ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

☦️ Sfântul Serafim de Sarov: "Lucraţi pentru mântuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite!"

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Bucuria mea, câştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta

„Bucuria mea, câştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta”.

☦️ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov: Când omul se osteneşte să aibă inima smerită şi cugetul paşnic, atunci toate uneltirile vrăjmaşului rămân nelucrătoare. Pentru că acolo unde există pacea gândurilor, se odihneşte însuşi DUMNEZEU.

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

"Acolo unde se află Dumnezeu, nu se găseşte răul. Toate câte vin de la Dumnezeu au înăuntrul lor pacea, şi-l îndeamnă pe om la osândire de sine şi la smerenie."

enter image description here

“Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 26). Adevărata credinţă nu poate să existe fără fapte. Cine crede cu adevărat, acela oricum va face fapte bune.

Dacă omul, din iubire de Dumnezeu şi din dragoste pentru viaţa în virtute, nu-şi face multe griji pentru sine, crezând că de el Se va îngriji Dumnezeu, această încredere în pronia divină este şi potrivită şi înţeleaptă.

Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat, se socoteşte pe sine călător şi străin pe acest pământ, în dorinţa lui să se unească cu Dumnezeu, doar spre Acesta îşi ţinteşte continuu mintea şi inima.

Omul care se va hotărî să ducă viaţă lăuntrică, trebuie întâi de toate să aibă frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii (Pilde 1, 7).

Mintea omului treaz se aseamănă cu păzitorul grijuliu şi cu străjerul Ierusalimului lăuntric. Din înălţimea vieţii duhovniceşti priveşte cu ochiul său curat puterile potrivnice, aflate împrejurul şi înlăuntrul sufletului său, după cuvintele psalmistului: “Şi au văzut ochii mei şi au suferit vrăjmaşii mei” (Ps. 53, 7).

Omul cât timp este în trupul său se aseamănă cu lumânarea aprinsă. Aşa cum lumânarea este ursită să se topească, la fel şi omul să moară. Sufletul lui însă este nemuritor, şi de aceea trebuie să se îngrijim mai mult de suflet decât de trup: “Ce foloseşte omul dacă câştigă lumea întreagă, însă îşi pierde sufletul său? Sau ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Dacă Domnul îngăduie ca neputinţele să-l încerce pe om, atunci El îi va da şi puterea răbdării.

Trebuie să-ţi obişnuieşti mintea să lucreze înlăuntrul legii Domnului. Sub îndrumarea Aceluia să-ţi petreci viaţa.

Pacea sufletului se dobândeşte prin strâmtorări. Sfânta Scriptură spune: “Am trecut prin foc şi prin noianul mâhnirilor, dar la sfârşit ne-ai dus la loc de odihnă” (Ps. 65, 11).

Nimic nu foloseşte atât la dobândirea păcii lăuntrice, cât tăcerea şi vorbirea cu noi înşine, mai mult decât cu ceilalţi.

Poţi să nu te bucuri, văzând soarele cu ochii trupeşti? Dar câtă bucurie vei simţi când mintea ta va vedea cu ochii lăuntrici pe Hristos, Soarele dreptăţii?

Ca să-ţi păstrezi pacea sufletească trebuie să alungi de la tine mânia, să te osteneşti, să ai duhul bucuriei, să te fereşti de a-i osândi pe ceilalţi, şi să faci pogorământ în dreptul slăbiciunilor fraţilor tăi.

Orice înaintare şi izbândă în orice latură a vieţii noastre, trebuie să le punem pe seama Domnului. Şi împreună cu profetul să spunem: “Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dăm slavă” (Ps. 113, 9).

La vârsta de 35 de ani, aproape la jumătatea vieţii pământeşti, omul duce de obicei o mare luptă ca să se înfrâneze pe sine însuşi. Mulţi la această vârstă nu rămân pe drumurile virtuţii, ci aleargă şi urmează calea poftelor lor.

Cel care vrea să se mântuiască trebuie să ţină inima lui în stare de pocăinţă şi de zdrobire: “Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit prin căinţă. Dumnezeu niciodată nu va dispreţul inima zdrobită şi smerită” (Ps. 50, 19).

Când omul se osteneşte să aibă inima smerită şi cugetul paşnic, atunci toate uneltirile vrăşmaşului rămân nelucrătoare. Pentru că acolo unde există pacea gândurilor, se odihneşte însuşi Dumnezeu.

Deznădejdea este bucuria cea mai mare a diavolului. Este un păcat de moarte.

Nu trebuie să răspunzi înainte să-l asculţi pe celălalt. “Cel care răspunde fără ca mai întâi să asculte este nepriceput şi se va ruşina” (Pilde 18, 13).

Când omul primeşte un lucru dumnezeiesc înlăuntrul lui, inima i se bucură. Când dimpotrivă primeşte ceva diavolesc, atunci se umple de confuzie şi se tulbură.

Cel care duce boala cu răbdare şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu se încununează ca martir.

Trebuie să alungăm departe gândurile necurate, în special când ne rugăm lui Dumnezeu. Pentru că nu este cu putinţă să vieţuiască împreună mireasma cu putoarea.

Dacă noi nu acceptăm gândurile rele care vin de la diavolul, facem foarte bine. Pentru că duhul necurat doar la oamenii pătimaşi îşi împlineşte deplin lucrarea lui, în timp ce la cei nepătimaşi se osteneşte să-i ispitească de departe.

Este cu neputinţă ca omul tânăr să nu fie tulburat de gândurile trupeşti. De aceea trebuie să se roage stăruitor lui Dumnezeu, ca El să stingă flacăra poftelor ruşinoase când apare. Astfel, flacăra nu se va mai înteţi niciodată.

Trebuie să le răbdăm pe toate de dragul lui Dumnezeu, cu mulţumire. Viaţa noastră în comparaţie cu veşnicia este o clipă. De aceea şi Apostolul spune: “Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care mi se va descoperi (Romani 8, 18).

Să iubim smerenia ca să vedem slava lui Dumnezeu. Pentru că unde se află smerenia, de acolo izvorăşte slava dumnezeiască.

Fără lumină, toate sînt întunecate. La fel, fără smerenie nimic nu se găseşte în om, decât doar întunericul.

Aşa cum lumânarea, dacă nu se încălzeşte şi nu se înmoaie, nu poate să primească sigiliul, la fel şi sufletul, dacă nu este încercat cu ostenelile şi neputinţele, nu poate să primească deasupra lui pecetea virtuţii.

Faţă de cei de lângă noi trebuie să ne purtăm cu fineţe, fără să-i jignim măcar cu privirea.

Pe omul confuz şi mâhnit, îngrijeşte-te să-l întăreşti cu cuvinte de iubire.

Pentru nedreptatea pe care ţi-o provoacă ceilalţi, oricare ar fi aceasta, nu trebuie să te răzbuni. Dimpotrivă, să-l ierţi din străfundul inimii pe cel care te-a nedreptăţit.

Nu trebuie să nutreşti în inima ta ură şi antipatie împotriva celui care te duşmăneşte, ci să-l iubeşti şi să-i faci bine pe cât poţi, împlinind porunca lui Hristos: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc” (Matei 5, 44).

Poarta pocăinţei este deschisă pentru toţi, şi nimeni nu ştie cine va trece mai întâi prin ea: tu, care-l osândeşti pe celălalt, sau el, care te osândeşte pe tine. Osândeşte-te întotdeauna pe tine şi vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi. Poţi să osândeşti un lucru rău, dar niciodată pe cel care l-a săvârşit.

Când omul este părăsit de Dumnezeu, atunci diavolul este pregătit să-l piardă, aşa cum piatra de moară striveşte bobul de grâu.

Grija prisositoare pentru nevoile vieţii este semnul omului necredincios şi mic la suflet. Şi trecem prin suferinţă dacă ne îngrijim noi înşine pentru noi, şi nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care se îngrijeşte de toate.

Este mai bine să dispreţuim toate câte nu sunt ale noastre, adică cele vremelnice şi trecătoare şi să le căutăm pe ale noastre, adică cele nestricăcioase şi veşnice.

Mâhnirea este viermele inimii care o devorează pe mama care l-a născut.

Cel care a biruit patimile a biruit şi durerea. Cel care este învins de patimi nu va scăpa de legăturile durerii. Aşa cum cel bolnav se cunoaşte după culoarea feţei, la fel şi cel pătimaş după deznădejde.

Domnul se îngrijeşte de mântuirea noastră. Diavolul ucigător de oameni însă se străduieşte să ne ducă la deznădejde.

Nu trebuie să ne înfricoşăm în viaţa duhovnicească de nicio putere potrivnică. Dimpotrivă, să ne punem nădejdea în cuvintele lui Dumnezeu: “Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei. Numai pe Domnul Savot socotiţi-L sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi” (Isaia 8, 12-13).

extras din: Glasul Sfinţilor Părinţi – Editura Egumeniţa 2008

☦️ Sfântul Preacuvios Serafim de Sarov: Medicamente duhovnicești vechi, pentru timpuri noi!

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Sfântul Preacuvios Serafim de Sarov ne-a lăsat moștenire câteva medicamente duhovnicești care, luate cu rânduială, ne pot călăuzi indiferent de drumul pe care ne-am afla:

  • Amintește-ți mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul și rugăciunea! Iar noi nu numai ca nu trebuie să o refuzăm, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraților fără să ne tulburăm și să cârtim.

  • Sufletul trebuie alimentat și hrănit cu tot ceea ce înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectură Noului Testament și a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectură vine iluminarea minții care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare. Cel ce citește Sfânta Scriptură primește o căldură care în singurătate dă naștere la multe lacrimi, prin care omul este încălzit iar și iar, umplut de daruri duhovnicești, care dau o încântare minții și inimii dincolo de orice închipuire.

  • Mai presus de toate, această trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului: “Pace multă au cei ce iubesc legea Ta și nu se smintesc”. (Ps. 118, 165). Este foarte util să citești întrega Biblie într-un mod inteligent. Căci numai prin acest exercițiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va înmulți darul său de înțelegere.

  • Cei ce cu adevărat s-au hotărât să slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-și aminti mereu de Dumnezeu și să rostească rugăciunea către Iisus Hristos.

  • În biserica, atunci când te rogi, e de folos să stai cu ochii închiși, cu o atenție concentrată și să deschizi ochii doar când te moleșești sau când somnul îți da târcoale și te face să moțăi. Atunci ochii trebuie ațintiți către o icoană și către lumina candelei ce arde dinaintea ei.

  • Nu trebuie să ne asumăm nevoințe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios și vrednic de practicarea virtuților. Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie să fim înțelegători față de neputințele și imperfecțiunile noastre sufletești și să avem răbdare față de defectele noastre, așa cum avem față de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătățirea firii noastre.

  • În fiecare zi să dormi negreșit noaptea patru ore - de la zece seară până la două noaptea. Dacă te simți slăbit, poți să dormi și în timpul zilei. Păstrează această regulă permanent până la sfârșitul vieții tale, fiindcă este absolut necesară pentru odihnă capului tău. Eu însumi din tinerețe am păstrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihnă în timpul nopții și astfel nu vei deveni neputincios, ci sănătos și vesel.

  • Nu oricine își poate impune sieși o regulă severă de asceză în toate, sau să se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-i dezvăluie slăbiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slăbește și el. În special, vinerea și miercurea, și mai ales în timpul celor patru posturi, trebuie luată o masă o dată pe zi, iar îngerul Domnului se va apropia de ține. La prânz mănâncă suficient, la cină fii moderat.

  • Dar un trup care este epuizat de penitență și de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană și băutură moderate indiferent de perioada de timp.

  • Cu orice preț, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind binecuvântați cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.

  • Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară lumânării rațiunii. Această pace, că pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (În. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să va păzească inimile și cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea înlăuntrul inimii și dai de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbrește și ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alții cu calm, că și cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii și o poate face lăcaș al lui Dumnezeu însuși.

  • Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puțin, e necesar să încerci să îți înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am și n-am grăit” (Ps. 76, 4) Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preț a-i critică pe alții. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească “trebuie evitată acedia” și să te străduiești a avea un duh vesel și nu trist. Trebuie să încerci să ieși din această stare cât mai iute cu putință. Atenție la duhul întristării, căci această da naștere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitație, furie, învinuire, nemulțumirea de propria soarta, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.

  • Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet și îl lipsește de umilință și bunătate față de frați și da naștere la repulsie față de orice conversație. Atunci sufletul evita oamenii, crezând că aceștia se află la originea tulburării sale și nu înțelege că pricina tulburării sale se află într-insul. Sufletul plin de întristare și parcă scos din minți este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilință la întrebările ce i se pun.

  • Primul medicament cu ajutorul căruia omul își află în curând mângâiere sufletească este smerenia inimii, așa cum ne învață sfântul Isaac Șirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abținere de la grăire în deșert, lucru de mâna, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului lui Dumnezeu și răbdare; căci el se naște din lașitate, trândăvie și grăire în deșert.

  • Oricine a învins patimile a învins și deprimarea. Veselia nu e păcat. Ea alungă plictiseală; și din plictiseală vine întristarea (acedia) și nimic nu e mai rea că această. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face răul este păcat. Dar a spune un cuvânt bun, prietenos sau plin de veselie, așa încât toată lumea să se simtă în bună dispoziție în prezența lui Dumnezeu și nu într-o stare de întristare, nu este deloc un păcat.

  • Dacă nu suntem de acord cu gândurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. În timpul acestor atacuri, trebuie să te îndrepți cu rugăciunea către Domnul Dumnezeu, așa încât scânteia patimilor celor rele să fie alungată de la bun început. Atunci flacăra patimilor nu va mai crește.

  • Trupul este robul, sufletul este stăpânul. Și de aceea, milă lui Dumnezeu este cu noi atunci când trupul este slăbit și extenuat de boli; căci în acest fel patimile slăbesc și omul devine normal. Dar boală trupească în sine este ceva născut din pricina patimilor. Înlătura păcatul și boală va pleca.

📜 Proorocia Sfântului Serafim de Sarov despre schimbările din Sfânta Tradiție →

- Posted in ☦️ Profeții și Proorocii by

Vor fi asemenea vremuri, spune părintele Serafim, când nelegiuirea arhiereilor ruşi va întrece nelegiuirea arhiereilor greci, de pe timpul Împăratului Teodosie cel Tânăr şi se vor împlini cele prezise: „Se apropie oameni de mine care cu buzele şi limba lor mă cinstesc, iar inimile lor stau departe de Mine. Dar în zadar Mă cinstesc, propovăduind învăţături omeneşti”. Că sub pretextul progresului bisericesc şi creştinesc, întru satisfacerea trebuinţelor acestei lumi, vor schimonosi şi falsifica dogmele (învăţătura) şi tipicul Sfintei Biserici, uitând că acestea îşi au începutul de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care a învăţat şi le-a poruncit ucenicilor Săi, Sfintilor Apostoli, despre întemeierea Bisericii Lui Hristos şi a pravilelor ei lăsându-le poruncă: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19). De atunci şi până astăzi s-au păstrat şi au ajuns până la noi pravilele şi tradiţiile Sfintilor Apostoli, care au fost explicate şi confirmate definitiv odată şi pentru totdeauna de către Sf. Moştenitori – Sfintii Părinţi, povăţuiţi de Sfântul Duh la cele Şapte Soboare Ecumenice. “Vai de cel, care va scoate sau va adăuga un cuvânt, – spune părintele Serafim, – Biserica noastră nu are nici o pată; vai şi amar de acel care va cuteza să introducă oarecare schimbări în Slujbele bisericeşti şi în pravilele acelei Biserici, care este “Stâlpul şi întărirea Adevărului” şi despre care Însuşi Mântuitorul a spus, că nici porţile iadului nu o vor birui; adică ea va dăinui neschimbată până la sfârşit – până la cea de-a Doua Venire. Orice încercare de a introduce, chipurile perfecţionări, schimbări în pravila şi învăţătura Sfintei Biserici, înseamnă erezie, încercare de a înfiinţa o altă Biserică bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Sfântului Duh şi este hulă asupra Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac. Aşa au procedat şi vor proceda toţi acei care s-au rupt de la unitatea Sfintei Biserici Apostoleaşti, despre care Apostolul Pavel spune: “Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor” (II Cor. 11, 13–15). Pe această cale vor merge arhiereii pământului Rusesc şi clerul şi mânia lui Dumnezeu îi va lovi. Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac acelaşi este şi învăţăturile poruncilor şi aşezămintelor Sale sunt întărite de El o dată şi pentru totdeauna fără schimbări, pentru că acesta este adevărul, adus din Ceruri de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Ştiinţele, învăţăturile omeneşti trebuie să fie supuse modificării în procesul dezvoltării şi perfecţionării lor, dar învăţătura Dumnezeiască dată nouă nu poate fi schimbată de către oameni, precum neschimbător este Însuşi Dumnezeu, care a întemeiat Sfânta Biserică şi Tainele sale, de aceea, spune părintele Serafim, aici nu este loc pentru filozofări omeneşti. Din care cauză Apostolul a şi spus: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema” (Gal. 1, 8)Extras din amintirile E. I. Motovilova după însemnările soţului ei N. A. Motovilov despre Cuviosul Serafim.

Sursa: https://www.aparatorul.md/proorocia-sf-serafim-de-sarov-despre-schimbarile-din-sf-traditie/

☦️ Sfântul Serafim de Sarov: Osândește-te pe tine și vei înceta să-i judeci pe ceilalți.

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârșit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoși decât toți. Ușa pocăinței este deschisă pentru toți, și nu știm cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osândești? Când îl osândești pe aproapele tău, învață Sfântul Antioh, atunci ești judecat și tu împreună cu el pentru fapta de care îl judeci. Judecata și osândirea nu ne aparțin nouă, ci doar lui Dumnezeu, Marele Judecător, care cunoaște inima și patimile ascunse ale firii noastre”.Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov

☦️ Călăuză duhovnicească: Blândețea – fericirea cerească a Împărăției lui Hristos

Blândețea este nerăutatea pruncilor; dar nu doar a pruncilor, ci și a îngerilor; și nu doar a îngerilor, ci și a lui Dumnezeu. Însușirea de temelie a sfinților este blândețea.

O astfel de blândețe a avut-o Sfântul Serafim de Sarov

O astfel de blândețe a avut-o Sfântul Serafim de Sarov; când au năpădit asupra lui trei tâlhari, el a aruncat la pământ toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și le-a spus acelora cu blândețe: „Faceți cu mine cum credeți.” Tâlharii l-au bătut până aproape de moarte pe sfântul stareț cu toporul acestuia. Și când ei au fost vădiți și dați pe mâna judecății, atunci Sfântul Serafim s-a dus în fața autorităților, cerând ca ei să fie sloboziți de pedeapsă. Iar asta nu a fost de ajuns. Tâlharii, la mijlocirea Preacuviosului Serafim, au fost sloboziți din închisoare. Atunci ei au venit la plăcutul lui Dumnezeu ca să-i ceară iertare, și el, din toată inima, precum un tată, i-a iertat.

Această blândețe a avut-o și Sfântul Tihon de Zadonsk. Când un moșier mândru și plin de răutate l-a lovit peste față, Sfântul Tihon a căzut la picioarele moșierului și i-a cerut iertare.

Pe deplin și în chip desăvârșit a avut această minunată blândețe Mântuitorul nostru. Când L-au bătut peste cap și I-au pus cunună de spini și L-au scuipat peste față, Domnul nu Și-a întors capul Său, ci cu blândețe și tăcere a privit spre chinuitorii Săi. Iar când L-au pironit pe Cruce, El S-a rugat pentru ucigașii Săi.

Iată către ce har și către ce înaltă și minunată chemare trebuie să năzuim din toată inima. Dacă ajungem la această blândețe, vom ajunge la fericirea cerească a Împărăției lui Hristos. (Sfântul Serafim Sobolev)

Călăuză duhovnicească. Sfaturi ale nevoitorilor ortodocși din veacul al XX-lea, Editura Sophia, 2015

☦️️ Un sfat de la Sfântul Serafim de Sarov

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Sfântul Serafim de Sarov

"Vă dau un sfat. Ești mustrat, să nu mustri; ești prigonit, să rabzi; ești hulit, să lauzi; ești judecat, să nu judeci; judecă-te pe tine însuți și Dumnezeu nu te va judeca." - Sfântul Serafim de Sarov

☦️ Sfântul Serafim de Sarov: Taci mult, vorbeşte puţin şi în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îţi va fi liniştit şi plin de pace

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Este mai de folos ca toată viaţa ta să-ţi cercetezi şi să-ţi plângi păcatele decât să stai de vorbă cu îngerii.

— Sfântul Serafim de Sarov

☦️ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov: Trebuie să le răbdăm pe toate de dragul lui Dumnezeu, cu mulţumire. Viaţa noastră în comparaţie cu veşnicia este o clipă, un nimic.

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Sfântul Cuvios Serafim din Sarov, marele făcător de minuni, spunea, în conglăsuire cu Sfinții Părinți din vechime, că dacă omul ar cunoaște ce fericiri le sunt pregătite celor care se mântuiesc, s-ar învoi de bunăvoie să trăiască 1000 de ani într-o chilie plină de lighioane care să-i roadă trupul, numai să nu rămână lipsit de bunătățile viitoare din Împărăția lui Dumnezeu.

Trebuie să le răbdăm pe toate de dragul lui Dumnezeu, cu mulţumire. Viaţa noastră în comparaţie cu veşnicia este o clipă, un nimic. De aceea şi Apostolul spune: “Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care mi se va descoperi.” - (Romani 8, 18)

"Unde sunt necazuri, acolo e mântuire! Prin răbdarea voastră vă veți dobândi sufletele voastre în veșnicie unde răul nu mai există și fericirea este fără sfârșit. Domnul Dumnezeu să vă ajute să duceți până la capăt crucile care v-au fost trimise." - Sfântul Serafim din Sarov