această poezie a părintelui Serafim era transmisă din mână în mână, nimerind şi la cei din închisori şi din exil. Era citită şi cântată de mucenicii şi mărturisitorii Bisericii Ruse, întărindu-i în credinţa şi speranţa renaşterii vieţii duhovniceşti a Patriei lor. Fiind întrebat de fiul său duhovnicesc despre viitorul Rusiei, stareţul i-a propus să se apropie de geam şi să privească. Acela a văzut golful Finic şi o mulţime de corăbii sub diverse drapele.

– Cum să înţeleg aceasta? – îl întrebă el pe părinte.

– Va veni aşa o vreme, – i-a răspuns el, – când în Rusia va fi prosperare duhovnicească. Se vor deschide multe biserici şi mănăstiri, şi vor sosi oameni de altă credinţă pe astfel de corăbii pentru a se boteza. Însă aceasta nu va dura mult, vreo cincisprezece ani, apoi va veni antihristul. Zicea că atunci când Orientul se va fortifica, totul va deveni şubred. Ei nu numai că sunt mult mai numeroşi, ci sunt treji şi muncitori, iar la noi este atâta beţie…

Stareţul mai spunea: ”Orientul se va boteza în Rusia. Întreaga lume cerească se roagă pentru luminarea Orientului”. Vor veni timpuri când Rusia va fi sfâşiată în bucăţi. Mai întâi o vor împărţi, apoi o vor prăda. Occidentul în fel şi chip va contribui la distrugerea Rusiei şi va da, pentru un timp, Chinei, partea ei de est. Japonia va acapara Extremul Orient, iar Siberia va fi ocupată de chinezii, care se vor strămuta în Rusia, se vor căsători cu rusoaice şi, în sfârşit, prin viclenie şi perfidie vor pune mâna pe întregul teritoriu al Siberiei până la Urali. Iar atunci când China va dori să meargă mai departe, Occidentul se va opune şi nu-i va permite. Multe ţări se vor năpusti asupra Rusiei, însă ea va rezista, pierzând o bună parte a pământurilor sale. Acest război despre care povesteşte Sfânta Scriptură şi vorbesc proorocii va deveni cauza unificării omenirii. Oamenii îşi vor da seama că este imposibil de trăit aşa mai departe, pentru că altfel tot ce-i viu va pieri şi vor alege o singură conducere – aceasta va fi anticiparea întronării lui antihrist Apoi se va începe prigoana asupra creştinilor; când eşaloanele vor pleca din oraşe în adâncul Rusiei, va trebui de grăbit pentru a nimeri printre primii, fiindcă mulţi dintre cei ce vor rămâne, vor pieri. Soseşte împărăţia minciunii şi a răutăţii. Va fi atât de greu, atât de straşnic, încât să nu dea Domnul să mai ajungem până la acele vremuri. Noi cu voi nu vom ajunge. Nu mult după terminarea celui de-al doilea Război Mondial părintelui Serafim i-au spus:

– Dragă părinte! Cât de bine este acum – războiul s-a terminat, răsună clopotele de pe biserici…

Părintele a răspuns:

– Nu, aceasta încă nu e totul. Va fi un dezastru şi mai mare. Voi încă îl veţi întâmpina (războiul).

Foarte greu îi va veni tineretului să intre în mantale. Oare cine va supravieţui? Cine va rămâne în viaţă? Dar cei care vor supravieţui vor avea o viaţă bună…

Dacă oamenii lumii întregi, toţi până la unul, vor cădea în genunchi şi se vor ruga lui Dumnezeu măcar cinci minute pentru continuarea vieţii, ca Domnul să dăruiască tuturor vreme pentru pocăinţă… Dacă poporul rus nu se va pocăi, se poate întâmpla ca iarăşi fratele să meargă împotriva fratelui. Va veni o vreme când nu prigonirile, ci banii şi înşelările lumii acesteia îi vor despărţi pe oameni de Dumnezeu şi vor pieri cu mult mai multe suflete decât în vremurile prigoanei deschise. Pe de o parte se vor înălţa cruci şi se vor auri cupole, iar pe de altă parte se va instaura împărăţia minciunii şi a răului. Biserica cea adevărată va fi întotdeauna prigonită, iar mântuirea va fi prin scârbe şi boli, prigonirile însă vor căpăta un caracter foarte fin şi nebănuit. E îngrozitor să ajungi până la aceste vremuri”.

Stareţul iubea foarte mult tineretul. Pe atunci tinerii aproape că nu mergeau la biserică şi se bucura foarte mult când ei veneau la dânsul. Părintele vorbea despre marele rol al tinerilor în viitoarea renaştere a Bisericii. El spunea că vor veni timpuri (şi deja vin!) când desfrâul şi decăderea morală vor atinge ultimele limite. Aproape că nu vor mai rămâne neatinşi de păcatul trupesc. Ei vor considera, vâzând că nu li se aplică nici o pedeapsă, că totul le este permis pentru satisfacerea capriciilor şi senzualităţii excesive. Se vor aduna în grupuri, bande, vor prăda, se vor desfrâna. Însă va veni timpul când se va auzi glasul lui Dumnezeu şi tineretul va înţelege că astfel nu se mai poate trăi şi va veni la credinţă pe diferite căi, se va întări chemarea spre nevoinţă. Acei care au fost păcătoşi, beţivi, vor umplea bisericile, vor simţi o mare sete pentru viaţa duhovnicească, mulţi vor deveni călugări, se vor deschide mănăstirile, bisericile vor fi pline de credincioşi. Atunci tinerii vor merge în pelerinaje pe la locurile sfinte – va fi o perioadă deosebită! Acei care astăzi păcătuiesc, se vor pocăi mai fierbinte. Astfel, viaţa Bisericii e asemeni lumânării, care, înainte de a se stinge, izbucneşte cu o nouă putere, luminând totul în jur. Şi vremurile acestea sunt aproape.

Câte daruri a dat Domnul Rusiei, ce păduri, lacuri, râuri, bogăţii subterane! Însă noi trăim fără de Dumnezeu, iar pământul este maica noastră, care ne dă pâine şi viaţă. Vrăjmaşii noştri şi puterea împotrivitoare lui Dumnezeu o vreme îndelungată nu le vor permite oamenilor să se întoarcă la pământ. Astfel, toţi ar putea fi hrăniţi şi totul ar putea să se aranjeze, însă aceasta nu le convine duşmanilor – lor le este frică de Rusia renăscută. Şi, totuşi, Rusia se va hrăni din pământul său. „Mântuirea lumii se va face de la Rusia, iar Petersburgul va deveni centrul duhovnicesc al ţării. ÎnRusia se vor mai întâmpla încă mari evenimente – aflarea şi proslăvirea moaştelor în Petersburg, care va fi obucurie mare pentru întreaga lume”. Despre calea din Petersburg la Vâriţa părintele zicea aşa: „Acum locomotiva cu aburi face două ore şi jumătate, chiar trei, iar mai târziu vor circula trenuri electrice, care vor ajunge mai repede, apoi va veni timpul când, hop – şi altul deja zboară”.

După război părintele îi vorbea fiicei sale duhovniceşti: „Va sosi vremea când iarăşi Drumul Crucii va trece de la catedrala Kazansk până în Lavră. Tu vei ajunge până atunci”.

(Era de necrezut, dar aşa s-a întâmplat! Pentru toţi creştinii este memorabil Drumul Crucii spre Lavra Sf. Aleksandr Nevski cu nou-aflatele moaşte ale Cuviosului Serafim din Sarov).

„Ierusalimul va deveni capitala Israelului, iar cu timpul – şi al întregii lumi. Fiindcă acolo este centrul pământului, acolo a fost răstignit şi a înviat Mântuitorul lumii”. Stareţul a prezis că catolicii vor avea un papă de origine slavă. Spunea părintele Serafim despre apropiata sa proslăvire, adăugând însă la acestea: „Nu vă grăbiţi să-mi dezgropaţi trupul. Lăsaţi în voia Domnului… Nu vreau să se facă târguială cu trupul meu”.

Extras din „Stareții despre vremurile de pe urmă“, Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Petru-Voda, 2007

• Să fii orb fată de cele trupești, ca să le poţi vedea pe cele duhovnicești.

• Surd la cele lumești, ca să le auzi pe cele dumnezeiești.

• Nesimţitor faţă de cele materiale, ca să dobândești simțirea cercetării harului.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul.

Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.

Starețul Efrem Vatopedinul - Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul

Într-o bună zi, l-a vizitat la chilie un tânăr judecător care i s-a plâns că serviciul său acaparant îl împiedică să se roage.

Minunatul stareț i-a spus, zâmbind:

„Îți voi arăta eu. Apoi părintele Efrem și-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare și apropiindu-se de chiuvetă a spus: Este dimineață și te-ai trezit din somn. După aceasta starețul a dat drumul la apă și cu mișcări simple a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce dulce și rugătoare: Doamne, Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Apoi s-a șters cu prosopul, continuând rugăciunea și cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l: - Aceasta poți să o faci? - Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat. - Însă fii atent, a continuat starețul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu. Și încă ceva, a adăugat starețul, după ce s-a așezat pe scaun și se pregătea să-și continue rucodelia. În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului? - Da, se află. Așadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: Hristoase al meu, luminea­ză-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni. Poți să faci aceasta? - Da, părinte, pot să fac. Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poți ruga lui Dumnezeu, i-a spus starețul zâmbind”.

Sfântul Efrem Katunakiotul îi îmbărbăta pe mirenii înglo­dați în griji:

„Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de ­rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”. Această remarcă ascundea în spatele ei o expe­riență duhovnicească profundă: „Dacă omul se obișnu­iește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet, încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.

Sfântul Stareţ Efrem Katunakiotul sfătuia:

„Ajung cele cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Dacă vei spori în rugăciune, singur vei tăia și celelalte cuvinte, din pricina dorinței arzătoare a sufletului și vei spune: Iisuse al meu, miluiește-mă sau Preadulce Iisuse, miluiește-mă. Se poate să te umpli de dor dumnezeiesc și să strigi numai numele: Iisuse, Iisuse... Și dacă te vei învrednici să urci și mai mult, atunci vei rămâne fără de glas, ca în extaz, datorită căldurii harului pe care o vei simți”. O altă întrebare care îi preocupă pe rugători este: cu ce dispoziție sufletească trebuie să ne rugăm - de bucurie, întristare, cu duh de pocă­ință? Starețul Efrem ne lămu­rește: „Cu acea dispoziție pe care o are sufletul în acea clipă. Ai bucurie? Roagă-te cu bucurie! Ai pocăință? Roagă-te cu pocă­ință!”.

„Mintea întotdeauna face așa. Fuge. Dar lucrarea noastră este să o aducem mereu înapoi. Începem rugăciunea în șoaptă sau cu voce tare, până se adună mintea, iar atunci când aceasta începe să fie atentă la rugăciune, ne rugăm mintal, fără a o șopti. De altfel, experi­ența îl învață pe fiecare”.

„Primul lucru pe care îl aduce rugăciunea este bucuria. Crezi că ești fiu de împărat. Apoi lacrimile tale se înmulțesc. Vrei să îmbră­ți­șezi întreaga creație, însuflețită și neînsuflețită. Toți oamenii ți se par a fi îngeri. Apostolul Pavel arată care este roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Gal. 5, 22)”.

Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia . Îl arde! Cine? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul?

Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele si drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei.

Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui.

Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea.

† Parintele Cleopa

"Rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase este cea mai puternică rugăciune pe care o putem rosti în fiecare ceas, în fiecare clipă. Aceasta „sfințește gura, sfințește aerul, sfințește locul în care a fost rostită.”"

Rostirea numelui lui Iisus Hristos este o armă puternică împotriva duhurilor răutății.

Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos. Dar este nevoie ca rugăciunea să fie făcută cu multă luare aminte: Când rugăciunea se face astfel încât cineva să înțeleagă ce a cerut, adică să fie conștient, atunci frica diavolului este mult mai mare.

Rugăciunea previne atacurile duhurilor rele și le îndepărtează când acestea tulbură mintea sau trupul. „Prin rugăciunea minții, îl lovești pe vrăjmaș în cap, peste picioare, peste mâini. Prin rugăciunea minții îl lovești în inimă, de aceea și reacționează atât de cumplit."

Părintele Efrem spunea că cel care a dobândit rugăciunea inimii, la despărțirea de trup va trece cu ușurință prin vămi, adică nu va fi războit de demonii din văzduhuri care se luptă să tragă sufletul în jos: „Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile".

„Numai numele lui Hristos și al Maicii Sale m-a scos la liman. Orice om care nu pronunță zilnic numele lui Hristos și al Maicii Sale nu este creștin. Sfinții Părinți au fost luminați și ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni."

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi!

Să avem parte de rugăciunile și binecuvântările sale sfinte!

Întîi să iei seama să faci crucea dreaptă simţind când atingi cele trei degete la frunte, la pântece sub piept, la umărul drept şi la umărul stâng, aplecându-te cu mâna până la pământ:

1. Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie.

2. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşuieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.

3. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

4. Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează, şi vindecă neputinţele noastre pentru numele Tău. Doame miluieşte. (de trei ori) Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

5. Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ, pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. Doame miluieşte. (de douăsprezece ori)

6. Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem, la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem, la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

PSALMUL 50

Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta, Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea, Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte, Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea, Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale, şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea, Că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu Isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite, Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele ştergele, Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de sângiuiri Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, Duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci bine vei voi jertfa dreptătii, prinosul şi arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

7. CREZUL

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, cel de o Fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Maria Fecioara, şi s-a făcut om. Şi s-a răstignit pentru noi, în vremea lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după scripturi. Şi s-a înălţat la ceruri, şi şade de-a drepta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul, de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede. Cela ce împreună cu Tatăl şi Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Într-una Sfântă, sobornicească şi Apostolească biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor, Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie; Amin.

8. Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii, şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

9. SLAVOSLOVIA

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, întru oameni bună voire. Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie slăvimu-Te, Mulţumim Ţie pentru slava Ta cea mare. Doamne Împărate ceresc Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne Fiule Unule născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte, Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domnul Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.   În toate zilele bune te voi cânta şi voi lăuda numele Tău în veac, şi în veacul veacului.   Doamne scăpare te-ai făcut nouă, în neam şi în neam, eu am zis: Doamne miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie, Doamne către Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.   Învredniceşte-ne Doamne în ziua această fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri, şi lăudat şi prea slăvit este numele Tău în veci. Amin.   Fie Doamne mila Ta spre noi, precum şi noi am nădăjduit întru Tine.   Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Doamne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.   Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.   Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Însemnare

Aceste rugăciuni să le zicem rar şi cu multă atenţie (luare aminte).

Trebuie să le zică fiecare creştin dimineaţa la sculare şi seara la culcare şi în timpul zilei şi al nopţii, cât mai des posibil.

La fel să zică şi rugăciunea aceasta:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Foto www.bzi.ro

Într-o zi, după ce m-am rugat şapte, opt, nouă ore sau chiar mai mult, am văzut în străfundul inimii mele iadul și pe diavol. Și am văzut că tot omul are iadul în străfundul inimii sale. Mai înainte, neîncetat mă rugam şi strigam: «lisuse, vino!», dar cerul rămânea mut și nu se petrecea nimic. Mă rugam mult şi fierbinte, dar Hristos nu-mi răspundea. Însă, atunci când am văzut că iadul era în străfundul inimii mele, şi că diavolul era şi el acolo, m-a cuprins tristeţea şi m-a podidit plânsul. Și abia atunci mi-a răspuns Hristos, abia atunci a venit El la mine. Diavolul se zbătea in străfundul inimii mele, dădea din mâini și răcnea către El: «Ce ai cu mine? Inima acestuia e a noastră. Eu sunt stăpânitorul astei lumi şi a noastră este inima oamenilor. Du-Te de aici! Fugi, depårtează-Te!»> lar Hristos i-a răspuns și i-a spus: «Priveşte-l pe acest om, pe Mine Mă dorește, pe Mine Mă vrea, nu pe tine, Tu să fugi. Pleacă, du-te!» Şi diavolul s-a dus ...

ATHOSUL ȘI DUHOVNICII PE CARE I-AM CUNOSCUT

Jean-Claude Larchet

Spune tot timpul Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, pe mine, păcătosul. Să nu îți stea deloc gura. Așa te vei obișnui cu Rugăciunea și o va prelua mintea. Nu da curaj gândurilor, deoarece, astfel, te slăbești și te întinezi.

Rugăciune, silirea firii continuu și vei vedea cât har vei primi! Viața omului, fiul meu, este necaz și supărare, deoarece este înstrăinare. Să nu cauți odihna desăvârșită! Hristos a purtat Crucea. Și noi trebuie s-o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla Har de la Domnul.

Ceea ce simți la început este harul lui Dumnezeu, care, atunci când vine, îl face pe om duhovnicesc. Și toate i se par bune și frumoase. Atunci iubește pe toată lumea, are trezvie, lacrimi, căldură sufletească.

Când pleacă harul, pentru ca omul să fie încercat, atunci toate devin trupești și sufletul cade. Însă, tu să nu-ți pierzi atunci voința, ci să strigi fără încetare Rugăciunea, cu multă silință, cu durere multă... Iarăși și iarăși, la nesfârșit. Și, ca și când ai vedea cu mintea pe Hristos, să-I spui „Mulțumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec.

Slavă Ție, Slavă Ție, Dumnezeul meu!. Și răbdând toate, iarăși va veni harul, iarăși bucuria. Și aceasta se va întâmpla până când, puțin câte puțin, te curățești de patimi și devii duhovnicesc. Dar până atunci luptă!