ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🎓 Părintele Ioan Istrati - o minune a sfântului în viața mea: Dă, măi, fesul, românului! →

Azi e ziua Sfântului Ioan Rusul, cel mai scump sfânt, ocrotitorul familiei mele (alături de Maica Domnului și de Marele Nicolae), doctorul care a asistat-o pe soră-mea la o naștere 5% șanse viabile și s-a născut o minune de prunc.

enter image description here

Așa că vă zic și eu o minune a sfântului în viața mea.

Acum 5 ani, am fost în Insula Evia, la Prokopi, și ne-am închinat la moaștele sfântului doctor fără de arginți. Am fost de multe ori, da acuma, auzisem eu că unele Biserici au fesul sfântului, care este ținut 40 de zile pe capul sfântului.

Așa că am întrebat pe acolo, cum pot face rost de Fesul Sfântului Ioan.

Probabil Bisericile din România, care au acest odor, au făcut Bisericii de acolo o donație consistentă, sau poartă hramul sfântului.

Nu știam pe nimeni. Mi-au zis că e unul părintele Ioannis.

Părintele Ioannis nu era acolo, doar o doamnă la pangar care vindea lumânări.

Am scris o scrisoare în engleză, în care am spus că sunt un preot român, din Constanța, Ioan, și că vreau fesul sfântului. Am pus și o donație pentru Biserică: 30 de euro 🙂. Pentru mine era o căruță de bani, dar în Grecia asta e o masă în oraș. Apoi am plecat.

După vreo două luni, primesc o scrisoare, semnată de părintele Ioannis de la Prokopi, în care mulțumea pentru donație 🙂 și spunea că vă fi folosită pentru pictura Bisericii. Nimic de Fesul Sfântului Ioan. Cred că părintele a zâmbit la tupeul meu de 30 de euro. Du-te, băi de-aici.

A trecut jumate de an, și eu, bezmeticul, mă rugam mereu: sfinte Ioane, fesul, fesul. Îmi trecuse orice speranță.

Când colo, primesc o scrisoare.

Părintele Ioannis l-a visat de trei ori pe Sfântul Ioan, zicând cu voce ridicată: dă-i, măi, fesul, românului.

Părintele nici nu mai știa, ce român, ce fes. Dar după al treilea vis, a întrebat ici colo, și pe doamna de la pangar: ce român a fost pe aici, că au fost sute? Da doamna: preotul ăla român care a dat 30 de euro, că vrea fes.

Așa că mi-a trimis fesul Sfântului Ioan Rusul, cu ștampila Bisericii cu chipul sfântului, ținut 40 de zile pe capul sfântului.

Îl avem la Biserică la noi și ne binecuvintează mereu ca pe niște copii îndărătnici, dar care-l iubesc.

La mulți ani în veșnicie, Sfinte Ioane!

📅 27 Mai: Sfântul Ioan Rusul ☦️

Viața Sfântului Ioan Rusul

Bătut, lovit, scuipat, devenit ținta disprețului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, Sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-și lepede credința că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoșător păcat.

Sfântul Ioan Rusul

Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârșitul veacului al șaptesprezecelea, pe timpul împărăției lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al nașterii sale este 1690, și aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăznețul țar l-a întreprins împotriva turcilor în 1711.

Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut unui ofițer superior turc care era eparh în Procopie (actualul Ürgüp (Urgup) – Capadocia – Turcia), Asia Mică, aproape de Cezareea Capadociei. Întorcându-se în ținutul său, aga l-a luat cu sine și pe Ioan. Turcia se umpluse de nenumărate mulțimi de robi ruși care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor și cei mai mulți dintre ei, pentru a li se ușura puțin suferința, s-au lepădat de Hristos și s-au făcut musulmani.

Sfântul Ioan, însă, făcea parte dintre acei tineri pe care îi înțelepțește cunoașterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Bătrânețile cinstite nu sunt cele de mulți ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților – o viață fără prihană”. Împodobit, deci, cu înțelepciunea pe care o dăruiește Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adică „necredincios”.

Bătut, lovit, scuipat, devenit ținta disprețului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, Sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-și lepede credința că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoșător păcat. Agăi turc i-a spus: „Dacă mă lași liber în credința mea, îți voi împlini cu sârguință poruncile; dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri”.

Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan își întindea într-un colț al staulului trupul obosit, mulțumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naște într-o iesle săracă, lângă Bethleem.

Dumnezeu, văzând credința robului Său și mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a stăpânului său și, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta și smerenia și blândețea ce-l împodobeau pe Ioan. După o vreme i-au rânduit pentru viețuire o cămăruță apropiată de grajd, pe care la început cuviosul a refuzat-o, continuând să doarmă în staulul său iubit, pentru a-și chinui trupul cu traiul greu și nevoința în mirosul greu al dobitoacelor și loviturile lor de picioare. Cu rugăciunile sfântului, noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă duhovnicească, căci acesta devenise locașul de nevoință unde el urma poruncile Sfinților Părinți: ceasuri nesfârșite de rugăciuni și îngenuncheri; puțin somn, ghemuit, pe podeaua goală și acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puțină pâine și apă și rostind adesea psalmii Proorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învățase de la mama sa – în limba rusă: „Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălășlui. Către Tine, Doamne, Cel ce locuiești în cer, am ridicat ochii mei; iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi…”. Câteodată, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe ce era zidită într-o râpă nu departe de casa stăpânului său și făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă și se împărtășea cu Preacuratele Taine.

Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul, Cel ce cercetează inimile și rărunchii, a făcut să înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreună cu el robi și a celor de altă credință. A dat Domnul și multă bogăție stăpânului său turc, iar acesta a cunoscut de unde venise această binecuvântare peste casa sa și propovăduia tuturor despre virtuțile slugii sale.

După vreme, aga a hotărât să facă un pelerinaj la Mecca, cetatea sfântă a mahomedanilor. Nu la multe zile după plecarea sa, soția acestuia a pregătit un ospăț la care a invitat rudele și prietenii soțului pentru a prăznui și a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul Ioan. Printre mâncărurile așezate înaintea oaspeților se afla și un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-și de soțul ei, stăpâna a zis lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună cu noi și ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfântul Ioan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mecca. La auzul acestor cuvinte toți invitații au râs; stăpâna, însă, a poruncit bucătăresei să-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el însuși sau să o dea vreunei familii creștine sărace, precum obișnuia să facă adesea, dăruind altora partea sa de mâncare ce i se cuvenea.

Sfântul a luat farfuria și, mergând în staul, a îngenuncheat și s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie și simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, și Acesta i-a ascultat dorința: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mecca. Crezând că vrea să ascundă faptul că a mâncat pilaful el însuși, invitații au râs de cuvintele fericitului Ioan ca de o glumă bună.

Peste puține zile s-a întors din pelerinaj aga, aducând cu sine și farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi. Numai Sfântul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se întâmplaseră: „În cutare zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel ospăț), întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfuria plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neștiind cine a adus mâncarea și cum a intrat în camera încuiată. Neștiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieșeau aburi, am zărit, cu și mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, așa cum avem pe toate vasele casei noastre. Așa încât, cu toată nedumerirea și zbuciumul meu, m-am așezat și am mâncat cu mare poftă pilaful, și, iată!, am adus farfuria cu mine și văd că este într-adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să înțeleg cum a ajuns la Mecca și cine a adus-o”.

Auzind acestea, casnicii eparhului au fost cuprinși de teamă și uimire, iar soția i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mecca și cum toți l-au luat în râs pentru aceasta.

Vestea despre minunea săvârșită de sfântul s-a răspândit repede în tot ținutul și toți îl priveau cu teamă și respect, ca pe un om drept și plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu ceva. Stăpânul și soția sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult și l-au rugat să se mute în cămăruța ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul Ioan și-a continuat mai departe felul ascetic de viață, îngrijind de animale și împlinind cu sârguință poruncile eparhului, iar nopțile petrecându-le cu rugăciuni și cântări de psalmi. Toate acestea le făcea împlinind cuvântul Domnului: „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu”.

După puțini ani, însă, pe care i-a trăit în post și rugăciune, apropiindu-se sfârșitul vieții sale pământești, fericitul s-a îmbolnăvit și a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfințise cu rugăciunile sale și cu reaua pătimire îndurată pentru numele și dragostea lui Hristos, Cel ce S-a făcut om pentru noi și S-a răstignit pentru marea Sa iubire către toți. Cunoscând mai dinainte ceasul ieșirii din trup, a trimis să fie chemat preotul pentru a se împărtăși cu preacuratul Trup și cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine într-un măr pe care îl scobise, și astfel fericitul Ioan s-a putut împărtăși și îndată și-a predat sfântul suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise. Acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.

Cu învoirea turcilor, preoții și creștinii cei mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului, pregătindu-l de înmormântare. La îngroparea sa au venit nu numai creștinii, ci și mulți musulmani și armeni: cel până mai ieri rob și sclav a fost îngropat ca un stăpân. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adâncă emoție și cucernicie mult truditul trup și, cu lumânări și tămâieri, cu atenție și evlavie l-au dus la cimitirul creștin, la mormântul ce-i fusese pregătit, întorcând astfel trupul pământului mamă.

Descoperirea sfintelor moaște

Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferința și torturile și care îl împărtășea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul Ioan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit, așa precum îl îngropaseră; să-l scoată din pământ și să-l aibă ca binecuvântare veșnică a lui Dumnezeu. După șovăielile preotului, cu îngăduința lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creștinii au deschis mormântul și o, minune! – trupul sfântului se găsea intact, neputrezit înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească și evlavie l-au ridicat, au luat în brațele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaște, și l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde obișnuia să privegheze fericitul Ioan.

În anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea și Ibrahim al Egiptului, Osman Pașa, trecând prin Procopie – ca trimis al sultanului, aruncă în foc sfintele moaște, după ce jefuise biserica, vrând a se răzbuna pe creștini. Văzând însă trupul Sfântului mișcându-se în mijlocul flăcărilor ca și cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziți, lăsând odoarele bisericii și povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră. După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creștinii au împrăștiat cărbunii și cenușa și au găsit trupul sfântului întreg; nu pățise nimic, era tot mlădios și înmiresmat ca și mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar și de la fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.

După conflictul dintre Turcia și Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din această regiune au fost nevoiți să plece, luând cu ei sfintele moaște, odoarele bisericii și puține lucruri personale. După multe peregrinări, moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraș Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcție s-a terminat în anul 1951 și care adăpostește astăzi racla cu Sfintele moaște ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credință la ajutorul Sfântului nesecat râu de tămăduiri și alinări ale suferințelor celor trupești și sufletești.


Acatistul Sfântului Ioan Rusul

Troparul Sfântului Ioan Rusul, glasul al 8-lea

Cel Care te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ţine şi după moarte neschimbat trupul tău, sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care S-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Icosul 1

Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui Care a zis: „Cine crede în Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”; şi pentru aceasta noi te lăudăm:

  • Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
  • Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăție;
  • Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc, trimisă la tainic apostolat;
  • Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
  • Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
  • Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
  • Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
  • Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu, ai răbdat bătăi nenumărate;
  • Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
  • Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
  • Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
  • Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi mucenițe;
  • Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

📜 Mitropolitul Neofit relatează apoi o poveste pe care a auzit-o chiar de la Sfântul Iacob din Evia. Sfântul Iacov s-a dus odată să cinstească moaștele Sfântului Ioan Rusul pe insula Evia și a început să-i vorbească Sfântului. Sfântul Ioan Rusul i-a spus că vin mulți pelerini să-i cinstească moaștele, dar puțini credincioși.

- Posted in Profeții și Proorocii by

  • Oamenii de astăzi sunt plini de lipsă de respect și lipsă de credință și, prin urmare, pentru a repara această lume, trebuie să existe un război. Sfântul Iacov s-a speriat de aceste cuvinte și, observând cât de tragică era deja istoria secolului al XX-lea, a întrebat: Ne trebuie cu adevărat un alt război? Dar Sfântul Ioan Rusul a răspuns: Trebuie să înceapă un război. Trebuie să înceapă neapărat un război. Altfel, omenirea nu se va schimba. (Cele scrise mai sus sunt relatate detaliat în acest articol: ✝️ Sfântul Ioan Rusul: Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! Pentru că e multă necredință și necuvioșie în lume!)

  • Și sunt patru păcate mari care au condus la situația noastră actuală în lume, continuă ÎPS Sa:

    Cauza războiului este de natură duhovnicească, nu numai în Ucraina, ci în întregul sistem în care trăim acum. La urma urmei, nu este vorba doar despre componentele noului om al generațiilor viitoare – inteligența artificială, nanotehnologia, microcipurile și toate astea. Ci ar trebui să vorbim și despre propriile noastre păcate, mai ales despre trei dintre ele.

    1. „Primul păcat, care a înghițit întreaga lume, este vrăjmășia, care nu doar există, ci și pentru că a fost legalizată de către statele lumii… chiar și de către statele ortodoxe. Când păcatul devine lege, atunci Domnul se îndepărtează de om, pentru că acesta nu mai are dorința de a se pocăi.”

    2. „Al doilea păcat despre care au vorbit Cuviosul Părinte din Arizona și Gerontissa Galaktia se referă la perversiunile curviei care apar în căsătorie și în afara ei.”
      În zilele noastre, nu numai căsătoriile între persoane de același sex sunt răspândite peste tot, ci și pedofilia și ideologia transgender, spune Mitropolitul Neofit.

    3. Al treilea păcat este vrăjitoria, satanismul, astrologia și parapsihologia: „Oamenii moderni preferă energiile vrăjitorilor, sataniștilor, masonilor. Toți acești oameni îl preferă pe diavol în locul lui Hristos.”

    4. Al patrulea motiv, în opinia Mitropolitului Neofit este că liderii Bisericii de astăzi, din întreaga lume, nu vorbesc și nu învață credincioșii despre aceste lucruri. „Când păstorul nu își conduce bine turma, poporul, credincioșii, în mod corect, mai întâi Sfinții se îndepărtează, îi părăsesc pe oameni, iar apoi Hristos Însuși”.

  • Și revenind la problema războiului din Ucraina, el afirmă că „acesta este un război în care oamenii din Noua Ordine Mondială vor să întărească toate aceste lucruri rele despre care am vorbit; tuturor acestor metode, ei nu le opun rezistență. Și cine poate rezista atâtor rele? Doar ortodocșii.” Liderii Noii Ordini Mondiale, precum Bill Gates și Rockefeller, „se tem de oamenii care cunosc istoria și de oamenii cu Credință Ortodoxă precum și de sfințenia ortodoxă”.

  • Ucraina a avut un singur mare profet – Bătrânul Iona – care a prezis tot ce se întâmplă acum, pentru a pregăti credincioșii, afirmă Mitropolitul Neofit. „Ei vor să scindeze Ortodoxia, apoi să o slăbească și, mai mult, să slăbească credinciosul în felul acesta, ca să nu devină Sfânt, ca să nu fie după Chipul lui Dumnezeu. Ei vor să scoată toată energia duhovnicească din om, să-l secătuiască, ca să-l facă să se supună”, în cele din urmă lui antihrist. Și acest lucru se aplică nu doar Ucrainei, ci și lumii întregi, a adăugat în final.

— Mitropolitul Neofit al Ciprului


✝️ Sfântul Ioan Rusul: Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! Pentru că e multă necredință și necuvioșie în lume!

- Posted in Profeții și Proorocii by

Sfântul Ioan Rusul

Mult păcat în lume și multă necuvioșie... Din cauza aceasta trebuie să fie război! Ai auzit ce-ți spun? Trebuie să fie război! Mult păcat, părinte, în lume! Multă necuvioșie, multă necredință!

— Sfinte Ioan, să nu fie război că, na, am 70 de ani. De mic, din Asia Mică, de la 1920, am trecut prin război, prigoană, exil, turci și, iarăși, în Evia, războiul civil, ocupația nazistă, italiană, turci și, na, am scăpat, cu harul lui Dumnezeu. Acuma, la bătrânețe, să am iarăși aceste războaie și situații, dragă Sfinte Ioan...

Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! TREBUIE să fie război! Pentru că e multă NECREDINȚĂ și necuvioșie în lume!

Dialogul Sfântului Ioan Rusul (1690-1730) cu Sfântul Iacov Tsalikis (1920-1991)

Sfântul Iacov Tsalikis


NOTĂ: Nu-și dorește NIMENI să fie război, nu interpretați în modul acesta postarea! Sfântul Ioan Rusul a spus acest lucru și altui părinte, Sfântul Evmenie Saridakis: "Trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!"


Viața Sfântului Cuvios Iacov Tsalikis

Sfântul Iacov Tsalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie spunea despre părintele Iacov: „să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar Cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea harismele Sfântului Nectarie.

Sfântul Iacov Tsalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie spunea despre părintele Iacov: „să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea harismele Sfântului Nectarie.

Fericitul părinte Iacov s-a născut în 5 noiembrie 1920, în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși, l-au educat pe calea lui Dumnezeu. În anul 1922 s-a făcut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale, fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a arătat încă din fragedă pruncie înclinaţie către cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților.

Cunoscuții săi, văzând modul său de viețuire, îi spuneau călugărul. Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scăparea locuitorilor simpli și săraci – mai mult a refugiaților, cărora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar, au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rau.

Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors ascasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul. În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă şi număra doar trei vieţuitori. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.

În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba îndelungată şi privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deasupra mai veneau şi demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.

După anul 1970, sporirea duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale. Simţea dureri nesfârșite, însă emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a învierii. El însuși spunea: „inima mea este o grădină a raiului”.

În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Preasfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru chipul îmbunătățit al vieții sale, veneau la stareț oameni din toată Evvia și din Atena, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi, cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.

Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât dupa anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tromboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea si povățuia neîncetat. În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele şi os. Numai fața lui a rămas curată, luminată, dând impresia că este imaterială. Bătrânul duhovnic răspândea în jurul său o pace dumnezeiască.

În data de 21 noembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.

După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care amintim două:

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfantului Ioan Rusul l-a vazut pe fericitul stareț în biserică. Starețul i-a cerut să-i aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. I-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: „Luaţi-l pe Cuviosul”. Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se inchine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiţi, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.

Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

✝️ Sf. Cuv. Părinte Iakov Tsalikis l-a iubit foarte mult pe Sfântul Ioan Rusul și l-a vizitat întotdeauna.

Sfântul Ioan Rusul este făcător de minuni și are Sfintele Moaște în Prokopi, Evia - Grecia

De fapt, îl văzuse de multe ori părăsind racla sa și alergând după ajutor.

Într-o zi Sfântul Ioan Rusul îi spusese următoarele:

Ei cred că dorm, că sunt mort și creștinii nu contează pe mine. Dar sunt în viață. Îi văd pe toți. Trupul meu este înăuntru, dar ies din raclă de multe ori. Alerg printre oameni pentru a-i ajuta. Multă durere. Ei nu mă văd. Dar eu îi văd și aud ce spun. Intru din nou în raclă".

Ajută-ne tuturor, Sf. Ioan Rusul!

Sfântul este făcător de minuni și are Sfintele Moaște în Prokopi, Evia - Grecia

💥 Sf. Ioan Rusul și Sf. Iacov Tsalikis: O să fie război!

- Posted in Profeții și Proorocii by

Auziți pe Sfântul Iacov Tsalikis cum povestește o serie de descoperiri pe care i le-a făcut Sfântul Ioan Rusul, printre care și cea conform căreia o să fie război.

Sfântul Iacov și Sfântul Ioan nu insistă atât asupra faptului în sine, cât asupra cauzelor care duc la aceasta.

Când spune Sfântul Iacob Tsalikis: „O să fie război!” nu dorește senzaționalul și panica ci pocăința noastră a tuturor.

Coloana sonoră este originală cu vocea sfântului Iacob de la o predică ținută unor închinători înainte de moartea sa. Montajul video este realizat de Mănăstirea Mesa Potamou (Cipru).

Notă: în coloana sonoră, Sfântul Ioan Rusul vorbește Sfântului Iacov despre faptul că se plimbă printre „săteni”. Este vorba despre oamenii din satul Prokopi – locul unde se află moaștele sfântului.

Mai jos aveți transcriptul


Sfântul Iacov Tsalikis

Sfinte Ioan al meu… de Sfântul Ioan Rusul, vorbesc… îl iubesc de 25 de ani…

Sfinte Ioan al meu… multă lume vine la harul tău!

„Lasă părinte,” îmi zice, „multă lume vine la harul meu, însă puțini sunt fiii mei, puțini sunt credincioși. Foarte puțini sunt cei credincioși.”

Este vorba în principal de cei care vin pe la hramuri și nu de voi care veniți să vă închinați cu evlavie și seriozitate.

Sfântul pleacă din raclă Mai spune: „Oamenii cred că eu dorm în raclă. Însă eu sunt viu! Ei nu cred și nu văd, însă eu pe toți îi văd și îi aud ce vorbesc. De multe ori plec chiar și din raclă și m-am dus la câțiva săteni din Prokopi care făceau grevă – ei nu mă văd și nu mă aud, însă eu îi văd și îi aud ce vorbesc. Cu ei mă învârt prin sat.”

Ca dovadă că sfântul pleacă, racla e goală.

Deci trebuie să avem credință căci sfântul este viu.

Sfântul este viu „Mulți vin la mine însă puțini sunt fiii mei. Credincioșii sunt foarte puțini. E, de acolo încolo, preoți, lume după cum vine fiecare”.

Era o cunoștință care era rudă cu mama mea, care în urmă cu mulți ani zicea Sfântului: „Sfinte Ioan, să-miajuți copii!” E, s-a ridicat Sfântul din raclă, după cum ne trezim noi și a binecuvântat pe copiii pe care dorea.

Și zice Sf. Ioan: „Femeia asta??? E o blasfemiatoare! Asta care blestemă??”

Într-adevăr, femeia înjura și-și blestema copiii. „Să fie blestemați…”. Din cauza asta nu mergeau deloc binelucrurile în casa ei.

Dacă harul este pâinea zilnică, blestemul este moarte pentru om.

„Asta ce blestemă, blasfemiatoarea asta!!” a zis din nou sfântul și s-a culcat la loc.

„Las-o, nu-i da atenție!” a mai zis Sf. Ioan Rusul. Din cauza aceasta trebuie să fim atenți cu smerenie după cum în parabola Vameșului și Fariseului, când mergi să te rogi să ceri har.

Cum spunea sfântul: „Mulți vin, dar puțini sunt credincioși!”

Rugăciune la Sfântul Ioan M-am rugat seara și i-am zis: „Sfinte Ioan al meu, ce-i situația asta? Că m-am dus la epitropi și le-am zis:„Măi copiii, puneți un mic anunț care să interzică pantalonii scurți, fustele scurte”.

Mi-au răspuns: „Părinte noi am zis, însă ne-au interzis.”

– Bine, măi copii, și dacă o să piardă instituția bani închinătorilor, n-o să se întâmple nimic.

Nu e vorba de bani – mă iertați! Banii îi aduce Dumnezeu.

Corbii care nu se pricep la afaceri ca noi vorbesc către Dumnezeu și au o bucățică de mâncare. La fel și noi o să avem o bucățică de pâine ca să mâncăm.

Ei insistau pe ale lor. Deci m-am rugat la Sf. Ioan:

„Sfinte Ioan, vezi și tu, ajută-mă! Nici nu pot să dorm, însă – iertați-mă! – nici nu doresc vedenii, fantezii și basme.” …și așa îl văd pe Sf. Ioan Rusul.

Nu mă întrebați cum l-am văzut.

Trebuie să fie război!

Zice: „Mult păcat, părinte, în lume! Multă necuvioșie, multă necredință! Pe mine nu mă văd – îmi zice – însă tu mă vezi pentru că tu ești omul meu și om credincios. Acum mă plimb printre săteni printre oamenii din lume. Ei nu mă văd, însă eu îi văd și îi aud ce spun. Mult păcat în lume și multă necuvioșie… Din cauza aceasta trebuie să fie război! Ai auzit ce-ți spun??… mi-a spus. Trebuie să fie război!”.

Zic „Sfinte Ioan, să nu fie război că, na, am 70 de ani. De mic, din Asia Mică, de la 1920, am trecut prin război, prigoană, exil, turci și, iarăși, în Evia, războiul civil, ocupația nazistă, italiană, turci și, na, am scăpat, cu harul lui Dumnezeu. Acuma, la bătrânețe, să am iarăși aceste războaie și situații, dragă Sfinte Ioan..”

…și ce-mi zice? „Trebuie să fie război!”. „Trebuie să fie război!”, de trei ori: „TREBUIE să fie război! Pentru că e multă NECREDINȚĂ și necuvioșie în lume!”

E mult păcat în lume

I-am spus-o preotului regiunii noastre și a predicat-o în biserici și au început să mă întrebe diferiți oameni din Atena, preoți, arhierei etc. și am zis ce mi-a spus Sf. Ioan Rusul.

[din audiență] „O să fie cu Turcia?”

– E, cu Turcia, e formă de război, nu-i așa? Cum o să fie, aceasta Dumnezeu o știe.

În orice caz, însă, a spus Sf. Ioan Rusul că trebuie să fie război pentru că e mult păcat în lume, impietate, necuvioșie, necredință. Nu vedeți ce se întâmplă?

Să ajute bunul Dumnezeu…


Sursa: www.chilieAthonita.ro

🔥 Sfântul Ioan Rusul: "... trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!"

- Posted in Profeții și Proorocii by

O altă experiență cutremurătoare pe care am avut-o cu bătrânul Părinte Evmenie a fost în Ucraina, când am ajuns la aeroportul din Kiev. Acolo, bătrânul a manifestat o mare bucurie și mi-a zis:

enter image description here

  • Neofit, am mai venit aici!

  • Dar când ai venit aici, Părinte? - l-am întrebat eu.

- Am venit acum mulți ani. Urma să izbucnească un război mondial, iar Maica Domnului ne-a mobilizat pe toți și ne-a zis: “Faceți rugăciune, să nu înceapă acum marele război, să dăm timp de pocăință oamenilor!”

- Voiau atunci rușii și toți acei occidentali, să pornească un război mondial! Aici voiau să facă războiul!

  • Și ce s-a întâmplat atunci, Părinte?! - am întrebat eu.

- Am mers toți la Kiev și am făcut rugăciune. Și eram împreună cu Părintele Profirie, cu Părintele Paisie, cu Părintele Iacov și alți oameni ai lui Dumnezeu. Iar eu plângeam mult. Și pe noi toți ne întărea Părintele Profirie, care mi-a spus: “Părinte Evmenie, nu plânge așa, nu va fi acum războiul; mai târziu va fi!”

  • Și apoi a început să plângă mult Părintele Iacov și să zică: “Nu un alt război, nu un alt război, Preasfântă Maică!

Și l-am văzut pe Sfântul Ioan Rusul, care a spus: “Nu, trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!

Extrase din cartea „Sfântul Nichifor Leprosul și Bătrânul Evmenie Saridakis” - Editura Doxologia

Acestea s-au întâmplat în anii 80-90.