ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

⭕ Episcopul Petru Pruteanu greșește când spune că Paștile "simultan cu" papiștii nu sunt o problemă

- Posted in 📝 Mărturisirea Ortodoxă by

Episcopul Petru Pruteanu greșește când spune că Paștile "simultan cu" papiștii nu sunt o problemă

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=vhu0oAHCRNc

⭕ Mihai-Silviu Chirilă @ Mărturisirea Ortodoxă: Nu putem serba Sfintele Paști cu Papa, pentru că nu a renunțat la niciuna dintre ereziile papiste!

- Posted in 📝 Mărturisirea Ortodoxă by

✝️ Hristos a înviat! Evangheliile învierii.

- Posted in 📖 Sfânta Scriptură by

Hristos a înviat!

Evanghelia I-a – Mt 28, 16-20.

Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

  1. Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
  2. Iar Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.
  3. Iar Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
  4. Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi.
  5. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi:
  6. nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus;
  7. şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus“.
  8. Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui.
  9. Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!“ Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat.
  10. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“.
  11. Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate.
  12. Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug,
  13. zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”;
  14. şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă“.
  15. Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.
  16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
  17. şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit.
  18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ.
  19. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
  20. învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.

Evanghelia a II-a – Mc 16, 1-8.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
  2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
  3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
  4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
  5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
  6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
  7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
  8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
  9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
  10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
  11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
  12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
  13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
  16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
  17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
  18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
  19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a III-a – Mc 16, 9-20.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
  2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
  3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
  4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
  5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
  6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
  7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
  8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
  9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
  10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
  11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
  12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
  13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
  16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
  17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
  18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
  19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a IV-a – Lc 24, 1-12.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălțarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască."
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
  37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
  40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
  41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  48. „Voi sunteţi martorii acestora.
  49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a V-a – Lc 24, 13-35.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
  37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
  40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
  41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  48. „Voi sunteţi martorii acestora.
  49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VI-a – Lc 24, 36-53.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.,
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ 37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  37. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  38. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“. 40 *$Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.**
  39. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  40. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  41. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  42. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  43. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  44. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  45. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  46. „Voi sunteţi martorii acestora.
  47. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  48. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  49. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  50. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  51. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VII-a – In 20, 1-10. In 20

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, b într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
  10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
  11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
  21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
  27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
  28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a VIII-a – In 20, 11-18.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi. 10 *$Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.**
  10. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  11. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  12. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  13. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  14. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  15. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  16. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  17. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  18. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  19. **Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.*$
  20. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  21. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  22. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  23. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  24. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  25. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“ 27 *"Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“**
  26. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  27. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  28. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  29. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a XIX-a – In 20, 19-31.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
  10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
  11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
  21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
  27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
  28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a X-a – In 21, 1-14. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

  1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
  2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
  4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
  5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
  6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
  8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
  9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
  10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
  11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
  12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
  13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
  14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
  15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
  16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
  17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
  19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
  20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
  21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
  22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
  23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
  24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
  25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia a XI-a – In 21, 15-25. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

  1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
  2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
  4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
  5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
  6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ a Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
  8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
  9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
  10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
  11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
  12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
  13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
  14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
  15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
  16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
  17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
  19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
  20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
  21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
  22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
  23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
  24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
  25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia din prima zi de Paști

Ev. Ioan 1, 1-17

"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos."

Sfânta Lumină iese din placa Sfântului Mormânt ca și cum ar ieși dintr-un lac

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră, ca şi cum ar ieşi dintr-un lac.

Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim, în anul 1944 şi a deţinut vredni­cia de patriarh între anii 1981-2000. La Paştile anului 1998, cu puţine zile înainte de Sâmbăta Mare, a dat un interviu profesorului danez, Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini. Interviul a fost publicat în ziarul danez Berlingske Tidende, precum şi în cartea lui Hvidt cu titlul: Miracles – Encoun­ters Between Heaven And Earth (Minuni – În­tâlniri între Cer şi Pământ).

Patriarhul Diodor, până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi. În inter­viul său acordat profesorului danez, patriarhul menţionează următoarele:

lumina de la Ierusalim

„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le rostesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce rostesc rugăciunile.

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.

Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică...

Trăim multe minuni în bisericile noastre şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul pe care le are minunea Sfintei Lumini. Minunea este ceva ca o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pen­tru noi, ca şi cum ea [Învierea] s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă... Mă aflu în Ierusalim din 1939 şi am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit ceremonia Sfintei Lumini în toţi aceşti ani şi astfel am fost martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune sau nu. Ştiu că ea este adevărată.”

Aceasta este mărturia pe care a depus-o Patriarhul Diodor I la Paştile anului 1998. Descrierea ei este atât de analitică şi revelatoare, încât nu suportă niciun comentariu.


Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 259-261)


Rezultatele analizei fizicienilor: Lumina Sfântă din Ierusalim este un miracol

Un fizician rus a prezentat primele masuratori pe care le-a înregistrat asupra descărcărilor electrice pe timpul coborîrii Sfîntului Foc (Lumina Sfanta a Invierii).

Secţiunea „Creştinism şi ştiinţa” din cadrul întîlnirii desfăşurate marţi, la Moscova, a lăsat să se audă prima voce care prezintă rezultatele ştiinţifice ale experimentului oamenilor de ştiinţă ruşi, intreprins în Duminica Mare din 2008, în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim.

Şeful ramurii Institutului pentru Energie Atomică Kurchatov, doctor în fizică şi matematică, Andrey Volkov, a vorbit despre propria încercare de a măsura undele lungi de joasă frecvenţă ale semnalelor radio, în Biserica din Ierusalim, atunci cînd se coboară Lumina Sfîntă a Invierii (Lumina de Paşti).

Cercetătorul ştiinţific a folosit echipamente speciale pentru a face măsurători în biserică, timp de 6 ore jumătate, cît s-a aşteptat Focul Sfînt, salvînd aceste măsurători, pentru ca în lunile următoare să încerce descifrarea acestora.

Volkov consideră „miracol absolut” diferenţa dintre parametrii (indicii) înregistraţi în ziua anterioară coborîrii Luminii Sfinte şi cei din ziua respectivă. În plus, conform acestuia, analiza fisurii din coloana aflată la intrarea în Biserică îl face să fie convins că această fisură nu putea apărea cu adevărat decît în urma unei descărcări electrice”.

Potrivit lui Volkov, omologul său, expert în fizica dezintegrării, Evgehnii Morozov, suţine şi el aceleaşi poziţii.

Deşi acesta consideră că „măsurătorile făcute doar o singură dată, nu pot fi destul de evidente strict din punct de vedere ştiinţific”, Volkov îşi susţine rezultatele cu întreaga responsabilitate şi este gata să le prezinte.

„Cu toate acestea, daca mă întrebati strict ca om de ştiinţă, dacă aici se întîmplă ceva (un miracol) sau nu, voi răspunde că eu nu pot şti”, a spus el.

Vice-Preşedintele Comisiei ce se ocupă de evenimentele miraculoase din viaţa Bisericii, de pe lîngă Patriarhia de la Moscova, lector la Universitatea Ortodoxă Sfîntul Ioan Rusul, Alexandru Moscovschii i-a spus lui Volkov „că a realizat o activitate de cercetare ştiinţifică, pentru întîia dată în istorie, la modul serios, demnă de încredere şi responsabilă, la adresa Sfintei Lumini”.

Lumina Sfîntă de la Ierusalim apare la Mormîntul Domnului, de multe secole, cu puţin înainte de Paştele Ortodox. Creştinii răsăriteni sunt convinşi că miracolul Sfintei Lumini, a Învierii, dovedeşte adevărul de credinţă ortodoxă, întrucît la fiecare sărbătoare a Paştelui, Sfînta Lumină apare la Mormîntul Domnului. Credincioşii cred în coborîrea acestui foc şi dezaprobă orice opinie ateistă.

Paștile în temnițele comuniste. Câteva mărturii cutremurătoare și necesare →

- Posted in ✝️ Sfinții Închisorilor by

enter image description here

Cum a reuşit în penitenciarul din Gherla, la Paştile anului 1961, să se împărtăşească pe ascuns, împreună cu încă doi colegi de detenţie:

“Încă demult, Marinică P. ne-a spus lui Sile Cătălinoiu şi mie că are, perfect cusute într-un colţ de batistă, câteva fărâme de Împărtăşanie, date lui cu vreo trei ani în urmă de părintele Ion Iovan, duhovnicul Vladimireştilor. Am hotărât, câteşi trei, în lipsa unui preot în celulă, să ne grijim singuri. Vom ajuna sâmbăta şi Duminica dimineaţă şi vom păstra câte ceva din mâncarea de sâmbătă, dacă se va putea. Sile, care a venit de curând în celulă de la bucătărie, unde a stat vreo câteva luni, are la dânsul o punguliţă de plastic şi într-însa câţiva biscuiţi uscaţi şi opt bucăţele de zahăr. Marinică ştie la perfecţie toate rugăciunile Împărtăşaniei. Izbutim să punem de o parte felioarele de pâine care, în săptămâna aceea, ni se dau sâmbătă. Ajunăm, ne rugăm. Duminică la prânz ne urcăm la etajul al patrulea unde e patul lui Sile. Ne aşezăm turceşte. Marinică recită pe îndelete întregul şirag al rugăciunilor. Apoi spunem fiecare: “Cred, Doamne, şi mărturisesc…” şi “Luaţi mâncaţi…”. De pe podul palmei cu grijă spălată înghiţim fiecare câte o firimitură de grijanie; firimiturile sunt de necrezut de mici, aproape invizibile. Apoi mâncăm cu mare poftă cartofii care în ziua aceea se nimeresc a fi fost, ca niciodată, curăţaţi şi oarecum fierţi. Ronţăim biscuiţii şi zahărul. Marinică rosteşte rugăciunile de mulţumire. După deşteptare, încercarea de a cânta în surdină “Hristos a înviat!” fusese brutal reprimată de gardieni. Acum însă, la prânz, ne dau pace şi din câte un colţ, de sus de unde suntem cocoţaţi auzim – ca din văi, de colo, de dincolo – câte o îngânare de cântec şi o reluăm şi noi, şuşotind.” (Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii)

Pr Liviu Brânzaș (Mina Cavnic):

Sunt clopotele ocnei! Niciodată nu am auzit dangăte mai vibrante şi mai tulburătoare. Totul este ameţitor. Nimic nu lipseşte din majestatea Nopţii Sfinte: lumini, cântări, clopote… Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte. Raza din catacombă! Ce fericire! A meritat să suporţi toate chinurile de până acum, numai să te învredniceşti de un asemenea har!

Nicolae Purcărea:

Pentru noi, creştinii din închisoare, Patimile şi Învierea erau momentul sublim al trăirii noastre, depășindu-ne și pe noi ca oameni. Ne încadram în tradiţiile creștine pe care neamul nostru le trăia în Săptămâna Patimilor și de Înviere, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. N- aveam ouă să mâncăm, n-aveam cozonac sau alte bunătăţi, dar trăirea și bucuria Învierii era copleșitoare pentru noi. Ne transpunea parcă în alte ceruri, în cu totul alte locuri, și uitam chiar de suferinţa noastră. Fii sigur că ceea ce încercam noi să facem în temniţă era pregătirea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare. În afară de post, îţi poţi închipui că mai era și post acolo unde noi posteam permanent. Exista un paradox: știind că noi postim, atunci ne dădeau o mâncare mai bună. În Vinerea Mare ne dădeau friptură, cum nu ne dădeau altfel niciodată. Noi, creştinii ortodocși, în Săptămâna Mare, ne ducem să ne spovedim, să ne cuminecăm, participăm la slujba Învierii. În închisoare, trăiam cu gândul. Ne rugam în comun, chiar dacă gardienii ne urmăreau pas cu pas, ba mai mult, de sărbători înăspreau regimul, în sensul că dublau paza, vigilenţa lor era mai mare. Ei știau că noi trăim în rugăciune şi ducem o altfel de viaţă. Dacă lucrai în fabrică, atunci îţi măreau norma, te obligau la corvezi mai mari în spinare, dar bineînţeles că nu ripostam. Nu aveam voie să cântăm „Hristos a înviat!”, dar îl murmuram sau, așa încet, tot îl cântam pentru că nu ne puteau opri să cântăm”.

Pr Dimitrie Bejan:

Imaginaţi-vă cum făceam noi Paştele! Când cânta toată puşcăria “Hristos a înviat!”, miliţienii ne suduiau, stăteau cu parii pe noi, dar noi tot cântam! Acolo am trăit cel mai intens bucuria Învierii… Era directorul care-i îndemna: “Bateţi-i, măi! Nu vedeţi că sunt creştini?

Traian Popescu (1949, Închisoarea Pitești): Şi iată noaptea de Înviere. Odată cu bătaia clopotelor care răzbea până la noi, au început să apară lumânări aprinse în stradă, dincolo de casele lipite de zidul închisorii. Acest decor, care pentru noi luase proporţii cosmice, avea însă şi semnificaţia mesajului spiritual al Acelor care nu ne uitaseră şi care acum doreau să ştim că sunt împreună cu noi sufleteşte. Nu le-am putut răspunde decât cu un “Hristos a înviat!” care a început discret, apoi s-a dezlănţuit din cele aproximativ 800 de glasuri. Dacă cineva ar fi putut asista la acel moment, l-ar fi asemuit cu o imensă catedrală în care sutele de lumânări din stradă împreună cu glasurile noastre marcau Învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra: aerul, ferestrele, uşile, dar mai ales inimile noastre, fără a ne imagina ce cataclism va veni peste ele nu după mult timp. Când s-a aşternut liniştea, ostaşul din post a spus: “Adevărat a înviat!”.

Dan Brătianu:

Prima Înviere petrecută în închisoare a fost aceea din 1948.

Eram la izolare într-o celulă de la etajul 3 a penitenciarului Pitești. Regimul la care eram supuși era foarte sever. Celula era complet goală, nici măcar o rogojină pe care să dormim, o singură pătură peticită. Ne foloseam pantofii în chip de pernă.

Deținuții politici erau supuși la cel mai strict [regim]. Hrana era îngrozitoare. Primeam des mazăre furajeră, plină de gărgărițe.

Singura distracție în această izolare totală erau ploșnițele și gîndacii mari, negri.

Era greu de știut ce zi a săptămînii era. Numai zgomotele ce ne veneau de la parter și subsol, ocupate de deținuți de drept comun care lucrau în parte în ateliere, ne ajutau să distingem duminicile de celelalte zile.

Pe de altă parte, regimul nu reușise încă să pună o stăpînire totală pe toate rotițele vieții civile și mai existau unele tradiții care supraviețuiseră. Între acestea erau vizitele preoților la deținuții de drept comun care doreau să păstreze un contact cu religia.

Din aceste tradiții făcea parte distribuția de Paști de ouă roșii și de cozonac, oferite de populație. Vă puteți deci ușor închipui mirarea mea, cînd într-o duminică am primit și eu partea mea.

Am înfulecat-o într-o clipă, inclusiv coaja oului. Dar surpriza mea a fost și mai mare cînd am auzit, venind de jos, un murmur de voci care cîntau o rugăciune. Slujba ortodoxă a Învierii este însoțită de cîntece minunate și am fost adînc mișcat, cînd am auzit deodată întreaga boltă a celularului vibrînd la sunetele majestuoase ale imnului ”Hristos a înviat!”.

Imnul fu cîntat cu toată puterea în toate celulele. În ceea ce mă privește, cînt fals, dar am urlat ca toți ceilalți și am plîns ca un copil. A fost una din cele mai frumoase Învieri din cîte am trăit.

Anul următor, în 1949, mă aflam de Paști la Jilava, un vechi fort transformat în penitenciar.

Toate celulele sînt la mai mult de 10 m (cota este – 14m, față de sol – N.R.) sub pămînt și au servit înainte ca depozit de muniții. Eram în medie 40 de deținuți în fiecare celulă, repartizați pe două etaje de priciuri, în dreapta și în stînga unui culoar de 80 cm. Pe priciuri aveam rogojini.

Nu aveam nici un preot cu noi, dar vroiam să sărbătorim Paștele. Deținutul cel mai aproape de fereastră s-a oferit să stea de veghe pentru a prinde dangătul clopotului Patriarhiei care vestea clipa Învierii. Trebuia să păstrăm tăcere, căci Bucureștiul se afla la 18 km depărtare și sunetul clopotului nu putea să ne parvină decît ca un slab murmur.

Cîțiva dintre noi salvaseră chibrituri și fiecare dintre noi primi cîte unul care trebuia să servească drept lumînare.

Cînd dangătul depărtat al clopotului ne-a parvenit, ne-am sculat cu toții și după ce ne-am aprins chibriturile am cîntat imnul sacru, la început cu voce joasă, apoi din ce în ce mai tare.

Același cîntec ne-a parvenit de la celule vecine. Gardienii nu au intervenit.

Însă Paștele 1950 a fost pentru mine cel mai impresionant.

Eram încă la Jilava, în aceeași celulă. Eram într-o stare de mizerie și mai accentuată, mai înfometați, mai în zdrențe și din ce în ce mai dezamăgiți de carența occidentală în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în țările din răsărit, dar de data aceasta aveam un preot cu noi.

El era foarte tînăr, de o slăbiciune înspăimîntătoare, dar ochii lui străluceau de o lumină aproape supranaturală și devotamentul său pentru toți acei care aveau nevoie de un ajutor era extraordinar.

Nu mai aveam decît 3 chibrituri păstrate cu grijă. Ne-am confecționat atunci, în chip de lumînări, mici torțe din papură extrasă din rogojinile pe care dormeam. Cînd sunetul clopotului de la Patriarhie ne-a parvenit, ne-am aprins făcliile și preotul a început slujba Învierii.

Torțele noastre nu dădeau o flacără, ci o slabă lumină roșie și făceau foarte mult fum. Fețele noastre luminate de aceste torțe erau impresionante, dar ce frapa mai mult era fața tînărului preot, o față transfigurată de credință și speranță. Ar fi putut servi ca model pentru o icoană bizantină.

Imnul a fost cîntat cu o fervoare care a cîștigat pînă și pe acei dintre noi care nu erau credincioși. Pe fețele mai multora curgeau lacrimi, dar nimănui nu i-a fost rușine.

Mai mult de 30 de ani s-au scrus de atunci, dar nu am mai trăit niciodată o Înviere mai frumoasă.”

(Mărturia lui Dan Brătianu – Din documentele rezistenței nr. 6, AFDPR, București, 1992, pp. 22-25)

Oprea Tărăban:

Un episod dureros, strigător la cer, s-a petrecut în noaptea de înviere în închisoarea Gherla, în anul 1957. Eram la etajul I, într-o cameră cu peste 60 de deținuți printre care și câțiva ofițeri superiori socotiți criminali de război, în realitate eroii poporului român, care au luptat împotriva bolșevismului rus, până în Caucaz și Crimeea, unul dintre ei fiind colonelul Pajură Ioan, comandantul unei unități de vânători de munte. Acesta făcuse Școala Militară în Franța, la Saint-Cyr, a fost șef de promoție la această școală militară franceză, a fost și instructorul Majestății sale Regele Mihai I.

În această cameră erau paturi suprapuse pe trei rânduri și nu aveam voie să ne apropiem de ele de la deșteptare, care se făcea la orele 5 dimineața, și până la stingere, care era la orele 22. Spațiul din această cameră era intervalul dintre paturi și în fața ușii de la intrare, aproximativ doi metri lățime, pe doi metri lungimea zidului despărțitor de culoar.

Lîngă ușă, pe lîngă perete, era o masă improvizată (două scînduri pe două capre-picioare), și o scîndură pe două picioare, socotită bancă pe care se puteau așeza 4 persoane – dintre cei care nu mai puteau sta în picioare fiind bolnavi. Camera avea o singură fereastră cu oblon, scîndurile acestuia fiind așezate pentru a primi lumină de sus în jos, dar prin care nu puteam vedea în afară. Majoritatea dintre noi eram în chiloți și cămașă, iar alții fără cămăși, din cauza căldurii excesive și a lipsei de aer, camera fiind extrem de mică față de numărul mare de deținuți.

Eram în al 7-lea an de închisoare, eu fiind condamnat la 23 de ani de muncă silnică și confiscarea totală a averii, pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Majoritatea erau cu ani grei, executați, bolnavi, slabi, încît ne sprijineam unii pe alții stînd jos, pe șezut, nemaiputînd sta în picioare. Masa ne-a fost adusă între orele 18-19, un polonic de 400 grame de arpacaș; toți eram îndurerați, duși cu gîndul în sînul familiilor care erau răspîndite pe tot cuprinsul țării, la cei dragi și la alte timpuri. Așteptam Învierea Domnului…

Doamne, văd și astăzi figurile fraților de suferință în așteptarea acestei nopți a Învierii…

Cînd… auzim imnul creștinătății ”Hristos a înviat din morți”, dintr-o cameră vecină… ca la o comandă toți acești 60 de oameni, am căzut în genunchi și am început ca dintr-o singură inimă, o singură voce, să cîntăm ”Învierea Domnului”. În toată închisoarea Gherla, în care se aflau poate la ora aceea 7-8000 de deținuți, se cutremurau zidurile, simțeam cum parcă întreaga clădire se mișcă, gata să se dărîme.

Erau strigătele acestor disperate ființe care chemau în ajutor puterea Divină, pentru a ne scăpa din ghera comunistă. Toată noaptea am cîntat, stînd printre paturi – pe intervale – fiecare în dreptul patului său, sprijiniți de paturi, de pereți, de masă, încît n-am știut cînd s-a dat stingerea și cînd a sunat deșteptarea. În cîteva rînduri ni s-a deschis ușa, intrînd milițianul, țipînd la noi să încetăm, alarmîndu-se toată închisoarea, fiindcă în pauze auzeam zgomote pe culoare și în jurul închisorii. Dimineața, în prima zi de Sfintele Paști, după ce ni s-a dat așa-zisa cafea, apă neagră, chioară, din orz, cam după aproximativ două ore, s-a deschis ușa și a intrat în cameră un grup de ofițeri; comandantul închisorii, maiorul Goiciu, un colonel despre care am aflat mai tîrziu că era comandantul securității din Cluj, ofițerul politic al închisorii și alți 3-4 ofițeri de grade inferioare. Ordinul pe întreaga închisoare era că atunci cînd intrau în cameră asemenea specimene, să rămînem pe loc unde ne aflam, în poziție de drepți.

Colonelul Pajură Ioan, un om superior, cu o pregătire excepțională, unul din marii eroi ai poporului român în luptele din Crimeea, avusese tocmai o criză, căzînd la pămînt, consecință a unei schije plasată la baza creierului mic. La 3-4 zile avea crize, amețeli, cădea pe jos.

Colonelul – comandantul securității – a făcut cîțiva pași de la ușă și a întrebat: ”Cine a cîntat azi noapte în această cameră?”… Nimeni nu a scos nici un cuvînt și cu dispreț față de acești criminali odioși, au întors privirile spre perete. Colonelul observînd disprețul nostru, înfuriat, a ridicat tonul și a repetat întrebarea. Aceeași tăcere de moarte. Atunci se întoarce, face un pas către colonelul nostru Pajură, care era și el în picioare și aproape de ușă, și-i pune lui întrebarea: ”Ia spune tu, măi banditule, cine a cîntat azi-noapte în această cameră?”. Răspunsul colonelului Pajură a fost extraordinar de sobru și de categoric: ”TOATĂ CAMERA”. Apoi, colonelul Pajură, în continuarea răspunsului, a replicat: ”Domnule, este un simbol al credinței noastre din moși-srămoși și-l vom păstra până vom muri, transmițîndu-l generațiilor ce ne vor urma!”.

Răspunsul colonelului Pajură l-a dezechilibrat pe acest criminal, care a început să țipe spunînd: ”Vă vom învăța noi bandiților, criminali ai poporului!”. A ieșit pe ușă urmat de inconștientele cozi de topor care îl însoțeau. După aproximativ 2-3 ore, s-a deschis ușa celulei intrînd maiorul Goiciu, comandantul închisorii, ofițerul politic, ofițerul de serviciu și 3-4 milițieni înarmați cu pistoale mitralieră agățate de gît, citind de pe o hîrtie pe care o avea în mînă: ”Cei care își vor auzi numele își vor lua bagajul și vor trece la ușă”.

Pajură Ioan – treci aici, Tărăban Oprea – treci aici, Purnichescu Gheorghe – treci aici, Apoi se întoarce către ofițerul de serviciu și-i ordonă: ”Ia-i și du-i!”.

Toți trei, unul după altul, avînd în față ofițerul de serviciu, iar în spate unul dintre milițienii cu pistolul mitralieră agățat de gît, am coborît scările la parter, am ieșit pe ușa din dosul clădirii în curte, apoi am trecut pe sub un zid înalt de doi metri printr-o ușă, în altă curte mică, unde se afla o clădire veche, am coborît cîteva trepte, am intrat pe o săliță cu scîndură putredă, cu șase uși mici – deci șase celule – și deschizîndu-ne prima ușă din stînga, ne-a spus să intrăm înăuntru.

Celula în care am intrat, era și ea cu două trepte mai jos, întunecoasă, iar cînd am călcat cu bocancii pe ciment am simțit apa care era de 6-7 cm grosime.

Aproape pipăind, am dat peste paturi, care erau două, suprapuse, și încă unul singur, care se găseau la o depărtare cam de un metru de ușă. În fundul acestei foarte mici celule se afla o tinetă, iar la capătul patului nesuprapus, se găsea un vas de lemn cu o cană de tablă, pentru apă de băut, acestea avînd capace din lemn. Pentru lumină, o ferestruică de 15/15 cm. Pe paturi erau niște saltele vechi, cu puține paie sfărîmate și pături vechi și rupte.

Pe patul singur, nesuprapus, s-a așezat colonelul Pajură, pe celelalte două – eu pe cel de jos, iar Gheorghiță, fiind mai tînăr, s-a urcat pe cel de sus. Toate le-am făcut după ce ușa s-a închis.

Pereții celulei erau umezi, igrasioși. Becul din plafon, deși aprins – ferestruica aceea mică dată cu var nu dădea lumină – nu satisfăcea necesarul de lumină. Aerul era sufocant. Fereastra nu avea oblon. Dimineața ni se deschidea ușa pentru ca eu și Gheorghiță să mergem la canal pentru a deșerta tineta și să luăm apă de băut, operațiune care dura 10 minute.

Colonelului Pajură i se făcea rău, cădea pe pat.

Îl lăsam 10-15 minute liniștit, pînă își revenea. Situația noastră era disperată. Ne-am dat seama că în aceste condiții nu vom putea rezista multă vreme.

Dar cu credință în Dumnezeu, ne încurajam reciproc, mai ales că noi, toți trei, aveam pedepse grele și cunoșteam bine cum procedează sistemul comunist pentru a ne extermina.

În cei șapte ani care au trecut din executarea pedepsei, eu am trecut prin trei greve ale foamei. Gheorghiță Purnichescu muncise la mina Baia-Sprie, iar Colonelul Pajură era unul dintre eroii armatei române.

După cîteva zile de ședere în această celulă, cercetînd pereții, Gheorghiță a descoperit că sub pragul ușii se mișcă o cărămidă. Cu mare prudență, în fiecare noapte scoteam această cărămidă și pe aici ne venea suficient aer în celulă. Riscul era mare, dacă ne-ar fi descoperit că facem acest lucru, am fi fost pierduți.

Mîncarea care ni se dădea era sub orice critică. Același arpacaș zemos, ciorbă de pătlăgele verzi, frunze de varză opărite. Gamelele în care primeam mîncare era sparte pe la colțuri, le astupam cu dopuri din cîrpe pentru a nu curge zeama din ele. Turtoiul era făcut din mălai măcinat cu tot cu coceni, arareori ni se dădea și cîte o bucată de mămăligă, pe care nici cîinii nu ar fi mîncat-o.

În aceste condiții îngrozitoare am fost ținuți timp de 45 de zile. Cînd am fost scoși din aceste 6 celule, am putut să constatăm că eram 18 deținuți dintre cei 7-8000 din închisoarea din Gherla, care în noaptea de Învierea Domnului au cîntat ”Christos a înviat…”, în anul 1957.

Cei care au fost în închisoarea de la Gherla în acel an își vor aduce aminte mereu de chinurile care au urmat după scoaterea noastră de la această izolare.

Dar am rezistat și trăim și astăzi. Eu și fratele Gheorghiță, bunul și valorosul meu prieten, care a fost un adevărat balsam în timpul detenției, a suferinței noastre, ne mai întîlnim și astăzi.

Prietenul și colegul nostru de suferință, colonelul Pajură, cu un an înaintea revoluției din decembrie 1989 ne-a părăsit pentru totdeauna. Durerea ne-a fost enorm de mare, cînd am aflat din ziar despre moartea acestui mare erou al neamului, înainte de a-și vedea visul cu ochii, năzuințele pentru îndeplinirea cărora a suferit atît de mult.

Noi, cei doi supraviețuitori, vom păstra mereu în suflet figura acestui mare român. Ne vom aminti mereu cuvintele și povestirile lui despre fiica sa adorată și scumpa lui soție, cărora le compusese o poezie pe care ne-o recita, cît am stat împreună în chinuitoarele celule. Mereu își amintea de căsuța lui dragă de pe strada Izvor-București. S-a dus… acolo în lumea celor nevăzuți, de unde veghează asupra celor dragi lui, a întregului neam românesc ce se zbate pentru a-și găsi liniștea.

(Mărturia lui Oprea Tărăban – Din documentele rezistenței nr. 5, AFDPR, București, 1992, pp. 183-189)

Aspazia Oțel Petrescu:

În detenția din timpul procesului de la Cluj:

“Ca un răspuns la tristeţea şi îngrijorarea mea, au început să bată clopotele la Catedrala ortodoxă care se afla peste drum de tribunal. După primul dangăt puternic şi vibrant, a izbucnit un frumos “Hristos a înviat!” Cântau preoţii cu vocile lor frumoase. Din repetare în repetare, “Hristos a înviat!” a cuprins toată închisoarea. Amplificat cutremurător, imnul urca din temniţă spre cerul înstelat, făcând să vibreze sfânta noapte a Învierii din primăvara anului 1949“.

În închisoarea Mislea:

“Ne-am putut sărbători în linişte zilele legate de Sfintele Patimi, de Sfânta Înviere. Am reconstituit din memorie câteva evanghelii, câteva stihuri din stările Prohodului, am făcut din soba noastră un altar în jurul căruia ne-am adunat ca să-L primim cum se cuvine pe Mântuitorul sufletelor noastre. Am reuşit să cântăm şi “Mergi la cer şi Te aşează”, “Hristos a înviat!” şi stihuri din Sfânta Liturghie. Executate pianissimo, cântecele noastre răsunau foarte înăbuşit în mizerabila noastră temniţă, transfigurată într-un spaţiu celest în care sufletele puteau să-şi ia cuminecarea în miracol, caracteristică acestor Sfinte zile”.

Sursa: https://bucovinaprofunda.com/2023/04/15/pastile-in-temnitele-comuniste-cateva-marturii-cutremuratoare-si-necesare/

⭕ Răspuns dat PS Ignatie la întrebarea pusă "încremeniților în proiectul serbării actuale a paștilor"

- Posted in 📝 Mărturisirea Ortodoxă by

Sursa: https://youtu.be/qxttnbtlysk


Comentariu Ortodoxia.RO:

IPS Ignatie are certitudini asupra schimbării datei Sfintelor Paști așa cum neoprotestanții - pe care dumnealui îi consideră frați întru credință - au siguranța mântuirii.


Minunea din 1326 şi miracolul Învierii la Mormântul Sfânt

Stâlpul de marmură prin care a venit Sfânta Lumină la Ierusalim în anul 1326

În anul 1326 erau trei sultanate turcești, unul în Damasc, unul în Egipt și unul în Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin creștinii la Ierusalim să serbeze Paștile să nu le dam voie să slujească, până ce nu vor plăti taxa de 9000 bani de aur, căci turcii nu cred în Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să plătească suma pentru că creștinii ortodocsi erau puțini în Ierusalim și doar 100 de preoți, căci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt două străzi de armeni în Ierusalim, moșieri, bogați mari, ei au zis: Plătim noi taxa! Dar turcii i-au întrebat: „De ce iese Sfânta Lumină numai la ortodocsi și nu iese și la voi?” Armenii au zis: „Pentru că ortodocsii numai ei slujesc la Mormântul lui Hristos și pe noi ne-au dat la o parte”. „Dar, dacă veți sluji voi va veni Lumina?” Noi plătim și taxa – au zis armenii – Lumina va veni la noi la armeni!

Turcii au zis: „De nu iese lumina la voi o s-o pățiți!” Noi îi scoatem pe ortodocși din Mormânt – și l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Mânăstirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preoții.

A zis Patriarhul: Dacă nu ne lăsați să facem, slujba la Mormântul lui Hristos, o să facem la Biserica Sf. Iacob, care este aproape de Mormânt, iar turcii le-au dat voie ortodocșilor la aceasta. Dar, turcii au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun creștin la Mormânt. Creștinii au început a plânge și au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei și I-a îndepărtat de la Mormântul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: „Nu vă temeți, că are să se facă minune mare.

Armenii ziceau, că Lumina la ei o să vină. Iar Patriarhul zicea, că de va vrea Hristos să iasă Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au făcut slujba și ziua și noaptea, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfânta Lumină, că ați plătit taxa? În același timp, ortodocșii făceau slujba tocmai a doua zi, pe când răsărea soarele și când a zis patriarhul: „Hristos a inviat!” un stâlp de marmoră din Biserica Sf. Iacob a crăpat și a ieșit Sfânta Lumină în vârful Stâlpului. Patriarhul a pus o scară și au luat Sfânta Lumină din vârful stâlpului si în acest fel Sfânta Lumină a ieșit tot la ortodocși.

Generalul turc de pe vârful stâlpului, care păzea acolo pe stâlp, a strigat: „Cred în Hristos!” Celălalt general de lângă el i-a și tăiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat că crede în Hristos. Moaștele acestui general turc convertit și martir al Sfintei Lumini le-am sărutat și eu, sunt acolo în Ierusalim și acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Văzând turcii că Sfânta Lumina a ieșit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu fecale înaintea ușii Sfântului Mormânt și fiecare armean trebuia să mănânce câte o lingură de fecale și în acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a rămas o zicală: „Este bine să te duci cu armenii la Biserică, dar sa nu mănânci cu ei, că ei caută să te spurce, așa cum i-au spurcat turcii pe ei, când n-a venit Sfânta Lumină”. Distanța de la Sfântul Mormânt până la Biserica Sfântul Iacob unde s-a aprins Sfânta Lumină este de 100 m. Stâlpul este fotografiat și săpat din marmură fiind pus în Altarul Bisericii Sfântul Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit și martir al Sfintei Lumini este pus în Biserica Sfântului Iacob. De aici se vede, că Iisus Hristos numai o Biserică a întemeiat – pe cea Ortodoxă – aceasta este mântuirea lumii. Sfânta Lumină este dovada sigură, că numai ortodocșii sunt pe calea adevărului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

⭕ Mihai-Silviu Chirilă: "Patriarhul" Bănescu vrea un "viitor și necesar sinod panortodox" în "problema datei Paștelui comun"

- Posted in 📝 Mărturisirea Ortodoxă by

"Patriarhul" Bănescu vrea un "viitor și necesar sinod panortodox" în "problema datei Paștelui comun".


Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=HdB3deDioww

⭕ Părintele Savatie Baștovoi: "Logica de fier a marxismului-științific-ortodox ..." 💪🏿 →

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

Logica de fier a marxismului-științific-ortodox:

Data Paștelui nu este esențială, esențială este schimbarea ei!

Părintele Savatie Baștovoi


Sursa articolului: https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid05qurCExBUaQY2w6V9UepXf4Guk6r9FzoXTj99BSbafQkt4sh1nS2R1Kt3uFEweW9l

ÎPS Teodosie dă de pământ cu propunerea intelectualilor pentru data Paștilor: 'Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Nu vreau să-i judec, doar îi compătimesc!'

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susţine că Paştele adevărat este acolo unde se află Sfânta Lumină, adică la ortodocşi, precizând că la catolicii aceasta nu există. El a menţionat că nu vrea să îi judece pe catolici, doar îi compătimeşte, comentând astfel propunerea fostului ministru de externe Teodor Baconschi Biserica Ortodoxă Română să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii, dar și a lui Adrian Papahagi. Baconschi a argumentat că decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului rece. Şi profesorul Adrian Papahagi a exprimat un punct de vedere similar. Pe de altă parte Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, este de acord cu schimbarea datei. Vezi și: Mitropolitul Andrei Andreicuț intervine în discuția privind data Paștilor: 'Ne rugăm la Dumnezeu ca acest lucru să se repare'

ÎPS Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, în legătură cu afirmaţia fostului ministru de externe Teodor Baconschi potrivit căreia ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele în aceeaşi zi cu catolicii şi protestanţii.

„Nu știe ce spune”

„Cred că nu ştie ce spune. Noi respectăm toate cele trei condiţii de la Sinodul I Ecumenic înscrise într-un canon al sărbătoririi Paştelui. Adică să fie după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor şi după Lună plină. Dacă una din aceste condiţii nu se împlinesc, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază data Paştelui este de 5 săptămâni. Catolicii, în primul rând, au uneori Paştele înainte de Paştele evreilor. Adevărat este că noi sărbătorim Paştele după calendarul neîndreptat, că aşa a hotărât Sinodul de la 1923 de la Constantinopol, când s-a îndreptat calendarul în partea de răsărit. În partea de apus, a îndreptat calendarul în secolul al XVII-lea”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, relatează News.ro.

Care este Paștele „adevărat”?

El a precizat că Paştele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină.

Dar acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Alţii? N-au. Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor. Dar nu îndrăznesc să vină, că e greu la ortodocşi, că sunt posturi mari, aspre, metanii, rânduieli de slujbă mai lungi. Le place să proclame într-un cuvânt. Dar e greu să ţii rânduiala, căci cere jertfă multă”, a mai declarat ÎPS Teodosie.

Întrebat cum procedează catolicii de Paşte, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns:

“Totul este simbol. Au lumină materială, Lumina care coboară la noi e realitatea, nu-i simbol. În sfârşit, nu vreau să-i judec, că nu-i treaba mea, doar îi compătimesc”.

Propunerea fostului ministru de Externe Teodor Baconschi

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.

“Decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paştele odată cu catolicii şi protestanţii (cum fac ortodocşii din Finlanda şi Estonia). Cu toate astea, mergem cu ruşii - şi calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât şi prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a transmis Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican.

Ce spune Papahagi

La rândul său, Adrian Papahagi a scris pe Facebook: ”După Paşti, voi iniţia un amplu demers naţional, solicitând Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paştilor pe calendarul gregorian (de care oricum ţine seama Crăciunul), astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creştinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocşii finlandezi), şi alături de concetăţenii noştri catolici sau protestanţi, fie ei maghiari, saşi, români sau orice. Acest decalaj de calendar e foarte supărător şi pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reşedinţă, pentru a sărbători Paştele alături de rudele din ţară, şi trebuie să-şi ia zile suplimentare de concediu. N-au decât să ne urmeze exemplul şi grecii, bulgarii şi ceilalţi, dacă vor comuniune.


Sursa: https://www.stiripesurse.ro/ips-teodosie-da-de-pamant-cu-propunerea-intelectualilor-pentru-data-pastilor-au-catolicii-sfanta-lu_2870615.html


Comentariu Ortodoxia.RO:

Cei doi – Adrian Papahagi și Teodor Baconschi – care au lansat această provocare în Săptămâna Mare, sunt practic niște anticriști: au primit misiune pe linie de lojă să tulbure apele în Săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos - pentru ei, să fii în rândul „lumii civilizate” e mai important decât să păstrezi tradiția și rânduiala dată de Sfinții Părinți – ei vor să-L aducă pe Hristos după lume, nu să aducă lumea la Hristos.


Propunere Ortodoxia.RO:

Să ne întoarcem la Crăciunul pe vechi deoarece așa era rânduit înainte - să ne reîntoarcem la calendarul Iulian deoarece această modificare în BOR a fost făcută la presiuni politice, mai exact, francmasonice - așa putem fi într-o comuniune mai mare cu celelalte popoare ortodoxe.