Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi conflicte sociale, tulburare, războaie, foamete şi cutremure. Oamenii vor suferi de frică; vor muri din pricina aşteptării nenorocirilor. Nu va mai fi viaţă, ci o stare chinuitoare de cădere de la viaţă. Va fi o cădere nu numai de la viaţă, ci şi de la credinţă: Însă când va veni Fiul Omului, oare va afla credinţă pe pământ? (Luca 18, 8 )
Oamenii vor deveni mândri şi nerecunoscători, sfidând Dumnezeiasca Lege: împreună cu o cădere de la viaţă va fi şi o lipsă a vieţii morale. Va fi o epuizare a binelui şi o creştere a puterii răului.
Sfântul Apostol Ioan Teologul, în de Dumnezeu-inspirata sa scriere – Apocalipsa, scrie şi el despre această vreme. El însuşi spune că era în Duh, ceea ce înseamnă că Sfântul Duh era întru el atunci când soarta Bisericii şi a lumii i se descoperise în diferite imagini, şi din această pricină se şi numeşte Apocalipsa (Descoperirea) lui Dumnezeu.
El înfăţişează soarta Bisericii prin imaginea unei femei care, în acele vremuri, se ascunde în pustie: ea nu se arată în viaţa publică, cum nu se arată nici în Rusia de astăzi.
Forţele care pregătesc apariţia Antihristului vor deţine funcţii importante în viaţa publică. Antihrist nu va fi un diavol întrupat ci o fiinţă umană. „Anti” este un cuvânt care înseamnă „vechi”, sau „în locul” sau „împotrivă”. Acel om vrea să fie în locul lui Hristos, să-I ocupe locul şi să aibă ceea ce numai Hristos se cuvine să aibă. El va voi să exercite aceeaşi atracţie şi autoritate asupra întregii lumi.
El va primi această putere ca pe o anticipare a propriei distrugeri, respectiv a distrugerii întregii lumi. El va avea un ajutor, un mag care, cu puterea mincinoaselor minuni, îi va împlini dorinţa de a-i ucide pe cei ce nu recunosc autoritatea lui Antihrist.
Înainte de nimicirea lui Antihrist vor apărea doi oameni [Ilie și Enoh] care îi vor sta împotrivă. Magul îi va ucide şi, timp de trei zile, trupurile lor vor zăcea neîngropate; această privelişte îi vor oferi antihristului şi slujitorilor săi o desfătare de nedescris. Apoi, deodată, acei drepţi vor învia, iar întreaga armată a lui antihrist se va îngrozi şi se va tulbura cumplit, şi însuşi antihrist va cădea pe dată mort, ucis de puterea Duhului.
Dar ce putem şti despre acest om, antihristul? Nu-i putem cunoaşte cu exactitate originea. Tatăl lui este cu desăvârşire necunoscut, în vreme ce mama lui este o femeie spurcată care făţăreşte fecioria. El va fi un evreu din seminţia lui Dan.
Avem şi un indiciu al acesteia în faptul că Iacob, atunci când a murit, a spus că [Dan] va fi în posteritate un şarpe la drum, viperă la potecă, muşcând călcâiul calului; şi va cădea călăreţul pe spate, aşteptând mântuirea Domnului (Facerea 49, 17). Acesta este un indiciu metaforic că el va lucra cu răutate şi viclenie.
Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, anume că înaintea sfârşitului lumii vor veni la Hristos o mulţime de evrei; numai că tribul lui Dan nu se regăseşte în enumerarea triburilor care se vor mântui.
Antihrist va fi foarte înţelept, foarte priceput în comunicarea cu oamenii. El va fi fermecător şi plin de afecţiune.
Filosoful Vladimir Soloviov s-a ocupat îndeaproape de acest subiect. El a încercat să înfăţişeze sub forma unei povestiri apariţia şi personalitatea lui Antihrist. El s-a folosit cu foarte mare grijă de toate materialele care puteau avea vreo relevanţă, patristice în primul rând, dar şi din islamism, şi a rezultat o imagine cutremurătoare.
Pregătirea apariţiei lui în lume a început încă de la Învierea Mântuitorului. Taina fărădelegii se şi lucrează (II Tesaloniceni 2, 7), iar forţele care îi pregătesc apariţia se luptă cu deosebire împotriva dreptei autorităţi împărăteşti.
Sfântul Apostol Pavel spune că antihristul nu poate apărea decât atunci când va fi înlăturat „Cel care îi stă împotrivă”. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte acest verset spunând „că Cel care îi stă împotrivă” este dreapta putere dumnezeiască.
O asemenea putere se luptă cu răul. Taina [fărădelegii] care se lucrează în lume nu doreşte acest lucru, nu doreşte o autoritate care duce război împotriva răului; din contră, doreşte o autoritate a nedreptăţii, iar atunci când va reuşi să împlinească aceasta, atunci nimic nu va mai sta în calea venirii lui Antihrist.
El nu va fi numai inteligent şi fermecător, va fi compătimitor, un filantrop care face binele de dragul întăririi puterii sale. Iar atunci când şi-o va întări suficient, astfel încât întreaga lume să-l recunoască, atunci îşi va arăta adevărata faţă.
Îşi va alege Ierusalimul ca şi capitală a sa, deoarece aici a fost locul în care Mântuitorul S-a descoperit pe Sine şi Dumnezeiasca Sa învăţătură, iar întreaga lume a fost chemată la fericirea bunătăţii şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, răstignindu-L în Ierusalim, în vreme ce, sub antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii care va cunoaşte autoritatea lui antihrist.
Odată atinsă culmea puterii, antihrist va cere ca oamenii să-i recunoască realizările sale ca pe ceva pe care nicio altă putere pământească şi niciun alt om nu le pot atinge, va cere ca oamenii să se plece lui ca unei fiinţe superioare, ca unui dumnezeu.
Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii sale de conducător suprem. El va face ceea ce le este plăcut oamenilor cu condiţia ca ei sa recunoască autoritatea lui supremă. El va îngădui ca Biserica să existe, permiţându-i să-şi ţină dumnezeieştile slujbe, va făgădui construirea de temple măreţe – cu condiţia să fie recunoscut ca „Fiinţă Supremă” şi să fie venerat.
El va avea o ură personală împotriva lui Hristos. El va trăi prin această ură şi se va bucura să-i vadă pe oameni cum se leapădă de Hristos şi de Biserică. Va fi o cădere masivă de la credinţă; chiar şi mulţi dintre episcopi vor trăda credinţa, îndreptăţindu-se pe ei şi arătând spre măreaţa poziţie pe care o va avea Biserica.
Căutarea compromisului va fi o dispoziţie caracteristică a oamenilor. Sinceritatea spovedaniei va dispărea. Oamenii îşi vor justifica inteligent propria cădere, o astfel de dispoziţie generală va fi susţinută de o răutate plină de afecţiune. Oamenii se vor obişnui cu apostazia de la adevăr şi cu dulceaţa compromisului şi a păcatului.
Antihristul va îngădui oamenilor totul, numai „să cadă la pământ şi să se închine lui”. Nimic nou. Împăraţii romani erau tot aşa de dispuşi a da creştinilor libertate, numai să recunoască divinitatea [împăratului] şi autoritatea divină supremă; ei i-au martirizat pe creştini numai pentru că aceştia declarau: "Închinaţi-vă lui Dumnezeu şi numai Lui să-I slujiţi."
Întreaga lume i se va supune lui, după care el îşi va descoperi ura împotriva lui Hristos şi a creştinismului. Sfântul Ioan Teologul spune că cei care îl vor venera vor avea o pecete pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu este clar dacă acesta va fi un semn pe trup sau este o expresie metaforică a faptului că oamenii vor simţi în minţile lor necesitatea venerării lui Antihrist şi a supunerii voinţei lor faţă de el.
Iar atunci când întreaga lume va manifesta o încredere desăvârşită în el – atât a voinţei cât şi a conştiinţei – atunci cei doi drepţi pomeniţi mai înainte vor apărea printre oameni şi vor propovădui fără frică credinţa, demascându-l pe Antihrist.
Sfânta Scriptură spune că, înainte de venirea Mântuitorului, vor apărea două sfeşnice, doi „măslini arzând”, doi drepţi. Antihrist îi va ucide cu puterea magului. Cine sunt aceşti oameni? Conform tradiţiei bisericeşti, cei doi drepţi care nu au gustat moartea niciodată sunt Prorocul Ilie şi Prorocul Enoh. Există o profeţie conform căreia aceşti sfinţi, care nu au gustat moartea, o vor gusta timp de trei zile; dar după trei zile vor învia.
Moartea lor va fi pricină de mare bucurie pentru antihrist şi slujitorii lui. Învierea lor din ziua a treia le va aduce o groază, o spaimă şi o tulburare cumplite. Şi atunci va veni sfârşitul lumii.
Apostolul Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi prin apă a pierit. Din apă este de asemenea o imagine a haosului din materie, în timp ce a pierit prin apă este o imagine a potopului. Iar acum lumea este păstrată pentru foc… iar pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui (II Petru 3, 7-10). Toate stihiile vor arde. Lumea, în forma ei de acum, va pieri într-o clipită, într-o clipită totul se va schimba.
Va apărea semnul Fiului lui Dumnezeu, adică semnul Crucii. Toţi cei care s-au supus de bunăvoie antihristului vor izucni în plâns. Totul se va sfârşi. Antihrist va fi ucis. Sfârşitul împărăţiei sale va fi sfârşitul războiului cu Hristos. Sfârşitul sau darea de seamă pentru viaţa fiecăruia este o socoteală pe care o vom da Adevăratului Dumnezeu.
Atunci, din munţii Palestinei, se va ivi Chivotul Legământului. Proorocul Ieremia a ascuns Chivotul şi Focul Sfânt într-o fântână adâncă. Atunci când au scos apă din acea fântână, aceasta a izbucnit în flăcări. Dar Chivotul nu l-au găsit.
Când privim la viaţa de astăzi, cei ce pot să vadă văd că tot ce s-a proorocit despre sfârşitul lumii se împlineşte.
Cine este acest om – Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îl descrie după un nume metaforic – 666; dar toate încercările de înţelegere a acestei denumiri au fost zadarnice.
Viaţa lumii contemporane ne oferă o înţelegere destul de clară a posibilităţii pieirii lumii prin foc, când toate stihiile se vor transforma prin foc. Existenţa bombei atomice ne dovedeşte acest lucru.
Sfârşitul lumii nu înseamnă şi distrugerea ei, ci transformarea ei. Totul se va schimba dintr-odată, într-o clipire de ochi. Morţii vor învia în trupuri noi – trupurile proprii dar înnoite – în acelaşi fel în care a înviat şi Hristos în Trupul Său, cu urmele rănilor de la cuie şi suliţă; dar avea calităţi noi, deci un trup nou. Nu este clar dacă acesta va fi un trup cu totul nou sau cel cu care omul a fost creat.
Şi Domnul va apărea pe nori cu slavă. Cum Îl vom vedea? Cu ochi duhovniceşti. Chiar şi acum, în momentul morţii, drepţii văd ceva ce nu poate fi văzut de cei din jurul lor.
Trâmbiţele vor suna tare şi puternic. Vor suna în sufletele oamenilor, în conştiinţele lor. Tot ce s-a adunat în conştiinţa omului va fi dat la iveală.
Proorocul Daniel, vorbind despre Înfricoşătoarea Judecată, ne spune că, Cel Vechi de Zile, Judecătorul, se va afla pe tron, iar înaintea Lui un râu de foc. Focul este un element purificator. Focul arde păcatul, îl nimiceşte prin ardere; va nimici de asemenea şi suferinţa; dacă păcatul a devenit pentru om ceva firesc, atunci îl va nimici şi pe om.
Acel foc va izbucni în interiorul omului; unii oameni se vor bucura la vederea Crucii, alţii vor cădea în disperare, confuzie, groază. În acest fel oamenii vor fi imediat despărţiţi. În relatarea evanghelică se spune că unii vor sta de-a dreapta Judecătorului, alţii de-a stânga – conştiinţa de sine îi va separa. Însăşi starea lăuntrică, starea sufletului omului îl va arunca pe acesta într-o parte sau alta, la dreapta sau la stânga.
Cu cât mai conştient şi mai râvnitor se nevoieşte un om să ajungă la Dumnezeu în viaţa prezentă, cu atât mai mare va fi bucuria auzirii cuvintelor: Veniţi la mine, binecuvântaţilor; şi dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor aduce după sine focul groazei şi al chinurilor asupra celor care nu L-au vrut, care au fugit, i-au stat împotrivă sau L-au hulit în timpul vieţii.
Înfricoşătoarea Judecată nu ştie de martori sau de acte de acuzare. Totul este întipărit în sufletul oamenilor, iar aceste întipăriri, aceste cărţi, vor fi deschise. Totul va deveni limpede pentru fiecare în parte şi pentru toţi, iar starea sufletului omului îl va trimite fie la dreapta, fie la stânga. Unii merg spre bucurie, alţii spre groază.
Când cărţile se vor deschide, va deveni limpede pentru toţi că rădăcinile tuturor patimilor se găsesc în sufletul omului. Aici îl vom vedea pe beţiv, pe desfrânat; unii ar putea crede că atunci când trupul moare şi este îngropat, moare şi păcatul. Nu. Înclinarea a fost în suflet, iar pentru suflet, înclinarea a fost dulce.
Iar dacă sufletul nu s-a pocăit de acel păcat şi nu s-a lepădat de el, va veni la Înfricoşătoarea Judecată cu aceeaşi dorinţă pentru dulceaţa păcatului şi nu-şi va mai putea stăpâni niciodată dorinţa. Va fi suferinţa urii şi a răutăţii. Aceasta este starea iadului.
Gheena focului este viaţa lăuntrică; este flacăra patimii, flacăra slăbiciunii şi a răutăţii; şi va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor răutăţii neputincioase.
Cuvântul Sfântului Ierarh Ioan Maximovici (1896-1966) despre Înfricoşătoarea Judecată
Sursa: Noi minuni ale Sfântului Ioan Maximovici de San Francisco, Editura Egumenița, 2020, pag. 64-67
Oare ierarhul nu înțelesese ceea ce i se spusese?
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ