"Viața duhovnicească în Hristos, în temeliile, în toată frumusețea și întregimea ei sacramentală este o sfințire continuă prin Sfintele Taine, o împărtășire cu Hristos Domnul, o trăire în Duhul Sfânt.

Cine vrea să înțeleagă Creștinismul în tot ce are el mai dumnezeiesc și îndumnezeitor, cine vrea să cunoască și să trăiască viața în Hristos, cine vrea să se lase pătruns de lucrarea Duhului Sfânt, cine dorește și vrea cu adevărat să fie mădular viu în Trupul tainic al Bisericii lui Dumnezeu, cine dorește și vrea să-și curățească sufletul, să se lumineze și să se desăvârșească prin puterea Harului și astfel să se bucure de roadele mântuirii – trebuie să se împărtășească din Jertfa Mântuitorului".

— Preot Ilarion V. Felea, Tâlcuirea Sfintei Liturghii

Sinaxar 18 Septembrie: Moartea mucenicească a Părintelui Ilarion Felea

Telegraful român, Nr. 31-34/1994: O înmormântare la Aiud de Preot Ioan Bărdaş

Era prin anii 1960-61, în celularul din Aiud.

Într-o zi se anunţă prin toate formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: A murit Părintele Ilarion Felea.

Cine nu-l cunoştea pe Părintele Felea din Aiud? Toţi ştiam, unul de la altul, că a fost profesor la Academia Teologică Ortodoxă din Arad şi mie mi-a fost profesor şi mai ales pedagog.

Îl cunoşteam noi bihorenii şi arădenii, îl cunoşteam sibienii şi bucureştenii şi mai ales Academia Română care i-a premiat cărţile.

A fost un predicator de performanţă la Catedrala din Arad şi oriunde îl chemau rosturile Bisericii.

La Catedrală, credincioşii şi studenţii ar fi fost în stare să reproducă predica lui din ziua aceea.

La Academia teologică catedra lui se transforma în amvon; avea şi o voce baritonală care te cucerea. Douăzeci de stilouri aşterneau pe caiet, toată lecţia din ziua aceea. Fizic, era o figură impunătoare de bărbat, faţa încadrată de barbă arăta ca un cap de efigie, era generos şi comunicativ, de aceea era simpatizat de toţi.

Era moţ la rădăcină, de pe valea Crişului Alb, poate că şi aceasta i-a dat destinul înalt pe care l-a avut. La manifestări şi diferite ocazii, îl invitau unii şi alţii:

– Părinte, cântă-ne ceva din ale Iancului!

Şi cânta tărăgănat şi duios şi te ducea pe meleagurile Iancului şi ale lui Horea, în vremile de vrednicie ale moţilor.

Scria cu duh deosebit despre cele sfinte ale lui Dumnezeu şi despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc în viaţa mea de preot şi păstor de suflete, pe unde am trecut.

De aceea era aşa de cunoscut de mulţi şi în lumea ortodoxă şi la celelalte confesiuni. În Aiud şi în celelalte închisori era cunoscut pentru expunerile şi textele biblice pe care le transmitea pe banda minţii, mai ales de cei tineri.

În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea: Părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a Părintelui Ilarion Felea, toţi fiind la Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe Părintele Felea l-am petrecut, cu sufletele, noi „fraţii şi rudeniile lui de idealuri şi suferinţă”. N-a fost bătrân dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală; aşa se „planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului, până a închis ochii. Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la Trei plopi, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară, au şi dat alarma cei de jos de lângă morgă, unde era mortul:

– Acum îl duce la groapă pe Părintele Felea!

Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră, ducând sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului. Noi stăteam sub pătură, era după ora 10, ora stingerii, nu ne mişcam. Acum începea prohodul. Toţi cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău, Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot, dacă era preot se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură.

Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită de fier şi o înfigea în inima mortului, să se convingă „stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de evul mediu şi ea se petrecea în evul modern, în era comunistă.

Carul funebru se ducea la Trei plopi, la cap i se punea un stâlp de lemn, pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atâta mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia prohodul cu cuvântul Amin, se mai auzeau morsele la perete şi la calorifer: Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!

Preot Ioan Bărdaş, articol preluat din Telegraful român, Nr. 31-34/1994, p. 4

La un moment dat, la un mare avva în pustie a venit un om aducând o iapă.

Părinții l-au luat puțin cam tare că de ce a venit cu iapa la pustnic, însă omul le-a răspuns că nu e iapă, ci e soția lui.

Părinții n-au crezut, însă a apărut avva și le-a spus că într-adevăr iapa este soția omului și i s-au făcut vrăji și din cauza asta toți o văd ca o iapă.

Pustnicul a făcut rugăciune și femeia s-a izbăvit de vrajă spre uimirea celor prezenți.

Atunci au întrebat părinții cum de se poate asta și avva le-a spus că vrăjile s-au prins pentru că femeia nu a fost trei duminici la rând la biserică și nu s-a împărtășit.

Până astăzi principala cauză a succesului vrăjilor și îndrăcirilor este lipsa spovedaniei și împărtășaniei dese.

— Parintele Teologos

• ✝️ ÎPS Athanasie de Limassol: Cum se manifestă concret energia demonică 👿 / VIDE⭕ / Energia demonică se manifestă nu doar în anumite locuri, însă și în oameni, și în lucruri, chiar și în cărți. Așa cum Sfânta Evanghelie transmite harul Sfântului Duh, prin care a fost scrisă, tot astfel și cărțile demonice, cărțile despre magie, vrăji, transmit energia demonilor.

• 😈 Demonic și ocult peste elitele mondiale de la Davos / „Spiritualitate” à la Davos: O vrăjitoare indigenă a fost adusă pe scenă ca să facă incantanţii, ea suflând apoi pe capetele celor prezenţi. În timp ce creștinismul este scos în afara societății, elitele strânse la Forumul Economic Mondial de la Davos promovează activ păgânismul. La ediția din 2024, a fost invitată o vrăjitoare indigenă care a realizat un „ritual” asupra participanților. La finalul „incantației”, vrăjitoarea s-a dus și a suflat peste fețele fiecărui invitat prezent pe scenă. Lângă vrăjitoare a fost prezentă o persoană îmbrăcată într-o pelerină neagră.

• ✝️ Părintele Ilarion Argatu: Vrăjitorii sunt oameni care au căzut sub influenţa diavolului — ei sunt conduși de diavol 🔥 / Rugăciunile sunt scrise de Sfinţi, care au fost insuflaţi de Duhul Sfânt. Cuvântul rugăciunii îi arde pe vrăjitori! Persoana este cu spatele, tu îți faci semnul Sfintei Cruci și vei vedea că tresare ca lovită cu toporul. Are un gest special, saltă din umeri. Este vrăjitoare! Semnul Sfintei Cruci îi lovește pe demoni!

• ✝️ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa - despre vrăjitorie / Vrăjitoria este lucrarea ascunsă a diavolului sub diferite forme mai mult sau mai puțîn simple. Culmea vrăjitoriei este atinsă prin spiritism (Lev. 19, 31; Deut. 14, 1; Apoc. 16, 14). Scriptură veche pedepsea cu moartea pe vrăjitori (Ex. 22,18; Num. 23,25). "Dacă vreun om sau vreo femeie cheamă sufletul vreunui mort, sau se indeletniceste cu vrăjitoria să fie pedepsit cu moartea, fiind ucis cu pietre, iar sângele lor să cadă asupra capului lor" (Lev. 20,6 și 27; Deut. 18, 10; I Regi 28; I Cor. 10, 13; is. 8, 19; F. Ap. 16, 16; Gal. 5, 20). Cel ce se duce la vrăjitori da dovadă de necredința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, socotind că poate să bea și din paharul Domnului și din al diavolului (I Cor. 10,20-21; ÎI, 6,14-18).

• 🔥 Reiki, asemenea radiesteziei, yoga și bioenergiei, precum și alte asemenea practici demonice își are rădăcina în patria vrăjitoriei: Tibetul. / O mărturie / "Filosofia" acestor practici, susțin și propovăduiesc credința în reîncarnare, călătoriile astrale, diferite erezii (ca purgatoriul), disprețul față de Biserica Ortodoxă și slujitorii acesteia, etc. Induce în eroare persoanele în căutare de „minuni” printr-un misticism bolnăvicios, îndemnându-i direct sau indirect spre despărțirea de trupul lui Hristos care este Biserica. Aceste practici distrug sufletul omului încet dar sigur. Maestrul oriental este genul omului modern cufundat în rătăcirile unui sincretism religios de tip New-Age, lipsit de trăire duhovnicească, încrezător în sine și nu în Dumnezeu, căutător al faimei celor în mijlocul cărora trăiește, și înșelat de propriile gânduri și păreri despre el însuși. Critică păcatul mândriei, dar se crede pe sine superior celor din jur. Mulți astfel de maeștri care nu au nici în clin, nici în mânecă cu Creștinismul se folosesc de citate biblice, învățături și elemente de cult creștine pentru a-i atrage în rătăcirea lor pe occidentali, iar apoi încet, încet, să se îndrepte către ortodocși. Acestor înșelări li se opun în mod direct și hotărât Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți ai Ortodoxiei.

"Împărtășirea deasă este o practică ortodoxă profund patristică, strâns legată de tradiția isihastă și de viața ascetică a Bisericii. Aceasta nu este doar o simplă participare formală la Sfintele Taine, ci este punctul culminant al unei vieți trăite în ascultare, rugăciune neîncetată și asceză. În Tradiția ortodoxă, Sfintele Taine, și în mod special Sfânta Împărtășanie, sunt inima vieții duhovnicești, lucrând sinergic cu eforturile ascetice ale credinciosului. Totuși, asceza, oricât de riguroasă ar fi, nu poate înlocui lucrarea harului care vine prin participarea la Tainele Bisericii.

1. Asceza și Împărtășirea deasă: o sinergie indispensabilă
   În tradiția isihastă, accentul se pune pe curățirea inimii prin rugăciune, post și nevoință, dar toate acestea au ca scop pregătirea pentru primirea harului divin, mai ales prin Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Sfinții Părinți, precum Sfântul Simeon Noul Teolog, subliniază că fără primirea deasă a Sfintei Împărtășanii, asceza riscă să devină un exercițiu pur moral sau filozofic, lipsit de puterea transfiguratoare a harului. În ortodoxie, asceza și Sfintele Taine nu sunt două căi paralele, ci două dimensiuni interdependente ale aceleași vieți duhovnicești.

2. Împărtășirea deasă în Tradiția Patristică
   Încă din primele veacuri creștine, practica Împărtășaniei dese era norma în viața Bisericii. Apostolii și Sfinții Părinți, precum Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur, au subliniat necesitatea participării constante la Euharistie ca sursă de viață duhovnicească. Sfântul Vasile cel Mare menționează că în bisericile sale, credincioșii se împărtășeau de patru ori pe săptămână, considerând această practică esențială pentru menținerea și întărirea comuniunii cu Hristos.
   Această tradiție nu a fost un simplu obicei exterior, ci era adânc legată de pregătirea asiduă a credincioșilor prin post, rugăciune și spovedanie. Așadar, Împărtășirea frecventă nu se face în absența unei vieți duhovnicești intense, ci este însoțită de o asceză riguroasă care purifică sufletul și îl face vrednic de primirea harului.

3. Sfânta Împărtășanie și combaterea formalismului
   Criticile aduse Împărtășaniei dese ca fiind o formă de formalism ecumenist sunt bazate pe o înțelegere greșită a tradiției ortodoxe. Împărtășirea frecventă, departe de a fi o inovație, este o practică apostolică restaurată de marii părinți ai Bisericii, precum Sfântul Nicodim Aghioritul. Este esențial să înțelegem că Tainele Bisericii nu sunt simple ritualuri exterioare, ci mijloace prin care harul divin este transmis și lucrat în viața credincioșilor, în conformitate cu măsura ascezei fiecăruia.
   Așadar, pregătirea pentru Împărtășanie, inclusiv prin spovedanie, post și rugăciune, rămâne un aspect esențial. Împărtășirea deasă nu înseamnă o trivializare a Tainei, ci o intensificare a eforturilor duhovnicești ale credinciosului. Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Ioan de Kronstadt au accentuat necesitatea Împărtășaniei frecvente, însoțită de o viață ascetică intensă, ca o cale de a dobândi și păstra harul lui Dumnezeu.

4. Asceza fără Taine nu este calea ortodoxiei
   În ortodoxie, asceza nu este niciodată un scop în sine, ci un mijloc de a ne pregăti pentru primirea harului divin prin Sfintele Taine. Asceza purifică sufletul, dar numai Tainele pot sfinți și transfigura cu adevărat ființa umană. Astfel, Împărtășirea deasă, însoțită de o pregătire adecvată, este văzută în tradiția patristică și isihastă ca esențială pentru creșterea duhovnicească.

5. Pidalionul și aplicarea canoanelor
   Este adevărat că Pidalionul conține canoane stricte privind pregătirea pentru Împărtășanie, dar aceste canoane au fost aplicate și interpretate cu discernământ de-a lungul istoriei Bisericii. De exemplu, Sfântul Nicodim Aghioritul, în lucrarea sa “Despre Împărtășania continuă”, subliniază necesitatea adaptării canoanelor la nevoile credincioșilor, fără a compromite rigoarea și seriozitatea pregătirii pentru Taină. Canonul nu este o lege rigidă, ci un ghid care trebuie aplicat în contextul vieții duhovnicești a fiecărui credincios.

În concluzie, Împărtășirea deasă, susținută de o viață ascetică profundă, este o practică ortodoxă autentică, rădăcinată în tradiția patristică și isihastă. Aceasta nu reprezintă o inovație ecumenistă, ci o restaurare a normelor apostolice și patristice, adaptate nevoilor contemporane ale Bisericii, având mereu ca scop unirea deplină cu Hristos prin harul divin primit în Sfintele Taine."

— Mircea George Popandron

🛐 Mircea George Popandron: Cât timp va accepta erezia ecumenismului... omul nu poate ieși din hipnoza întunericului.

"Anatema ereziilor eclesiologice pecetluite la Creta 16.06.2016 (6-6-6) ... pe baza declarațiilor eretice ale CMB (Consiliului Mondial al Bisericilor) și, în special, a blasfemiilor Declarației de la Toronto din 1950 (care e noua “evanghelie” impusă samavolnic întregii Biserici, în mediul academic teologic), prin care se atacă, se neagă și se desființează Unicitatea Bisericii Ortodoxe, Soteriologia Ei și Metodologia isihasmului ascetic-sacramental - trei dogme fundamentale ale Ei.

În afara Bisericii Ortodoxe ca Trup Unic al lui Hristos, în afara granițelor Ei, omul creat nu se poate uni cu Dumnezeul Treimic prin intermediul harului necreat.

Concret, la Creta s-a negat direct și indirect faptul că Biserica lui Hristos cea Una este doar Biserica Ortodoxă... pentru că se afirmă pe față că Declarația de la Toronto este fundamentală pentru sinodali și, implicit, nu s-a mărturisit clar și răspicat, așa cum a învățat Biserica până la începutul secolului 20, că restul grupărilor desprinse de Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor sunt erezii ce despart ontologic pe om de Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat în istorie.

În schimb, s-a acordat caracter eclesiologic ereziilor, numindu-se "biserici", în loc să se dea anatemei fără frică, arătând întregii lumi calea spre Hristos doar prin Biserica Ortodoxă.

Astfel, întregul mapamond a fost lipsit de cunoașterea Adevărului!!! Au avut ocazia să atragă toate popoarele lumii la înțelegerea faptului că, doar prin încorporarea prin Botez în Trupul lui Hristos (Biserica Ortodoxă), ele își pot salva veșnicia.

Încă nu s-a înțeles adâncimea vinovăției trădării din Creta. Banii iudeo-masoneriei au fost mai importanți decât sângele apostolilor, mucenicilor și tuturor mărturisitorilor Bisericii Ortodoxe. Să rămână trădătorii cu banii și slava trecătoare în continuare…

BISERICA ORTODOXĂ SUNT CEI CARE ÎNȚELEG ȘI TRĂIESC ÎN ȘI PRIN ADEVĂR… adică Dogma, Ethosul și Metodologia, toate ortodoxe. Nu forma exterioară ne face ortodocși, ci si cugetarea, adică conștiința dogmatică și făptuirea (metodologia isihastă ascetic-sacramentală), ambele ortodoxe.

Ereticii ecumeniști anti-isihaști sunt în afara Bisericii, chiar dacă dețin temporar frâiele administrative și pedepsesc pe cei care vor doar să își păstreze credința ortodoxă. Vă pupați cu toți ereticii, vă rugați împreună cu ei, iar pe ortodocși îi prigoniți, caterisiți și alungați din biserică.

Faptele trădătorilor ecumeniști chiar nu le mai poate nimeni nega, ele fiind la vedere și declarate public.

Anatema ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios!

Anatema CMB-ului și anatema "noii lui evanghelii", adică Declarația de la Toronto din 1950.

CMB, această organizație iudeo-masonică, sinagoga satanei, cu nume de cod Consiliul Mondial al "Bisericilor".

Nu puteți fi în două locuri deodată, adică în Biserica Ortodoxă și în CMB.

Niciodată! Ori cu Hristos, ori cu urmașii lui Iuda… că de judecata finală a istoriei nu scapă nimeni.

V-ați jucat destul de-a Ortodoxia și ați mințit destul poporul român!"

— Mircea George Popandron

Cu ani in urma, ucrainienii credinciosi treceau granita in Rusia pentru a participa la slujbele din Mănăstirea Sfântul Nicolae. Acum, soldatii Kievului ce au patruns in Kursk au luat-o la tinta cu tancul si cu dronele taman in timpul Sfintei Liturghii iar Sfanta Liturghie nu poate fi oprita…

Sfânta Liturghie nu poate fi oprită… Povestea unei crime de război.

Miercurea trecută, 7 august 2024, forțele ucrainene au lansat o incursiune în regiunea Kursk din Rusia, după cum știe toată lumea până acum. Însă puțini au văzut detaliile a ceea ce a însemnat acest lucru pentru populația locală. Iată ce s-a întâmplat într-o veche mănăstire rusă din apropierea graniței ucrainene.

[...]

Așadar, de ce soldații ucraineni au primit ordin să distrugă Mănăstirea Sfântul Nicolae-Gornalski? Desigur, nu știm ce au avut în cap comandanții lor, însă realitatea spirituală este că monahii sunt luptători ai lui Hristos, care își croiesc drum printre hoardele de demoni, spirite ale văzduhurilor. O mănăstire este o fortăreață spirituală a Ortodoxiei, iar Ortodoxia este fortăreața culturii și istoriei rusești. Mănăstirea Sfântul Nicolae și icoana sa făcătoare de minuni a Maicii Domnului sunt, de asemenea, un simbol – și nu doar un simbol – al unității ruso-ucrainene în Hristos și în Biserica Sa Ortodoxă.

În acea zi fatidică de săptămâna trecută, Mănăstirea Sfântul Nicolae a devenit Zona Zero.

Era dimineață, iar călugării slujeau Sfânta Liturghie. Chiar în mijlocul slujbei, chiar înainte de cântarea Crezului, soldați ai armatei ucrainene au venit cu un tanc la mănăstirea rusă și au început să bombardeze bisericile. (Spunem ‘soldați ai armatei ucrainene’, și nu ‘soldați ucraineni’, pentru că, de fapt, un număr mare de ‘mercenari’ străini participă la incursiune). Conform canoanelor Bisericii, Dumnezeiasca Liturghie nu poate fi întreruptă. Călugării trebuiau să termine slujba indiferent de obuzele care zburau spre ei, chiar dacă asta însemna moartea lor. Așa că s-au rugat ca primii creștini în catacombe, în timp ce tancurile continuau să bombardeze biserica.

Iar Domnul i-a protejat. După terminarea Sfintei Liturghii, într-o scurtă pauză a bombardamentelor, au fugit la subsol. Ca niște spirite diabolice ale văzduhului, dronele au început să distrugă sistematic mănăstirea. Două biserici au fost incendiate, în mod deliberat și precis. Călugării, asistenții în vârstă și muncitorii au așteptat până seara pentru a ieși din adăpost.

Odată ce bombardamentele au încetat, s-au grăbit la mașină și s-au îndreptat spre Sudzha. Dar mănăstirea era înconjurată. Zona a fost luată sub control de către armata ucraineană, care trăgea în vehiculele civile. Mulți au reușit să treacă, însă un muncitor al mănăstirii pe nume Serghei a fost ucis. El spăla vasele în mănăstire și ajuta la trapeza. La fel ca mulți alți nevinovați care au fost uciși de la revoluția Maidan și războiul ce a urmat, el este un nou mucenic.

Înainte de împărțirea Uniunii Sovietice, regiunea Kursk și regiunea Sumy erau o familie. Nimeni nu considera granița dintre RSS Ucraineană și RSS Rusă drept o linie de demarcație. Mai târziu, în anii 2000, procesiunile cu icoana Pryazhevskaya au mers de la mănăstirea Kursk la regiunea Sumy. Câteva mii de ruși au participat – din ambele părți. Această procesiune a unit Sfânta Rusie.

Un pod special a fost chiar construit peste râu pentru a transporta icoana Maicii Domnului. În anul 2014, acesta a fost aruncat în aer de Sectorul de Dreapta din Ucraina. Dar nu a contat. Oamenii din Sumy stăteau pe un mal al râului, iar oamenii din Kursk pe celălalt. S-au închinat unul în fața celuilalt și s-au rugat împreună. După februarie 2022, icoana a fost procesionată lângă granița rusă – nimeni din Sumy nu a mai venit la procesiune.

Însă săptămâna trecută, au venit bărbați din Sumy – în tancuri. Poate că mamele, bunicile sau mătușile lor au participat la acele procesiuni în vremuri de pace și unitate. Poate chiar unii dintre acești soldați participaseră.

Cei care fugeau de la mănăstire s-au îndreptat spre Sudzha, unde un preot i-a ascuns în Biserica Sfânta Treime. Cum amintește acest lucru de vremea invaziei tătarilor mongoli – familii creștine, monahi, clerici, adăpostindu-se în biserici ortodoxe, pentru a scăpa de acea componentă oribilă a atâtor războaie barbare – violul și măcelul oamenilor nevinovați.

La fel a fost și în Sudzha. Un preot ascundea oamenii din Biserica Sfintei Treimi de bombardamente. Este la fel ca în vremurile trecute. Rușii s-au adăpostit întotdeauna de război în biserici.

Poveștile oamenilor din această regiune de frontieră se infiltrează acum în spațiul informațional rusesc – scene care amintesc de alte vremuri teribile de atacuri ale unor supuși ai iadului, doar că de data aceasta cu toate atributele războiului modern… [2]

Citește în continuare: https://saccsiv.wordpress.com/2024/08/19/cu-ani-in-urma-ucrainienii-credinciosi-treceau-granita-in-rusia-pentru-a-participa-la-slujbele-din-manastirea-sfantul-nicolae-acum-soldatii-kievului-ce-au-patruns-in-kursk-au-luat-o-la-tinta-cu-tan/

"Trebuie să mergeți la Biserică. Dacă nu puteți merge, atunci târâți-vă. Atâta timp cât mai puteți merge."

Dar a precizat că această perioadă nu va dura mult timp.

"Cât mai des împărtășiți-vă cu Sfintele Taine. Aleargă, târăște-te până la Biserică cât mai este posibil. Iar când antihrist va veni și se va așeza pe tron, atunci vor schimba întreaga slujbă (vor schimba "Crezul", "Tatăl nostru"), atunci harul lui Dumnezeu va părăsi Biserica și va fi imposibil să mergi acolo".

"Nu vor mai exista Duhovnici, pentru că nimeni nu-i ascultă. Rugați-vă direct la Dumnezeu, iar Domnul vă va auzi, Domnul vă va salva".

Căderea clerului va duce la faptul că nu vor mai exista Preoți adevărați, și atunci ne vom mărturisi unii la alții.

Părintele Gurie nu l-a binecuvântat pe fiul fiicei sale duhovnicești pentru preoție, spunând: "Acum preoția nu este mântuitoare, el va lua tot felul de numere acolo prin ascultare și va pieri. De dragul unuia care nu a luat nimic va fi Liturghie, Domnul va da Sfintele Taine."

Părintele Guri despre Mănăstirea Spaso-Prilutsky Dmitriev: "În Mănăstire toți vor pieri din cauza ascultării unui om, vor lua totul. Va veni timpul și din Mănăstiri iarăși se vor face muzeie, numai cu monahi vii. Nu va mai fi nici un har. Vor putea fi doi sau trei Mitropoliți adevărați, restul vor fi susținători ai globalizării."

Vreau să menționez încă ceva despre Dumnezeiasca Liturghie, despre momentul cântării Axionului...

În acea vreme să luăm aminte la gândurile noastre și să însemnăm tot trupul cu semnul Crucii, căci este prezent Dumnezeu.

În acea vreme Dumnezeu descoperă multe lucruri și mult ne întărește.

În acea vreme umbrește Harul Preasfântului Duh iar Maica Domnului pe toate cele rele le izgonește, fie ispită, fie boală.

La ''Mai ales pentru Preasfânta, Curata...'', să ne facem semnul Crucii pe partea trupului unde ne doare și să pomenim nume de bolnavi, păcătoși, întemnițați și pe toți cei care au nevoie.

În vreme ce preotul se roagă și spune: ''Adu-ți aminte, Doamne ...'', pomenind pe cei vii și pe cei adormiți, să îngenunchem, dacă putem - și paraclisierele - și să ne rugăm pentru toți oamenii.

Odată a venit aici creștinul care dăruise Mănăstirii cărțile Sfântului Ioan Gură de Aur. Avea o durere de cap persistentă și cheltuise mulți bani la medici, însă fără să se vindece. Odată, la o Dumnezeiască Liturghie a auzit un glas care i-a spus:

''Atunci când preotul va spune: <<Mai ales pentru Preasfânta ...>>, tu să-ți faci semnul Crucii peste durerea ta".

Așa a și făcut. S-a însemnat cu semnul Crucii și i-a trecut.

— Stareța Macrina Vassopoulos (1921 - 1995) – "Cuvinte din inimă" Editura Evanghelismos, București, 2015

Ucenică a starețului Iosif Isishastul, stareța Macrina a fost „Maică a întregii Biserici”, după cum o numea Cuviosul Iacov Ţalikis. Tot despre ea, Stareţul Efrem Katunakiotul spunea, uimit: „Această Maică e numai mireasmă”.

Stareța s-a născut în 1921 din părinţi evlavioşi, în satul Hatzileri, în partea vestică a Asiei Mici, în regiunea vechii Eolide. La botez a primit numele de Maria. Odată cu strămutarea din Asia Mică a populaţiei greceşti, pe când Maria avea doar şase luni, familia ei a fost nevoită să părăsească pământul părintesc şi să se stabilească în cartierul de refugiaţi din Nea Ionia, Volos.

"Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru ca se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Si se spune asa de preot: “Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge. Și vă dați seama , unde poți să fii, chiar daca ești mort, chiar daca ești viu ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Cautați sa fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar sa fiți pomeniți. Asta e totul. Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai mult așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: “Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Iți slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos! Ce, te joci ?! Deci, căutați sa fiți pomeniți la Liturghie". - Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc

Citiți textul Sfintei Liturghii cu trimiteri și explicații teologice: Sfânta Liturghie - Taina Tainelor

Creştinismul este viaţă

Creştinismul nu este o ideologie, un sistem de idei la care putem sau nu să aderăm, ci viaţă, viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o datorită păcatului originar. Prin întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer Mântuitorul Iisus Hristos a restaurat firea umană şi ne-a eliberat de sub stăpânirea păcatului şi a morţii dăruindu-ne viaţa veşnică a Împărăţiei cerurilor. Fiecare dintre noi am primit acest dar al vieţii veşnice în botezul nostru când "ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii"(Rom. 6, 4).

Slujbele Bisericii reprezintă împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos

Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17). Cultul Bisericii ne poartă în lumea prezenţei directe a lui Dumnezeu făcându-ne părtaşi bucuriei învierii. Creştinismul este, pentru aceasta, o religie liturgică, o religie în care pe primul plan este cultul, trăirea liturgică a vieţii celei noi în comuniune cu Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugătoare, slăvitoare. Înţelegem astfel de ce Biserica noastră se numeşte ortodoxă: este Biserica ce aduce dreaptă slăvire (orthos - doxa) lui Dumnezeu şi, ca urmare, are credinţa dreaptă fiind Biserica cea adevărată.

Sfânta Liturghie - unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu

Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, slujba în care se realizează, prin excelentă, intrarea noastră în Împărăţie, mai precis unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Toate celelalte slujbe sunt o pregătire pentru Liturghie şi îşi găsesc împlinirea în ea. Sfântul Dionisie Areopagitul numeşte Sfânta Liturghie Taina Tainelor deoarece ea încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe şi uneşte cel mai deplin pe fiecare credincios şi pe toţi în Dumnezeul cel Unul şi infinit în iubire desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu.

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii

Astăzi vorbind despre Taină avem tendinţa de a ne gândi numai la cele Şapte Taine sau sacramente ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Hirotonia, Maslul). Dar până în secolul al XIII-lea Biserica Ortodoxă nu a fixat precis numărul Tainelor, Părinţii preferând să se refere la Taina mântuirii în sens general şi la aspectele acesteia, la Taina unică a Bisericii în care Dumnezeu Îsi împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască omenirii, răscumpărând omul din păcat şi din moarte şi revărsând asupra omului slava nemuririi. Această Taină se concretizează în lucrările specifice ale Bisericii în care Hristos Însuşi se oferă şi se împărtăşeşte printr-un ritual de sfinţire săvârşit de slujitorii bisericeşti în şi prin puterea Duhului Sfânt.

Sfânta Liturghie este Taina Tainelor

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăţia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică a Împărăţiei în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezentă. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi eshatologicului .

Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos

Sfânta Liturghie este o anamneză, o pomenire a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu începând de la creaţie şi, în primul rând, a lucrării mântuitoare a lui Hristos. Dar această pomenire nu este o simplă comemorare ci o actualizare a evenimentelor. În Liturghie are loc o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei lui Hristos Cel Întrupat, Răstignit, Înviat şi Înălţat dar şi ca Cel va să vină. Liturghia este "Evanghelia mereu actualizată".

Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

În Liturghie Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor. Nu Îl întâlnim ca inşi singuratici ci ca mădulare ale trupului Său adunate laolaltă sporind neîncetat comuniunea cu El şi între noi printr-un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos şi, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeste darul unităţii "de sus", în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos. Fiecare comunitate locală realizează astfel şi revelează Biserica întreagă, evenimentul noului mod de viată care constituie mântuirea, participarea omului la viaţa veşnică. În acelaşi timp Liturghia este slujită în comuniune cu întreaga Biserică universală şi în numele întregii Biserici pomenindu-se atât cei aflaţi departe cât şi cei adormiţi ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos, realizându-se astfel o unitate în timp şi spaţiu.

Fiecare credincios trebuie să înţeleagă Sfânta Liturghie

Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înşeleagă semnificaşia ei. Ca urmare, vă vom oferi o explicare sistematică a acestei slujbe esenţiale a Bisericii care este Sfânta Liturghie.

Pr. Florin Botezan

Citiți textul Sfintei Liturghii cu trimiteri și explicații teologice: Sfânta Liturghie - Taina Tainelor

Minunea revărsării mirului s-a petrecut multe sute de ani, până când romanii-catolicii au venit şi l-au furat pe sfânt şi l-au dus la Bari, unde ortodocşii au un altar.

De ce li s-a făcut ortodocşilor altar la Bari? Deoarece au văzut că la Bari moaştele Sf. Nicolae nu mai izvorau mir.

Dar când au lăsat pe un preot ortodox să slujească au văzut că moaştele izvorăsc din nou mir.

Apoi a slujit iarăşi un preot catolic, iar moaştele au încetat din nou să mai izvorască mir.

Sf. Nicolae se arată împotriva ereziei catolice, iar ortodoxia o arată ca fiind dreapta-credință şi singura mântuitoare.

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Cu trupul la Bari, în sudul Italiei, cu un braț în nord-estul Franței și cu moaște ale brațului drept în România, Sfântul Nicolae pare răstignit pe harta Europei contemporane, pentru unitatea creștinilor și refacerea Bisericii primare.

Sfântul Nicolae făcătorul de minuni a adormit întru Domnul la începutul secolului al IV-lea și a fost înhumat în Mira Lichiei, de unde era originar și unde a păstorit ca ierarh. Prin anul 1087, niște negustori italieni i-au deschis mormântul, au luat moaștele și le-au dus la Bari, în Italia. Mai târziu (sec. XVI), un călător valah a obținut mâna dreaptă a sfântului, pe care a adus-o la bordul unei corăbii la Constanța. A dăruit mâna Sfântului Nicolae Mitropoliei din București. Voievodul Mihai Viteazu a ferecat sfintele moaște cu aur, argint și nestemate și le-a dăruit Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou din București. Moaștele mâinii Sfântului Nicolae erau așezate într-o casetă de aur de 24 de carate. În 1993, doi hoți au pătruns în toiul nopții în biserică și au furat sipetul cu moaștele, cât și epitaful brodat cu fir de aur de la mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanul, din interiorul lăcașului, cu intenția să le comercializeze. Cei doi hoți au tăiat caseta de aur, dar au fost prinși, judecați și condamnați pentru fapta lor. Mâna Sfântului Nicolae a fost reașezată într-o lădiță de argint, unde se odihnește întru Domnul și azi și poate fi venerată de pelerini. Epitaful a fost și el recuperat și așezat la locul lui în biserică. La câtva timp de la cele întâmplate, unul din hoții care au furat sfintele moaște a murit în închisoare, chiar în ziua de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae.

Tot în Biserica Sfântul Gheorghe Nou se păstrează icoana făcătoare de minuni a Cuvioasei Parascheva, care a aparținut lăcașului Sfânta Vineri din Capitală. După ce acest altar a fost dărâmat din ordinul dictatorului Nicolae Ceaușescu, icoana a fost păstrată la Mănăstirea Cernica, de unde a fost adusă aici.

"Cine spune că-i credincios și nu merge la Biserică, acela să știe că de fapt, nu-i credincios, pentru că nu are nici măcar atâta credință cât să-l mâne până la Biserică." Părintele Teofil Părăianu, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus