ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

☦️ Fotografie rară — Sfântul Ioan Maximovici înconjurat de Lumina necreată în timpul citirii Sfintei Evanghelii — Tunisia - 1952

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

Sfântul Ioan Maximovici înconjurat de Lumina necreată în timpul citirii Sfintei Evanghelii

Tunisia - 1952


☦️ Sfântul Ioan Maximovici: Nu deznădăjduiți în fața greutăților și nu vă clătinați în fața încercărilor!

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

„Nu deznădăjduiți în fața greutăților și nu vă clătinați în fața încercărilor!

Duceți o viață creștină, ținându-vă departe de orice mânjește și degradează omul, trăiți in pace și în înțelegere, nu vă petreceți timpul criticând păcatele și defectele celuilalt, iertați-vă unii altora greșelile, pentru ca Tatăl Ceresc să vă ierte pe voi.

Și, ceea ce este mai important, rugați-vă ca Domnul să îndrepte lucrurile spre bine și să ne dea ceea ce este folositor în această viață și mai ales în viața viitoare!”


Sfântul Ioan Maximovici

☦️ Sfântul Ieararh Ioan Maximovici: „Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” şi prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism)"

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

❇️ "Prin împreună-rugăciunile săvârșite de ei cu ereticii și cu păgânii, singurul lucru pe care ecumeniștii îl demonstrează este că nu au nicio legătură cu Sfinții și că în pofida iubirismului și a învățăturii eronate despre rugăciune, nu au nicio cunoaștere despre rugăciunea autentică, mântuitoare și sfântă pe care Sfinții o lasă ca moștenire fiecărei generații de ortodocși."

🔔 "Prin urmare, ori credinciosul (clericul, monahul, mireanul) cunoaște ce este rugăciunea și respectă Sfintele Canoane, făcând ascultare de Sfinți, ori participă la „piesele de teatru cu împreună-rugăciune” și la „con-slujirile fastuoase” și se dovedește a fi cu totul lipsit, în cel mai bun caz, de duhul și trăirea Ortodoxiei."

„Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” şi prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism)" — Sfântul lerarh loan Maximovici ( 1966)

☦️ Cuvântul Sfântului Ierarh Ioan Maximovici (1896-1966) despre Înfricoşătoarea Judecată

- Posted in ☦️ Profeții și Proorocii by

Sfântul Ioan Maximovici

Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi conflicte sociale, tulburare, războaie, foamete şi cutremure. Oamenii vor suferi de frică; vor muri din pricina aşteptării nenorocirilor. Nu va mai fi viaţă, ci o stare chinuitoare de cădere de la viaţă. Va fi o cădere nu numai de la viaţă, ci şi de la credinţă: Însă când va veni Fiul Omului, oare va afla credinţă pe pământ? (Luca 18, 8 )

Oamenii vor deveni mândri şi nerecunoscători, sfidând Dumnezeiasca Lege: împreună cu o cădere de la viaţă va fi şi o lipsă a vieţii morale. Va fi o epuizare a binelui şi o creştere a puterii răului.

Sfântul Apostol Ioan Teologul, în de Dumnezeu-inspirata sa scriere – Apocalipsa, scrie şi el despre această vreme. El însuşi spune că era în Duh, ceea ce înseamnă că Sfântul Duh era întru el atunci când soarta Bisericii şi a lumii i se descoperise în diferite imagini, şi din această pricină se şi numeşte Apocalipsa (Descoperirea) lui Dumnezeu.

El înfăţişează soarta Bisericii prin imaginea unei femei care, în acele vremuri, se ascunde în pustie: ea nu se arată în viaţa publică, cum nu se arată nici în Rusia de astăzi.

Forţele care pregătesc apariţia Antihristului vor deţine funcţii importante în viaţa publică. Antihrist nu va fi un diavol întrupat ci o fiinţă umană. „Anti” este un cuvânt care înseamnă „vechi”, sau „în locul” sau „împotrivă”. Acel om vrea să fie în locul lui Hristos, să-I ocupe locul şi să aibă ceea ce numai Hristos se cuvine să aibă. El va voi să exercite aceeaşi atracţie şi autoritate asupra întregii lumi.

El va primi această putere ca pe o anticipare a propriei distrugeri, respectiv a distrugerii întregii lumi. El va avea un ajutor, un mag care, cu puterea mincinoaselor minuni, îi va împlini dorinţa de a-i ucide pe cei ce nu recunosc autoritatea lui Antihrist.

Înainte de nimicirea lui Antihrist vor apărea doi oameni [Ilie și Enoh] care îi vor sta împotrivă. Magul îi va ucide şi, timp de trei zile, trupurile lor vor zăcea neîngropate; această privelişte îi vor oferi antihristului şi slujitorilor săi o desfătare de nedescris. Apoi, deodată, acei drepţi vor învia, iar întreaga armată a lui antihrist se va îngrozi şi se va tulbura cumplit, şi însuşi antihrist va cădea pe dată mort, ucis de puterea Duhului.

Dar ce putem şti despre acest om, antihristul? Nu-i putem cunoaşte cu exactitate originea. Tatăl lui este cu desăvârşire necunoscut, în vreme ce mama lui este o femeie spurcată care făţăreşte fecioria. El va fi un evreu din seminţia lui Dan.

Avem şi un indiciu al acesteia în faptul că Iacob, atunci când a murit, a spus că [Dan] va fi în posteritate un şarpe la drum, viperă la potecă, muşcând călcâiul calului; şi va cădea călăreţul pe spate, aşteptând mântuirea Domnului (Facerea 49, 17). Acesta este un indiciu metaforic că el va lucra cu răutate şi viclenie. Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, anume că înaintea sfârşitului lumii vor veni la Hristos o mulţime de evrei; numai că tribul lui Dan nu se regăseşte în enumerarea triburilor care se vor mântui. Antihrist va fi foarte înţelept, foarte priceput în comunicarea cu oamenii. El va fi fermecător şi plin de afecţiune.

Filosoful Vladimir Soloviov s-a ocupat îndeaproape de acest subiect. El a încercat să înfăţişeze sub forma unei povestiri apariţia şi personalitatea lui Antihrist. El s-a folosit cu foarte mare grijă de toate materialele care puteau avea vreo relevanţă, patristice în primul rând, dar şi din islamism, şi a rezultat o imagine cutremurătoare.

Pregătirea apariţiei lui în lume a început încă de la Învierea Mântuitorului. Taina fărădelegii se şi lucrează (II Tesaloniceni 2, 7), iar forţele care îi pregătesc apariţia se luptă cu deosebire împotriva dreptei autorităţi împărăteşti.

Sfântul Apostol Pavel spune că antihristul nu poate apărea decât atunci când va fi înlăturat „Cel care îi stă împotrivă”. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte acest verset spunând „că Cel care îi stă împotrivă” este dreapta putere dumnezeiască.

O asemenea putere se luptă cu răul. Taina [fărădelegii] care se lucrează în lume nu doreşte acest lucru, nu doreşte o autoritate care duce război împotriva răului; din contră, doreşte o autoritate a nedreptăţii, iar atunci când va reuşi să împlinească aceasta, atunci nimic nu va mai sta în calea venirii lui Antihrist. El nu va fi numai inteligent şi fermecător, va fi compătimitor, un filantrop care face binele de dragul întăririi puterii sale. Iar atunci când şi-o va întări suficient, astfel încât întreaga lume să-l recunoască, atunci îşi va arăta adevărata faţă.

Îşi va alege Ierusalimul ca şi capitală a sa, deoarece aici a fost locul în care Mântuitorul S-a descoperit pe Sine şi Dumnezeiasca Sa învăţătură, iar întreaga lume a fost chemată la fericirea bunătăţii şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, răstignindu-L în Ierusalim, în vreme ce, sub antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii care va cunoaşte autoritatea lui antihrist. Odată atinsă culmea puterii, antihrist va cere ca oamenii să-i recunoască realizările sale ca pe ceva pe care nicio altă putere pământească şi niciun alt om nu le pot atinge, va cere ca oamenii să se plece lui ca unei fiinţe superioare, ca unui dumnezeu.

Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii sale de conducător suprem. El va face ceea ce le este plăcut oamenilor cu condiţia ca ei sa recunoască autoritatea lui supremă. El va îngădui ca Biserica să existe, permiţându-i să-şi ţină dumnezeieştile slujbe, va făgădui construirea de temple măreţe – cu condiţia să fie recunoscut ca „Fiinţă Supremă” şi să fie venerat. El va avea o ură personală împotriva lui Hristos. El va trăi prin această ură şi se va bucura să-i vadă pe oameni cum se leapădă de Hristos şi de Biserică. Va fi o cădere masivă de la credinţă; chiar şi mulţi dintre episcopi vor trăda credinţa, îndreptăţindu-se pe ei şi arătând spre măreaţa poziţie pe care o va avea Biserica.

Căutarea compromisului va fi o dispoziţie caracteristică a oamenilor. Sinceritatea spovedaniei va dispărea. Oamenii îşi vor justifica inteligent propria cădere, o astfel de dispoziţie generală va fi susţinută de o răutate plină de afecţiune. Oamenii se vor obişnui cu apostazia de la adevăr şi cu dulceaţa compromisului şi a păcatului.

Antihristul va îngădui oamenilor totul, numai „să cadă la pământ şi să se închine lui”. Nimic nou. Împăraţii romani erau tot aşa de dispuşi a da creştinilor libertate, numai să recunoască divinitatea [împăratului] şi autoritatea divină supremă; ei i-au martirizat pe creştini numai pentru că aceştia declarau: "Închinaţi-vă lui Dumnezeu şi numai Lui să-I slujiţi." Întreaga lume i se va supune lui, după care el îşi va descoperi ura împotriva lui Hristos şi a creştinismului. Sfântul Ioan Teologul spune că cei care îl vor venera vor avea o pecete pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu este clar dacă acesta va fi un semn pe trup sau este o expresie metaforică a faptului că oamenii vor simţi în minţile lor necesitatea venerării lui Antihrist şi a supunerii voinţei lor faţă de el.

Iar atunci când întreaga lume va manifesta o încredere desăvârşită în el – atât a voinţei cât şi a conştiinţei – atunci cei doi drepţi pomeniţi mai înainte vor apărea printre oameni şi vor propovădui fără frică credinţa, demascându-l pe Antihrist.

Sfânta Scriptură spune că, înainte de venirea Mântuitorului, vor apărea două sfeşnice, doi „măslini arzând”, doi drepţi. Antihrist îi va ucide cu puterea magului. Cine sunt aceşti oameni? Conform tradiţiei bisericeşti, cei doi drepţi care nu au gustat moartea niciodată sunt Prorocul Ilie şi Prorocul Enoh. Există o profeţie conform căreia aceşti sfinţi, care nu au gustat moartea, o vor gusta timp de trei zile; dar după trei zile vor învia.

Moartea lor va fi pricină de mare bucurie pentru antihrist şi slujitorii lui. Învierea lor din ziua a treia le va aduce o groază, o spaimă şi o tulburare cumplite. Şi atunci va veni sfârşitul lumii.

Apostolul Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi prin apă a pierit. Din apă este de asemenea o imagine a haosului din materie, în timp ce a pierit prin apă este o imagine a potopului. Iar acum lumea este păstrată pentru foc… iar pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui (II Petru 3, 7-10). Toate stihiile vor arde. Lumea, în forma ei de acum, va pieri într-o clipită, într-o clipită totul se va schimba.

Va apărea semnul Fiului lui Dumnezeu, adică semnul Crucii. Toţi cei care s-au supus de bunăvoie antihristului vor izucni în plâns. Totul se va sfârşi. Antihrist va fi ucis. Sfârşitul împărăţiei sale va fi sfârşitul războiului cu Hristos. Sfârşitul sau darea de seamă pentru viaţa fiecăruia este o socoteală pe care o vom da Adevăratului Dumnezeu.

Atunci, din munţii Palestinei, se va ivi Chivotul Legământului. Proorocul Ieremia a ascuns Chivotul şi Focul Sfânt într-o fântână adâncă. Atunci când au scos apă din acea fântână, aceasta a izbucnit în flăcări. Dar Chivotul nu l-au găsit.

Când privim la viaţa de astăzi, cei ce pot să vadă văd că tot ce s-a proorocit despre sfârşitul lumii se împlineşte.

Cine este acest om – Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îl descrie după un nume metaforic – 666; dar toate încercările de înţelegere a acestei denumiri au fost zadarnice.

Viaţa lumii contemporane ne oferă o înţelegere destul de clară a posibilităţii pieirii lumii prin foc, când toate stihiile se vor transforma prin foc. Existenţa bombei atomice ne dovedeşte acest lucru.

Sfârşitul lumii nu înseamnă şi distrugerea ei, ci transformarea ei. Totul se va schimba dintr-odată, într-o clipire de ochi. Morţii vor învia în trupuri noi – trupurile proprii dar înnoite – în acelaşi fel în care a înviat şi Hristos în Trupul Său, cu urmele rănilor de la cuie şi suliţă; dar avea calităţi noi, deci un trup nou. Nu este clar dacă acesta va fi un trup cu totul nou sau cel cu care omul a fost creat.

Şi Domnul va apărea pe nori cu slavă. Cum Îl vom vedea? Cu ochi duhovniceşti. Chiar şi acum, în momentul morţii, drepţii văd ceva ce nu poate fi văzut de cei din jurul lor.

Trâmbiţele vor suna tare şi puternic. Vor suna în sufletele oamenilor, în conştiinţele lor. Tot ce s-a adunat în conştiinţa omului va fi dat la iveală. Proorocul Daniel, vorbind despre Înfricoşătoarea Judecată, ne spune că, Cel Vechi de Zile, Judecătorul, se va afla pe tron, iar înaintea Lui un râu de foc. Focul este un element purificator. Focul arde păcatul, îl nimiceşte prin ardere; va nimici de asemenea şi suferinţa; dacă păcatul a devenit pentru om ceva firesc, atunci îl va nimici şi pe om.

Acel foc va izbucni în interiorul omului; unii oameni se vor bucura la vederea Crucii, alţii vor cădea în disperare, confuzie, groază. În acest fel oamenii vor fi imediat despărţiţi. În relatarea evanghelică se spune că unii vor sta de-a dreapta Judecătorului, alţii de-a stânga – conştiinţa de sine îi va separa. Însăşi starea lăuntrică, starea sufletului omului îl va arunca pe acesta într-o parte sau alta, la dreapta sau la stânga.

Cu cât mai conştient şi mai râvnitor se nevoieşte un om să ajungă la Dumnezeu în viaţa prezentă, cu atât mai mare va fi bucuria auzirii cuvintelor: Veniţi la mine, binecuvântaţilor; şi dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor aduce după sine focul groazei şi al chinurilor asupra celor care nu L-au vrut, care au fugit, i-au stat împotrivă sau L-au hulit în timpul vieţii.

Înfricoşătoarea Judecată nu ştie de martori sau de acte de acuzare. Totul este întipărit în sufletul oamenilor, iar aceste întipăriri, aceste cărţi, vor fi deschise. Totul va deveni limpede pentru fiecare în parte şi pentru toţi, iar starea sufletului omului îl va trimite fie la dreapta, fie la stânga. Unii merg spre bucurie, alţii spre groază.

Când cărţile se vor deschide, va deveni limpede pentru toţi că rădăcinile tuturor patimilor se găsesc în sufletul omului. Aici îl vom vedea pe beţiv, pe desfrânat; unii ar putea crede că atunci când trupul moare şi este îngropat, moare şi păcatul. Nu. Înclinarea a fost în suflet, iar pentru suflet, înclinarea a fost dulce.

Iar dacă sufletul nu s-a pocăit de acel păcat şi nu s-a lepădat de el, va veni la Înfricoşătoarea Judecată cu aceeaşi dorinţă pentru dulceaţa păcatului şi nu-şi va mai putea stăpâni niciodată dorinţa. Va fi suferinţa urii şi a răutăţii. Aceasta este starea iadului.

Gheena focului este viaţa lăuntrică; este flacăra patimii, flacăra slăbiciunii şi a răutăţii; şi va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor răutăţii neputincioase.

  • Cuvântul Sfântului Ierarh Ioan Maximovici (1896-1966) despre Înfricoşătoarea Judecată

  • Sursa: Noi minuni ale Sfântului Ioan Maximovici de San Francisco, Editura Egumenița, 2020, pag. 64-67

☦️ Sfântul Ioan Maximovici - despre practicarea rugăciunii / să le facem pe cele mici ca să putem mai apoi să le facem și pe cele mai înalte

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

"E greu să te rogi noaptea. Dar, încearcă să o faci măcar dimineața. Dacă nu te poți ruga acasă, măcar spune pe drumul spre locul de muncă cel puțin «Tatăl nostru», cu un cap limpede, și lasă cuvintele acestei rugăciuni scurte să răsune adânc în inima ta. Și noaptea, strângându-ți mâinile cu sinceritate completă, adresează-te iar Tatălui Ceresc. Acest lucru este, fără îndoială, destul de ușor. Și da, dați un pahar cu apă rece întregii lumi care are nevoie de el; dați un pahar umplut până la refuz cu compania omului simplu, întregii lumi, căreia acesta îi lipsește, această simplă atenție, tovărășie... Înconjurați-vă, oamenilor, încingeți-vă cu lucrările mici de Bine - cu lanțul mic, simplu, ușor al sentimentelor bune, care nu costă nimic, un lanț de gânduri, de zâmbete, de îmbrățișări, de cuvinte și de fapte calde și luminoase. Să lăsăm ceea ce este mai greu și dificil pentru alții. Asta este pentru cei cărora le place greul și dificilul, și nu pentru noi, pentru care Domnul, în mila Sa față de noi, care încă nu am învățat să iubim greul - însă a revărsat și dragostea «mai mică» peste tot și pe oriunde, liberă precum sunt libere apa și aerul." — Sfântul Ioan Maximovici

☦️ Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) - filmări unice

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=9yD_qgsUdkc


Sfântul Ioan Maximovici este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți al secolului al XX-lea. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar și un aparator al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani.

Sfântul Ioan Maximovici

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar și un aparator al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el și-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele și trupurile suferinde. Străbătând valul timpului și spațiului, el cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor, înainte ca aceștia să și le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos – marea taină inaccesibilă înțelegerii lumești.

Acum în Ceruri, el continuă să se roage și să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile și tămăduirile înregistrate peste tot în lume. La 2 iulie, 1994, în America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora.

Patria arhiepiscopului Ioan a fost înfloritoarea regiune Harkov, din sudul Rusiei. Aici, pe moșia Adamovka, în ilustra familie de nobili Maximovici, în data de 4 iunie 1896, părinților Boris și Glafira li s-a născut un fiu. La sfântul botez a primit numele de Mihail – în cinstea sfântului arhanghel al Domnului. Neamul Maximovici era renumit din vechime prin evlavia și patriotismul său.

Cel mai strălucit reprezentant al acestei familii de viță veche era sfântul ierarh Ioan, mitropolitul Tobolskului, cunoscut scriitor și poet duhovnicesc, luminător al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxă în China și a săvârșit numeroase minuni. El a fost canonizat în 1916, iar sfintele sale moaște se păstrează până în zilele noastre la Tobolsk. Cu toate că sfântul ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVlIl-lea, duhul acestuia a purces asupra urmașului său îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav și blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase și deseori era adâncit în gândurile sale. Iubea animalele, mai ales câinii. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Cel mai mult ii plăcea să citească Viețile sfinților.

Moșia familiei Maximovici se afla în vecinătatea mănăstirii Sviatogorsk. Tânărul Mihail, „monah din copilărie”, își petrecea toată vara la mănăstire.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militară din Poltava. În acești ani l-a întâlnit pe episcopul Teofan al Poltavei, vestitul ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.

În 1914, Mihail a absolvit școala de cadeți și, urmând vocației sale intime, a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. Pǎrinții însă au insistat să se înscrie la facultatea de drept și, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. Anii de maturitate și terminarea studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluții, al cărei scop a fost sa conducă lumea către anticreștinism.

În 1921, în timpul războiului civil, emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit facultatea de teologie. În 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în mănăstirea Milkovo, luând numele de Ioan. La sfârșitul aceluiași an, părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Între anii 1929-1934 a fost profesor și diriginte la seminarul teologic „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol. În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta la rangul de episcop. În ceea ce-l privește pe însăși părintele Ioan, nimic nu putea fi mai străin năzuințelor sale decât acest lucru. Cineva, care-l cunoștea, povestește cum l-a întâlnit în acea vreme la Belgrad. El i-a spus că se afla în oraș din greșeală, chemat în locul unui oarecare ieromonah Ioan, care urma sa fie făcut episcop. A doua zi, el i-a comunicat acelei persoane că s-a creat o situație și mai proastă decât crezuse el – anume că, pe el vor să-l facă episcop!

Hirotonirea sa ca episcop a avut loc la 28 mai, anul 1934.

Vladica s-a dovedit a fi ultimul dintre episcopii hirotoniți de mitropolitul Antonie (Hrapovitki). A fost trimis în China, în eparhia Shanghaiului. Aici el desfășoară o activitate rodnică, în organizarea unor societăți filantropice și de binefacere, aplanează conflicte religioase, ridică o catedrală.

Odată cu venirea comuniștilor la putere, colonia emigranților ruși din China a fost nevoită să se refugieze și de acolo, majoritatea prin insulele arhipelagului filipinez.

În 1949, în insula Tubabao, în lagărul pentru refugiați locuiau aproximativ cinci mii de refugiați. Insula se afla în calea uraganelor sezoniere. Într-o convorbire cu localnicii, un rus a menționat teama sa de uragane, însa aceștia i-au spus că nu există motive de îngrijorare, întrucat „sfântul vostru binecuvântează lagărul în fiecare noapte din toate cele patru parți”. După ce lagărul a fost evacuat, un uragan devastator s-a năpustit asupra insulei.

În anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În Europa Occidentală, Vlădica acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, ca și la Shanghai, ci și populatiei locale. El primește sub jurisdictia sa Bisericile Ortodoxe din Olanda și Franța. Unicul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el. În ceea ce privește America – aici activitatea sa de arhipastor s-a realizat cel mai deplin.

Vlădica Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii în Lumea Nouă.

În anul 1962, la cererea unor numeroși credincioși, ce-l cunoșteau de la Shanghai, Vlădica a fost invitat la San-Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

La San-Francisco, Vlădica Ioan a găsit comunitatea scindată și construcția marii catedrale în cinstea Icoanei Maicii Domnului Bucuria tuturor scârbiților oprită. Vlădica Ioan s-a adresat credincioșilor cu rugămintea de a face donații pentru continuarea lucrărilor. Acest apel a trezit un entuziasm neobișnuit in rândul ortodocșilor americani. Pacea a fost restabilită și construcția catedralei dusă la bun sfârșit.

În 1963, cu blagoslovenia Vlădicăi a fost întemeiată Frația preacuviosului Gherman din Alaska, devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a rămas credincios până la sfârșit căii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei ce l-au cunoscut în ultimii ani ar fi putut evidenția, probabil, două trǎsǎturi principale ale caracterului său. Înainte de toate – strictețea în tot ce se referea la Biserică și la Tradiție. Era un apărător consecvent al legii creștine. Interzicea clerului său să participe la slujbele comune „inter-creștine” din cauza canonicității îndoielnice a unora dintre participanți. Activitatea ecumeniștilor creștini i se părea la fel de îndoielnică.

Precum Pǎrinții din vechime, care s-au văzut siliți să acorde o atenție specială ereziilor triadologice și hristologice, arhiepiscopul Ioan a opus o rezistență statornică celor mai „actuale” erezii ale contemporaneității – denaturării dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria în cadrul sofiologiei. Actualitatea scrierilor ereziologice ale Vladicăi Ioan se aprofundează prin aceea că actualele mișcări „marianice” manifestă o afinitate spirituală evidentă cu religiozitatea paracreștină.

Cu toate acestea, Vlădica a rămas în memoria credincioșilor nu prin severitatea sa, ci, dimpotrivă, prin blândețea, veselia și chiar prin ceea ce se numește „nebunie întru Hristos”.

Ultimii ani ai vieții arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau a învinui pe cineva, cu un calm netulburat.

Împlinise abia șaptezeci de ani, când a murit, însingurat, cum a și fost mereu, de când devenise arhiereu.

În 1966, după trecerea în veșnicie a arhiepiscopului Ioan, în presă au apărut numeroase materiale atestând sfințenia sa: tămăduirile miraculoase, exorcizarea demonilor, ascetismul riguros al vieții sale, privegherea în timpul nopții, aparițiile sale după moarte, darul clarviziunii, pogorârea vizibilă a flǎcǎrilor în timpul Sfintei Liturghii, prigoana feroce la care a fost supus și, în sfârșit, ceea ce nu toți au fost capabili să prețuiască (poate din cauza că acest aspect al sfințeniei era practic incompatibil cu rangul de arhiepiscop) – nebunia lui pentru Hristos. Vlădica își orânduia viața întemeindu-se pe Legea lui Dumnezeu, fǎrǎ să se gândească cât de imprevizibile și chiar stranii pot apărea faptele sale, celor ce se conduc după criterii pur omenești. De obicei mergea pe jos, adesea desculț, vizitând spitale, aziluri și ospicii. Slujea desculț și în biserică. Vlădica era cunoscut ca sfânt nu numai printre creștinii ortodocși, ci și în rândul credincioșilor de alte confesiuni. Așa, bunăoară, în una din bisericile catolice din Paris, preotul încerca să trezească interesul tinerilor față de credință prin următoarele cuvinte: „Afirmați că în prezent nu se mai întâmplă minuni, nu mai există sfinți. De ce să vă prezint dovezi teoretice, când astăzi pe străzile Parisului umblă un sfânt – sfântul Jean cel Desculț!”

În toate spitalele europene se știa despre acest arhiereu, care era în stare să se roage toată noaptea pentru un muribund. Era chemat la căpătâiul bolnavului – fie el catolic, protestant, ortodox, evreu sau oricare altul – pentru că atunci când el se ruga, Domnul era milostiv.

Era cunoscut și venerat în întreaga lume. La Paris, dispecerul căii ferate reținea plecarea trenului până la venirea „Arhiepiscopului rus”.

Însemnătatea Sfântului Ioan Maximovici pentru omenirea secolului XX nu poate fi estimată. El a fost denumit de întreaga lume ortodoxă – făcătorul de minuni al Shanghaiului, Europei Occidentale și America de Nord.

În epoca Universalei secătuiri duhovnicești, a celor mai mari cataclisme sociale și a rătăcirii minților, el a crezut de cuviință să trăiască așa cum au trăit marii asceți ai Fivaidei și Palestinei, care, exprimându-ne prin cuvintele Sfântului Siluan Athonitul, iubindu-L pre Dumnezeu, L-au iubit până la urmă.

📜 Sfântul Ioan Maximovici - Poveste de seară

enter image description here
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)

"În timpul războiului, orfelinatul se găsea într-o situaţie materială precară din cauza lipsei de alimente. De la o cantină publică era adusă supă. Preasfinţitul o gusta el însuşi, luând cu polonicul din caserolă. Doamna Şahmatov, pe atunci directoarea instituţiei, povesteşte: ''Nu mai aveam cu ce să hrănim copiii'', care erau în număr de nouăzeci în acel moment. Personalul era indignat, fiindcă preasfinţitul Ioan continua să aducă alţi copii la orfelinat, dintre care unii aveau părinţi, iar noi trebuia să-i hrănim. Aşa era el. Într-o seară, când a ajuns la noi, extenuat, fără putere, înfrigurat şi tăcut, nu am putut rezista și i-am spun ceea ce gândeam, l-am spus că noi, femeile, nu mai puteam îndura să vedem gurile înfometate fără să avem ce să le dăm de mâncare.

Nu mă plângeam doar, fierbeam de mânie împotriva episcopului pentru că ne-a pus în această situaţie. El m-a privit cu tristeţe şi mi-a spus: ''De ce aveţi nevoie?'' Eu i-am răspuns: ''De tot, dar mai ales de făină de ovăz, trebuie să hrănesc copiii dimineaţa!'' Preasfinţitul loan mi-a aruncat o privire tristă și a urcat la etaj. Am auzit atunci că făcea metanii, cu atâta vigoare și tărie, încât deranja vecinii. Chinuită de remuşcare, eram necăjită și nu am putut dormi toată noaptea.

Spre dimineaţă am aţipit, când am fost trezită de sonerie. Am deschis uşa și am văzut un englez care mi-a spus că era reprezentantul unei societăţi de produse cerealiere care dispunea de un exces de ovăz. Auzise despre orfelinat și voia să ştie dacă aveam nevoie de ovăz. Au început să descarce sacii cu făină unul câte unuL În acel moment, ierarhul a coborât scările. Eu cu greu puteam pronunţa un cuvânt în faţa lui. EI nu a scos un cuvânt, dar am văzut în ochii lui mustrarea pentru lipsa mea de credinţă. Aş fi putut să cad în genunchi şi să-i îmbrăţişez picioarele, dar el plecase deja pentru a-şi continua rugăciunile şi pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu.”

Margareta Zincenko

💬 Mitropolitul Antonie Khrapovitsky despre Sfântul Ioan Maximovici

- Posted in Uncategorized by

enter image description here

Mitropolitul Antonie Khrapovitsky despre Sfântul Ioan Maximovici

✝️ Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, o epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

Sfântul Ioan Maximovici

„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți. Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism – n.trad.). Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.” Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut. Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.” - fragment dintr-un text al Sfântului Ioan Maximovici

☦️ Sfântul Ioan Maximovici, din San Francisco, umbla desculț

- Posted in ✝️ Sfinți și învățături by

"Oamenii se scandalizau şi îi fãceau reclamație. Mai marii sãi îi spuneau cã, drept ascultare, sã poarte încãlțãri. Atunci, Sfântul Ioan Maximovici şi-a luat o pereche de încãlțãri şi o purta legatã pe lãngã el. Pentru cã reclamațiile au continuat, mai marii sãi i-au cerut socotealã despre felul cum face ascultare. Atunci Sfântul Ioan le-a rãspuns: "iertați-mã, mi-ați spus ca sã port încãlțările, dar nu mi-ați spus sã le încalț". enter image description here Oare ierarhul nu înțelesese ceea ce i se spusese?

Ba da, dar avem aici, pentru cei ce înțeleg ascultarea ca pe un lucru bãtut în cuie, un exemplu de neascultare sfântã.

Era o vreme când unii oameni nu veneau la bisericã, motivând cã nu au haine ca lumea. Însã celor care au o adevãratã trãire în Hristos, nu le mai pasã de lucrul acesta. Ei sunt fericiți într-un mod de a trãi sãrac, nu reacționeazã la batjocora celorlalți şi trãiesc pe o altã lume.

E lumea lui Hristos, iar Hristos este un împãrat al celor smeriți".

Deşãrtãciunile lumii - Ieromonah Ioan Buligã